joi, martie 28, 2024

Post-euforie: Revolutiile din Orientul Mijlociu si lectiile anului 1989

Azi am participat la o discutie, impreuna cu ziaristul britanic Victor Sebestyen, transmisa pe BBC World  TV with George Alagiah, despre lectiile anului 1989 pentru intelegerea valului de revolte din Orientul Mijlociu. Evident ca fiecare revolutie are propria sa istorie, propriile caracteristici ireductibile, ca nu exista un numitor comun care sa anihileze aceste elemente unice. Dar, in egala masura, exista si note pe care ele le impartasesc, intre care refuzul ideologiilor programatice, al unor teleologii salvationiste, adoptarea unei agende largi inspirata de filosofia drepturilor omului si de convingerea ca o democratie este preferabila oricarui autoritarism.

Devine tot mai clar ca fostii presedinti Ben Ali si Mubarak vor ajunge sa raspunda pentru practicile despotice si pentru coruptia regimurilor pe care le-au impus vreme de decenii. Putem compara desfasurarile din Orientul Mijlociu, in special cele din Tunisia, Egipt, Libia, Yemen si acum Siria si Iordania, cu marele seism care a dus la prabusirea dictaturilor comuniste din Europa de Est in 1989? Care sunt elementele comune si care sunt cele care diferentiaza aceste miscari emancipatoare? Care a fost rolul societatii civile in implozia tiraniilor monopoliste? 

Am discutat aceste lucruri la Institutul Cultural Roman din New York acum o saptamana, impreuna cu Catalin Avramescu (profesor la Universitatea din Bucuresti) , Mihail Neamtu (director stiintific al IICCMER) si Grigore Pop-Eleches (profesor la Universitatea Princeton). Tema a fost legata de mineriada din iunie 1990 si utilizarea violentei pentru mentinerea regimurilor autoritare (atunci si acum). S-au facut numeroase referinte la relatia dintre revolutiile din 1989, in special cea din Romania, si confruntarile dintre putere si opozitie din Orientul Mijlociu. Multumesc pe aceasta cale ICRNY pentru excelenta initiativa de a organiza cu maxima eficienta acest simpozion-dezbatere, exemplar prin profesionalism aplicat si prin caracterul comparativ al analizelor. Imaginile proiectate din expozitia despre mineriada organizata anult de IICCMER in pasajul Pietii Universitatii au avut menirea de reconstitui tabloul acelui insangerat si tulbure moment din istoria post-revolutionara a Romanei.

In discutia de astazi de la BBC am insistat pe tema celor trei mari provocari ale iesirii din autoritarismul comunist (o tema examinata, intre altii, de regretatul Ralf Dahrendorf in a sa clasica lucrare „Reflections of the Revolutions in Europe”, precum si de autori precum Valerie Bunce,  Claus Offe si Stephen Holmes): crearea unui stat de drept, a unei economii de piata si a unei societati civile. In acest sens, societatile din Orientul Mijlociu aflate in acest tumult al renasterii democratice se afla intr-o situatie relativ avantajata, intrucat exista economii de piata, iar societatea civila a functionat, in forme fragile, amenintate dar reale, chiar si in perioada anterioara (oricum mai activa decat in state precum Romania, Bulgaria ori RDG).  Am examinat aceste teme in cartea mea „Despre 1989. Naufragiul Utopiei” aparuta la Humanitas, recent publicata la Tirana in traducere albaneza:

http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-1989

Tot azi voi participa la sustinerea unei remarcabile teze de doctorat  pe care am indrumat-o la Universitatea Maryland cu tema „Confronting Authoritarianism: Order, Dissent and Everyday Politics in Modern Tunisia”. O idee esentiala, demonstrata cu argumente empirice, pa baza cercetarilor de teren, este ca in sultanismul politienesc al lui Ben Ali, au continuat sa existe enclave de autonomie pe care le putem considera expresii ale societatii civile. Presa era, desigur, controlata si manipulata, dar au existat forme de rezistenta ascunsa (spre a relua conceptul lui James C. Scott), chiar ceea in ceea ce aparea public, care sfidau pseudo-consensul dictatorial (reviste mai intai distribuite, apoi retrase de pe piata, piese de teatru cu subtext contestatar, varii manifestari a ceea ce George Konrad a definit drept anti-politica).  Ceea ce diferentiaza semnificativ actualele revolte/revolutii (ele insele combinatii intre reforme moderate si schimbari radicale, deci, cum spunea Timothy Garton Ash, refolutii) este absenta unui magnet extern, al unui focar inspirator de genul reintoarcerii in Europa. Ceea ce se cere relevat este ca autoritarismul din Orientul Mijlociu nu a avut aceeasi intensitate ideologica de tip totalitar precum regimurile mitocratice din Blocul Sovietic (desi in Libia si Siria au existat eforturi de inregimentare si uniformizare doctrinara). Au existat insa similitudini flagrante intre cultul personalitatii in versiunile Ceausescu ori Hoxha si cele practicat de Ben Ali si Gaddhafi.

Ar trebui accentuat efectul de contaminare si difuziune al ideilor si idealurilor anului 1989 si al revolutiilor colorate. Revolutionarii de la Cairo au fost direct influentati de strategiile miscarlor de nesupunere civica din fosta Iugoslavie (Otpor) si din Ucraina (Pora). Asemeni acestor miscari, protestatarii din Orientul Mijlociu au ales calea non-violentei, lasand regimurilor in curs de prabusire aceasta optiune dezastruoasa (aici situatia este similara cu acea din RDG si din Romania in 1989).  Pot fi observate si asemanarile la nivelul scenariilor de succesiune dinastica in tot mai coruptele regimuri despotice: Gamal Mubarak era pregatit sa-i urmeze la conducere tatalui sau, tot asa cum Nicu Ceausescu se bucura de statutul de succesor quasi-desemnat, regimul Assad din Siria etc.

Revolutiile din 1989, ca si acelea din Orientul Mijlociu (inclusiv aceea din Libia) au fost miscari generationale, expresii ale dezgustului tinerei generatii fata de abdicarile, capitularile si compromisurile celor mai in varsta. Ca si in 1989, dezertarea unor sectiuni din elitele dominante (din aparatele partidelor hegemonice, din armata, din politia secreta) a permis acestora sa pozeze in revolutionari si sa se instaleze la putere (cazul FSN-ului este in acest sens paradigmatic).

O concluzie preliminara pe acest subiect fascinant este ca nu exista un scenariu unic al acestor revolutii, ca nu exista doua evenimente politice majore care sa fie identice. In acelasi sens, cum scria sociologul Daniel Chirot, devine tot mai limpede ca revolutiile secolului al XXI-lea vor fi provocate de cauze culturale si morale, mai degraba decat de acelea socio-economice. Nu spun ca acestea n-ar conta, dar el se subsumeaza celor ce tin de idealismul moral, de viziunea liberala despre autonomia individului si necesitatea de a limita posibilitatea entitatilor colcetive (partid, stat etc) de a limita aceste drepturi si de a ofensa demnitatea umana.

PS Recomand aici lucidul articol al lui Leon Wieseltier aparut in „The New Republic” despre momentul post-ecstatic, post-euforic (ceea ce numim the morning after) al revolutiilor din Orientul Mijlociu. Imi amintesc ca am scris in 1990,in revista „Dissent”,  invitat de regretatul Irving Howe, un articol cu titlul „From Euphoria to Rage”. Vom vedea in lunile care urmeaza daca noile democratii vor genera ceea ce Ken Jowitt numeste movements of rage nascute din insatisfactii, frustrari si malaise. Traim acum insa ceea ce Dahrendorf numea the hour of the legislator, constitutionalizarea libertatii.

http://www.tnr.com/article/washington-diarist/magazine85347/libya-egypt-saudi-uprising-aftermath

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Cu tot respectul d-le profesor Tismaneanu,
    dar cred ca a paralela dintre „revolutiile” din tarile arabe si „revolutiile” din estul european sunt nitelus fortate. Desi exista numeroase similitudini intre comportamentul dictaturilor din tarile arabe si cel al „secretarilor generali ai cc al pc…” cred ca de fapt, liderii arabi au avut, mai degraba, valentele si prerogativele unor regi/imparati. Drept urmare aceste societati abia acum vor ajunge sa cunoasca „binefacerile” unor oranduiri de tip socialisto-comunist, in variante de tip islamic, ce-i drept. As fi de acord insa ca, desi nu sub forma unor divizii, tot „armata rosie” joaca rolul „eliberatorului”. Inca mai e pana la 1989 al lumii arabe. Cred ca cel mai potrivit exemplu este Afganistanul.

  2. Observatie: in viteza, ati scris ca mineriada (una din ele) a avut loc in 1989. Va referiti de fapt la iunie 1990 (13-15 iunie, mai precis).

  3. Ati afirmat: „Revolutiile din 1989, ca si acelea din Orientul Mijlociu (inclusiv aceea din Libia) au fost miscari generationale …”

    Eu va intreb: exista vreo revolutie care nu a fost astfel ?

    Desigur, raspunsul depinde de definitia (sensul) „revolutiei”; evident revolutia industriala nu a fost una generationala :-)

    O particularitate a Revolutiei romane este ca studentii nu au jucat nici un rol (sau nesemnificativ) la Timisoara. Poate ulterior, in Piata Universitatii …

    Legat de mineriada: considerati ca a reprezentat inabusirea unei revolutii ? pentru ca am senzatia ca o menmtionati intr-un asemnea context.

    As dori sa va provoc la un exercitiu de speculatie: cum credeti ca se va desfasura revolutia din Coreea de Nord. Daca va faceti timp sa treceti in revista revolutiile din ultimii 50-100 de ani, cred ca Dumneavoastra ati reusi sa descrieti punct cu punct ceea ce se va intampla (eu imi permit sa speculez ca regimul confruntat cu neimaginablile mitinguri de protest ar recurge inclusiv la bombardarea Coreei de Sud).

    Dar cum v-ati imagina o revolutie in China ?

    Si (pentru ca azi sunt mai curios ca de obicei) cum va imaginati o revolutie la … Vatican ? cine, de ce ? cum ? ajutat de cine ?

    P.S.
    O gluma citita pe undeva zilele astea: De ce nu va fi revolutie in SUA ? Pentru ca in SUA nu exista ambasade ale SUA ;-) (nu v-ati suparat, nu-i asa ?)

    • „cum credeti ca se va desfasura revolutia din Coreea de Nord?”
      Chit că nu-mi e adrestă întrebarea: nu cred că va avea loc vreo revoluţie – sau, cel puţin, nu în timpul vieţii noastre sau a copiilor noştri. Coreea de Nord a fost – de mult prea mult timp – şi este în continuare extrem de închisă informaţiilor din exterior, deci mult mai… îndoctrinată (să nu zic, peiorativ, îndobitocită) decât oricare altă ţară.

      O revoluţie în China mi se pare mai plauzibilă, tocmai datorită faptului că acolo ingredientele sunt asemănătoare celor din perioada târzie a ţărilor din fostul bloc sovietic – e o ţară în care ajung influenţele externe – culturale, politice – din exterior, e o ţară în parteneriate economice şi militare, iar influenţele externe sunt contrabalansate de controlul informaţional şi poliţienesc al statului.

  4. „…adoptarea unei agende largi inspirata de filosofia drepturilor omului si de convingerea ca o democratie este preferabila oricarui autoritarism.” Gresit.

    „In democratie, revolutiile se nasc inainte de toate din cauza agitatiei demagogilor. Cat priveste pe particulari, ei constrang prin denuntarile lor perpetue, pe bogati insisi a se reuni pentru a conspira; caci teama comuna apropie pe oamenii cei mai dusmani. In afacerile publice, multimea e aceea pe care o imping la rascoala. Ne putem convinge ca lucrurile s-au petrecut de mii de ori astfel.” Aristotel

    Cat despre drepturile omului, miscarea a prins contur abia in anii 1970…era noastra.

    • Pledez pentru multicauzalitate, pentru recunoasterea tensiunilor dintre variile motivatii ce duc la declansarea unei revolutii. Ceea ce mi se pare important este sa vedem cum si de ce s-a nascut protestul revolutionar tocmai in Tunisia, legaturile dintre manifestatiile din acea tara si prabusirea regimului Ben Ali, pe deo parte, si radicalizarea protestului in Egipt, Libia, Yemen, Siria etc N-am insistat indeajuns in textul meu (din ratiuni de spatiu) pe elementul inovator al revolutiilor arabe (prezent si in cazul miscarii din Moldova din 2009) in ceea ce priveste rolul retelelor sociale (facebook) si al comunicatiilor instantanee (twitter).

      Naratiunile dominante in momentul unei revolutii sunt desigur forme de legitimare ale noilor structuri. Dar acest lucru nu le face mai putin semnificative. Ele trebuie analizate atent pentru a distinge intre aspiratii reale si promisiuni demagogice. Liderii de la Beijing urmaresc intens aceste miscari din Orientul Mijlociu si reactioneaza cu nervozitate (arestari de disidenti, persecutarea celor care indraznesc sa revendice democratizarea sistemului politic).

      Nu stiu cum va arata o revolutie democratica in Coreea de Nord, cum va izbucni si cine o va conduce, dar stiu ca ea este inevitabila. Avem prea putine date despre non-conformism, protest si opozitie in acea tara ermetic inchisa. Cand se va intampla acest lucru nu o poate spune nimeni cu precizie. Cred ca mai degraba putem astepta asemenea miscari intr-un viitor relativ apropiat in Belarus, in Vietnam si in Cuba.

  5. Aha… Deci revolutiile din Tunisia, Egipt, Libia… sunt despre democratie… nu despre petrol, bani si putere?

    Pana acum nu am inteles asta… mie mi se parea ca zona africii de nord e importanta din alte puncte de vedere. Mai ales ca eu am crezut ca liderii occidentali (franta, marea britanie, sua) sunt prieteni cu mubarak sau cu cu gadafi… pentru ca eu i-am vazut impreuna la masa … ba chiar am vazut si un cort mare prin paris. Si cand au fost sinceri … cand au mancat cu el sau acum cand il bombardeaza?

    Si eu pledez pentru multicauzalitate doar ca printre cauzele revolutiilor as socoti si interesele geostrategice, serviciile secrete, petrolul, banii… si altele…

    Nu stiu altii cum sunt dar mie mi-a placut mult Machiavelli…

    “….mi è parso più conveniente andare dietro alla verità effettuale della cosa che alla immaginazione di essa…..”

    Cu siguranta domnul tismaneanu stie cum e cu verita effettuale… si cam care ar fi adevarul in cazul „revolutiilor” din tarile mai sus mentionate.

    Dar e mult mai simplu sa ii dai inainte cu democratie… viata .. libertate si cautarea fericirii…. nu?

    • Nu’sh cat petrol o fi prin South Korea, unul dintre cele mai bune exemple de „colonizare doctrinara” de sorginte USA. O sa-mi raspunzi ca-n Vietnam au luat-o pe cocoasa desi, intre timp, vietnamezii ii depasesc in dorinta de emigrare chiar si pe romani. Poate ca as strica orzul „razbunarii” de tip crunt daca a-i recunoaste superioritatea „adversarului” dar „gasca’ antiamericanismului ideologic-impus ori liber-cugetator-asumat sigur ca ti se pare mai sexy-apetisanta. … si cand te gandesti ca exista oameni care, inca, mai cred ca principalul organ al omului e creierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro