vineri, martie 29, 2024

Republica Moldova, un stat eşuat. Vârful crizei abia urmează. Ce trebuie să facă România?

Puncte cheie:

  • În primul rând, Republica Moldova nu ar fi trebuit să existe. Este în mod evident un stat artificial, apărut pe ruinele Uniunii Sovietice, fără identitate şi fără coeziune societală, fără proiect strategic şi fără resursele proprii necesare unui sistem de guvernare autonomă la nivel european, cel mai sărac şi mai înapoiat stat de pe continent, care se depopulează văzând cu ochii, creat pentru a rămâne asistat, dinspre Est sau dinspre Vest, pe toată durata existenţei lui;
  • După obţinerea independenţei în august 1991, au eşuat practic toate cele trei opţiuni de supravieţuire ale statului moldovean. Pe diferite intervale şi guvernări, nu au funcţionat nici opţiunea pro-rusă, nici opţiunea neutră, nici opţiunea pro-europeană. Ce opţiune le-a mai rămas aşadar la dispoziţie moldovenilor de peste Prut?;
  • România, căreia i-a aparţinut până în iunie 1940 Basarabia şi a cărei limbă o are astăzi statul moldovean, este aşteptată în mod firesc de Uniunea Europeană şi Statele Unite să facă mai mult, să se pronunţe mai clar şi joace un rol mai activ în identificarea unei soluţii sustenabile, de perspectivă, pentru teritoriul şi populaţia de peste Prut, nu să se limiteze la clişee şi gesturi de convenienţă sau la atitudini populiste menite să atragă un pumn de voturi în campaniile electorale;
  • Actuala formulă politică autointitulată „pro-europeană” a pierdut, în opinia mea, partida. Formaţiunile de guvernământ din ultimii cinci ani (PLD, PD, PL) sunt decredibilizate. Se dezintegrează şi vechiul Partid al Comuniştilor lui Voronin, iar pe ambele flancuri ale politicii apar partide noi, mai proaspete ca imagine şi mai energice ca expresie, pro-europene sau pro-ruse. Viitorul este al lor şi al luptei dintre ele;
  • Banii europeni nu vor veni sau vor fi foarte puţini. Uniunea Europeană s-a lămurit cu Republica Moldova şi oricum are alte probleme în prezent, infinit mai presante. Anticipez, în schimb, un anunţ spectaculos de ajutor financiar din partea Moscovei (s-ar putea să fie doar anunţul, fără o concretizare ulterioară, aşa cum a fost şi în Grecia sau Cipru acum câţiva ani), în tradiţia loviturilor politice anti-occidentale ale lui Putin, care să pună Uniunea Europeană în faţa eşecului penibil al unui stat asociat;
  • Criza se va agrava oricum şi va atinge la începutul primăverii un vârf de nemulţumire a populaţiei şi de agresivitate a străzii, care va duce cel mai probabil la demisia guvernului Filip, mai devreme sau mai tâziu (în opinia mea, nu va rezista până în noiembrie 2018, pentru alegeri la termen);
  • A apărut deja riscul unei „revoluţii” anti-guvernare la Chişinău şi în alte oraşe ale republicii (manipulate sau sincere, sau şi una, şi alta), cu efect devastator pe plan intern. Greu de crezut că actuala majoritate improvizată, care atârnă de un grup de comunişti deturnaţi „prin metode specifice” de magnatul Plahotniuc, va rezista presiunii în creştere a străzii şi va mai impune alte guverne fără alegeri, dacă Pavel Filip cedează;
  • Destul de dificilă se va dovedi, în martie, şi alegerea unui nou preşedinte al Republicii Moldova, cu 61 de mandate (la învestirea guvernului Filip au fost 57), de fiecare dată în trecut apărând crize politice prelungite;
  • Pe de altă parte, ştim că alegerile anticipate ar fi un coşmar pentru Republica Moldova. N-ar fi nicio soluţie. Fragmentarea spectrului politic se va accentua. Ar intra în Parlament 7-8 partide, cel mai mare fiind acum abia la 16-17% din intenţia de vot (socialiştii lui Dodon) iar formarea guvernului şi funcţionarea majorităţii ar deveni un chin pentru toată lumea;
  • Sondajele (unele credibile) arată la unison că majoritatea zdrobitoare a moldovenilor sunt nemulţumiţi de corupţia, dezbinarea şi/sau ineficienţa politică a liderilor celor trei partide pro-europene consacrate: PLD, PD şi PL, de „direcţia” Republicii Moldova înţeleasă ca tendinţă de evoluţie a situaţiei interne. Nu putem să ne facem, aici în România şi în Uniunea Europeană, că nu vedem că oamenii nu-i mai vor la putere şi că „povestea” lor pro-europeană nu mai are trecere, oricât ne-am teme de venirea detestabililor pro-ruşi la guvernare;
  • Îmi pare rău s-o spun, nu sunt soluţii pe termen scurt şi mediu pentru Republica Moldova. Statul de peste Prut va trece printr-o criză de funcţionare gravisimă, fiind la limita colapsului economic şi politic. E posibil să asistăm curând la instalarea haosului;
  • Dacă vom da în cele din urmă împrumutul de 150 de milioane de Euro guvernului de la Chişinău (probabil că o vom face, printr-un gest formalist de susţinere, pe fond emoţional) să fim totuşi conştienţi că vor fi bani pierduţi (niciodată returnaţi, mai vorbim peste cinci ani), risipiţi în vântul ineficienţei şi corupţiei aparatului funcţionăresc al „fraţilor” moldoveni. Dar câteodată în istorie mai eşti pregătit şi pentru mici pierderi financiare, în ecuaţii strategice mai ample, dacă ştii să dai valoare şi greutate acestor gesturi. Dar ştim?;
  • Dincolo de Acordul de Împrumut, România şi Occidentul vor trebui să fie pregătite să furnizeze ajutor masiv, economic şi umanitar (hrană, energie electrică şi combustibil, medicamente şi poate chiar servicii medicale, mărfuri de bază etc.) direct populaţiei afectate, evitând mecanismele ipocrite şi corupte ale administraţiei de peste Prut (avem experienţe dezamăgitoare în trecut), în condiţiile confirmării perspectivei de stat eşuat.

*

Să ieşim odată din formalism, clişee şi wishful thinking în relaţia cu Republica Moldova: majoritatea moldovenilor nu-şi mai doresc actuala formulă politică a „opţiunii pro-europene” (trebuie să folosim ghilimelele, căci nu e nimic european în dezastrul administraţiei corupte şi a vieţii umile a oamenilor de rând de acolo), în caz că şi-au dorit-o cu adevărat la alegerile din 30 noiembrie 2014. E de discutat, de exemplu, ce s-ar fi întâmplat cu majoritatea parlamentară dacă Partidul Patria al lui Renato Usatâi, aşa sponsorizat de Rusia cum a fost şi grotesc ca discurs (după gusturile noastre), nu ar fi fost eliminat din competiţie în ultima zi de campanie, rămânând însă pe buletinele de vot, ceea ce a dus la anularea a zeci de mii de voturi date acestui partid. Dar asta e deja istorie.

România are de gestionat în prezent o enormă dilemă politică, morală şi strategică în raport cu agravarea crizei din Republica Moldova. Aceea de a susţine ceea ce nu poate fi susţinut, adică una din cele două alternative proaste aflate pe masă: o guvernare coruptă, submediocră, care nu mai are susţinerea oamenilor, sau alegeri anticipate, cu riscul pierderii majorităţii parlamentare pro-europene. Din acest motiv spuneam anterior că pentru Republica Moldova nu mai există soluţii reale, ci doar lozinci şi sloganuri, de o parte şi de cealaltă. S-a intrat într-un cerc vicios din care nu se mai poate ieşi fără o ruptură dramatică de trecutul recent şi de clasa politică puternic erodată. Chiar dacă asta va însemna un cutremur al statului şi societăţii moldovene, învăţate până acum cu duplicitatea, compromisul, şmecheriile şi mica înţelegere.

Pentru moment, mi-au plăcut poziţionările sobre, pozitive pe fond dar lipsite de efuziune şi de accente populiste ieftine ale preşedintelui şi prim-ministrului României, cu ocazia vizitei noului premier moldovean la Bucureşti. Pe termen scurt, România a formulat bine. Ajutăm, dar condiţionat de rezultate, de măsuri legislativ-administrative şi performanţe concrete ale guvernării. Corect în principiu, greu însă de dus mai departe dacă nu apar rezultatele de care tot vorbim iar protestele oamenilor vor continua în săptămânile şi lunile următoare, pe străzile de la Chişinău. Ce vom face atunci? Mai finanţăm un guvern impopular sau nu? Nu cumva, ca imagine, ne facem mai mult mai rău decât bine, iar lor le prelungim iluzia de stat suveran şi funcţional?

Va trebui să fim pregătiţi şi pentru soluţii extraordinare, potrivite pentru crize extraordinare. Republica Moldova se prăbuşeşte, cu sau fără cei 150 de milioane de Euro de la Bucureşti. Se pare că nu vor mai putea plăti salariile patru luni, o spune chiar noul premier. N-o fi chiar aşa, dar şi două luni de faliment guvernamental de-ar fi, acum în plină iarnă, ar fi un dezastru. Ştim, din experienţa politică recentă a României, că un bulgăre al protestelor, odată rostogolit la vale, nu se mai opreşte până nu sfărâmă puterea.

Pe noi nu guvernul de la Chişinău şi clasa lor politică ultracoruptă şi ipocrită ne interesează în mod esenţial, ci soarta oamenilor. Probabil va trebui, cât de curând, să furnizăm direct ajutoare oamenilor necăjiţi de peste Prut, marcate cu însemnele României (Uniunii Europene) sau, oricum, în forme explicite. Sper să fim lăsaţi să intrăm, să o facem organizat, eventual în colaborare cu guvernul local sau cu asociaţii de tineret credibile, dar să o facem noi. Ar fi mult mai util decât orice împrumut dat unor guverne captive, falite şi corupte, controlate de personaje dubioase din penumbra vieţii publice. Hrană, mărfuri de bază, medicamente, combustibil sau energie electrică, ce va mai fi nevoie dacă lucrurile se complică. Chiar cred că se va ajunge curând la această necesitate. Să vedem însă capacitatea noastră administrativă şi de mobilizare în acest sens.

Soluţii politice miraculoase pe plan local nu întrevăd. Guvernul lui Pavel Filip (până zilele trecute anodinul ministru al Tehnologiei Informaţiei), născut peste noapte dintr-o improvizaţie destul de bizară şi din frica ultimativă a parlamentarilor de alegeri anticipate, are puţine resurse de autoritate pentru a schimba fundamental lucrurile în Republica Moldova. Reformele vor fi probabil slabe, la fel ca ale ultimelor trei guverne zise „pro-europene”. Nu vor ataca miezul problemelor (combaterea corupţiei sistemice, reforma justiţiei şi administraţiei publice), se vede deja că singura lor prioritate este cum să facă rost mai repede de bani. Acelaşi obicei de douăzeci de ani al guvernelor de la Chişinău. Parcă-l văd pe Tarlev cerând curent electric la Bucureşti, în pragul iernii, acum vreo zece ani. Aluatul politic e acelaşi, iar dacă până mai ieri cuptorul scotea o pâine uscată şi fadă, din aceleaşi ingrediente şi cu aceeaşi reţetă nu poate ieşi mâine un cozonac pufos. Nu premierii în sine ar fi de vină, să zicem, ca persoane (de fapt, ei nici nu prea au mai contat în ultimul an, fiind personaje politice de rangul doi sau trei în partide) ci coca alterată din care se plămădeşte politica de peste Prut. Vor trece ani şi se va schimba o generaţie pentru a vedea altceva la lucru. Dar criza aduce, ca întotdeauna, şi oportunităţi.

