joi, martie 28, 2024

Multe soparle in gaurile analizei Stratfor despre Romania

E viciu vechi şi nobil plăcerea nebună de a-i auzi pe alţii, îndeobşte pe străinii din ţări mai civilizate, aruncându-şi părerea despre România în calea urechilor noastre. Nu ne dorim o analiză justă şi obiectivă, ci doar calităţile confirmate şi defectele compătimite. Dar George Friedman nu e nici un străin oarecare şi nici un oaspete confortabil. Călătorind în România, fondatorul Stratfor şi-a împărtăşit părerea despre viitorul naţiei noastre. Nu e cu fete, cu sarmale sau cu mănăstirile din Bucovina. Poate tocmai de aceea e dătătoare de frisoane.

Plin de dibăcie, Friedman îşi începe eseul cu o analiză psihologică a poporului român care îi asigură din start încrederea cititorului. Fiind comune, observaţiile atrag unanimitatea dar şi fascinează datorită sintaxei fermecătoare: „Istoria proprie nu le spune românilor că-şi guvernează soarta şi, de aceea, românii au speranţe modeste şi aşteptări temperate de acest trecut” sau „Românii au dorit să devină europeni pentru că a fi român era prea periculos”. Aceasta este prima inflexiune care dezvăluie principala teză a analizei Strafor: Uniunea Europeană şi NATO nu sunt soluţii ci probleme care aduc dificultăţi României.

Criticând „religiozitatea” cu care românii cred în utilitatea apartanenţei lor la cele două organizaţii, argumentele lui Friedman invocă absenţa unui obiectiv bine definit al NATO şi nocivitatea economică a Uniunii Europene. În cazul din urmă, Friedman atrage atenţia asupra legislaţiei europene adecvate unui stat dezvoltat dar nu şi unuia în curs de dezvoltare, cum e România. Este preluat astfel argumentul preferat de eurosceptici, fie ei din state dezvoltate sau nu. Ce ignoră Friedman este faptul că România a încercat, vreme de 15 ani, să-şi creeze un ambient economic propice. Fără succes. Şi atunci, ca şi acum, pentru firmele româneşti evaziunea era alternativa la dispariţie. Şi atunci, ca şi acum, competitivitatea firmelor româneşti pe piaţa europeană era redusă. Ineficienţa a rămas constantă deşi modelul legislativ s-a schimbat. E drept că normele europene încarcă spatele şi aşa cocoşat al firmelor româneşti, dar în acelaşi timp obligă la reglementare o piaţă până de curând semi-sălbatică. Dracul cel mai negru nu este legislaţia europeană, ci mediul fiscal instabil, handicapul unei industrii dezvoltate haotic, a unei agriculturi retardate dar şi a resurselor umane slab calificate. Friedman vede avantajul competitiv al unei populaţii „foarte talentate şi bine calificate” dispusă să muncească pe bani puţini, dar ignoră mulţimea de date referitoare la inadecvarea românilor la realităţile pieţei de muncă sau faptul că acea parte talentată şi bine calificată emigrează rapid. Dar ce mai contează datele în faţa simpatiei culese de la un public cucerit de o aşa caracterizare?

Problema este că în centrul UE se găseşte o putere gigantică ce exportă în România şi este foarte greu pentru România să găsească locul în UE unde să-şi vândă bunurile”, mai scrie Friedman. Germania este această putere în care fondatorul Stratfor vede principala problemă a României. Cuprinse de sentimente frăţeşti, ar trebui firmele germane să-şi reducă activitatea pentru a face loc pe piaţa UE şi românilor? Friedman nu vede cu ochi buni nici faptul că o parte din exporturile României către Germania sunt operate de companii în proprietate germană. Ce mai contează investiţiile germane în România (sunt cele mai consistente), taxele plătite sau românii angajaţi în aceste companii? Germania este de vină, prin imperialismul său economic.

Lucrurile sunt însă mult mai nuanţate, deficitul economic al României cu Germania continuându-şi tendinţa descrescătoare începută încă din 2008. Pe de altă parte, dacă Germania domină piaţa europeană a exporturilor, tot ea este cel mai important contributor la bugetul Uniunii Europene, parte din aceste contribuţii regăsindu-se şi în fondurile europene puse la dispoziţia României. Iată cum, deşi indică către o problemă reală a României, şi anume cuantumul redus al exporturilor pe piaţa europeană, analiza Stratfor vede peisajul în alb-negru, grăbindu-se să identifice vinovatul.

În privinţa NATO, George Friedman are o tolbă plină cu certitudini: “În mod cert, nu cred că NATO v-ar proteja dacă s-ar întâmpla ceva”. Deşi afirmă că România a devenit un spaţiu interesant în ochii marilor puteri, Friedman nu crede că Germania (da, acea Germanie care câştigă din relaţia economică cu România) şi-ar trimite tinerii să moară pentru România. Noţiunea de armată profesionistă este relativizată aici, iar principiul Realpolitik este menţionat doar atunci când ajută la funcţionarea mecanismului argumentativ. Eficienţa cu care NATO, în ciuda oricăror  scăderi, şi-a protejat membrii în ultimele două decenii are la bază mai curând intimidarea preventivă decât intervenţia nemijlocită. Dar, deşi este un mare amator al teoriei precedentelor istorice, Friedman nu ar putea oferi exemplul unui caz în care NATO a evitat intervenţia într-o zonă aflată în zona sa de influenţă. Din nou, plecând de la un adevăr, şi anume perioada confuză traversată în prezent de Alianţă, Friedman construieşte un edificiu plin de inexactităţi şi speculaţii. Nu este nici prima şi nici ultima oară.

Însă în ciuda tuturor scăderilor, analiza Stratfor are o mare calitate. Aduce în atenţie monomania României pentru Occident, o temă deja discutată în cercurile diplomaţilor români. Neglijând relaţiile sale cu Turcia sau eşuând în a-şi construi o poziţie solidă în faţa Rusiei, situaţia României este fragilizată în prezent de absenţa unor alternative geopolitice. Dar nu am ajuns aici din cauza Uniunii Europene sau a NATO, ci datorită inadecvării noastre la noul rol pe care-l putem juca tocmai datorită apartenenţei la UE şi NATO.

Se întâmplă pentru întâia oară în istoria statului român când spaţiul de manevră în politica externă este generos. Problema este, şi aici formularea lui George Friedman este de o limpezime îngrijorătoare, “acceptarea faptului că lumea post-război rece nu mai există”. Dacă până în anul 2000 eram doar nişte figuranţi pe scena geopolitică, acum am primit un rol secundar care, jucat bine, ne-ar putea asigura permanenţa pe afişul lumii civilizate.

PS. Şi, ca să sfârşim în nota emoţională în care a fost împachetată analiza Stratfor, să punem în oglindă două propoziţii prezente în textul lui George Friedman.

  1. Pentru România, independenţa naţională a fost un proces de acomodare faţă de naţiuni şi imperii mai puternice” şi, câteva rânduri mai jos,
  2. Românii şi-au păstrat identitatea naţională şi o politică externă independentă cu un preţ îngrozitor în libertatea personală şi bunăstarea economică”.

Ooops…dragă Stratfor, domnule Friedman, vă rog explicaţi-ne mai pe larg cum e cu independenţa asta.

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Sint total de acord cu tine Vlad (daca e important …;-) ).
    Dar poate ce face G.Friedman e doar un exercitiu de imaginatie, un fel mai calificat de a prezice? Ca nu merita luat asa in serios….dar pe de alta parte sint unii care il iau in serios, decizii sint luate la sfatul Stratfor…
    Pe de alta parte el e si o sursa de inpiratie pt neocons iar Stratfor lucreaza pe bani etc etc

    Ce ma nedumereste pe mine e chestia cu Germania in sus, Germania in jos. E mai mult Germania decit Romania.
    USA a acuzat multa vreme tarile europene ca nu preiau o parte din povara NATO, ca nu exercita mai mult leadership. Germania o face acum, de voie sau nevoie, si nu e bine deloc in ochii lor. De ce? Singurul motiv (pe linga mult hulitul export) pe care il vad e ca Germania nu se inarmeaza corespunzator pt noul lor rol, ca experimenteaza geopolitic fara „muschii” necesari. Ba dimpotriva, vrea sa scape de armele nucleare plasate in Germania.
    Sau poate ca americanii vor sa bagatelizeze faptul ca nici garantiile lor Georgia/Gruzia nu au valorat nimic?
    Cert e ca avem probleme mari si G.Friedman e foarte dragut cu noi. Viitorul e mult mai sumbru.

    „… history is reaching for Romania again.”

    • Personal, ajung la o concluzie neasteptata si inconfortabila(pentru mine, cel putin): politicianul, hai sa zicem roman, cela mai adecvat la paradigma de securitate a Romaniei, conform lui Friedman, este Vladimir Voronin! No kidding, incercati sa il percepeti pe Voronin si acvtiunile sale, sine ira et studio, si cred ca veti ajunge la aceeasi concluzie: politica lui de pilotare a Moldovei fosta sovietica, a fost/este ghidata fara nici un ‘balast’ istoric, este doar o adevarata ‘real politik’ ce tine seama, fara sa-si fi propus asta, desigur, de aceleasi coordonate trasate si de Friedman

    • Se leaga de Germania pentru ca ea reprezinta o amenintare directa pentru US. Romania si exporturile noastre in plin avant sunt absolut nesemnificative, in schimb exporturile germane pot dislocui firmele americane in multe contracte, si chiar o fac. Si atunci normal sa-si dea „coate” din astea. Pana la urma forta militara e in fundal, si ce conteaza mai mult si se exercita zi de zi e forta economica. Si la asta US pierd din momentum in favoarea altora.

  2. @Vlad: felicitari domnule. M-a uns pe suflet articolul tau.

    O singura remarca: atunci cand vorbesti de „monomania Romaniei in relatia cu UE” trebuie sa intelegi sindromul romanesc de afiliere la puterea dominanta. Momentan UE e principala forta economica in zona asa ca noi ne afiliem cu ei. Nu e nici o noutate monomania asta, si nu suntem singurii pe lumea asta care fac asa. Intr-adevar ar trebui dezvoltate legaturile cu Turcia si cu Rusia, dar trebuie sa trecem peste sindromul acesta.

    Rolul Romaniei ca actor secundar sau principal pe scena diplomatica globala abia acum incepe sa se contureze si este legat intr-adevar si de Germania si de Rusia si de Turcia. Noul concept al Eurasiei este acum in formare si va urma (probabil) liniile despre care si eu am mentionat la un moment dat aici:

    http://www.formidabilii.org/2010/05/22/axa-berlin-moscova-istanbul-economie-resurse-populatie/

    • tragedia e ca Romania se scufunda pe zi ce trece,iar sigurantza nationala e in pericol-snatatea publica,sistemul de invatamant,calitatea vietzii,etc.nu mai lingeti vladutzul,esentza articolului despre analiza S. e cat de pur si adevarata…trist…cititi esentza lui….

    • sa fim seriosi: analistul american are dreptate chiar daca o fi vrand sa vanda avioane; ceea ce nu cred… Cum putem creste exporturile catre nucleul dur al UE??? Nu e mai usor sa ne indreptam spre turcia si state din sudul asiei? E ca si cum un supercalculator proiectat si fabricat in romania ar fi cumparat de armata SUA pentru a-si face simularile… E absurd. Friedman are perfecta dreptate : noi trebuie sa ne facem retelele prin care sa ne vindem produsele… Nu o vor face nici americanii nici europenii…

    • @gatzu grig: esenta articolului e o dezinformare subtila. Ma bucur ca cineva care are cat de cat expunere mediatica a scris un articol contra, prea era plin Hotnews-ul de laudatori ai Stratfor.
      @atreus: sa fim seriosi. Analistul inveleste niste gogosi (sau soparle) intr-o peltea de platitudini evident adevarate. Daca zicea numai minciuni era prea evidenta manipularea. In limbaj mai putin pompos ce face el se numeste „intaratarea cainelui la gard”.

    • Totusi suntem un stat foarte tanar. Sper ca n-am dezvoltat deja un sindrom, ci a fost doar o boala a copilarie. Sper pentru ca sunt optimist, dar stiti cum se spune: „Nu pesimistii vad lumea prea in negru, ci optimistii o vad prea in roz”.

      • Suntem un stat tanar compus din niste bucati mai vechi. Partile au dezvoltat sindromul (chiar de la formare), apoi acesta s-a transmis intregului.

        Problema cu statul roman sta nu in tineretea lui si nici in sindromul asta (si chinezii il au- contrar a ceea ce se discuta nu sunt o putere dominanta, poate doar de acum incolo sa se schimbe). Statul roman s-a format pe niste fundamente subiective (si nu obiective ca majoritatea statelor din Europa de Vest)- in principal culturale. Chestia asta e mai greu de digerat pentru un occidental „obiectivizat”- chiar daca de origini est-europene.

        De aici deriva o intreaga structura de algoritmi total diferita de cea tipic occidentala. Modul de interactiune cu alte state este fundamental diferit si provocarile/amenintarile sunt altele.

        Ar trebui sa avem noi modul propriu de a gandi nu sa ni-l sugereze altii. Asta pentru ca suntem diferiti -si nu in sens rau- si de occidentali si de rusi si de turci. Friedman spune ca nu e bine sa ne uitam prea mult in gura altora, dar el insusi incearca sa ne induca anumite idei tipic „vestice” centrate in principal pe agresivitatea competitiva care nu e parte din structura „romanismului”.

  3. De acord, textul Stratfor e o analiza cu gauri si multa poezie. Faptul ca NATO nu a intervenit in Georgia e considerat un argument cheie privind capacitatea aliantei de a-si apara membrii. Cu diferenta importanta ca Georgia nu e membru NATO.
    Insa sunt cateva idei interesante. In plus fata de temele legate de Germania, e de retinut analize privind rolul Turciei.
    O alta analiza interesanta despre textul lui Friedman poate fi gasita la
    http://www.cogitus.ro/politica/romania-captiva

  4. Romania este bombardata cu propaganda malitioasa care incearca a ne prezenta altfel de cum suntem. In timp ni s-a tot inoculat faptul ca suntem neam de traista, de hoti, de lenesi, de paraziti care traiesc pe seama statului. Lucru neadevarat, nu suntem nici mai buni nici mai rai decat altii…

    Nu vad ce facem rau in a ne pastra independenta si identitatea nationala. Trebuie sa le pastram astea sunt singurele lucruri pe care le avem… Romania nu trebuie sa fie un lider economico-inndustrial (nici nn-are cum inghesuita de fortele uriase ale corporatismului occidenntal) pentru a fi respectata si tratata cu respect…

    Zice Friedman:
    „Pentru România, independenţa naţională a fost un proces de acomodare faţă de naţiuni şi imperii mai puternice”.

    Da, dar acest lucru s-a intamplat intregii Europe de Est si Balcanilor…

    Si:

    “Românii şi-au păstrat identitatea naţională şi o politică externă independentă cu un preţ îngrozitor în libertatea personală şi bunăstarea economică”.

    Si ce-ai fi vrut Mister Friedman??? Sa ne stingem ca natie pentru a o duce mai bine??? Este ciudat cum mesajele de uniformizare a planetei circula cu repeziciune… Nu domnule Friedman, noi sunte si vom fi romani in ciuda greutatilor…

  5. Adevar este: nu ne place cind ne analizeaza altii.
    Mi-amintesc de reactiile viscerale de acum citiva ani la aparitia unui articol al lui Tony Judt. In romaneaste a aparut in revistele 22 si Romania literara.
    Si multa dreptate mai avea, dar patriotii de serviciu nu isi uita sarcina de a sari in sus. Deh, patrioti.
    @ Tio,
    daca ai uitat cumva germanii au pornit doua razboaie distrugatoare; nu americanii, americanii au salvat Ioropa.
    Si un amanunt: da, germanii sint cei mai mari contributori ai UE, dar si profita cel mai mult, caci au nevoie de Ioropa.
    Ori poate accepti ca fara americani, DDR s-ar fi intins pina la granitele Frantei (daca nu pina la Atlantic).

  6. 1. “Pentru România, independenţa naţională a fost un proces de acomodare faţă de naţiuni şi imperii mai puternice” şi, câteva rânduri mai jos,
    2. “Românii şi-au păstrat identitatea naţională şi o politică externă independentă cu un preţ îngrozitor în libertatea personală şi bunăstarea economică”.

    Aici nu ai dreptate! Din ce am inteles eu, la punctul 1 Friedman se refera la istoria noastra privita ca ansamblu iar la punctul 2 la istoria noastra comunista.

    Jos soparlele!

  7. Stimate domnule Mixich imi pare rau ca nu putetzi fi clonat. Ar trebui sa populatzi toata media romaneasca, helas, intr-o stare atat de jalnica. Imi iertatzi gluma, dar va urnaresc si va appreciez foarte mult.

    Cat despre Stratfor, acest „Stefan Gheorghiu” american, intrigat de obsesia unui fost coleg de facultate pentru analizele lor, m-am distrat comparand predictziile cu ceea ce s-a intamplat de fapt in lume. Lamentabil. Te intrebi uneori cum isi fac banii.

    Comentariile de pe hotnews.ro la articolul stimabilului revela insa o problema recurenta in societatea romaneasca: tendintza de a lua drept bun tot ce vine din occident, America in special. Gandeam la fel si de aici shocul mare pe care l-am avut cand am ajuns sa traiesc in US, una din multele destinatzii ale pribegiei mele prin lume.

  8. D-ul Friedman incerca sa ne induca o stare de insecuritate poate asa Romania is va asuma anagajamentul privind flota de F16(aleg Drumul Matasii). Referitor la faptul ca nu suntem siguri de viitorul nostru ca natiune nu ma mai incalzeste cu nimic se intampla sa fie limba maghiara, ba germana sau chiar rusa nu degeaba am inteligenta orice limba ar fi o sa invat cum pot eu asa mai incetisor si n-o sa fie capat de lume cat despre institutiile noastre nu dau o centime, parca sunt pregatite pentru orice conflict ca sa fie invinse. Vorbeste despre tinerii germani de parca tarisoara asta nu are alta alternativa. Sa le fie rusine de comisioanele luate la inceput pentru ca acum vin |stiti degeaba am promis atunci sustinere ca acum nu mai intra in discutie protejarea spatiului vostru| sau daca mai sunt alte comisioane se poate aranja o stare indusa de protectie imaginara.

  9. așa-zisele „științe sociale” abundă în predicții, analize, scenarii – adică ceea ce putem numi îndeoște, fără a greși prea mult, „părerologie”. Friedman nu face nimic altceva decât exerciții de imaginație, mai bine sau mai prost fundamentate istoric, exerciții care trebuie tratate ca atare: cum grano salis

  10. Vlade, iar vorbesti fara sa fi priceput ceva. Friedman nu e decat avocatul intereselor americane si nu a facut decat sa ne sublinieze inca o data punctul de vedere american: „daca vreti sprijin in Basarabia nu va puteti baza decat pe SUA si UK, nu pe Germania si Franta. Daca vreti sa fiti la adapost de rusi, nu va puteti baza decat pe americani pt ca numai ei vor sari sa va apere, in niciun caz nu va sari Germania si Franta sa va ia apararea. Daca vreti protectie, trebuie sa mai puneti si voi ceva la bataie adica sa cumparati avioane F16 de la americani, ca daca nu cheltuiti nimic pe aparare si aveti o armata inamatadoar cu prastii si si pietre, iarasi nu va sari nimeni pt voi.”
    Asta e ceea ce ne-a spus Friedman, restul cu exporturile Germaniei sunt treburi cunoscute de ani de zile, de cand a inceput criza. E plina presa occidentala despre asta. Asa ca iti sugerezi sa citesti ceva presa din Vest inainte sa iti dai cu parerea despre Friedman ca altfel nu vei intelege ni9mic.

    • Aferim… Cat depsre cele doua citate de final:
      1. Este evident un truism de umplutura, iar
      2. Cred ca se refera fara doar si poate la perioada Ceausescu, cand nea Nicu exact asta a facut, a tinut coada sus in fata Moscovei primindu-l la schimb pe Nixon la Bucuresti sau dandu-se cu regina Angliei in caleasca… in timpul asta ce faceau romanii?! pai exact ce zice musiu Friedman, „plateau un pret ingrozitor in libertatea personala si bunastarea economica”.

    • Draga domnule D,
      Citesc foarte multa presa din vest si tocmai de aceea as putea fii de acord cu dumneavoastra. Dar aici am scris o analiza critica la un text anume (nu as fi facut-o daca Friedman nu ar fi fost copios si pe nedigerate citat in presa romaneasca) nu am incercat nici sa analizez interesele SUA in regiune si nici sa speculez asupra potentialei legaturi directe dintre Hillary Clinton si George Friedma.

  11. @Victor, crede-ma ce nu am uitat nici de una nici de alta dar aici e vorba de ce i se atribuie Germaniei acum, si cit de justificat este. Inca nu stim si discutam….

    P.S.
    Unul dintre razboaie a fost pornit de austrieci

    • @ Tio,
      doar atit: austriecii ii aveaqu in spate pe nemtii Kaiserului (iarasi te faci ca uiti).
      Nu stiu dece e atit de greu de observat: nemtii au nevoie de spatiu vital, ori prin razboi ori economic
      Pentru ei.
      Prietenia ruso-germana nu ne va fi benefica.

      • Pentru d-l Victor: V-as recomanda sa cititzi cartea „Hitler, Churchill and the unnecessary war” scrisa de Pat Buchanan, s-ar putea sa va mai reconsideratzi parerile(truismele) despre Kaiser, razboi etc…

  12. Dle Mixich,
    Sper ca ati vorbit cu GF. Pentru ca dupa cate am inteles eu omul a subliniat ca ceea ce a scris sunt impresii de calatorie si in nici un caz o analiza strategica. Greu de vazut soparlele in felul in care scrieti dumneavoastra. Simplu, omul a avut niste pareri. Adevarat diferite de cele ale domniei voastre. Atat!

    • totusi, d-l friedman nu este calistrat hogas.
      prin urmare, impresiile de calatorie ar trebui intelese ca „impresii de calatorie”. de aici si „soparlele” la care face referire d-l mixich. parerea mea (ca sa-l citez pe clasicul in viata nicu vacaroiu).

    • Draga domnule Teophyle,
      In nota editorului Stratfor sunt incluse urmatoarele cuvinte: „installment”, „observations of the geopolitical imperatives „, „reflections”. I rest my case. Cat despre calitatea de fondator Stratfor, ma tem ca Nahir e inspirat cand il aminteste pe Calistrat Hogas. Altfel fiecare are dreptul sa-si exprime opiniile, desigur.

  13. E bine ca cineva priveste critic „impresiile de calatorie” ale lui Friedman. Eu am fost abonat Stratfor inca de prin 2000 si am renuntat undeva pe la sfirsitul lui 2001. E foarte mult marketing, un stil cinic, foarte bine ales (pe care il identific si in textul de pe hotnews) si ceva informatii. E insa departe de promisiunea cu care s-au lansat, acces la analizele unui grup de fosti analisti ai serviciilor secrete. Ce trebuie inteles este ca Friedman conduce o afacere. Un abonament anual care iti da acces la analize lor e 350$ (era mult mai ieftin, 99$, cred). E obligat sa fie original, criptic si provocator in orice interventie. Aviz celor care se uita cu prea mutla admiratie la el. Repet, face un tur ca sa-si creasca notorietatea si abonamentele, nu ca sa ne dea gratis din prea plinul intelepciunii lui:) Asa ca, bravo Vlad!

    • Comentariu editat de moderator

      Cam din anii aia am aflat si eu de existenta Stratfor. Curiozitatii initiale i-a luat rapid locul lehamitea dupa ce mi-am pierdut vremea citind niste pretinse analize de-ale lor. De ani de zile, cind vad referinte la Stratfor in vreun articol, ma opresc din citit si trec mai departe. Bineinteles ca nu am citit nici textul despre care e vorba aici.

      In legatura cu Stratfor, mi-am pus intrebarea daca e vorba de impostura pur si simplu sau de un grup finantat ocult ca sa raspindeasca fumigene. Daca ar fi doar niste impostori, cum se explica faptul ca reusesc sa supravietuiasca dupa ani de zile de comercializat bullshit la pret de caviar? Chiar atit de multi idioti sa fie pe lumea asta?

      Asa ca inclin sa cred ca sint finantati ca sa isi prepare si imprastie diversiunile, ca li se face publicitate in anumite ziare apartinint aceleiasi retele de finantatori, si ca exista o agenda definita de cei care platesc si pe care Stratfor, multe alte think tank-uri finantate la fel si MSM o respecta ad litteram.

      Lista clientilor lui Stratfor e confidentiala (auzi!), dar nu si a celor care le platesc publicitate: companii din Fortune 500 si agentii ale diverselor guverne. Dar principalele produse Stratfor sint orientate spre publicul larg. Care public nu e clar cit e de larg pina la urma. Ca e secret.

  14. Este evident ca articolul lui Fridman sustine o teza americana, nici nu ar putea fi altfel. Dar exista cateva adevaruri fundamentale chiar mai dure decat sunt formulate de Friedman si ele trebuie considerate. Romania are nevoie de diversificare din punct de vedere al relatiilor economice pentru ca trebuie sa-si echilibreze balanta, dar si pentru ca are nevoie de acces direct la resurse in afara circuitelor obisnuite.

    Realitatea e simpla. Singurele chestiuni istorice/teritoriale pe care le mai avem de lamurit ne pun in conflict de interese cu Rusia. Ori aici exista doua scenarii. Daca stam pe bara si nu miscam un deget, noi nu patim nimic iar Rusia pastreaza controlul pe Moldova si Ucraina. Daca ne apucam insa sa folosim toate mijloacele posibile (nu ca i-as considera pe politrucii nostrii capabili de asta), pentru a transa problema in favoarea noastra (si cand zic toate mijloacele ma refer intr-adevar la toate, de la sprijin financiar pana la cumparat politicieni si mijloace de propaganda) atunci riscam o reactie in forta a Rusiei. Iar daca aceasta se intampla, realitatea este ca nu putem raspunde la cacealma cu actualul NATO in spate. Actualul NATO nu va arata coltii daca asta insemna risc de razboi mondial. Ne trebuie deci parteneri care ori urasc sincer Rusia (Polonia, tarile baltice) ori sunt pe cale sa-i conteste controlul in propria sfera de influenta (Turcia). Ma refer la Turcia si pentru ca este inca suficient de jos pe scara evolutiei incat sa mai fie interesta de influenta militara, nu doar economica. Din aceste puncte de vedere sugestiile lui Friedman sunt corecte.

    Problema se pune de fapt altfel: vrem sa jucam jocul asta, sau preferam sa devenim o provincie europeana periferica in care scopul principal este traiul bun, saptamana de 35 de ore si vinul pe masa? Franta a cam iesit deja de pe scena mare a politicii alegand drumul asta.

  15. Vlad, mi-a placut argumentarea ta, insa nu pot fi cu totul de acord cu tine.
    E drept, Friedman poate nu le-a nimerit pe toate, nici nu avea cum, dar a spus cateva adevaruri esentiale. Am aderat la UE si NATO mai mult dintr-o obsesie ca ne va fi mai bine si ca vom fi mai respectati, fara o strategie clara de viitor. Si, aveti senzatia ca s-a schimbat ceva? Sunt romanii mai civilizati? O ducem mai bine? A, o sa spuneti ca suntem liberi sa calatorim, sa studiem in afara si asa mai departe. Insa pe de alta parte, tinerii pleaca pe alte meleaguri sa munceasca si sa puna umarul la dezvoltarea altor societati, nu a noastra (sa nu credeti ca toti sunt capsunari, unii sunt intelectuali care ar da clasa multor pretentiosi sau universitari cu ifose de la noi). De asemenea, actuala politica externa a Romaniei este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Tratam problema Basarabiei, teritoriu romanesc, fara hotarare si verticalitate, doar doar sa nu suparam vreo mare putere. De teritoriile luate cu japca de Ucraina dupa destramarea URSS, sudul Basarbiei si nordul Bucovinei, nu se mai spune nimic, iar asta mi se pare trist. O sa va amuzati, dar ucrainenii chiar se tem sa piarda aceste teritorii in favoarea noastra daca rusii ii calca in picioare, insa noua pare sa nu ne pese.
    Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca Friedman minimalizeaza rolul Romaniei in istorie. Se uita de razboiul ruso-turc, de al doilea razboi balcanic, de primul razboi mondial in care am avut si noroc, dar am si luptat cu o indarjire cu care nu am fost obisnuiti in istorie. Romania era in 1919 probabil principala putere est europeana, dupa destramarea imperiului rus, bineinteles. Romania a intarziat patrunderea bolsevismului in Europa in urma razboiului cu ungurii „rosii”, in urma caruia a fost la un pas sa devina imperiu, dar din nou, „prietenii” europeni s-au opus. In ciuda tradarii Germaniei (cu care apropo, aveam un pact cinstit prin care noi le dadeam petrol ca ei sa ne ia granele), Romania a scurtat al doilea razboi mondial in Europa cu 6 luni. Romania a avut o politica externa incredibil de indrazneata si inteligenta in anii 60, 70. Tot atunci a fost o forta economica competitiva, care exporta produse pe toate continentele, care avea participatii la companii in afara granitelor sale, care a construit baze aeriene in Africa, care imprumuta tari mai mici si le ajuta sa se dezvolte (ce ironie, nu-i asa?). E drept ca traim 20 de ani de debandada, dar suntem un popor care tot timpul a trecut peste greutati si a reusit sa se puna in ordine in final. Se ajunge la un moment dat la o saturatie, lumea se va satura de prostie si incompetenta. Trebuie sa avem mare grija sa nu ni se spele creierul si sa ne uitam istoria.

    • Interesanta opinia dumneavoastra. Dar eu ma intreb (si va intreb) daca politica externa „indrazneata” a Romaniei nu a fost cumva posibila datorita configuratiei geopolitice din acel moment mai curand decat datorita calitatilor conducatorilor de atunci? E limpede ca discursul din 68 al lui Ceausescu a fost o miscare inspirata, dar cu o floare nu s-a facut primavara.

  16. @ Tudor
    „traiul bun, saptamana de 35 de ore si vinul pe masa?”
    Nu asta vrem toti? Unde semnez?
    Dar mie imi place si berea nemtesca ;-)

  17. Dle. Mixich… Sunt căpşunar în IT. În ’96 m-am „vândut” prima dată unui străin. Neamţ. Vreau să spun neamţ-neamţ. Cam de aceeaşi vârstă cu mine. Un tip foarte fain. Primeam lunar 800 DM net – foarte mult la salariile noastre pe vremea aia. Mi-amintesc şi-acum şocul care l-am avut când am primit răspunsul la-ntrebarea „e mult sau puţin?”. Am subliniat „neamţ-neamţ” ca să reiasă francheţea germană (ce fain sună) a răspunsului: „Nu e relevant dacă-i mult sau puţin. Important e că e un salariu bun atât pentru tine, cât şi pentru mine. Pentru tine e mare, pentru mine e mic. Să nu crezi că nemţii investesc în România pentru că se prăpădesc de dragul românilor. Nu. Investesc deoarece, cu un salariu ce l-ar plăti unui IT-ist german, pot plăti patru-cinci IT-işti români, poate chiar mai buni profesional decât cel german”.
    Acum, partea a II-a a preambulului: sunt din Timişoara. În caz că nu-l cunoaşteţi, am să vă semnalez un fapt interesant: în Timiş, cetăţenii etnici germani s-au evaporat. În Germania. Nu s-au mai întors. În schimb, în locul lor, au venit firmele germane.
    De ce-am făcut acest preambul? vă citez

    “Problema este că în centrul UE se găseşte o putere gigantică ce exportă în România şi este foarte greu pentru România să găsească locul în UE unde să-şi vândă bunurile”, mai scrie Friedman. Germania este această putere în care fondatorul Stratfor vede principala problemă a României. Friedman nu vede cu ochi buni nici faptul că o parte din exporturile României către Germania sunt operate de companii în proprietate germană. Ce mai contează investiţiile germane în România (sunt cele mai consistente), taxele plătite sau românii angajaţi în aceste companii? Germania este de vină, prin imperialismul său economic.

    Da. Atunci m-am vândut unei firme germane pentru că firmele româneşti – vreau să spun româneşti – nu aveau loc în afară; o firmă românească, pentru a ieşi în Europa, putea plăti 200 DM. Cea germană – 800 DM. Aia română murea, aia germană se-ntindea. Sigur, putea fi franceză, italiană, olandeză, whatever.
    Care erau investiţiile firmei? În cel mai bun caz, construirea unui sediu. Frumos, modern, splendid. În 98 am văzut în Lugoj ceva ce m-a oripilat, la modul cel mai serios spus: un astfel de sediu. Asfaltat în jur, cu plante în ghivechi, parcare de vreo 20 de locuri în jur. Asta pe o arie lată de 5 metri în jurul clădirii. Imediat lângă, era strada desfundată, la 10 metri erau casele coşcovite cu gardul dărăpănat cu câini lătrînd pe stradă şi copii îmbrăcaţi sărăcăcios. Înfiorător contrast, oribil. Asta era „investiţia”, dle Mixich.

    Ajungem acum la taxele plătite. Angajatorul german plăteşte taxe statului român. Angajatul român plăteşte şi el taxe. Ce ziceţi că Friedman nu zice bine? „Friedman atrage atenţia asupra legislaţiei europene adecvate unui stat dezvoltat dar nu şi unuia în curs de dezvoltare, cum e România”. Cum spuneam, acum sunt căpşunar. Plătesc taxe statului gazdă. Da, este un stat dezvoltat şi al naibii să fiu dacă-mi pare rău de ultimul cent pe care-l dau astfel. Începând de la calitatea străzilor, a curăţeniei oraşului, a siguranţei în care mă simt, a aspectului urbanistic, a birocraţiei reduse, a serviciilor medicale. În România, plăteam mai mult taxe, în valoare absolută, decât aici, dar ce primeam în schimb era mult mai puţin. Înţelegeţi, acum, măcar unul dintre motivele pentru care mi-s căpşunar şi de ce-au plecat şi nu s-au mai întors etnicii germani din Banat în pofida „investiţiilor germane” din România?

    Da, cum spune Friedman, România şi-a ales identitatea naţională cu un preţ îngrozitor în libertatea personală şi bunăstarea economică, pentru că această „identitate” a ei, coroborată cu bunăstarea economică, îi împinge pe oameni să emigreze. Aţi fi surprins – eu am fost – să vedeţi câţi români de p-afară spun vehement că nu se vor mai întoarce, câţi se străduiesc să-şi aducă famiilile cu ei. A avea „căpşunară” 15% din populaţia activă e palma cea mai tragică pe care, după părerea mea, o poate primi regimul din ultimii 20 de ani, bunăstarea economică şi identitatea naţională.

    • Am locuit 7 ani in Timisoara si ma bucur sa va salut dar nu vad prea bine unde bateti. Nu statul german avea obligatia sa investeasca in strazile desfundate din Romania (ati fi de acord ca Romania sa asfalteze din inima buna drumurile din Niger?) cat despre firma cu pricina si-a facut datoria aranjand spatiul urban din jurul sediului. Pacat ca un asa exemplu nu e urmat si de mai multi colegi romani. Altfel rezonez cu dumneavoastra cand spuneti ca „fenomenul capsunarilor” este o tragedie nationala. Imi pare si mie foarte rau pentru asta.

  18. Smechere, Friedman are perfecta dreptate, doar ca-i jenant sa recunosti. Sigur ca spune cam multe jumatati de adevaruri, ca-n definitiv, treaba lui e sa faca lobby, sa cumpere Romania alte cateva tone de fier vechi, aka F16.

    Da’ am si eu o intrebare la tine, legata de chestia aia cu „inadecvarea la realitatile pietei de munca” si talentatii bine calificati care pleaca afara rapid. Intai, sa-ti prezint situatia, acolo si aici, dupa care, daca poti, raspunde-mi.

    1. In Romania, ieseam la fumat, iar cate-un gigel imi scotea ochii ca „fur” astfel, pentru ca nu-s platit de companie sa fumez. Nu conta ca-n codul muncii aia care lucreaza cu calculatorul au dreptul la pauze de cateva minute, pentru relaxare (probleme cu ochii daca stai nonstop in fata monitorului). Aici nu-i pasa nimanui. Eu ca eu, ca mai ies la fumat de 4-5 ori pe zi, da’ colegul meu pleaca in timpul programului pana acasa 2-3 ore, ca are o amanta-n oras. Nu-l intreaba nimeni nimic si nu-i pasa nimanui unde e sau ce face, atata timp cat nu-s probleme urgente de rezolvat.

    2. In Romania, nu mi-a platit niciodata o companie orele suplimentare sau on-call-ul, ca-i „normal” sa vii cand te cheama la 2 noaptea si sa nu pleci nicaieri in weekend, ca ai nevoie de PC si de internet, daca AU EI NEVOIE DE TINE. Daca intarziam 2-3 minute dimineata, ca n-aveai elicopter sa topai peste greve, manifestatii, ratb, trafic, gropi etc, iar era bagata placa aia cu „furi din timpul companiei”. Da’ cand erai sunat la 3 dimineata ca i-a picat reteaua unui client, nu-ti punea nimeni o masina la dispozitie, CEL MULT iti plateai tu singur taxiul, dupa care alergai sa te rogi de ei sa-ti dea banii si mai primeai si cate-o privire urata „uite-l si pe-asta ce calic, cere inapoi 400,000…ce jegos”. Evident, aici sunt platite orele suplimentare (si nu la tarif normal, ci simtitor peste), ti se plateste drumul, chit c-ai tu chef sa-ti chemi un rolls pe post de taxi si primesti bonus pentru on-call. Intarzii o ora, nu-i pasa nimanui, doar sa suni sa le spui ca intarzii, sa nu creada c-ai avut un accident sau ceva.

    Hai sa nu discutam de IT, ca-i un domeniu prea criptic pentru unii, sa discutam de santiere, ca la astea se pricepe toata lumea.

    Cand vorbesti de „realitatile pietei de munca”, te bazezi pe ceva? Ai mers vreodata pe un santier sau le vezi doar pe youtube, unde e tot timpul filmat un „Dorel” care nu munceste? Nu de alta, da’ daca te duci, gasesti 100 de „Dorei” si din aia 100, nici macar unul n-are carte de munca. Nici macar unul nu-i trimis la vreun curs (maistru de impins roaba sau cam asa ceva), sa stie ca n-o sa fie toata viata gigi zugravul care munceste pe bani de seminte si Gambrinus. Cand vine iarna, sunt trimisi toti acasa (nu, nu-n somaj tehnic, ca, repet, n-au carte de munca), sa se descurce, treaba lor cum, ca doar n-o sa-i platim noi cand n-avem comenzi.

