vineri, martie 29, 2024

Revoluția lui Trump

Discursul de politică externă al lui Donald Trump consumat în urmă cu câteva săptămâni[1] spune multe despre credințele programatice ale prezumtivului candidat republican. Este bagajul cu care intră în competiția pentru Casa Albă și poate chiar continua în Biroul Oval.

Pentru început, ca orice candidat antisistem, împărtășește același dezgust față de anumite tușe ale establishment-ului de politică externă al Washingtonului ca și nucleul dur al Administrației Obama. Este sugestiv profilul lui Ben Rhodes publicat săptămâna trecută în New York Times unde îi nominalizează pe Robert Gates și Hillary Clinton ca aflându-se în consonanță cognitivă în ceea ce privește stabilizarea Irakului.[2] De fapt, atât Trump, cât și Obama rămân în parte produsele acelor părți din corpul electoral pentru care Irakul a devenit simbolul unui Vietnam de secol XXI, ale acelor segmente din societate aflate într-o „stare de stres posttraumatic” – de PTSD – politic după campaniile care au urmat atacului de la 11 septembrie. Tema centrală proiectată în discursul lui Trump, „America First„, are multe în comun cu pledoaria lui Obama pentru „nation-building” acasă. Sunt nuanțe care sugerează că vom asista în curând la o dezbatere convulsivă despre rolul Americii în lume.

Pentru Trump, reperele sunt vizibile. Alianțele sunt văzute exclusiv prin lentila pasagerilor clandestini, a blatiștilor, a unui balast opțional care-i constrânge libertatea și implică America în conflicte care nu îi aparțin. Sigur că aliații trebuie să-și asigure propria securitate asumând un nivel adecvat al bugetului național destinat apărării, dar Trump așteaptă altceva, rambursarea cheltuielilor, decontarea facturilor: „am cheltuit mii de miliarde de dolari – pe avioane, rachete, nave, echipamente – pentru a construi o armată care să ofere o apărare puternică pentru Europa și Asia. Țările pe care le apărăm trebuie să plătească pentru costul acestei apărări – în caz contrar Statele Unite trebuie să fie gata să le lase să se apere singure.” Pe de altă parte, tot el spune că vrea să iasă din aventurile de nation-building investind în „crearea de stabilitate în lume„. Este o logică perfect oarbă, care ignoră tocmai efectul stabilizator pe care îl generează alianțele Statelor Unite, de calmare a unor energii și forțe care, istoric, au fost asociate războaielor dintre marile puteri. Cu alte cuvinte, alianțele servesc un interes național vital al Statelor Unite. Aflat la finalul mandatului său în Europa și al carierei militare, generalul Philip Breedlove îi răspundea sugestiv candidatului Trump într-un editorial publicat săptămâna trecută în Washington Post: „de la începuturile NATO, continentul european a cunoscut cea mai lungă perioadă fără un conflict între marile puteri„[3]. Sloganul America First trimite tocmai la postura izolaționistă din interbelic asociată campaniei lui Charles Lindbergh de a ține America în afara celui de-al doilea război mondial. Totodată, se uită însă că, înainte de a deveni un promotor împătimit al Ligii Națiunilor, și președintele Woodrow Wilson a folosit același slogan pentru a justifica neutralitatea Statelor Unite în raport cu luptele intestine care răvașeau Europa în primii ani ai primului război mondial[4]. În general, Trump trimite la o lume de dinainte de NATO, anterioară angajamentelor formale și garanțiilor de apărare colectivă care afirmau America deopotrivă ca putere europeană și pacifică, mai aproape de tradiția părinților fondatori, dezgustați de realpolitik-ul de dincolo de ocean. Este o imagine emblematică pentru înțelegerea discursului lui Trump. Pe fond, marea lui răfuială este cu establishment-ul Partidul Republican (GOP). Într-o carte publicată anul trecut despre doctrina Obama, profesorul Colin Dueck de la Universitatea George Mason, concluziona că discursul de politică externă al GOP de după 1945 a fost preponderent dominat de „conservatorii internaționaliști”[5]. Altfel un grup eterogen, reunind personalități precum Henry Kissinger, John McCain, Robert Gates sau chiar neoconservatori precum Robert Kagan, dar cu o filozofie a cărei bază de susținere se îngustează cu viteza ascensiunii lui Trump. Prin accentele sale, Trump încearcă să mobilizeze și să devină candidatul unor facțiuni alternative – conservatorii „naționaliști” și cei „antiintervenționiști”. Pentru cei din urmă (un curent reprezentat de libertarieni precum Ron sau Rand Paul), mesajul cu nation-building-ul intern, ca și scepticismul generic față de alianțe vine mănușă. Pentru ceilalți, conservatorii naționaliști din America Jacksoniană, promisiunea că se va ține departe de „uniunile internaționale„, că „nu vom mai preda această țară și pe oamenii ei, globalismului„, că „statul-națiune rămâne adevărata temelie pentru fericire și armonie„, restabilind America unilaterală, suverană, rămâne cântecul de sirenă mult așteptat și tot mai popular la firul ierbii când reapar „zidurile” de tot felul. Ceea ce intenționează Trump astăzi este deturnarea GOP-ului de la tradiția asumată după 1945: „așa ceva nu s-a mai auzit din partea unui candidat republican de decenii. Trump nu vrea să modifice politica externă a partidului, ci să o distrugă„, remarca Jacob Heilbrunn[6], editorul prestigioasei reviste National Interest, sub egida căreia și-a ținut Trump discursul. Să nu uităm și de scrisoarea de respingere a lui Trump semnată de 121 de republicani reprezentativi pentru rezervorul GOP în materie de politică externă și securitate națională. Printre ei se află nu doar universitari prestigioși (precum Niall Ferguson) dar și foști decidenți de top în administrații republicane precum Eliot Cohen, Eric Edelman, Aaron Friedberg, Stephen Krasner, Philip Zelikow sau Robert Zoellick.[7] Departe de a avea simpatii democrate, ei înțeleg pericolul pe care îl întruchipează Trump și ce amenință el: o întreagă paradigmă de politică externă (bazată pe alianțe, instituții internaționale, consens bipartizan) care a făcut posibilă ordinea postbelică. Nu în ultimul rând, merită reflectat la degenerarea unui proces care l-a făcut posibil pe Donald Trump. Este o observație care îi aparține lui Lee Kuan Yew, care constata că în America „alegerile s-au transformat în mare măsură într-o competiție de advertising și de cine împachetează mai bine. (…) Îmi este greu să cred că dintr-un astfel de proces rezultă vreun Churchill, Roosevelt sau vreun de Gaulle„.

PS: Discuția despre nation-building cere însă un articol separat.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. „Sloganul America First trimite tocmai la postura izolaționistă din interbelic…În general, Trump trimite la o lume de dinainte de NATO, anterioară angajamentelor formale și garanțiilor de apărare colectivă” – e eronat.
    „America First” nu înseamnă „America Only”.
    Adică Trump nu doreşte renunţarea la alianţe, ci echilibrarea acestora în sensul majorării contribuţiei aliaţilor (alianţele sunt importante pentru SUA, dar sunt şi mai importante pentru aliaţii SUA).
    Iar respingerea intervenţionismului lipsit de discernământ nu înseamnă izolaţionism. SUA trebuie să intervină pentru apărarea aliaţilor, sau acolo unde îi sunt în joc interese vitale (în majoritatea cazurilor cele două situaţii se suprapun).
    Dar Trump şi (probabil) majoritatea americanilor înţeleg că SUA nu pot şi nu trebuie să intervină pentru rezolvarea tuturor problemelor mondiale, fără a ţine cont de relevanţa lor pentru interesele naţionale americane.
    Asta ar însemna să-şi multiplice inutil numărul de inamici şi să ajungă la supraextindere. De ex. problema Crimeei e vitală pentru Rusia, dar e de importanţă secundară pentru SUA. Trump înţelege că tensiunile America-Rusia pe această temă nu sunt în interesul SUA.

    • ca de obicei, vad ca :
      1) sunteti primul (sau printre primii) comentatori (zau, cum reusiti sa stati la panda?);
      2) comentati si comentati (aproape) mereu in contradictoriu cu autorul;
      3)va pricepeti la orice, de la gaini la sateliti. Ma intreb ce mega-geniu-galactic sunteti, inca nedescoperit, dar frustrat ca e un bugetar platit de stat (de noi) cu 2000 lei net (ca sa „formeze” generatii de elevi).

      Trecand peste observatiile legate de (lipsa d-voastra de) conduita, in privinta Ucrainei si Crimeei, chiar daca SUA nu e in vreun fel afectata, aici este vorba de ceva mai important decat o anume suprafata sau o resursa-este vorba de niste PRINCIPII care au fost si sunt incalcate flagrant de Rusia. Si atitudinea de putere discretionara. Establishmentul SUA e constient ca daca lasa Rusia „in pace” aceasta se va simti de fapt incurajata in urmatorii pasi- si stim bine care ii sunt urmatorii: statele baltice, Marea Neagra, Rep Moldova si Romania (inconjurata deja de state slave si/sau pro-ruse-Bulgaria, Serbia, Ungaria). Deja influenta Rusiei in Europa este f puternica si in crestere, in Romania vedem bine tot felul de retele de influenta, economice, in mass-media, samd. Daca SUA s-ar retrage de tot de pe aici, ne paste reinstaurarea oligarhiei si situatia tip Moldova, Ucraina- state esuate, slabe. Interesul Rusiei asta e- ca UE si statele europene sa fie slabe, incapabile sa reprezinte vreo amenintare de orice fel- militara, economica, politica, sociala, culturala samd.

      Astfel ca, indirect (sau din motive directe care pot fi banuite) cei ca dumneata, sustinatori aproape neconditionati ai lui Trump, va puteti califica cu usurinta drept filo-rusi (sau chiar mai mult). Venirea lui Trump si aplicarea politicilor lui va insemna de fapt abandonarea Romaniei itnr-o zona „gri”, la indemana Rusiei. Si stim ce ne-a tot „adus” Rusia de 2 secole.

      Dar, stati linistiti, nu iese Trump. Va iesi Hilary. Atat pt ca va fi sprijinita de democrati, dar (culmea) si de o parte din republicani. Plus ca sistemul financiar deja a aratat ca tot pe Hilary o prefera. Da, suna cinic, dar realitatea e ca si SUA sunt conduse de niste elite care decid si mai lasa uneori si „mana invizibila” sa se manifeste (sau alte elite sunt de fapt in spatele unor rasturnari…dar asta tine deja de teoriile conspiratiei). Nu vom sti niciodata, asta e clar.

      Dar eu as paria 99 % pe Hilary, cum am spus, nu pt ca ar fi mai „simpatica”, ci din considerente pragmatice, obiective.

  2. un discurs electoral este interpretat aici ca unul doctrinar. Trump nu spune membrii alianțelor trebuie să plătească SUA costurile de până acum! Bine că interpretarea asta a ieșit la iveală în provincia dâmbovițeană…

    Dacă Trump ar ieși președinte, și dacă și-ar menține promisiunile electorale vor fi muuulte concedieri, muulte contracte anulate, America ar putea sfârși ca Danemarca… oribil

      • ai fost setat greșit, pinguinule… mai citește odată. Și vezi că am scris greșit ”membrii”… instrumentezi tot mai superficial cazurile de delict de opinie… get a life!

  3. Trump are exact profilul bătăușului din curtea școlii care se joacă cu chibriturile în benzinărie.

    După expresia lui, ar permite Japoniei, Coreei de Sud și Arabiei Saudite să dețină arme nucleare. Și cam care ar fi reacția Iranului și Coreei de Nord la așa o acțiune?

    Plus ce pare mai îngrijorător este faptul că spune că o să se înțeleagă cu Putin, lucru pe care din păcate îl cred. O să fie o nouă Yalta între Putin și Trump și din cauza asta, pentru binele României, o să mă rog ca Trump să nu iasă niciodată președinte.

  4. De fapt, atât Trump, cât și Obama rămân în parte produsele acelor părți din corpul electoral pentru care Irakul a devenit simbolul unui Vietnam de secol XXI, ale acelor segmente din societate aflate într-o „stare de stres posttraumatic” – de PTSD – politic după campaniile care au urmat atacului de la 11 septembrie. Tema centrală proiectată în discursul lui Trump, „America First“, are multe în comun cu pledoaria lui Obama pentru „nation-building” acasă. Sunt nuanțe care sugerează că vom asista în curând la o dezbatere convulsivă despre rolul Americii în lume.

    E complicat, Trump enunță niște intenții, în stilul său caracteristic, lipsit de profunzime, pe înțelesul cetățeanului obișnuit. Prind de minune la o secțiune din ce în ce mai semnificativă din clasa medie americană lovită de efectele crizelor financiare si globalizării. În esență, toate aceste declarații se înscriu în sfera izolaționismului american. Dimpotrivă, doctrina politicii externe a administrației Obama nu aparține izolaționismului, ci mai degrabă unui mix de realism (în mică măsură) și internaționalism (întărirea mecanismelor internaționale de securitate și dezvoltare, în mai mare măsură). Ce putem constata este faptul că nici Trump (cel puțin atât timp cât credem în declarațiile sale bombastice) nici Obama nu sunt intervenționiști, curent favorizat tradițional de administrațiile republicane și susținute de o parte semnificativă a reprezentanților democrați. La urma urmei, Hillary Clinton a votat pentru intervenția din Iraq și doctrina sa externă are nuanțe de intervenționism.

  5. Trump nu este altceva decat un populist .Nu are o platforma,rasismul codat l-a imprumutat de la Fox News,discriminarea femeilor si al persoanelor cu handicap il fac nefrecventabil .
    Fara votul latinilor si al african-americanilor nu poti accede la Casa Alba.
    Trump nu este altceva decat un Vadim cu foarte multi bani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro