joi, martie 28, 2024

Regele Mihai si istoria onoarei la români

Aduc aici un omagiu celui care a apărat, in condiții de maxima vitregie, verticalitatea morală și curajul civic. Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român. Viața nu a fost deloc blândă cu acest om atât de blând. A avut un admirabil curaj in cateva situații extrem de dificile: arestarea dictatorului Ion Antonescu (cu trupele germane aflate in București) si greva regală declanșată ca protest impotriva abuzurilor nerușinate ale PCdR, la porunca directă a lui Stalin. A reprezentat o efigie a unei speranțe care refuza să sucombe timpurilor de mizerie sufletească și materială numite “construirea socialismului in România”.

Mai presus de orice, era un mare si consecvent iubitor al dreptătii. Detesta opresiunea, injustitia, șovinismul, orice formă de exclusivism. A fost constrâns să abdice prin diktatul agentilor lui Stalin din România. Așa-zisa abdicare din decembrie 1947 a fost de fapt o lovitură de stat, un act criminal, ilegitim si ilegal. Urmasii celor care l-au inlăturat pe Rege si au distrus democrația din România vor vărsa acum lacrimi de crocodil. Le spunem direct și fără echivoc: Sunteți niște răi si niste fameni, lăsați-l in pacea plecării către veșnicie, nu va imbulziți lângă catafalc…

L-am intâlnit de mai multe ori, am purtat discutii despre tulburata istorie a Europei de Est in veacul XX. Era calm, nu simteai nici cea mai mică urmă de ranchiuna, de resentiment. Asemeni Reginei Ana, era convins că reconcilierea trebuie să se bazeze pe căință, nu pe răzbunare. Mă inclin cu imens respect si spun: Să se odihneasca in pace, o binemerită!

Articol transmis la postul de radio Europa Libera

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Regret foarte mult aceasta despartire de regele meu si al nostru si, regret mai ales faptul ca nu am redevenit inca o data monarhie dupa 89. „Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.”

  2. Sa nu uitam sa il includem (ca ultim reprezentant al Monarhiei) in sarbatorirea Centenarului Romaniei Mari, care poarta pecetea Casei Regale a Romaniei, si poate inainte de asta sa ccomemoram cum se cuvine 23 August, care vreme de 40 ani a fost sarbatorit ca o mare victorie PCR, iar dupa 89 a fost ignorat.
    Domnul sa ii bincuvanteze sufletul!

  3. As avea niste retineri, dar, pentru prestigiul acestui site, ma abtin.
    Ma refer la ultimii ani si tot ce s-a petrecut si se petrece in jurul Casei Regale si relatia ei cu mafia pesedista. Sa speram ca totul s-a petrecut fara participarea exregelui. Altfel, ar fi trist, foarte trist.

  4. Din pacate, cateva lucruri trebuie reamintite despre tanarul de aproape 23 de ani, rege, a doua oara, al Romaniei: „Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca „act de înalta tradare”, iar altii ca „grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

    Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.”
    Dar ceea ce este mai grav, in proclamatia catre tara a regelui, din seara de 23 august 1944, se minte cu premeditare: „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.”

    • Domnule Cociu, ati facut copy-paste dintr-un articol aparut pe historia.ro. In acel articol se mentioneaza si uneltirile comunistilor pentru a prelua puterea. Citarea unor fraze scoase din context denatureaza tema articolului.

      • Corecta observatia! Faptele istorice sunt acelea care sunt si nu le poate contesta nimeni. Uneltirile comunistilor romani sunt iarasi fapte istorice de necontestat. Interventia mea se referea numai la ce facuse regele Mihai I sau se facuse in numele sau.

      • Corect, dvs. puneti lucrurile in fagasul lor. Asa e, a fost o capitulare neconditionata, oricat de disonant ar suna cu ceea ce s-a spus mereu.
        Dar nici nu se putea concepe altceva, deoarece Aliatii decisesera deja ca nu se va accepta din partea Germaniei si a satelitilor ei decat capitularea neconditionata.
        Celalalt aspect, al intoarcerii armelor impotriva Germaniei, a fost dezonorant ca principiu de comportament, dar asta ne-a asigurat sprijinul lui Stalin pentru recuperarea Transilvaniei, stiut fiind ca SUA inclina spre o Transilvanie apartinand de Ungaria.
        Tradarea la care se referea si Basescu a fost faptul ca ulterior exregele a fost de acord sa instaureze guvernul Petru Groza (chestia cu Vasinski si bataia cu pumnul in masa sau trantitul usii incat au crapat peretii palatului e o inventie a lui Gafencu, intr-un discurs la ONU in 1947) iar apoi a abdicat de coniventa cu comunistii (aici chestia cu „uciderea pruncilor” sfideaza inteligenta celor care au capul pe umeri). Cine a citit stenogramele discutiilor de la Moscova intre Dej si Stalin pe tema relatiei cu regele intelege totul.

    • Citesc si ma crucesc.

      Ce armistitiu negociase maresalul Antonescu? El a fost arestat pentru ca, in virtutea cuvantului de onoare dat lui Hitler, ar fi pastrat alianta cu Germania pana la sfarsitul razboiului.
      Si despre ce armata puternica vorbim? Aceea despre care nemtii spuneau ca ar putea, cel mult, sa respinga cate un atac (nu prea puternic) pe flancuri sau sa tina o pozitie pe albia unui rau?

  5. tradarea si grava eroare politica e sustinuta de beduinii care n-au inteles ce ar fi insemnat ingenunchearea completa a Romaniei.. Antonescu nu intentiona sa semneze nimic, nu stiu de unde ati cules informatiile, probabil din Vadim, opere alese. I-am inteles pozitia, cedarea de teritorii romanesti ceruta in tratativele cu rusii i s-a parut inadmisibila, doar in conditii similare a venit la putere; n-a inteles insa semnificatia momentului, s-a bazat pe o rezistenta imposibila in nordul tarii care nu avea cum decat sa degenereze in ocupatie totala, un jaf inimaginabil fata de ce s-a intamplat ulterior. Politic, maresalul a avut o misiune ingrata, dar nu poti sa-i reprosezi unui militar lipsa flerului politic; vina cea mai mare a fost a clasei politice lase.

    ce n-am inteles niciodata de la aberatia cu Antonescu marele patriot care ‘n-a fost lasat’, e ca daca a fost asa mare patriot de ce n-a intors armele in ’41, sa scufunde corabia pe o directie justa macar? sau in ’41, cand nemtii erau pe cai mari, justetea unei cauze se judeca imbecil, fara intelegerea elementara ca razboaiele de cucerire nu se pot termina decat foarte prost ptr agresori? multi justifica orientarea noastra prin sustinerea populara, ura fata de rusi, nebunia unui asemenea gest in ’41.. sa ne uitam la sarbi, care s-au opus chiar daca au avut pierderi uriase (peste 1 milion de oameni), sau ei probabil sunt idiotii care n-au inteles semnificatia accederii lui hitler, n-au inteles ca e bine sa te dai cu cuceritorii..

    istoria are felul ei de a te judeca si a te face sa platesti, mai ales and esti un pigmeu care te crezi pe cai mari si te bagi sa cari geanta lui bluto, fara sa-ti dai seama ca popeye nu se va lasa pana cand nu musti tarana.

  6. Stimate dle Cociu, ca istoric va spun doar atat: asa zisa Proclamatie din care citati a fost redactata de comunistul Patrascanu. Iar afirmatiile domniei voastre sunt dupa autori comunisti/ neocomunisti postdecembristi, care in fals aseaza actiunile Regelui in fata celor ale Maresalului. Altfel, am pierdut nu doar ultimul nostru Rege, ci si ultima noastra mare personalitate istorica.

    • Daca ne luam dupa afirmatia „Proclamatie din care citati a fost redactata de comunistul Patrascanu” inseamna ca Regele nu stia atunci ce citeste, desi a fost o inregistrare facuta cu ceva timp inainte de a fi fost pusa pe radio, dar nici nu a aflat vreodata – in interviurile si declaratiile date pana in ultimii ani, neaga, chiar pe un ton zeflemitor, orice amestec al comunistilor in acea actiune.
      De unde a aparut Patrascanu daca comunistii nu au existat in aceasta conspiratie? Nici comunistii nu au aparut prea fericiti, ce-i drept, cu implicarea lui Patrascanu in acel act, pana cand nu a fost cumva reabilitat de noua orientare dorita de Ceausescu). Din alte povesti aflasem ca Patrascanu s-a dus Stalin sa-i spuna „cine suntem si ce vrem” (citat aproximativ avant la lettre din Iliescu (ultimul pe lista cu voia dumneavoastra – speram :)) care voia in 89 doar sa dea telefon) si a fost retinut mai multe zile cu un statut incert pana cand s-a pregatit la Moscova anuntul oficial despre eliberarea Bucurestiului de catre Armata Rosie, cu focurile de artificii aferente. Tot de la ei stiam ca de fapt ei, comunistii l-au scos pe Antonsecu cu pusca in spate din intalnirea cu Regele Mihai… Deci nu este asa de limpede rolul eroic care i se atribuie acum, prin contrast cu povestile servite de comunisti. E drept nu este asa de clar nici ce au facut ceilalti, partidele istorice, daca asculti pe toata lumea.
      Nu sunt oamenii asupra vremurilor ci vremurile sunt asupra oamenilor.

  7. De astazi,suntem mai saraci, mai prosti si mai urati.

    Dumnezeu sa-l odihnesca si sa ne ierte pentru ca intre calea regala si lampa lui Ion Ilici Iliescu am ales-o pe cea din urma!

  8. Cea mai importantă personalitate a istoriei române contemporane pentru că fiecare dintre noi îi datorăm viaţa prin actul de la 23 august 1944, care nu a permis un război distrugător pe teritoriul ţării împotriva diviziilor ruseşti.

    Mulţi dintre noi nu ne-am fi născut !
    Mulţi bunici şi părinţi ar fi murit într-un război dus pe teritoriul ţării, cu multe pierderi de vieţi omeneşti în rândul militarilor şi mai ales în rândul populaţiei civile. Represiunile ruseşti împotriva militarilor şi civililor ar fi fost mult mai drastice, deportările în Siberia ar fi fost enorme, rusificarea României ar fi fost mult mai pregnantă şi ar fi fost periclitată însăşi existenţa statului român.

    Gândiţi-vă bine la toate acestea şi apoi judecaţi cu dreaptă cumpănă !
    O copilărie nefericită departe de mamă, o viaţă frământată a unei personalităţi tragice, un exemplu de curaj, de demnitate, de implicare şi responsabilitate socială, modestie, blândeţe, loialitate şi dragoste faţă de ţară,

    Regele Mihai I a fost ultima personalitate politică din al doilea război mondial, un reper moral pentru istoria României care va dăinui peste veacuri, merită din plin respectul şi omagiul întregii lumi politice contemporane.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace !

    Iar pe noi să ne ierte pentru că nu l-am preţuit aşa cum merita !

    • „O copilărie nefericită departe de mamă, o viaţă frământată a unei personalităţi tragice, un exemplu de curaj, de demnitate, de implicare şi responsabilitate socială, modestie, blândeţe, loialitate şi dragoste faţă de ţară,”

      Copilarii nefericite am avut multi dintre noi, inclusiv si datorita tanarului rege!
      Cat despre „exemplu de curaj” ? Unde s-a manifestat acesta?
      „Demnitate” ?! De la Crucea de Fier a lui Adolf Hitler, pania la ordinul „Victoria” al lui Iosif Visarionovici Stalin, acesta-i drumul demnitatii luiu MihaI !
      „Implicare şi responsabilitate socială” : evreii, tiganii si germanii deportati in timpul domniei sale unde sunt, si ceea ce a facut – macar un gest simbolic – pentru apararea lor?! In rest, cu mostenirea care ne-a lasat-o – Margareta ot Duda -, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

      • Nu am nici timp, nici dispozitie sa intru in polemici. Este momentul doliului, nu al rechizitoriilor. Dvs v-ati format opiniile, ele sunt tari, vin pe linia Cristoiu & Co. Eu l-am cunoscut pe Rege si nu pot subscrie la nimic din ce scrieti. A fost educat si crescut de Regina Mama Elena, i-a impartasit valorile.

        http://theholocaustmuseum.info/index.php?page=shop.product_details&flypage=new1_flypage.tpl&product_id=759&category_id=68&option=com_virtuemart&Itemid=261

        • Domnule Tismaneanu, departe de toate certitudinile, ipotezele, documentele istorice, arhivele secrete, declaratiile, apeland la afirmatia d-vs ca l-ati cunoscut bine pe regale Mihai. va rog, cred ca puteti sa-mi clarificati, dincolo de orice indoiala, o totala nelamurire – si o suparare ! – pe care le am. Aceasta este un fapt clar, dincolo de orice alte interpretari si polemici : de ce familia regelui Romaniei nu-si cunostea limba propriului popor ? De ce un suveran care a asteptat ca Europa sa-si vina in fire si Romania sa se regaseasca, deci a avut o asteptare activa, plina de speranta – cel putin asa se intelege – nu si-a invatat fiicele sa graiasca in limba poporului pe care l-a condus ? De ce regina Ana nu a avut niciun interviu, nicio manifestare publica in limba romana ? Eu nu cunosc nicio situatie in care regina Ana sa vorbeasca in limba poporului a carei regina se spune ca era ? Acest „amanunt” , consider eu, poate sa spuna mai mult decat orice alte vorbe ingenios mestesugite, nu credeti ?! Acesta este un fapt, familia regala cunostea putin, foarte putin sau deloc limba poporului ai caror suverani erau ! Pana la urma pot accepta si „compromisul” facut cu Ion Iliescu, pentru recapatarea unora dintre fostele proprietati ale domeniului regal – chiar daca acest aspect nu prea are nimic nobil, detasat, de mare spirit – dar nu pot accepta sa mi se spuna ca familia regala a tarii mele nu cunoaste limba poporului roman. Nu mai spun sa traiasca si sa gandeasca in aceasta limba.

    • “O copilărie nefericită departe de mamă, o viaţă frământată a unei personalităţi tragice …” parca vreti musai sa dati apa la moara antimonarhistilor.
      De ce problemele personale (ale persoanei reale, din carne si sentimente care este Rege la un moment dat) ar trebui sa se rasfranga asupra poporului pe care trebuie sa-l conduca si sa-l protejeze, dupa cum spuneti ?… Si sa justifice eventualele greseli care pun poporul in situatii disperate.
      Nu ajungeau aventurile/jocurile cu coroana ale lui Carol al II-lea in aceasta campanie?
      Romania a avut in acel timp doar capitulari si niciun gest eroic in sensul de a accepta sacrificii incalculabile, doar ca sa arate lumii ca exista ca natiune: cedarea Transilvaniei fara lupta, cedarea Basarbiei fara lupta, (doar cu lacrimi) desi Armata era pregatita moral sa lupte cu un inamic mult mai puternic, capitularea neconditionata (nu stim ce ar fi negociat Antonescu, dar stim ce n-a negociat – nimic! – partida care l-a arestat si l-a predat neconditionat) in fata rusilor.
      Daca facem socoteala numai a mortilor in alegerile pe care un popor trebuie sa le faca, putem sa ne comparam cu polonezii: inca isi mai numara mortii, fiindca nu I-au descoperit pe toti, au fost anii de zile in care tara nu a existat, fizic si politic, impartita intre marii dusmanii. Iata ca acum exista inca si ca este respectata, ba isi permite sa sfideze UE din pozitia celui care pune conditii.
      „Mulţi dintre noi nu ne-am fi născut !” Poate ca n-ar fi fost asa de rau, daca ma uit la cei mai de seama reprezentanti ai nostril, sefi de partide si parlamentari. Ce populatie ar fi avut Polonia daca nu s-ar fi luptat disperat si fara sansa, si cu unii si cu altii? Dar, oare ar mai fi avut acest respect in zilele noastre?
      Mortii acestia dau unei natiuni mai multa putere decat „viii” gargaragii si oprtunisti.

      Poate ca adevarata, ultima decizie eroica a Romaniei a fost in Primul Razboi, cand a reusit sa-si revina dupa ce era aproape desfiintata, invinsa pe toate fronturile – un biet petic de pamant aparat de niste disperati, dezbracati si infometati. Oare vom mai ajunge vreodata la un astfel de eroism?

  9. Greu de zis ceva echilibrat. Sunt atat de mult informatii care ies acum la iveala.

    Poate o mare parte din vina o poarta si istoricii, pentru ca nu au scris si nu au facut public. Generatiile mai tinere nu au de unde sa stie toate aceste lucruri.

    Nu sti ce sa spui intr-o astfe de situatie.

    Un om care n-a avut parte de o familie de la care sa primeasca lectiile de viata.
    Apoi un om caruia i s-a luat totul. Inclusiv cetatenia.

    Ce nu voi intelege niciodata la el, de ce a dat mana cu Iliescu?

    Totusi simt un sentiment de pierdere.

  10. Vad ca dupa razboi multi viteji se arata si au reînceput polemicile pe marginea rolului regelui in arestarea lui Antonescu și ieșirea din războiul alături de Alemania.
    Câteva fapte trebuie menționate.
    1. Romania nu avea stipulate condițiile participării la războiul cu rusii. O greseala dar asta e soarta statelor mici cand se baga in galceava celor mari.
    2. La momentul ieșirii un aliat mai mare, Italia, capitulase necondiționat. Asa va face și Alemania și Niponia. Capitulare necondiționată a fost impusă celorlalți aliați de americani.
    3. Romania fusese cedată rusilor încă din 1943. Comunizarea R era hotărâtă.
    4. Arestarea lui Antonescu fuse hotărâtă împreună cu țărăniștii și liberalii, care însă n-au avut nici ocazia și nici logistica necesară. Maniu avea niste grupări paramilitare, dar nu in Bucuresti.
    5. Antonescu pleca pe front cu decizia de a rezista pe linia de curbura. Chiar daca ar fi rezistat rusii at fi depășit R pe la N prin Polacia.
    6. A existat șansa reală ca R sa piarda Ardealul. Nici dupa participarea la ultima faza a razboiului lucrurile n-au fost clare.
    7. Regele a ales răul cel mai mic din două alternative proaste.
    8. Istoria reala e dura, cere decizii dificile si nu se face dintr-un dormitor caldicel scriind comentarii pe tableta.
    RIO.

  11. Asa este Domnule Profesor :
    – a avut un admirabil curaj ,,, ;
    – era un mare si consecvent iubitor al dreptătii.
    – Detesta opresiunea, injustitia, șovinismul (AICI AM NISTE REZERVE, APROPOS DE SALUTUL LEGIONAR …), orice formă de exclusivism.
    – Era calm, nu simteai nici cea mai mică urmă de ranchiuna, de resentiment.

    NU A FOST INSA BUN DE REGE, NU A FOST REGE FIINDCA NU OUTEA SA FIE REGE. Ca om, insa asa este, a fost bun!

  12. Onoarea la romani este istorie!
    Demnitatea, responsabilitatea, simtul datoriei, respectul, sunt arhaisme pentru unii, neologisme pentru altii,
    Altfel spus, valorile pe care le reprezenta regele sunt desuete pentru o majoritate de romani, victime ale democratiei originale romanesti.
    In ce credem? In bani si in forta miraculoasa a moastelor! Mai precis, sa ne ajute moastele sa devenim bogati…Atat.
    Ce valoare au valorile noastre? O privire in parlamentul Romaniei ne da singurul raspuns real, deci, singurul raspuns valabil.

  13. O personalitate astrala . Regele Mihai I al Romaniei, ultimul mare reper moral al acestei tari

    Conform unui vechi proverb, nimeni nu este profet in tara sa . Uriasa personalitate a Regelui Mihai I al Romaniei (https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2017/12/Regele-Mihai-I-5-360×203.jpg), ultimul mare reper moral al acestei nefericite tari si societati , si un vlastar din „mandra familie regala a Romaniei” cum au denumit-o strainii , este mult mai bine inteleasa in strainatate decat in tara pe care a iubit-o atat de mult si unde recenta lui disparitie este considerata o grea pierdere .
    Personalitatea sa este acum elogiata de catre intelectualii publici de la noi prin apelul la calitatile sale umane ( http://www.contributors.ro/global-europa/regele-mihai-si-istoria-onoarei-la-romani/) sau prin republicarea unor articole teziste din anii `90 (http://www.contributors.ro/editorial/ex-regele-mihai-sau-cateva-precizari-despre-logica-lui-%e2%80%9eex-%e2%80%9c/).
    Probabil asa se explica de ce Regele Mihai I al Romaniei este considerat o personalitate esentiala pentru intelegerea istoriei Europei doar in strainatate
    ( https://revista22.ro/70267962/presa-strin-regele-mihai-personalitate-esenial-pentru-nelegerea-istoriei-europene.html ).
    In locul sau , si prin viclenia istoriei , s-au instalat la putere prin crime , frauda si minciuna cei care l-au gonit din tara cu armele in 1945 , sau cu tractoarele dupa 1989 si pe care i-a reprezentat cel mai bine simbolul lor dupa 1990 a carui uluitoare declaratie de principiu descrie caracterul patologic al unui regim si al adeptilor lui travestiti, mai bine decat orice examinare medicala :

    ” „Este un boşorog care ar trebui să-şi vadă de pensie şi să ne lase dracului în pace“
    Ion Iliescu, 1989.

    http://adevarul.ro/locale/timisoara/ironia-sortii-ion-iliescu-spunea-despre-regele-mihai-anul-1989-este-bosorog-trebui-sa-si-vada-pensie-lase-dracului-pace-1_580f10e65ab6550cb8e2bac2/index.html

    Istoria ultimelor trei decenii de degringolada politica si sociala si de regres cultural si moral este ilustrata perfect intr-o fotografie simbol pentru starea de parabioza in care a trait si traieste societatea romaneasca metamorfozata intr-o societate duplicitara si o societate a diversiunii (https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201603/w230h150/media-145694146145141600.jpg ).
    Intalnirea de gradul III dintre Regele Mihai I al Romaniei si reprezentantul cel mai avizat al mediocritatii , primitivismului si grobianismului post-comunist care pune mana pe Regele unei tari ca altadata unii bocancul pe aceasta, este o metafora ideala pentru procesul de decivilizare si dezumanizare pe care l-a traversat si il traverseaza inca , prin resetarea valorilor ei istorice, culturale si morale, aceasta nefericita tara .
    Cuvintele Regelui Mihai I al Romaniei , un adevarat testament politic , exprima cel mai bine ceea ce vedem cu totii in fotografia istorica de mai sus :

    „Mulți dintre voi s-au întrebat de ce am acceptat, în ultimii trei ani, să particip la unele evenimente la care prezența mea ar fi fost de neconceput, în anii dinainte. Aș vrea să vă împărtășesc un principiu de la care nu m-am abătut niciodată:

    A ierta nu înseamnă a uita. De la bun început am înțeles să fiu Rege pentru absolut toți românii, și pentru cei aflați în pribegie, și pentru cei mulți de acasă. Niciodată, nici măcar în clipele cele mai contradictorii de după decembrie 1989, eu nu mi-am îngăduit să divizez, în sufletul meu, românii, nici după trecutul lor, nici după faptele lor. Am judecat, am încercat să îndrept lucrurile, uneori i-am criticat aspru, dar nu i-am împărțit niciodată pe categorii. (…) Ceea ce eu, familia mea și țara au pierdut în anii comunismului nu este măsurabil. Nu se poate, deci, pune problema ca eu să primesc avantaje materiale de la nimeni. Ceea ce a fost furat (s.n.) este incomensurabil: în termeni materiali, morali și de demnitate națională (s.n.).”

    M.S. Regele Mihai I al României
    (2004, 26 ianuarie, discurs adresat societății civile).

    Am avut un Rege de poveste pe care oricare alta tara din Europa ar fi fost mandra sa-l aiba, dar cu un destin la fel de tragic ca si tara sa de care a fost tinut departe de catre uzurpatorii destinului Romaniei.

    Ramas bun, Majestate !

    https://sergiusimion.blogspot.ro/2017/12/o-personalitate-astrala-regelui-mihai-i.html

    • Stimate domnule Sergiu Simion,

      Comentariile dvs. ma mai tin, inca, pe aceasta platforma, in ciuda ‘eforturilor’ facute de unii autori si de multi ‘trolli de serviciu’. Complimente si urari de bine.

      • Multumesc , domnule unu` :) . Este interesant sa mai primesc si aprecieri pe aceasta platforma unde cand am inceput sa comentez am primit inclusiv injuraturi scrasnite , de la oameni de bine, desigur :) , dar trebuie sa recunoastem ca ceea ce se intampla pe forum-urile Contributors.ro este doar o adiere de primavara fata de ceea ce se intampla in iubitul nostru Parlament , in spatiul social, in mediul virtual, etc. Cele bune,

        • Am apreciat Si modul in care ati reusit sa-i puneti la punct (cu ‘botul pe labe’, eventual) pe dragii ‘oameni de bine’ (inclusiv din diaspora, hélas…). Mie nu mi-a iesit, am scris prea exact ce gandeam (inclusiv despre un autor) si m-am trezit cenzurat (tot de ‘oameni de bine’, ca sunt omniprezenti :-))
          Sigur ca frecventarea acestui forum e pastiluta de calmant pentru a compensa ceea ce se intampla, DE FAPT, acolo unde spuneti. Ca tot mentionati ‘mediul virtual’: scuze pentru ‘asimetrie’,
          dar m-a pus dracu’ sa scriu, pe un alt for (la fel de ‘telectual) cu ‘nume & prenume’ si … m-am lecuit .

  14. Semnătura Regelui pe hârtia din 30 decembrie 1947 a fost obținută de năpârcile staliniste Dej și Groza, membri ai Guvernului, prin amenințare și șantaj; mai mult, această hârtie nu a fost publicată în Monitorul Oficial; prin urmare, această hârtie este nulă de jure și constituțional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro