Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Revoluția lui Trump

Octavian Manea mai 10, 2016 Analize, Global / Europa
12 comentarii 3,115 Vizualizari

Discursul de politică externă al lui Donald Trump consumat în urmă cu câteva săptămâni[1] spune multe despre credințele programatice ale prezumtivului candidat republican. Este bagajul cu care intră în competiția pentru Casa Albă și poate chiar continua în Biroul Oval.

Pentru început, ca orice candidat antisistem, împărtășește același dezgust față de anumite tușe ale establishment-ului de politică externă al Washingtonului ca și nucleul dur al Administrației Obama. Este sugestiv profilul lui Ben Rhodes publicat săptămâna trecută în New York Times unde îi nominalizează pe Robert Gates și Hillary Clinton ca aflându-se în consonanță cognitivă în ceea ce privește stabilizarea Irakului.[2] De fapt, atât Trump, cât și Obama rămân în parte produsele acelor părți din corpul electoral pentru care Irakul a devenit simbolul unui Vietnam de secol XXI, ale acelor segmente din societate aflate într-o „stare de stres posttraumatic” – de PTSD – politic după campaniile care au urmat atacului de la 11 septembrie. Tema centrală proiectată în discursul lui Trump, „America First“, are multe în comun cu pledoaria lui Obama pentru „nation-building” acasă. Sunt nuanțe care sugerează că vom asista în curând la o dezbatere convulsivă despre rolul Americii în lume.

Pentru Trump, reperele sunt vizibile. Alianțele sunt văzute exclusiv prin lentila pasagerilor clandestini, a blatiștilor, a unui balast opțional care-i constrânge libertatea și implică America în conflicte care nu îi aparțin. Sigur că aliații trebuie să-și asigure propria securitate asumând un nivel adecvat al bugetului național destinat apărării, dar Trump așteaptă altceva, rambursarea cheltuielilor, decontarea facturilor: “am cheltuit mii de miliarde de dolari – pe avioane, rachete, nave, echipamente – pentru a construi o armată care să ofere o apărare puternică pentru Europa și Asia. Țările pe care le apărăm trebuie să plătească pentru costul acestei apărări – în caz contrar Statele Unite trebuie să fie gata să le lase să se apere singure.” Pe de altă parte, tot el spune că vrea să iasă din aventurile de nation-building investind în „crearea de stabilitate în lume“. Este o logică perfect oarbă, care ignoră tocmai efectul stabilizator pe care îl generează alianțele Statelor Unite, de calmare a unor energii și forțe care, istoric, au fost asociate războaielor dintre marile puteri. Cu alte cuvinte, alianțele servesc un interes național vital al Statelor Unite. Aflat la finalul mandatului său în Europa și al carierei militare, generalul Philip Breedlove îi răspundea sugestiv candidatului Trump într-un editorial publicat săptămâna trecută în Washington Post: „de la începuturile NATO, continentul european a cunoscut cea mai lungă perioadă fără un conflict între marile puteri“[3]. Sloganul America First trimite tocmai la postura izolaționistă din interbelic asociată campaniei lui Charles Lindbergh de a ține America în afara celui de-al doilea război mondial. Totodată, se uită însă că, înainte de a deveni un promotor împătimit al Ligii Națiunilor, și președintele Woodrow Wilson a folosit același slogan pentru a justifica neutralitatea Statelor Unite în raport cu luptele intestine care răvașeau Europa în primii ani ai primului război mondial[4]. În general, Trump trimite la o lume de dinainte de NATO, anterioară angajamentelor formale și garanțiilor de apărare colectivă care afirmau America deopotrivă ca putere europeană și pacifică, mai aproape de tradiția părinților fondatori, dezgustați de realpolitik-ul de dincolo de ocean. Este o imagine emblematică pentru înțelegerea discursului lui Trump. Pe fond, marea lui răfuială este cu establishment-ul Partidul Republican (GOP). Într-o carte publicată anul trecut despre doctrina Obama, profesorul Colin Dueck de la Universitatea George Mason, concluziona că discursul de politică externă al GOP de după 1945 a fost preponderent dominat de „conservatorii internaționaliști”[5]. Altfel un grup eterogen, reunind personalități precum Henry Kissinger, John McCain, Robert Gates sau chiar neoconservatori precum Robert Kagan, dar cu o filozofie a cărei bază de susținere se îngustează cu viteza ascensiunii lui Trump. Prin accentele sale, Trump încearcă să mobilizeze și să devină candidatul unor facțiuni alternative – conservatorii „naționaliști” și cei „antiintervenționiști”. Pentru cei din urmă (un curent reprezentat de libertarieni precum Ron sau Rand Paul), mesajul cu nation-building-ul intern, ca și scepticismul generic față de alianțe vine mănușă. Pentru ceilalți, conservatorii naționaliști din America Jacksoniană, promisiunea că se va ține departe de „uniunile internaționale“, că „nu vom mai preda această țară și pe oamenii ei, globalismului“, că „statul-națiune rămâne adevărata temelie pentru fericire și armonie“, restabilind America unilaterală, suverană, rămâne cântecul de sirenă mult așteptat și tot mai popular la firul ierbii când reapar „zidurile” de tot felul. Ceea ce intenționează Trump astăzi este deturnarea GOP-ului de la tradiția asumată după 1945: „așa ceva nu s-a mai auzit din partea unui candidat republican de decenii. Trump nu vrea să modifice politica externă a partidului, ci să o distrugă“, remarca Jacob Heilbrunn[6], editorul prestigioasei reviste National Interest, sub egida căreia și-a ținut Trump discursul. Să nu uităm și de scrisoarea de respingere a lui Trump semnată de 121 de republicani reprezentativi pentru rezervorul GOP în materie de politică externă și securitate națională. Printre ei se află nu doar universitari prestigioși (precum Niall Ferguson) dar și foști decidenți de top în administrații republicane precum Eliot Cohen, Eric Edelman, Aaron Friedberg, Stephen Krasner, Philip Zelikow sau Robert Zoellick.[7] Departe de a avea simpatii democrate, ei înțeleg pericolul pe care îl întruchipează Trump și ce amenință el: o întreagă paradigmă de politică externă (bazată pe alianțe, instituții internaționale, consens bipartizan) care a făcut posibilă ordinea postbelică. Nu în ultimul rând, merită reflectat la degenerarea unui proces care l-a făcut posibil pe Donald Trump. Este o observație care îi aparține lui Lee Kuan Yew, care constata că în America „alegerile s-au transformat în mare măsură într-o competiție de advertising și de cine împachetează mai bine. (…) Îmi este greu să cred că dintr-un astfel de proces rezultă vreun Churchill, Roosevelt sau vreun de Gaulle“.

PS: Discuția despre nation-building cere însă un articol separat.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    “Sloganul America First trimite tocmai la postura izolaționistă din interbelic…În general, Trump trimite la o lume de dinainte de NATO, anterioară angajamentelor formale și garanțiilor de apărare colectivă” – e eronat.
    “America First” nu înseamnă “America Only”.
    Adică Trump nu doreşte renunţarea la alianţe, ci echilibrarea acestora în sensul majorării contribuţiei aliaţilor (alianţele sunt importante pentru SUA, dar sunt şi mai importante pentru aliaţii SUA).
    Iar respingerea intervenţionismului lipsit de discernământ nu înseamnă izolaţionism. SUA trebuie să intervină pentru apărarea aliaţilor, sau acolo unde îi sunt în joc interese vitale (în majoritatea cazurilor cele două situaţii se suprapun).
    Dar Trump şi (probabil) majoritatea americanilor înţeleg că SUA nu pot şi nu trebuie să intervină pentru rezolvarea tuturor problemelor mondiale, fără a ţine cont de relevanţa lor pentru interesele naţionale americane.
    Asta ar însemna să-şi multiplice inutil numărul de inamici şi să ajungă la supraextindere. De ex. problema Crimeei e vitală pentru Rusia, dar e de importanţă secundară pentru SUA. Trump înţelege că tensiunile America-Rusia pe această temă nu sunt în interesul SUA.

    • AX spune:

      ca de obicei, vad ca :
      1) sunteti primul (sau printre primii) comentatori (zau, cum reusiti sa stati la panda?);
      2) comentati si comentati (aproape) mereu in contradictoriu cu autorul;
      3)va pricepeti la orice, de la gaini la sateliti. Ma intreb ce mega-geniu-galactic sunteti, inca nedescoperit, dar frustrat ca e un bugetar platit de stat (de noi) cu 2000 lei net (ca sa “formeze” generatii de elevi).

      Trecand peste observatiile legate de (lipsa d-voastra de) conduita, in privinta Ucrainei si Crimeei, chiar daca SUA nu e in vreun fel afectata, aici este vorba de ceva mai important decat o anume suprafata sau o resursa-este vorba de niste PRINCIPII care au fost si sunt incalcate flagrant de Rusia. Si atitudinea de putere discretionara. Establishmentul SUA e constient ca daca lasa Rusia “in pace” aceasta se va simti de fapt incurajata in urmatorii pasi- si stim bine care ii sunt urmatorii: statele baltice, Marea Neagra, Rep Moldova si Romania (inconjurata deja de state slave si/sau pro-ruse-Bulgaria, Serbia, Ungaria). Deja influenta Rusiei in Europa este f puternica si in crestere, in Romania vedem bine tot felul de retele de influenta, economice, in mass-media, samd. Daca SUA s-ar retrage de tot de pe aici, ne paste reinstaurarea oligarhiei si situatia tip Moldova, Ucraina- state esuate, slabe. Interesul Rusiei asta e- ca UE si statele europene sa fie slabe, incapabile sa reprezinte vreo amenintare de orice fel- militara, economica, politica, sociala, culturala samd.

      Astfel ca, indirect (sau din motive directe care pot fi banuite) cei ca dumneata, sustinatori aproape neconditionati ai lui Trump, va puteti califica cu usurinta drept filo-rusi (sau chiar mai mult). Venirea lui Trump si aplicarea politicilor lui va insemna de fapt abandonarea Romaniei itnr-o zona “gri”, la indemana Rusiei. Si stim ce ne-a tot “adus” Rusia de 2 secole.

      Dar, stati linistiti, nu iese Trump. Va iesi Hilary. Atat pt ca va fi sprijinita de democrati, dar (culmea) si de o parte din republicani. Plus ca sistemul financiar deja a aratat ca tot pe Hilary o prefera. Da, suna cinic, dar realitatea e ca si SUA sunt conduse de niste elite care decid si mai lasa uneori si “mana invizibila” sa se manifeste (sau alte elite sunt de fapt in spatele unor rasturnari…dar asta tine deja de teoriile conspiratiei). Nu vom sti niciodata, asta e clar.

      Dar eu as paria 99 % pe Hilary, cum am spus, nu pt ca ar fi mai “simpatica”, ci din considerente pragmatice, obiective.

  2. Pablo spune:

    un discurs electoral este interpretat aici ca unul doctrinar. Trump nu spune membrii alianțelor trebuie să plătească SUA costurile de până acum! Bine că interpretarea asta a ieșit la iveală în provincia dâmbovițeană…

    Dacă Trump ar ieși președinte, și dacă și-ar menține promisiunile electorale vor fi muuulte concedieri, muulte contracte anulate, America ar putea sfârși ca Danemarca… oribil

    • victor L spune:

      Nu esti prima bocitoare la imaginarul catafalc al SUA; de jos, din prapastie :P

      • Pablo spune:

        ai fost setat greșit, pinguinule… mai citește odată. Și vezi că am scris greșit ”membrii”… instrumentezi tot mai superficial cazurile de delict de opinie… get a life!

  3. George Gafencu spune:

    Trump are exact profilul bătăușului din curtea școlii care se joacă cu chibriturile în benzinărie.

    După expresia lui, ar permite Japoniei, Coreei de Sud și Arabiei Saudite să dețină arme nucleare. Și cam care ar fi reacția Iranului și Coreei de Nord la așa o acțiune?

    Plus ce pare mai îngrijorător este faptul că spune că o să se înțeleagă cu Putin, lucru pe care din păcate îl cred. O să fie o nouă Yalta între Putin și Trump și din cauza asta, pentru binele României, o să mă rog ca Trump să nu iasă niciodată președinte.

    • Googol spune:

      Roagă-te mult și bine, Trump va fi următorul președinte al SUA. Ce Ialta visezi? Mare ți-e grădina, Zamolxe!

      • Yoda spune:

        Din pacate, s-ar putea sa aiba dreptate si sa iasa Trump. Dar nu e bine nici daca iese Rodham. Cred ca lumea asta se duce de rapa.

  4. Bogdan Brebenel spune:

    De fapt, atât Trump, cât și Obama rămân în parte produsele acelor părți din corpul electoral pentru care Irakul a devenit simbolul unui Vietnam de secol XXI, ale acelor segmente din societate aflate într-o „stare de stres posttraumatic” – de PTSD – politic după campaniile care au urmat atacului de la 11 septembrie. Tema centrală proiectată în discursul lui Trump, „America First“, are multe în comun cu pledoaria lui Obama pentru „nation-building” acasă. Sunt nuanțe care sugerează că vom asista în curând la o dezbatere convulsivă despre rolul Americii în lume.

    E complicat, Trump enunță niște intenții, în stilul său caracteristic, lipsit de profunzime, pe înțelesul cetățeanului obișnuit. Prind de minune la o secțiune din ce în ce mai semnificativă din clasa medie americană lovită de efectele crizelor financiare si globalizării. În esență, toate aceste declarații se înscriu în sfera izolaționismului american. Dimpotrivă, doctrina politicii externe a administrației Obama nu aparține izolaționismului, ci mai degrabă unui mix de realism (în mică măsură) și internaționalism (întărirea mecanismelor internaționale de securitate și dezvoltare, în mai mare măsură). Ce putem constata este faptul că nici Trump (cel puțin atât timp cât credem în declarațiile sale bombastice) nici Obama nu sunt intervenționiști, curent favorizat tradițional de administrațiile republicane și susținute de o parte semnificativă a reprezentanților democrați. La urma urmei, Hillary Clinton a votat pentru intervenția din Iraq și doctrina sa externă are nuanțe de intervenționism.

  5. Lincoln spune:

    Trump nu este altceva decat un populist .Nu are o platforma,rasismul codat l-a imprumutat de la Fox News,discriminarea femeilor si al persoanelor cu handicap il fac nefrecventabil .
    Fara votul latinilor si al african-americanilor nu poti accede la Casa Alba.
    Trump nu este altceva decat un Vadim cu foarte multi bani



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)