Home » Analize »Global / Europa »Societate/Life » Citesti:

Populatia Uniunii Europene si migratia

Vasile Ghetau aprilie 14, 2016 Analize, Global / Europa, Societate/Life
34 comentarii 6,832 Vizualizari

Imigrația a devenit în ultimele decenii componentă majoră a dezvoltării și menținerii creșterii economice la valori ridicate în  țările dezvoltate din Uniunea Europeană.  Migrația netă însumată din Franța, Germania, Italia și Regatul Unit  în perioada 1990-2014 a atins 15 milioane de persoane. Fiind vorba de migrație netă, însemnând diferența dintre imigrație și emigrație, se poate ușor deduce  un nivel  al imigrației considerabil mai mare decât migrația netă, în cele patru țări existând, în aceeași perioadă, o emigrație importantă.  Creșterea naturală   a fost de numai  5 milioane persoane. Dacă am adăuga datele pentru Spania,  țară cu expansiune economică remarcabilă înaintea crizei economice și financiare și o imigrație masivă, migrația netă  ajunge la 21 de milioane iar creșterea naturală la doar 6 milioane.  Este de așteptat ca  marea criză a migrației din anul 2015, cu efecte încă  puțin cunoscute  pe plan economic, social și cultural, să duca la instalarea unei perioade de expectativă și reconsiderări asupra imigrației (dimensiune și origine) dar și la revederea  politicilor de ocupare a forței de muncă.  Datele din ultimele decenii asupra spectaculoasei creșteri a economiilor țărilor europene dezvoltate și  dimensiunea acestora în raport cu forța de muncă națională și starea demografică a țării, sunt argumente pentru caracterul  indispensabil al imigrației și în viitor.  O privire asupra perspectivelor declinului populației în țara noastră, într-un context demografic european complex și în deteriorare,  completează articolul.

I. Demografia țărilor din Uniunea Europeană în ultimii ani

Europa s-a aflat în anul 2015 sub un veritabil asediu al sutelor de mii de migranți din Asia și Africa, obligați să-și părăsească pământul natal (țările de origine)  din cauza războiului, a terorii și fărădelegii,  a dictaturii, sărăciei și foamei. Fenomenul a avut și are încă dimensiuni nemaiîntâlnite după imensele valuri de refugiați provocate de al Doilea Război Mondial iar prin rapiditate și forță,   geografie  a originii și destinației, mecanisme de declanșare și reguli de desfășurare, dar și prin majore diferențe culturale între migranți și populațiile europene care i-au primit, conturează un fenomen unic. Nu se pot evalua acum consecințele și implicațiile politice, economice și sociale pentru țările europene de primire a migranților (indiferent cum i-am numi – refugiați, solicitanți de azil,  migranți cu motivație economică), operațiunile de găzduire și asigurare de asistență și servicii minimale, de înregistrare și clasare provizorie  desfășurându-se încă în țările cu numărul cel mai mare de migranți.  Nu se pot evalua acum nici consecințele politice asupra viitorului Uniunii Europene, fisurile mai vechi și întărite în contextul valurilor de migranți  favorizând referiri la  sensibila problemă a revederii unor prevederi din tratate ale Uniunii. Nu la implicații politice și economice se referă acest articol. M-am întrebat în ce măsură și în ce fel o migrație estimată la mai mult de un milion de persoane într-un singur an își poate pune amprenta pe situația demografică a țărilor de destinație și influența evoluții ulterioare. Cunoscând evoluțiile trecute și actuala demografie a acestor țări și conturând previzibile perspective rezultate din impactul masivei migrații, peisajul demografic al țărilor europene își accelerează schimbările, rolul migrației rămânând major și chiar în ascensiune în dinamica populației țărilor dezvoltate. Plasarea evoluțiilor naționale într-un astfel de context  îi conferă o viziune comparativă mai relevantă,  inclusiv în dimensiune prospectivă.

Extinderea Uniunii Europene în anii 2004 și 2007  a schimbat peisajul demografic al Uniunii. În 8 din cele 10 țări ex-comuniste devenite State Membre populațiile naționale erau în declin. Republica Cehă și Slovenia aveau creșteri neînsemnate, în timp ce în Malta și, mai ales, în Cipru populațiile (mici ca mărime)  erau în creștere.  Cu o populație în declin s-a alăturat Uniunii, în anul 2013, Croația. De reținut că la data extinderii din anul 2004 toate populațiile din UE-15 erau în ascensiune numerică.

Criza economică și financiară și-a pus cu brutalitate amprenta pe evoluțiile economice și sociale din țările UE  iar aceste evoluții au marcat starea demografică, accentuând deteriorarea tabloului general. În figura 1 se poate vedea dinamica generală a populațiilor din țările  UE-28 în anul 2014 iar în tabelul 1 această dinamică – creștere sau scădere a populației, este detaliată la nivelul contribuției avute de cele două componente – cea  naturală și migrația  netă. În 12 State  Membre populația a fost în scădere, la cele 8 țări ex-comuniste având populații în declin încă de la data intrării în Uniune alăturându-se, după anul 2010, Cipru, Grecia, Portugalia și Spania. Șomajul, măsurile de austeritate și incertitudinea au  provocat o ascensiune a  emigrației iar migrația netă negativă rezultată s-a alăturat  scăderii naturale, amplificând dimensiunea declinului, în Grecia și Portugalia,  ori   depășind  nivelul creșterii naturale și ducând la  declin, în Cipru și Spania.  Declin al populației prin contribuția ambelor componente – scădere naturală și migrație negativă, s-a înregistrat în anul 2014 în 9 State Membre, cele din figura 2. Predomină  net scăderea naturală doar în Bulgaria, România și Estonia. Intrarea Greciei și Portugaliei în fază de migrație negativă și scădere naturală a survenit în ani recenți, pe fondul crizei economice și financiare.  În tabelul 1 România se află în grupa țărilor cu scădere a populației în anul 2014 atât prin componenta naturală cât și prin migrație externă negativă.

Tabelul 1.  Clasarea țărilor  din Uniunea Europeană după dinamica numărului populației

în anul 2014 și contribuția  creșterii / scăderii naturale și a migrației externe nete

Țări în care populația a crescut: Țări în care populația a scăzut:

prin creștere   naturală  și migrație netă pozitivă

prin creștere naturală mai mare decât migrația netă negativă

prin migrație netă pozitivă mai mare decât scăderea naturală

prin scădere  naturală  și migrație netă negativă

prin scădere naturală mai mare decât migrația netă pozitivă

prin migrație netă negativă mai mare decât creșterea naturală

1. Austria 1. Irlanda 1. Germania 1. Bulgaria 1. Ungaria 1. Cipru
2. Belgia 2. Slovenia 2. Italia 2. Croația 2.  Spania
3. Danemarca 3. Estonia
4. Finlanda 4. Grecia
5. Franța 5. Letonia
6. Luxemburg 6. Lituania
7. Malta 7. Polonia
8. Olanda 8. Portugalia
9. Regatul Unit 9. România
10. Republica Cehă
11. Slovacia
12. Suedia
12 2 2 9 1 2
Sursa datelor primare: Eurostat, 2015

Populația a crescut numeric în anul 2014 în 16 țări ale Uniunii: în 12 prin contribuția ambelor componente, în două prin creștere naturală superioară migrației nete negative – Irlanda și Slovenia și tot în două prin migrație netă pozitivă superioară scăderii naturale – Germania și Italia. În aceste din urmă două țări scăderea naturală este instalată de mai multă vreme. În categoria privilegiată  a țărilor având și creștere naturală și migrație netă pozitivă (figura 3) se detașează Slovacia, Franța, Olanda și Regatul Unit cu echilibru între cele două componente. Privind proporția redusă a creșterii naturale în cele mai multe dintre cele 12 țări  având o sursă dublă de alimentare a creșterii populației și neuitând contextul european al migrației și sensibilitatea natalității la fenomene sociale imprevizibile in dezvoltări, o ascensiune și consolidare a  contribuției celei dintâi  componente este previzibilă.

Populația Uniunii Europene a ajuns la 508 milioane locuitori la începutul anului 2015. Creșterea din anul  2014 a fost de numai 1,3 milioane și a provenit în proporție de aproape 90% din migrație, creșterea naturală fiind de numai 161 de mii. Atât mărimea  creșterii cât și raportul dintre cele două componente relevă o realitate complexă pentru populația Uniunii și o privire asupra evoluțiilor naționale din care rezultă cele două caracteristici duce la constatări subestimate ca  dimensiune și  consecințe iar plasarea lor în actualul context politic european îi amplifică complexitatea.

Creșterea naturală a populației UE-28 în anul 2014 de 161 mii persoane este nu doar  neînsemnată ca nivel pentru o populație de 508 milioane locuitori dar ea provine numai din contribuția cumulată a Franței și Regatului Unit – 471 de mii, în celelalte 26 de State Membre scăderea naturală apropiindu-se de 310 mii persoane (tabelul 2).

Tabelul 2. Creșterea populației în UE-28 în anul 2014, contribuția Franței și a Regatului Unit și a celorlalte 26 de țări.

Aportul  mișcării naturale și al migrației - în mii persoane

Creștere/scădere

naturală

Migrație

netă

Creștere totală
Franța 264,7 252,2 516,9
Regatul Unit 206,0 209,9 415,9
Franța și Regatul Unit 470,7 462,1 932,8
Celelalte 26 de State -309,3 709,5 400,2
UE-28 161,4 1171,6 1333.0
Sursa datelor primare: Eurostat, 2015

O potențială deteriorare a creșterii naturale în cele două țări ar împinge populația Uniunii, pentru întâia oară în istoria ei, în delicata situație de declin natural.  Iar dacă privim lucrurile prin prisma turbulențelor prin care trece Uniunea Europeană, realitatea este și mai dură: ieșirea Regatului Unit din Uniune ar lăsa cea mai importantă construcție politică și economică a Europei nu numai  cu o populație mai mică cu 13% (65 de milioane), ci și o populație în declin natural bine instalat, creșterea din Franța fiind inferioară reculului natural din celelalte 26 de State Membre. Rata fertilității totale în UE-28 este de mai mulți ani în jur de 1,5 copii la o femeie, ultima valoare situată la nivelul de înlocuire în timp a generațiilor -2,1 copii la o femeie – fiind înregistrată în țările UE-28 în Cipru în anul 1994) (Eurostat, 2016a). O revenire a fertilității la nivelul de înlocuire a populației este exclusă, în opinia specialiștilor (United Nations, 2000), ceea ce înseamnă că numai o imigrație superioară emigrației poate compensa declinul natural și asigura o creștere a populației. Dar, pe termen lung, cât de viabilă și realistă poate fi alternativa compensării scăderii naturale prin imigrație masivă?

II. Franța, Germania, Italia, Regatul Unit. Creștere și scădere naturală a populației. Imigrație masivă și indispensabilă

Situația actuală este rezultatul unor evoluții și al unor acumulări etalate pe mai multe  decenii și o privire retroactivă asupra dezvoltărilor din țările cu cea mai importantă forță demografică și economică – Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Spania,  ne poate oferi repere importante. Evoluția migrației nete și a creșterii/scăderii naturale în aceste țări începând de la mijlocul secolului trecut este o oglindă fidelă a  istoriei economice, sociale și politice dar și demografice a fiecăreia dintre ele. În figura 4 se pot vedea  evoluțiile celor două componente în perioada  1950-2014, marcate diferențiat în sub-perioadele 1950-1990 și 1990-2014, caracteristicile fiind net distincte.

-         Italia și Spania (figurile 4.1. și 4.2.),  mai puțin dezvoltate economic la mijlocul secolului trecut,  au fost țări de emigrație importantă  în anii 1950 și 1960, Germania și Franța fiind destinațiile majore. Creșterea naturală importantă din aceiași ani a compensat emigrația și numărul populației a fost în creștere până la începutul anilor 1970 în Italia și chiar până la începutul anilor 1980 în Spania (în graficul mic încadrat în partea superioară a figurilor este prezentată creșterea sau scăderea anuală a populației, în sute de mii de persoane). Reducerii emigrației după anul 1960 i se asociază instalarea reculului natalității și a creșterii naturale (ceva mai tardivă în Spania), iar cele două populații ajung în fază de creștere neînsemnată la începutul anilor 1990, în context de creștere economică importantă. Este momentul instalării imigrației masive și curbele migrației nete din figuri ilustrează dimensiunea spectaculoasă a ascensiunii din a doua jumătate a anilor 1990 și primul deceniu al anilor 2000, până la declanșarea crizei economice și financiare. O contribuție majoră la această ascensiune rapidă și masivă a migrației nete în cele două țări au avut-o migranții români, datele publicate în timp de institutele naționale de statistică din cele două țări menționând o imigrație de circa un milion în fiecare dintre ele. Rapiditatea instalării și duritatea crizei  au “corectat”, într-un anumit fel,  neobișnuita explozie a imigrației, îndeosebi în Spania, și reculul a fost pe măsura vitezei și dimensiunii ascensiunii iar recrudescența scăderii naturale a amplificat trendul descendent al numărului populației, datele din ultimii doi ani indicând o creștere cvasi-nulă în Italia și declin în Spania. Felul în care s-a produs dezechilibrul dintre cele două componente în ultimii ani lasă să se întrevadă o continuare a acestuia.

-         Franța și Regatul Unit își păstrează o creștere importantă a populației, alimentată atât de creșterea naturală, cât și de migrația netă (figurile  4.3. și 4.4.).  Prima componentă are  valori apropiate în ultimii ani,  în jur de 220 de mii de persoane, contribuția migrației nete fiind mai importantă în Regatul Unit. Dacă urmărim însă evoluția acestei componente în timp, putem observa particularități semnificative: nivel foarte ridicat în anii 1960 (din Africa de nord),  predominanța declinului până la mijlocul anilor 1990 și progres moderat în prima jumătate a deceniului trecut , în Franța;  nivel surprinzător de scăzut și relativ stabil până în anii 1990 și creștere masivă între anii 1995 și 2008, în Regatul Unit (mult mai importantă decât în Franța).  În ambele țări migrația netă este în recul în ultimii ani și amprenta se regăsește în diminuarea creșterii anuale  a populației.

-         Germania este țara cu cea mai numeroasă populație în Uniunea Europeană și având economia cea mai puternică. De felul în care evoluează economia Germaniei depinde, în bună măsură, starea economiei întregii Uniuni Europene. Iar o economie atât de mare și performantă se bazează și pe o forță de muncă având caracteristici similare. Evoluția migrației și a componentei naturale începând cu mijlocul secolului trecut (figura 4.5.) arată realități demografice în schimbare rapidă și contradictorii.  Iată sinuoasele evoluții:

- 1950-1960: creștere naturală importantă, migrație netă  redusă și progres  anual consistent  al populației;

- 1961-1969: aport migratoriu în  ascensiune  importantă,  creștere naturală ridicată în prima parte a perioadei și înscrisă în declin ferm  în cea de-a doua parte;  creștere importantă a populației;

- 1970-1984: cădere rapidă  și de durată în declin natural , trend descendent al migrației nete, instalare a declinului populației;

- 1985-1995: ascensiune masivă a migrației nete, depășind confortabil scăderea naturală și populație în creștere  considerabilă; explozia migrației nete în a doua jumătate a anilor 1980 și în prima jumătate a anilor  1990 a avut loc pe fondul schimbărilor politice din Europa centrală și de est de la sfârșitul anilor 1980 și al migrării unor importante comunități germane din țări ex-comuniste spre Germania reunificată;

- 1996-2010: accentuare a scăderii naturale, recul al migrației și revenire la populație în declin;

- 2010-2014: recrudescența migrației ,  majorarea scăderii naturale și progres modest  al populației.

Evoluția atât de complexă a populației  Germaniei după mijlocul anilor 1950 provine din marile oscilații ale migrației, pe fondul instalării și constanței  scăderii naturale încă de la începutul anilor 1970. Iar marile fluctuații ale migrației își au originea în politicile de imigrare, racordate, esențial,  la rațiuni de ordin economic, în schimbările politice survenite în Europa centrală și de est la începutul anilor 1990 și în unele urmări ale celui de Al Doilea Război Mondial.  Valul de peste un milion de migranți în anul 2015 este de așteptat să schimbe considerabil caracteristicile creșterii demografice în Germania.

Evoluțiile creșterii naturale și ale migrației după mijlocul secolului trecut în cele cinci țări, având aproape două treimi din populația Uniunii Europene, relevă câteva constatări:

Anii 1950-1990: (i) – migrația a avut un rol minor în evoluția numărului populației până la începutul anilor 1990 în Italia și Spania, contribuția majoră revenind creșterii naturale, ridicată până în anii 1970-1975 și înscrisă apoi în declin; constatarea este valabilă, la modul general,  și pentru  Regatul Unit; (ii) – în Franța, unei creșteri naturale ridicate i s-a adăugat, în anii 1960 și 1970,  o importantă migrație netă pozitivă, consolidând progresul numărului populației; (iii) – în Germania, veritabila cădere a creșterii naturale instalată încă de la mijlocul anilor 1960 a antrenat declinul populației chiar dacă migrația netă a fost, predominant,  pozitivă.

După anul 1990: (i) – ceea ce definește cea mai mare parte a anilor 1990 și prima jumătate a deceniului trecut, până la instalarea rigorilor și austerităților crizei economice și financiare, este  o spectaculoasă ascensiune a migrației nete pozitive, prin masivă imigrație,  și  o evoluție similară a numărului populației; creșterea economică susținută avea nevoie de forță de muncă suplimentară în raport cu ceea ce putea oferi piața internă; (ii) – dacă în cazul Italiei și Spaniei, chiar și al Regatului Unit,  nevoia de forță de muncă provenea și din contractarea dimensiunii  populației în  vârstă de muncă prin declinul prealabil al natalității, în Franța dimensiunea populației în vârstă de muncă era susținută de natalitate ridicată dar nevoile expansiunii economice au reclamat  mână de lucru suplimentară; (iii) – în Germania, scăderea naturală  din anii 1970 și din prima parte a anilor 1980 și migrația netă moderată au afectat populația în vârstă de muncă și nevoile unei economii în plină creștere au impus forță de muncă străină, ceea ce este extrem de vizibil în figura 4.5.

Se poate afirma că evoluțiile migrației nete în cele cinci țări în ultimele decenii ale secolului trecut și în primul deceniu din acest secol sunt  dominate de ascensiunea spectaculoasă a fenomenului în anii 1990 și continuată până la declanșarea crizei economice și financiare. Evoluția a fost determinată, esențial, de amplificarea imigrației și nu de regresul emigrației. Din altă perspectivă, mai importantă,  progresul considerabil al migrației nete a determinat în întregime creșterea numărului populației în cele trei țări cu scădere naturală ori creștere naturală minoră, Italia, Spania și Germania, și s-a adăugat creșterii naturale în Franța și Regatul Unit, consolidând și amplificând ascensiunea numărului populației. Contribuția componentei naturale și a celei migratorii la dinamica numărului populației are particularități însemnate în cele cinci țări dar un exercițiu de cumulare a contribuțiilor și evaluare a rezultatului – în figura 4.6.- are un mesaj semnificativ: până la începutul anilor 1980 motorul creșterii populației a fost creșterea naturală, curbele se suprapun; începând cu mijlocul anilor 1980 driverul a fost înlocuit de migrație. Voi face aici o observație asupra unei fațete puțin cunoscute statistic a migrației și care nu ar trebui neglijată: o amplificare a imigrației și a migrației nete, în țările dezvoltate și cu mare potențial demografic, își poate avea originea nu numai în motivație economică, ci și în rațiuni de ordin politic, umanitar și chiar demografic, deși această din urmă motivație nu este declarată oficial.

După masiva creștere  din perioada 1995-2005 migrația netă a coborât drastic, pe fondul crizei economice și financiare și o circumspectă stare de expectativă s-a instalat după anul 2010, sugerând recurgerea la resurse de forță de muncă acumulate în anii anteriori de boom al migrației. Șocul imensului val de migranți din anul 2015, estimat ca dimensiune dar necunoscut ca dezvoltări potențiale în acest an și în cei care vin, a alimentat și întărit starea de expectativă,  inclusiv prin   lipsa unei viziuni și acțiuni coerente a țărilor din Uniunea Europeană și chiar a comunității internaționale.

Țările europene dezvoltate vor avea nevoie de mână de lucru străină și în viitor  pentru acoperirea necesarului din sectoare și activități economice devenite de mai multă vreme neatractive pentru naționali ori afectate și ele de emigrare a specialiștilor naționali spre alte orizonturi, mai generoase (cazul medicilor și al IT-iștilor).  Iar o revenire a creșterii economice la parametrii dinaintea crizei va  amplifica cererea. Este prea devreme pentru a evalua  în ce măsură nevoile de forță de muncă vor putea fi acoperite de migranții ajunși în țări europene în anul 2015.

Imigrația a devenit indispensabilă pentru multe dintre populațiile Uniunii Europene,  ajunse  în  stadiu de scădere naturală ori aflate în pragul acestui stadiu. În contextul actual al șocului migrației din Asia de vest și sud-vest și din  Africa de nord și cea de est,  originea și volumul viitoarelor fluxuri de imigranți reclamate de nevoile economice dar și de perspectivele declinului populațiilor și toate implicațiile pe care acesta le generează  nu pot  fi conturate la nivelul țărilor din  Uniunea Europeană, cu excepția Germaniei. Cotele de migranți stabilite de Consiliul UE pentru relocare se referă la mai puțin de 200 de mii.  Numărul total de migranți ajunși în țări europene în anul 2015 și în primele două luni din acest este estimat  la 1,2-1,5 milioane persoane. Spre Germania s-au îndreptat 1,1 milioane de migranți. Este firească expectativa care s-a instalat și va persista în deciziile guvernelor asupra imigrației în raport cu planurile care existau înainte de anul 2015. Dacă prevederile acordului semnat între Uniunea Europeană și Turcia  la 17-18  martie a. c. vor fi puse eficient și durabil în practică, exodul pe care îl cunoaștem ca origini și dimensiune ar putea fi oprit dar atitudini de expectativă în țările europene vor subzista  o perioadă.

III. Migrația de înlocuire. Concluziile unui studiu din anul 2001 al Diviziei de Populație ONU

III.1.  Scenarii prospective pentru perioada 1995-2050

Caracteristicile viitoare ale  migrației în țările europene dezvoltate și cele mai populate nu vor putea fi sensibil diferite de cele de până acum chiar și în context de creștere economică moderată (fără a mai vorbi de o reluare a creșterii la parametri mai ridicați).  O revedere a curbelor creșterii naturale și ale migrației nete din figura 4 poate fi utilă.  Există diferențe între Italia și Spania, pe de o parte, Franța și Regatul Unit, pe de altă parte, iar Germania rămâne un caz cu totul particular, dar în toate cazurile migrația netă pozitivă a devenit o componentă endogenă a economiilor și , odată cu apropierea orizontului de retragere din viața activă economic a generațiilor mari născute în anii de baby-boom (la modul general – generațiile 1950-1965), populația în vârstă de muncă se va contracta considerabil și migrația ar urma să acopere deficitul.  Întrebarea care se ridică, privind lucrurile în perspectivă largă,  este în ce măsură și cu ce implicații? Pentru a putea explora domeniul și găsi un răspuns, voi folosi concluziile unui valoros studiu elaborat de Divizia de Populație a Națiunilor Unite și publicat acum 15 ani:  Replacement Migration: Is It a Solution to Declining and Ageing Populations?, New York, 2001. Întoarcerea în trecut ne oferă, nu de puține ori, răspunsuri la întrebări pe care ni le punem asupra viitorului.

Migrația de înlocuire, în accepțiunea autorilor studiului,  este acea migrație internațională de care ar fi nevoie pentru a compensa scăderi ale  numărului populației, ale populației în vârstă de muncă  și unele implicații economice ale procesului de îmbătrânire demografică. În studiu este estimată migrația de înlocuire în Europa, în Uniunea Europeană (UE-15) și în opt țări – Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Federația Rusă, SUA, Coreea de Sud și Japonia.  Perioada acoperită de proiectări este 1995-2050 și scenariile prezentate (în număr de șase) se bazează pe rezultatele Reviziei 1998 a Perspectivelor Populației Mondiale elaborate de Divizia de Populație ONU, reținute fiind două dintre variante – varianta medie cu includerea unei ipoteze asupra migrației (constituind Scenariul 1 în studiu)  și aceeași variantă fără includerea migrației (constituind Scenariul 2), la care s-au adăugat patru scenarii cu ipoteze asupra migrației de în locuire (diferite de ipoteza din varianta medie menționată).  Rezultatele prezentate și analizate în acest articol se referă la cele patru țări din Uniunea Europeană – Franța, Germania, Italia și Regatul Unit.

Dintre scenariile studiului asupra migrației de înlocuire mă voi opri la trei dintre ele, cele care estimează mărimea migrației de înlocuire necesare pentru:

-         menținerea numărului populației la nivelul cel mai ridicat rezultat  numai din creștere naturală după anul 1995 (deci, fără migrație) (constituind Scenariul 3);

-        menținerea mărimii populației în vârstă de muncă (15-64 ani)  la nivelul cel mai ridicat rezultat numai din creștere naturală după anul 1995 (deci, fără migrație) (Scenariul 4);

-        menținerea unui raport nu mai mic de 3 între populația în vârstă de muncă și cea vârstnică (65 de ani și peste) (Scenariul 5).

Se cuvine a preciza că în toate scenariile speranța de viață la naștere urma să-și continue ferm progresul iar ipoteza asupra fertilității feminine prevedea o creștere moderată.

Având în față diferențierea celor șase scenarii doar prin ipotezele asupra migrației,  este ușor de observat că scenariile 1 și 2 constituie doar un reper pentru evaluarea schimbărilor care ar urma să se producă în cele patru populații, ca număr și structură pe vârste, într-o abordare de tip normativ asupra volumului  migrației nete anuale (în mii persoane) reclamate de atingerea obiectivelor din S3, S4 și S5.  Implicațiile economice și sociale ale schimbărilor la nivelul numărului populației și, mai ales, al structurii pe vârste, sunt  privilegiate în scenariile 4 și 5.

Evoluțiile proiectate în cele patru țări nu pot fi separate de realitățile demografice din anii anteriori perioadei acoperite de scenarii și în tabelul 3 avem câțiva indicatori semnificativi pentru anii 1990-1995.

Tabelul 3.  Indicatori demografici selectivi  în anii  1990-1995

pentru Franța, Germania, Italia și Regatul Unit (Sursa datelor: UNPD, 2015)

Franța Germania Italia Regatul Unit
Numărul populației

- în mii locuitori

1990 56943 78958 57008 57110
1995 58224 81613 57120 57904
Creșterea  populației  în perioada

1990-1995 - în mii persoane

+1281 +2655 +113 +794
Componentele creșterii: creștere/scădere naturală +977 -578 -40 +588
migrație netă +303 +3233 +153 +205
Rata natalității

- la 1000 locuitori

1990 12,7 9,9 9,7 13,3
1995 12,5 9,6 9,2 12,5
Rata fertilității totale

- copii la o femeie

1990 1,7 1,3 1,3 1,8
1995 1,8 1,3 1,2 1,7
Speranța de viață la naștere - ani
Bărbați 1990 72,5 72,0 73,5 72,7
1995 73,8 73,1 74,6 73,9
Femei 1990 80,8 78,5 80,1 78,3
1995 81,8 79,6 81,2 79,2
Raportul de suport potențial -1995

-raportul dintre populația în vârstă de

15-64 ani și populația în vârstă de 65 ani și peste

4,4 4,4 4,1 4,1
Densitatea populației

- loc. /  km.  p. – 1995

106 234 194 239
Sursa: UNPD, 2015

Notă. Rezultatele Reviziei 2015  a Perspectivelor populației mondiale sunt publicate, la unii indicatori, ca date anuale, date pe  perioade  de cinci  ani calendaristici sau date medii anuale  în aceste perioade. Folosirea  acestor date pentru agregări și dezagregări poate duce la unele diferențe  dar nesemnificative statistic. Pe de altă parte, între datele UNPD și date din surse naționale pot exista unele diferențe cu origini în frecvența și calendarul publicării datelor ori în abordarea metodologică. Am preferat datele UNPD datorită coerenței lor în timp și metodologiei unitare de estimare a migrației.

Creșterea numărului populației se diferențiază considerabil ca mărime, între o Germanie având  în cei cinci ani o majorare a populației de aproape 2,7 milioane și o  Italie cu un progres neînsemnat de numai 113 mii persoane. În ambele țări populația cunoaște o scădere naturală, extrem de ridicată în prima și moderată în cea de-a doua, scădere compensată însă de migrația netă pozitivă.  Această componentă a evoluției populației este neobișnuit de mare  în Germania, depășind 3,2 milioane de persoane și conturându-se drept  indispensabilă împiedicării instalării declinului de durată al populației țării, înscris în nivelul scăzut al natalității (sub 10 născuți la 1000 locuitori) și fertilității feminine (doar 1,3 copii la o femeie). Și pentru Italia, cu aceleași caracteristici ale natalității și fertilității,  migrația a devenit indispensabilă evitării declinului populației. Franța și Regatul Unit au un profil demografic diferit, creșterea naturală a populației fiind relativ ridicată și depășind contribuția migrației nete pozitive. Raportul dintre populația în vârstă de muncă și cea vârstnică, definind  raportul de suport potențial,  era de 4,4 în anul 1995 în Franța și Regatul Unit și nu cu mult mai mic -  de 4,1,  în celelalte două țări. În fine, speranța de viață la naștere atinge valori foarte ridicate în cele patru țări, Italia plasându-se în una dintre cele mai privilegiate poziții în Europa după progrese remarcabile în deceniile anterioare (ca și Grecia, Spania și Portugalia).

Privind tabloul demografic general din cele patru țări în prima jumătate a anilor 1990 din  perspectiva  dezvoltărilor potențiale în deceniile viitoare, caracteristicile creșterii populației alimentează   incertitudini în cazul Germaniei  și al  Italiei și o anumită stabilitate în Franța și Regatul Unit.  Migrația este componenta care va  determina în întregime evoluțiile în primele două țări, revenirea la creștere naturală ne mai fiind posibilă. Pare o situație nemaiîntâlnită în populații europene mari și tulburătoare  prin mesaj: resursele interne sunt epuizate !  Aceste resurse există însă în Franța și în Regatul Unit dar nu la nivelul cerințelor de pe piața muncii și migrația este cea chemată să acopere deficitul. În plus, continuarea schimbărilor din structura pe vârste și accentuarea îmbătrânirii populației produc efecte proprii care nu pot fi compensate de creșterea naturală și reclamă migrație pentru menținerea marilor echilibre structurale și a implicațiilor lor economice.

Studiul asupra migrației de înlocuire acoperă perioada 1995-2050. Douăzeci de ani din această întindere au trecut  și o comparație între evoluțiile proiectate și cele reale are relevanța ei nu numai pentru analiza diferențelor și a originii acestora, ci și pentru evaluarea validității datelor proiectate pentru anii 2015-2050 asupra migrației și a măsurii în care gravele concluzii ale  studiului își păstrează mesajul. Voi fi obligat, inevitabil, să folosesc numeroase date, ca argument în aprecieri și judecăți, abordare care nu întotdeauna este agreată de cititorul nespecialist în domeniu. Am ales însă, în mod prioritar,  expresia grafică a prezentării datelor, ceea ce facilitează transmiterea informației.

Evoluțiile proiectate asupra  populației totale, a celei în vârstă de muncă și a populației vârstnice  în perioada acoperită de scenarii (1995-2015) reprezintă rezultate cumulate ale interacțiunilor dintre structura inițială  pe vârste, ipotezele asupra fertilității (o ipoteză), mortalității (o ipoteză) și migrației nete (3 ipoteze distincte). Înainte de a vedea felul în care ar urma să evolueze numărul populației în cele patru țări în funcție de ipotezele asupra migrației, câteva precizări se impun, cu trimitere la date din tabelul 3. Nivelul migrației nete reclamate de menținerea numărului total al populației (obiectiv al Scenariului 3) este nul atât timp cât o populație are creștere naturală și numai odată cu reducerea la zero a acestei creșteri și instalarea ulterioară a declinului natural intervine migrația netă pozitivă, pentru a menține numărul populației la nivelul cel mai ridicat atins prin creștere naturală. Este cazul Franței și al Regatului Unit. În Italia și Germania, cu populații în scădere naturală, migrația netă pozitivă este imperios reclamată. În ambele cazuri însă din perspectiva autorului construcției prospective nu sunt dificultăți însemnate. Menținerea constantă a mărimii populației în vârstă de muncă  (obiectiv al Scenariului 4)   complică elaborarea variantei de proiectare, stabilirea ipotezei asupra migrației fiind direct corelată cu trei variabile:

-         intrările pe cale naturală în populația  în vârstă de muncă (15-64 ani) în   următorii 15 ani (1995-2010), cunoscute ca mărime (populația de 0-14 ani în anul 1995);

-         intrările pe cale naturală după anul 2010 care vor rezulta din  populația feminină de vârstă fertilă (ca număr și structură) și  ipoteza asupra fertilității (unică în toate scenariile);

-         două fluxuri de ieșiri  din populația în vârstă de muncă :   ieșiri pe cale naturală (prin mortalitate) și ieșiri prin atingerea vârstei de 65 de ani și intrarea în categoria populației vârstnice.

Estimarea acestor fluxuri de intrări și ieșiri nu ridică dificultăți dar variații în nivelul lor – recul la primele două și amplificare la cel de-al doilea flux de ieșiri, variații așteptate, impun creșterea nivelului migrației nete. Cu alte cuvinte, dimensiunea migrației nete în acest al 4-lea scenariu nu poate fi decât considerabil mai mare decât cea din Scenariul 3. Întregul cadru al determinării migrației de înlocuire este mai complex în Scenariul 5, care urmărește menținerea unui raport nu mai mic de 3 între populația în vârstă de muncă și cea vârstnică.

În figurile 5.1.A. și 5.2.A. poate fi văzut și apreciat nivelul migrației nete pe perioade de 5 ani reclamat de atingerea celor trei obiective: menținerea numărului populației totale – Scenariul 3, curba galbenă;  menținerea numărului populației în vârstă de muncă – Scenariul 4, curba  galbenă întreruptă; menținerea unui raport nu mai mic de 3 între populația în vârstă de muncă și cea vârstnică – Scenariul 5, curba roșie. Există particularități importante între Franța și Regatul Unit, pe de o parte, și Italia și Germania, pe de altă parte, și graficele respectă această distincție.  Franța și Regatul Unit nu ar avea nevoie de migrație pentru menținerea numărului populației în perioada 1995-2025 iar nivelul cerut după 2020-2025 ar fi unul moderat, sub 100 de mii de persoane anual în Franța, și depășind moderat 100 de mii după anul 2030 în Regatul Unit. Pentru întreaga perioadă 1995-2050 migrația netă ar fi de numai 1475  și, respectiv, de 2635 mii persoane (migrație netă).  Un nivel mult mai ridicat al migrației nete ar urma să fie reclamat de  menținerea numărului populației în Italia și Germania, țări cu scădere naturală a populației și unde  numai migrația poate împiedica declinul  numărului populației. Mai mult, această componentă este indispensabilă  încă din anii 1995-2000 iar în figura 5.2.A.  îi putem vedea amploarea: valorilor pe 5 ani din grafic le corespund, după anul 2010, valori anuale ale migrației nete în creștere, de la 200 la 300 de mii persoane  în Italia și de la 300 la 400 de mii în Germania. Pentru întreaga perioadă 1995-2050 menținerea constantă a numărului populației ar impune o migrație netă  considerabilă: 13 milioane de persoane în Italia  și 18 milioane în Germania.

Am motivat cât de important și de variabil în timp poate fi impactul intrărilor și ieșirilor anuale în/din populația în vârstă de muncă și datele din Scenariul 4 ilustrează cât de dificilă și delicată  devine menținerea în timp a dimensiunii acestei populații în cazul Franței și Regatului Unit  și, probabil,   imposibilă în Italia și Germania.  Se poate ușor observa în figurile 5.1.A. și 5.2.A. că mărimea migrației necesare pentru a menține constant numărul populației în vârstă de muncă (curbele galbene întrerupte) ar fi considerabil mai mare în raport cu cel necesar menținerii numărului total al populației în toate cele patru țări, cu aceleași notabile  deosebiri între ele și o situație greu de calificat  în cazul Italiei și Germaniei: migrație netă de aproape 20 de milioane persoane și, respectiv, 25 de milioane în întreaga perioadă 1995-2050, media anuală fiind de 357 și  458 mii persoane. Valorile par enorme, ne-sustenabile,  dar nu trebuie să omitem cifrele apărute recent în prestigioase ziare germane (Süddeutsche Zeitung) și atribuite unor înalte personalități guvernamentale: după imensul val de 1,1 milioane de migranți în anul 2015, pentru anii 2016-2020 se așteaptă 2,5 milioane de migranți, ceea ce înseamnă o medie de 500 de mii pe an (Reuters (24 februarie 2016): German government expects arrival of 3.6 million refugees by 2020: media (http://www.reuters.com/article/us-europe-migrants-germany-idUSKCN0VX2ZW).

Intrările masive și progresive prin migrație până la mijlocul anilor 2030 consolidează dimensiunea populației în vârstă de muncă și îi asigură o stabilitate până la mijlocul secolului cu o migrație netă mai mică după anul 2040. Dacă ne-am întreba prin ce mecanism migrația netă atinge valorile cele mai ridicate în anii 2020-2030 (în general), răspunsul l-am putea găsi în  examinarea structurii pe vârste a populației în anii 1990 și un exercițiu prospectiv de estimare a avansării în vârstă a generațiilor: generațiile mari din anii 1960, ani de baby-boom important în cele patru țări, aveau vârste de 30-40 de ani și urmau să ajungă la 65 de ani, ieșind deci din populația în vârstă de muncă, în jurul anilor 2020-2030. La vârstele inferioare celei de 15 ani  se aflau în anii 1990 generații considerabil mai mici, din anii de regres al natalității, însemnând intrări inferioare în raport cu ieșirile la 65 de ani. Se înțelege că o migrație netă ridicată pentru menținerea dimensiunii populației în vârstă de muncă are drept efect și o populație totală în creștere, având în vedere ponderea de aproape două treimi pe care o deține prima populație.

Valorile cele mai ridicate ale migrației de înlocuire nu sunt însă cele din scenariile 3 și 4,  sunt cele impuse de menținerea unui raport dintre populația în vârstă muncă  și cea vârstnică la o valoare nu mai mică de 3. În acest raport se află de fapt implicațiile economice ale ajungerii la dezechilibre între cele două subpopulații: cea în vârstă de muncă,  activă economic în cea mai mare parte, care alimentează bugetul de asigurări sociale și cea vârstnică, preponderent inactivă economic. Este și situația actuală din țările  Uniunii  Europene în care după multe decenii de menținere a vârstei de pensionare  la  55-60 de ani  în context de creștere aproape exponențială a speranței de viață la vârste avansate s-a ajuns la amintitele dezechilibre și la adoptarea unor măsuri dure de creștere a vârstei standard de pensionare,  a vechimii în muncă pentru pensie completă,  acces mai restrictiv la pensie anticipată. Deteriorarea în timp a raportului  dintre cele două subpopulații (raport de suport potențial) își are originea majoră în accentuarea procesului de îmbătrânire demografică și ascensiunea  dimensiunii populației vârstnice care i se asociază. Raportul era mai mare de 4 la mijlocul anilor 1990 iar  pentru prevenirea  căderii lui la valori mai mici de 3 migrația netă necesară ar urma să capete dimensiuni neobișnuit de ridicate. Este Scenariul 5 și în figurile 5.1.A. și 5.2.A. veritabila explozie a curbei migrației necesare menținerii raportului la o valoare nu mai mică de 3 (cea roșie) domină ansamblul reprezentării grafice. Migrația netă de care ar fi nevoie se plasează aproape exclusiv în perioada  2020-2040 și nivelul ei ar depăși, spre mijlocul perioadei,  un milion de persoane pe an în Franța și Regatul Unit și două milioane în Italia și Franța, valori departe de orice realism dar impuse de restricția excesiv de severă a autorilor – împiedicarea ajungerii la un raport mai mic de 3.  În ce fel se poate motiva plasarea imensei migrații între anii 2020 și 2040? Este rezultatul unor evoluții contrare dar convergente în efect ale celor două subpopulații care determină raportul: amplificare a populației vârstnice prin intrarea la vârstele de 65 ani și peste a generațiilor mari din anii de baby-boom, la modul general cele din anii 1950-1970, și contractare a populației în vârstă de muncă prin intrarea generațiilor mai mici din anii de după baby-boom. Doar o migrație masivă de populație tânără poate redresa dimensiunea populației în vârstă de muncă și împiedica o  cădere a raportului de suport potențial sub valoarea de  3 (astfel de valori se instalează însă după anii 2020-2025 în scenariile 3 și 4, având o migrație netă inferioară). Legătura  dintre ascensiunea populației vârstnice și  deteriorarea raportului de suport potențial în cele patru țări în perioada 1995-2015 este sugestiv redată în figura 6. În Italia indicatorul a coborât deja sub 3 și mișcarea  este inevitabilă și în  Germania, chiar pe termen scurt, iar fermitatea celor două curbe anunță evoluții viitoare asemănătoare  și în celelalte două țări.

Efectul cumulat al migrației de înlocuire asupra populației în anul 2050 se poate sintetiza în proporția – în % – a imigranților ori a descendenților lor în populația totală a țării în scenariile 3 –Stabilitatea populației totale și 4-Stabilitatea dimensiunii populației în vârstă de muncă: Franța – 2,9 și 11,6%;  Regatul Unit – 5,5 și 13,6%;  Italia – 29 și 39%; Germania – 28 și 36%.

III.2. Anii  1995-2015. Evoluțiile  proiectate și cele  reale: ce mesaj?

În figurile 5.1.B. și 5.2.B. am eliminat curba migrației necesare menținerii raportului de suport potențial pentru a conferi o mai bună vizibilitate celorlalte curbe și am adăugat curba (verde) proprie valorilor înregistrate ale migrației nete din perioada 1995-2015. Constatările nu sunt lipsite de interes și implicații. Migrația netă reală a fost net superioară celei din scenariile prospective în Franța și Regatul Unit, nu diferită considerabil în Italia și a fost categoric inferioară în Germania. Ce efecte ar avea aceste dezvoltări reale ale migrației în raport cu cele proiectate sau, altfel spus, în ce măsură scenariile își păstrează mesajul?  Într-o construcție prospectivă atât de complexă, un răspuns susținut de date ar putea fi oferit doar de o nouă serie de scenarii, elaborate cu luarea în considerare a evoluțiilor din anii 1995-2015 și construite cu ipoteze similare dar având punct de plecare anul 2015. Există însă destule repere pentru a putea avansa o opinie.  În figura 7 este prezentată evoluția numărului populației totale în scenariile 3 și 4, construite cu migrație de înlocuire, dar și evoluția reală a populației în perioada 1995-2015.  Sunt adăugate,   pentru o privire comparativă, evoluțiile populației în Scenariul 1, cu migrație moderată și temporară și în Scenariul 2, fără migrație, evoluții ce conturează declin al populației încă de la începutul perioadei în Italia și Germania și după anul 2025 în Franța și Regatul Unit.

Iată câteva constatări și aprecieri. În Franța și Regatul Unit, creșterea reală a numărului populației totale și a celei în vârstă de muncă în perioada 1995-2015 într-o măsură mai mare decât cea rezultată pentru aceeași perioadă în scenarii, nu poate afecta nevoia migrației în viitor pentru menținerea numărului celor două populații.  Singura schimbare care poate interveni prin creșterea înregistrată a populației în perioada 1995-2015 este decalarea momentului de instalare a scăderii populației pe cale naturală  și, automat,  de intervenție a migrației pentru prevenirea declinului populației.  Acest moment era în Scenariul 2, fără migrație, anul 2025 pentru populația totală și ar urma să fie decalat cu exact 20 de ani, în anul 2045, potrivit rezultatelor Reviziei 2015  a Perspectivelor Populației Mondiale ale Diviziei de Populație ONU (Varianta fără migrație) .  În ceea ce privește populația în vârstă de muncă, nevoia migrației pentru menținerea constantă a numărului apărea (în Scenariul 4) după anul 2015 iar în aceeași Revizie 2015 constatăm – în Varianta fără migrație,  un recul al mărimii acestei populații și deci nevoie de migrație compensatorie chiar începând din  perioada 2015-2020. Revenind la figura 7 și privind  alura pronunțat ascendentă a curbei populației totale  înregistrate în perioada 1995-2015 și un anumit paralelism al acesteia cu desenul curbei populației totale proiectate cu  migrația necesară susținerii dimensiunii populației în vârstă de muncă (Scenariul 5), putem identifica confirmarea obiectivului major al politicilor de imigrare – menținerea și chiar majorarea populației în vârstă de muncă.  În Italia și Germania migrația a fost și rămâne indispensabilă pentru  menținerea numărului total al populației și al celei  în vârstă de muncă. În toate cele patru țări migrația de înlocuire a fost esențială, fie pentru contracararea efectelor natalității scăzute, fie pentru menținerea unei dimensiuni a populației în vârstă de muncă mai mari decât cea rezultată din creșterea naturală a populației. În ambele cazuri concluziile studiului Diviziei de Populație s-au dovedit realiste.

Studiul asupra migrației de înlocuire a fost primit cu prudență de specialiști  dar fără a provoca reacții de “demontare”. Fidelă anumitor principii, Divizia de Populație a trimis lucrarea  spre consultare specialiștilor din cele 8 țări și Comisiei Europene în primăvara anului 2000 și în octombrie al aceluiași an (înainte deci de publicarea studiului, în anul 2001) a avut loc o reuniune a experților din țările respective consacrată problemelor îmbătrânirii demografice, declinului populației și politicilor care se impun. Au fost prezentate evoluțiile naționale și perspective ale acestora (și cu referire la studiul Diviziei de Populație). O singură poziție a fost particulară, cea a unui cunoscut demograf britanic. El nu contesă abordarea DP dar dezvoltă, în cazul Regatului Unit,  mijloace și căi de reducere a migrației nete din scenarii prin creșterea productivității, a competitivității, creșterea vârstei de pensionare, sisteme alternative de contribuții de asigurări sociale, nivelul relativ al pensiei în raport cu venitul, creșterea gradului de participare la activități economice a populației,  îndeosebi a imigranților (bărbați și, mai ales, femei) (Autorul a folosit excelentele studii și lucrări ale GAD-Government Actuary’s Department iar proiectările populației cuprind nu mai puțin de 12 variante rezultate din combinații ale ipotezelor asupra fertilității, mortalității și migrației)  (Coleman, 2010).

Evoluțiile  economice, sociale și demografice de după anul 1995, perspectivele de dată recentă ale populației din țările Uniunii Europene  și îndeosebi actuala criză a migrației, imprevizibilă  în dezvoltări  și potențialele  implicații asupra politicilor de imigrare, conferă actualitate deplină celei  de-a 13-a concluzii (și ultima) a studiului asupra migrației de înlocuire: “Noile provocări aduse de populații în declin și în îmbătrânire vor reclama   reașezări  obiective, detaliate și complete  ale multor politici și programe economice, sociale și politice existente.  Astfel de reașezări vor trebui să cuprindă o perspectivă  pe termen lung. Probleme critice  care trebuie  tratate în aceste reașezări: (a) vârste adecvate  la pensionare; (b) nivel, tip și natură  a beneficiilor la pensionare și  de îngrijire a sănătății persoanelor vârstnice;  (c) participarea la activitatea economică;  (d) nivel potrivit al contribuțiilor pentru pensie și sănătate pentru o populație vârstnică în creștere; (e) politici și programe asupra migrației internaționale, în particular migrația de înlocuire, și integrarea unui mare număr de migranți recenți și a  descendenților lor”.

IV. Imigrația – indispensabilă  economiilor  dezvoltate

Criza migrației va duce la reconsiderări și ajustări ale politicilor de imigrație în țările europene dezvoltate și. posibil, la reașezări în  strategiile de dezvoltare. Este de așteptat ca guvernele să întreprindă programe și măsuri de creștere a participării la activități economice a populației naționale inactive (alături de măsurile deja luate de creștere a vârstei standard de pensionare și a vechimii în muncă pentru pensie completă) . Rezervele sunt importante dacă privim ratele de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani): valori de 72-74% în Germania, Regatul Unit, Suedia, Olanda, Danemarca și valori mai mici de 65% în cele mai multe dintre celelalte țări (61% în țara noastră) (Eurostat, 2016b).   Pe de altă parte, în luna februarie a acestui an rata șomajului  se ridica la 10,2% în Franța,  11,7% în Italia, 12,3% în Portugalia, 20,4% în Spania,  24% în Grecia, la nivelul  Uniunii Europene înregistrându-se  21,7 de milioane de șomeri (Eurostat, 2016c; 2016d)).

Migrația va continua însă să fie indispensabilă economiilor dezvoltate dar schimbări sunt de așteptat în ceea ce privește nivelul fenomenului și originea fluxurilor. O perioadă de expectativă este de așteptat să urmeze după imensul val din anul 2015 și necunoscutele sale consecințe și implicații.

Evoluția și rolul migrației în dinamica populației Germaniei au fost și au rămas particulare și câteva date și observații pot contura complexitatea  situației. Migrația a fost și a rămas componenta majoră a evoluției  populației țării și indispensabilă pentru una dintre cele mai dezvoltate și performante economii mondiale pe fondul unei scăderi naturale instalate încă din prima parte a  anilor 1970. În figura 8 pot fi examinate sinuoasele evoluții ale creșterii/scăderii naturale (suprafața (A)), ale migrației nete (suprafața (B)) și ale numărului populației (curba (C)). Am adăugat micul grafic  (RO), încadrat în partea superioară a figurii, în care este prezentată importanta emigrație din România în Germania în anii 1990-1991 (date INS). Studii recente publicate în Germania asupra perspectivelor forței de muncă, cu luarea în considerare a unei imigrații considerabile în anul 2015, arată cât de indispensabilă este imigrația pentru economia germană și accentul este pus în prognoze pe imigrația din afara spațiului Uniunii Europene, apreciindu-se că în acesta din urmă  potențialul de emigrare este pe cale de epuizare, inclusiv în țările din Europa de est, prin migrație importantă în anii anteriori și instalare a declinului și îmbătrânirii populației. Natalitatea scăzută din Germania într-o perioadă de timp atât de lungă justifică un comentariu. Felul în care sunt tratate problemele  natalității scăzute nu este nou și are o determinare complexă, cu  ecou din istoria țării. Atitudinea guvernelor  a  fost și a rămas de neintervenție  și  în  comunicarea  prezentată  la reuniunea grupului de experți din octombrie 2000 de cel mai cunoscut demograf german al acelor ani, Charlotte Höhn (2000),  directorul Institutului Federal de Cercetări Demografice,  descrierea situației din Germania a fost preluată, in mod semnificativ, din aprecierile  unui specialist străin (Alison McIntosh, expert independent), aprecieri datând din anul 1983: “Plecând de la  anchetele   efectuate  în anul 1978 (este vorba de  seria de anchete  regulate ale  Diviziei de Populație ONU  asupra poziției și politicilor guvernelor  în domeniul populației – V. G.)  a reieșit că Guvernul Federal  nu avea probe convingătoare  că declinul populației constituie o amenințare gravă pentru creșterea economică. Guvernul  era de asemenea conștient că opinia experților era îndoielnică asupra efectelor de durată ale stimulentelor pronataliste tradiționale. În aceste circumstanțe, Guvernul Federal a fost reticent în adoptarea unui program costisitor de stimulente pentru maternitate cu atât mai mult cu cât un astfel de program violează opțiunea ideologică a partidelor aflate  la putere asupra  familiei și individului și ar putea fi interpretat ca o încălcare a libertăților civile” (McIntosh, 1983). Această stare a lucrurilor la nivelul deciziei politice nu s-a schimbat. Rămâne de văzut și care va putea fi, pe termen lung, impactul masivei imigrații asupra natalității. Cercetări efectuate recent în țări europene având importante populații de imigranți (Belgia,  Elveția,  Franța,  Germania, Regatul  Unit, Spania,  Suedia) evidențiază o fertilitate mai ridicată a descendenților imigranților din țări cu fertilitate foarte ridicată în raport cu fertilitatea femeilor “native” din țările de destinație a imigranților, îndeosebi la născuții de rangul trei (chiar dacă fertilitatea descendenților este inferioara celei a generației părinților imigranți). În plus, includerea educației femeii în analize  nu schimbă semnificativ rezultatele la nivelul grupurilor etnice (Kulu et alia,  2015).  Imigranții anului 2015 nu sunt imigranți de generația a doua.

Efectele economice, sociale, culturale și demografice  pe termen lung ale crizei migrației nu pot fi conturate astăzi. Nu pot fi însă omise ori subestimate contextul internațional în care s-a declanșat și desfășurat fenomenul și unele caracteristici  pe care le are. Natalitatea a fost dintotdeauna sensibilă la contextul economic, social și politic. În articolul publicat tot aici, la Contributors, la 29 mai 2015,  dedicat stării demografice a României și perspectivelor populației, menționam că  o serie de anchete efectuate în populații europene în anii crizei economice și financiare  au evidențiat impact negativ moderat asupra natalității doar în câteva țări, cele mai profund afectate de criză –  Grecia, Spania, Portugalia.  Ceea ce a atras însă atenția este o creștere a gradului de incertitudine a tinerilor în atingerea numărului dorit de copii, pe fondul recesiunii, și posibila reducere a acestui număr în ipoteza prelungirii și agravării recesiunii (Testa și Basten, 2014).

Necunoscute sunt și urmările  pe plan demografic ale evenimentelor grave care au avut loc în Franța în anul 2015, ale celor mai recente din Belgia, ca și ale spectrului migrației necontrolate. Va trebui să așteptăm ceva vreme pentru a vedea dacă atmosfera de nesiguranță și sentimentul de frică instalate după atentate și peisajul vieții cotidiene din marile orașe își vor pune amprenta pe natalitate. Datele Institutului Național ce Statistică și Studii Economice al Franței arată un ușor recul al numărului de născuți  în ultimele luni ale anului 2015 și în primele două luni din acest an (INSEE, 2016) dar este prea devreme pentru a evalua sensibilitatea unui fenomen demografic atât de complex  (un sondaj efectuat în Belgia de Institutul de Sociologie Survey & Action la puțin timp după atentatele de la 22 martie a. c. (pe eșantion reprezentativ  pentru structura populației de 18 ani și peste după limbă, regiune, sex, vârstă, nivel de educație) a indicat o proporție de 18% a celor cu sentiment dominant de frică după atentate (www.cecinestpasunecrise.org/en/news/survey-what-is-the-status-of-public-opinion-after-the-attacks-on-22-march ).

Voi încheia această parte a articolului cu remarca finală dintr-un studiu dedicat viitorului populațiilor europene publicat în anul 1998 de un cunoscut demograf canadian, Anatole Romaniuc: “Destinul Europei în mersul ei spre noile orizonturi ale secolului XXI se va decide înainte de toate pe plan demografic” (Studiul a fost publicat  și în limba română,  la Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Române).

V. Declinului populației în România: poate fi stopat?

În anul 2014 România se afla, în tabelul 1,  în grupa țărilor cu scădere a populației atât prin componenta naturală cât și prin migrație externă negativă, alături de destule alte țări ex-comuniste și de Grecia și Portugalia, intrate mai recent în declin demografic cu sursă dublă de alimentare (în contextul crizei economice și financiare). Anul 2014 era al 25-lea an de scădere a populației în țara noastră și, dacă  adăugăm anii 2015 și 2016, ajungem la 27 de ani (!) de declin. Institutul Național de Statistică publică date asupra numărului populației cu domiciliu în România dar și asupra populației rezidente în țară, cea care locuiește în mod obișnuit în România (INS, 2016a). Diferența dintre cele două populații reprezintă numărul românilor cu domiciliul în țară (în documente de identitate) dar având reședința în alte țări. Ei fac parte din populația rezidentă a țărilor respective potrivit normelor și practicilor din Uniunea Europeană.  Populația rezidentă, cea care locuiește în mod obișnuit în țară (de cel puțin 12 luni), a fost la începutul anului 2015 de 19861 mii persoane (INS, 2016b). Scăderea naturală anuală a populației rezidente a oscilat ușor în ultimii ani   în jurul valorii de 70 de mii de persoane și se poate spune că actuala populație rezidentă a țării a coborât moderat sub 19,8 milioane, continuându-și ferm declinul. Pentru începutul acestui an, populația cu domiciliu în țară este estimată de INS la 22242 mii persoane (INS, 2016b), ceea ce înseamnă că numărul românilor cu reședința în alte țări (pentru cel puțin 12 luni) este de  2,5 milioane. Este posibil ca acest număr să fie mai mare dar metodele și instrumentele statistice de cuantificare din țara noastră, din celelalte țări și ale Eurostat,  nu sunt și nu pot fi identice și perfect aliniate. Lucrurile vor rămâne în aceeași stare dacă România nu își creează propriul Registru al Românilor Rezidenți în Străinătate (după modelul altor țări), singurul instrument de înregistrare a schimbărilor de reședință și de determinare a populației rezidente în profil teritorial.  Date asupra acestei populații ar permite evidențierea unui declin și a unei depopulării de dimensiuni incredibile în județe din sudul țării, prin imensă scădere naturală și migrație (externă și internă), dar și din alte părți ale țării.

O viziune prospectivă asupra populației țării se poate elabora  pentru ambele populații – cea cu domiciliu în țară și cea cu reședința în țară, dar cred că din mai multe rațiuni motivația pentru populația rezidentă se impune. Revenirea în țară a celor plecați nu se întrevede, fără schimbări majore și de durată în plan economic dar și în cel social și politic. Este și una din concluziile degajate în cadrul evenimentului  “Diaspora românească, vector de dezvoltare” , 23 februarie 2016, Palatul Cotroceni. O construcție demografică prospectivă ar trebui să fie indispensabilă elaborării programelor și strategiilor de dezvoltare economică și socială pe termen lung și foarte lung, regionalizării și reformelor administrative iar în astfel de abordări importanța majoră o are populația care locuiește și trăiește în țară. Aceasta este populația luată în considerare în toate abordările prospective elaborate și publicate în țară (Institutul Național de Statistică, Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Române) sau de către instituții internaționale (Divizia de Populație ONU, Eurostat). În două articole publicate la Contributors în anul 2015, la 29 mai și 9 septembrie, am abordat problemele viitorului populației României, prezentând ipoteze, rezultate, implicații, opinii asupra măsurii în care evoluțiile care se conturează  ar putea fi schimbate. Cu diferențe în ceea ce privește  anul inițial  și populația  de la care pornesc proiectările, ipotezele asupra fertilității feminine, mortalității pe vârste și migrației,  cele trei componente care modelează evoluția în timp a populației, proiectările existente prezintă un tablou sumbru asupra populației țării în deceniile care vin. Cifra care reține în mod predilect atenția este o populație de circa 15 milioane locuitori în anul 2050 dacă numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie  de-a lungul vieții rămâne la cel care poate fi sintetizat din datele anuale detaliate asupra numărului de născuți și a populației feminine, pe vârste, din ultimii ani  - 1,4 copii la o femeie. Nu este dificil de realizat că  un astfel de nivel este inferior celui care ar asigura înlocuirea în timp a generațiilor și o populație stabilă ca număr (2 copii la o femeie) (în casetă  sunt prezentate detalii).

Înlocuirea generațiilor: de ce o fertilitate de  2,1 copii la o femeie?

Am menționat frecvent în articol că  pentru a se asigura înlocuirea în timp a generațiilor și asigurarea stabilității numărului populației este nevoie de 2 copii la o femeie. Câteva detalii se impun. La nivelul unei populații, vorbind de înlocuirea generațiilor, se compară numărul copiilor cu numărul părinților. Sunt și cupluri fără copii ori având un singur copil și înlocuirea generațiilor presupune, pentru compensare, cupluri cu 3 copii sau mai mulți. Vorbind de 100 de cupluri, însemnând 100 de femei și 100 de bărbați, adică 200 de persoane în total, ele vor fi înlocuite de 200 de copii. O primă complicație în legătură cu acest număr apare luând în considerare  raportul dintre genul copiilor la naștere, se nasc 100 de fete și 105 băieți (în populațiile în care nu există control deliberat al genului copilului). Când 100 de femei sunt înlocuite cu 100 de fete, vor exista și 105 băieți, ceea ce înseamnă 205 copii la 100 de cupluri ( 200 de persoane). A doua complicație în determinarea nivelului fertilității de înlocuire a generațiilor provine de la mortalitate.  Pentru a-și înlocui mamele, este nevoie ca cele 100 de fete să devină femei care să parcurgă vârstele de procreare (15-49 ani). Din nefericire, unele dintre ele, nu multe,  vor deceda  înainte de 15 ani sau la vârste de procreare. În condițiile actualei mortalități pe vârste din țara noastră, din 100 de fete  aduse pe lume 1,5 nu ajung la vârsta medie a mamelor la nașterea copiilor (aproape 29 de ani) iar din 100 de băieți 2,5 au aceeași soartă. Pentru a compensa această mortalitate, în înlocuirea generațiilor se impune majorarea fertilității menționate la prima complicație – 205 copii, cu cei  4 care nu ajung la vârsta medie a mamei la maternitate, ceea ce însemnă un nivel al fertilității de înlocuire egal cu 209 născuți la  100 de femei, rotunjit la 2,1 la o femeie. Ultima generație feminină care a avut o fertilitate de 2,1 copii la o femeie a fost, în țara noastă,  generația 1961. Trebuie adăugat că aceste raționamente se referă la ceea ce se întâmplă la nivelul generațiilor. Metodele de analiză demografică permit determinarea ratei fertilității totale din datele asupra distribuției pe vârste ale mamei a născuților dintr-un an calendaristic și distribuția pe vârste, în același an,  a tuturor  femeilor în vârstă de 15-49 ani și astfel ajungem la 1,4 copii la o femeie în anul 2014:  numărul mediu de născuți care ar fi aduși pe lume de o femeie dintr-o generație ipotetică care ar avea la toate vârstele fertile (15-49 ani) ratele de fertilitate din anul 2014.

O fertilitate de 1,3-1,4 copii la o femeie  a rezultat din datele asupra născuților și populației feminine pe vârste încă de la mijlocul anilor 1990, după reculul numărului de născuți în anii 1990-1993,  și proiectări elaborate în acea perioadă avertizau asupra dezvoltărilor care se profilau iar după publicarea rezultatelor recensământului din octombrie 2011 asupra noii populații a țării, cea rezidentă (de 20 milioane locuitori), perspectivele elaborate au devenit  și mai dramatice.

Obiectivul acestei secțiuni a articolului nu este prezentarea unei noi proiectări a populației țării, ci a principalelor rezultate ale unui set de proiectări cu fertilitate plecând de la 1,2  la 2,1 copii la o femeie, această ultimă valoare fiind cea care, păstrată pe o perioadă foarte lungă de timp,  asigură înlocuirea în timp a generațiilor și o populație stabilă ca număr. Aceste scenarii ar putea oferi răspuns la  o întrebare care devine crucială: poate fi stopat declinul populației țării?

Demersul pe care îl voi face este diferit de cel obișnuit – prezentarea ipotezelor și apoi a rezultatelor, pentru a oferi în prealabil cititorului o informație esențială în mai buna înțelegere a rezultatelor scenariilor prospective și îndeosebi a mecanismului de deteriorare a construcției demografice prin mărimea și raportul dintre intrări și ieșiri anuale pe cale naturală. Intrările anuale în populație, născuții, depind de două variabile: ratele de fertilitate pe vârste corespunzătoare unui anumit nivel al ratei fertilității totale și numărul populației feminine pe vârste (între 15 și 50 de ani). Această populație poate fi ușor și cu mare exactitate determinată pentru următorii 15 ani (până în anul 2030), urmând a fi  compusă din generații care se află în viață, fără a depinde de mărimea posibil variabilă a generațiilor viitoare. Orizonul poate fi chiar extins, nu avem astăzi argumente pentru a admite o creștere ori o scădere semnificativă a mărimii generațiilor  după anul 2015 pentru un orizont de 10-15 ani. În figura 9 se poate examina evoluția ferm descendentă pe care urmează să o aibă populația feminină în vârstă de 15-49 ani, pe măsură ce din această populație ies generațiile mari născute înainte de anul 1990 și intră generațiile mai mici ca dimensiune de după anul 1989. Cu rate de fertilitate pe vârste constante în timp (cele din anul 2014),  numărul născuților ar urma o curbă descendentă identică. Ieșirile Sporul natural al populației este determinat și de cealaltă componentă,  mortalitatea, cuantificând ieșirile anuale dintr-o populație. Exercițiul prospectiv prevede ascensiunea speranței de viață la naștere, reducerea mortalității pe vârste dar nu și a numărului de decese pentru că   acestea au și vor avea loc în proporție de 70% la vârste mai mari de 70 de ani iar îmbătrânirea populației majorează dimensiunea și ponderea acestei populații vârstnice, ceea înseamnă majorarea numărului de decese.

Cu aceste precizări asupra demersului urmat, diferențele dintre rezultatele scenariilor pot fi mai ușor înțelese ca origine și mecanism.

Datele din tabelul 4 arată cum ar evolua  populația  țării  în funcție de numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie.  Scenariile sunt exerciții  prospective teoretice și presupun trecerea imediată, din anul 2016, la nivelul  fertilității din tabel. Nu este dificil de evaluat ce impact ar avea ajungerea la valorile respective după un număr de ani: rezultatele ar fi mai dure.

Tabelul 4. Perspective ale populației României în perioada 2015-2050

cu valori diferite ale numărului mediu de copii la o femeie (rata fertilității totale)

Rata fertilității totale Numărul populației – în mii persoane Scădere 2015-2050 – în mii persoane
2015 2025 2030 2040 2050
1,2 19861 18839 18216 16842 15311 4550
1,4-nivel  actual 19861 19025 18525 17395 16118 3743
1,5 19861 19103 18634 17600 16348 3513
1,6 19861 19196 18781 17809 16720 3141
1,7 19861 19294 18930 18068 17107 2754
1,8 19861 19381 19071 18307 17474 2387
1,9 19861 19491 19238 18584 17888 1973
2,1 19861 19845 19692 19262 18956 905
Notă. Toate scenariile prevăd creșterea în continuare a speranței de viață la naștere.  Nu este inclusă o ipoteză asupra migrației externe.
Sursa: Proiectări ale autorului.

În toate variantele numărul populației ar fi în regres până la mijlocul secolului.

Cu menținerea fertilității din ultimii ani, pierderea umană ar fi imensă, s-ar apropia de 4 milioane. Ea  s-ar reduce cu un nivel mai ridicat al fertilității dar chiar la 1,9 copii la o femeie reculul ar fi de 2 milioane locuitori.  Doar o fertilitate  aflată la nivelul de înlocuire  a generațiilor  (2,1 copii) ar avea drept rezultat o scădere mai mică de 1 milion locuitori până la mijlocul secolului. Adevăratul mesaj al acestei variante apare însă după anul 2050, prin diminuarea reculului în anii următori, atingerea unei populații de 18,4 milioane în jurul anului 2075 (figura 10) și reluarea creșterii naturale, modestă dar fermă, după acest an.  O durată de 60 de ani necesară stopării declinului demografic și reluării creșterii  arată cât de deteriorată ajunge structura pe vârste a populației  după 25 de ani de declin demografic, ce efecte poate avea asupra intrărilor prin natalitate  și cât de greu se poate reface. Implicațiile economice ale menținerii fertilității la 1,4 copii sunt sintetizate în nivelul raportului de dependență a vârstnicilor din figura 11:  la 100 de persoane în vârstă de 20-64 ani (preponderent active economic) revin astăzi 27 de persoane în vârstă de 65 ani și peste (inactive economic în cea mai mare parte) și  vor fi 52 la mijlocul secolului. Se pot vedea și valorile pentru celelalte variante de fertilitate.

Sunt posibile și alte abordări ale viitorului populației României? Două nu ar trebui eliminate: variante de proiectare a numărului populației cu includerea unei imigrații considerabile, atunci când depopularea ar căpăta dimensiuni și mai mari și dacă societatea va considera că este nevoie de imigrație;  variante cu includerea recrudescenței emigrației; contextul economic, social și politic din țară ar constitui factorii de push dar ar fi nevoie și de un context de pull în țări dezvoltate ajunse în criză de forță de muncă (și având nevoie, reluând problemele din prima parte a articolului,  de migrație de înlocuire).  România va mai putea  fi  rezervor de forță  de muncă doar în următoarele două decenii, până  la ieșirea de la vârstele de muncă a generațiilor mari dinainte  de anul 1990 și instalarea dominanței generațiilor mici de după aul 1990 (prognozele Oficiului Federal de Statistică și ale Institutului de Cercetări asupra Forței de Muncă din Germania includ această schimbare).

Revenirea fertilității la nivelul de înlocuire a generațiilor în țările în care indicatorul a ajuns la valori apropiate de 1,5 copii la o femeie nu mai este posibilă în opinia experților (United Nations, 2000). Dar, un nivel de 1,8-1,9, care poate fi întâlnit în  populații europene, ar reduce considerabil viteza declinului populației și a  depopulării  țării, ceea ce ar putea constitui  obiectivul unor programe și strategii în domeniul populației. Opinia publică ar trebui informată de la cel mai înalt nivel asupra situației populației țării, asupra pierderii a aproape 3,5 milioane de persoane din populația rezidentă a țării la începutul anului 1990, asupra perspectivelor dramatice care se întrevăd pentru deceniile viitoare și a consecințelor pe plan economic și social dar și  asupra nevoii adoptării unor programe costisitoare care ar putea avea drept rezultat diminuarea declinului (prin redresare a natalității dar și prin reducerea mortalității, componentă omisă în dezbaterile care au loc). Consultarea populației, a celei tinere îndeosebi, prin cercetări selective bine concepute și realizate pe eșantioane reprezentative, ar fi o componentă esențială în înțelegerea cauzelor natalității scăzute  și în identificarea mijloacelor care ar putea redresa  fenomenul.  Experiența    altor țări ar adăuga  cunoaștere în îmbinarea stimulentelor de ordin financiar cu cele constând din  servicii, avantaje și facilități adresate copilului, mamei, familiei cu copii.   Elaborarea și aplicarea unor astfel de programe și strategii ar constitui cel mai important și prioritar proiect național, etalat pe termen lung și construit prin voință politică, competență,  continuitate și responsabilitate față de viitorul țării.

13 aprilie 2016

R e f e r i n ț e

Bucher, Hansjoerg și Ralf Mai. 2005. Depopulation and its consequences for the regions of Europe,

Council of Europe  Publishing, Strasbourg  (DG3/CAHP10(2005) 7).

Coleman, David. 2010. Who’s afraid of low support ratio? A UK response to the UN Population Division Report

on “Replacement Migration”, Expert Group Meeting on Policy Responses to Population Ageing and Population Decline, Population Division, United Nations,  New York, 16-18 October 2000

(http://www.un.org/en/development/desa/population/events/expert-group/2/index.shtml).

Eurostat. 2015. First population estimates. EU population up to 508.2 million at 1 January 2015

(http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/6903510/3-10072015-AP-EN).

Eurostat. 2016a. Fertility indicators (http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction).

Eurostat. 2016b. European Union Labour Force Survey (//ec.europa.eu/eurostat/web/lfs/data/database).

Eurostat. 2016c. February 2016.  Euro area unemployment rate at 10.3%.  EU28 at 8.9%.

Pressrelease-Euroindicators,  63/2016, 4 aprilie 2016 (http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/7225076/3-04042016-BP-EN.pdf/).

Eurostat.  2016d.   Unemployment statistics (http://ec.europa.eu/eurostat/

statistics-explained/index.php/Unemployment_statistics).

Fuchs, Johann, Alexander Kubis, Lutz Schneider. 2016. Replacement migration from a labour market

perspective, IAB-Discussion Paper, 4, 2016, Institute for Employment Research (http://doku.iab.de/discussionpapers/2016/dp0416.pdf).

Hoehn, Charlotte. 2000. Policy Responses to Population Ageing and Population Decline in Germany,

Expert Group Meeting on Policy Responses to Population Ageing and Population Decline, Population Division, United Nations,  New York, 16-18 October 2000(http://www.un.org/en/development/desa/population/events/expert-group/2/index.shtml).

Institutul Național de Statistică. 2015. Anuarul Demografic al României.

Institutul Național de Statistică. 2016a. Anuarul Statistic al României 2015.

Institutul Național de Statistică. 2016b. Tempo-Populație și structura demografică

(http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=POP105A-Pop107A).

Institut national de la statistique et des études économiques. 2016. Démographie – Nombre de naissances

vivantes (http://www.insee.fr/fr/bases-de-donnees/bsweb/serie.asp?idbank=000436391).

Kulu, Hill et alia. 2015. Proiectul FamiliesAndSocietes, Country-specific case studies on fertility among  the

descendants of immigrants, Working Paper Series nr. 39 (2015); A comparative study on fertility among the descendants of immigrants in Europe,   Working Paper Series, nr. 40 (2015)  (http://www.familiesandsocieties.eu/?page_id=131).

McIntosh, C. Alison. 1983. Population Policy in Western Europe:  Responses  to Low Fertility in France,

Sweden and Germany, New York/London, M.E.Sharpe.

Romaniuc, Anatole. 1998. : L’Europe face à son destin démographique, Reflets et perspectives de la vie

économique, De Boeck Université, Belgique, Tome XXXVII, 4ėme Trimestre.

Statistical Office of Germany, 2015.  Germany’s population by 2060, Results of the 13th coordinated

population projection, Wiesbaden) (proiectările sunt elaborate înaintea masivei migrații spre Germania din anul 2015 (https://www.destatis.de/EN/Publications/Specialized/Population/GermanyPopulation2060).

Testa, Maria Rita și Stuat Basten. 2014. Certainty of meeting intentions declines in Europe during the Great

Recession,  Demographic Research, Vol. 31, article 23, Max Planck Institute for Demographic Research, Germania (http:/www. demographic-research.org/Volumes/31/23).

United Nations. 2000. Below Replacement Fertility.  Population Bulletin of the United Nations,

Special Issues, Nos. 40/41-1999, United Nations, New York.

United Nations Population Division. 2001. Replacement Migration: Is It a Solution to Declining and Ageing

Populations?, New York, 2001.

United Nations Population Division. 2015. World Population Prospects: The 2015 Revision, United Nations,

New York (www.unpopulation.org/esa.un.org/wpp/).

Notă. Cred că actualitatea și importanța problemelor tratate în acest material  depășesc cadrul limitat de propagare și ecou propriu unui articol prezentat într-o revistă de specialitate și publicarea la o platforma de mare prestigiu și audiență, în contextul internațional actual al crizei migrației, este preferabilă.

Opiniile exprimate în articol sunt cele ale autorului și nu reprezintă un punct de vedere instituțional.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. radustroe spune:

    “ar constitui cel mai important și prioritar proiect național”

    Foarte adevarat, dar unde ne sunt liderii nationali, politicenii, partidele, presedintele, mass media, etc. ca sa traga semnalul de alarma, sa mobilizeze natiunea in fata acestei catastrofe ce se apropie, in fata acestui pericol existential ? Tac toti.

  2. euNuke spune:

    Mă tot izbesc de sintagme precum deficit demografic, provocări demografice, prăbuşire demografică, declin demografic. Toţi micii ceauşeşti ai Europei ies in târg şi trâmbiţează falsele lor griji patriotice: pasămite li se subţiază boboru şi e nevoie urgent de măsuri ca să remedieze situaţia copulării in scopuri reproductive. Imaginaţi-vă pentru un moment o Naţiune ca pe un trup uman care creşte, creşte şi creierul îi dictează să tot crească pentru că este defect, lovit de o boală rară – grandomania, ajunge iute dolofan, obez, dar nu se satură, vrea mai multe mâini, mai multe organe, vrea nepoţi crescuţi intre deştele de la picioare, vrea un popor născut pe burtă pe care să-l hrănească şi ocrotească cu privirea lui divină, insă poporul liliputan intârzie să apară, in loc de micuţi jucându-se la groapa cu furnici a buricului Naţiunii o ciurdină de celule ramolite îi împăienjenesc privirea, o ceată se târâie alene pe braţele flasce, un trib de spermatozoizi pensionaţi lâncezeşte steril pe un cearşaf hrănindu-se cu ultimile amintiri disponibile şi curând Naţiunea pricepe că a devenit inertă aşa că e musai să atragă celule străine zglobii care să pună iarăşi in mişcare corpul greoi şi bătrân al Naţiunii. Asta e viziunea despre naţiune a ceauşeştilor: un organism in continuă expansiune, menit să dureze pe veci, să realizeze producţii-record, să facă totul. Şi iată că realitatea aşa ingrată cum o ştim contrazice binefăcătorii gardieni ai Naţiunii: trupul nu se mai mişcă, nu mai creşte, ci, dimpotrivă se contractă, se adună in sine, se scurge către alte zări. Organele nu mai ascultă de creierul închipuit. La un moment dat creierul -clica de ceauşeşti- se va trezi in afara trupului şi, desigur, va sucomba. Pentru că un popor nu este un organism care să asculte de dorinţele morbide ale unor indivizi stăpâniţi de iluzia grandorii. Un popor nu are o dimensiune optimă comprehensibilă, nimeni nu poate ştii cât se poate întinde şi cât poate dura o asemenea structură socială. In mod cert, un popor e mai degrabă o entitate pământeană, muritoare, iară nu o Naţiune deificată ce poate fi convinsă să cucerească Eternitatea prin cânticele patriotice. Naţiunea îşi pierde sexapilul şi se îngraşă rapid ori de câte ori ajunge pe mâna unor gogomani neputincioşi, şi nici vorbă să mai fie iarăşi seducătoare ca altădată. Naţiunea redevine o abstracţiune, o utopie, o ideologie făcută fărâme de autorii ei. Vorbind in continuare in numele Naţiunii devenite anacronice, politrucii ceauşişti ai Europei pretind cetăţenilor europeni o cotă obligatorie de progenituri, ca să repare pasămite închipuitul deficit demografic şi să restabilească astfel gloria Naţiunii gonflate; li se vâră-n aşternut şi de câte ori văd un prezervativ sar şi-i urechiază pe sabotori, pe egoiştii libertini ce refuză să copuleze in scopul aplicării principiilor solidarităţii şi responsabilităţii sociale, adică pentru aprovizionarea fondurilor de pensii pe care socialiştii, convinşi de Eternitatea Naţiunii, le-au forjat in societăţile captive. Obligaţia de a produce 2,1 copii este cea mai de seamă îndatorire a cetăţeanului, pardon, vitei europene; sub această cifră devii un hedonist trădător şi sancţiunea este capitală: capul tău de vită stearpă va fi înlocuit cu un cap de vită fecundă. Desigur, NU există niciun deficit demografic, pentru că NU există un număr optim de cetăţeni şi nimeni nu poate decide prin ukaz un asemenea număr, ci numai un deficit bugetar, in special al fondurilor de pensii, iar ceauşeştii europeni, in scrânteala lor, chiar cred in forţa de muncă a loturilor de vite importate, in capacitatea lor de tracţiune pe sol străin, deşi in ţarcul lor de baştină s-au dovedit a fi departe de productivitatea cornutelor autohtone [cu excepţia capitolului reproducere].

    Tentativa de inlocuire a populatiei native cu loturi de exemplare de import este un act totalitarist, o inginerie sociala ce aminteste de experimentele fascistilor si bolsevicilor. Acesti oameni ce sosesc in masa pe teritoriul Europei nu au niciun fel de solidaritate cu neamurile ce ii gazduiesc, nu se simt deloc obligati fata de localnici, ca atare opozitia lor vizavi de sistemele de asigurare sociala va fi brutala.

    • hash spune:

      @euNuke:

      Comentariul dvs. e greoi de citit, voit-pompos si atot-suficient.

      De fapt vreti sa va impuneti propriile concluzii, nu argumentind pe baza faptelor ci perorind prin evocarea de imagini plastice.

      Mult succes, comentariul dvs nu-si are locul aici.

      • euNuke spune:

        Multumesc frumos. Daca nu v’o fi cu banat, va rog mult: incercati sa evitati textele mele, sunt toate pompoase si autosuficiente, inadecvate si ireverentioase; si in niciun caz nu se adreseaza membrilor Comisiei pentru Stabilirea Destinatiei Comentariilor Online.

    • man of war spune:

      @eunuke
      iata ati scris un comentariu potent (din lipsa de timp eu operez cu propozitii simple – a propos, o multime de texte pe aceast site pot fi rezumate la citeva fraze – anyway, depinde de gusturi, dar daca vrei sa “emiti” idei si nu “literatura”, o faci concis).
      da, ati observat corect, traim (trist) intr o lume cantitativa nu calitativa. beneficiarii / trompetele cresterii perpetue (o utopie ca mule altele) nu sint greu de ghicit. ca sa rezum textul autorului, cind vinul a ajuns la fundul paharului, torni sifon, dar ma tem ca papilele gustative nu vor vor fi extaziate (doar daca nu vor fi suferind o modificare genetica. in timp !?)

    • ana spune:

      Adevarul suprem:…”nu exista un nr optim de cetateni si nimeni nu poate decide acest numar…”care taie ca o linie art. d-lui V. Ghetau-atata munca-anulandu-l cu o imaginatie fantastica de portretul Natiunii ,pe care eu chiar am sa-l desenez!Felicitari pentru cel mai haios comentariu de pe contributors si pentru curajul de a le de un cap in gura la toti care nu vad padurea din cauza copacilor.

  3. hash spune:

    Ar fi interesant de vazut comparativ cu migratia, productivitatea, PIB-ul tarilor respective, sau orice alti indicatori ai bunastarii, urmariti insa cu 20 -30 de ani mai tarziu.

    Asa ne-am putea da seama daca fenomenele migratiei pozitive / negative sunt benefice sau nu mai tarziu, peste generatii.

  4. Adrian B spune:

    Sunt mai multe proverbe moderne care spun ca statistica poate fi folosita pentru a demonstra orice.
    1. In acest caz exista o legatura demonstrata de cauzalitate, nu doar de corelatie, intre imigratie si cresterea economica?
    2. O mare parte a imigrantilor de origine araba nu sunt integrati in nici un fel pe piata muncii. Contextul discutiilor despre imigranti in ultimul an este fix despre imigrantii de origine araba. Puteti sa exprimati o opinie clara asupra subiectului fara ceea ce in lumea internetului (unde tocmai ati publicat articolul) sa fie catalogat ca “wall of text” si TL;DR?

  5. Josef Svejk spune:

    Iata aici o analiza foarte documentata si elaborata, care insa pacatuieste prin lipsa catorva detalii care o invalideaza pe ici si colo, prin punctele esentiale . Exact ca si povestea lui Ahile cu broasca :-D

    Fara indoiala ca imigratia acontribuie semnificativ la cresterea economica. Insa sunt cel putin cel putin doua detalii care dau peste cap analiza detaliata a autorului:

    1. Imigratia musulmana n-a produs nicunde crestere economica. Daca cineva are contraexemeple sa nu se sfiasca. In vestul Europei getto-urile musulmane sunt izvoare de infractionalitate si saracie. In Franta, cel putin, 70%-80% din locuitorii lor adulti nu au nici un fel de ocupatie si nici un alt venit decat furtisaguri si ajutoare sociale. Aia care mai lucreaza fac munci prost platitie care nu acopera nici amcar serviciile sociale de care beneficiaza ei, ca sa nu mai vorbim de aia ce nu fac nimic.

    2. Autorul afirma ca imbatranirea populatiei face necesara imigratia pentru ca pensiile sa poata fi platite. Insa nu reuseste sa ne explice cum de peste 23% din tinerii Europei nu au nici o ocupatie daca e necesara atata mana de lucru? Astia sunt calificati si gata integrati… Si oricum nu ne explica cum adaugarea unei noi poveri in carca asistentie sociale si a fortelor de ordine va face plata pensiilor mai usoara. :-)

  6. Adrian B spune:

    “Consultarea populației, a celei tinere îndeosebi, prin cercetări selective bine concepute și realizate pe eșantioane reprezentative, ar fi o componentă esențială în înțelegerea cauzelor natalității scăzute și în identificarea mijloacelor care ar putea redresa fenomenul. Experiența altor țări ar adăuga cunoaștere în îmbinarea stimulentelor de ordin financiar cu cele constând din servicii, avantaje și facilități adresate copilului, mamei, familiei cu copii. Elaborarea și aplicarea unor astfel de programe și strategii ar constitui cel mai important și prioritar proiect național, etalat pe termen lung și construit prin voință politică, competență, continuitate și responsabilitate față de viitorul țării.”

    O asemenea deconectare intre autorul unui studiu si subiect e incredibila.
    1. Nu stiti de ce tinerii nu vor 2.1 copii? Va sugerez sa studiati asta inainte de a scrie articolul.
    2. Daca dvs. credeti ca tinerii nu au multi copii din motive financiare sunteti departe de realitate. Da, acel gen de tineri care lucreaza in zone foarte slab platite, cu valoare adaugata mica, au si motive financiare in decizia lor, dar stimularea financiara a lor e o eroare pentru ca sansele cele mai mari e ca aschia care nu sare departe de trunci sa ajunga tot in zona cu valoare adaugata scazuta si sa fie “multi, dar degeaba”.
    3. Poate vi se pare ciudat, dar tinerii de azi se opun din pincipiu ideii ca statul sa intre cu bocancii in viata lor si in deciziile lor. Daca statul spune ca vrea copii, tinerii vor face fix pe dos. Nu mai suntem in comunism ca statul si partidul sa faca politici de natalitate, daca se vrea influentarea natalitatii trebuie facuta cu cap, nu cu bocanci.
    4. O populatie mai redusa inseamna o disponibilitate mai mare a locuintelor, cu costuri mai scazute, si resurse per locuitor mai multe, ceea ce e in avantajul cetatenilor. Romania e o tara cu suprafata limitata, resursele naturale sunt un joc cu suma fixa – cu cat sunt mai multi, cu atat e mai putin pentru fiecare. Chiar si locuitorii de la bloc inteleg asa ceva.

    • hash spune:

      Pare paradoxal, dar cu cat veniturile per familie sunt mai mari, aceasta are mai putini copii. Putem consulta statistica de aici, pagina 2: http://www.revistadestatistica.ro/Articole/2010/A3_ro_9_2010.pdf

      Totusi autorul are dreptate:: ar trebui vazut ce politica demografica ar putea fi adoptata pentru ca familiile cu venituri mai mari, cu nivel de educatie mai ridicat, sa poata creste mai multi copii.

      Ne intereseaza in fond acel “aschia nu sare departe de trunchi”, deci trunchiul ar fi de preferat sa fie de cat mai buna calitate. Copiii din familiile mai sarace au mult mai multe sanse sa sfarseasca ingrosind randurile somerilor peste cateva generatii.

      Nu credeti ca ar trebui facut ceva in acest sens ?

      In conditiile in care productia se automatizeaza, slujbe precum stivuitorist, vanzator, agent de vanzari, lucrator salubritate, etc. vor disparea. Educatia copiilor va fi tot mai pretentioasa, indelungata, si multi vor esua in parcursul lor social.

      • Lucian spune:

        Ceea ce pare paradoxal este de fapt normalul. Cu o situație materială excelentă, îți poți satisface multe dorințe. Dar pentru a satisface o dorință este nevoie și de timp, nu doar de bani. De asemeni, pentru a crește un copil e nevoie de timp. Egoismul învinge în general și mulți preferă propriile dorințe în detrimentul copiilor.
        La familiile sărace, cel mai mic copil e poreclit zoier (de la zoaie) în sensul că „de unde mănâncă 6 se va găsi loc și pentru al 7-lea.
        O familie cu educație peste medie consideră că un copil are nevoie de mult mai multe decât mâncare, chestiunile de ordin psihologic ocupând un rol important de asemeni.
        Chestia cu „așchia și trunchiul” se adeverește doar în ceea ce privește diferențele de oportunități . Însă, cu un stat al cărui sistem de educație și protecție socială a copilului funcționează, așchia și trunchiul devin irelevante. Doar în cazul copiilor născuți cu handicap cazul este pierdut.
        Trebuie făcut ceva în acest sens însă dacă așteptați ca poporul să se trezească la realitate, s-ar putea să așteptăm generații. Statul ar trebui să-și facă un plan de priorități pe termen MEDIU ȘI LUNG în acest sens și lucrurile ar reveni pe un făgaș normal în cel mult 10-15 ani.

        • Kathy Bates spune:

          Sistemul de educație și protecție socială e o treabă la fel de irelevantă ca şi mâncarea când e vorba de a lua o decizie în privinţa copiilor.

          A da vina pe mâncare sau pe sistemul social are sens doar dacă un copil ar fi un fel de roboţel: la oră fixă i se pune farfuria în faţă, la altă oră fixă îşi face temele şi la altă oră merge la şcoală, îşi îndeplineşte atribuţiile cu precizie de ceas, fără niciun fel de intervenţie. Nu s-a întâmplat asta în realitate nici măcar la armată.

          Cei care s-au adaptat la mediul foarte strict, robotizat, dresat cu palma şi cureaua al clasei muncitoare comuniste au aflat ceva ce altora le scapă. Şi anume că e nevoie de un întreg mediu social care să te pună pe traseul ce ţi-a fost destinat. De presiuni sociale de toate felurile, de la părinţi şi bunici, la şcoală, religie, loc de muncă. S-a hotărât de către alţii că trebuie să te căsătoreşti şi să faci copii. S-a sugerat de către alţii cum trebuie să arate partenerul sau partenera, din ce clasă socială trebuie să provină. S-a stabilit cum trebuie să fie educat copilul, cum trebuie să vorbească atunci când e în public, de ce nu trebuie să facă sporturi şi ce fel de haine trebuie să poarte. De la bunica de la ţară şi profesoara de la şcoala de cartier până la vânzătoarea de la care îţi cumperi o bere, fiecare îşi aduce o contribuţie măruntă la acest sistem de presiune socială. Prea măruntă ca să fie vizibilă; dar înmulţită de zeci, sute de ori, se adună. Există “lucruri pe care nu trebuie să le facă un om căsătorit”, altele “pe care e obligat să le facă”, unele “care îi sporesc prestigiul în comunitate” şi altele care atrag sancţiuni.

          Nu e curios că vesticii fac tot felul de mânării ca migranţii pe care îi aduc să nu fie nici ruşi, nici thailandezi, nici brazilieni, ci de fiecare dată musulmani? Oamenii hijabului, ai clanului, dar şi al autorităţii absolute a părinţilor, care merge până la moarte de om? Varianta mai bronzată natural a lui Josef Fritzl?

          Câţi Fritzl se puteau găsi prin satele italiene, corsicane, greceşti sau austriece înainte de anii 1970, când au început să se rărească pe care naturală? Nu de alta, dar presa europeană şi autorităţile turceşti de la Ankara sugerează că prin Turcia sunt cam mulţi şi justiţia nu se descurcă.

      • Josef Svejk spune:

        Statul nu poate face mare lucru pentru creșterea numărului de copii. E o cheste de mentalitate și civilizație.

        Suburbia în care locuiesc e majoritar albă (+95%), cu populație educată (peste 70% din locuitori au studii superioare) și venituri peste medie, prețurile caselor plecând de la $300000. Pracitic nu există criminalitare, casele și mașinile nu se închid, La 11000 de locuitorii avem 3 magazine de arme (dacă scotesc și Cabella’s) și 4 biserci, din care 3 construite în ultimii 10 ani.

        Cu toate ca în SUA sprijinul statului pentru mame e spre 0 (concediul maternal e de 3 luni și e neplătit), majoritatea familiilor au foarte multi copii (3-6).Apropos de asta îmi amintesc șocul unei familii de români cu un copil, veniți aici cu loteria vizelor când au realizat că în țara asta nu există alocații pentru copii, ci doar deuceri fiscale. După vreo-un an în care au realizat că statul nu se îngrijește să le dea slujbe bune și că nimănui nu-i pasă ce studii aprofundate și diplome de tot felul ai în teșcherea (toți te întreabă la ce te pricepi și ce experiență profesională ai), s-au întors dezamăgiși in Europa unde un asemenea pocinog nu se poate întmpla :-D

        Oamenii aici se căsătoresc devreme și nu au nici un fel de probleme în a avea copii înainte de 25 sau 30 de ani. E foarte adevărat că femeile nu lucrează sau măcar își întrerup cariera până ce cel ai mic din copii trece de 6-7 ani. Numărul mare de copii însă nu împiedică petrecereile, vacanțele, viața socială foarte activă, parcările bisericilor sunt pline duminica și nu numai, etc. Cam asta e imaginea Americii „rurale” – adică a majorității țării.

        Spre deosebire de aceasta, în zonele „urbane” (centrele marilor orașe) e modelul european sau românesc. Nihiliști, atei, progresiști, creaturi de sex greu de precizat, cu fluturi pe creier, oameni ce duc vieți triste și izolate. Se căsătoresc rar și târziu. Divorțează ușor. Dacă chiar fac copii asta se întâmplă foarte târziu și produc câte unul (și ăla făcut în eprubetă :-) ) amârât și jigărit (doi copii înseamnă deja un miracol) pe care îl țin la limita malnutriției cu diete vegetariene, între betoane cenușii și-i otrăvesc mintea din fașă cu crectitudine politică, și alți gărgăuni.

        Problema nu e atât de mult sprijinul statului cât pierderea identății culturale și a valorilor civilizații cresține. Dacă ceva va ucide Europa, asta va fi.

        • Babushka spune:

          “in zonele urbane” “e modelul european sau romanesc” – chiar trebuie sa emiteti chestiile astea din glorificata si segregata suburbie in care locuiti pana in Romania?

          Comentariul precedent, ca Imigrația musulmană nu a produs niciunde creștere economică, ca se tin numai de furtisaguri, etc. – iarasi, o întreaga rapsodie rasista si ignoranta a subiectului.

          Cum țineți sa menționați ca prietenii inadaptați au sosit cu loteria vizelor, parca zice povestea unui baptist, adventist, etc, transmutat pe coclauri in Texas, Vermont, etc, cu ochii pe magazinele de arme…

          • Josef Svejk spune:

            Pentru dumenavoastră „rural” înseamnă casa de chirpici de la Vaslui. Pentru oamenii ce au văzut ceva mai mut decât Vaslui și Teleorman însemnă ceva cu totul și cu totul deosebit.

            Rasist, nerasist, e din păcate adevărat. Puteți să mi dați UN exemplu, UNUL SINGUR, de loc unde imigranții musulmani și-au suflecat mînecile și s-au apucat de lucru construind propsepritate și civilizție?! Asta întrebam în postarea inițială și văd că nimeni nu poate aduce niciun exemplu. De ce oare? :-D Cumva pentru că el pur i simplu nu există?

            Eu știu că nu există pentur că i-am văzut la ei acasă în Egipt, Turcia și Indonezia. Oameni ce nu au după ce bea apă, se prabușesc colibele din carton sau chirpici peste ei, dar pentru aia stau căt e ziua de lungă și trag din narghilele sau țigări cu priviri inteligente în timp ce sorb melancolic cafelele la ibric, dezbătând paionați chestiunile fundamentale ale lumii. Dacă ăștia nu mișcă un pai să iasă din mizeria aia inimaginabilă la ei acasă unde asistența socilă e precară, cum naiba vor munci în lumea civilizată care-i ține cu casă, masă și ceva parale în buzunare?!

  7. Bogdan-Mircea Bodnarescu spune:

    Un articol luuunnngggg dar foarte bine documentat .
    Concluziile pe care le-am tras eu :
    Germania sta foarte prost, are nevoie de vreo 20 mil de imigranti pana in 2050 ca sa isi mentina populatia si economia .
    GB si Franta stau bine, se descurca si fara imigranti dar nici nu strica in numar limitat .
    Italia sta probabil cel mai bine .
    Romania o sa ajunga la 15 mil in 2050, si e de rau, dar avand in vedere ca si asa nu ai ce sa lucrezi in RO si multe milioane de romani lucreaza deja in IT,SP,DE,GB cu ce ar strica daca suntem mai putini ?
    Bineinteles o sa se prabuseasca sistemul de pensii .
    Ar fi interesant un articol despre o natalitate combinata a RO + MD, cum sta Moldova mai rau sau mai bine decat Romania ? Ar avea vreun sens o unire d p d v al cresterii natalitatii ?

    • Adrian B spune:

      Si sistemul de pensii actual e scopul in viata al cui?

      Daca mai importam 2 milioane de cetateni din Moldova cu ce ajuta, avem 1.9 milioane de someri in plus?

  8. Mihai spune:

    Imigrantii astia, ce necesari sunt?

    Nu am stat sa citesc chiar tot articolul, dar se impun niste comentarii referitor la originea si usurinta cu care se vor integra imigrantii:
    Spania primeste imigranti din America Latina, vorbitori de spaniola (chiar daca exista ceva diferente datorita celor 2 secole de separare…)
    Portugalia are si ea destule colonii din care sa primeasca imigranti vorbitori de portugeza (Brazilia, Cap Verde, etc)
    In ambele cazuri sunt sanse mari ca imigrantii sa fie crestini catolici, vorbesc si limba asa ca sanse de integrare sa zicem 90%.

    Franta si Belgia primesc multi imigranti din Magreb, sau alte tari africane, foste colonii si unde inca se mai invata sau vorbeste limba franceza
    Imigrantii vorbesc ceva franceza (desi unii de abia ii intelegi), dar sunt probabil in mare parte de religie musulmana.
    Sanse de integrare – aparent destul de mici totusi? Vezi recentele situatii…si din ce stiu sunt destui de “putori” asa ca tot din alocatii traiesc.

    UK primeste in mare parte imigranti din India si Pakistan, pe baza “afinitatilor culturale”. Plus ce mai vin din alte colonii (Africa, Jamaica, etc).
    Referitor la primii: Nu stiu cat de bine/curat vorbesc limba engleza, totusi avand in vedere cate centre de suport sunt in zona India banuiesc ca se descurca. In plus, exista deja o masa substantiala de aceeasi etnie in UK asa ca le este usor sa se inteleaga la fata locului, din ce stiu cel putin indienii se si ajuta intre ei asa ca probabil sa se integreze cat de cat.
    Pakistanezii sunt musulmani, indienii posibil sa fie hindusi, crestini, budisti sau alte religii. Dar cred ca au sanse de integrare peste 50%.

    Si ajungem la mareata Germanie. Care are deja multi imigranti de origine turca, care aparent nu s-au integrat totusi prea bine, parca asa declara Merkel acu cativa ani. Si care acusica a mai primit un million de imigranti de origine araba/africana, oare ce % vorbeste o germana cat de cat inteligibila? Ce % va ajunge sa traiasca din alocatii pentru cativa ani? Sau poate vor ajunge talhari/hoti/etc…ca deh, nu se pot angaja prea usor?

    Care sunt sansele lor de integrare in aceasta situatie? Cum putem pune in balanta 1-la-1 toti acesti imigranti, comparat intre toate tarile enumerate, ca aport la societatea unde ajung? Si atunci, de cate milioane are nevoie Germania de fapt ca sa suplineasca si declinul si hoardele de azilanti? Ca si pe aia ii tine cineva in spate…

    Referitor la Romania, din ce-mi ziceau niste medici ginecologi acu ceva ani la o bauta, aparent o mare parte din copii nascuti sunt de etnie roma (ceva de genul cam 4 din 10 copii, adica 40%!), sunt curios daca chiar exista o statistica oficiala? Pentru ca la fel ca in cazurile de mai sus, daca consideram sanse de reusita 25% pt un copil rom, de fapt inseamna ca 3 din 4 (sau 30% din copii) vor deveni tot cazuri sociale, asa ca situatia va fi mult mai grava decat e prezentata.
    Si in plus, sunt copii considerati de fapt prezenti in Romania, sau doar pentru ca au CNP au fost luati in statistica? S-ar putea ca o cantitate considerabila sa se afle in present in alte state UE impreuna cu parintii asa ca ei isi vor aduce aportul in alta parte.

  9. anonim spune:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Immigration_to_Denmark#Economic_Impact_of_Immigration

    Employment[edit]
    In the 1990s Denmark was found to be have the greatest gap between immigrant and native-born employment of all of the OECD countries. One study, published by the Think Tank on Integration in Denmark[28] found

    “The inadequate integration of foreigners in the labor market will cost the public sector some 23 billion Danish Kroner annually from the year 2005.”

    A 1996 study of positive and negative net transfers to and from the Danish Public Sector found that although immigrants contributed a positive transfer to the national public sector tax base, they posed a negative transfer at the county and municipal level as primarily recipients of rather than contributors to public sector benefits. Immigrants from non-western countries of origin posed the greatest cost to the public sector, with the smallest positive contribution when compared to native Dane and second generation immigrants at the state level and the largest cost at the county, municipal, and unemployment insurance levels of the public sector budget.[29] The particularly high cost to municipalities can be explained in part by municipalities’ responsibility to design and fund the integration of their resident immigrant populations.[30] This same 1996 study [29] found that the length of time immigrants live in Denmark can remediate some of these costs, with an increase in the number of years an immigrant lives in Denmark correlating a larger net contribution to the national, county, and municipal levels of the public sector. Despite this finding, the greater the number of years an immigrant lived in Denmark also correlated with a greater cost in unemployment insurance. A study published in 2003 found that in order for the net contribution of working age immigrants to meet their net costs to the public sector it would require 60% labor force participation within the population.[31] Statistics such as these motivated the Danish government to pass the first Integration Act of 1999, which articulated labor market participation as a measurement of immigrant integration.[19]

  10. Demograf spune:

    Ceasul demografic al Romaniei arata ca populatia rezidenta la 1 martie 2016 era deja sub 19,5 milioane:
    https://demograffiti.wordpress.com/ceasul-demografic-al-romaniei/

    • Adrian B spune:

      Anuntati CEASUL ca in Bucuresti sunt inca ambuteiaje in trafic si cu mai putini romani, ca pretul chiriilor e inca mare, ca nu exista cartiere goale si ca importurile sunt ingrijorator de mari, ceea ce inseamna ca inca sunt foarte multi romani in zona, mai multi decat ar fi optim pentru un oras mai aerisit, in care am putea darama jumatate din blocuri pentru a planta copaci in locul lor si a avea cateva parcuri prin Militari, Rahova si alte asemenea ghetouri de beton.

  11. Miles Teg spune:

    Depopularea si imbatranirea populatiei prezinta nu doar riscuri economice si de asistenta sociala. O tara cu populatie rara si batrana (si pe deasupra si subdezvoltata economic) este usor de invins intr-un eventual conflict armat.

    • Josef Svejk spune:

      Insa va fi foarte usor de aparat daca isi toaca o buna parte din bugete pe milostenii publice acordate unor comunitati ai caror membrii doresc fierbinte distrugerea tarii gazda :-D

    • Adrian B spune:

      Si cine credeti ca vrea un conflict armat cu Romania de va e frica de asta?

      - Ucraina? De ce ar face-o?
      - Serbia, Ungaria, Bulgaria? Nu doar ca nu au motive, dar au si populatie de 3 ori mai mica.
      - Afganistanul? Ce fac, pornesc in migratie cu un Kalashnikov in spinare si 2 incarcatoare la brau?
      - Martienii, hoardele mongole (ale lui Ghinghis Han, nu ale republicii Mongolia), dacofobii, varul lui Decebal? Da, de astia imi e frica de mor, la cati romani cred ca se poate asa ceva imi e si mai frica.

      Deci care e sensul comentariului dvs?

      • Dorin B spune:

        @Adrian B (16/04/2016 la 0:10)

        Cred ca ati uitat (sau n-am observat eu): Rusii, cel mai frecvent invocat motiv de catre celebre persoane in viata.

  12. Robert spune:

    Interesant articol, si informativ, dar din punctul meu de vedere se focuseaza prea mult pe aspectele “macro” ale imigratiei si intra prea putin in analiza calitativa a imigratiei. Sa ne fie clar: imigrantii contribuie mai putin decat “nativii” in majoritatea tarilor Uniunii Europene, ceea ce indica o problema acuta in inlocuirea populatiei care dispare (datorita natalitatii scazute) cu cetateni la fel de productivi. Eurostat a avut un raport extensiv pe aceasta tema in 2011. Cred ca un punct cheie al discutiei legat de imigratie va fi selectia imigrantilor, care a fost adesea facuta ad hoc in Europa, spre deosebire de cazul Canadei sau Australiei.

    In al doilea rand, sunt cateva greseli factuale in text. Imigratia in Regatul Unit nu “a scazut in ultimii ani”, ba dimpotriva se apropie din nou de nivelul de imediat dupa aderarea Europei Centrale la UE in 2004, ultimele estimari indicand o emigratie neta de peste 300.000 anual (de unde si reactiile anti-imigranti asociate referendumului pentru Brexit).

  13. andu spune:

    ok, am inteles, nu e bine ca scade si imbatrineste populatia, sunt afectate bugetul si economia! E nevoie deci de forta de munca platitoare. Intrebare: cum naiba tinerii din vest (spre 25%) nu isi gasesc de lucru? De ei nu e nevoie ca sa plateasca taxe si sa contribuie la buget si la pensii? Avem neaparat nevoie de musulmani pentru asta? Ceva nu se leaga!

    • Josef Svejk spune:

      Evident că nu se leagă, dar nu e frumos să puneți întrebări din astea incorecte politic la care e tare greu e răspuns în mod corent i comvingător. Numai fasciștii, naziștii și cei ce incită la ură rasială și islamofobie pot întreba așa ceva :-D :-D -:D x-d :-) )

  14. Virgil spune:

    Până nu se creează un cadru fiscal optim pentru atragerea investițiilor și crearea de locuri de muncă, nici măcar cei „1,4 copii” nu vor rămâne în țară, iar eventuala migrație nu are cum să ne „deranjeze” din cauza lipsei de oportunități locale sau de joburi.
    Pur și simplu la ora actuală populația României se „redimensionează” pe oferta de muncă existentă, după prăbușirea industriei românești.

  15. Dorin spune:

    Datele sunt serioase si corecte, cea ce nu se spune este lipsa de interes ale liderilor si corporatiior din UE de a stimula europenii sa faca copii. In primul rand este economic sa aduci emigranti gata de munca decat sa tii o mamica din germania acasa sa creasca un copil, sa investesti in educatia lui 12 ani scolari. O mamica din germana daca sta un sigur an acasa se pierd din PIB 30-50 000 euro pe an.(salariu, cotizatii salariale, beneficiu firma si impozite platite direct de catre firma) . Deci, nu-i intamplator ca televiziunile au vb. de 20X despre responsabilitatea noastra in supravietuirea focilor si ursilor polari decat de viitorul comunitatii noastre.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vasile Ghetau


Vasile Ghetau

- Profesor Asociat, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, director al Centrului de Cercetări Demografice Vladimir Trebici al Academiei Ro... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)