    Sa nu crezi ca-i diferit in IT. In 10 ani de munca, mi-a fost platit un curs (si ce conditii mi s-au pus si ce modificari am avut in contract…nu mai zic), pe restul le-am facut singur, pe banii mei, in timpul meu liber, iar in ultimii 2 ani din Romania, nici n-am avut carte de munca „stiti si dumneavoastra cat de mari sunt impozitele…”. Cand reclami, nu te baga nimeni in seama, iar daca vine accidental o inspectie, ii da unei companii care tine 300 de angajati la negru de 3 ani o amenda de 50 de milioane. Pai, prosti sa fie sa schimbe ceva, isi permit 10 amenzi de-astea pe luna!

    Astea-s realitatile pietei de munca. La asta nu se adapteaza romanii? Pentru asta nu sunt adecvati? Pai, foarte bine, as zice eu. Realitatea e ca piata de munca te obliga sa furi, indiferent de resursele implicate: timp, bani, chestii din depozit. Daca are cineva alta parere, e invitat oricand sa se duca sa munceasca la negru pe un santier pe 8 milioane pe luna si iarna „sa se descurce”.

    Normal, ne indignam pe internet, vrem productivitate si calitate germana, da’ pe bani si conditii de Romania, iar daca nu se poate, e clar vina muncitorului, ca nu e adecvat realitatilor pietei!

    P.S Nu pleaca aia calificati si talentati din tara. Pleaca aia prosti, ca mine, ca aia destepti au invatat sa dea tunuri de cateva zeci/sute de mii de euro, sa faca afaceri cu firma cumnatului samd. Din postura de om plecat din Romania, m-am gandit sa spun eu asta, ca vad ca altii nu se indura.

    • Domnule, respectele mele pentru adevarul spus. Este un adevar incomod pentru toate canaliile care spera sa se imbogateasca peste noapte din munca a 5 salariati tinuti fara contracte de munca. Niste canalii guralive si incurajate de la nivel inalt de catre confratii lor cocotati pe voturile fraierilor. Multumesc pentru onestitatea comentariului!

    • Ma refeream la faptul ca tinerii absolventi de liceu/facultate nu primesc in timpul anilor de studiu pregatirea necesara pentru a fi competenti pe piata muncii. Cred ca subiectele sunt diferite si, in mare, sunt de acord cu expunerea subiectului abordat de dumneavoastra.

      • Domnule, nu primesc pregatirea aia pentru ca nu are nimeni nevoie de oameni pregatiti.

        Exista vreun om aici caruia i s-a cerut la vreun interviu sa fie competent? Mie toata lumea imi cerea doar sa fiu capabil oarecum sa fac treaba (accentuam acest „oarecum”) si sa accept salariul si conditiile/orele de munca.

        In 10 ani de IT in Romania, nu i-a pasat nimanui daca-s competent sau nu – iar chestia asta se aplica si pentru fostii mei colegi. In cel mai scump ISP din Romania, criteriul de angajare este sa accepti 500 de euro, sa fii dispus sa lucrezi in ture si sa faci on-call. Poti fi ultimul dobitoc (si chiar esti incurajat in directia aia), atata timp cat accepti sa fii sclav, esti binevenit.

        Sincer sa fiu, eu nu stiu in ce realitate traiesc oamenii care vorbesc de competenta si „realitatile pietei de munca”. Realitatea pietei de munca este ca tara te vrea prost, sa aiba o scuza sa te plateasca prost si ilegal. Nu are nimeni nevoie de oameni competenti, iar daca veti face efortul de a merge la un „targ de joburi”, veti vedea ca-s 30,000 de pozitii de „pantofar” „confectioner” „vanzator inghetata” si vreo 2 de inginer silvic, eventual la 3 pasi de Sighetul Marmatiei. Cam astea-s „competentele” cerute.

        Eu zic sa faceti cruce si sa scuipati in san, sa va fereasca dracu’ de competenta, ca veti fi primii concediati – voi sunteti elementele subversive din companie, alea care ameninta pozitia tovarasului director, un tinerel de 70 de ani cu studii de management facute afara (undeva pe langa Moscova, probabil)

        Chiar nu-mi dau seama, oare Romania in care am trait eu e aceeasi cu Romania in care traiti dumneavoastra? Pai, daca stiam ca se angajeaza oameni competenti, nu plecam :( Cred c-am trait degeaba acolo 30 de ani, ca daca lucrurile stau asa cum spuneti dumneavoastra, e clar ca n-am inteles nimic.

  19. Am incetat de mult sa mai cred ca USA este o forta democratica.
    imi pare rau sa spun asta, dar usor usor dupa 16 ani petrecuti in America de Nord mi-au disparut aceste iluzii.

    Pe vremuri era o sceneta (cu Toma Caragiu, un actor de geniu) cred ca se numea „Omul cu sopirla” sau ceva de acest gen
    in care „tov” Toma Caragiu baga sopirle la greu.

    Domnul din USA, fara a avea talentul lui Toma Caragiu, este mare bagator de fitile si sopirle…Duca-se cu ele

  20. ce nu s-a mentionat este propaganda mascata pt avioanele F16 si comparatia cu Polonia care cumpara, cumpara si iar cumpara tehnica militara americana.
    PS: poate aici imi apare comment-ul ca pe hotnews e greu cu cenzura :-)

  21. Felicitari, spunea cineva mai sus ca ar trebui sa fii clonat. Cred ca un inceput bun ar fi sa convingi si alti colegi sa-ti citeasca textele, vor avea mute de invatat!

  22. intre timp a aparut si Moldova in „scrierile de calatorie” ale domnului Friedman:
    http://www.stratfor.com/weekly/20101118_geopolitical_journey_part_4_moldova?utm_source=GJourney&utm_medium=email&utm_campaign=101118&utm_content=readmore&elq=2a8d564eec164c7c963d7c1fc0a84883

    Gasesc indreptatite opiniile tale, Vlad Mixich, desi nu recunosc pre multe merite Uniunii Europene in consolidarea identitatii n oastre.
    Reconfortanta totusi concluzia domnului Friedman din finalul referatului sau asupre Moldovei, chiar si asa, spusa cu juma de gura… cred ca asta-i perspectiva fireasca si in logica geo-politica pentru teritoriile romanesti controlate de sovietici. Imi pare bine si ca friedman a precizat, desi nu a insistat, pe procesul de rusificare si deportarea romanilor basarabeni dupa ocupatie in ’45. Orcum, o perspectiva mai putin ambigua, in mod paradoxal si cu toate poticnirile frivole ale lui Friedman, decat asupra Romaniei asupra carei, parca in mod intentionat si interesat a plasat-o intro zona „gri” mai vulnerabil,a decat realitatea ei politica si afilierea strategica. Probabil ca exista si interese economice si strategice pe care friedman le reprezinta aici si discursul lui face parte din negocierea si balansul inevitabil al fortelor ce cionverg in zona.

    Singura certitudine care ramane este plasarea Romaniei in acest „borderland”, buffer zone, „intermaris” (adica intre Baltica si M.Neagra), defuncta „zona gri” de care nadajduiam ca am scapat prin accderea la nato si ue. Aceasta zona cupprinsa intre baltica si M.Neagra kalinigrad la Batumi, trecand prin polonia, tarile baltice, slovacia, ungaria romania/moldova, bulgaria, turcia cu tot tarmul nordic al pontului euxin pana in belicoasa georgie delimiteaza exact zona tampon dintre acel nato insinuat ca quasiinexistent de friedman si interesele Rusiei, un soi de linie a frontului in care se vor juca marile strategii ale viitorului apropiat pentru aceasta parte, esentiala, de lume, si probabil zona in care interesele euro-atlantice si cele euro-asiatice se vor ciocni cel mai pregnant. Inflamarea acestei zine de conflict potential depinde de tactul si decizia ferma a nato de a aborda unitar zona si mai ales de cum va fi implicata rusia in celelalte fronturi deschise:Caucaz, transcaspica, afpak si celelalte stanuri, chine, extremul orient/kurile si de ce nu sau mai ales arctica. sentimentul meu, bazat nu atat pe geopolitica, cat pe niste surse care sunt imposibil de acreditat si usor repudiabile de catre profani, este ca Rusia va duce greul acestui posibil conflict, fiind implicata efectiva pe qvasitotalitatea frontierei ei geografice, imense de altfel, iar intreg baletul practicat de acea dimensiune franco-germana a nato si de asa-zisa indecizie a usa in zona are rolul doar de a oferi un fals cap de pod rusiai in europa doar pentru a o surprinde pe piciorgraesit in alte zone si apoi chiar tragandu-i presul de sub picioare aici.

    • Zona asta „gri-reloaded” de care vorbesti (cu un stoc de investitii straine important, nu tara nimanui de acum 10-20 ani) este un pas inainte imens din punct de vedere conceptual fata de „clash of civilizations” al lui Huntington in care granitele inter-civilizationale erau trasate brutal si una din ele trecea chiar prin mijlocul Romaniei.

      Romania ar trebui sa sustina impamantenirea unei asemenea buffer-zone in discutiile diplomatice.

      • corect, insa Friedman prefera sa ne serveasca inca un discurs in logica huntingtoniana a borderlandurilor sau nomanslandurilor facand deliberat abstractie de banii pompati in aceasta zona, ce-i drept si cu predilectie de Germania pe care tot Friedman o considera a detine un fel de monopol, de fapt o zona de incluziune economica adiacenta puternicului potential de export al germaniei cu mana ieftina si calificata, de aici plecand si presupusa vulnerabilitate prin dependenta economica fata de pietele germane. Friedman si altii induc ideea ca Germania ar fi dispusa sa negocieze cu Rusia asupra acestei zone pentru a-si asigura securitatea energetica si de materii prime necesare prolificei ei economii. Fridman omite insa intentionat aici intresele mult mai ample ale Americii in zona parte a ecuatiei euro-asiatice extrem de complexe. iar omisiunea asta deliberata cred ca are in vedere inducerea sentimentului de confort si siguranta rusiei in a se implica peste limita tolerata indeobste de nato/usa care are nevoie de provocari si iritabilitate in zona pentru a-si desfasura constructia strategica, constructie care evident implica in spec. ukraina, pe care axa varsovia/londra/washington n-a abandonat-o deloc, chiar daca a pierdut-o vremelnic si bine-inteles moldova cu aceiasi axa plecand insa din bucuresti. oricat de ipocrita, unilaterala sau criminala ar fi politica americana in varii zone ale globului, in privinta intereselor strategice romanesti ne intalnim cu ei pe un teren comun si fertil. tind sa cred si chiar sper ca rusiei nu i se va permite sa rabufneasca inspre europa ci i se vor oferii „debusee” care servesc intereselor euro-atlantice in viitorul apropiat precum Turcia, Caucaz, China, extremul orient…. adica suficient de multe si de ample incat s-o tina ocupata mult timp. din pacate vorbim deja de conflicte globale deschise si de potentiale scapari de sub control a situatiei insa Lumea in viziunea euro-atlantica(bolnava evident) are nevoie pentru a se reinsanatosi de ampla conflagratie controlata in „tarcul”euro-asiatic care in final sa duca la controlul resurselor zonei de catre „aliati” si la anihilarea potentialului strategico-militar al Rusiei si economico-demografic al Chinei, principalii oponenti ai viziunii geo-politice globale integratoare, unitare trasate de elita economico/financiara globala. in fond este un razboi al globalizmului corporat impotriva unei viziuni globale multi-polare pe care o mai impartasesc inca unele forte emergente. e clar cine va avea castig de cauza, cred.

      • http://www.counterpunch.org/johnstone11182010.html

        o perspectiva mult mai apropiata de realitatea globala decat cea in care vrea sa ne imbalsameze Stratfor si Friedman.

        spicuiri:



        The very heart of what passes for a “strategic concept” was first declared and put into operation in the spring of 1999, when NATO defied international law, the United Nations and its own original charter by waging an aggressive war outside its defensive perimeter against Yugoslavia. That transformed NATO from a defensive to an offensive alliance. Ten years later, the godmother of that war, Madeleine Albright, was picked to chair the “group of experts” that spent several months holding seminars, consultations and meetings preparing the Lisbon agenda. Prominent in these gatherings were Lord Peter Levene, chairman of Lloyd’s of London, the insurance giant, and the former chief executive of Royal Dutch Shell, Jeroen van der Veer. These ruling class figures are not exactly military strategists, but their participation should reassure the international business community that their worldwide interests are being taken into consideration.

        Indeed, a catalogue of threats enumerated by Rasmussen in a speech last year seemed to suggest that NATO was working for the insurance industry. NATO, he said, was needed to deal with piracy, cyber security, climate change, extreme weather events such as catastrophic storms and flooding, rising sea levels, large-scale population movement into inhabited areas, sometimes across borders, water shortages, droughts, decreasing food production, global warming, CO2 emissions, the retreat of Arctic ice uncovering hitherto inaccessible resources, fuel efficiency and dependence on foreign sources, etc.

        Most of the enumerated threats cannot even remotely be construed as calling for military solutions. Surely no „rogue states” or „outposts of tyranny” or „international terrorists” are responsible for climate change, yet Rasmussen presents them as challenges to NATO.

        Behind its appeals to “common values”, NATO is driven above all by bureaucratic inertia. The alliance itself is an excrescence of the U.S. military-industrial complex. For sixty years, military procurements and Pentagon contracts have been an essential source of industrial research, profits, jobs, Congressional careers, even university funding. The interplay of these varied interests converge to determine an implicit U.S. strategy of world conquest.

        An ever-expanding global network of somewhere between 800 and a thousand military bases on foreign soil.

        Bilateral military accords with client states which offer training while obliging them to purchase U.S.-made weapons and redesign their armed forces away from national defense toward internal security (i.e. repression) and possible integration into U.S.-led wars of aggression.

        Use of these close relationships with local armed forces to influence the domestic politics of weaker states.

        Perpetual military exercises with client states, which provide the Pentagon with perfect knowledge of the military potential of client states, integrate them into the U.S. military machine, and sustain a “ready for war” mentality.

        Deployment of its network of bases, “allies” and military exercises so as to surround, isolate, intimidate and eventually provoke major nations perceived as potential rivals, notably Russia and China.

        The implicit strategy of the United States, as perceived by its actions, is a gradual military conquest to ensure world domination. One original feature of this world conquest project is that, although extremely active, day after day, it is virtually ignored by the vast majority of the population of the conquering nation, as well as by its most closely dominated allies, i.e., the NATO states. The endless propaganda about “terrorist threats” (the fleas on the elephant) and other diversions keep most Americans totally unaware of what is going on, all the more easily in that Americans are almost uniquely ignorant of the rest of the world and thus totally uninterested. The U.S. may bomb a country off the map before more than a small fraction of Americans know where to find it.

        The main task of U.S. strategists, whose careers take them between think tanks, boards of directors, consultancy firms and the government, is to justify this giant mechanism much more than to steer it. To a large extent, it steers itself. Since the collapse of the “Soviet threat”, policy-makers have settled for invisible or potential threats. U.S. military doctrine has as its aim to move preventively against any potential rival to U.S. world hegemony. Since the collapse of the Soviet Union, Russia retains the largest arsenal outside the United States, and China is a rapidly rising economic power. Neither one threatens the United States or Western Europe. On the contrary, both are ready and willing to concentrate on peaceful business.

        The encirclement of Russia continues in the Black Sea, the Baltic and the Arctic circle.

        United States officials continue to claim that Ukraine must join NATO. Just this week, in a New York Times column, Zbigniew’s son Ian J. Brzezinski advised Obama against abandoning the “vision” of a “whole, free and secure” Europe including “eventual Georgian and Ukrainian membership in NATO and the European Union.” The fact that the vast majority of the people of Ukraine are against NATO membership is of no account. For the current scion of the noble Brzezinski dynasty it is the minority that counts. Abandoning the vision “undercuts those in Georgia and Ukraine who see their future in Europe. It reinforces Kremlin aspirations for a sphere of influence…” The notion that “the Kremlin” aspires to a “sphere of influence” in Ukraine is absurd considering the extremely close historic links between Russia and Ukraine, whose capital Kiev was the cradle of the Russian state. But the Brzezinski family hailed from Galicia, the part of Western Ukraine which once belonged to Poland, and which is the center of the anti-Russian minority. U.S. foreign policy is all too frequently influenced by such foreign rivalries of which the vast majority of Americans are totally ignorant.

        Relentless U.S. insistence on absorbing Ukraine continues despite the fact that it would imply expelling the Russian Black Sea fleet from its base in the Crimean peninsula, where the local population is overwhelmingly Russian speaking and pro-Russian. This is a recipe for war with Russia if ever there was one.

        And meanwhile, U.S. officials continue to declare their support for Georgia, whose American-trained president openly hopes to bring NATO support into his next war against Russia. Aside from provocative naval maneuvers in the Black Sea, the United States, NATO and (as yet) non-NATO members Sweden and Finland regularly carry out major military exercises in the Baltic Sea, virtually in sight of the Russia cities Saint Petersburg and Kaliningrad. These exercises involve thousands of ground troops, hundreds of aircraft including F-15 jet fighters, AWACS, as well as naval forces including the U.S. Carrier Strike Group 12, landing craft and warships from a dozen countries.

        Perhaps most ominous of all, in the Arctic region, the United States has been persistently engaging Canada and the Scandinavian states (including Denmark via Greenland) in a military deployment openly directed against Russia. The point of these Arctic deployment was stated by Fogh Rasmussen when he mentioned, among “threats” to be met by NATO, the fact that “Arctic ice is retreating, for resources that had, until now, been covered under ice.” Now, one might consider that this uncovering of resources would be an opportunity for cooperation in exploiting them. But that is not the official U.S. mind set.

        Last October, US Admiral James G Stavridis, supreme Nato commander for Europe, said global warming and a race for resources could lead to a conflict in the Arctic. Coast Guard Rear Admiral Christopher C. Colvin, in charge of Alaska’s coastline, said Russian shipping activity in the Arctic Ocean was “of particular concern” for the US and called for more military facilities in the region. The US Geological Service believes that the Arctic contains up to a quarter of the world’s unexplored deposits of oil and gas. Under the 1982 United Nations Law of the Sea Convention, a coastal state is entitled to a 200-nautical mile EEZ and can claim a further 150 miles if it proves that the seabed is a continuation of its continental shelf. Russia is applying to make this claim. After pushing for the rest of the world to adopt the Convention, the United States Senate has still not ratified the Treaty. In January 2009, NATO declared the “High North” to be “of strategic interest to the Alliance,” and since then, NATO has held several major war games clearly preparing for eventual conflict with Russia over Arctic resources.

        Russia largely dismantled its defenses in the Arctic after the collapse of the Soviet Union, and has called for negotiating compromises over resource control. Last September, Prime Minister Vladimir Putin called for joint efforts to protect the fragile ecosystem, attract foreign investment, promote environmentally friendly technologies and work to resolve disputes through international law. But the United States, as usual, prefers to settle the issue by throwing its weight around. This could lead to a new arms race in the Arctic, and even to armed clashes.

        Despite all these provocative moves, it is most unlikely that the United States actually seeks war with Russia, although skirmishes and incidents here and there cannot be ruled out. The U.S. policy appears to be to encircle and intimidate Russia to such an extent that it accepts a semi-satellite status that neutralizes it in the anticipated future conflict with China.

  23. George Friedman e un saman, un vraci capabil sa faca legatura intre doua lumi:cea (pragmatica, rationala) reala americana „Pax Americana” si cea iluzorie, idealizata pe care majoritatea (si eu) o au depre lume sau despre SUA; intre cea ”cover” si cea ”uncovert”.

    Treaba STRATFOR e sa intermedieze aceasta traducere, sa faca sigur ca cei in putere au o versiune tradusa/reala, ca vad dincolo de aparente.

    SUA e, dupa George Friedman, un adolescent gigantic dar asocial in razboi cu toata lumea. Nu exista prieteni, nu exista apartenenta. Scopul ei principal e sa destabilize. Pe oricine care ii ameninta putere. Orientul Mijlociul de ex:nu va fi niciodata pace acolo pt ca pace ar insemna stabilitate. De asta asculta NSA pe toata lumea.

    SUA si-a mostenit putera de Europa. Europa o vrea inapoi. Europa nu mai percuteaza. Europa trebuie destabilizata. Incepi prin ai curta pe cei mai vulnerabili, pe cei mai slabi de minte.

    Nu vad nicio problema ca Romania sa accepte REALITATEA. Politica externa a Romaniei de pina acum demonstreaza ca cei la putere cunosc realitatea reala si se supun ei.

    Romania are de cistigat dintr-o relatie bilaterala cu SUA.

    Problema e ca Romania are de ales, e sigur obligata sa aleaga.

    Deocamdata economia e cea mai importanta pt Romania si pt asta avem nevoie de Europa. Polonia o are noi nu. Noi sintem incapabili s-o dezvoltam in afara unei structuri economice.

    Daca SUA are intentii serioase atunci ea trebuie sa ofere mai mult decit o alianta strategica. Dar nu pot s-o faca daca nu vrem sa fim ajutati, daca nu se incheaga nimic aici. De asta e ambasadorul american critic atit de des. Nu poti fi partener cu cineva care nu numai ca nu are avioane dar probabil ca nici nu-si permite benzina de care e nevoie pt a le zbura. IMF-ul are si el rolul lui aici.

    De ce are nevoie SUA de o relatie bilaterala cu Romania, si de inca un tampon catre Rusia (Polonia, Romania, Turcia) daca NATO e deja la granitele Rusiei? Cel mai probabil pt ca NATO nu mai fuctioneaza de mult. Pe linga altele, NATO e si corsetul fortat de SUA pe Europa iar felul in care SUA domina NATO are ca scop si sa impiedice Europa sa devina o putere militata.
    Pt UE dupa o uniune ecomomica si una politica urmeaza natural si una militara.

    De asta US of A don’t like US of E. Motorul US of E, Germania, devine o tinta legitima.

  24. Eu cred ca una din erorile majore ale analizei este genaralizarea – Romanii sunt, dreg, fac, se simt, etc.
    Lasa-ma sa fiu sceptic cu privire la generalizarea facuta de o persoana care nu sta in Romania sau nu are de a face cu Romania in fiecare zi. Nu stie de mediul antreprenorial legat de Internet, nici de alte probleme mai mari pe care nu le-a atins.

    In fine… dar chestiunea discutabila este asta „Romania is a developing country. Europe’s regulations are drawn with a focus on the highly developed countries.”

    Iarasi o generalizare neconvingatoare, Regulile UE fac ca o anumita reglementare sa NU poate fi adoptata doar de statele mari (ba la unele mai trebe si consens). Exemplul dat de autor ramine doar un exemplu si nu trebuie generalizat (daca ne uitam la piata de telecom, cred ca implementarea romaneasca a legilor europene din 2002 incoace e mai degraba un succes).

    Si eu pot sa spun ca am vazut in Noua Zeelanda doi cersetori in Auckland. Dar asta nu o face o natiune de cersetori.

    My 2 cents

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Mixich
Vlad Mixichhttp://www.mixich.ro
Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews.ro si corespondent al Deutsche Welle in Romania. Mai scrie pentru Gazeta de Sud si ocazional pentru Esquire si Dilema. Are o licenta in Medicina si una in Psihoterapie Sistemica. A castigat "Premiul Deutsche Welle pentru Tineri Jurnalisti" si Freedom House i-a acordat premiul "Tanarul Jurnalist al Anului". Este Marshall Memorial Fellow si Carter Fellow for Mental Health Journalism.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro