marți, martie 19, 2024

…procesul lui Ghailani si procesul lui Ceausescu

…aparent, administratia Obama a mai primit astazi o scatoalca zdravana: primul detinut de la Guantanamo judecat de catre o instanta civila a fost achitat in 284 din cele 285 de capete de acuzare!

E vorba despre Ahmed Khalfan Ghailani – acuzat de implicare in atacurile teroriste cu bombe din 1998 de la ambasadele americane din Nairobi, Kenya si  Dar es Salaam, Tanzania, soldate cu 224 de morti (inclusiv 12 americani) si cateva mii de raniti.

Verdictul e vazut ca o dovada clara ca ideea presedintelui Obama de a judeca teroristii in curtile federale (in locul celor militare), in situatiile in care acest lucru e posibil s-a dovedit fundamental gresita. Teroristii, suna argumentul, trebuie judecati de catre tribunalele militare, unde acceptarea si administrarea probelor nu se impiedica de atatea chitibuserii juridice care pot, de facto, nu doar de jure, modifica verdictul. Un tribunal militar in cazul Ghailani ar fi confirmat, ni se spune, toate (sau aproape toate) capetele de acuzare si l-ar fi condamnat, foarte probabil, la moarte sau inchisoare pe viata. Un tribunal militar ar fi acceptat probele obtinute prin mijloace mai putin ortodoxe (sa nu le zicem tortura) si ar fi aprobat martorul cheie al acuzarii, Hussein Abebe, care ar fi recunoscut ca i-ar fi vandut lui Ghailani TNT-ul folosit pentru a arunca in aer ambasada americana din Tanzania.

Foarte probabil asa ar fi si fost. Inainte, insa, de a ne grabi sa aruncam primii cu piatra, e bine sa ne amintim cateva fapte:

– arestat in 2004, Ghailani a fost detinut (si torturat) intr-o inchisoare secreta a CIA, inainte de a fi transferat la Guantanamo. „Procesul” sau dureaza deja, asadar, de cinci ani.

– singurul capat de acuzare acceptat – participare la conspiratia de a distruge cladiri guvernamentale – e suficient pentru a obtine o pedeapsa cu inchisoarea de la 20 de ani, pana la inchisoare pe viata. Procurorii au anuntat deja ca vor cere inchisoarea pe viata. Din aceasta perspectiva, singura pedeapsa mai grea pe care ar fi putut-o primi (cu unul sau 285 de capete de acuzare) ramanea executia. Daca tot e sa vorbim de chitibuserii juridice.

– decizia de achitare (si condamnare) a venit din partea a sase barbati si sase femei selectati, practic, la intamplare (desi identitatea lor ramane protejata). Acesti 12 americani s-au dovedit mai putin furiosi decat opinia publica americana.

– Judecatorul Kaplan a refuzat cererea avocatilor de a respinge cazul pe motiv ca tortura practicata de CIA ar fi fost „outrageous government misconduct” si ca anii petrecuti de Ghalil in temnita inainte de a fi adus la proces, nu i-au incalcat drepturile constitutionale la un „speed trial” (judecata rapida). Ca precedente, aceste decizii vor putea fi folosite in alte cazuri de judecare a teroristilor.

– in fine, dar nu in cele din urma, haideti sa recunoastem ca un proces al carui verdict si pedeapsa sunt cunoscute dinainte, parca isi pierde rostul de-a fi. Putem la fel de bine evita pierderea de timp si-i impuscam pe loc. Asa am facut, bunaoara, cu Ceausescu, de Craciun, daca va mai amintiti. (Ala da speedy trial!)

Doritorii de razbunari rapide, cu sange mult pe pereti, in buna traditie crestina, il pot consulta, asadar, pe Victor Stanculescu. Inca mai traieste, impiedicat in chitibuserii juridice.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. nea Aline,
    putinele mele cunostinte istorice imi amintesc de termenu „decimare”, adica, stim ca o gasca face nasoale, impuscam unu din zece si, statistic vorbind, avem sansa de unu la zece sa-l pedepsim pe cel vinovat, sau impuscam noua din zece si sansele, de noua la zece, de a-l nimeri pa ala rau cresc.

    In privinta lu Ceausescu, mentionez ca io sunt absolut impotriva pedepsei cu moartea, sansele de a-l gasi pa cel vivat au fost extrem de mari

  2. Asa-i cand dreptatea (si adevarul) umbla cu capul spart… Adica, judecat de un tribunal civil esti nevinovat, judecat de unul militaresc risc sa o infunnnzi pe viata. Probabil ca judecat de vreo curte martiala tipul ar fi tropait de multa vreme prin cer… Trecem la era Vae Victor in locul lui Vae Victis…:)

    • Domnu Clovis, nu stiu de unde ajungi la concluzia ca ar exista o dreptate sau un adevar, chiar daca ar avea capu spart?
      Domnule, asa ceva nu se exista! Esti tare naiv!

      • Domnule neamtu tiganu, lasa-ma sa cred ca asa ceva exista chiar si in doze reduse si in termeni relativi… Refuz sa cred, precum sugerezi, ca traim intr-o lume a lipsei de valori si directii, a dominatiei exacerbate a unui prezent desemnificat lasat prada impulsurilor unora sau altora…

        • Domnule, io sunt convins ca exista asa ceva da nu stiu in ce unitati de masura se evalueaza, in psi, in newtoni, km/h, jouli, kwh? Ma tem ca singura unitate de masura sunt vorbele si vorbele sunt tare parsive!

          • Dreptatea si adevarul nu sunt cantitati masurabila in cifre. Totusi exista destule „metrics” care ne ajuta sa intelegem aceste doua principii fundamentale… Analiza calitativa (vorbele) cand e facuta de oameni luminati si bine intentionati de asemenea ajuta… Negarea a ceva fundamental imi displace. Dincolo de dreptate si adevar in domeniul justitie dumneatale ce-ai pune in loc???

  3. „Ca precedente, aceste decizii vor putea fi folosite in alte cazuri de judecare a teroristilor.”

    Vor putea fi folosite impotriva oricarui om, odata ce e etichetat drept „terorist” dupa anumite criterii.

  4. Atunci cand dicutam de ‘dreptate’ sau ‘justitie’, trebuie sa o facem in mod corect, altfel devine o simpla razbunare. Nu poti spune ca esti ma bun decat partea adversa daca te comporti la fel ca ea.

    Situatia detinutilor de la Guantanamo era absurda. Nu erau considerati soldati si prin urmare nu li se aplicau conventiile militare (deci de ce ar fi fost judecati de un tribunal militar) dar nici drepturile unui civil nu le aveau.

    Teroristi nu sunt doar arabi talibani. Il mai tineti minte pe Timothy McVeigh? Sau atatia ati teroristi IRA, ETA si asa mai departe? Ei au fost prisni, jdecati si condamnati conform unor proceduri civile.

    In cazul Guantanamo, multi detinuti au fost dusi acolo doar suspectati de terorism. Cati au ajuns acolo din greseala? Credeti ca nu se intampla? Dar brazilianul fara nicio vina impuscat de englezi la metrou? Oare cate astfel de cazuri mai sunt de care nu stim?

    Mai departe, istoria ne zice ca tortura nu functioneaza ca forma de justitie. La naiba, se stie de pe vremea inchizitiei. Pe atunci, sub tortura, oamenii recunosteau ca sunt trimisii satanei si ca planuiau distrugerea bisericii catolice. Trec 500 de ani si suntem tot acolo, doar numele se schimba.

    Isteria terorismului ne face – colectiv – sa luam decizii gresite, abuzive si chiar absurde si din pacate nu ne deosebim atat de mult de cei ce inecau vrajitoarele, iar asta demostreaza din pacate un singur lucru: ca cel putin deocamdata, teroristii au castigat. La 9 ani de la 11 septembrie 2001, lumea arata altfel. Avem 2 razboaie cu cateva sute de mii de oameni nevinovati deveniti victime colaterale, dezinformare, cel putin un razboi pornit din cauze injuste – practic un razboi de agresiune nejustificat, controale abuzive pe aeroporturi si as putea continua mult si bine.

  5. Pretentiile pt „the burden of proof ” si „habeas corpus” sint infinit mai reduse la acuzatii islamisti, mai ales cind risca pedeapsa cu moartea, dat find beneficiile de care acestia se bucura dupa moarte.
    Am inteles ca sint asteptati de 40 de virgine. Cui ii mai pasa daca moare (sau cum e judecat) cu asa perspective?
    Nu stiu ce fac decedatul si virginele dar presupun ca e totusi ceva sexual?

    Cei 12 jurati au facut, odata confruntati cu o peresoana rela si procedurile unui proces obisnuit, exact ce a facut sistemul juridic asa de cunoscut si invidiat.

  6. ” Acesti 12 americani s-au dovedit mai putin furiosi decat opinia publica americana”.
    Memorabile vorbe, dom` Fumurescu. Si pentru ca ne amintirati cum l-am omorit noi pe Ceausescu
    nu ne-ati lamurit daca cei din completul de judecata au fost mai mult ori mai putin furiosi
    decit opinia publica romaneasca.
    Tare am vrea sa stim.

  7. „un proces al carui verdict si pedeapsa sunt cunoscute dinainte, parca isi pierde rostul de-a fi. Putem la fel de bine evita pierderea de timp si-i impuscam pe loc”

    Nu stiu daca-i cea mai fericita comparatie intr-o tara in care furturile – de la un anumit nivel in sus – beneficiaza de impunitate si in care sistemul juridic e un amestec de coruptie si incompetenta.

    Singurul lucru bun pe care-l pot scoate de aici e ca justitia lor e relativ independenta.

    N-am priceput daca respectivul chiar a participat la distrugere sau doar a recunoscut asta sub tortura si, daca da, de ce, in loc sa fie impuscat pe loc sau dupa cinci ani se prefera sa – tina in puscarie pe banii americanilor.

  8. Chestiunea jurisdicţiei asupra cazurilor de terorism nu este una care să ţină de justeţea acţiunii penale, de blîndeţea unui tribunal civil sau de rigiditatea procedurilor, ci un subiect de natură politică, mai exact de poziţionare a executivului american -cu atribuţii mult mai largi decît guvernele de tip european- faţă de conflictul cu aceste organizaţii paramilitare din Orient. Atît Bush cît şi Obama s-au ferit să declare făţiş aversiunea faţă de extremismul islamic şi au încercat, fiecare in felul lui, să evite angrenarea Americii într-un război cu Islamul, cunoscute fiind solidaritatea politică şi liantul ideologic ale statelor din blocul Conferinţei. Ca atare, in loc să avem un război clasic între 2 tabere explicitate -US şi aliaţii săi pe de o parte şi pe de alta statele islamice ce au susţinut sau ascuns reţelele de războinici islamişti- s-a preferat un conflict mascat, cu un duşman neidentificat ca entitate statală, neasimilat total islamului, din dorinţa de a se evita declanşarea unui WW3. Totuşi, in pofida acestei strategii ce nu admite existenţa unui război cu extremismul islamic, administraţia Bush a considerat că, fiind vorba de un conflict ce implică forţe armate, jurisdicţia aparţine de drept instanţelor militare, şi nu pentru că pedepsele acestora sînt mai drastice, ci pentru că anchetarea acestora in timp de război este firesc să se desfăşoare sub condiţia celebrului secret militar şi pentru obţinerea informaţiilor este vitală in acest tip de conflict modern. Odată cu apariţia lui Obama in peisajul politic perspectiva asupra relaţiilor cu grupările islamice, jihadiste sau doar islamiste, s-a schimbat, nu radical cum ar fi unii tentaţi să creadă, ci doar in privinţa naturii politice a acţiunilor agresive ale aşa-zişilor terorişti săvîrşite împotriva cetăţenilor şi bunurilor americane, acţiuni redefinite ca fapte nebuneşti, nonpolitice, nepurtătoare ale unei dorinţe comune şi religioase de dominaţie. Ca atare, nemaifiind vorba de un conflict cu natură deopotrivă politică şi militară va fi fost firesc ca jurisdicţia să fie transferată instanţelor civile.

    Acum alte 2 chestiuni.
    1. In primul rînd durata şi locaţia procesului. Una extraordinar de scurtă şi desfăşurat într-o curte NewYorkeză aleasă pe sprînceană. Desigur că juraţii metropolei sînt mult mai deschişi decît restul americanilor, aşa progresişti şi ultrademocraţi şi obişnuiţi cu discursul radicalizat al religiei drepturilor omului, in special al omului ce luptă pentru o cauză măreaţă. Şi nu cred că este întîmplător că procesul a fosrt in cele din urmă strămutat in NY. A început pe 4 octombrie 2010 şi s-a terminat pe 17 noiembrie. Uimitor aş spune. Mă întreb dacă vreun alt infractor de drept comun a beneficiat de o asemenea celeritate excepţională. Un alt aspect dubios nerelevat de autorul articolului este faptul că procurorul de caz a ales că nu facă contestaţie la respingerea martorului cheie de către judecătorul Kaplan, iar in acest fel a fost influenţată decisiv evoluţia ulterioară a procesului şi iată, chiar şi sentinţa.

    2. Aveţi vreo probă pentru acuzaţia de tortură pe care o aduceţi CIA? că dacă nu deţineţi nici măcar un indiciu palpabil nu înţeleg ce rost mai are să apăraţi justiţia statului american obamist din moment ce dumneavoastră vă puteţi permite să emiteţi cu atîta nonşalantă sentinţe asupra unui grup de indivizi nici măcar numiţi şi să privatizaţi astfel procesul complicat de stabilire echitabilă şi individuală a culpelor. Dacă aveţi suspiciuni solide aţi putea foarte bine să vă adresaţi autorităţilor competente, sau dacă aveţi vreun pont puteţi să-l publicaţi pe internet şi să forţaţi o autosesizare. Există siteuri care se ocupă cu aşaceva, precum şi raportori zeloşi europeni care anchetează de zor închisorile aeropurtate ale cia.

    ps. acest ghailani a fost capturat de forţele mixte americano-pakistaneze in luptă, in urma unei confruntări armate, deci intr-o situaţie de front deschis, ca atare se califica, in opinia mea, la postura de prizonier de război, dar, in fine, ce mai contează…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro