vineri, martie 29, 2024

Separatologii: arma secretă a Rusiei în Ucraina

Voi discuta aici trei ipoteze cu privire la războiul ruso-ucrainean intrat acum în faza înghețată. Primul aspect ține de invazia masivă de la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie. Cred că acțiunile Rusiei nu sunt parte a unei strategii rusești coerente. Forțele militare rusești trimise recent în regiune înclină balanța în favoarea celor două republici separatiste și antrenează Ucraina și Rusia într-un conflict pe termen lung. A doua ipoteză (de fapt cea mai importantă) ține de modul în care Rusia susține separatismul din Estul Ucrainei. Afirm că după izbucnirea protestelor din Estul Ucrainei, Moscova a delegat în regiune indivizi afiliați structurilor militare rusești, care pot fi calificați drept separatologi, adică experți în ale separatismului. Scopul acestor trimiși este controlul și direcționarea mișcării separatiste într-o albie favorabilă lui Putin și prevenirea formulării unor inițiative periculoase pentru Kremlin. A treia ipoteză este că acești trimiși ai Moscovei în încercarea de a controla cele două regiuni intră în conflict cu separatiștii locali, cei din urmă invitând de nenumărate ori Moscova să anexeze cele două republici. Acest conflict între liderii locali și trimișii Moscovei continuă, însă deocamdată liderii locali au fost disciplinați și înlocuiți cu trimișii Moscovei și cu politicieni dezertori de orientare rusă de tipul lui Oleg Țariov sau Boris Litvinov. Pentru a crea aparențele unei mișcări cu rădăcini locale, în august Moscova a promovat în funcția de premier al Republicii de la Donețk pe Alexandr Zaharcenko, un localnic tânăr secondat de către separatologii veterani aprobați de Kremlin. Elucidarea celor trei aspecte ne ajută să înțelegem mecanismele locale ale expansionismului rusesc.

***

În pofida celor care îl văd pe Putin ca pe un mare strateg, Rusia nu are deocamdată un plan coerent pentru Estul Ucrainei din două motive. În primul rând, Putin nu a anticipat valul de naționalism rusesc și nostalgie prosovietică pe care l-a provocat anexarea bine planificată a Crimeii. După anexarea pensinsulei ca răspuns la Euromaidan, atât Guvernul cât și Președintele rus au vizitat regiunea sfidând cu tupeu autoritățile de la Kiev. Este un semn clar că rușii nu au de gând să cedeze controlul asupra Crimeii. Pe de altă parte, oficialii ruși nu au vizitat încă cele două republici autoproclamate din Estul Ucrainei: Republica Populară Donețk (DNR) și Republica Populară Lugansk (LNR) reunite recent într-o Uniune confederativă cu un parlament comun condus Oleg Țariov, politician de orientare pro-rusă trecut de partea separatiștilor. În al doilea rând, până în septembrie, în pofida dovezilor contrarii, Rusia nega cu nerușinare implicarea în regiunea de est a Ucrainei. Astfel Rusia încă pretinde că nu este parte a conflictului cu toate că a trecut demult de faza de plausible deniability. La fel s-a întâmplat și în războiul moldo-rus din Transnistria, când Rusia a susținut că armata a XIV-ea nu a furnizat arme separatiștilor transnistreni descriind conflictul din Estul Moldovei ca fiind unul eminamente intern. Mai mult, după începerea ofensivei ucrainene în Estul Ucrainei, Putin nu a trimis imediat militari ruși, tancuri și artilerie grea în regiune. El a așteptat până când forțele ucrainene au alungat separatiștii din Slavyansk și erau pe cale să-i împingă pe separatiști în Rusia. În acele zile separatiștii locali îl implorau pe Putin să intervină. Pentru a evita înfrângerea completă Putin a trimis șapte batalioane (circa 6000 de militari) cu artilerie grea în Ucraina. Această intervenție masivă a rușilor și lipsa de coordonare între forțele ucrainene au cauzat dezastrul din zona orașului Ilovaysk. Semenchenko, conducătorul batalionului de voluntari anti-separatist Donbass relatează cu lux de amănunte această catastrofă militară (vezi relatarea aici). Anume după această invazie fățișă, planul de încetare a focului propus de Putin este acceptat rapid de către Poroșenco. Dacă planul lansat de Putin este implementat și Ucraina continuă să facă concesii, statul vecin va pierde controlul asupra celor două regiuni în schimbul unei păci fragile. Această pace temporară este necesară mai mult Ucrainei decât rușilor, pentru că noul președinte ucrainean vrea să evite colapsul economic și să primească gaz rusesc în timpul iernii.
Chiar dacă ministrul rus de externe Lavrov neagă reluarea scenariul transnistrean în Ucraina, Rusia are deja două Transnistrii în Ucraina. Chiar dacă eșuează una, rămâne a doua. Deocamdată însă încearcă să le unească într-o singură formațiune. Oricum Ucraina spune pe termen scurt adio visului european. Deja s-a decis ca implementarea Acordului de Asociere va fi amânată pentru un an la insistența rușilor, o cedare clară a Occidentului în fața lui Putin. Problema pentru Ucraina este că aceste republici separatiste sunt mărginite de regiuni controlate de Kiev, dar în care populația este în mare parte vorbitoare de limbă rusă. În orașe precum Mariupol sau Harkov sentimentul pro-rusesc este prezent, în aprilie 2014 izbucnind focare de separatism și acolo. Acestea ar putea reapărea chiar și fără ajutorul oficial al Rusiei, dar cu susținerea naționaliștilor radicali din cele două republici separatiste. Acești naționaliști radicali s-ar părea că au o agendă mai radicală decât agenda lui Putin. Acum Rusia are nevoie de indivizi, care să administreze cele două republici conform directivelor Moscovei. Totuși interesele separatiștilor locali se bat cap în cap uneori cu politica dorită de Putin din care cauză observăm separatiștii locali sunt înlocuiți cu separatiști de profesie trimiși de Kremlin.

***

Pentru cei care urmăresc atent evoluțiile din Estul Ucrainei nu constituie o noutate faptul că mișcarea de protest era condusă inițial de localnicul Pavel Gubarev. Cine este acest Pavel Gubarev? Gubarev este un tânăr de 31 de ani, care pe data de 1 martie 2014 a fost proclamat de către un grup de activiști pro-ruși – guvernator popular al regiunii Donețk. Licențiat în istorie, membru al Partidului Socialist Progresist din regiune, Gubarev își câștiga uneori pâinea făcând-o pe Moș Gerilă la banchetele de revelion. La 3 martie 2014 cere organizarea unui referendum cu privire la statutul regiunii. Drept urmare serviciile de securitate ucrainene îl arestează pe Gubarev și îl acuză de instigare la separatism, pedeapsă pasibilă cu 10 ani de închisoare. Imediat Ministerul de Externe rus declară că Gubarev este un deținut politic. Arestarea sa catalizează protestele din Estul Ucrainei. În mai 2014, Gubarev este eliberat în schimbul a trei ofițeri ai unității de elită Alfa capturați de către milițiile pro-ruse din regiune (cei trei trebuiau să-l captureze pe Igor Bezler, un alt separatist local celebru prin brutalitatea sa). Un panslavist convins, Gubarev a fost instruit în unitățile paramilitare ale Partidului Unității Ruse, partid cu înclinații neofasciste condus de către Alexandr Barkashov. Gubarev este cel mai prominent ideologi local al separatismului și adeptul creării Novorusiei, o idee cu rădăcini în perioada țaristă. Nostalgia sovietică, simbolurile comuniste, referințele la cel de-al Doilea Război Mondial, radicalismul ortodox și trecutul imperial al Rusiei sunt toate amalgamate de către Gubarev într-un discurs naționalist mobilizator adresat vorbitorilor de rusă din Estul Ucrainei. Făcând  referire la cazul Kosovo, Gubarev susține că fiecare regiune din Ucraina ar trebui să organizeze referendumuri pentru a decide dacă rămâ ne sau nu în componența actualului stat ucrainean.

***

După arestul lui Gubarev, Moscova renunță la acesta și caută un nou lider separatist. Acesta pare a fi Denis Pușilin, un alt tânăr din preajma Donețkului, care însă se dovedește a fi implicat în schema financiară MMM, echivalentul rusesc al Caritasului românesc. Devine chiar membru al partidului cu același nume creat în Ucraina de către vestitul escroc Sergey Mavrody. După aceste revelații, Moscova decide să numească în posturi-cheie doi cetățeni ruși și foști ofițeri ai serviciilor secrete rusești: Igor Girkin (cu pseudonimul Strelkov) și Alexandr Borodai. Primul își face apariția în aprilie 2014 la Slavyansk. Fost voluntar de partea separatiștilor în Transnistria, ulterior ajută regimul lui Milosevici în Bosnia, participă la cele două războaie ale Rusiei în Cecenia, organizează anexarea Crimeii, după care împreună cu alți așa-ziși voluntari poposește în estul Ucrainei. Pasionat de reconstruirea bătăliilor istorice, un admirator și apropiat al lui Alexandr Dughin, ideologul mișcării eurasiatice Girkin a coordonat acțiunile militare ale milițiilor pro-ruse din zona orașului Slavyansk. Acolo intră în conflict cu primarul autoproclamat Vyacheslav Ponomaryov, pe care chiar îl arestează. În fața ofensivei ucrainene este nevoit să abandoneze orașul învinuindu-l pe Putin că nu ar susține militar lupta împotriva ‘regimului fascist de la Kiev’. După abandonarea Slavyanskului, Girkin devine Ministrul Apărării în DNR, dar vestitul jurnalist naționalist rus Sergey Kurginyan îl acuză pe Girkin de trădare și cere pedepsirea sa. După acest episod Girkin dispare din regiune, pentru a reapărea în septembrie la Moscova declarând că Putin este înconjurat de coloana a cincea care îl îndrumă pe calea greșită.

Cel de-al doilea trimis al Rusiei în regiune este Alexandr Borodai, prieten bun cu Girkin. Se cunosc încă din Transnistria, unde ambii i-au susținut pe separatiștii transnistreni în calitate de voluntari. Pe atunci Borodai avea douăzeci de ani. În 1993, Borodaj se alătură formațiunilor paramilitare ale forțelor conservatoare rusești ce se opun reformelor președintelui Yeltsin. Născut într-o familie de intelectuali, cu un tată filosof, Borodai studiază și el filosofia la Moscova, începe un doctorat, după care devine jurnalist și antreprenor. La fel ca Girkin poate fi calificat drept un intelectual naționalist. În martie 2014 participă la anexarea Crimeii de către Rusia. Pe data de 16 mai 2014 este numit în funcția de premier al Republicii Populare de la Donețk, funcție pe care o ocupă până la 7 august a.c. După asta acesta devine vice-premier, consilier general al Consiliului de Miniștri al așa-numitei republici populare. La plecarea sa din postul de premier, Borodai a accentuat că în locul său va veni Alexandr Zaharcenko, un localnic autentic. Zaharcenko este și el un tână de treizeci de ani, comandant al detașamentului de separatiști Oplot, înconjurat însă de oamenii Kremlinului.

Dovada finală că Rusia are separatiști de profesie gata pentru a fi trimiși în misiune a venit odată cu apariția celui de-al treilea personaj la cârma autoproclamatei republici de la Donețk – Vladimir Antiufeev. Cei trei trimiși ai Moscovei pot fi văzuți împreună la conferința de presă din 10 iulie 2014.  Evenimentul mi-a risipit dubiile pe care le mai aveam cu privire la aplicarea scenariului transnistrean în Estul Ucrainei. De ce l-a scos Rusia pe bătrânelul Antiufeev de la pensie și l-a trimis în Donețk? Răspunsul este simplu. Trimișii Moscovei Girkin și Borodaj nu au suficientă experiență în ale separatismului așa că Moscova a decis să trimită veterani acolo. Antiufeev are 63 de ani. După ce a încercat să oprească căderea URSS-ului în Letonia a fost trimis în Transnistria. Timp de două decenii spre deliciul lui Yeltsin și Putin, acesta a conservat Uniunea Sovietică în Transnistria ocupând funcția de șef al serviciului de securitate transnistrean (MGB). Antyufeev s-a aflat mereu la ordinele lui Igor Smirnov, un alt cetățean rus parașutat în Transnistria la sfârșitul anilor ’80. La fel ca Igor Girkin, Antyufeev a folosit în Transnistria un pseudonim – Vadim Șevțov. Despre crimele săvârșite de către Antyufeev nu voi spune decât că el a reținut grupul lui Ilie Ilașcu și l-a ținut după gratii timp de douăzeci de ani. Acuzat de corupție după venirea lui Evgeny Șevciuc, Antyufeev părăsește Transnistria și potrivit presei din regiune iese la pensie. Venirea lui Antiufeev este însoțită și de numirea în funcția de Ministru de Externe al DNR a unui alt separatist transnistrean notoriu – Alexandru Caraman. Este clar că Rusia nu mizează pe localnicii Pavel Gubarev, Denis Pușilin, Viaceslav Ponomarev. Nici despre Ianukovici refugiat în Rostov-pe-Don nu se mai aude nimic. În schimb Rusia mizează pe separatiștii de profesie cu vechime în muncă. Noii-veniți au o atitudine de superioritate vizavi de separatiștii locali, care treptat sunt înlăturați din funcțiile cheie.

În contextul semnării acordului de încetare a focului și acordării autonomiei lărgite celor două republici autoproclamate, merită să ne întrebăm dacă Putin controlează situația de pe loc. Ideea că cele două republici autoproclamate, adunate acum într-o Uniune confederativă ar acționa independent de voința Moscovei este greu de crezut, însă în câteva rânduri separatiștii locali s-au dovedit a fi mai radicali decât Putin. Un exemplu este referendumul din mai înfăptuit în pofida declarațiilor publice făcute de către Putin împotriva referendumului. Din această cauză pacea din Ucraina este fragilă. Putin nu controlează direct toate formațiunile paramilitare din cele două republici, dar el controlează cele două formațiuni prin separatologii plasați în roluri cheie. Susținerea rusească a separatismului în Estul Ucrainei este masivă. Apariția tandemului Girkin-Borodai, mobilizarea formațiunilor paramilitare căzăcești în frunte cu cazacul ultraortodox și antisemit Babai, mercenarii aduși din Osetia, deschiderea punctelor de recrutare a voluntarilor pe teritoriul Federației Ruse, propaganda la scară globală în favoarea separatiștilor, cele șapte batalioane ce au trecut frontiera ruso-ucraineană sunt doar câteva exemple de amestec rusesc. Venirea lui Vladimir Antyufeev în funcția de vicepremier pune însă în evidență faptul că noua construcție statală are la vârf cetățeni ruși cu o bogată experiență în domeniul separatismului și cu o carieră îndelungată în serviciile secrete rusești.

***

Care este semnificația mai largă a acestor mutări de cadre în Republica autoproclamată de la Donețk? În primul rând devine clar că Moscova dorește controlul absolut în aceste două republici. Putin nu este satisfăcut să controleze parțial cele două regiuni. Observăm că la fel ca pe vremuri, când la Moscova erau pregătiți lideri comuniști pentru a fi parașutați în posturi-cheie în diverse țări-satelit după ocupație (exemplul românesc al Anei Pauker este relevant aici), acum Kremlinul pregătește separatologii. Rusia are nevoie de acești experți în ale separatismului în poziții-cheie pentru a alinia agenda elitelor separatiste locale la agenda Kremlinului. Asta pentru că elitele separatiste locale sunt uneori mai radicale decât Kremlinul, alteori – mai conciliante. Interesele divergente ale Kremlinului și ale elitelor pro-rusești locale se transformă în tensiuni. În Estul Ucrainei trimișii Kremlinului s-au confruntat cu elitele separatiste locale, care sunt mult mai naționaliste și pro-imperiale. Nu toți membrii acestor elite sunt nostalgici după regimul comunist, unii dintre ei vor refacerea imperiului țarist și sunt clasificați drept Albi, vlasovtsy etc. Separatologii rușii au reușit înlăturarea de la putere a membrilor incomozi ale elitelor locale, ceea ce a stârnit un val de frustrări pe plan local. În al doilea rând, modelul transnistrean este exportat în Ucraina chiar dacă ministrul de externe rus neagă cu vehemență acest lucru. Biografiile trimișilor Kremlinului arată că aceștia nu doar cunosc foarte bine problema transnistreană, dar că ei au fost arhitecții din umbră a experimentului transnistrean, care acum servește drept model. Evident că fără susținerea militară rusească toate aceste regimuri separatiste nu ar supraviețui și că ar trebui să facă concesii majore. Putin însă nu mai poate ceda controlul asupra acestor două republici Kievului pentru că acest lucru ar fi perceput drept o înfrângere de către electoratul naționalist din Rusia. Trimiterea celor șapte batalioane rusești arată că Putin a decis să nu cedeze cele două republici Kievului. Poroșenco înțelege acest lucru, nu în zadar la 18 septembrie a cerut mai multe arme de la Congresul american. “Nu putem păstra pacea doar cu plapume”, le-a spus Poroșenco americanilor. Din păcate pentru Ucraina, ISIS și stabilitatea Irakului sunt mai importante pentru SUA decât conflictul Ucrainei cu Rusia. Așa că războiul ruso-ucrainean este abia la început.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Rusia nu isi permite sa declare razboi, din multe motive (unele legate de acorduri semnate, altele de impactul politic declansat) asa ca face razboi disimulat invaluit in multa minciuna. Pe termen lung va fi pentru Rusia dezastru. Ultimele declaratii (de data aceasta Medvedev) revin la retorica nucleara. Dar o tara inarmata nuclear trebuie sa fie un partener previzibil si transparent. Orice accident si apreciere gresita a situatiei va trimite toata omenirea in iarna nucleara. (Fara votca). Alterarea acestei realitati politice trimite Rusia inapoi in razboiul rece pina va deveni credibila. Cu un partener mincinos si bolnav trebuie sa te porti cu manusi.
    Faptul ca se intimpla in Ucraina este intimplator. Putea sa fie Finlanda sau tarile baltice sau Moldova.

    • @ Smaranda
      „o tara inarmata nuclear trebuie sa fie un partener previzibil si transparent” – multe lucruri trebuie sa fie altfel, dar daca te uiti China, Pakistan, India, Israel sau Correa de Nord care din ele ti se pare mai transparenta decat Rusia? :))

  2. Articol foarte bine documentat în ceea ce privește partea factuală. A crede, însă, că ceea ce se-ntâmplă în estul Ucrainei scapă fie și cu o iotă controlului lui Putin – asta nu poate fi decât naivitate …
    Jocul actoricesc de acolo, cu așa-zisele tensiuni între localnici și … separatologii de teapa lui Antiufeev, Girkin, Smirnov și alte otrepe kaghebiste, este doar o perdea de fum la adresa Occidentului, care trebuie să creadă … ce, că Putin este moderat? A se slăbi … Oricum se va duce Merkelița să-l asculte terapeutic pe micul Stalin, ghidul cocorilor! Mi-e silă …

    • @ ikke
      incurci lucrurile; Antiufeev, Girkin, Borodai sunt oamenii Kremlinului, in timp ce separatistii locali de tipul lui Gubarev, Pusilin sunt mai radicali in sensul ca vor crearea Novorusiei, care in viziunea lor trebuie sa se intinda pana la frontiera cu Romania. Putin nu planifica anexarea celor doua republici autoproclamate. Separatistii locali insa cer ca Rusia sa-i anexeze pe modelul Crimeii, adica INVITA IMPERIUL SA LE ANEXEZE. Uite la protestele din aprilie-mai si vezi ce strigau pe la mitinguri sau asculta declaratiile de dupa asa-zisul referendum.

      • Situatia cu UNIREA este mai complicata decat pare la prima vedere. Intre Nistru si Prut pe langa 20% care sunt rusi, gagauzi, ucrainieni si alte minoritati se adauga 30% (aproximativ) sunt moldoveni care se simt MOLDOVENI – altceva fata de ROMANI (inclusiv limba separata fata de limba romana). Partidele pro rusia si anti europene vor mai castiga inca multe decenii inainte peste 50% din voturi daca structura etnica ramane asa iar transnistria se exclude deoarece este si va ramane puternic rusificata/slava iar rusia nu isi va retrage trupele armate. ROMANIA sa de-a gratuit si rapid cetatenia la o parte dintre rusii si rusofonii (minoritatile doar dintre Nistru si Prut dupa actele de nastere slave). In acest mod partidele ANTI ROMANESTI vor castiga putine voturi. Cine doreste UNIREA celor doua tari in Romania trebuie sa accepte ca in R. Moldova sunt minoritati care NU vor pleca de acolo de buna voie, ci doar daca au sansa unei vietii mai bune in alte tari dezvoltate (multi nu vor ramane in Romania). Eu NU as vrea ca dupa UNIRE sa avem intre Nistru si Prut mari minoritati de rusi, gagauzi, ucrainieni care nu vor/nu pot sa faca parte din ROMANIA si vor visa si trage tara catre rusia. Iar sa facem ceva rau cu acesti oamenii trebuie sa iasa din discutie pentru ca rusia este si va ramane TARA importanta.

  3. Dupa parerea mea, termenul de „razboi ruso-ucrainian” este eronat!
    Cine isi poate imagina ca un „razboi” intre Ucraina si Rusia ar dura mai mult de 5 minute, nu cunoaste realitatea acestei parti a lumii…
    Evident ca Putin este un lider neconventional, cu siguranta ca intentiile lui hegemoniste sunt departe de a fi considerate „normale” pentru altii decat ai lui, indiscutabil ca anexarea Crimeei a fost o demonstratie de forta deplorabila, pe meleagurile noastre,etc.,etc.!
    Comparativ, ce s-a petrecut la Kiev imediat dupa victoria Maidanului? Guvernul provizoriu auto-instalat a considerat just(!) sa interzica minoritatilor (rusi, romani) o serie de drepturi naturale, ca cel al practicarii limbii materne in institutiile de stat (inclusiv in scoli!).
    Amatorism politic sau provocare?
    Tind sa cred ca stiau exact care va fi reactia Rusiei, respectiv a Occidentului, pe care-si bazau insasi existenta!
    Inainte de Maidan Ucraina era in faliment, iar Occidentul absolut indiferent la soarta ei!
    Ca sa-si mascheze incapacitatea de a-si administra corect tara, ca sa se uite de coruptie si de hotii de amploare dificil imaginabile, a fost suficient sa se zgandareasca sentimentul nationalist al rusilor, reactia previzibila a lui Putin nereprezentand nicidecum o catastrofa pentru „sarmanii ucrainieni”, ci o salvare!
    Astazi, fonduri importante sunt injectate in economia ucrainiana, UE fiind practic obligata de context (si de SUA!) sa „faca un efort” in ciuda propriilor probleme economice si financiare, ca altfel ne ocupa rusii pe toti!!! E un pic cusut cu ata alba…!
    Nu stiu ce intentii are Putin, ce orgoliu de reparat (Snowden…?) are Obama, sau ce lipsa de c…. europenii, ceea ce stiu este ca din acest conflict intre Occident si Rusia, singurii care au de castigat sunt : ucrainienii!

    • @ Ela
      RAZBOIUL RUSO-UCRAINEAN este termenul potrivit; trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Daca folosim alte sintagme nu facem decat sa participam la minciunile proliferate de rusi, care declara ca nu sunt implicati.

      La sfarsitul lui august vorbim deja despre intrarea a 7 batalioane (circa 6000 de militari rusi) pe teritoriul Ucrainei, care trag in fortele militare si de voluntari ucrainene. Ai declaratia lui Semen Semenchenko, comandatului batalionului de voluntari Donbass aici: https://www.youtube.com/watch?v=Srfm2qVnW3w&list=PLmamH97H3Nji71z98hB-C_MDPwTO8VFaW&index=10 (daca ai nevoie de traducere te ajut)

      In legatura cu faptul ca ideea ca Ucraina era in faliment si acum occidentalii i-ar ajuta, cred ca este un punct de vedere problematic. Acum Ucraina este mai aproape de faliment decat era atunci. Multe din intreprinderile industriale din Estul Ucrainei sunt distruse, asa ca economic Ucraina este mai vulnerabila acum decat atunci. Occidentali ajuta dar doar atat cat sa nu declare Ucraina faliment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ion Marandici
Ion Marandici
Doctorand și lector la Facultatea de Științe Politice, Universitatea Rutgers din New Jersey (SUA)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro