joi, martie 28, 2024

Revolta impotriva austeritatii: Stanga europeana intre euforie, furie si disperare (Updated)

Cei care se grabesc sa proclame triumful stangii europene in urma alegerilor din Franta si Grecia compara doua situatii de necomparat. In Franta a castigat o stanga moderata, a carei problema principala este anacronismul, inadecvarea la sfidarile crizei globale si ale unei economii bazata pe eficienta, competitivitate si productivitate. In Grecia, votul a fost dominat de furie, deruta si resentiment politic. Stanga radicala franceza, frivola, voioasa si zgomotoasa, inspirata de Proudhon, Bakunin, Marx, Lenin, Troţki, Gramsci si Che Guevara, este totusi relativ marginala. Noul presedinte francez doreste, cel putin declarativ, stabilitate si cooperare cu Germania in cadrul UE. Sigur, impozitarile excesive, justificate de un egalitarism care s-a dovedit de atatea ori perdant, ridica numeroase semne de intrebare. Este ceea ce semnala saptamana trecuta „The Economist” cand publica o cover story cu titlul „The rather dangerous Monsieur Hollande”. Nu stiu cat va dura perioada de aparenta euforie din Franta. Perspectivele economice nu sunt prea trandafirii. Resurectia discursului etnocentric este un fapt ce nu poate fi ignorat, mai ales in lumina masivului vot pentru Marine Le Pen si Frontul National. Modul in care Hollande va gestiona relatia cu Angela Merkel va afecta decisiv sansele presedintiei sale, afirma expertii. Nu este de fapt o stare de gratie, ci mai degraba una de nemarturisita anxietate.

In Spania, exact aceeasi reactie de protest impotriva politicilor de austeritate a dus la infrangerea socialistilor lui Zapatero si venirea la putere a Partidului Popular. Ideologizarea acestor teme, discursul revansei colectiviste, nu serveste discutiei rationale si risca sa conduca la perpetuarea unor confuzii nascute din ignoranta si gandire deziderativa (wishful thinking). Confruntat cu o realitate inclementa, este de presupus ca presedintele ales Francois Hollande va renunta la unele din visele campaniei electorale. Este ceea ce a facut Mitterrand dupa „momentul rosu” din 1981. Sa nu uitam, emascularea Partidului Comunist Francez, acest dinozaur leninist, a avut loc sub Mitterrand si in mare masura datorita acestuia.

Situatia mi se pare mult mai ingrijoratoare in Grecia. Acolo s-a produs intr-adevar un seism politic ale carui consecinte sunt greu de anticipat. A avut loc un colaps al centrului politic reprezentat de PASOK si de „Noua Democratie” (centru-stanga si centru-dreapta). Iata, dupa esecul de astzi al lui Samaras de a forma un guvern, a venit randul Coalitiei Stangii Radicale sa incerce acest lucru. Alvaro Vargas Llosa (politolog remarcabil, fiul marelui scriitor) scria acum cativa despre doua tipuri de miscari de stanga: stanga „vegetariana” si cea „carnivora”. Partidul Socialist Francez apartine, ca orientare generala, celei dintai. Nu cred ca pot spune acelasi lucru despre Aleksis Tsipras si stanga radicala din Grecia. In mod cert nu este „vegetariana” Aleka Papariga, vehementa militanta care detine functia de secretar general al PC din Grecia, un partid situat la extrema stanga a stangii. Vor intra comunistii greci in noul guvern? Nu cunosc un partid comunist european mai indarjit anti-american, anti-UE si anti-NATO. Naqscut in 1974, Aleksis Tsipras si-a inceput activitatea politica in cadrul Tineretul Comunist Grec. Omginer constructor (specialitatea constructii civile), Tsipras a devenit o figura marcanta a partidului de orientare radical-marxista, cu vagi si tardive tendinte eurocomuniste, deci mai putin dogmatic decat KKE, numit Synaspismos. Este vicepresedinte al Partidului Stangii Europene, formatiune internationala condusa de Pierre Laurent, nascut in 1957, fost director al cotidianului „L’Humanite”, actualul lider al Partidului Comunist Francez (tatal lui Pierre Laurent a fost el insusi membru al Biroului Politic al PCF). Alte formatiuni din acest Partid al Stangii Europene sunt „Die Linke” din Germania, „Rifondazione Comunista” din Italia, Partidul Comunistilor din Republica Moldova si un misterios Partid Comunist Roman (probabil entitatea microscopica condusa de Gheorghita Zbaganu, un personaj activ pe forumuri neo-stangiste).

Se vorbeste tot mai insistent despre iminenta unei noi runde de alegeri. Tinand cont de mobilizarea radicalilor, riscul este ca tocmai acestia sa fie beneficiarii. Stanga radicala si extrema dreapta de orientare ultra-nationalista au dobandit numeroase locuri in Parlament mizand pe o retorica apocaliptica. Coalitia „Syriza” imparteseste strategia anti-UE cu partidul „Zorii de Aur”: ambele formatiuni se opun „memorandumului juntei”, adica pachetul de masuri cerut de comunitatea financiara internationala. Ambele practica, de fapt, politica de genul cu cat mai rau, cu atat mai bine. Logica stangii elene, daca logica poate fi numita, este bazata pe falsul rationament: „Capitalistii au facut datoriile, de ce sa le platim noi, masele populare?” Ca si cum statul bunastarii, de care au beneficiat si inca beneficiaza toti grecii, ar fi fost un paradis al burgheziei fara suflet, o rezervatie a milionarilor. Ceea ce nu vor acesti stangisti sa admita este ca s-a trait cu mult peste posibilitatile reale, ca, spre a relua expresie spaniola, la fiesta se acabo…

„Syriza” nu cere iesirea din UE, dar are rezerve fundamentale fata de exigentele impuse Greciei si acceptate de partidele pana recent dominante. A renascut si neo-stalinistul Partid Comunist din Grecia (KKE). Este vorba de un partid care, inca in perioada lui Gorbaciov s-a opus reformelor din URSS si a aparat linia dura din miscarea comunista internationala (alaturi de PCR, PC din Cehoslovacia, PC din Portugalia, PC din Chile etc). Un partid care isi tine inca arhivele inchise sub sapte peceti (et pour cause) si care cheama la lupta impotriva „subjugarii tarii de catre imperialismul mondial dirijat si controlat de plutocratia americana”. Un partid care cere revenirea la drahma ca moneda nationala. Un partid care nu doar ca nu si-a asumat niciodata trecutul totalitar, ci continua sa-l romantizeze si sa-l venereze.

Reactiile multor alegatori greci sunt motivate de sentimentul ca au fost tradati de establishment. Multi declara ca au votat intr-o stare de furie. Se acorda credit comunistilor si altor stangisti care, in chip iresponsabil, mizeaza pe inflamarea disperarii ca stare psihologica de masa. Spre deosebire de Franta lui Hollande, Grecia se apropie de non-guvernabilitate. In conditii in care, ca si in Germania anilor 30, extremistii de stanga si de dreapta se intrec in efortul de decredibilizare a democratiei constitutionale si a valorilor liberale. „Zorii de aur” ai radicalilor de dreapta imi amintesc de cotidianul „Avghi” (Zorii), organul formatiunii cripto-comuniste EDA (Uniunea Democratica de Stanga), din anii 50 si 60. Extremele se infratesc in numele unor fobii comune si al unor himere salvationiste in care mitul tine locul analizelor lucide. Se spune nu politicilor de austeritate, dar nu se ofera o alternativa viabila. Se distruge fara a se construi. Se invoca redistribuirea echitabila, dar se ignora necesitatea esentiala de a produce. Nu spunea Bakunin, profetul anarhismului, ca pasiunea distrugerii este creatoare?

Update (8 mai 2012) In „Washington Post”, Anne Applebaum publica un articol care converge, in multe privinte, cu analiza de mai sus. Intre altele, jurnalista americana, autoarea cartii „Gulagul. O istorie”, aparuta anul trecut in traducere romaneasca, cu sprijinul IICCMER, la Humanitas, observa fenomenul de unficare a fortelor aparent opuse ale celor doua extreme sub steagul anti-europenismului, anti-americanismului, anti-globalizarii, anti-imigrarii si al anti-austeritatii. As adauga ca radicalismul de stanga, care profeseaza „solidaritatea de clasa” pe plan global, este anti-israelian, anti-sionist, implicit si chiar explicit antisemit. Intalnim asemenea pozitii si la celalat pol. Riscul este aceasta radicalizare politica al carei efect poate fi disolutia centrului. Iata concluzia acestui lucid articol:

I don’t foresee a new rise of fascism, and I’m not predicting the return of Stalinism, but should they get their way, the parties challenging the European center today would carry out a different kind of revolution. They would end the European Union, end the NATO alliance and drop out — or try to drop out — of the global economic order. They would turn back the clock, if they could, to a time when national governments really made decisions all by themselves — a charming fantasy that could end in various forms of disaster. It still sounds impossible — but just because something can’t work doesn’t mean someone, someday, won’t try it.

http://www.washingtonpost.com/opinions/european-elections-show-the-extremists-going-mainstream/2012/05/07/gIQACW6r7T_story.html

Am scris despre comunismul grec aici, pe „Contributors”:

https://www.contributors.ro/global-europa/crime-vendete-tradari-comunismul-grec-si-tenebrele-staliniste/

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. In Franta Hollande, in Rusia Putin, in Romania Ponta. Despre Grecia nici nu vreau sa aduc vorba … Ne asteapta niste vremuri … interesante … inspre neplacut am impresia.

  2. Nu vad de ce am considera victoria PS/Hollande in Franta si in general a ‘stangii’ in Europa drept una a anacronismului.
    Politicile sociale sunt la baza definirii UE si as spune chiar esenta succesului acestei constructii. Jacques Delors a for probail cel mai bun presedinte al Comisiei Europene, Jacques Attali primul presedinte BERD si un economist influential la nivel comunitar. Amandoi sunt parinti spirituali ai lui Hollande si il sustin pe acesta.

    Doi la mana politicile sociale sunt percepute in mod fals cu ineficienta si e chiar ilar sa vorbesti despre asa ceva din postura romanului. Daca politica din ultimii ani de la noi a dus la eficienta si corectitudine atunci inseamna ca vorbim sa ne aflam in treaba. Nu mai spun despre risipa enorma de fonduri pe proiecte ce nu au avut efect de multiplicare, nu au generat locuri de munca durabile si nu au atras mai deloc capital privat (asa cum presupune orice politica normala si mai ales una clamat ‘de dreapta’). Nu am avut niciodata un sistem medical mai debil si cu un personal cu mult sub necesar, nu am mai avut niciodata o polarizare atat de stramba a societatii in saraci pe care statul ii alunga cu un picior in fund si bogati pe care statul ii alimenteaza preferential si parinteste din banul public.

    In opinia mea (bazata pe cea a unor experti in domeniu) a fost catastrofal ceea ce au facut popularii in ultimii ani si modul in care au gestionat criza economico-financiara. Nu au avut nicio idee despre ce sa faca, niciun pic de coerenta, o lipsa totala de transparenta si decizii disperate si intarziate luate in tandemul Germania-Franta pe baza dorintelor Germaniei.
    Politicile actuale de austeritate nu au nicio legatura cu eficienta ci reprezinta o taiere disperata de cheltuieli fara o minima considerare a efectelor pe termen lung create de un somaj brusc si masiv, din reducerea sub nivelul minim a unor servicii publice si din desconsiderarea aproape totala a politicilor de relansare economica.

    In plus cam toate tarile europene importante populismul partidelor neo-con a degenerat in nationalism intunecat si in disfunctionalitatea mai tuturor mecanismelor comunitare (spre exemplificare vedeti regandirea Schengen introdusa chiar de Sarkozy, controalele vamale temporare din Danemarca ‘populara’, grotescul puterii din Olanda samd)

    In concluzie eu astept ca schimbarea de orientare politica la nivel european sa ne ajute sa revenim in mileniul actual si sa stopam drumul spre un nou Ev Mediu pe care ne-au pus popularii europeni.
    Este mesajul unuia care a crezut in ei cu ceva ani in urma dar care a fost dezamagit de diletantismul si mondenitatea celor ce numai politica de dreapta nu fac. Daca ‘dreapta’ europeana rezida in Berlusconi, Sarkozy sau Basescu atunci inseamna ca au scazut simtitor diferentele dintre aceasta doctrina politica si circul populist al comentatorilor de cafenea. Nu vreau sa cred asa ceva.

    • Din pacate aveti dreptate. Sarkozy si Berlusconi numai a dreapta conservatoare nu arata. Nu vreau sa ma pronunt despre Basescu. Totusi criza internationala in care ne aflam se datoreaza unor masuri de stanga populiste (chiar daca uneori aceste masuri au fost luate de politicieni care se pretind de dreapta). Criza este consecinta extinderii uneori fortate a conceptului de „stat al bunastarii” si ea nu poate fi combatuta cu greci, sarkozy si berlusconi. E necesara austeritate si asta nu inseamna doar taierea salariilor ci promovarea unei modestii globale.

    • @bozo

      Uniunea Europeana nu are ca nucleu politici sociale, ci politici comerciale. Deviza sa este libertatea circulatiei marfurilor, serviciilor, capitalurilor si fortei de munca. Din pacate multa lume uita acest lucru, si acestia vor sa transforme si UE intr-o imensa masinarie birocratica care imparte subventii si ajutoare. Si daca se va merge in continuare pe acest drum falimentul constructiei europene poate fi prevestit.

      • @ fefe, la libera circulatie a capitalului UE se tine bine. mai putin cu libera circulatie a fortei de munca. vezi restrictiile pt muncitorii romani (si alti europeni din est, eh de mana a 2a) pe pietele de munca din multe tari UE. (vezi si suspendarea acordului Schengen de catre Spania pt 5 zile saptamana trecuta, cu ocazia intalnirii bancii centrale in Barcelona).

        asta spune multe despre UE.

      • Pentru Fefe:
        Uniunea Europeana inseamna mai mult decat piata libera si aspectele sociale sunt extrem de puternice si asta de multa vreme. Integrarea politico-sociala este cheia reusitei pietei comune si a monedei unice.
        Cateva linkuri:
        -Strategia 2020 a Comisiei UE actuale, are o treime dedicata socialului: http://ec.europa.eu/europe2020/priorities/inclusive-growth/index_en.htm
        -Politica UE pana la Tratatul de la Lisabona (care a largit competentele comunitare si a crescut gradul de integrare) se baza explicit pe trei pilari, dintre care primul, Comunitatea Europeana, includea politicile de competenta UE si care contin o mare parte dedicata socialului: http://en.wikipedia.org/wiki/Three_pillars_of_the_European_Union
        -o retrospectiva sumara si destul de buna a politicii sociale comunitare o gasesti in romana aici: http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_sociala.pdf
        -politica de coeziune si dezvoltare regionala, menita sa ridice si sa integreze zonele mai sarace: http://www.euractiv.com/regional-policy/eu-cohesion-policy-2014-2020-linksdossier-501653

        Din pacate la noi in tara politicle sociale sunt identificate cu cele asistentiale si suntem plini de stereotipuri ceea ce este profund gresit. Politicile sociale implica crearea de egalitate de sanse si diminuarea inechitatilor sociale, asigurarea de servicii publice de baza (educatie, medicale) de calitate si accesibile tuturor, creare de locuri de munca si eradicarea saraciei etc.

        Strict pentru relatiile comerciale exista mecanisme mai simple decat crearea unei uniuni de state. Nu poti sa ai piata comuna cu un grad de integrare ridicat daca regiunile/tarile partenere au grad de deazvoltare total diferit. UE nu are nicio sansa fara politici sociale si de coeziune puternice.

  3. „pasiunea distrugerii este creatoare” cred ca ar trebui aplicata si cauzelor, nu numai rezultatelor. ma intreb cine a „distrus” credibilitatea sistemului financiar.. stanga tembela sau bonusurile de milioane de dolari in conditiile subsidiilor de miliarde.. neeliminarea bulelor si somajul care to creste !? oare stanga ar mai fi castigat ceva daca dreapta ar fi aratat luciditate si responsabilitate macar in al unspelea ceas? stiti bine ca nu. daca stam sa ne gandim bine istoria e plina de revolutii care au izbucnit din cauze si mai modeste. sa va asteptati la credit infinit acordat unui establishment care demonstreaza clipe de imbecilitate e cam mult ptr masele de alegatori care in general reactioneaza emotional. iar contextul e mai larg.. crizele de supraproductie care nu par sa aiba un orizont de relief, megascandalurile financiare, somajul exploziv (consecinta directa a celor de dinainte).. pai toate astea n-au fost intotdeauna generatoare de populism si miscari revendicatorii? nu e nevoie de nici un marx, lenin si alti ideologi sau calai comunisti ptr a fi explicat revirimentul stangii. din pacate establishmentul a aratat impotenta si prostie crasa, si asta e simplul motiv ptr care asistam la ce asistam, mai ales ca democratiile s-au consolidat si nu va mai rezista nici un guvern care va incerca sa inabuse in forta o eventuala greva generala sustinuta (zilele alea apartin secolului trecut). cauza si efect, din zorii universului si pana in prezent. sunt curios cum se va termina totul, lumea pare sa se indrepte spre o reasezare a sistemului, care va fi el habar n-am, mai ales ca sunt anumiti jucatori care par a avea de profitat din asta (nu, nu ma refer la china, care are probleme cu mult mai mari decat europa)

  4. It is as it was foreseen. In caz de situatie maronie, castiga extremistii si populistii. Nu vreau sa fiu paranoic, dar isi aminteste cineva cum a inceput ultimul razboi mondial?

    • bine punctat in legatura cu razboiul. razboiul ar fi printre singurele lucruri ce ar lua gandurile actuale maselor de la problemele isterice create in economie de un capitalism, comunism, socialism ce au un singur lucru in comun: imbogatirea unora pe spatele celor multi. sclavia are multe forme si unii incep sa realizeze acest lucru.

  5. Bakunin spunea ce spunea.
    Mai era unul, Joseph Schumpeter, care, fara „pasiune”, vorbea despre avantajele distrugerii creatoare. Non idem est si duo dicunt idem.
    Oare Putin e un lider de stanga, sau tot ce vine din Rusia e comunist?
    Apreciez pirueta politica a dlui Tismaneanu, dupa ce intr-un comentariu mai vechi l-a tratat pe dl. Hollande in maniera in care Victor Ponta l-a tratat pe Sarkozy. Diferenta e ca premierul desemnat Ponta si-a cerut scuze, in vreme ce dl. Tismaneanu a facut doar piruete, ca in „Marele soc”.

    • Spuneam ca proiectul Hollande este desuet. Asta spun si in textul de azit atunci cand vorbesc despre utopism si anacronism. Deci nu stiu unde vedeti pirueta. Putin se situeaza la fel de „la stanga” ca si FSB :)

      Cat despre „Marele soc”, ma intreb daca ati citit cartea. Este singurul loc unde Iliescu a declarat ca bilantul comunismului in secolul al XX-lea a fost global negativ. Cred ca a regretat imediat acea afirmatie, in orice caz sunt convins ca o regreta acum. Era raspunsul sau la intrebarea mea legata de pozitia lui Georges Marchais, fostul secretar general al PCF, dupa care bilantul comunismul ar fi fost globalement positif.

  6. Pentru obtinerea unei cresteri durabile este nevoie, intr-adevar, de austeritate. Poate ar fi nevoie de ceva mai multa austeritate si in SUA. Dar, din pacate, popoarele supuse acestei austeritati nu sunt compuse din robotei. Exista o limita a suportabilitatii iar guvernele au fost foarte neindemantice in dozarea austeritatii. De asemenea, sentimentul general este de afundare pentru ca, pe masura ce trece timpul, lucrurile par a fi din ce in ce mai rele. Este uimitor faptul ca Grecia, dupa ce, practic, a traversat un default are in continuare nevoie de austeritate. Cat era de fapt datoria? Cat s-a mintit? Cred ca unii dintre politicieni ar fi trebuit sa intre in puscarie sau, macar, sa fie invinuiti in procese transparente. Cand a aderat la zona euro, Grecia si-a falsificat cifrele privind deficitul. Oamenii care au facut acest lucru sunt responsabili penal. In rest, daca austeritatea nu va fi facuta cu cap, fara a impune somaj de 25% si un nou standard al aurului renascut in euro (si care nu exista in SUA, toata lumea ar fi indignata daca atributiile Fed ar fi reduse la cele ale BCE) sa nu ne miram ca si in tari centrale ale Europei vor ajunge la putere extremistii. Si de stanga si de dreapta. It is as it is era deviza unui rege englez, parca Eduard al III-lea. Popoarele Europei nu sunt perfecte, au demonstrat-o de multe ori si atunci cand se impune austeritatea guvernele nu ar trebui sa se gandeasca la ce este drept ci la ceea ce este suportabil. Ca sa nu dam in altele. Chiar si cu pretul inflatiei. Altfel, nu facem decat sa legitimam un wishful thinking care, ca orice vis, se va destrama intr-un mod neplacut. Ultimul s-a destramat intr-un razboi.

    • Constatari triste si, mi-e teama, justificate, mai cu seama pe tema Greciei. Problema este a responsabilitatii oamenilor politici, dar si a magnatilor economici, pe de o parte, a partidelor si si sindicatelor de stanga, pe alta parte. Austeritatea nu este o fatalitate, spue Francois Hollande. Evident, dar este o optiune economica cu o rationalitate precisa, a carei evitare si/sau amanare presupune imense costuri. Cum tot optiuni econmice si sociale sunt cele ale criticilor masurilor de austeritate.

      • S-a gresit prea mult in Grecia!

        S-a gresit initial cand nu s-a facut public dezastrul, desi se stiau ca cifrele sunt „aranjate” – au gresit aici nu numai grecii, dar si restul europenilor -, s-a gresit cand s-au tergiversat hotararile de rezolvare a crizei – si aici un rol important l-a avut Germania si cred ca nu a fost chiar dezinteresanta in trenarea rezolvarilor din Grecia – si se greseste in continuare…

        Votantii gresesc – nu mai vad sau nu mai vor sa vada?
        Partidele – stau si ma intreb de unde au aparut acei oameni care anima acele partide acum – nu par sa inteleaga situatia. Totul pare ca o piesa proasta de teatru. Cineva ii mana pe ei in lupta…

        Am participat la un sesiune de prezentare unde un anume domn din Grecia, ce parea sa aiba mare priza la public, spunea ca stie cum sa miste lumea chiar daca sta in spatele unui calculator. Aceasta sa fie explicatia pentru o situatie oarecum ciudata acolo?

        In orice caz ceea ce ma mira cel mai mult este reactia de respingere a aceastei austeritate.
        Este ca si cum constati ca ai „varsat de vant” si te umpli de nervi ca ai facut aceea boala.
        Primul lucru,imi spunea un doctor, este sa accepti ca tocmai tie ti s-a intamplat acest lucru.
        Mai departe sa iei masurile necesare si sa astepti linistit.

        Stanga castiga, dar zau nu inteleg, care este programul propus de aceea stanga – de oriunde din lumea aceasta – care poate rezolva austeritatea. Am vazut programul USL si m-am distrat, nu rezolva probleme, ba afunda mai tare in datorii, nu cred ca programul stangii din Franta -atat cat am avut acces la el – va rezolva problemele acolo, cat despre grecii…

        Orice guvern,orice partid, are nevoie de masuri de austeritate, apoi de masuri de stimulare si de mai mult timp decat 4 ani… Criza este una serioasa – nu se rezolva in 2-3 ani. Poate sa ajungem si la 10 ani pana iesim din ea…

        Imi pare ca solutia economica si politica este tocmai a unui armistitiu politic pentru interese nationale – cum s-a facut acum in Israel, cum a incercat Obama in USA – doar pentru a trece uniti, fara a risipi energii si resurse in alta parte decat in combaterea crizei. Imi pare insa ca trebuie sa ai cu cine sa discuti si partile sa inteleaga gravitatea situatiei.

        Penibilul situatiei din Romania este maxim si de o periculozitate iesita din comun. Sa ne uitam numai la balbaielile de acum ale noului guvern, de tonul discutiilor cu FMI, ca sa vedem incotro se merge… Si nu este vorba despre o piesa de teatru, este vorba despre viata romanilor!!!

    • miliardele de euro cheltuite in Grecia? s-au dus in toate directiile incriminate de unii si de altii (evident deseori contradictorii), dar pensiile -mai mari decat in Germania) nu au fost incasate de electorat? contractul de angajare pe viata -la bugetari- cu salarii generoase, numarul de angajati de stat nu au fost spre bunastarea aceluiasi electorat? continuarea aceluiasi stil de viata al electoratului nu depaseste posibilitatile economiei grecesti?

  7. Ma refeream la piruete diplomatice menite sa puna bemoli unor declaratii, totusi, riscante. Va dau doar un exemplu de ceea ce mi s-a parut a fi pas inapoi sau in lateral:
    „Confruntat cu o realitate inclementa, este de presupus ca presedintele ales Francois Hollande va renunta la unele din visele campaniei electorale. Este ceea ce a facut Mitterrand dupa “momentul rosu” din 1981. Sa nu uitam, emascularea Partidului Comunist Francez, acest dinozaur leninist, a avut loc sub Mitterrand si in mare masura datorita acestuia.
    Situatia mi se pare mult mai ingrijoratoare in Grecia”.
    Din moment ce valul antiausteritate este tot mai puternic in Europa, inseamna ca nu e anacronic, ci adecvat acestui moment istoric precis. Despre cei care cred ca stiu care e sensul Istoriei, s-a pronuntat definitiv Karl Popper in „Mizeria istoricismului”, dupa cum bine stiti.
    Va asigur ca am citit Marele soc, si sunt convins ca ati inteles foarte bine la ce pirueta ma refeream. Sunt la fel de convins ca a meritat efortul pentru ceea ce ati reusit sa-i smulgeti lui Ion Iliescu :)

    • supraimpozitarea marilor averi nu provoaca o migrare spre alte tzzari? aceasta fuga de capital nu dauneaza unei economii in criza? Isi ia Hollande acest risc sau e doar un bla-bla politic destinat unor votanti nu prea dezmeticiti? supraimpozitarea marilor companii nu stimuleaza plecarea acestora din Franta (sau reducerea cifrei lor de afaceri in Franta)? nu dispar si ceva locuri de munca cu asta? Isi ia Hollande si acest risc? Si ca sa nu fie doar o lista de probleme, amintesc ca Franta a mai facut o astfel de incercare, care a tinut NUMAI trei luni, dar nu toti s-au intors. Iar protectionismul -placut urechilor stangii- e frumos numai cand il aplici tu altora, nu cand ti-l aplica altii tie! Deja Germani a zis ca nu se schimba Tratatul, asa ca o promisiune a lui Holland a fost doar o mare INTOXICARE electorala.

  8. Foarte bine punctat, domnule Tismaneanu.
    Unde nu aveti dreptate este partea cu austeritatea. Chiar The Economist ne spune contrariul tezei ca austeritatea este singura solutie.

    „Do unsustainably high market interest rates signal a need for austerity? It would be peculiar if they did; Spain’s fiscal and growth prospects aren’t demonstrably worse than those in other places where markets are happy to lend cheaply. The problem, rather, is that Spain lacks its own currency and has therefore become stuck in a nasty loop in which financial concerns hurt growth and sovereign yields, and high sovereign yields lead to an austerity push which hurts growth and financial conditions….That’s what the anti-austerity folks are complaining about. Enforced rapid, deep austerity in places that don’t obviously need it entrenches a bizarre halfway integration that’s ultimately doomed to fail.”

    Alternativa este mai putina austeritate. Singurele care mai pot apara liberalismul de valul de populism pe care il vedem in Grecia. Adica exact opusul tezei avansate de profesor.

    ‘When the euro-zone as a whole is in recession odds are good that stabilisation policy is failing. Perhaps fiscal stimulus is out of the question, even in Germany and the Netherlands. One puzzling mistake Mr Rachman makes is in implying that the only fiscal alternative to austerity is stimulus; in fact, less austerity is also a decent option. Less austerity would be entirely appropriate in Spain, where gross debt levels remain low by rich world standards. It would be appropriate in Germany. It would be appropriate in lots of places not called Greece or Portugal. The European Central Bank should also do considerably more to support recovery, including through countercyclical macroprudential policy. Efforts to calm the financial system are lovely; they’ll do little but buy time if aggregate demand is too low.

    • Nu sustin ca austeritatea este unica solutie. Dar nu poate fi exclusa aprioric, este limpede ca marile institutii financiare isi conditioneaza imprumutuirle de ceea ce, generic, numim masuri de austeritate. Trebuie, evident, gandit un pachet de masuri care sa sustina relansarea economica. Austeritatea insasi trebuie conceputa flexibil: se urmaresc un numar de obiective, ele sunt atinse (partial macar), se pot atenua unele din ptorgrame,, inclusiv reducerile de salarii ale bugetarilor. Sunt pareri de politolog, nu de economist, va rog sa le luati ca atare. Dar, cum am mai spus, am prieteni economisti pe ale caror opinii pun mare pret.

  9. Ati uitat sa mentionati si revigorarea laburistilor in UK, dle Tismaneanu. Iar daca-n toamna amatorul isi prelungeste contractul de inchiriere pt White House…. se poate numi ca lumea n-a priceput nimic din criza. Ba chiar se-nghesuie cvasi-totalitatea „analistilor” sa proclame falimentul capitalismului. Care s-ar afla, potrivit lor, pe marginea prapastiei. De acord ca e acolo unde spun ei. Dar priveste la socialism. Pentru oricare individ cu logica acasa e clar ca stanga n-are ce face la gubernare in criza sau chiar post-criza. Poate doar pt a semna declaratii de razboi.

  10. Domnule Tismaneanu,

    ati mentionat ceva despre lipsa solutiilor realiste din discursul extremistilor greci atat de dreapta cat si de stanga.

    Eu cred ca solutia lor exista si e foarte simpla. Grecia nu va plati datoriile si punct. E un stat suveran, iar modalitatile de a i se lua Greciei banii cu fortza prin mecanisme internationale sunt limitate. Nu suntem intr-un dosar civil de executare silita iar despre parghiile diplomatice de persuasiune, ele se pot dovedi neputincioase.

    Daca va fi asa criza va fi luata (cel putin momentan) de pe carca „palmashilor” greci pe carca „marilor investitori” care au mizat pe bonitatea Greciei cand nu era cazul. Asta se va traduce, foarte probabil intr-o noua criza la nivelul economiei mondiale. Iar cand Italia si Spania vor face la fel (pt ca nimic nu le impiedica in mod real sa faca asta) se poate ajunge la haos economic generalizat. Adica, fireste, la tot ce poate fi mai rau.

    Sa speram ca lumea nu isi va pierde mintile. Altfel, nu pot sa nu ma gandesc ca am nimeri fix intr-o situatie economica purtatoare a unor germeni geopolitici periculosi.

    • Sincer, cred ca a fi bine sa se pronunte colegii economisti care scriu aici pe „Contributors”. Nu pretind ca sunt expert in ce priveste sanctiunile posibile cand un stat refuza sa-si plateasca datoriile externe. Cand a intrat in UE si mai ales in zona euro, Grecia si-a asumat niste obligatii a caror nerespectare implica multe consecinte pentru comunitatea internationala.

      • Aveti aici un posibil raspuns. Dramatic, dar posibil. Si potential contagios.

        http://www.terraeco.net/Faut-il-annuler-la-dette-odieuse,39994.html
        http://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/fre/2002/06/pdf/kremer.pdf
        http://lecercle.lesechos.fr/cercle/livres/bonnes-feuilles/221145036/extraits-dette-odieuse-lecons-crise-grecque-jason-manolopoul

        La o anumita scara a contagiunii, acest raspuns ar distruge pietele financiare globale in cateva luni. Consecintele?! Nu indraznesc sa ma gandesc. Nu le pot calcula. Dar sub presiunea imensa a unor popoare ale caror nevoi esentiale sunt complet ignorate in planurile de austeritate, se poate ajunge oriunde.
        Oricum, este ciudat sa denumim „politica de austeritate” un set de masuri care se adreseaza doar populatiei obisnuite, „elitele” economice si financiare fiind scutite evident in ultimii ani de orice enervari din partea guvernelor. O fi „austeritate” sau altceva?

        • consecinta, ca din punctul meu de vedere numai de una poate fi vorba, e razboiul. logic: am avut parte de 2 razboaie mondiale cu un trecut istoric al omenirii scris mai mult in sange. regulile ce guvernau in antichitate nu sunt altele acum. nu e de dorit, dar razboaie s-au purtat si cand lucrurile erau roz. daca eu si cu tine dorim sa traim in pace, indiferent de modul cum traim, asta nu inseamna ca toti au aceeasi viziune. sunt multi predispusi in a duce un razboi (si nu ma refer doar la cei ce detin puterea). daca noi nu suntem pregatiti si nu ne dorim un razboi, asta nu inseamna ca nu poate incepe si ca nu poate fi provocat.

  11. Daca imi aduc aminte intelesul in limba romana „votul a fost dominat de furie, deruta si resentiment politic” atunci suntem departe de realitatea de duminica.
    A fost un vot normal, realist cu implicatii in tot spectrul politic.
    Votul a creat o situatie de remiza in care este imposibila o rasturnare a situatiei precedente si nici o anulare a unor intelegeri externe intrucit nu exista forta unei schimbari.
    Daca citim printre rinduri in declaratia inainte de alegeri a „tovei” Aleka intelegem ca exista si se va aplica un scenariu pe care il considera in cadrul orinduririi capitaliste.
    Deci se va iesi din mpas prin metode pe care KKE nu vrera sa aplice si nici sa participe.
    Aceasta a fost declaratia care a limitat numarul de voturi ale KKE altfel demodat si ne-adaptabil.In totdeauna KKE arata cu degetul spre stinga ne-stalinista pe care o considera tradatoare si concurenta in onopolul luptei de clasa.
    In realitate cei care se opun uniorii stingii si avansului stingii este chiar KKE.
    KKE este un partid istoric ca si ND si PASOK care impreuna au pus bazele sitemului politic de dupa 1974.
    Posibil ca SYRIZA sa fie o varianta mutanta a unui PASOK reloaded.
    Scorul lui SYRIZA se datoreaza activitatii sustinute a veteranului rezistentei anti-naziste Manolis Gletzos care la 89 de ani a sustinut campania electorala a SYRIZA si a inhalat lacrmogenele trupelor ministerului prtentiei cetateanului denumirea securitatii.
    Un alt partid derivat din Syriza si cu aceleasi radacini in KKE intern este Democratia de Stina a lui Kouvelis in toate acestea se foloseste adresarea tovarase ca si in PASOK.Deci in parlamentul drec exista 4 partide care folosesc acest apelativ.
    Daca consideram organizarea interna, absolut toate partidele din parlament au la baza centralismul democraticbazat pe un birou executiv si presedinte autoritar.

    • Foarte utilla aceasta harta analitica a stangii grecesti, inclusiv interpretarea actiunilor KKE. Votul anti-austeritate si impotriva politicienilor in functie nu se limiteaza la Europa si nu este neaprat al stangii radicale. In SUA, s-ar putea ca acest tip de vot sa duca la infrangerea lui Barack Obama in noiembrie. Oricum, foarte interesant ce scrieti despre rolul lui Manolis Glezos in campania lui Syriza.

      • votul este conditionat de situatia economica si rezultatul politicienilor ori economia nu merge bine in lumea noua si in cea veche

  12. Văd (http://en.wikipedia.org/wiki/Hellenic_Parliament) că partidul socialist-democratic pro european, DIMAR, și PASOK, ND au, respectiv, 19, 41 și 108, adică 168 din 300. Dacă se împacă socialiștii între ei (PASOK și DIMAR), pot forma guvern. Partidele antieuropene sunt: ANEL(33) – un fel de dreapta ca Frontul National din Franta (viitorul dreptei în Europa?), comuniștii KKE(26) și extremiștii de dreapta, CHA(21).

    Problema Greciei (ca și a României, Poloniei…) este de fapt dacă mai contează pe capitalul vest-european sau se îndreaptă spre China.

    Sistarea plății datoriilor poate fi o măsură liberală: spui că creditele au fost măsluite și faci reparația juridică. Sau spui ce zic chinezii să zici. Cu vorbăria argumentelor, cu războiul propagandistic este mult mai simplu decât cu războaiele economice sau militare.

    Adică vorbele ăstea cu stânga și dreapta nu sunt decât apă de ploaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro