Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »liberalism »marginali »social-democratie » Citesti:

Politica lumii sub semnul emoţiei contextuale şi al prezenţei la vot. Rezultatele alegerilor: „mari tendinţe” sau imagini întâmplătoare?

Puncte cheie:
•    Analiştii au avut dintotdeauna tentaţia firească de a generaliza, de a extrage observaţii, implicaţii şi consecinţe cu caracter global (sau cel puţin regional) din orice eveniment punctual, din orice declaraţie, din orice scrutin etc.;
•    Până la un punct, este de înţeles şi de salutat dorinţa de a observa evoluţiile prezente şi de a le pune sub semnul unor „mari tendinţe” care prefigurează viitorul, în încercarea (orgolioasă intelectual şi profesional, să recunoaştem) de a prezice, de a anticipa, de a defini perspectivele vremurilor care vor urma;
•    Dacă lucrul acesta este posibil în ştiinţele exacte, în astronomie de exemplu, unde, studiind traiectoria unui corp ceresc şi folosind modele matematice verificate, poţi calcula cu mare precizie pe unde va trece meteoritul peste câteva luni, sau peste câţi ani va avea loc următoarea eclipsă de soare, încercarea de a face acelaşi lucru în politică uneori reuşeşte, alteori nu;
•    „Surprizele” din politica lumii nu sunt date neapărat de erorile de apreciere ale specialiştilor, sau de manipularea sondajelor de opinie, cum se crede uneori, cât de suma elementelor imprevizibile, adică de ceea ce dă cu adevărat sens termenului atât de des folosit, acela de „impredictibilitate” a vieţii politice şi a sistemului internaţional din care facem parte astăzi;
•    Volatilitatea contextelor, dinamica emoțională și impredictibilitatea politică sunt, de departe, principalele caracteristici care alimentează incertitudinea și instabilitatea sistemelor actuale. Mediile de informare alternative, foarte accesibile și evident neverificabile sunt una din cauzele acestei dinamici exacerbate a stării de spirit a societăților, dar nu singura;
•    Legând între ele câteva rezultate recente semnificative în procesele electorale din sistemele democratice (Statele Unite, Marea Britanie și Austria anul trecut, Franţa, Olanda şi Turcia anul acesta, România în noiembrie 2014 şi în decembrie 2016 etc.), se poate observa cât de importantă a fost participarea efectivă la vot a diferitelor secţiuni ale corpului electoral, mobilizarea inegală a opţiunilor politice concurente în ziua votului înclinând decisiv balanţa, într-o direcţie sau în alta;
•    Este, din acest motiv, riscant să spui că „americanii” îl doresc pe Donald Trump, sau că „britanicii” doresc Brexitul, fără să ai în vedere participarea contextuală la vot şi starea de spirit a acelei zile;
•    Faptul că alegerile se câştigă emoţional, nu raţional, nu mai e demult o noutate. Rezultatul unui vot, oricât ar fi de corect și de liber acel vot, nu este nicidecum reflectarea fidelă, în oglindă, a ponderii opţiunilor politice ale tuturor cetăţenilor unei ţări. Contează cine vine la vot în ziua respectivă. Alegerile sunt o secvenţă irepetabilă, unică, a unei realităţi a zilei, ca o fotografie. A doua zi ar ieşi altfel. Mi-e greu să spun dacă „emoţional” înseamnă întâmplător sau nu. Probabil că nimic nu e întâmplător, emoţia şi momentul politic făcând parte din „clipele astrale ale istoriei”, dar cert este că oricare din alegerile de mai sus ar fi fost repetate, a doua zi sau peste o săptămână, ar fi avut alte rezultate (nu neapărat alţi câştigători, ci alte scoruri);
•    Aşa stând lucrurile, devine tot mai clar că, dincolo de platformele electorale mai mult sau mai puţin convingătoare, de discursurile și programele din campanie, viitorul Europei va depinde, în mare parte, de gradul de mobilizare la vot a diferitelor opţiuni politice ale societăţilor, de eficiența metodelor de comunicare politicieni-alegători, de motivarea simpatizanților;
•    Nu vom avea niciodată o prezenţă de 100%, ca să spunem că, iată, avem „adevărul complet” asupra a ceea ce vrea o societate, dar, privind de exemplu spre Olanda şi a sa incredibilă prezenţă de 82% la votul de la alegerile parlamentare din 15 martie, înţelegem cum trebuie să arate o societate matură, care înțelege riscurile, care-şi apără valorile şi care se simte responsabilă pentru propria ei perspectivă de viaţă.

*

Să vedem, concret, la ce ne referim când vorbim despre importanţa crucială a participării la vot. Exemplele sunt cheia înţelegerii acestui adevăr. Donald Trump este astăzi Preşedintele Statelor Unite, cu toate consecinţele care decurg de aici, pentru că a câştigat, la limită (sub 1%), trei state-cheie din totalul celor 50, în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie 2016.

În total, a avut cu aproape trei milioane de „voturi populare” mai puţin decât Hillary Clinton la nivel naţional (altfel spus, pe sistemul electoral direct, cel din Franţa de pildă, ar fi pierdut categoric, cu 62,98 milioane de voturi la 65,85 milioane), dar aceasta e o discuţie mai veche şi fără importanţă în contextul temei de astăzi, o discuţie fără sfârşit şi care ţine de inadecvarea sistemului electoral american în secolul XXI, cu colegiu electoral, lucru pe care îl ştiu foarte bine americanii dar, din diferite motive, nu îl pot schimba.

Trump a câştigat, însă, în trei state-cheie (Michigan, Pennsylvania, Wisconsin, în care a avut doar un plus de 83.000 de voturi, în total), şi asta a fost suficient pentru câştiga 46 de mari electori şi a întoarce balanţa în favoarea lui, cu 306-232. Ştiu, se poate uşor specula că cele 83.000 de voturi pe care le-a avut în plus în cele trei state-cheie au cântărit mai greu decât cele trei milioane de voturi la nivel naţional pe care le-a avut în plus Hillary Clinton, dar o asemenea discuţie este inutilă acum. Rămâne ideea că adjudecarea, la limita-limitei, a celor trei state-cheie menţionate (nu mai vorbim şi de uriaşa Florida, cu 29 de mari electori, câştigată de Trump cu o diferenţă de 1,2%) a hotărât câştigătorul final al alegerilor, în condiţiile în care rezultatele din celelalte state erau previzibile şi nu au adus nimic nou faţă de tradiţia ultimelor confruntări între democraţi şi republicani.

Toate sondajele post-vot arată că, în statele-cheie menţionate, susţinătorii lui Trump au avut o participare la vot mai ridicată decât cei ai lui Hillary Clinton, ultimii fiind siguri de victoria candidatei favorite. În Michigan, de exemplu, republicanii nu mai câştigaseră de vreo 30 de ani, din 1988 (!), ceea ce i-a făcut pe mulţi democraţi să ignore importanţa exercitării votului, iar cei 16 mari electori din Michigan (un stat de 10 milioane de locuitori) au trebuit să voteze la final cu Trump, în urma unei victorii cu doar 10.000 de voturi diferenţă a candidatului republican.

Pe 23 iunie 2016, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-a decis de către o majoritate de votanţi de 51,8%. O diferenţă de 2,6%, raportată la o ţară de 65 de milioane de cetăţeni, din care au votat 72,2% din alegătorii înscrişi pe liste (adică 33,6 milioane voturi valabil exprimate) este extrem de mică în raport cu imensitatea mizei şi a consecinţelor acestui vot, pentru cel puţin o generaţie de britanici şi de europeni. Dacă, să zicem, Brexitul se va sfârşi prost pentru Marea Britanie, nu numai cu un cost ridicat dar şi cu dezintegrarea Regatului Unit, e bine de reţinut că doar 900.000 de britanici (cam 10% din populaţia capitalei) au făcut diferenţa şi au decis, practic, pentru întregul regat şi pentru viitorul Uniunii Europene, într-un anumit context emoţional, probabil irepetabil.

Olanda, 15 martie 2017: participare la vot de 82%. Speriaţi de perspectiva ca partidul de extremă-dreapta şi liderul acestuia (PVV şi Geert Wilders) să câştige alegerile, majoritatea raţională a societăţii olandeze s-a mobilizat masiv şi a dat un plus de 8% partidului de guvernământ (VVD – 21%) faţă de PVV (13%), care era dat „câştigător sigur” cu câteva săptămâni înainte. Analize post-vot solide au arătat că, pe o prezenţă la vot obişnuită pentru Olanda, adică în jur de 65-70%, extrema-dreaptă ar fi câştigat, la limită, alegerile, cu un scor de 19-20%. Suporterii supăraţi pe UE și pe străini, ai lui Wilders, au venit aproape toţi la vot, epuizându-și bazinul electoral. Atâţia sunt cu toţii. Înseamnă că au ieşit la vot numeroși oameni care de obicei nu erau interesați să voteze şi au făcut asta doar pentru ca Olanda să nu deraieze de la valorile liberale şi de la traiectoria europeană care au adus-o de la o ţară foarte săracă, aşa cum era după război, la nivelul de prosperitate de acum. Numai astfel pot fi învinse extremismul și populismul. Nici Hitler, de fapt, nu a fost adus la putere de majoritatea societății germane, fiind votat în noiembrie 1932 doar de aproximativ o treime din germani (în scădere puternică față de precedentele alegeri), ci de neînțelegerile dintre partidele tradiționale și de slăbiciunea bătrânului președinte Hindenburg, care l-a numit cancelar. O întâmplare, un context nefericit?

Despre alegerile din România, din noiembrie 2014 şi decembrie 2016, să nu mai vorbim, ca să nu încingem inutil (şi tardiv) spiritele. Este suficient să spunem că la 62% am avut un rezultat, iar la 39% alt rezultat. Corpul electoral era aproximativ acelaşi (poate şi opţiunile politice fundamentale ale cetăţenilor erau neschimbate), doar emoţia contextuală şi ieşirea la vot au variat dramatic. Iar exemplele ar putea continua, cu Franţa turului întâi, cu referendumul din Turcia etc. Chiar și în Franța turului al doilea va conta, duminica viitoare, cine va ieși la vot și cine va sta acasă, căci Macron 62% – Le Pen 38% sunt doar procentele unei intenții de vot apreciată statistic, prin eșantionare reprezentativă pentru societatea franceză în ansamblul ei, dar nu neapărat pentru masa de alegători care vor ieși efectiv să voteze.

Nu vreau să spun, prin observaţiile de mai sus, că nu ar exista tendinţe, că nu se pot contura unele direcţii de transformare a politicii, că nu se pot trage concluzii utile de la un vot la altul, de la un context la altul. Dimpotrivă, efortul analitic de înţelegere a trendurilor, de schimbare a stării de spirit a societăţilor și de punere sub semnul întrebării a valorilor şi principiilor politice este tot mai important în prezent. Ceea ce vreau să spun este că strategii şi planificatorii politici trebuie să aibă în vedere cât de mult influenţează momentul rezultatul final, prin „moment” înţelegând emoţia zilei (a perioadei de dinaintea votului) şi mobilizarea propriului electorat la urne, atunci când contează.

Această observaţie este şi bună, şi îngrijorătoare în acelaşi timp. Să nu ne mai imaginăm că marile schimbări din politica lumii sunt date de majorități covârșitoare, de curente irezistibile, de națiuni întregi care-și modifică opțiunea politică fundamentală și valorile în care cred, ci de diferențe la limită date de mase critice foarte active politic, de dinamici imprevizibile, de emoții intense și scurte din finalul campaniei, de contexte care pot părea, uneori, întâmplătoare. Iar cealaltă lecție a acestei primăveri electorale fierbinți este că populismul și extremismul, care știu să joace bine cartea emoției contextuale și speculative, pot fi învinse numai de o participare masivă la vot a societăților raționale, dincolo de care, chiar mobilizat la maxim, bazinul platformelor radicale va rămâne întotdeauna unul minoritar.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. babilou spune:

    “o discuţie fără sfârşit şi care ţine de inadecvarea sistemului electoral american în secolul XXI, cu colegiu electoral.”

    Nu cred ca trebuie sa blamam sistemul electroral american. Cred ca ar merita o discutie saparata, iar abordarea lui cred ca trebuie nuantata.
    Sistemul american nu a fost creat ca o democratie directa ci ca una reprezentativa. Tocmai pentru a “filtra” pasiunile politice s-a introdus sistemul cu electori. Ei trebuiau sa fie oameni cu buna reputatie si cu avere, tocmai pentru a nu fi usor corupti si sa nu fie “politicieni de profesie”.
    Asadar nu s-a vrut un sistem parlamentar direct si au ales unul reprezentativ tocmai pentru a evita si ca legislativul si executivul sa devina unul si acelasi. Exact ce se vede ca se intampla acum in Ro.
    Pe de alta parte, statele au aceeasi pondere in Senat (indiferent de populatie (fiecare stat are 2 senatori), iar in Camera Repr. nr de deputati e proportional cu populatia.(dar alesi la fiecare 2 ani !) Ideea e ca statele cu populatie redusa sa nu fie excluse din jocul politic.
    Deci Camera Repr. reprezinta interesele opiniei publice iar Senatul pe cele ale statelor.
    Senatul poate deci filtra pasiunile politice din Camera Repr. si de asemenea sa blocheze masuri luate de Presedinte.
    Colegiul electroral acorda fiecarui stat un nr. de electori egal cu senatorii (2) si nr. de deputati, dar nu mai putin de 3, deci orice stat poate decide soarta alegerilor.
    Sistemul este “winner-take-all”: electorii voteaza la final cu cel care are majoritate in statul respectiv.
    De aceea cred ca sistemul american nu trebuie comparat cu cel european, parlamentar direct. Fara sa le opunem, observam ca in sistemul european avem frecvent crize politice, lipsa “check and balance” (ca acum in Ro), sau faramitare a spectrului politic.
    S-ar parea ca sistemul american nu e democratic. Dar chiar este. Si functioneaza. Inca de la prima constitutie, din 1788. Si fara crize politice majore.
    Ca exercitiu va propun sa ne inchipuim acest sistem aplicat in Ro. Peisajul politic ar fi altul decat cel actual si cred ca ar reflecta mai nuantat spectrul politic.

    • victor L spune:

      Nu este bun sistemul de vot american.
      Tot ce vine de la anglo-americani este nociv (inca mai am in minte ecouri ale presei de peste vremi si ma bucur ca-mi retraiesc tineretea).
      Si n-o mai spun activistii din vremi apuse, ci chiar @ dama de pica, contemporana noua:
      “Pe linga faptul ca UK va disparea, nivelul de trai in anglia va scadea.” Poetic!

    • Valentin Naumescu Valentin Naumescu spune:

      Pentru Babilou

      Bună ziua,

      De obicei nu intervin la Comentarii. O fac acum, doar pentru că dispuneţi de informaţii în mod evident eronate cu privre la rolul marilor electori şi, în plus, amestecaţi ideea de vot direct vs. indirect cu ideea de democraţie directă versus reprezentativă (lucruri total diferite). E bine să nu dezinformăm cititorii, deşi sunt convins că tot ce aţi scris aţi scris cu bună credinţă.

      1. Marii electori nu “modulează” şi nu “filtrează” nimic, aşa cum spuneţi. Pur şi simplu ei respectă votul popular majoritar în statul respectiv şi votează (toţi la fel) candidatul care a câştigat, fie şi la un singur vot popular diferenţă. Marii electori nu votează cum vor ei, decât în prima fază, a votului popular, când votează ca simpli cetăţeni. Apoi totul e o formalitate, dar una care poate schimba balanţa între votul popular la nivel naţional şi numărul electorilor câştigaţi la nivelul celor 50 de state, aşa cum s-a întâmplat în 2016, dar şi cu alte ocazii în trecut.
      Când părinţii fondatori au introdus sistemul electoral indirect, cu electori, la 1788, era pur şi simplu vorba de comunicarea dificilă a rezultatelor între state aflate la mari distanţe (uneori mii de km.) unele de altele şi de ideea de a trimite la Washington un grup de oameni serioşi, în principu proporţional cu mărimea populaţiei statului respectiv care să anunţe cum a votat statul în cauză. Ei mai au un rol atunci când sunt mai mult de doi candidaţi care obţin mari electori (deci cel puţin 3 candidaţi au câştigat state) şi niciun candidat nu are peste 270, deci majoritatea absolută în Colegiul Electoral. Dar lucrul acesta s-ar putea rezolva simplu şi clar, cu organizarea unui al doilea tur între primii doi clasaţi, ca în Europa, caz în care câştigătorul ar avea oricum majoritatea absolută a voturilor.
      Pe scurt, marii electori nu votează individual şi liber, ci în grup şi predeterminat de votul popular la nivelul fiecărui stat, însă prezenţa lor încurcă lucrurile matematic şi distorsionează (uneori) rezultatul votului naţiunii americane, aşa cum a fost anul trecut.

      2. Democraţie reprezentativă este peste tot (şi în Europa), atâta timp cât poporul îşi alege reprezentanţi în legislativ. În Europa nu avem democraţie directă, aşa cum spuneţi, ci vot direct. Nu trebuie confundat votul direct vs. indirect cu democraţia directă (Agora ateniană, în care poporul se aduna în piaţa centrală şi vota legile) vs. democraţia reprezentativă, aşa cum sunt, de fapt, toate democraţiile de astăzi. Deci, nu asta e diferenţa între democraţia americană şi cele europene, toate sunt reprezentative.

      3. O cu totul altă problemă este regimul prezidenţial vs. parlamentar vs. semi-prezidenţial, care ţine în principal de relaţiile între executiv şi legislativ. Dar să ne oprim aici.

      În concluzie, sistemul electoral indirect (cu mari electori) nu mai are sens şi nu mai prezintă astăzi absolut niciun beneficiu pentru naţiunea americană, ba mai mult, aşa cum s-a dovedit, poate afecta grav reprezentativitatea la nivel naţional a câştigătorului. Nu se poate schimba doar pentru că este foarte dificil să amendezi Constituţia, obţinând aprobarea tuturor celor 50 de state componente ale federaţiei. E suficient să respingă un singur stat, şi sigur o va face, sub influenţa partidului care are impresia că va pierde la nivel naţional. De exemplu, dacă ar exista acum o iniţiativă de modificare în acest sens a Constituţiei, din partea democraţilor, sigur s-ar opune republicanii, în mod evident. Dar situaţia se poate inversa oricând, la alte alegeri.

      Sper că acum e ceva mai clar.

      Valentin Naumescu

      • Alin N spune:

        Traiam cu impresia ca democratia elvetiana este una directa (macar in unele cantoane cel putin). :)

        Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Direct_democracy#Switzerland

      • Absurdistan spune:

        Pina una alta SUA este o federatie de state. Un stat unitar SI federal, in acelasi timp. Sistemul electoral in care opinia statelor mai mici nu poate fi strivita de, sa zicem, votul popular dintr-un singur stat cu populatie imensa, educatie de tip marxist (si cu multi ilegali colac peste pupaza) este genial si nu va fi abandonat niciodata, chiar daca nu e aprobat pe coridoarele de la Bruxelles, sau de elitele bucurestene care stiu mai bine decit “parintii fondatori” ai Statelor Unite.

        Cistigatorul alegerilor din 2016 a fost suficient de inteligent sa inteleaga sistemul, sa ii respecte fundamentele si sa faca campanie in exact acele state-pivot pe care marea “specialista” clatinata (sprijinita de “Deep State” si de o media corupta pina la maduva, mai ceva decit Manuela a lui Macron zilele astea) le-a neglijat. Daca votul popular ar fi fost decisiv, cistigatorul ar fi facut mult mai multa campanie numai in statele extrem de populate si TOT ar fi cistigat, pentru ca nu gindeste static, precum oponentii sai.

        Partea comica este ca daca, datorita exact aceluiasi sistem, Hillarita ar fi pierdut la populare (sa zicem din cauza unui vot mai masiv in Texas, Tennessee si Alabama) dar ar fi cistigat la colegiu (statele din Midwest), aceiasi specialisti ar fi inaltat ode sistemului cu votul pe state, care ar fi evitat “dictatura” lui Trump. Mie unuia imi place sistemul (si il consider absolut BRILIANT) chiar si atunci cind nu cistiga cine imi convine mie.

        Si, a propos, la mine nu a fost “raul cel mai mic”. Am votat cu entuziasm si, de la alegeri, nu am regretat nici o clipa. Cred ca va fi un presedinte si mai bun decit Reagan.

        In lumea reala, nu a chibitilor, primul trimestru 2017 a vazut o crestere economica SUA de **0.7%** [ultimul trimestru atributabil laureatului Nobel pentru pace, distrugatorul Libiei, Barack Hussein Obama].

        Reuters anunta o crestere preconizata de **4.3%** pentru trimestrul al doilea.

        http://www.reuters.com/article/us-usa-economy-atlantafed-idUSKBN17X214

        Celor care inca se mai joaca cu piesele de table (ca la sah nu se pricep) ale unor alegeri de mult trecute si de mult (si savuros) pierdute, le dedic cu drag aceasta compilatie tandra:

        https://www.youtube.com/watch?v=jeZ1vMc6CNQ

        “Nu-nvie mortii, e-n zadar, copile!” [Eminescu: "Venetia"]

  2. dama de pica spune:

    Daca nu ies la vot englezoii or sa si-o ia!
    Pe linga faptul ca UK va disparea, nivelul de trai in anglia va scadea.

  3. mihai spune:

    E foarte interesant si tulburator dar dureros de adevarat ceea ce scrieti. O minoritate activa, coerenta, coagulata in jurul unor valori sau in jurul unui lider sau pur si simplu manate de ”ura” fata de adversarul politic poate face diferenta printr-o mobilizare exemplara.
    Cei care au stat acasa in 11 decembrie ce ”valori/lideri/” au oare? Si ce ”urasc” ei,politic vorbind?
    Cu alte cuvinte cum mama dracului sa scoatem populimea vegetala la vot?
    Anyway cum ar zice cumnatul meu locuitor in white lake,MI ,apropos: ce te faci cand puterea e luata ,la limita la mustata sau nemeritat, de unul care schimba apoi regulile jocului? Hitler a facut-o, Trump vrea acum sa schimbe Constitutia USA.Erdoganul a reusit printr-un ”plebicist”.
    Vreunul din cei 60% care au stat in fucking home la 11.dec citeste contributors? Macar unul?Cat va mai fi platforma?

  4. Vlad spune:

    Domnule Naumescu, in pasajul acesta v-ati lasat dus de valul emotiilor si ati devenit poetic:

    “Faptul că alegerile se câştigă emoţional, nu raţional, nu mai e demult o noutate. Rezultatul unui vot, oricât ar fi de corect și de liber acel vot, nu este nicidecum reflectarea fidelă, în oglindă, a ponderii opţiunilor politice ale tuturor cetăţenilor unei ţări. Contează cine vine la vot în ziua respectivă. Alegerile sunt o secvenţă irepetabilă, unică, a unei realităţi a zilei, ca o fotografie. A doua zi ar ieşi altfel. Mi-e greu să spun dacă „emoţional” înseamnă întâmplător sau nu. Probabil că nimic nu e întâmplător, emoţia şi momentul politic făcând parte din „clipele astrale ale istoriei”, dar cert este că oricare din alegerile de mai sus ar fi fost repetate, a doua zi sau peste o săptămână, ar fi avut alte rezultate (nu neapărat alţi câştigători, ci alte scoruri);”

    Pai ca ne place sau nu ne place asta e democratia, vointa poporului. Sigur ca vointa poporului nu e nicidecum o constanta si nici toate democratiile nu sunt la fel, unele fiind mai participative, altele mai putin, unele construite in timp si mai mature, altele consolidate pe esafodajul unor societati in tranzitie. Sigur ca unii alegatori nu stiu si nu inteleg ce inseamna participarea la viata comuna si acest aspect se manifesta in optiunile lor: absenteism, alegeri emotionale sau pur speculative mizand mai degraba pe caracteristici de moment ale candidatilor, programelor sau pe sfaturile si optiunile politice ale prietenilor sau rudelor, dar deh … asta e lumea in care traim si oamenii incartiruiti intr-o forma de organizare sociala care i-a pastrat, cu ajutorul elitelor liberale care se cam codesc acum vazand ca nu au pe unde sa scoata capul din situatia pe care tot ei au construit-o, fie la dreapta fie la stanga. Ori buimaciti de aceasta limitare inerenta, pana la Macron, oamenii au optat fie pentru pozitionari extreme fie mai laxe, desigur tot in linia optiunilor clasice doar ca acum cu o pregnanta tenta emotionala pe fondul asa zisei lipse de ratiune care desigur ca existase dar fiind limitata ca in cazul magarului lui Buridan, a ajuns sa extenueze oamenii a caror preocupari in viata au fost mai degraba orientate spre castigarea traiului de zi cu zi decat cu rafinamente organizatorice si administrative.

    Votul e o reflectare fidela a unei realitati pe care participantii la vot o cunosc. Nu cred ca putem vorbi de imaturitate electorala in tari cum sunt SUA, UK, Franta, Olanda, Grecia. Imaturitate din punct de vedere al obiectivizarii situatiei economice, sociale luate in ansamblu da, dar imaturitate electorala nu. Sigur ca imaturitatea electorala nu e exclusa dar nu poate fi justificata in democratiile mature. Putem vorbi, inca, de imaturitate electorala in democratiile nascente din tarile ex-comuniste sau de tarile cu o structura democrata incompatibila cu fondul religios si cultural cum e Turcia.

    Deci asta e votul la alegerile democratice, asa cum bine se stie care sunt pragurile electorale, quorumurile, la referendumuri, alegeri raportate la numarul de entitati civice inscrise pe liste si desigur la particularitatile specifice tarii, sistemul electoral din America, cantoanele din Elvetia.

    Nimeni nu ne opreste sa balcanizam democratia si sa votam zilnic, sa introducem o fluiditate mai mare care sa se plieze pe spiritul acomodant si fluctuant al romanului care cand e hais cand e cea si pentru care consecventa optiunilor e un detaliu nesemnificativ in tumultul vietii cotidiene si al angajamentelor conjuncturale presante care sunt prioritare oricaror printzipuri cu care deh se mai defileaza din cand in cand ca sa se pastreze micile conveniente sociale care asigura lubrefierea atat de necesara pentru sporovaiala zilnica.

    Absolut rezultatele nu ar fi la fel in doua zile diferite de votare doar ca si numar de voturi dar intrebarea e daca exista optiuni realmente cu un caracter de noutate cum e in cazul lui Macron ?

  5. unu' spune:

    Pe scurt putem spune cu un citat celebru :

    “Nicicand atat de multi n-au pierdut atat de mult din cauza atator de putini”.

    Cauza, parafrazand/completand finalul articolului:

    O societate “rationala” e una “responsabila” si poate fi responsabila doar daca e EDUCATA
    pentru a fi responsabila. Deocamdata vedem cum ne straduim s-o educam a fi irationala, amorala si lenesa in gandire…

  6. Florin spune:

    Excelentă analiză!

  7. Constantin spune:

    Iertati-ma, dar am o cu totul alta opinie. Intr-adevar, optiunile alegatorilor sunt emotionale. Dar, chiar autorul articolului spune ca alegerea lui Hitler a avut loc in contextul slabiciunii partidelor. Dl Trump a fost ales in cotextul unei propuneri de canditat total necompetitiva din partea democratilor. Nici republicanii insisi nu au propus cel mai bun candidat (opinia mea si a unui numar de specialisti, multi republicani/de dreapta etc.). In Romania liberalii au refuzat pur si simplu functia de primar al apitalei, vizibila, adevarata rampa de lansare etc. Opozitie la PSD pur si simplu nu exista…Prin urmare, oricare ar fi prezenta la urne, alegatorii vor vota…emotional candidatii vizibili. Sondajele ulterioare alegerilor din Romania au aratat ca scorurile ar fi fost asemanatoare si la o prezenta dubla. In realitate este vorba despre slabiciunea partidelor, asa cum spune autorul, din pricina coruptiei, sau din alte cauze, in Romania, Italia, Franta, sau pe aiurea…

  8. Un român spune:

    Aveti dreptate. Eu as mai adauga ceva. Am sentimentul ca acei oameni ( profesionisti de valoare care au demonstrat ) nu sunt interesați de a intra în politică, nu vor sa îsi asume responsabilități în vremuri grele. Probabil nu doresc sa îsi asocieze numele cu vreun partid, cu vreo “personalitate” a partidului, etc. Nu as vrea sa cred că nu sunt doriți, reprezentand un pericol ptr “greii” partidului. Asta ptr Ro. In rest, daca partidele din SUA, Franta, Olanda sau Germania nu pot aduce decat asemenea candidați, îsi merită soarta. Si noi pe lângă ei.

  9. omics spune:

    Ciudată optică. Nemulțumiții (“populiștii”, ‘extremiștii” etc.) sunt întotdeauna puțini. De exemplu, în Franța sunt vreo 16 milioane de alegători. Prezentați-vă în număr mare la vot și și ăia vor rămâne nemulțumiți în van. Dă-i dracului!

  10. Lucifer spune:

    Ca părere,cred că există câteva tendinţe care se manifestă în votul popoarelor,ca de exemplu:
    -globalism/europenism vs.naţional/naţionalism
    -o altă ordine mondială care să exprime noile balanţe de putere inclusiv zonele de influenţă corespunzătoare
    -libera circulaţie a populaţiilor(sic!),capitalurilor şi informaţiilor;este un efect al globalismului cauzat de noile tehnologii,dar cu implicaţii sociale profunde,superioare politicului.

    Cred că toate acestea creează stări interne care motivează decizia popoarelor(mai mult sau mai puţin).Lumea este într-o transformare profundă şi nu ştim cum va evolua pe termen mediu.Ca părere,democraţia clasică nu mai este suficientă pentru a deciziona aceste schimbări teribile.

  11. Kurt spune:

    Care sunt asemănările între România şi Franța ? Care deosebiri? Nemulțumirea mare la tineri se poate constata în ambele țări. Tinerii francezi sunt în număr mare la Londra, nu mai au încredere în politicienii francezi, văd un viitor mai bun în alte părți. La fel tinerii din România? Absența de la vot 16.12.2016 e o tragedie.

    … Despre alegerile din România, din noiembrie 2014 şi decembrie 2016, să nu mai vorbim, ca să nu încingem inutil (şi tardiv) spiritele. Este suficient să spunem că la 62% am avut un rezultat, iar la 39% alt rezultat. Corpul electoral era aproximativ acelaşi… Despre alegerile din România, din noiembrie 2014 şi decembrie 2016, să nu mai vorbim, ca să nu încingem inutil (şi tardiv) spiritele. Este suficient să spunem că la 62% am avut un rezultat, iar la 39% alt rezultat. Corpul electoral era aproximativ acelaşi… « …

    E. Macron îl admiră pe K. Popper (la LSE, a fost consultant la cancelarul SPD Helmut Schmidt), e într-un fel un « social-liberal ». Are de rezolvat problemele despre care Sarcozy a vorbit mult şi nu a făcut mult, probleme despre care F. Hollande a vorbit puțin şi nu a făcut nimic. Franța ca stat (unique et indivisible) centralizat are cu 30 % budgetari mai mulți în administrația publică decît Germania federală (Ulrich Wickert, fost corespondent la Paris, în dialog 5 Mai la TV). Clientela socialiştilor şi al republicanilor conservatori e plasată de decenii în administrația publică şi în intreprinderile de stat (EDF). Cum e în România « stat național UNITAR centralizat »?

    Marile ziare Le Monde (proprietari înstăriți care simpatizează cu stînga) şi Figaro (concernul Dassault) servesc clientela lor. Senzația în turul I a fost produsă de ziarul Le Canard enchaîné care a descoperit abuzurile conservatorului Fillon. In Turul I socialiştii & Hamon 6 % şi conservatorii & Fillon 19 % au eşuat. Cum a fost în România?

    Pentru alegerile parlamentare franceze cu două tururi în iunie prognozele sunt mai dificile. In sectoarele de vot rămîn 3-4 candidați, cei care au peste 12 % (ca. 18% din totalul alegătorilor) din voturi pentru turul II. Aici se fac „jocuri- întelegeri politice” între marile fractiuni din parlament. Cel care e mai bine plasat rămîne candidat, celălalt se retrage în favoarea lui. Nu se poate calcula (UK are alt sistem electoral, premierul conservator T. May va triumfa în iunie) cum va arăta noul parlament francez ales în iunie. Front National are acum 2 reprezentanți şi poate obține senzațional pînă la 50. O situație complicată pentru noul preşedinte E. Macron (De Gaulle: Franța e o idee …. a dat ordin lui Régis Debray: o constituție scurtă dar obstruză….. îi lasă generalului preşedinte în republica franceză V …. mult loc pentru…)?

    Ce înseamnă prezentarea autorului pentru tinerii români? Care sunt preferințele lor? Care sunt aspirațiile lor? Unde le vor realiza?

  12. MariS spune:

    Alegerea lui Macron în Franţa va fi un exemplu că viitorul UE se bazează pe centrul politic şi nu pe extreme. Dar el va trebui să confirme ceea ce a afirmat în campanie, în legătură cu necesitatea reformării UE, altfel, la viitoarele alegeri, Franţa se va găsi într-o poziţie mult mai rea decât acum. Privind mai larg, la ce se întâmplă în lume, observăm o tendinţă de balans a societăţilor avansate de la ideologii ultra-progresiste spre cele conservatoare sau de centru. Sigur, progresiştii au avut rolul lor pozitiv în apariţia UE şi a politicilor de deschidere, dar excesele şi greşelile lor ulterioare au contribuit la deteriorarea imaginii lor publice şi prăbuşirea în sondaje. Unii dintre ei reuşesc să admită că au făcut greşeli şi îşi reconsideră viziunea, totuşi cei mai utopici încă nu.

  13. Kurt spune:

    Michel Debré a fost premierul în republica V ( constituția… scurtă, obscură…) franceză în timpul preşedinției De Gaulle.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

E randul tau

Nu ma asteptam sa ajungeti sa dati citate din Basescu... va discreditati, nu-mi amintesc ca exul in ...

de: neamtu tiganu

la "NATO iese din joc. Se încălzește, pe margine, încălzirea globală (Actualizat 2)"

Cauta articole

iunie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)