Home » Analize »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Putin la Istanbul. Se rupe Turcia de Occident?

Valentin Naumescu octombrie 11, 2016 Analize, Global / Europa, Sinteze
19 comentarii 7,899 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Cu doar un an în urmă, în noiembrie 2015, doborârea unui avion militar rusesc de către aviația turcă, pe granița turco-siriană, părea un casus belli pentru Rusia, în timp ce pentru Ankara intervenția Rusiei în Siria, de partea președintelui Bashar al-Assad, plus invocarea motivului formal al violării spațiului aerian al Turciei (faimoasele „17 secunde” invocate de turci), păreau argumente incontestabile pentru ruperea relațiilor cu Moscova, sau chiar pentru o confruntare directă;
  • Astăzi, nu numai că relațiile bilaterale politico-diplomatice s-au reluat, dar președintele Putin face o vizită semnificativă la Istanbul, la Congresul Mondial al Energiei, unde se va întâlni cu președintele Erdogan și va discuta o serie de proiecte de colaborare în domeniul energiei, cu bătaie lungă (printre care gazoductul TurkStream și construcția unei centrale nucleare la Akkuyu, de către Rusia);
  • Această schimbare de poziții, atât de rapidă și de spectaculoasă, ne arată cât de dinamic, de volatil și de instabil este de fapt sistemul internațional actual, și cât de repede pot apărea factori strategici, economici sau politici noi, de natură să anuleze și prieteniile, și rivalitățile dintre state (aviz strategilor noștri: nimic nu e sigur și definitiv în politica internațională);
  • Stabilirea ultimelor detalii și semnarea acordului pentru mult amânatul gazoduct TurkStream, suspendat de criza bilaterală severă de anul trecut, va repune Turcia pe harta marilor proiecte energetice ale Eurasiei și va amplifica puterea „diplomației hidrocarburilor”, pe care o practică intens Rusia de peste un deceniu, în raport cu Europa (trebuie totuși spus că problema finanțării rămâne de departe principalul obstacol de trecut de către cele două țări, summitul de la Istanbul nefiind deloc o garanție că banii pentru proiect vor fi ulterior obținuți);
  • Dar implicațiile TurkStream trec mult dincolo de valoarea pur energetică sau economică a proiectului, urcând pe un palier strategic evident, vizat, în fapt, de ambii președinți, aflați în relații tot mai proaste cu puterile occidentale și dornici să puncteze pe plan intern și internațional, în momente de contestare intensă a regimurilor pe care le conduc;
  • Putin și Erdogan doresc să arate Statelor Unite și Uniunii Europene că “există viață” și dincolo de acordurile cu Vestul, că ambele puteri pot supraviețui fără ajutorul partenerilor occidentali[1], eventual ajutându-se una pe cealaltă;
  • Mai mult decât atât, semnalul transmis este că împreună, Rusia și Turcia pot constitui un bloc puternic, care să prindă ca într-un clește Vecinătățile Estică și Sudică ale Uniunii Europene și să reducă drastic influența blocului euro-atlantic dincolo de Polonia și România;
  • Ambele puteri vor să-și arate frustrarea în relația cu Occidentul. Erdogan a trâmbițat recent că ceasul răbdării Turciei la porțile Uniunii Europene a sunat (Turcia fiind membru asociat din 1963 și stat candidat la aderare din 1999, cu negocierile propriu-zise deschise în 2005), iar Putin că nu se teme de deteriorarea continuă a relațiilor cu Statele Unite, cu NATO și cu Uniunea Europeană, care se pare că îl îngrijorează mai mult pe ministrul de Externe al Germaniei, făcându-l să declare că „situația este chiar mai periculoasă decât în Războiul Rece”[2];
  • Pentru România, faptul că unul din aliații importanți ai Statelor Unite la Marea Neagră ar putea să nu mai prezinte încredere maximă (a se revedea „ştirea” celor 50 de bombe nucleare care ar fi fost mutate de la Incirlik vara trecută[3], în contextul loviturii de stat şi a încercuirii bazei americane de către armata turcă, o temă lansată de EurActiv dar stinsă rapid în presa noastră, după mecanismul tradițional al locului, adică „batista pe țambal”, ca să nu semene cumva cu negarea centrelor de detenție secrete ale CIA în Europa Centrală și de Est, de acum 10-12 ani), este deopotrivă un lucru rău și o oportunitate. Un lucru rău fiindcă, dacă nici Turcia nu ar mai sprijini proiectul (după ezitanta Bulgarie), greu de crezut că ar mai putea fi luată în calcul prea curând înființarea unei Flote NATO la Marea Neagră, având în vedere Convenția de la Montreux, iar oportunitate fiindcă România ar putea juca, prin poziția ei sud-estică în cadrul NATO, rolul unui Plan B în cazul în care nu s-ar mai putea conta pe Turcia pentru deschiderea geopolitică indirectă a Statelor Unite spre Orientul Mijlociu, ceea ce ar aduce României un plus de “greutate strategică” la Washington și, posibil, un transfer sporit de resurse de apărare;
  • În pofida argumentelor de mai sus, care țin de intențiile implicite ale celor două puteri la Marea Neagră care se reconciliază în prezent, aș crede mai degrabă că niciuna din cele două capitale nu ar dori cu adevărat, în acest moment, să rupă punțile de legătură cu Occidentul, nici politic, nici economic, iar faza „marii prietenii ruso-turce”, cu evidentă tentă anti-occidentală, se va calma în anii următori, odată cu restabilirea încrederii dintre Statele Unite și Turcia și cu reducerea ostilității exacerbate din această perioadă, dintre Moscova și Washington, pe fondul războiului bezmetic din Siria. Nevoia reciprocă a Turciei de Occident și a Occidentului de Turcia va împiedica în cele din urmă o ruptură reală, după ce aderarea Turciei la NATO în 1952 s-a dovedit o decizie atât de inspirată, pentru ambele părți.

*

Președinții Putin și Erdogan mută tactic interesant pe tabla de șah a Vecinătăților Estică și Sudică ale Uniunii Europene, părând că vor să închidă “în potcoavă” spațiul de manevră al Occidentului, oprindu-l practic la Polonia și România. Cum Bulgaria și Grecia, în sudul Flancului Estic, dau semne tot mai accentuate de ezitare, de lipsă a unei opțiuni clare la nivelul societății și de ambivalență Vest-Est, devine clar că importanța poziției geopolitice și fermității strategice pro-Vest a României crește, de la un an la altul.

Întâlnirea Erdogan-Putin de la Istanbul, a treia de la reluarea relațiilor turco-ruse după criza din noiembrie 2015, are câteva conotații simple și evidente, care țin de spectacolul pe care cei doi lideri vor să-l facă pe scena internațională. Pentru acordul pe TrukStream nu era în fond nevoie de prezenţa lui Putin la Istanbul, putea merge un ministru. Deci, este vorba de mai mult decât atât, e vorba de sublinierea unei reapropieri politice cu adânci semnificaţii strategice regionale, pentru bazinul Mării Negre, Europa de Sud-Est şi Orientul Mijlociu.

Semnarea Acordului TurkStream este doar o secvență a acestei proiecții strategice mai mari, menite să arate că Rusia și Turcia pot limita nu numai mișcările Statelor Unite la Marea Neagră, dar și avansul influenței Vestului dincolo de aliniamentele actuale ale Uniunii Europene. Dacă vechiul proiect rusesc South Stream (prin Marea Neagră și Bulgaria) a eșuat, fiind blocat cu succes de Uniunea Europeană anii trecuți, iată că Rusia a revenit cu gazele ei în Europa, ocolind Ucraina acum și pe la sud (după ce polonezii au protestat zadarnic față de Nord Stream, conducta care traversează Marea Baltică spre Germania), adică un vechi obiectiv al Moscovei, de a crea rute alternative la Ucraina, spre piețele europene.

Faptul că Statele Unite au intrat în perioada obișnuită a „vidului” de putere și legitimitate în acțiunea internațională, până la instalarea noului președinte pe 20 ianuarie 2017, este o oportunitate pentru Rusia, nu numai să calce în picioare acordul cu Statele Unite pentru armistițiul din Siria, încheiat la începutul lui septembrie, ci și să forțeze obținerea de avantaje competitive în regiune, în următoarele trei luni neputând fi practic luată la întrebări de nimeni.

Uniunea Europeană este, la rândul ei, slăbită de negocierea Brexitului și preocupată de propriile ei vulnerabilități structurale, dialogul liderilor europeni purtându-se deocamdată la “categoria cocoș” (Viktor Orbán), nicidecum la „categoria grea” (Putin sau Erdogan). Este posibil ca Rusia să profite în continuare de criza Uniunii Europene și să puncteze în lunile următoare, nu numai în relația cu o Turcie dezamăgită de nerespectarea (altminteri previzibilă, așa cum am mai scris[4]) de către europeni a Acordului privind desființarea vizelor (un acord disperat făcut la începutul primăverii, pentru oprirea migraţiei), dar și în Europa de Est, de exemplu prin influențarea alegerii unui președinte pro-rus la Chișinău, în această toamnă.

Probabil, unii dintre cititori își amintesc că, în vară, se vorbea chiar de un trio înfricoșător Rusia-Turcia-Iran. Am explicat atunci[5] de ce nu cred în stabilitatea și succesul politic al unui asemenea format, care ascunde, dincolo de aparența unui anti-occidentalism comun, multe incompatibilități și interese divergente. Am avut dreptate, deja Iranul a fost pierdut pe drum, sau poate Iranul s-a retras discret din acest format care nu avantajează pe nimeni, preferând să-și reconstruiască încet și precaut punțile de legătură cu Occidentul, după acordul nuclear cu marile puteri. Astăzi, când aflăm că Turcia aprofundează relația cu Arabia Saudită[6] pentru a ajuta militar grupurile de rebeli din Siria, înțelegem ușor de ce Iranul nu este acolo, în acea trilaterală care a fost, se pare, doar o speculație de presă.

La fel se va dezumfla și tema alianței Rusia-Turcia, chiar dacă nu imediat (va dura câţiva ani) și, probabil, nu printr-o nouă criză militară, de proporțiile celei din noiembrie 2015. Nu vreau să merg atât de mult în urmă pentru a arăta că, istoric vorbind, Imperiile Rus și Otoman s-au ciocnit de mult mai multe ori (12 războaie grele în 500 de ani) decât au fost aliate. Să admitem că acesta din urmă nu poate fi acceptat neapărat ca argument al lipsei de perspectivă a noii prietenii ruso-turce, ci doar ca reper istoric orientativ.

În schimb, legăturile Turciei cu Occidentul trebuie salvate. Nu îmi fac mari iluzii despre o apropiere Rusia-Occident, căci Rusia își va continua drumul ei specific, sinuos, în relația cu peninsula europeană, fără să se integreze, fără să fie prietenoasă în regiunea noastră dar totodată fără să intre într-un război devastator cu Europa. Legăturile economice cu Rusia vor fi tot mai substanţiale, dar asta nu va schimba doctrina de esenţă imperială şi pretenţia la sferă de influenţă în zona tampon din Estul Europei. În linii mari, profilul intenațional al Rusiei va rămâne același și peste 50 de ani. Rusia nu ne va oferi mari surprize, nici îngrozitor de rele, nici nemaipomenit de bune.

Marea necunoscută a anilor care vin este însă Turcia și evoluția ei. Aici schimbările politice și societale, dacă se vor produce (sunt indicii în acest sens), pot fi dramatice, fiindcă e vorba esențialmente de un război cultural intern al unei țări de peste 79 de milioane de oameni[7], de kemalism vs. postkemalism, stat laic vs. islamism politic, orientare occidentală, liberală vs. antiamericanism și antieuropenism, asociate cu autoritarism, cenzură și abuzuri. Formula “neo-otomanismului”, care crește încet în discuția politică din societatea turcă, poate că nu are încă greutate și masă critică, dar nici nu e o joacă. Turcia e la o răscruce din care poate merge mai departe pe direcții foarte diferite: radicalizare islamică, menţinerea statului laic şi a orientării pro-occidentale, sau confruntarea internă dură a celor două opţiuni. Preşedintele Erdogan a lansat recent un ultimatum Uniunii Europene (o mişcare total neinspirată în acest context sensibil din Europa), cerând liderilor europeni să spună în cel mai scurt timp dacă doresc sau nu să primească Turcia în Uniunea Europeană. Pusă astfel, este evident că întrebarea nici nu mai aşteaptă, de fapt, un răspuns pozitiv şi o abordare constructivă, ci doar arată, ofensată, că „Turcia este pregătită să meargă pe drumul ei”.

Pentru România, ar fi mult mai bine, dincolo de discuția mai mult sau mai puțin consistentă cu Planul B al Statelor Unite dacă Turcia “defectează”, ca țara lui Erdogan să rămână parte a sistemului euro-atlantic, conectată la NATO (membru plin) şi la Uniunea Europeană (stat candidat). O retragere a candidaturii Turciei la Uniunea Europeană ar avea un efect de cădere a întregii regiuni în neîncredere şi instabilitate politică.

Contribuția pozitivă a Turciei poate fi imensă pentru economia Europei şi echilibrul geopolitc la interfaţa cu Orientul Mijlociu, după cum o Turcie ostilizată, întoarsă spre radicalism şi islamism politic, poate face mult rău Europei și intereselor occidentale. Să ne gândim doar la importanţa crucială a Turciei în combaterea terorismului şi limitarea migraţiei ilegale spre Europa. Din acest punct de vedere, poate că o soluție care să readucă Turcia la masa discuțiilor cu Uniunea Europeană, chiar dacă pare acum tot mai dificilă și mai improbabilă, ar trebui căutată și oferită Ankarei, până nu este prea târziu. Turcia nu ar trebui pierdută, ci recuperată de Occident.

NOTE______________________________


[1] http://www.nytimes.com/2016/10/11/world/europe/turkey-russia-vladimir-putin-recep-tayyip-erdogan.html?_r=0

[2] http://www.timesofisrael.com/germany-us-russia-tensions-more-dangerous-than-cold-war/

[3] https://www.euractiv.com/section/global-europe/news/us-moves-nuclear-weapons-from-turkey-to-romania/

[4] http://www.contributors.ro/global-europa/ploconirea-europei-la-inalta-poarta-turcia-post-kemalista-in-centrul-scenei-politice-a-lumii-de-astazi/

[5] http://www.digi24.ro/opinii/de-ce-nu-poate-rezista-o-alianta-rusia-turcia-iran-546969

[6] http://www.voanews.com/a/vladimir-putin-visit-turkey-warming-ties-syria-tension/3541371.html

[7] http://www.worldometers.info/world-population/turkey-population/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Raspunsul la intrebarea “cite tratate de prietenie intre Turcia si Rusia cunosti?” este: niciunul
    ” Animozitati” de-a lungul Istoriei.
    A doua intrebare ar fi: cu cine a avut Rusia tratate durabile si “reciproc avantajoase”?
    Iar intrebarile nu se termina:
    - isi permite Turcia sa paraseasca NATO? caci o alianta cu Rusia este incompatibila cu calitatea de membru NATO.
    - chiar poate renunta usor Turcia la speranta primirii in UE?
    Istoria cu “ce s-ar intimpla daca?” trebuie luata in considerare, dar “daca” nu este chiar simplu.
    Erdogan isi arata muschii in fata UE si SUA, dar o poate pati ca broscoiul din fabula.
    NB,
    constat ca dl Naumescu crede ca bombele de la Incirlik au fost transportate la Deveselu (ori in alta parte a Romaniei). In cazul asta sa ne raspunda Presedintele, Parlamentul, Guvernul; dar nu vor raspunde, vor proceda ca in cazul declaratiei unui ministru tehnocrat care spunea ca “in timpul lui Basescu” au iesit din tara camioane cu 35 de MILIARDE de euro, si duse in Elvetia.
    Va fi tacere, sau cum zice dl Naumescu, se va pune batista pe tambal.
    Romanii se aleg cu bombe nucleare prin pierderea celor 35 miliarde de euro.

  2. Marius Mihai spune:

    Felicitari pentru articol.
    Cred ca, in sfarsit, este una din acele analize care au o viziune pe termen mediu si lung, acesta fiind si reprosul la adresa multor alte articole: o viziune pe un termen (mult prea) scurt, cel mult mediu.
    Iata ce trist este cand oamenii sunt condusi de indivizi al caror ego este condus de varii afectiuni psihice. Orice s-ar spune, indivizi precum Erdogan, Putin, Le Pen, Orban, Hitler, Stalin, Ludovici, etc. transpira o afectiune care le disimuleaza realitatea scurtei vieti pe care o avem de trait pe pamant.

  3. Decebal spune:

    Istoria ne spune ca, pentru natiunile ce se bazeaza pe prietenia Rusiei, exista riscul sa se trezeasca cu prietenia-n dos. Daca Turcia vrea sa experimenteze senzatia, e treaba Turciei.

    Este normal si de apreciat efortul oricarui lider de a-si aduce tara intr-o pozitie buna, de castig. Si este responsabilitatea acelui lider si a celor ce-i sfatuiesc sa decida care sunt aliantele ce-i pot ajuta. Atunci cand acel lider se bucura de sustinerea intregii populatii, acea populatie isi asuma suisurile si coborasurile drumului ales de liderul ei. Atunci cand acel lider se bucura doar de sustinerea unei majoritati, exista riscul ca minoritatea, daca este semnificativa, sa-si caute fericirea in alt fel.

    Turcia joaca o carte mare, dar miza e uriasa si riscul e semnificativ. In acest moment, potul e inca pe masa, iar Turcia a jucat dupa chinta la doua capete si inca fileaza ultima carte. Chiar daca-i intra chinta, e doar a doua cea mai buna carte de la masa – potul cel mare e disputat de alti doi jucatori.
    Eu inca n-am uitat partida de poker a domnului Tsipras…

  4. anonymous spune:

    Who the f cares. Ce este Occidentul pana la urma? O adunatura pestrita de mincinosi cu interese extrem de diferite si foarte putine lucruri in comun. Una este ce se intampla pe fata in care de exemplu Germania si US sunt aliati pe hartie, iar alta in culise unde ura germanilor fata de americano-britanici este absolut evidenta, detasarea japonezilor fata de criminalii care le-au aruncat doua bombe nucleare este latenta si foarte controlata, dar la fel de logica, iar tot restul tarilor mici s-au cam saturat de prostiile din capetele proaste socialiste ale lui Obama&co cu incalzire globala, drepturile plantelor, ale gorilelor, nebunilor, homosexualilor, drogatilor, traficantilor, criminalilor, mafiotilor, imigrantilor ilegali etc. Turcia are la randul ei interesele ei marunte care sunt trecute sub tacere dar aproape niciodata oprite chiar daca se intersecteaza cu cele americane. Atunci cand isi face mizeriile cu kurzii clameaza principiul independentei si autodeterminarii, iar daca o sa fie atacata de rusi o sa se jure cat iubesc ei NATO si pe americani.
    Turcia ca si Rusia este la granita lumii civilizate, si a ales civilizatia vestului atunci cand aceasta a oferit solutii valide, superioare celor barbare. Derapajul lumii civilizate a impins atat Rusia cat si Turcia sa aleaga barbaria orientala ordonata pentru a combate haosul asiatic barbar. Civilizatia occidentala a derapat intr-un idealism utopic fara nici o legatura cu realitatea actuala sau macar cu un viitor realist. Oricum nici o grija Turcia nu pleaca nicaieri si peste vreo 50 de ani cand musulmanii europeni vor avea suficiente voturi si putere politica ii vor primi cu bratele deschise pe fratii turcaletzi.
    Concluzia mea e ca nu Turcia s-a rupt de Occident ci ca Occidentul si-a pierdut valorile morale superioare, a decazut, s-a indepartat de principiile morale care i-au adus in pozitia de lideri mondiali. Turcia s-a adaptat, a ales o alta solutie pe care ei o cred “mai buna”.

    • victor L spune:

      Ti-ai aratat limitele si n-am cuvinte “detasarea japonezilor fata de criminalii care le-au aruncat doua bombe nucleare”.
      Americanii au fost criminali pentru au raspuns sfintilor dupa atacul de la Pearl Harbour?
      Se estima ca ar fi trebuit sa moara de citeva ori mai multi “criminali americani”, decit sfinti japonezi, pentru a-i convinge pe kamikaze sa se linisteasca neconditionat.
      Dar, n-am ce zice, esti @ anonymus :D

      • Cinicul spune:

        Convenția de la Geneva din 1905 semnata de mai toate tarile civilizate nu permite atacarea unor obiective nemilitare. In primul război mondial a fost destul de bine respectata.
        În cel de-al doilea nemții si britanicii și apoi americanii si in final rusi au fost cei care nu și-au respectat cuvântul dat. Un pic de istorie Nagasaki nu era prevazut drept țintă, dar pentru ca vremea era proastă și era păcat sa se întoarcă acasă bombardierele pline s-a luat decizia sa fie îndreptate spre acest oraș.
        Și încă un pic de istorie. Bomber Harris a trebuit sa plece în Africa de Sud și sa lucreze pentru regimul separatist de acolo pentru ca după Dresda britanicilor le era rușine de acest general care făcuse ce-i ordonare Churchill.
        De vreo 20 ani mai toate marile puteri își șterg posteriorul cu Convenția de la Geneva. Nu se mai poarta nici măcar declarația formala a războiului.

        • victor L spune:

          da, dle, americanii sintr marii criminali ai Istoriei.
          Desi dupa semnatura,@ Cinicul, permite-mi sa nu te iau in serios: ai fost atent cind ai scris
          “Nagasaki nu era prevazut drept țintă”
          Daca te referi la Istorie, nici gara Timisoarei nu era prevazuta ca tinta pentru avioanele americane venite de la Benghazi, iar pe drumul de intoarcere, pentru o retragere mai rapida, au aruncat restul de bombe.
          Apoi, tu privesti Istoria stind foarte strimb: era razboi, @ Cinicul(e).
          De Pearl Harbour si Londra nu iti e mila, doar de Nagasaki si Dresda?
          Nagasaki si Dresda nu erau orase de pe Luna, ci unul din Japonia si celalalt din Germani, tari recunoscute in vremile alea ca pacifiste pina peste poate :D

          • Cinicul spune:

            Nu de mila e vorba aici, ci de principii la care ai aderat și legi pe care le-ai semnat. Nu poți promova altora principii pe car le aplici doar când îți convine.
            Numai la grădiniță se poate merge cu “data asta nu se pune”.

  5. Lucifer spune:

    Nu sunt de acord,Turcia,chiar dacă are o importanţă strategică importantă,nu are ce căuta în UE.Este vorba mai ales de cultură,de religie şi de istorie.
    Cred că şi Rusia şi Turcia blufează.Au simţit că Europa şi SUA se bâlbîie şi au luat hora înainte.Numai că forţa militară,economică şi financiară a lumii occidentale este net superioară şi pe termen mediu îşi va face efectul.Totul este la lumea occidentală să fie unită şi să acţioneze concertat.
    Pentru România este bine,ne cresc acţiunile strategice şi putem deveni o forţă locală importantă.Răul României este în interior nu în exterior.Încă nu ne-am lepădat de comunism,nu ne-am terminat dezvoltarea,statul este slab şi mafiotizat,forţele politice interne acţionează anarhic,chiar distructiv.Este timpul unei solidarităţi naţionale care să orienteze România spre viitor nu să stea întoarsă cu faţa spre trecutul comunist-securist.Avem o şansă istorică de a deveni un factor de stabilitate şi democraţie în zonă şi trebuie să ne asumăm această misiune istorică.Avem interese în Est,trebuie să ne jucăm cartea fiindcă atuuri avem destule.

    • Decebal spune:

      O felie serioasa din “raul din interior” al Romaniei radiaza, de fapt, din exterior. Cand majoritatea romanilor va fi inteles ca politica interna este ombilical legata de politica externa (si de interese externe), vom fi inceput a ne dezvolta un sistem imunitar, ca natiune.

  6. alex spune:

    turcia joaca independent. si cu unii, si cu altii, nici cu unii, nici cu altii. nu are prieteni, doar interese.

  7. DanT spune:

    Deocamdată nu se pune problema ruperii Turciei de Occident (poate doar în viitor, în caz de instaurare a unui regim fundamentalist).
    Şi nici problema unei alianţe Rusia-Turcia sau Rusia-Turcia-Iran. Există puternice ciocniri de interese: Siria şi conflictul armeano-azer (Armenia fiind aliata Rusiei în CSTO).
    Aliaţii naturali ai Rusiei în regiune sunt Iranul şi Iraqul, nicidecum Turcia.
    Dar reconcilierea Turciei cu Rusia, proiectele economice comune sunt absolut normale. E firesc ca statele să coopereze, pe cât posibil, pe dosare de interes comun (securitate, economie).
    Anormal e ce se întâmplă în relaţia Occident-Rusia. Bun, am înţeles, au ocupat ruşii Crimea şi Donbasul. Şi n-o să renunţe la ele în veci. Deal with it. Nu e sfârşitul lumii, nu e un motiv pentru ca relaţiile Occident – Rusia să fie menţinute forever la cel mai scăzut nivel posibil.
    Ba mai rău, Occidentul a dezvoltat o retorică inflamantă absurdă despre “pericolul rusesc” la adresa UE şi NATO, America intensifică presiunile militare la adresa Rusiei. Rusia ripostează. Lucrurile au mers prea departe, joaca începe să devină periculoasă. De-aia se îngrijorează Steinmeier.
    În privinţa relaţiei cu Rusia, Turcia dovedeşte mai multă maturitate decât Occidentul.

    • Decebal spune:

      Atunci cand partenerii sunt disproportionati, a crede in “interesul comun” e o dovada de naivitate. Interesul va fi mai putin comun, in defavoarea celui mai mic. E valabil in general, nu doar in relatia Turcia-Rusia. Si poate fi chiar acceptabil, cata vreme esti foarte constient de pozitia ta pe esichier – ce piesa esti, cu adevarat, pe tabla de sah. Daca esti pion si esti constient ca esti pion, e OK, itit iei deciziile in cunostinta de cauza. Daca esti pion, dar te crezi tura, te paste dezamagirea. Daca te crezi nebun, esti pierdut. :)

      De se va face “Turkish Stream” (sau cum se cheama conducta de gaz), ea va fi de interes pentru Turcia doar atata vreme cat va curge gaz prin ea. Iar robinetul e la Rusia… :)

      Cat despre relatia Occident-Rusia, sunt de acord, este anormala. Chiar impotriva naturii, as zice, daca incerci sa compari valorile pe care sunt cladite cele doua tipuri de societati. Ramane de vazut cat de normala poate fi relatia Turcia-Rusia…

  8. smaranda spune:

    Este mai mult decit limpede ca jocul Turciei si al Rusiei este un joc periculos in conditiile date de situatie (sanctiuni economice, limitari politice, mize neatinse…). Faptul ca nu este pe placul SUA sau UE este adevarat, dar astea sunt realitatile care trebuiesc inteligenta si actiune. Dl. Naumescu a surprins uimitor de bine nuantele si are un articol excelent. Jocul Turciei si asocierea cu Rusia (care este strategul) este catastrofal pentru Turcia si cred ca nu va mai fi o reconciliere cu SUA. Rusia pregateste o prezenta lunga in Siria si are nevoie de trafic de armament si munitie fara probleme prin Bosfor de acea a plusat pe acordul cu conducta de gas care in termenii publicati sunt nefavorabili rusilor. UE trebuie sa se reformeze si este mai mult ca sigur ca dupa plecarea englezilor intr-un anumit fel va fi facuta. Timpul nu asteapta si trebuiesc oameni noi capabili la provocarile Rusiei. Romania chiar daca are o situatie in avantaj fara reformarea clasei politice nimeni nu va risca aici.

  9. logicus spune:

    Pai Turcia si-a respectat angajamentul cu refugiatii, dar Occidentul s-a rupt de ei cu vizele. Lupii gri vor fi intotdeauna independenti! Cainii sunt lingai, nu lupii!

  10. Ion Adrian spune:

    Repet chiar daca nu sunt inteles. Exista un singur raspuns: Fortareata Europa.

    • Decebal spune:

      …Problema ar fi care este perimetrul pe care construim “zidurile”… cine merita sa ramana in “cetate” si cine nu… :)

  11. MariS spune:

    Dacă principiile ar fi mai tari decât interesele în politica internaţională, atunci Turcia ar putea fi lăsată să intre în tabăra autocraţiilor .. iar Ucraina, Georgia (eventual şi R.Moldova) să fie, la rândul lor, lăsate să intre în tabăra democraţiilor. Atunci, măcar, s-ar separa apele şi fiecare stat şi-ar urma liber propriile valori şi tradiţii. Şi poate s-ar ajunge la o înţelegere care să evite confruntarea pe viitor între cele două tabere. Această soluţie mi se pare, totuşi, puţin probabilă pentru că .. interesele vor învinge din nou.

  12. gkaiul spune:

    1. Turcia nu mai are nevoie in acest moment de NATO si UE . Este ca la fotbal …ti se spune ca esti valoros , dar intotdeauna stai pe banca . La un moment dat vrei sa schimbi echipa cu alta unde sa joci constant si eventual sa ai un rol important si decisiv .
    2. Turcia are suficiente chei de control si atuuri ( si in mod special asupra UE ) in acest moment in asa fel incat sa obtina ce vrea. Militare si economice, chiar si demografice.
    3. Rusia isi doreste statul de odinioara de mare putere si sa aiba un cuvant de spus in Europa si in lume . De aceea este si asa agresiva in acest moment. Iar lipsa de unitate si reactie a SUA, China , UE si NATO ii da curaj.
    4.USA nu va ajuta Romania daca lucrurile o vor lua razna. Si nu exista vreun caz in istorie unde SUA sa fi intervenit in favoarea unei tari decat daca interesele lor erau direct vizate. In rest au creat artificial crize si razboie pentru a-si extinde influenta si testa arsenalul de arme. Asta vor face si cu RO daca e cazul ( vezi cazul Siria – este destul de evident ca este o disputa indirecta SUA vs Rusia desfasurat pe teritoriu unui al treilea stat)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)