Home » Global / Europa »Media / Tech » Citesti:

Sprijin penal pentru Stuart Ramsay de la SkyNews: media conservatoare britanică face PR anti-românesc

Rasvan Lalu septembrie 6, 2016 Global / Europa, Media / Tech
35 comentarii 3,265 Vizualizari

Pe 1 septembrie un Stephen Pollard publică pe site-ul ”The Spectator” articolul ”Cazul care arată de ce nu trebuie să rămânem cu Mandatul European de Arest” cu un subtitlu edificator: ”dacă în privința asta Brexit nu va însemna Brexit, oameni buni vor putea fi băgați în pușcărie de regimuri rele”.

Mandatul de arest european, care permite o extrădare rapidă a învinuiților către țara unde au fost puși sub acuzare, are într-adevăr un excelent bilanț, recunoaște autorul, dar – adaugă el – ”când ceva e prea frumos pentru a fi adevărat, chiar așa e”. Aflăm imediat și de ce: ”poate duce la întemnițarea unor oameni buni care vin în conflict cu regimuri rele”.

Teza odată enunțată, nu mai rămâne decât distribuirea rolurilor: cine sunt oamenii buni, care sunt regimurile rele și demonstrația-i gata.

Omul bun nu este altul decât Stuart Ramsay, premiat reporter de război al Sky News, care pe 7 august a difuzat un ”reportaj” despre trafic și vânzare de arme de luptă în România: o făcătură grosolană și ridicolă, DIICOT-ului luându-i 48 ore s-o demonteze, cu probe irefutabile într-un dosar penal foarte solid privind confecționarea și diseminarea de false informații periclitând securitatea națională. A strong criminal case, cum s-ar zice.

”Detaliile (cazului) nu trebuie să ne privească” – scrie negru pe alb autorul, ci doar faptul că guvernul român a avut îndrăzneala să răspundă că story-ul este o minciună, DIICOT afirmând că omul bun Ramsay ar fi falsificat reportajul. Lucrurile nu se opresc însă aici, autoritățile române mergând până acolo încât să înainteze Regatului Unit o cerere oficială de asistență legală în cadrul unei investigații penale: bunul Ramsay ar fi fost deja acuzat penal, ba mai mult, supralicitează autorul: știe el de la persoane însemnate – ”I understand from highly placed sources” (!!), că un mandat european de arest îl așteaptă pe omul bun.

”Cel mai probabil românii folosesc cazul SkyNews ca să sperie ziariștii”, pentru că iată, mai avem cazul d-lui Adamescu, proprietarul României Libere, acuzat pe nedrept cu ajutorul unor probe trucate, doar pentru că ziarul său este un spin în ochii regimului de stânga din România (!). În aceeași manieră nebuloasă, unde reaua credință nu este întrecută decât de sfruntarea minciunii, aflăm că dl. Adamescu Jr. se găsește în mare pericol de a fi extrădat spre România, unde îl așteaptă procese staliniste, iar noi nu-l putem ajuta din cauza pârdalnicului de mandat european de arest.

Finis coronat opus: autorul cheamă în scenă un alt om bun și nedreptățit – pe sine însuși: pentru că persistă în a publica expresia ”lagăre de exterminare poloneze” cu referire la … Auschwitz, legea poloneză l-ar putea trage la răspundere, fiind în primejdie de extrădare, tocmai datorită blestematului de mandat european de arest.

Articolul se citește ca având două centre de interes. Al doilea este o pledoarie pro domo sua, în care autorul acestei inepții infame și periculoase care este ”Auschwitz – lagăr de exterminare … polonez” se victimizează nerușinat. Primul, care îndeosebi aci interesează, apare ca un text de public relations scris pentru dnii Adamescu, dar mai ales pentru domnu’ Stuart, omul bun.

Toată demonstrația se sprijină pe ”lupta dintre bine și rău”, așa cum însuși autorul a anunțat-o din subtitlu: pe de-o parte oamenii buni, adică Stephen Pollard himself, dnii Adamescu Sr. & Jr. precum și bunul Stuart Ramsay opunându-se guvernelor rele, adică în primul rând România, Polonia în subsidiar.

Poate această lectură, care vede doar o făcătură PR într-un articol împotriva mandatului european de arest, ar fi părut o speculație răutăcioasă, dacă ieri 5 septembrie nu ar fi apărut pe influentul blog britanic ”Conservative Home” articolul ”Mandatul european de arest întărește tiranii României”

Cu excepția mizeriei despre lagărele poloneze, în care doar S. Pollard era direct interesat, articolul reproduce până la identitate tematica celui din Spectator: Stuart Ramsay persecutat de un regim românesc scelerat, la fel cum victime inocente ale aceluiași regim comunist-ceaușist-securist sunt și d-nii Adamescu Sr.&Jr.

Dacă textul din Spectator mai avea totuși un dampf șmecheresc de pișicher bătrân – mâna-ntinsă care spune o poveste, fie ea și mincinoasă – articolul din Conservative Home este scris cu toată impetuozitatea inconștientă a tânărului carierist călcător peste cadavre, executantul robotic al oricărei sarcini PR.

Tonul articolului din Conservative Home este delirant, iar conținutul, o avalanșă de minciuni si enormitați absurde cu doar două personaje: Stuart Ramsay/d-nii Adamescu (ziaristul eroic și victimele inocente), persecutați de un stat ticălos – România.

În această ultimă privință, textul se citește cu acuta senzație că România este o despoție asiatică stalinistă – un rogue state – un stat de o ticăloșie fără asemănare, unde viața și libertatea n-au nici o valoare, guvernul dictează arbitrar peste țară, justiția este o farsă, umbra lui Ceaușescu plutește peste ape, iar zbirii statului strivesc populația sub șenilele terorii. De la războiul rece, sau cel târziu de la cel iugoslav, nu s-a mai citit un atac atât de violent și irațional împotriva unui stat european.

Dacă textul din Spectator putea fi eventual o întâmplare, apariția la patru zile a unui articol cu tematică și structură identică într-o publicație-soră nu prea mai lasă îndoieli în privința unei campanii de PR. Sezația este de altfel întărită și de paragrafe cu detalii ce par culese direct de la dnii Adamescu: parcă citești pledoaria unui avocat, fără știință de drept, dar cu enormă impetuozitate și aplecare pentru ieftine effets de manche.

De remarcat și strategia de comunicare, destul de vicleană și profesionistă, a acestei mici campanii PR. Mesajul principal – intimidarea preventivă a autorităților române în privința lui Ramsay și Adamescu – este purtat de un vector care stârnește aprobarea publicului-țintă: ieșirea din convenția privind mandatul european de arest. Astfel, publicul conservator pro Brexit și oricum nefavorabil oricărui amestec cu Europa, va înghiți odată cu pledoaria anti mandat european de arest și ideile despre bunul și cinstitul Ramsay, persecutat de bestiile române.

Acestea fiind faptele, se cuvine a fi puse-n justă perspectivă. În fond nu este decât  un nice try, o încercare de joc la mica intimidare. Problema cea mare rezidă în modul cum noi știm să-i răspundem, or, aci stăm foarte prost.

În raport cu Occidentul cel (atot-)puternic, poziția noastră istoric condiționată -  marginală, slabă și complexată – a generat doar două tipuri de reacție: paraponul patriotic și servilismul timorat. Occidentul a devenit obiectul unui cargo cult – frigiderul parașutat în junglă, în jurul căruia se strâng băștinașii, împărțiți în două tabere: naționaliști rudimentari, de tradiție legionar-comunistă, vituperând răsăritean și patetic împotriva Occidentului, absolvenți de seminarii pentru democrație și bună guvernare, flașnetând cuvinte de ordine pro-occidentale învățate pe dinafară.

Ieșirea din această tristă îmbâcseală presupune înțelegerea împrejurării că o comunitate de valori nu exclude concurența și confruntarea. În familia occidental-europeană în care am fost primiți, între rude și prieteni pot exista și relații aspre sau tensionate, cărora trebuie să le ții piept cu calm și tărie, dar familia rămâne familie. Pentru aceasta este însă nevoie de internalizarea autentică a valorilor și stilului occidental, nu doar mimetizarea lor. Doar de pe poziții echivalente civilizațional concurentul nu se transformă în adversar, iar confruntarea în conflict.

Cât timp trebuie să se mai scurgă până atunci ? Probabil că este nevoie de generații noi, fără amintiri peceriste, uteciste, de pionieri sau șoimi ai patriei. Semnele firave ale unei noi atitudini, decomplexate, bazate pe o autentică cunoaștere a etosului occidental, demne fără țâfnă provincială, decontractate fără stridențe, întărite prin competență profesională și, de ce nu, prin cultură generală, se pot ghici la partea educată a tinerei generații. Sau spera.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. Adrian B spune:

    “articolul din Conservative Home este scris cu toată impetuozitatea inconștientă a tânărului carierist călcător peste cadavre, executantul robotic al oricărei sarcini PR.”

    Cand nu va convine mesajul articolului atacati autorul, pentru ca cine nu e cu noi e impotriva noastra. Dvs. peste ce cadavre calcati?

    Dosarul penal romanesc e inca in cercetare, nu stiu de ce v-ati grabit sa trageti concluzii inaintea unui judecator. Siguranta nationala periclitata de un reportaj TV … au filmat detalii secrete de pe submarinul Delfinul sau codurile de lansare de la bateriile de rachete nucleare? Au dezvaluit capabilitatile pustilor PSL, de vanzare catre oricine are un permis de port arma in Europa? Au aratat ca armata romana se bazeaza pe pusti de vanatoare second-hand? Care e partea din “siguranta nationala” care e periclitata?

    Si dosarul penal e bazat pe o ingradire neconstitutionala a libertatii de expresie. “in Romania se face trafic de arme” e o parere, pe care poate ca o au si altii. Hai sa ii arestam. Ce s-a intamplat cu armele alea furate acum cativa ani din unitatea militara, nu au fost vandute? Ala nu e trafic de arme? Daca 3 pusti de vanatoare sunt o problema de siguranta nationala, cateva zeci de AKM-uri militare ce sunt?

    In orice tara civilizata articolul ala era tratat ca o mizerie (cum este) si mergeam mai departe. Noi suntem incremeniti in “partidul, tricolorul, Romania” (nu mai stiu unde era si “Ceausescu” in versurile alea, dar era si el) si nu dam voie oamenilor prosti sa spuna prostii.

    • smaranda spune:

      @Adrian B Denigrarea are un substrat mai profund. De a prezenta Romania ca o tara bananiera si de a prezenta un eveniment de actualitate in perioada de terorism in Europa. Ori piesa jucata nu are valuare de reportaj. Pe de alta parte un penal (Adamescu) este prezentat ca o victima colaterala intr-o tara neguvernabila. Nu inteleg de ce atacati autorul care prezinta echilibrat situatia iar dv. o luati in derizoriu (In orice tara civilizata articolul ala era tratat ca o mizerie). Sa pastram proportiile si sa cautam replica potrivita situatiei – este si recomandarea dl. Lalu.

      • Adrian B spune:

        Denigrarea nu are treaba cu siguranta nationala. Denigrarea unei tari se poate face si printr-un reportaj despre mizeria de pe strazi si asfaltul plin de gauri, luand ca exemplu 2-3 cazuri extreme si spunand ca asa e in toata tara, dar asta nu are treaba cu siguranta nationala. Nu ne ataca martienii pentru ca au vazut pe Sky News niste pusti de vanatoare si un reporter care spunea ca se gasesc usor de vanzare (de fapt: se gasesc, pentru posesorii de permis).

        Daca reporterul spunea ca in Bucuresti pe centura se practica prostitutia e denigrare sau incurajarea turismului? Afecteaza siguranta nationala? In ce fel, trebuie sa triplam trupele de graniceri ca sa ne aparam de turistii infierbantati?

        • smaranda spune:

          @Adrian B Intr-o Europa suferinda de terorism si panicata pina la isterie, un reportaj chiar prost trece de filtrul ratiuni si modifica perceptia publicului. Sa pastram proportiile (o spun inca odata) si sa judecam corect. Sa nu amestecam cea ce nu este cazul cu actiunea unui pungas care nu are nici curajul sa recunoasca ca a vrut altceva.

        • SkyDan spune:

          Adrian: te incapatanezi degeaba. Fortezi argumentatie farfelue si devii ridicol.

          1. Tony Blair e un traficant de influenta si a primit spagi uriase de la L Mittal, tipii de la GR, fregatele, etc. Fac un reportaj cu actori in care pun un prezumtiv TB sa joace rolul. Cum ar suna asta in GB?
          2. Farage a manipulat idiotii britanici. Fac un reportaj in care NF primeste bani de la rusi ca sa faca ce face. Cum ar aun asta in UK?

          3. in Romania sunt multi pedifili britanici. Fac un reportaj……

          Daca acest SR avea de demonstrat ceva trebuia sa demonstreze nu sa puna niste actori sa joace un rol.

          Sincer, cred ca esti dus rau de tot. Sau poate si btu o faci pe bani.

        • alex spune:

          ”Denigrarea nu are treaba cu siguranta nationala ”? Denigrarea a stat la baza invadarii de catre SUA si UK a Irakului, a Afganistanului si tot Orientului Mijlociu… tii minte pe Bush cum se vaita de ”armele de distrugere in masa ale lui Sadam” care nu au fost gasite niciodata ? Denigrarea a facut posibila invadarea si distrugerea totala a tarilor alea si omorarea a milioane de oameni nevinovati , omorati de americani si englezi. Asa ca denigrarea cand vine din partea mai ales a UK ( unul printre cele mai criminale state din vremuri noastre si din ultimele sute de ani ) trebuie luata cat se poate de serios si combatuta cu toate mijloacele legale. Asa ca nu mai fi ignorant !

    • Constantin spune:

      Actiunea Sky este interpretata ca un fapt de presa in mod manipulatoriu, tocmai pentru ca orice demers de condamnare a ei sa poata fi denuntat ca atac la libertatea de exprimare.

      Sunt argumente in favoarea ideii ca intreaga actiune „Sceneta” a fost realizata de persoane care au urmarit sa denigreze Romania printr-un proiect de marketing politic, cu efecte asupra intereselor nationale (inclusiv de securitate), folosind publicitatea negativa, NU sa regizeze o stire pentru un post TV. Pentru eficienta demersului de marketing a fost implicat un canal de distributie mass-media cu credibilitate in randul publicului-tinta. Presa a fost doar un instrument, un vehicul pentru produsul publicitar (chiar negativa, tot publicitate este).

      Actiunea a fost un succes, si-a atins scopul, majoritatea receptorilor au privit-o ca pe o stire (mai mult sau mai putin profesionist realizata), iar cei care au condamnat-o [ca atentat la siguranta nationala] au fost acuzati imediat ca aduc atingere libertatii de exprimare a presei. Si, in unele cazuri, au fost asociati cu regimul Erdogan.

