Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Reflecții despre evreitate, identitate si demnitate: Pornind de la Hannah Arendt

Vladimir Tismaneanu februarie 15, 2015 Global / Europa, Politica & Doctrine
8 comentarii 2,019 Vizualizari

Am recitit zilele acestea faimoasa scrisoare de răspuns adresată de Hannah Arendt pe 24 iulie 1963 marelui cărturar israelian, originar ca și ea din Germania, Gerschom Scholem, in urma apariției controversatei ei cărți “Eichmann la Ierusalim. Raport despre banalitatea Răului” și a polemicilor furibunde care au acompaniat-o. Cel puțin trei erau reproșurile lui Scholem, cu care Hannah Arendt impărtășea multe amintiri si sentimente, inclusiv iubirea pentru cel care a fost Walter Benjamin.

Mai intâi, era chestiunea sionismului. Pentru Scholem, Arendt nu dovedea necesarul atașament fata de aceasta doctrină politică. Gânditoarea ii atrăgea atenția că, deși legată prin vechi prietenii de unii lideri sionisti, in primul rand Kurt Blumenfeld, ea personal nu fusese niciodată sionistă. In cazul lui Scholem, reticențele legate de sionism ale Hannei Arendt țineau de faptul ca ar fi fost legată, in tinerețe, de stanga germană, in special de aceea marxistă. Autoarea “Originilor totalitarismului” făcea cu acest prilej o afirmație extrem de importantă pentru cei interesați de biografia ei intelectuală, atat de intens intersectată cu marile dileme ale veacului XX. Nu, ea nu venea dinspre stânga, ci, daca venea de undeva, acel tărâm originar era tradiția filosofiei germane.

Mai departe, Scholem ii obiecta, in termeni duri, ceea ce el percepea drept tonul glacial, chiar arogant, cu care scrisese in cartea ei despre ceea ce-a implicat activitatea Consiliilor Evreiesti in zonele ocupate de nazisti. Nu faptele contau in acest caz, ci presupusa ei lipsă de empatie. Ii lipsea, scria Scholem, dragostea pentru poporul evreu (Ahabath Israel). Răspunsul Hannei Arendt mi se pare emblematic pentru ceea ce putem numi vocația cosmopolită a spiritului modern, refuzul incartiruirii intr-o baracă de tip colectivist, al blocării in logica specioasă a colectivelor. Este ceea ce afirmă si scriitoarea croata Slavenka Drakulic atunci când spune că atunci când “Noi” se substituie lui “Eu”, individul dispare, se dizolvă in magma adeziunilor fanatice. Astfel se naște cultul salvatorului magic. Locul demnității este luat de obediență, de inregimentare, de devotamente sectare. Credința se substituie rațiunii. Orbirea ia locul Luminilor.

Evreitatea era pentru Hannah Arendt un fapt ontologic, o realitate pe care nu s-a gândit niciodată să o ascundă ori să o nege: “Ai dreptate–nu sunt mișcată de niciun fel de ‘dragoste’ de acest gen, și aceasta din doua rațiuni: nicicând in viața mea nu am ‘iubit’ vreun popor sau vreo colectivitate–nici poporul german, nici pe cel francez, nici pe cel american, nici clasa muncitoare ori altceva de același gen. In fapt, mi-am ‘iubit’ doar prietenii și singura dragoste pe care o cunosc și in care cred este dragostea pentru persoane. In al doilea rand, această ‘dragoste pentru evrei’ mi-ar apărea, intrucat sunt eu insămi evreică, drept ceva suspect. Nu pot să mă iubesc pe mine insămi ori ceva din care fac eu insămi parte.”

Cât priveste relatarea a ceea ce s-a dezbătut in proces despre rolul Consiliilor, Hannah Arendt preciza ca nu era vorba de perioada de până in 1941, ci de aceea care a urmat, când s-a ajuns la situații cel putin problematice in care colaborarea a putut duce la colaboraționism. A le nega și a-i ataca pe aceia care indrăznesc să le identifice, inseamnă prelungirea unui “unmastered past”, a unui trecut care nu a fost confruntat in chip deschis si onest. Pentru Hannah Arendt, nimic nu era mai important decat ceea ce filosofii secolului al XVIII-lea numeau “truths of fact”, adevărurile factuale pe care nu le poate oblitera nicio doctrină supra-individuală.

Scriu aceste rânduri și mă gândesc la resurecția pasiunilor colectiviste, primordialiste si chiar tribale in zilele noastre, ca și cum omenirea n-a invățat nimic din lecțiile unui secol mai violent, mai brutal și mai insângerat decat oricare altul in istorie. Mă gândesc cum renasc mituri politice pe care le credeam epuizate și compromise, cum se rostesc din nou lozinci belicoase și cum se contestă valoarea ireductibilă a individului. Totalitarismul a distrus ființa juridică si pe aceea morală. A le reclădi este un demers ce poate dura decenii.

Asemeni Hannei Arendt, nu-mi voi nega niciodata evreitatea, dar nu o voi transforma nici in scut, nici in iatagan. Dragostea mea va fi intotdeauna pentru prieteni, nu pentru entități colective. Aveam 20 de ani cand am auzit din gura unui coleg de facultate o expresie pejorativa despre maghiari. Am reacționat oripilat. “Ce te bagi, tu nu ești ungur”, mi-a replicat personajul. Nu sunt ungur, dar orice jignire a unui semen al meu pentru că este ceea ce este o resimt ca pe o vătămare a propriei mele condiții umane. Orice formă de xenofobie imi repugnă. Antisemitismul este criminal, in intenții, in motivații si in consecințe.

Identitatea ne este dată, dar ea nu este ceva inghețat, o construim noi inșine mereu, intr-un dialog fără capăt cu sinele si cu lumea.

http://www.contributors.ro/cultura/inaltimile-suverane-hannah-arendt-amor-mundi-si-catastrofele-secolului-xx/

http://www.contributors.ro/cultura/caini-papagali-corbi-si-soareci-fabule-anti-nostalgice-despre-comunism/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Andrei A. spune:

    Pentru cei interesați, aș recomanda documentarul lui Claude Lanzmann, The Last of the Unjust. Filmul este un fel de apendice la Shoah, iar personajul principal, rabinul Benjamin Murmelstein, aduce o neprețuită mărturie (fie ea și aprig contestată), dată fiind poziția lui de ultim șef al consiliului evreiesc de administrație din lagărul de concentrare de la Theresienstadt (Terezin). Însăși supraviețuirea lui a fost luată drept o dovadă a „colaboraționismului”.Dacă nu mă înșel, este singurul care a deținut o astfel de poziție și care să fi rămas în viață la sfârșitul războiului.
    Nu este o temă „comodă”, deși Hannah Arendt a transformat-o într-o cause celebre, fără însă a fi fost prima care s-o abordeze. Între abjecția unui Haim Rumkowski („regele” ghetoului din Lodz) și eroismul celor care au organizat revolta din cel varșovian, există un spectru uman la fel de vast ca în orice altă comunitate umană supusă unui regim dictatorial, cu excepția notabilă a pericolului anihilării. Ar merita menționat și personajul tragic al lui Adam Czerniakow, care în postura de lider al ghetoului din Varșovia, a sfârșit prin a-și lua singur viața, neputând suporta responsabilitatea morală a „triajului” celor destinați deportării în lagăre și nici inutilitatea mai mult decât aparentă a oricărui compromis făcut față de naziști.
    Am menționat insurecția din ghetoul varșovian- ar trebui în aceeași suflare numit și Marek Edelman, care a supraviețuit, a participat apoi la marea revoltă din capitala Poloniei în august 1944 și ulterior a devenit unul din dizidenții de marcă, colaborând strâns cu Solidaritatea. Edelman a fost anti-sionist și a avut în repetate rânduri o atitudine critică față de Israel.

  2. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Se pare că în fiecare comunitate adepții libertății și persoanei sunt doar o minoritate.

    De la produsele culturale ale acestora se construiesc identități grupale adoptate de oamenii care nu sunt atașați de libertate.

    Iar apoi, la un moment ulterior, liderii politici ai grupului, interesați doar de coeziune socială, împreună cu ideologii lor, le folosesc împotriva oamenilor care gândesc liber și iubesc persoanele,

    Discursul despre libertate și persoane este permanent deturnat, iar oamenii liberi trebuie permanent să se afle în permanentă activitate culturală dacă vor să rămână liberi și în societate în același timp.

    Apare destul de clar că doar o minoritate cu suficientă energie cuplată cu opțiuni spirituale de un fel sau altul poate fi liberă.

    Însă e ceva frumos. Merită. Și este de folos și celor care își construiesc identitatea în mod grupal, pentru că le oferă niște repere morale și ceva material pentru propria auto-construcție culturală.

    gânduri bune,

    • gheorghe/gheorghieni spune:

      Domnule, pe cuvant de onoare, scrieti pur si simplu in dodii. Truisme amestecate cu confuzii intr-o intr-o logica cel putin indoielnica.

  3. ion adrian spune:

    Multumesc pentru acest text foarte necesar in aceasta epoca redevenita confuza.

    PS Eu care sunt inrudit in mod cunoscut –ca in mod necunoscut cam toti de pe Terra ne tragem biologic (genetic) din Y-Adam si Eva Mytocondriala sau dupa mine, cum astia nu au trait simultan trebuie sa ne ridicam mai departe in trecut pana vom ajunge la gemenii Adam si Eva(vezi blogul meu ref la cestiune)– cu familii germane si maghiare din secolele primei jumatati de mileniu trecut , cat si cu moldoveni de prin toate secolelele celei de a doua jumatati, cu ardeleni si macedoneni de prin sec 19 nu stiu exact ce neam ar trebui sa fie venerat de mine. Dar cum in convingerea mea biologica privind inrudrea cu toata lumea ma multumesc sa apreciez umanitatea ca fiind ceva ce nu ar fi bine sa dispara, nefiind asta chiar asa de imposibil si desigur ca si dvs sau autoarea citata prietenii pe care singur mi-i aleg.:)

  4. Felician spune:

    Felicitari Dle Profesor, e unul din cele mai frumoase si importante articole pe care le-am citit.
    Minciuna/marturia mincinoasa nu au nimic in comun nici cu dragostea, nici cu lumina.
    Nu intamplator se spune “truth is the first casualty of war”…(apoi urmeaza crimele)
    Adeziunea si afectiunea pentru comunitate sunt importante, dar nesemnificative in comparatie cu a face bine/rau – impreuna cu comunitatea sau la nivel individual.
    Nu intamplator atat Decalogul cat si Crestinismul stabilesc norme sociale individuale, nu la nivelul comunitatii “iubeste-ti aproapele,.
    Sunt cteva intrebari:
    Individul care se sacrifica pentru binele societatii merita elogiat drept erou/eroina, insa putem cere acest lucru de la toti? Poate autosacrificiul fi o norma a carei neindeplinire sa devina repros? O deficienta de caracter?
    Este minciuna/crima benefica unei societati?
    E ok sa minti, furi si sa ucizi in numele “comunitatii”? ideologiei? religiei?

  5. stefanita spune:

    Ce inseamna mesajul lui Netaniahu prin care indeamna evreii din Europa sa mearga in Israel? Ceva electoral sau retoric pentru a trage un semnal de alarma suplimentar? Mie mi se pare ceva nepotrivit, mai ales dupa manifestarile de solidaritate.

  6. adi spune:

    In multe sunt de acord cu dvs, dar aici nu, d-le Tismaneanu.

    Patriotism sau iubire fata de propria etnie nu este egal cu tribalism. Nu poti fi pur si simplu cetatean si atat. Sentimentul de apartenenta nationala mi se pare crucial pentru identitatea personala si apoi pentru identitatea unui popor.

    Ati spus odata ca nu sunteti de acord cu ideologiile tip Blut und Boden. Dar nu e obligatoriu ca patriotismul sa se transforme in venerarea natiei, in idolatrizarea ei. Eu cred ca valoarea patriotismului sta in mesajul sau afirmativ; iar mesajul de excludere a strainilor sau alogenilor e doar o patologie.

    Dar problema e mai ampla aici: daca mergem pe ideile Hannei Arendt, vom evacua incetul cu incetul legaturile care au creat si inca tin laolalta fiecare natiune. Sunt de acord; fara cultul natiunii. Dar si fara cultivarea ei?! Daca Arendt spune ca nu a iubit vreun popor, putem s-o intelegem, dar eu nu-i pot da dreptate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)