„Momentele astrale”, cu potenţial de a schimba cursul istoriei, sunt puţine. Pe cel din 1991 l-am ratat, din comoditate şi din teama de a gândi curajos. S-ar putea să vină curând o altă oportunitate majoră. Procentul celor care vor Unirea peste Prut a urcat la 21%. Nu e mult, dar nici nesemnificativ. Discuţia cu Rusia, despre Ucraina, Moldova şi întreg Estul Europei, la un moment dat va avea loc, după rezolvarea conflictului din Siria şi ridicarea sancţiunilor impuse Moscovei, şi va fi purtată de Statele Unite şi puterile vest-europene.

Uniunea Europeană şi Statele Unite se uită deja la noi, să vadă dacă suntem în stare să ne comportăm ca o mare naţiune, având susţinerea Occidentului în spate. În forma actuală, Republica Moldova încurcă lucrurile în Europa, este o problemă pentru toată lumea şi pentru ea însăşi. Nimeni nu vrea un stat eşuat în proximitate. Nu ştiu dacă suntem sau nu pregătiţi, ca stat şi ca societate, să acţionăm pentru a salva ceva sau pe cineva, sau dacă am aşteptat la rândul nostru doar să vină alţii să ne salveze pe noi. Dar ştiu că o naţiune puternică trebuie să fie capabilă de gesturi puternice, atunci când istoria (re)devine favorabilă şi deschide ferestre neaşteptate.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. N-a fost niciodată anunţat un ajutor financiar rusesc pentru Grecia (pe care Grecia nici nu l-a cerut).
    Ideea a apărut în titlurile-bombă din mass-media occidentale, care prevesteau anul trecut ieşirea Greciei din zona euro şi din NATO, ajutorul financiar din partea Rusiei etc.
    Într-o analiză politică ar trebui să existe însă mai multă rigoare.

      • Tu chiar nu poti sa exprimi o idee proprie?
        Vad ca te limitezi la mesaje gen „impartasesc opiniile dvs.” sau „asta e filoputin”.
        Ar fi bine daca platforma ar avea un sistem de vot (pro sau contra unei postari): te-ar scuti si de efortul de a scrie.
        .

        • Sa inteleg ca sexi-Alexis Tzipras se dusese la Moscova, inainte sa cada la pace cu UE, doar ca sa faca turism sau ca sa inerveze Comisia Europeana care i-a si reprosat ca a cautat ajutorul la inamici inainte de a se convinge ca tot europenii il vor ajuta? Si apropo, se mai aude ceva cu South-Stream sau vreuna din variantele sale prin Turcia sau Grecia?

          • Nu merge aşa.
            D. Naumescu zice: „un anunţ spectaculos de ajutor financiar din partea Moscovei (s-ar putea să fie doar anunţul, fără o concretizare ulterioară, aşa cum a fost şi în Grecia)”.
            Ai găsit tu undeva acest anunţ de ajutor financiar pentru Grecia? Dacă l-ai găsit, postează un link. Dacă nu, spune mai întâi că nu l-ai găsit şi abia apoi putem să discutăm şi chestiuni colaterale.
            Uite şi vizita lui Tsipras la Moscova:
            http://www.capital.ro/putin-grecia-nu-a-cerut-ajutor-financiar-din-partea-rusiei-.html
            A fost vorba de investiţii şi de sancţiunile reciproce. Şi probabil de un bluff din partea lui Tsipras, care voia să arate UE că are şi alte variante.
            Şi ce legătură au gazoductele cu postarea mea despre ajutorul financiar pe care nici Grecia nu l-a cerut, nici Rusia nu l-a oferit?

  2. Pina nu ajunge cutitul la os romanul tot viseaza la cai verzi pe pereti.
    Tehnicile de manipulare ,banii negri au facut jocurile in Basarabia.
    In apele tulburi in care -i prinsa Basarabia ,barca celor care mai cred in unire a luat apa mereu.
    Unii au sarit dintr-o barca in alta facand valuri amenintatoare pentru unionisti.
    Cu un regim de teroare ca sa poti supravietui trebuie sa dormi cu dusmanul in pat si sa nu vorbesti in somn !!!,asa si basarabenii nostri.
    La dovezile plapinde de dragoste ale romanilor veneau rusii si ii violau pe basarabeni jurand ca silnicia e dragoste curata ! In esenta aici suntem din viol au rezultat urmasi !,iar din dragoste platonica -comentarii .

  3. Salvarea ar fi UNIREA cu Romania. E un moment propice pt asta, tocmai din cauza situatiei .R.M.
    Uniunea Vamala = uniune de camioane in Vama Ucraineana cu saptamanile pana binevoiesc ucraineenii sa le dea drumul.
    Razboiul dintre Rusia si Ucraina va dura multi ani. Porosenko a zis: „Vrem Crimeea inapoi!”, iar rusii spun: „Vise!’

    Romania trebuie sa faca OFERTA DE UNIRE care sa prezinte avantajele unirii: PIB /cap de locuitor din Ro si RM , salariu mediu si minim, pensiile , alocatiile pt. copii etc. comparative cu cele din R.M.

  4. Nici Romania nu este intr-o situatie roza dar nici nu poti sa inchizi ochii si sa faci pe „niznaiu” la drama moldovenilor care sunt si ei tot romani, din aceeasi mama. Ar fi o crima sa-i lasi prada lupilor rusi, care sunt chiar ei sunt autorii acestei tragedii.

    Dl. profesor Naumescu are dreptate cand afirma ca „Pe noi nu guvernul de la Chişinău şi clasa lor politică ultracoruptă şi ipocrită ne interesează în mod esenţial, ci soarta oamenilor”. Oamenii trebuie salvati. Poate n-ar fi o idee rea ca Romania sa numeasca un Ministru Special pentru probleme romano-moldovene, care sa elaboreze un plan coerent de ajutorare a populatiei de dincolo de Prut, mobilizand atat resurse ale Statului Roman cat si ale UE si, de ce nu, ale Statelor Unite, si care sa conduca implicit la consolidarea orientarii Europene a fratilor moldoveni.
    Dl. Bogdan Aurescu are autoritatea necesara si a dovedit in repetate randuri ca este capabil pentru rezolvarea problemelor dificile.

  5. Daca cetatenii R Moldova vor sa aiba o solutie cat de buna pe termen scurt, cea mai buna solutie este unirea imediata cu Romania (cu sau fara Transnistria).

    Dar vad ca nu propune nimeni un astfel de referendum la Chisinau.

    • Nu avem si asa probleme cu romanii nostri care inca voteaza comunistii? Nu cred ca UNIREA este o solutie, pentru cel putin 10 ani. Mai intai trebuiesc educati si mai apoi adoptati. Nu avem inca taria necesara pentru un astfel de proces complex si costisitor.
      Germanii au fost puternici si tot mai au si ei probleme cu „esticii” lor…

      • Si din punct de vedere economic Unirea este mai putin costisitoare pentru Romania. R Moldova este un stat esuat, nu este in stare sa completeze capitolele de aderat la UE si nici UE nu prea mai are rabdare. Varianta cealalta cu uniunea Asiatica a lui Putin o sa fie chiar mai rea.

        Caci pentru Romania scenariile sunt doua: ori un vecin la est plin de probleme si exportator de instabilitate (dar putem sa ne imaginam probleme si mai mari cu trafic de arme, droguri, fiinte umane si eventual exportator de refugiati), ori cu R Moldova prospera in cadrul Romaniei.

        • „Si din punct de vedere economic Unirea este mai putin costisitoare pentru Romania.”

          Asta nu o putem decide noi, aici, printr-un comentariu bazat doar pe afirmatie si fara vre-o analiza politico-economica-sociala pertinenta.

          Pentru asta am si propus infiintarea unui departament special insarcinat cu probleme romano-moldovene. Tocmai pentru o analiza profunda a tuturor implicatiilor ca si pentru crearea unei platforme comune Romania-UE-SUA pentru ajutorarea poporului moldovean.

  6. 20% dintre moldoveni vor unirea cu Romania. E putin. Istoria mai recenta a generat o noua realitate in Moldova, pe care nu o putem ignora. Cultural e mai aproape de Rusia decat de Romania (sau pe la mijloc). Filorusii moldoveni, odata ce exista, nu pot fi ignorati, au drepturi egale. Atunci cand 70% din moldoveni vor vrea unire, atunci avem si noi dreptul sa o cerem cu adevarat. Pana atunci le suntem datori cetatenilor moldoveni care se simt romani. Pana atunci suntem datori sa lasam usa deschisa, sa facem tot ce se poate pentru orientarea Moldovei catre un stat de drept si democratie reala. Odata aceste obiective atinse, vom sti ca alegerea lor va fi adevarata si de respectat, oricare ar fi aceea.

      • Pai atunci de ce statul Roman a parasit teritoriul Basarabiei fara lupta in 1940, lasind populatia de aici prada rusilor bolsevici. Nu oare de aici sa inceput toata dilema. Sunt roman basarabean si imi pare rau sa vo spun unora ca istoria a pedepsit acest teritoriu dintre Nistru si Prut si la crearea ei a participat inclusiv statul roman…

        • Unii ii dau dreptate lui Putin sa se amestece in alta tara daca acolo unt 10% rusi, dar noi se pare ca nu avem dreptul daca acolo sunt cel putin 25% romani declarati…

    • pai tocmai asta e problema, ca nu se poate face stat de drept si democratie reala in Moldova decat prin unire se pare, nu pot singuri :)

    • Imi este teama ca nici la 50% aderenti nu se va ajunge prea curind. Romania nu este un stat suficient de matur si de bogat pe model RFG-RDG. Tocmai ce am citit raportul MCV pentru exemplificare. Mai este mult pina departe. Ce se va intimpla cind gasca tot mai slabita de pirnaiasi din Parlamentul Romaniei, se va simti deodata intarita cu mafiotii pur singe din Republica Moldova, votati pe bune si in corpore de populatia pro-rusa in Parlamentul Romaniei Mari ? Cu puteri reinnoite, o noua coalitie de Pradatori se va arunca hulpava in lupta cu Justitia (din RO ca aia din Moldova ar trebui probabil bagata la puscarie) ca sa rontaie tot ce a mai putut fi salvat de ai nostri.
      Nu din pacate, acum nu este momentul, sintem inca in convalescenta si abia de reusim sa ne vindecam pe noi. Crede cineva ca Europei i se va inmuia inima si va deschide deodata baierele pungii ca sa ne sustina Unirea ? Fals. RFG si-a platit singura nota din impozitul suplimentar platit ani in sir de fiecare RFG-ist. Sa nu cadem in patetism. Rolul generatiei noastre ACUM este sa construim o Romanie curata, puternica si cit mai influenta. Moldova va fi acolo si peste 50 de ani, la fel de nehotarita si probabil si mai saraca. Rusia nu va putea sa ii faca nimic concret, o va viola si o va abandona la margine de drum, fiind inconjurata de Ucraina neprietena. Numai sa nu ajunga toata Moldova o Transnistrie…asta da, pericol.

  7. Intentia Romaniei de a ajuta oamenii nevoiasi din RM in mod direct este foarte buna, dar sa fie „un lucru bine facut” , altfel se poate intoarce impotriva. Ajutorul trebuie sa fie masiv ,bine organizat in toata RM, fara discriminare , fara propaganda desantata, neumilitor si mai ales SUBSTANTIAL sa fie tinuta minte macar 20 de ani, si apoi n-au decat sa intre in” Uniunea Vamala”. Lasand la o parte aspectul umanitar, ar fi cea mai buna investitie din cate s-au facut in Ro.

    • Ajutor unde, inclusiv in regiunile puternic filo-ruse ? Greu raspuns. Contraintuitiv as zice : in special in acele regiuni ca altfel cum ii atragi si pe rusofoni in proiect. Dar putem sa dam la toti ?

  8. Cred ca domnul profesor Naumescu are dreptate. Fructul e copt.
    Ne trebuie Unirea ! Si o vrem. Cred ca fiecare dintre noi, fiecare roman, vrea in adincul sufletului sau sau Unirea Republicii Moldova cu Romania.
    Numai ca data asta, trebuie sa ne aratam vrednici de ea. Sa nu mai repetam anul 1940…
    Sa-l repetam pe 1918.
    Lucian

    • Daca e asa cum zici tu, ca „fiecare roman vrea in adincul sufletului sau sau Unirea Republicii Moldova cu Romania”, apoi sa se faca unirea!

      Dar daca nu e asa?!

      Ce zici de un referendum in Romania pe tema unirii cu Basarabia?

      Nu te speria! Daca nu iese „cum trebuie”, il repetam peste 2-3 ani. Si il repetam ulterior de cite ori e nevoie, pina iese. La nevoie, apelam la serviciile de consultant in chestiuni electorale ale expertului #1 din tara: Liviu Dragnea.

      Dupa ce iese „cum trebuie”, dam o lege care sa interzica orice alt referendum pe tema asta. Asa cum se face in UE si in America de cite ori e vorba de avansarea cu inca un pas de drumul luminos al neomarxismului si multiculturalismului.

      • Propuneți o interpretare alterată a realităților și a conduitelor statale din istoria recentă. Cumpănind prin prisma faptului că megastate aflate în estul U.E. își impun recuceririle prin șiretlicuri de tip referendumuri, insule artificiale etc descoperim exact opusul celor afirmate de dumneavoastră. Înșelați sau vă înșelați afirmand că acestea ar fi obiceiurile statelor U.E. sau U.S.A. Dimpotrivă, moda curentă, cel puțin în U.E., sunt referendumurile anti-U.E. Scoțienii, bascii, în curând U.K., toate sunt exemple de putere centripeta a discursului naționalist care speculează crizele uniunii.
        Vă rog informați-vă mai atent înainte de a emite o opinie.

    • Ba eu nu vreau unirea, nici in strafundul sufletului, nici la suprafata lui. Nu cred ca Romania e in stare sa gestioneze asa ceva. Nu are nici forta economica, nici capacitatea de organizare politica, nici o societate civila puternica si articulata. Romania e saraca UE si daca se mai insoteste si cu saracul Europei, va iesi o saracie amplificata si mai multa coruptie.

      Chiar nu vad nici o utilitate in lozincile astea de la 1918. Istoria a fost urata si nedreapta, da, dar n-o dregi cu prostii sentimentaliste.

      • E irelevant ce va doriti si ce nu. Republica Moldova sa prabuseste acum, dupa ce se va fi prabusit nu se va mai poate face nimic. Realitatea e cea care dicteaza prioritatile, si nu invers.

  9. Problema este ca occidentul e foarte aproape de normalizarea relatiei cu Rusia, fara a pune nicio conditie. Varianta sanctiunilor e clar n-are nicio sansa, sunt tari mult mai slabe care au suportat sanctiuni timp de decenii, (cel mai relevant Cuba, Corea de Nord, dar si Irak, Iran, Libia), cu rezultate mai mult decat modeste. Deci intradevar, e nevoie de o alta abordare.
    E timpul ca occidentul sa negocieze pragmatic cu Rusia, dar trebuie sa puna si conditii clare. E nevoie de o solutie care sa evite cu orice pret consfintirea conflictelor inghetate, care le-ar conveni de minune rusilor. E evident ca Rusia nu va ceda in toate cazurile, Ucraina, Georgia si Moldova. Dar daca vrea dialog, va trebui sa faca anumite concesii.
    Iar treaba Romaniei e de a pune pe agenda negocierilor retragerea Rusiei din Moldova, ca o conditie obligatorie pentru ridicarea sanctiunilor si continuarea negocierilor. Chiar in situatia catastrofala de acum, datorita dimensiunii reduse si vecinatatii cu UE, Moldova ramane singura dintre cele trei cu sanse reale de integrare europeana, si trebuie sa ne convingem aliatii de asta.
    Situatia insa e foarte complicata pentru ca Rusia are un as in maneca, Transnistria. Indiferent cum va juca, Rusia tot castiga. Daca se federalizeaza Moldova, castiga Rusia. Daca Transnistria revine in Moldova, aduce zece procente suplimentare curentului pro-rus, formand astfel o majoritate absoluta, deci castiga tot Rusia. Deci cu atat mai important e sa nu jucam singuri contra Rusiei.

  10. România, ca stat, nu e în stare să își organizeze lupta împotriva dezastrelor ( Colectiv e un bun exemplu, să nu mai vorbim că suntem complet nepregătiți la cutremur major ). Cum credeți că va gestiona re-unirea cu un stat plin de probleme ?
    Adevărul e că ambele state românești constituie o problemă pentru lumea civilizată a Vestului.
    Locul nostru adevărat e cu Rusia, cu Ucraina. Acolo, cu mizerie și corupție ca o normalitate. În 25 de ani n-am arătat că avem comportament de națiune vestică.

  11. De ce nu ai curajul sa spui in mod clar ca solutia este cea data si de Basescu, singurul om politic creat de aceasta tara caci pe tradatorul Iliescu nu-l pun la socoteala decat ca om politic in serviciul KGB , adica unirea desigur cu un mare, foarte mare pret platit de Romania, dar ingloband astfel Moldova in granitele Europei si scotand-o nu din Eurasia ci din Asia aparent europeana

  12. Încă nu s-a ajuns chiar acolo, dar păstrând proporțiile, putem să ne reamintim Basarabia din toamnă-iarnă 1917-1918, căzută complet în anarhie, la cheremul bandelor de dezertori de pe frontul moldovenesc ori a noilor recruți în drum spre linia I care au decis să-și curme singuri cariera militară- o disoluție totală a fostei administrații țariste, unde încercarea de restabilire a ordinii este încredințată trupelor române chiar înainte de unire, ca urmare a dezintegrării armatelor ruse, dar cu încuviințarea comandantului acelui front. Făcând abstracție de acest scenariu apocaliptic și totuși istoric cât se poate de adevărat, cred că trebuie examinate condițiile de atunci, ce s-a făcut bine și ce rău, după marea unire. S-a administrat prost- nici acum, România nu este un exemplu în acest domeniu.Iar statul de la 1919 era unul sărman, la fel ca și România de azi, chiar dacă pe cuprinsul ei se află și oameni îmbogățiți din capitalismul de cumetrie. De altfel, chiar dacă România ar fi un stat foarte bogat, așa cum era RFG, simpla prezență a fondurilor nu garantează un succes al nivelării diferențelor, cum se poate vedea și azi. În mod sigur România de azi este mai aptă să gereze problema minorităților decât cea din 1919. Moldova este un spațiu româno-slav dar spre deosebire de anii care au urmat primului război mondial, nu are un mare vecin îngenuncheat de război civil și anarhie, ci dimpotrivă, unul care încearcă să-și restabilească frontierele hegemonice istorice. Dacă România ar fi fost capabilă să realipească Moldova în 1991 sau chiar azi, ea însăși ar fi arătat altfel ca stat- fără supărare. În 1918-1919 a existat o convergență de împrejurări favorabile pentru unificare, care nu se vor mai repeta. Nici banii europeni și nici puterea militară NATO nu vor putea suplini incompetență și corupție. În 1918, realipirea Moldovei/Basarabiei a fost o pleașcă, pentru că la București nu s-a lucrat activ în această direcție, din motive evidente. De data asta, va trebui muncit pentru așa ceva. Dacă va exista un „plan” pentru România, atunci mai mult ca sigur că se va găsi unul și pentru Moldova.
    V-ați referit corect la un „stat eșuat”- trebuie însă să vedem ce anume în zonă nu este cumva același lucru în varianta „diet” și să luăm aminte. Fideli tradiției de zonă de tranziție, am rămas la jumate drum între state „reușite” și altele care se dizolvă.

  13. 1.Idea ca nu mai exista solutii la actuala situatie din R.Moldova este falsa.Stiinta politica si economica ne asigura, ca atita veme cit n-a izbucnit un ,,razboi” distructiv, necontrolabil datorita unor situatii economice grave, solutiile exista.Este adevarat, ca ele exista la analistii economici, care de regula nu sint parte a componentei stiintifice a analizelor politice.
    In primul rind, este de constatat, ca situatia este similara celei din Romania:o clasa politca corupta si inactiva/iresponsabila economic, despre care SUA spune ca este ,,netransformabila”, lipsa unui proiect economic national (obligtoriu pentru o tara neintegrara economic), o saracie endemica si lipsa oricarei perspective de viitor pentru omul de rind.Diferita este doar amploarea saraciei si dezastrului economic, unul de supravietuire dificila in Romania, iar cel de extinctie umana in R.Moldova.
    Asa cum analistii politici romani nu au solutii pentru situatia din Romania, lasind lucrurile in voia soartei, la fel acestia se pronunta si cu privire la R.Moldova:ea se prabuseste, cu sau fara 150 de milioane Euro ale Romaniei, va trebui sa ajutam in mod direct populatia, in mod organizat, etc….
    Nu trebuia lansata o astfel de ipoteza, fara a fi ceruta OFICIAL – unor experti economici sau consultanti in dezvoltare economica, o solutie sistemica, capabila de a acoperi intreg ansamblul dezastrelor:politic, economic, social si organizatoric economic – care sa evite tocmai colapsul general si interventia de avarie a Romaniei.De fiecare data, simplismul analitic, lipsa componentei economice analitice conduce la lipsa solutiilor fezabile:politice/economice-sociale!Este un adevar grav, ca exista doar ,,jumatati” de analistii politici, daca ei n-au si o cultura economica de exceptie, de care are atita nevoie Romania…
    2.Solutia la situatia R.Moldova este un ,,proiect national de reconstructie economica si industriala”, care sa asigure logistica si tehnicile acelei sustineri financiare si economice – pe care o are in vedere Premierul Ciolos:ajutor economic romanesc si UE, dar conditionat de un proiect economic cuprinzator, fezabil si operational.Ce sa faca R.Moldova cu reforme …teoretice, cind are nevoie de un ,,curs practic, amanuntit de buna guvernare si administrare economica-financiara”, cuprins in proiectul economic aratat?.
    3.Asigur autorul ca sint dispus, ca imperuna cu dumnealui, sa oferim solutii politice si economice, programatice (si pragmatice) de schimbare, care sa evite orice explozie interna a statului frate roman.Trebuie doar sa doreasca asa ceva, astfel ca, odata pentru totdeauna, analizele sa devina complete:politice si economice, cu solutii realiste si pozitive, fara preziceri catastrofice (realiste) – din lipsa solutiilor concrete.Este de inteles, ca din alta parte, R.Moldova nu are de unde astepta ajutorul, deoarece nici Rusia (chiar daca vrea), nici UE sau Romania, nu poseda studii, viziuni si proiecte de transformare economica majora, a societatilor inapoiate (sarace si corupte) pentru a ,,patrunde” in zonele de progres economic si social, in care propria clasa politica sa fie INHAMATA la munca si raspundere pentru starea populatiei si economiei.,,Ruptura ” stiintifica dintre politic si economic, lipseste statul roman de solutii combinate/unitare politice si economice si aceasta realitate a creiat si criza structurala a Romaniei, adica disparitia economiei si industriei romanesti, explozia suprmarketurilor straine, care transfera in mod continuu, putinii bani si locurile de munca in strainatate, agravind pe zi ce trece criza existentiala a populatiei, ajunsa deja sub limita de supravietuire fizica.Ajutorul unic, fundamental, care poate scoate R.Moldova din dezintegrarea generala, este mai intai de toate, cel stiintific-economic si ,,programatic”, prin care sa devina capabila sa-si construiasca propriul proiect economic de supravietuire statala.Din ajutoare si pomeni UE sau ONU, se poate trai citeva luni, dar o tara poate supravietui pe lung termen, numai organizindu-si pe baza unui proiect national, prezentul si viitorul.Cum un astfel de proiect national (desi oferit), n-a fost agreat de Presedentie si Guvernul Ponta, pe undeva autorul are dreptate sa proroceasca orice calaclism politic si social-economic dincolo de Prut, la sora noastra R.Moldova…,
    4.Scoala si academia romanesca de orice grad, nu produce si nu si-a propus vreodata sa formeze analisti politici/economici, adica analisti ,,completi”.Formarea unei culturi economice robuste este pariul imposibil al celor mai de marca analisti politici, cum este cazul in speta.Solutia de ,,avarie” ramine aceea, de colaborare stiintifica, intre analistul politic si cel economic,incit rezulatul sa fie analize complete, cu avansarea unor solutii, fara de care, inotam de 25 de ani, in oceanul ,,constatarilor stiintifice”, teoretice, care nu folosec nimanui…

    • Cu tot respectful pentru calitatea acestui forum, eu cred ca bateti campii stimate domnule Caliman. Ati scris o poliloghie multa, romaneasca.

  14. In cel mai sarac… si inapoiat stat membru al NATO si al UE nu exista interes politic real in privinta MOLDOVEI, in general – vorbim despre o pseudoentitate politica primita din alte ratiuni in selectle cluburi, nu pe vreun merit!
    (practic Romania nu are oameni politici de anvergura celor de la inceputul secolului trecut, pe linga faptul ca statul roman e sabotat pe fata din interior, nicio strategie pentru ea insasi care sa-i asigure vreun viitor in Europa de mane! daramite uniri cu celalalt ratat eshuat la marginea lumii.

    • Articolul, dar mai cu seamă comentariile sunt prea apocaliptice. Trebuie să ştii care sunt realităţile or, este vorba de o ţară foarte mică şi în cazul unei stabilităţi, în primul rând politice, cu ajutoare dinafară, care pentru forţele lumii, inclusiv pentru România, ar fi o picătură în mare, iar pentru RM un colac de salvare, se pot obţine rezultate nesperat de bune. În ce priveşte unirea nu cred că aceasta este posibilă or, în RM aproape că nu există forţe politice, care vor şi pot să îndeplinească acest deziderat…

      • D-le Victor. Eu am interpretat articolul (ignor comentariile) ca o evaluare negativa fara posibilitati de inbunatatire a constructiei politice, ce NU MERITA salvata. Populatia merita salvata, dpdv umanitar daca nu si din considerente de filiatie istorica.
        Buboiul RM trebuie sa se sparga, oricat de dramatic si de urat. Sistemul politic nu trebuie stabilizat ci lasat sa faca implozie.

  15. Si de ce credeti ca ar conta ce am face noi romanii? Jocurile au fost/sunt si vor fi facute in alte parti. Sper doar sa reusim cumva sa ne dam seama din timp catre ce zari ne mai indreptam sa putem face ce trebuie (cu toate ca nivelul clasei politice si gradul de tabloidizare va face anumite lucruri sa se implementeze tare gre…)

  16. Stimate,
    Deceanu Ovidiu,
    cu tot respectful, pentru portal si comentatori, va marturisesc ca am incercat sa raspund la intrebarea autorului:ce trebuie sa faca Romania?Aveti o alternativa mai buna la cele aratate?In ce consta?

  17. Ce fel de unire se poate face ?
    Asta ar insemna extinderea Uniunii Europene si a NATo si cine crede ca se poatea face asta prin vointa exclusive a Romaniei si Moldovei ?
    Sint trei conditii esentiale;
    1. Unirea sa fie voita de basarabeni, asa ca in 1918, si sa fie exprimata prin plebiscite. Sa zicem ca asta se face, strada darima guvernul si un guvern nou , adus pe valuri, convoaca tara la plebiscit. Sa vedemintii rezultatul.
    2. Romania trebuie sa afle. fara echivoc, pozitia UE, a NATo si separate a marilor puteri occidentale ( Anglia, Germania, Franta, Tarile Nordice si mai ales USA ). Dupa aceea vom vedea ce se poate face.
    3. Romania sa se constituie in marele donator de bani, energie, alimente si management, dar asta nu o poate face decit cu bani si alimente din USA si UE. Trebuie sa se stie clar pe ce se conteaza.
    Restul sint vorbe de circiuma, Doamnelor si Domnilor !

  18. Nu văd o modalitate de pacificare a zonei estice decât în urma unor schimburi de teritorii. Formula „teritorii contra pace” propusă şi în Orientul mijlociu poate fi soluţia rapidă de pacificare. Atunci şansa unirii va creşte brusc şi, chiar mai mult, posibil să fie agreată inclusiv de Rusia, pentru că ar ieşi din izolarea impusă de vest. Dar, pentru asta e nevoie de o viziune pe termen lung şi de oameni politici pe măsură.

  19. http://www.realitatea.net/jocurideputere.html
    O emisiune exceptionala despre cum se poate pierde o tara, cu multe adevaruri, despre doua clase politice corupte, din doua tari surori, care timp de 25 de ani si-au urmarit propriile interese meschine, in dauna interesuluii national – UNIREA ! SA NE FIE RUSINE !
    Interventii lamuritoare si convingatoare de exceptie au avut domnii Alexandru Radu, Dan Dungaciu, Mircea M. Ionita, Cristian Diaconescu, Iulian Chifu. Eforturile politicienilor si ale institutiilor statului din cele doua tari au fost palide si neputincioase pe langa vointa tinerilor moldoveni si romani.
    Pas cu pas, CU TOTII, politicieni si cetateni romani si moldoveni, trebuie SA NE SCHIMBAM, sa inlocuim nepasarea cu implicarea, munca de mantuiala cu lucrul bine facut, meschinaria cu devotamentul, coruptia cu respectarea legilor, frica cu afirmarea identitatii, minciuna, ipocrizia si inselatoria cu adevarul si onestitatea, manipularile si provocarile cu dreptul la autodeterminare si actiuni reponsabile, isteria si demagogia patriotarda cu luciditatea discursului rational, intoleranta, ura si sovinismul cu respectarea drepturilor si egalitatea de sanse, tendintele vindicative si acaparatoare cu valorile democratiei si respectarea drepturilor fiecarei persoane.
    In mod sigur cei doi tineri moldoveni George Simion si Constantin Codreanu si miile de tineri care ii urmeaza sunt pe calea cea buna a schimbarii. Populatia rusofona si ucraineana trebuie atrasa in proiectul european alaturi de romani prin garantii ferme de respectare a identitatii etnice si a drepturilor fiecarei persoane indiferent de etnie, cultura, limba, convingeri religioase conform standardelor europene.
    Cine doreste razboiul distrugator cu pierderile de vieti omenesti, milioane de refugiati, marasmul foametei, al bolilor si al saraciei ?
    Fii tu schimbarea pe care doresti sa o vezi in lume. Cand puterea iubirii va fi mai mare decat iubirea de putere, va fi pace in lume.
    SUNTEM IN STARE SA TRECEM LA FAPTE SI SA CONSTRUIM CU TOTII IMPREUNA UN PROIECT EUROPEAN DE PACE, ARMONIE SI BUNASTARE ?

    • Excelent zis! Gasesc unii argumente impotriva unirii cum au gasit si-n 1859 si-n 1918 dar
      argumentele pentru sunt multe si mai importante. Eu zic doar unul sintetic si suficient de ce ne dorim Basarabia: pentru ca o vor si rusii!
      De ce vor rusii Basarabia saraca ,cu probleme, etc (vezi argumentele celor sceptici ) sau de ce au lacomit la Insula Serpilor care e doar o stanca cand ei au atata teren?
      Noi insa mai avem in plus argumentul identitatii de neam, limba si traditii care ne confera dreptul.

    • Excelent zis! Gasesc unii argumente impotriva unirii cum au gasit si-n 1859 si-n 1918 dar
      argumentele pentru sunt multe si mai importante. Eu zic doar unul sintetic si suficient de ce ne dorim Basarabia: pentru ca o vor si rusii!
      De ce vor rusii Basarabia saraca ,cu probleme, etc (vezi argumentele celor sceptici ) sau de ce au lacomit la Insula Serpilor care e doar o stanca cand ei au atata teren?
      Noi insa avem in plus argumentul identitatii de neam, limba si traditii care ne confera dreptul.

  20. Sper ca dl Dan Nicolescu să nu se supere, dar ar mai fi de adaugat și un pct 4 – stabilitatea graniței de vest. După euforia unei probabile reuniri, să nu ne trezim în palme cu un cartof „fierbinte”: o minoritate nu chiar mică care nu se sfiește nici acum să se exprime pe două voci.
    Una, să zicem ponderată și civilizată în cadrul organismelor oficiale ale României in care este reprezentată nediscriminatoriu, Cealaltă, mult mai sonoră, mai încinsă, ba chiar explozivă în unele ocazii (chiar dacă până acum doar la nivel de petarde!)
    Activarea în prim plan a celei de a doua voci ar cam subția și marele atu actual al României – furnizor de stabilitate in zonă…
    Până la urmă, tot acțiunea pe termen lung cu scopul de a apropia RM de vest realizat și prin intrarea în politică a tinerilor nemarcați de comunism, la ridicarea cărora românii să contribuie fără rezerve – o investiție în viitor!!! – ar fi soluția…

  21. citesc și mă miunez, acest stat poate să reziste la multe daca cetățenii vor fi uniti, dar daca apar acești pro-rusi care dezbin unitatea trebuie să luptăm contra lor, contra tuturor, inclusiv agenții lui din Țară , în primul rînd NUD

  22. ”Uniunea Europeană şi Statele Unite se uită deja la noi, să vadă dacă suntem în stare să ne comportăm ca o mare naţiune, având susţinerea Occidentului în spate.”
    Foarte interesantă exprimarea.Oare,o fi un mesaj?

  23. multe argumente bune, dar si multe falsuri. moldova, republica moldova nu conteaza acum prea mult pentru nimeni. e doar o bucata de pamant inghetata in timp care ar putea fi folosita la un momentdat intr o anumita conjunctura strategica, atat si nimic mai mult. republica moldova nu conteaza pentru care ar un raport deficiar avantaje/dezavantaje. nu are resurse, e mica, e la marginea europei, nu are pozitie strategica, decat printr o conjunctura, are probleme teritoriale cu rusia. mesajul transmis de romania prin dezinteresul ei e simplu: stai acolo unde esti, iti mai dau si eu ceva, numai sa nu vi peste mine cu problemele tale, ca nu am deloc chef de ele. ue si ea s a lamurit cu moldova. america nici nu exista in filmul asta. sigura problema serioasa ar fi daca ar aparea un factor de instabilitate. dar si asa cred ca s ar pune batista pe tambal. pur si simplu, moldova nu conteaza ca resurse si pozitie, e in definitiv o investitie in cel mai bun caz pe termen fffff lung, iar o confruntare est-vest nu si are rostul pentru ca mizele sunt mici. asa ca dl. naumescu, va dau scris, nu se va intampla nimic major, populatia basarabeana fiind mult prea tampa sa ceara unirea. atunci intr adevar am fi intr o dilema majora, fapt total de evitat de guvernantii bucuresteni care ar fi pusi in fata unor probleme serioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro