Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »social-democratie » Citesti:

Repetarea scenariului electoral german în Marea Britanie. Polarizarea politică a Europei şi „topirea” partidelor liberale

Despre alegerile din Marea Britanie scriu astăzi, când rezultatele ne sunt deja cunoscute, dintr-o perspectivă mai puţin abordată. Mă voi referi la declinul partidelor liberale în Occident şi la semnificaţiile majore ale acestei disoluţii pentru Europa. Desigur, fenomenul nu este nou dar Marea Britanie, Germania şi Franţa, ca mari democraţii lipsite de partide liberale semnificative, constituie suficiente şi elocvente exemple pentru a înţelege acutizarea acestei „sublimări” politice. În esenţă, observăm cum căderea în derizoriu a platformelor cu titulatură explicit liberală, din varii motive, lasă treptat „democraţiile liberale” fără vehiculele politice care au construit, practic, Europa modernă.

Cifrele din Regatul Unit se cunosc. Conservatorii au câştigat clar alegerile şi vor forma singuri guvernul, cu 331 din 650 de mandate. Liderii învinşi, laburistul Ed Miliband, liberal-democratul Nick Clegg şi naţionalist-xenofobul Nigel Farage au demisionat, după performanţele slabe ale partidelor lor. Când spunem performanţe, ne gândim la mandatele în Parlament, nu neapărat la votul popular efectiv, unde lucrurile arată ceva mai echilibrat: Partidul Conservator 36,9% (331 de mandate), Partidul Laburist 30,4% (232 mandate), UKIP 12,6% (1 mandat), Liberal-Democraţii 7,9% (8 mandate), Partidul Naţional Scoţian 4,7% (56 mandate, locul al treilea!), Verzii 3,8% (1 mandat), Partidul Democratic Unionist din Irlanda de Nord 0,6% (8 mandate).

Se observă uşor distorsionarea puternică a rezultatelor în sistemul electoral majoritar, de tipul „învingătorul ia totul”, cu suprareprezentarea în Camera Comunelor a învingătorilor şi, respectiv, cu subreprezentarea învinşilor. Diferenţa între conservatori şi laburişti este de aproape 100 de mandate, deşi în realitate îi despart doar 6% ca număr de voturi. De asemenea, sunt avantajate partidele care au alegătorii concentraţi în anumite regiuni faţă de cele cu electorat uniform răspândit pe teritoriul ţării, elocvent fiind SNP care obţine 56 de mandate (toate în Scoţia, evident) cu doar 4,7% la nivel naţional, sau unioniştii nord-irlandezi cu 8 mandate obţinute din numai 0,6% voturi pe teritoriul Marii Britanii, în timp ce cu 12,6% UKIP a obţinut un singur mandat! Contează doar circumscripţiile câştigate, nu procentele de voturi obţinute.

Pentru mine, la urma urmei, rezultatul nu este o surpriză şi aproape că nu merită a fi comentat, în pofida abundenţei ştirilor şi sondajelor care vorbeau, înaintea votului, de „cele mai strânse alegeri” din istoria recentă a Marii Britanii. N-a fost deloc aşa. O diferenţă care pare mică are întotdeauna tendinţa de a se mări în ultimele zile ale campaniei sau chiar în ziua votului. Acest lucru este explicabil prin „teoria votului util”, adică migraţia voturilor de la partidele mici (eventual aliate) spre cel care se profilează ca posibil câştigător, pentru a-l ajuta, în lupta cu principalul adversar. Tocmai ideea că lupta este strânsă îl ajută pe candidatul din frunte să coaguleze o susţinere şi mai mare, în ziua votului. Sunt nenumărate exemple în trecut, şi în România şi în alte părţi, când diferenţele de la final au fost mult mai mari decât predicţiile sondajelor, datorită mobilizării votanţilor. Am mai trăit un astfel de moment în Canada, în 2011, când premierul Stephen Harper a obţinut al treilea mandat, transformând majoritatea relativă (guvernul minoritar) pe care o avea atunci Partidul Conservator într-o majoritate absolută (după aproape şase ani de guvernare!), spulberându-i pe liberali într-un moment în care aceştia tocmai credeau că au echilibrat lupta şi oamenii s-ar fi săturat de Harper. Motivul „surprizei”, acelaşi ca cel de acum din Marea Britanie, sau din Germania anului 2013: succesul economic al guvernării.

David Cameron va fi aşadar reinvestit premier şi va guverna monocolor. Şi-a îmbunătăţit considerabil rezultatul, faţă de alegerile din 2010. La fel ca Angela Merkel, după coaliţia cu „galbenii” (2009-2013). FDP nici măcar nu a mai intrat în noul Bundestag, plasându-se sub 5%, de la 10% în precedentele alegeri. Conservatorii sunt în ascensiune, iată, şi în Marea Britanie, în timp ce foştii parteneri de guvernare sunt, practic, pulverizaţi, scăzând de la 57 la 8 mandate. Eşecul Lib-Dem este însă parte a unui proces politic mai amplu şi mai adânc, cu semnificaţii aproape istorice (şi deloc favorabile Europei), care conduce la observaţia retracţiei electorale severe a partidelor liberale şi a migrării votanţilor acestora spre alte formaţiuni, poate mai clare, mai ferme şi mai „contondente” ca discurs decât veşnicul centru moderat liberal.

Partidele liberale se topesc treptat în Europa. Poate nu liberalismul ca doctrină politică şi economică, respectiv ca principii şi valori, care sunt absorbite deja în platformele tuturor partidelor democratice, dar ca formaţiuni explicit liberale da. Acesta este, în opinia mea, mesajul esenţial al alegerilor din Regat, care se suprapune perfect peste cel al alegerilor din Germania, din toamna lui 2013. Nu mai este loc pe scena politică pentru partidele liberale de centru, „strivite” între platforme politice mai mari, care spun în esenţă ce spune şi liberalismul, plus ceva specific.

În septembrie 2013, cu câteva zile înaintea votului din Germania, scriam: „În Marea Britanie, oarecum asemănător Germaniei, lib-dem au făcut majoritatea pentru un guvern de centru-dreapta iar tânărul lor lider, Nick Clegg, a ajuns vice-premier. Alegerile din 2015 vor arăta dacă electoratul britanic a valorizat această participare la guvernare („constructivă” dar inevitabil în umbra conservatorilor) sau se va diviza radical, între susţinătorii şi adversarii premierului David Cameron, liberalii rămânând suspendaţi între cele două tabere”[1]. Temerea mea, din păcate, s-a confirmat: liberalii britanici (ca şi cei germani) au avut de pierdut susţinând guvernul conservator şi rămânând fără o identitate bine definită. La urne, alegătorii mulţumiţi votează originalul, nu copia, iar cei nemulţumiţi votează partidele din opoziţie.

Pentru a reveni în atenţia alegătorilor, partidele liberale occidentale vor fi nevoite să facă în viitor un efort conceptual şi politic de reconstrucţie (reinventare) majoră, în care vor trebui să adauge setului de valori şi principii fundamentale ale liberalismului, deja încorporate în realităţi constituţionale şi legislative şi asumate de toate partidele democratice, noi direcţii politice, noi mesaje, noi soluţii specifice, care să se adreseze problemelor actuale, nu vechilor (şi prea generalelor, astăzi) controverse de secol XIX, de tipul stat-piaţă, reglementare-dereglementare, libertate-autoritate, proprietate publică-proprietate privată etc., în mare parte rezolvate în democraţiile liberale şi societăţile postmoderne actuale. Iar lucrul acesta se va dovedi, odată cu trecerea timpului, tot mai greu. La nivel european, ALDE ar putea lua în considerare în anii următori o alianţă sau chiar o fuziune cu PPE şi constituirea Partidului Popular Liberal European, proces care s-ar putea replica şi la nivelul unor partide de centru-dreapta şi centru din sistemele politice naţionale.

Europa se (re)polarizează politic pe axa conservatorism-socialism (din păcate, aş adăuga) în timp ce discursul liberal moderat, raţional, însă lipsit de fermitate, identitate şi abordări „ascuţite”, care nu depăşeşte o anumită doză de radicalism şi un anumit prag psihologic, de o parte sau de cealaltă a baricadei, va convinge în tot mai mică măsură un electorat din ce în ce mai angoasat de problemele, crizele, nesiguranţa şi intoleranţa în creştere a lumii de azi.

N O T E______________


[1] http://www.contributors.ro/editorial/caderea-liberalilor-germani-si-viitorul-liberalismului-in-europa/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. ruritanian spune:

    Doua observatii:

    - e foarte usor sa spui “am stiut eu” post-factum. Poate imi scapa mie in text dar nu vad cum se confirma teorii, teme, etc. Si chiar daca ar fi cazul, putina modestie nu strica. Discursurile de genul “magister dixit” nu mai sint la moda de pin evul mediu. Cu exceptia, desigur, a invatamintului romanesc.

    - Milliband si partidul lui nu sint liberali. Sint socialisti. Partidul se cheama Labour, iar doctrina e SOCIALISTA

  2. victor L spune:

    Lumea se poate prabusi liberali vor exista in Romania.
    De toate felurile.
    Si toti semnalizeaza la dreapta, dar cotesc spre stinga.

  3. Emanuel Szedlak spune:

    Ca o mică corecţie, Green Party au recâştigat singurul mandat ce îl detineau şi până acum (Brighton Pavilion).

  4. Mircea M. Cociu spune:

    Excelentă această succintă analiză!

  5. dorin valeriu spune:

    Depinde ce intelegere dati cuvantului LIBERAL. Nu cumva va atasati prea mult, sentimental, de acest cuvant ? In fond si partidele crestin-democrate (populare) isi asuma o politica economica liberala dupa cum neo-liberali au inteles necesitatea unor politici sociale. Oare “a treia cale” a socialistilor moderni nu a optat pntru … realismul liberal in economie ?
    In concluzie : moarte ideologiilor, traiasca pragmatismul !
    Ar mai fi cateva explicatii ale ultimelor alegeri : votul negativ pentru unii lideri , promovati de partide dar neagreati de public (Sarkozy, Miliband) ca si increderea – bazata pe experienta pozitiva – in altii (Merkel).

    • Harald spune:

      Subscriu. Tocmai de aceea “se topesc” partidele liberale, pentru că rămân fără obiectul muncii. Odată ce Cameron sau Angela Merkel au aplicat politici liberale, e clar că un partid auto-declarat liberal nu prea mai are succes. Nu are ce reforme ”mai liberale” să propună, atât timp cât formațiunile așa-zis conservatoare aflate la guvernare aplică tocmai reforme liberale.

      Sigur că România e din nou defazată, în România au mare succes promisiunile socialiste, iar liberali autentici de fapt nu există.

  6. Adriana Spencer spune:

    Caroline Lucas (Green Party) si-a pastrat locul in circumscriptia Brighton Pavilion.

  7. mr John spune:

    “Tocmai ideea că lupta este strânsă îl ajută pe candidatul din frunte să coaguleze o susţinere şi mai mare”
    —-
    Afirmatie goala ce ignora rationamentul englezului.
    Personal am votat conservatorii in Uk din 2 motive: Au avut puterea sa taie din ajutoare sociale si sa initieze proiecte majore de infrastructura iar al 2 lea motiv mesajul transmis de candidatii conservatori care au aratat pragmatism si solutii in timp ce laburistii si extremistii doar critici fara solutii serioase

  8. Gore' spune:

    Ciudate rezultate. Cu 5% din voturi scotienii au aproape 10% din alesi, UKIP cu 12% din voturi are 0,1%. Asta inseamna ca 5% din votanti au o putere decizionala de 10% iar 1 din 10 englezi are putere de vot sub 1% (practic zero). Nu ca as muri de grija simpatizantilor UKIP ramasi fara reprezentativitate.
    Matematic e posibil, tot matematic ar trebui remodelat modelul.

    • Harald spune:

      Nu cred că trebuie remodelat sistemul, ci ar trebui ca noi (românii that is) să renunțăm la partidocrația care ne obsedează. Partidele nu au nicio legitimitate în materie de conducere a statului, ele sunt pur și simplu niște asociații în care accederea este benevolă, nu se bazează pe opțiunile electoratului.

      Mai simplu spus, dacă în 10 circumscripții UKIP obține câte 10% din voturi, asta nu înseamnă că merită să trimită un parlamentar la Londra în contul celor 10 circumscripții. În timpul dezbaterilor din Parlament, fiecare parlamentar votează individual, nu se ia automat în calcul numărul de aleși ai respectivului partid. Democrația parlamentară nu presupune să votezi cum spune partidul, chiar dacă în România la asta s-a ajuns.

      Partidocrația pervertește democrația, atribuie partidului un rol fals. pe care nu i l-a încredințat nimeni. Alegătorii dintr-o circumscripție trebuie să decidă în mod real asupra unei persoane care îi reprezintă în parlament, nu să fie reprezentați de o persoană pusă pe listă de către conducerea partidului. Iar UK e una dintre puținele țări în care se întâmplă efectiv asta, cel care merge e în Parlament e realmente cel ales de cetățenii din respectiva circumscripție.

      • iosiP spune:

        @Harald,

        In principiu ai dreptate, doar ca in Parlament tot majoritatea conteaza, deci faptul ca alesul “meu” a luat 51% nu va asigura vreun avantaj pentru circumscriptia “mea”.

        Am jucat tenis multi ani (ca amator) si urmaresc cu placere marile turnee. Imi voi permite deci sa fac un calcul: sa presupunem ca finala masculina este castigata in cinci seturi de catre X, cu scorul 6-4, 0-6, 6-4, 0-6 si 6-4. Observa te rog ca oponentul (sa-i spunem Y) a castigat 24 game-uri in timp ce castigatorul si-a adjudecat doar 18. Daca mai presupunem – prin absurd, desigur – ca Y a castigat toate geme-urile “la zero” iar castigatorul le-a castigat la doua puncte diferenta inseamna ca X a castigat 18×4 = 72 de puncte in timp ce “infrantul” Y a castigat 24×4+18×2 = 132 de puncte. O fi corect, n-o fi? Pai… asa-i in tenis, dar asta nu inseamna ca tot asa trebuie sa fie si-n politica!

        Deci revenind la politica, sistemul britanic poate duce la situatia in care un partid cu 49% sustinere nationala uniform raspandita in teritoriu sa nu primeasca niciun loc in timp ce partide cu o puternica sustinere locala (in fine, de 51%) sa isi adjudece toate locurile. Toate bune si frumoase, atata timp cat respectivele partide locale (multe si marunte) reusesc sa treaca prin legislativ proiecte favorabile regiunii pe care o reprezinta, doar ca acolo (in Parlament) sunt o minoritate deci este putin probabil sa isi respecte promisiunile din campania electorala.

        Concluzia mea? Oricum o reglementezi si indiferent ce argumente aduci, democratia reprezentativa este un mare BS (in engleza in original) ;)

  9. Dreptaciul spune:

    Sa fim seriosi. Uneori prea multa filosofie nu e buna. Iata cea mai importanta cauza a rezultatelor liberal-democratilor la alegerile din Marea Britanie:

    https://www.youtube.com/watch?v=88fQ2RIoqQA

    Natingul asta trebuia sa priceapa ca era cazul sa faca loc altcuiva la conducerea partidului dupa acest episod. A tinut cu dintii de scaun si a enervat oamenii – in spatele studentilor se afla si parintii.

    Daca ar fi sa accept teza autorului, PNL-ul de la noi se erodeaza datorita tendintelor generale. Nu cred. Eu cred ca se erodeaza datorita stupiditatii membrilor sai care sint liberali in fata camerelor de luat vederi si sforari anticoncurentiali in culise. Chiar e elementar. Nu stiu ce naiba discutam atita. Johannis tace, Gorghiu tace + Ponta face = blat. Ideologiile nu prea mai au relevanta – chiar asa, ce mari realizari liberale are Alina Gorghiu? Avem de-a face cu o criza de reprezentativitate – aici e problema, atit in Romania cit si in Europa. Alesii se reprezinta pe sine si propriile lor interese si nu actioneaza pentru binele majoritatii care ii voteaza. De aceea, cind putem, va trebui sa le umflam botul.

    • Paul_ spune:

      Bun link-ul adaugat de Dreptaciul.

      Daca asa vorbeste un liberal, nu stiu cum ar trebui sa vorbeasca un socialist.

      Se pare ca partidele liberale au disparut pentru ca nu mai avem oameni care sa aiba o gandire liberala. De exemplu la noi, dintre persoanele publice, cred ca singurii care au idei liberale mai multe decat socialiste sunt d. Victor Croitoru de la BNR si d. Varujan Pambuccian.

      In rest, dintre cei care se declara liberali gasim o mare de socialism cu cateva idei liberale.

  10. Ioana Hincu spune:

    vreti sa spuneti (ca se topesc) partidele liberale de stanga – liberalismul de stang fiind socialism rebotezat, si asta de gand socialistii, in frunte cu cei americani, au constatat ca pot avea mai mult succes la public daca se autointituleaza liberali; o gaselnita propagandistica si imagistica buna, care a mers o vreme si inca mar merge, iata, daca nici profeseorii de stiinte politice nu-s in clar cu distinctiile astea

    In acelasi sens, va atrag atentia ca democratiile liberale (dintre care prima, cea mai stabila si functionala ramane SUA) s-au fondat pe principiile liberalismului clasic, asa cum a fost teoretizat in secolele 17 si 18, de la John Locke si Edmund Burke incoace (pe care geaba si-l revendica unii si altii, raportat la epoca istorica si marile curente de gandire politica, omul a gandit liberal). Merita subliniat si faptul ca liberalismul clasic este singurul de dreapta, si ca in Occident a purtat si mai poarta si alte denumiri, gen conservatorism, tocmai pentru a se deosebi de restul imposturilor si mistificarilor liberale.

    Dar zau, n-am mai citit demult un articol semnat de dvs (pt ca nu m-am plictisit destul si aveam si alte motive de ras/plans) dar totusi, sunteti ditamai cadrul universitar (de ce, numai aia care v-au acordat titlul asta pot explica). Nu credeti ca-i momentul sa va clarificati niste notiuni si concepte de baza, gen liberalism si democratie liberala? Nu de alta, dar ca sa nu mai aveti nelamuriri si nesigurante acolo unde nu-si au locul (nici acum un an-doi cand am citit ultimul dvs articol nu erati deloc in clar cu ele).

    In fine, dupa incursiunea asta, mie un lucru mi-e clar: multi cred ca stiu, putin stiu de fapt despre ce vorbesc pe temele astea, inclusiv printre (pseudo)elitele noastre academice si intelectuale. Iar pe dvs, poate sa va mai citesc la anu. Asa, daca m-oi plictisi umpic si ca sa vad daca tot acolo, la aceleasi dileme si confuzii ati ramas. Sanatate :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)