      Intrebarea corecta este, dupa parerea mea, „reprezinta oare o actiune de marketing indreptata impotriva unui stat o amenintare la siguranta nationala?”. Cum ar trebui sa reactioneze diplomatia, serviciile noastre de informatii si PR in astfel de situatii? In cazul unei firme, publicitatea negativa poate constitui subiect de drept ciivil. Dar, daca a existat un santaj? Atunci devine subiect de drept penal. Indiscutabil, imaginea statului roman si interesele acestuia (inclusiv de natura economica, ori cele privind securitatea) au fost afectate. Este firesc ca autoritatile sa verifice daca a existat un santaj, precum si cine sunt cei care au organizat si pus in practica proiectul de marketing impotriva Romaniei (persoane, organizatii, agentii, guverne etc.). Si, mai ales, care au fost interesele lor imediate si cele pe termen lung.

      Nu putem ignora coincidentele. Chiar in aceasta perioada dl T Blair, importanta personalitate britanica, este suspectat ca a primit bani ilegal pentru actiuni organizate de politicieni romani acuzati de fapte de coruptie. Oameni de afaceri cercetați pentru frauda sunt mentionati in apararea realizatorilor „Scenetei” ca victime ale abuzurilor regimului politic de la Bucuresti. Justitia manifesta tot mai mult interes pentru Fondurile operative aflate la dispozitia serviciilor secrete romanesti. Nu demult, impotriva apropiatilor sefei DNA a existat o actiune de intimidare, ai carei autori sunt anchetati de DIICOT si care a primit incuviintare „de la cel mai inalt nivel”. Apoi, afacerea Hexi Farma, despre care exista informatii ca este „pusculita serviciilor”, „servicii” care se afla in conflict din diverse motive si interese, cele mai multe de ordin material…Totul pe bani considerati extrem de multi oriunde pe glob.

    • Stick spune:

      Stimabile, opinia publica ( britanica si nu numai ) nu cred ca percepe Sky News si pe al sau reprezentant, Stuart Ramsay, drept “oameni prosti care spun prostii” asa cum spui dumneata…Asta ar putea spune, cel mult, un avocat al individului dornic de a-l scoate basma curata in povestea asta. Pana la urma nu si-a falsificat propria identitate ci a falsificat-o pe a altora…Pai, in virtutea dreptului la libera exprimare, orice individ e liber sa spuna orice gandeste despre oricine, DAR, individul asta nu e …oricine, si postul la care e angajat nu e OTV-ul lui DD…Pai, in logica aberanta pe care multi o imbratiseaza dandu-i dreptate individului de la Sky News, ar insemna ca statul roman sa ii puna sub acuzare pe indivizii aia mituiti de Ramsey si DECONSPIRATI ( ca doar nu erau copii sa nu stie in ce se baga …) de …trafic de arme (!) Oare ce ar avea de zis in acest caz postul TV britanic si al sau laureat de Nobel ?…Le ia apararea romanilor ?

  2. Harald spune:

    The Spectator are o anumită tradiție, acolo își publica Boris Johnson știrile pur și simplu inventate de la Bruxelles, pe vremea când patronul era Lord Black, un personaj condamnat în cele din urmă pentru fraudă în State. În Anglia a rămas lord și a cochetat de câteva ori cu ideea de a face din nou act de prezență în Camera Lorzilor, spre indignarea colegilor lui (”academicienii”, era să spun). Inițial, înțelegerea dintre Lord Black și Boris Johnson fusese ca ultimul să nu se amestece în politică, dar asta nu l-a împiedicat să candideze cu succes pentru Primăria Londrei, în timp ce continua să ăublice în The Spectator. Iar acum să ajungă ministru de Externe.

    În rest, cele mai sincere aprecieri pentru faptul că în presa de limbă română începe în sfârșit să se înțeleagă cum merg lucrurile cu-adevărat în ”patria democrației” (și a traficului de influență, dar asta rămâne între noi :P ). Ani întregi am predicat în pustiu pe-aici de unul singur :)

  3. radustroe spune:

    Nimic surprinzator si nimic nou, E similar cu propaganda britanica anti-Putin din perioada cand oligarhii rusi speriati de venirea lui Putin la putere se “refugiau” saracii de ei la Londra .
    Se refugiau desigur impreuna cu averile de miliarde facute peste noapte prin privatizarea (jefuirea) averii publice (intregi sectoare economice) in perioada liberala, pro-occidentala, lui Yeltsin.
    Londra le-a oferit azil acestor gangsteri si jefuitori. Le-a oferit contra cost desigur si contra transferarii a a zeci miliarde de bani ai rusilor in conturi bancare britanice.

  4. Roy spune:

    ‘”…Probabil că este nevoie de generații noi, fără amintiri peceriste, uteciste, de pionieri sau șoimi ai patriei..”. Acelasi discurs contra-generational, anti-istorie recenta cu eterna miza “anti-comunista”, in care cei cu varsta peste 25 de ani sunt “expirati” (Turcescu), “nostalgici” (intelighentia valaha) etc., discurs inept initiat in decembrie 1989 si preluat tale quale de media indigena!

    MB si lumea anglo-saxona in general a snub-uit, aproape cu greata, Wallachia/Moldavia dintdeauna. Dracula et al, origineaza in aceste teritorii. O droaie de filme serie c>z au tematici legate de maleficitatea acestor “bloody Romanians” (ex: http://www.imdb.com/search/title?countries=ro&genres=horror&sort=moviemeter,asc). Istoric, MB s-a opus Unirii in 1918, iar la Conferinta de la Paris (1946), au insistat disperati ca Transilvania sa fie partial cedata Ungariei sau, in cel mai rau, caz, sa fie independenta. Pot continua ad infinitum….

    Dupa 2000, cand romanii au “napadit” UK, au creat cea mai ampla reactie de circumspectia si respingere din partea insularilor. Care reactie continua si, da, se AMPLIFICA dupa Brexit. Pe scurt, nu amintirile peceriste, uteciste, de pionieri sau șoimi ai patriei sunt, chiar infinitezimal, responsabile de greata anti-romaneasca, ci “libertatea” primitiv inteleasa de moldo-valahii needucati si re-salbaticiti intru gitanizare, cu toate consecintele de imagine.

    • SkyDan spune:

      UK s-a opus semnarii tratatului de la Versailles, Paris?
      In 46 armata romana ocupa Transilvania. Ce mai putea sa faca “perfidul albion”?
      Tu din ce vizuina ai mai iesit?

    • alex spune:

      Daca la englezi le e greatza de romani, atunci trebuie sa intelegi ca reatia e reiproca. Si noua ne e scarba de englezi. Personal mi-au bombardat cateva vile si era sa mi omoare toata familia in WW2. Ultimele javre de oameni care au mai mult sange pe maini decat orice alta natie de pe globul asta . Cat despre ”salbaticii ”care fac tampenii prin Uk acum, ce pot sa zic , ma fac sa mi creasca inima in mine de bucurie ca sunt roman ! :) ) Ce fac ei acum, cand se caca ( la propriu ) in parcurile englezilor si diferite furtisaguri se numeste Karma ! :) )

    • Cinicul spune:

      Winston Churchill a declarat emigratie maghiare din UK ca daca Ungaria ar fi avut un regiment impotriva lui Hitler ar fi sustinut controlul maghiarilor asupra Transilvaniei.

  5. victor L spune:

    Lasati, dle Lalu,
    putintica rabdare, scapam si de supusii Majestatii Sale; sa se duca pe pusii si sa nu ne mai inverte democratia.
    Noi da, le putem da lectii americanilor pe cine sa-si aleaga presedinte ori supusilor Majestatii Sale daca fac bine au ba cu Brexit-ul.
    NB,
    e bine sa credem in Justitie, dar sa nu credem in toti oamenii din Justitie; sint si acolo putreziciuni!

  6. ion spune:

    Eu cred ca ei sunt platiti de cineva sa faca aceste reportaje. Am mai citit cativa ani in urma un articol pe BBC despre transnistria, erau o gramada de falsuri acolo, era clar platit de rusi. Am facut plangere la bbc, si mi-au raspuns ca e parerea autorului. Ce parere poate avea autorul, cand da cifre false sau cifrele oficiale date chiar de rusi arata opusul? De atuncea am mari dubii cand citesc presa din UK. Desi BBC are procedura clara de contestare pe site, ea este foarte greoaie, foarte lenta, are multe etape, iar raspunsurile lor sunt foarte evazive, trebuie sa ai multa rabdare si probabil sa insisti cu avocati pe alte cai ca sa recunoasca ca e un fals sau inducere in eroare.

  7. Constantin spune:

    Am retinut opinia ca specialistii romani in PR, la fel ca autoritatile, au dificultati in a raspunde unor atacuri “delirante, [care contin] o avalanșă de minciuni si enormitați absurde”. Nu am suficiente argumente sa o contrazic, dar marturisesc ca articolul mi-a trezit mai multe nelamuriri cu privire la subiect. Se fac asocieri de idei si evenimente care creeaza o penumbra asupra faptelor a caror claritate se pierde. Ma intreb, bunaoara, de ce oameni de presa respectabili, dintr-un stat european respectabil, ar intreprinde o actiune PR in favoarea d-lor Adamescu?

    Lipsa elementelor lamuritoare lasa loc feluritelor speculatii. Spre exemplu, oare presa britanica a fost corupta de infractorii romani? Cum ar fi putut ajunge acestia atat de departe? Este oare intregul demers o actiune a serviciilor secrete, asemenea celor din razboiul rece la care se face referire? Daca miza razboiului rece este astazi cunoscuta, care ar fi miza actiunilor acestora impotriva Romaniei? Exista minime dovezi in sensul celor de mai sus? Daca nu, trimiterea la razboiul rece, ori cel din spatiul fost iugoslav, este exagerata?

    Are legatura Brexit cu infractorii romani, ori cu d-nii Adamescu in mod particular? Daca nu, presa britanica putea gasi cazuri controversate din justitia romana, sa zicem Rarinca, de ce nu a facut-o? Sceneta cu traficanti de arme maghiari a fost oare regizata de inamici ai Romaniei si „vanduta” Sky News, care este acum aparat de aceleasi grupuri, prin alte mijloace mass-media?

    In functie de raspunsuri, pe care nu le intuiesc, iar autorul nu le sugereaza, dar pe care felul in care prezinta faptele le cere, am putea formula o parere cat de cat obiectiva cu privire la modul de reactie al autoritatilor. Este posibil sa descoperim ca este chiar cel potrivit.

    • SkyDan spune:

      “oameni de presa respectabili…” Bunaaaa!

      Britanicii au pierdut tot in Evropa si bine ca au fost dati afara. Asteptam sa descopere noi teritorii pentru a le coloniza altfel va fi foamete putin. Oricum in afara Londrei e dezgustator sa petreci o vacanta in UK.
      In Romania nu exista investitii din UK in afara de cativa speculanti financiari.

      Daca si Conrad Black ( Schwartz de fapt ) e Lord atunci si Jiji Becali poate fi cu conditia sa plateasca suficient.

      Nu, presa britanica nu e onorabila ci scriu pentru oricine plateste mai mult. Niste mercenari cu drept de a infesta mintile idiotilor care citesc, vad si asculta.
      Acum platesc rusii mai mult, OK! scriem ce vor rusii.

  8. Polilogu spune:

    Grea problema puneti in fata ”lumii romanesti”(sic!), domnule LALU. Foarte grea ! In opinia mea , atingeti chiar cheia de bolta sub care va evolua RO in acest secol.Discutia ei, interiorizarea problematicii ei complexe, a devenit si devine tot mai presanta.Dovada-chiar formularea ”cerință” explicita a articolului dv. Internalizarea fara mimetizare,armonizarea cu echivalenta civilizationala pana la echilibrarea( ?) celor doua talere pendinte reciproc ? Daca doar atat ar fi suficient pentru ”decomplexare ”,încă n-ar fi prea greu de realizat.”NOUA ATITUDINE” cere ”generatii noi ” evident, dar ”cultura generala” aflata la dispozitia noastra nu tine doar de deformarile peceristo-uteciste-soimi ai patriei.Ea este un dat” construit in noi” de cateva secole de acumulare civilizationala.

  9. mad max spune:

    Problema e ca treaba asta chiar arata rau vazuta din occident. In tarile normale jurnalistii nu sunt trasi la raspundere pentru distribuirea de stiri false. Nici nu conteaza daca stirea era reala sau falsa – doar faptul ca un jurnalist e investigat ca a dat un reportaj oarecare ridica semne majore de intrebare pentru un occidental – asa ceva nu se intampla decat in tari dubioase.

    Probabil englezii au fost prea generosi cu bugetul pentru expeditia asta, lucru care i-a tentat pe unii conationali de-ai nostri sa devina “traficanti” ca sa scoata si ei un ban. Destul de sigur ca englezii nu au stiut nimic, nu isi risca nimeni cariera pentru o poveste de rahat.

    Insa distribuirea de informatii false care aduc atingere sigurantei nationale nu se refera la situatii din astea cu stiri aiurite, fie ele si pe teme precum armamentul. Cred ca mai degraba ar fi pentru situatii gen sa inventeze unii o stire ca a explodat un reactor nuclear, creand o panica nationala cu morti si raniti.

    Asa, ce siguranta nationala au afectat aia cu reportajul ala? Nu s-a intamplat nimic notabil in urma reportajului.

    • victor L spune:

      E normal, cind altii dau stiri false (s-o lasam jos cu siguranta nationala, ca macane!) despre noi sa sarim ca arsi; mijloacele mass media din Romania pot spune orice, dar sa nu atinga pe cineva protejat.
      Caci tifna rapida a procurorilor se pare ca s-a produs in urma unei sperieturi: ceva adevar in traficul cu arme exista, altfe s-ar fi ris. Lucratura jurnalistilor briti putea fi demontata ca neadevarata, si le rideai in nas; si Statul Roman are posibilitatea de a transmite in lumea larga o palma rasunatoare pentru jurnalistii zurbagii.
      Sa se fi apropiat jurnalistii de ceva exploziv?

      • dan/ spune:

        Vai ,săracii jurnalisti britanici, cum s-au apropiat ei de ceva exploziv, dar securistii răi vor să îi bage la “răcoare”!!!!!
        Tot așa de bine documentate erau si articolele despre tiganii (chiar nu pot să le zic rromi)cersetori asa zis din România, dar care abia stiau 2-3 cuvinte românesti, sau despre cum asupreste statul român minoritatea maghiara, sau nu acorda sanse egale tiganilor.
        Culmea legislatia româneasca în domeniul minoritatilor e mai catolică decât papa!

        Să ma apropii de casă, nu mai pot de profesionalismul jurnalistilor din România, care preiau orice stire fără a o verifica, in goana dupa senzational, o dau pe prima pagina sau in ora de maxima audienta, iar dezmintirile, la 2 AM, sau pe penultima pagina, lânga aunturi diverse.
        Si de pregatiți ce sunt știriștii de la noi orice avion militar e MIG, orice TAB sau MLI e tanc….samd.

        Cu părere de rău ,primii care își bat joc de profesia de jurnalist sunt chiar jurnaliștii!

        Cu o singura diferența in opinia mea: ai noştri nu stiu mai mult, ai lor cred că o fac cu intenție și urmaresc o agendă ,de cele mai multe ori!(găsirea unui “vinovat” de serviciu, sprijin pt politici naționaliste etc).

        A fi jurnalist nu înseamna că poți scrie ce vrei, când, cum si despre cine ai chef, ca de, libertatea presei, si dacă scrii mizerii si se ia unul cu plângeri după tine pe la procuratura,
        văleu, libertatea presei!

    • ion spune:

      In tarile civilizate il poti da in judecata, si daca a raspandit stiri false va plati. Nu stiu de unde ai luat ca pot face ce le trasneste in cap. Ei pot face, dar cu riscul de a fi dati in judecata si cu riscul de a pierde aceasta judecata, nu mai zic ca asta inseamna ca dupa nu va mai avea credibilitate. Eu chiar cred ca ar trebui dati in judecata sistematic, ca sa mai gandeasca ce vorbesc, fiindca foarte foarte multe articole sau stiri contin prostii sau falsuri, elementar nu foloseste aritmetica cand da niste cifre, sau nu se uita pe harta. Bine ca nu sunt doctori!

    • SkyDan spune:

      Cand ai acces nelimitat la mijloace de distributie de informatii trebuie sa fi responsabil. Mai responsabil decat ala care face paine, conserve, prize electrice. Sunt niste norme stricte cand te adresezi populatiei.
      Daca cel care face paine pune putina cianura e pedepsit. Tot asa cei care otravesc mintile oamenilor trebuiesc pedepsiti.

      fac si eu afirmatii:

      1. Cameron e un idiot oligofren facut de o prostituata (SOB).

      2. Regina e dusa cu pluta, autista, impaiata si fara sa mai stie pe ce lume traieste.

      3. T Blair un escroc international si un criminal de stat.

      4. Istoria UK e o istorie a barbariei, a crimei, a foametei si a prostitutiei importate din Franta.

      5. Diplomatia UK e una a parsiveniei din care au pierdut mereu.

      6. Imperiul Britanic a fost o ciuma, un dezastru existential asupra a peste 30 de popoare.

      7. Britanicii actuali sunt degenerati si fara emigratie tziganesca, sanatoasa, s-ar umple tara de azile de glumeti.

      As putea face reportaje care sa dovedeasca orice afirmatie de mai sus. As gasi cateva cazuri si as generaliza. Dar daca as face-o ar fi o mizerie si ar trebui sa fiu pedepsit dupa orice cod etic.

      • Marius Bucur spune:

        Ai uitat sa spui ca tot Vestul e la fel da ingrozitor la UK si ca singura speranta vine din China si Rusia, care sunt ne sunt modele de administratie eficienta, educatie, maniere, diplomatie generoasa, politica transparenta, economie prospera, cultura luminata, constiinta civica, familii sanatoase, spiritualitate, etc, etc, etc, etc, etc

  10. ion adrian spune:

    E dreptul ziaristilor sa scrie si al comentatorilor sa comenteze.Ca si unii si altii pot fi si necnstiti si manipulabili si in zserviciu comandat nu este un mare secret. Singura problema care ar trebui sa ne preocupe ar fi lumina care trebuie facuta in justitie asupra acestui caz nenorocit. Nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni atat timp cat noi insine nu prea suntem buni de mare lucru si nici macar daca am fi. Din pacate. Sper ca procuratura de data asta va ficorecta si-si va face treaba indiferenta la chitzaelile ziaristice. :)

  11. r2 spune:

    Cred ca deschidere catre media si ridiculizarea jurnailstilor lui peste prajit de la sky news este foarte importanta in situatia asta. Autoritatile pot invita toata presa britanica sa vada ca fiecare din armele prezentate in articol poate fi cumparata legal de la magazine de arme de vanatoare obisnuite din bucuresti sau din alte orase (inclusiv kalashnkikovul ala modificat din fabrica), parcurgand niste pasi ceruti de lege, fara sa fie nevoie sa se ascunda pe coclauri, sa poarte masti pe fata si alte bazaconii. Sau ca fix aceleasi arme pot fi cumparate fara probleme din alte state UE, probabil chiar din Londra. Pe scurt, putin umor de tipul campaniei gandul “why don’t you come over” face mai mult in situatia asta decat atitudinea dura, care poate fi usor confundata cu altceva. Daca principala cale de atac este urmarirea jurnalistilor in justitie riscam sa invitam singuri un dezastru de PR. Cat timp nu exista dovezi clare (inregistrari audio sau video, emailuri etc) care sa arate publicului larg ca reportajul a fost in mod evident aranjat, e greu sa castigam de partea noastra opinia publica. In loc sa-i ridiculizam pe jurnalistii lui peste ca pe niste diletanti ce sunt cu reportajul lor de 2 lei, riscam sa-i transformam in ochii unei parti a publicului in eroi ai luptei contra regimurilor tiranice din est.

    • mad max spune:

      Corect! Sau si mai bine toata treaba ar putea fi uitata – s-a terminat de mult ciclul de stiri – stirea pe Sky News are o viata de raft de cateva ore pana apare altceva.

      Nimeni nu ar mai da atentie la chestiunea asta daca nu ar fi investigatia asta care e interpretata ca o incercare de intimidare a presei si face ca guvernul din Romania sa apara ca vrea sa faca un cover up.

      Romania are nevoie de un PR mai istet.

      • Constantin spune:

        Ar putea fi uitata, dar “prietenii Romaniei” nu doresc sa fie uitata. Dl Damien Phillips, spre exemplu, scrie intr-un spatiu sensibil diferit de SkyNews. Iar domnia sa face analogia Romaniei actuale cu regimul Ceausescu.

        Desi pare exagerat, inclin sa-i dau dreptate d-lui Damien Phillips. In perioada la care domnia sa face trimitere Securitatea lui Ceausescu finanta publicarea in presa occidentala a unor articole de presa favorabile dictatorului si a unora defavorabile opozantilor acestuia. Dupa elogiul adus de dl Damien Phillips membrilor familiei Adamescu, similitudinea textului domniei sale publicat in Conservative Home cu articolele comandate de Securitate este evidenta.

  12. OvidiuD spune:

    Nu mai fiti atat de complexati de ” Occident”. Nu e cazul. Si in vest jurnalismul poate fi facut cu picioarele. Dovada cea mai buna este Boris Johnson care si-a inceput cariera ca jurnalist detasat la Bruxelles si care dupa o vreme a inceput sa fabrice stiri, pana cand editorii din Londra si-au dat seama şi l-au dat afara. Imbecilul si-a cerut scuze public de cateva ori de-a lungul carierei politice însă a ajuns până la urmă ministru de externe. Marea Britanie este un stat unde hoția minciuna şi perversitatea politicienilor şi a presei este incredibilă. Ziarele lui Murdoch au ascultat telefoanele persoanelor publice ani de zile. Tocmai s-a terminat procesul care s-a lasat cu desfiintarea unui tabloid si arestarea unui “scape goat”. Keith Vaz, seful comisiei parlamentare a afacerilor interne tocmai a fost prins deun tabloid ca si-o tragea cu băieți est europeni desi era caasatorit cu doi copii. Marea Britanie e un “shithole” şi acest jurnalist de doi bani care a făcut mizeria aia de reportaj e doar o dovadă în plus. Autoritățile române trebuie să dea dovadă de hotărâre şi curaj. Avem o lege, trebuie respectată. Occidentalii şi mai ales britanicii sunt o adunătură de nesimţiţi.

    • Constantin spune:

      ”Nu mai fiti atat de complexati de Occident”._Nu cred ca despre asta este vorba, si nici despre profesionalismul jurnalistilor. Actiunea de marketing politic care a continut difuzarea de publicitate negativa la adresa Romaniei a fost realizata dupa o strategie conceputa cel mai probabil in afara SkyNews si a fost parte a unei politici unitare mult mai ample. In mod particular, in acest caz tehnicile de marketing au inclus canalul de difuzare mass-media Sky News.

      Prin urmare, este vorba mai degraba despre puterea mass-media de a manipula publicul si de a servi in acest fel eventuale interese externe ale unor state. Eu vad in context, spre exemplu, asemanarea cu actiunea mass-media in SUA si influenta pe care o are presa in favoarea candidatului D.Trump, ori in defavoarea d-nei Clinton. Exista informatii ca unele actiuni de marketing politic difuzate prin mass-media in SUA ar putea fi finantate de Rusia. Interventia externa in schimbarea unor sefi de stat nu mai mira pe nimeni. Daca este atat de simplu si tot ce conteaza este nivelul resurselor care trebuie cheltuite si eficienta canalului de difuzare, ar putea, oare Rusia sa determine alegerea d-lui Trump? Este o intrebare aparent absurda, dar cred ca merita sa fie evaluate resursele necesare si eficienta instrumentelor de marketing politic utilizate pentru a stabili care ar fi costurile pentru a avea in fruntea SUA presedintele dorit. In fond, ar fi o investitie care ar putea fi recuperata ulterior cu un profit substantial.

      Cam din perspectiva asta cred ca este util sa privim si publicitatea negativa la adresa Romaniei difuzata prin Sky News. Adica, din perspectiva luptei acerbe pentru accesul la resurse si piete, in contextul globalizarii si a competitiei internationale pe care aceasta o presupune.

  13. Emil spune:

    Bine, bine, dar cand denigrezi o tara intreaga nu se numeste atentat la siguranta nationala. Perfidul Albion este etern!

  14. chishtocu verde spune:

    O gramada de lume revoltata de minciunile “anti-romanesti” ale Sky News, dar prea-putini sunt revoltati de xenofobia din media romaneasca de dupa reportaj… d.p.m.d.v acesti oameni nu se lupta pentru integritatea presei, mai degreaba cauta un mediu sa-si canalizeze energiile nationaliste, eventual socialiste, cum bine au observat unii pe aici.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Rasvan Lalu


Rasvan Lalu

sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena) Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)