Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Wikileaks si mitul politic anti-american

Vladimir Tismaneanu martie 29, 2011 Global / Europa, Politica & Doctrine
20 comentarii 5,263 Vizualizari

Gratie lui Dragos Paul Aligica, avem, iata, o discutie cu adevarat importanta despre semnificatia telegramelor, dincolo de zgomot, furie, invective si speculatii absurde. Politologul roman care preda la Universitatea George Mason ne propune o analiza de o luminoasa luciditate. Sunt total de acord cu formularea alternativei de catre dl Aligica, intre anti-americanism, cu tot ce implica acest mit politic (anti-liberalism, tribalism, primordialism, antisemitism, izolationism, anti-capitalism) si pro-occidentalism, deci sustinerea NATO si UE. Acest tip de atitudine s-a observat in Grecia in anii 90 cand forte si personalitati politice altminteri opuse, cu experiente si identitati extrem de diferite, de la Mikis Theodorakis si PC din Grecia la fosti sustinatori ai coloneilor si ortodoxisti fanatici au strans randurile in apararea lui Milosevici. Ar merita publicat un volum despre reactii similare in Romania. 

Ma grabesc sa adaug ca ma refer la un mit politic, deci la o constelatie eterogena de atitudini, optiuni, emotii, sentimente mai mult sau mai putin sistematizate, coagulate si rationalizate. Subliniez, pentru ca uneori am impresia ca acest lucru nu este clar: mitul politic nu este o legenda, nu este o poveste de adormit copiii (ori natiunile).  Il putem numi fantasma compensatorie ori naratiune cu ambitii universal-explicative (cele doua nu se exclud, ba chiar adeseori se intrepatrund).  In cazul de care ne ocupam, este ceea ce Jean-François Revel a diagnosticat drept obsesia anti-americana (prezenta deopotriva in randurile extremei drepte si ale extremei stangi).  Mitul politic este o configuratie in care nostalgiile se incruciseaza cu gandirea deziderativa (wishful thinking), ceea ce conteaza este credibilitatea sa, capacitatea de a inspira si de a galvaniza pasiuni si atasamente colective, deci nu continutul intrisec de adevar. Un exemplu poate fi mitul Rezistentei franceze devenit substrat legitimator al Franei gaulliste dar si al auto-imaginii PC Francez.  Mitul politic nu este fictiune, ci efort explicativ si mobilizator cu ambitii descriptive  si, adeseori, profetice (v. Raymond Aron despre mitul luptei de clasa, al proletariatului, al revolutiei). Dar are o puternica implicatie emotionala, mizeaza pe pasiuni, pe energii colective, nu poseda arhitectura unei doctrine inchegate. Disting prin urmare intre mit si ideologie.  Antisemitismul, cu multele sale fatete si intruchipari, este asadar un mit politic, dar este si o ideologie (tocmai de aceea a putut istoricul Léon Poliakoff sa scrie L’Histoire de l’antisémitisme).  Exista o ideologie nazista si exista mitul arian. Exista mitul politic eurasiatic in Rusia de azi, cu a sa complicata genealogie.

Ceea ce observa dl Aligica este existenta unui binom atitudinal, a unei polarizari de forte politice si culturale. Este vorba, sunt convins, de optiunea intre societatea deschisa, cu ale sale pariuri adeseori dificile, chiar agonizante, si cea inchisa, doar aparent lipsita de riscuri, etatista, autoritarista si paternalista. “Partida Rusa” este identificabila prin interese materiale precise, prin preferinte geostrategice, prin penetrarea mediilor de informare si prin poluarea sistematica a spatiului public in directia opusa statului de drept, adevarului istoric si decomunizarii. Se strang in randurile acestei “Partide Ruse” grupuri si persoane care pot fi extrem de diferite altminteri, dar impartasesc ostilitatea in raport cu valorile societatii deschise. Sunt acesti oameni in chip sincer magnetizati de “Arca rusa” spre a relua titlul unui extraordinar film de Aleksandr Sokurov? L-au citit pe Soljenitin? Ma indoiesc, ne intalnim mai degraba cu fenomenul descris de Mark Lilla drept atractia autoritarismului, deci tiranofilie.  In plus, intervin elemente de venalitate, de cupiditate, de cinism. Occidentul inseamna suprematia legii, incredere si responsabilizare, ceea ce se cheama accountability. ”Partida Rusa” mizeaza pe anemia justitiei, pe obscurizarea sferei publice, pe amutirea societatii civile, pe suspiciune si pe veroase aranjamente de culise. Oricine a citit clasicul eseu al lui Milan Kundera despre “Tragedia Europei Centrale” stie la ce ma refer. Iata mai jos articolul despre mitul politic anti-american pe care l-am publicat in septembrie 2001, la putine saptamani dupa atacul terorist, in revista 22.

“Nu incape indoiala: mitul politic anti-american este inseparabil de structurile ideologice care au inpirat si inspira miscarile teroriste de sorginte fundamentalista. Tema este importanta intrucit fara o intelegere a motivatiilor acestor grupari de fanatici nu vom putea riposta de o maniera comprehensiva si sistematica la teribila lor sfidare. In discursul sau rostit recent la Fundatia Nationala pentru Democratie (NED), presedintele George W. Bush amintea conexiunea dintre ideologiile fundamentalist extremiste si totalitarismele veacului douaazeci. Intr-adevar, este vorba de acelasi tip de gindire reductionista, obsedata de conspiratii si imbibata de asteptari si simboluri salvationiste.  Deopotriva in incarnarile sale religioase si seculare, fundamentalismul sterge linia despartitoare dintre cetatea divina si cetatea umana, promitind o mintuire imediata prin distrugerea factorilor presupusi corupatori si pervertitori.

Cu ani in urma, ginditorul politic venezuelian Carlos Rangel publica o carte care ar trebui recitita acum cu atentie: De la bunul salbatic la bunul revolutionar (editia franceza se bucura de o prefata semnata de Jean-François Revel). M-am bucurat sa vad referinte la acesta lucrare intr-un articol de Valentin Constantin in paginile excelentei reviste „Idei in dialog”.  Ideea centrala a cartii era ca in spatele revolutionarismului frenetic al stingii radicale latino-americane se ascunde un imens complex de inferioritate in raport cu succesul politic si economic al democratiei nord-americane. Nimeni nu neaga faptul ca lumea contemporana este una a contrastelor economice si sociale, insa argumentul lui Rangel, dezvoltat ulerior intr-o carte dedicata mitului politic tiers-mondist (El tercermundismo) era ca originile deopotriva ale succesului ca si ale insuccesului politic, economic sau cultural sint inainte de toate de provenienta endogena.  Nu America (Statele Unite) este de vina pentru dezastrul Argentinei in secolul douazeci, ci demagogia peronista, incapacitaatea elitelor acelei tari de a trata cu seriozitate sfidarile modernitatii si de a accepta spiritul capitalismului cu consecintele sale mai mult ori mai putin convenabile pe scurta durata.  Este mult mai usor sa promiti luna de pe cer dezmostenitlor soartei decit sa organizezi economia si viata politica in spiritul societatii deschise.

La ce ma refer cind vorvbesc despre mitul politic antimerican? Ma gindesc la acele constelatii de emotii, atitudini, sentimente si idei vag structurate care resping pluralismul, statul de drept, umanismul modern, drepturile individului ca valoare autoconstitutiva, neavind asadar nevoie de nici o justificare exterioara.  Comunismul (stalinist, maoist, castro-guevarist), dar si fascismul (italian, german, romanesc, maghiar, etc) au respins tocmai aceste principii in numele unor viziuni ce se voiau alternative radicale la modernitatea liberala. Erau si ele forme de modernitate, insa esential diferite de acel experiment care debuteaza cu gindirea Renasterii si culmineaza in perspectiva unie lumi eliberate de absolutisme de orice gen, deci in viziunea uneii societati civile globalizate intemaiate pe valorile democratie si ale drepturilor omului si cetateanului.  Bibliografia temei de care ma ocup include, intre altele, o foarte temeinica lucrare datorata profesorului Paul Hollander de la University of Massachusetts din Amherst, o carte riguros construita si superb informata care ar merita sa fie tradusa cit mai curind in romaneste.  Intr-un articol din New York Times (23 septembrie 2001), Elaine Sciolino, autoarea unei remarcabile carti despre Iranul contemporan, incearca sa lumineze cauzele resentimentului antiamerican. Intre altele, ea accentueaza faptul ca mitul antiamerican este cel mai pronuntat (si din punct de vedere psihosocial cel mai nociv) in societatile in care democratia se afla in suferinta.  Evident ca exista puseuri antimericane si in Europa de Vest ori in Asia, insa virulenta si vehemnta acestui mit se manifesta cu precadere in societile inchise, in care tiranii traditionaliste (Arabia Saudita) ori seculare (gen Siria ori Irak) profita de lipsa de informatie si de credulitatea maselor pentru a construi arhetipul unei Americi lipsite de suflet, mercantila, interesata numai si numai de profit, stapinita de zeul banului, militarista, imperialista si intotdeauna agresiva. Prea putin conteaza in acest tip de mitologie faptul ca America a fost si ramine principala sursa de ajutor umanitar pentru natiunile defavorizate.  Nu conteaza nici faptul ca armata americana a intervenit exclusiv din considerente umanitare in Somalia si ca tot America a fost forta principala in actiunea militara din 1999 impotriva regimului lui Slobodan Milosevici, actiune a carei singura ratiune era tocmai salvarea albanezilor din Iugoslavia (o populatie majoritar musulmana) de operatiunile menite sa duca la sinistra “purificare etnica”.  Fireste, observa Elaine Sciolino, o parte a problemei provine din prapastia existenta intre auto-perceptia americanilor si felul cum sint priviti in multe din tarile asa-numitei Lumi a Treia (dar nu numai). Reactiile ultragiate ale exponentilor unor traditii ce se simt amenintate de invazia modernitatii sint expresia unor anxietati si nevroze ce tin de contactul cu valori si idei ce submineaza neindosos ierarhiile si ordinea presupus sacre.  In cazul Iranului, in anii 60, scriitorul Jalal Al-e Ahmad deplingea ceea ce el numea o maladie culturala care a atins mediile urbane ale tarii. Opunindu-se acestei tentatii, el a propus chiar termentul de “vestoxicatie”.  Doua decenii mai tirziu, ayatollahul Khomeini avea sa porneasca propriu sau razboi impotriva acestei presupuse maladii, impunind o teocratie ce se voia pura si dura, imuna la cintecele de sirena ale democratiei liberale.  La ora cind scriu aceste rinduri, cel mai cautat terorist al tuturor timpurilor, Osama ben Laden, proclama drept cauza finala a bataliei sale prezenta trupelor americane in Arabia Saudita. Evident, ostilitatea lumii arabe la adresa Israelului tine nu nu numai de chestiuni istoric-teritoriale, nu doar de situatia refugiatilor palestinieni, ci si (ori poate mai ales) de faptul ca Israelul este o societate democratica si prospera din punct de vedre economic, in pofida faptului ca nu detine enormele resurse petrolifere ale vecinilor sai.  In variantele sale radicale, antiamericanismul se contopeste cu antisemitismul si antisionismul.  Explicit ori implicit, el repudiaza fundamentele moralei iudeo-crestine si propune o tabla de valori diametral opusa acesteia.

Mitul antimerican este prezent nu doar in rindul elitelor intelectuale din tarile arabe, ori din Lumea a Treia. Il intilnim nu o singura data prezent, cum remarca si Traian Ungureanu in excelentul sau articol publicat recent in “22”, chiar si in cele mai sofisticate cercuri culturale vestice, inclusiv in SUA. Chiar zilele trecute, intr-o dezbatere la Universitatea Yale, celebrul istoric Paul Kennedy, autor al unei mult discutate carti despre declinul imperial al Americii, sustinea ca puterea diplomatica, economica si militara a Statelor Unite, precum si mesajele culturare percepute drept amenintatoare, provoaca reactii de adversitate si chiar ura. Din nefericire, lucrurile sint mai complexe decit apar in aceste scheme ideologice descarnate. Nihilismul antimodern nu se rezuma la antiamericanism: originile sale sint legate de ceea ce Eric Hoffer numea mentalitatea de true believer (fanaticul ideologic inregimentat in miscari charismatic-salvationiste, pentru care propria moarte nu este altceva decit sacrificiul suprem in favoarea unei cauze pretins eroice).  Cum spunea cindva Arthur Koestler, acest fanatic nu poate suporta lumea moderna cu anxietatile si dificultatile sale reale, negasind in satisfactiilee ei o ratiune suficienta pentru a trai: cauza ultima, exorcismul distructiv menit sa infringa ceea ce ii apare drept un univers strimb alcatuit, ii ofera in fine o inaltatoare ratio moriendi.

 O stim de la Georges Sorel: un mit politic nu se defineste prin adevar, ci prin credibilitate.  Antiamericanismul, in pofida contradictiilor sale interne, a socantelor deficiente de logica si substanta istorica, este credibil tocmai pentru ca se adreseaza zonelor infrarationale ale psihicului colectiv in societati debusolate, mai ales in straturile marginale si frustrate.  Teroristii celulelor organizatiei lui ben Laden, dar si cei de odinioara din “Brigazile Rosii” ori “Factiunea Armata Rosie” (banda Baader-Meinhoff), ori nihilistii rusi ai veacului al XIX-lea, ori misticii revolutionari ai Garzii de Fier, ori posedatii nazisti, ori iluminatii bolsevici, au in comun oroarea in raport cu o lume a riscului si a competitiei libere a valorilor.  Pentru ei, exista un singur adevar, anume cel revelat in dogma careia i se inchina. Occidentul liberal si cei care ii impartsesc valorile refuza tocmai acest monism exclusvist.  Ben Laden si partizanii sai sint astfel expresia patologica a unei directii politico-intelectuale impregnata de resentiment anti-modern si dezgust in raport cu tot ce inseamna cultura tolerantei si a dialogului.  La ora actuala, oricite rezerve am avea fata de unele sau altele din fatetele experimentului numit America, antimericanismul a devenit sinonim cu antiumanismul.

Washington, DC

30 septembrie 2001″

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Ciprian Ciucu spune:

    Superb articol. Multumesc!

  2. anonim spune:

    Este posibil ca unele “documente” scoase la iveala sa fie inventii…
    Cine poate spune ce este adevarat si ce este inventie.
    La un volum imens de informatie in tone de documente se poate strecura orice chiar si o dezinformare sau productie de zvonuri.

    • bogdan192 spune:

      Sigur ca da, anonime. Dar ce te faci cand peste 90% din materialul de lucru prezentat pe HN indica spre aceleasi concluzii, concluzii pe care orice om de bun simt cu un dram de minte si care nu se uita la Realitatea si Antene le-ar trage?

      • Hantzy spune:

        E-heee! Chestia asta cu uitatul la Antene e clasica deja: pot pune pariu ca cei ce desconsidera Antenele se uita mai mult la ele decat cei ce nici macar nu discuta despre ele. Un singur lucru au in comun insa si unii si altii: cu totii se cred “de bun simt”.

    • ampersand spune:

      La modul general vorbind – adică, dincolo de subiectul (anti)americanism – cred că mai nociv decât “documentul inventat” în sine este, să zic aşa, unilateralismul celui care-l citeşte, tendinţa acestuia de a accepta doar acele documente care se-ncadrează în propria-i opinie, opinie pe baza căreia şi-a format o anume imagine despre subiect.

      Ca pro-american, de multe ori ajung în situaţia de a-mi justifica proamericanismul în faţa unor interlocutori mai mult sau mai puţin anti-americani – şi nu numai români, ci de diverse naţii. Şi argumentul meu principal e cel ce m-a determinat să devin pro-american în urmă cu vreo 30 de ani: SUA e o lume a contrariilor foarte puternice în aproape orice, contrarii care, în termeni de fizică, dau o rezultantă nulă sau oscilând în jurul punctului de nul care este echilibrul. Tocmai acest echilibru împiedică SUA să devină echivalentul unui stat de tip nazist, sovietic, islamist, împiedică să devină un stat colonialist ca cel roman, espaniol sau englez. Iar oscilaţiile de care vorbeam determină progresul, determină găsirea remediilor.

      În contextul ăsta, revenind la “documentul inventat”, pentru mine SUA nu e cea descrisă de Moore, nu e cea descrisă de Rambo, nu e cea descrisă de FoxNews, nu e cea cântată de Bruce Springsteen, nu e războiul din Vietnam, McDonalds-ul, USS Nimitz sau USN Mercy. E suma tuturor acestora, a documentelor cu şi despre ele, a ficţiunilor cu şi despre ele.

      Dacă vei analiza cu atenţie stema SUA, vei vedea că acvila ţine-n gheare, într-o parte o ramură de măslin, în cealaltă nişte fulgere. Iar termenul de UNITE, din Statele Unite ale Americii, are o valoare simbolică şi semantică mult mai puternică decât UNIUNE din Uniunea Europeană.

    • Dănuţ spune:

      Pot fi lucrătorii de la ambasadă dezinformaţi, nici vorbă de asta, dar când şi unii şi alţii (adică şi cei de stânga şi cei de dreapta) spun cam acelaşi lucru, înseamnă că se vede bine ce şi cum. A spune că un ambasador şi cei de lângă el dezinformează centrala din Ministerul lor de Externe pentru ca Băsescu să cadă în picioare, e un pic forţat.
      În plus ei nu lucrează pentru Perlamentul României să se poată face că lucrează şi să fie plătiţi pentru asta.

  3. Danon spune:

    Exista articole mai clare si mai convingatoare. Si mai exacte.

    DP Aligica nu vorbeste de antiamericanism ca fiind opusul pro-occidentalismului, ci de pro-rusism. Ori, anti-americanism si pro-rusism nu sunt deloc identice. Cum sa va demonstrez eu sofismul din asemnea asociere? Si virusul gripei A si un tigru sunt un pericol pentru om, dar nu stiu daca ati observat, ei nu sunt 100% identici.

    Pe urma, vine bomba. Definiti anti-americanismul ca “acele constelatii de emotii, atitudini, sentimente si idei vag structurate care resping pluralismul, statul de drept, umanismul modern, drepturile individului ca valoare autoconstitutiva”. Pai nu cumva asta ar fi de fapt anti-democratia? Si printr-un procedeu foarte drag lui Stalin, Hitler si… GW Bush, definiti pe toti cei care nu sunt de acord cu dvs in mod otova ca apartinand unei “axe a raului” neidentificate si neidentificabile? Si numiti asta analiza? Pai sigur, daca numim tigru “orice ameninta sanatatea si integritatea corporala a oamenilor” si virusii gripei tot un fel de tigri sunt, si la urma urmei de ce sa-i mai identificam, hai sa-i clasam pe toti sub eticheta de “axa a raului” si terminam oboseala. Sigur, adaugati la termenul de definit “mitul politic” ceea ce indulceste pastila, pare sa va dea dreptul sa definiti orice cum vreti, dar nu face incercarea mai putin tendentioasa. Daca eu as defini ca “mit politic fascistoid” orice incercare de a construi o societate diferita de cea norvegiana ati fi de acord sa vorbim despre pro-fascistoidismul american? Sper ca nu – ar fi un abuz de termeni si o lipsa de corectitudine intelectuala din partea mea.

    Detest orice forme de “anti-(nume de popor) ism”. Totusi stiu ca termenul “anti-american(ism)” se foloseste in multe feluri si uneori aceste nu au nimic de-a face cu anti-democratia. Nordicii se exprima adesea, in mod civilizat, impotriva modelului american de societate si folosesc un termen tradus ca si “contra-american”. Nimic agresiv aici, se definesc prin comparatie ca dorind o societate cu un nivel mai inalt de distributie si protectie sociala. Unii francez nutresc un oarecare resentiment din motive diverse pentru America (de la anti-americanismul celor care lupta impotriva “mal-bouffe” impus de fast-food si regulile sanitare americare, la cel stangist -dar inca democrat- care vrea mereu mai mult “acquis social”, la cel cultural care se teme de hegemonia Hollywoodului…) – veti gasi multi francezi care se recunosc drept anti-americani dar raman fundamental democrati. In lumea intreaga, simpatia pro-americana post -9/11 s-a transformat, dupa Irak, intr-un sentiment de mare disconfort pentru interventionismul american; intr-un sondaj de acum 2-3 ani, numai in Israel sentimentele “pro-americane” erau predominante. Inca o data, nimic de-a face cu democratia. In Romania s-a format un anti-americanism destul de primar, bazat in special pe frustrarea celui slab in fata celui tare, pe dispretul celui care se crede “mai educat” (desigur, o gluma, chiar daca una proasta!), de fapt pe un crescand sovinism si o crescanda xenofobie. Si care totusi, oricat de criticabile ar fi, in sine, nu sunt neaparat anti-democrate.

    Nu justific si nu sustin in nici un fel aceste sentimente, am legaturi foarte stranse cu America si o admir pentru ceea ce e de admirat, ci le explic. Nu e niciodata bine sa lupti cu ceea ce nu intelegi, asa cum au dovedit-o cruciatii (din toate timpurile).

    Consider articolul dlui Aligica drept neconvingator. Pleacand de la o sursa “biased” (diplomatia americana are, evident, interese primare in fenomenele diplomatice, relatii intre tari si lupte geostrategie, deci va prezenta majoritatea evenimentelor prin aveasta prisma, fara ca asta sa insemne ca ea chiar crede ca acestia sunt factorii determinanti in evolutia societatii), dl Aligica ajunge la concluzia alarmista ca in Romania am asista la o lupta a pro-rusilor cu pro-occidentalii. Ceea ce, avand in vedere cota de popularitate a rusilor si a Rusiei in Romania, ma face sa zambesc. Sau poate ca si dumnealui vorbeste la modul figurat, definind ca “mit politic pro-rus” orice nu este pro-american?

    In rest, un singur sfat, ca multor altor contributori: evitati referintele bibliografice. In fond, in filozofie, politica si economie, dati-mi numele unui eminent autor care a sustinut ceva si va voi da numele altor doi autori (aproape) la fel de eminenti care au sustinut contrariul. Autoritatea sursei este adesea o masca pentru incapacitatea sau lenea noastra de a sustine punctul de vedere in termeni simpli si palatabili. O scurtatura care poate fi utila in limbajul profesional intre specialisti ai unui domeniu dar da impresia de aroganta si de lipsa de argumente pe un site gen Contributors.

    • ampersand spune:

      Foarte de acord cu majoritatea celor scrise de tine, în principal cu faptul că anti-americanismul nu e totuna cu pro-rusismul.

      Acum, din experienţa mea de căpşunar în contact cu alţi căpşunari de alte naţionalităţi, impresia care mi-am format-o este că, pentru mulţi, anti-americanismul s-a format ca o reacţie adversă la omniprezenţa SUA în viaţa de zi cu zi: filme, războaie, mâncare, muzică, limbă, spaţiu, calculatoare, telefoane, gps, televiziune, nobeluri, oscaruri, învăţământ, sport, emigraţie, literatură, valentine’s day. Probabil – nu sunt psiholog – la nivel de subconştient se formează o senzaţie de sufocare, şi spun că la nivel de subconştient deoarece conştient nu stai să faci “inventarul”. Iar atunci fie devii, să zicem anti-american “absolut”, fie devii anti-american “prin identificare”, cauţi “am un frate mai mare care-l bate pe fratele tău”, frate mai mare fiind URSS, Rusia, China, Iran sau oricine mârâie mai mult sau mai puţin la SUA. Sau, chiar în aspecte mărunte, gen sportivul american X a fos învins, filmul american Y a ratat Oscarul, şamd – unde anti-americanul nu tresaltă de bucurie c-a câştigat rusul, ci doar că nu mai e aşa de sufocat de încă un aspect al prezenţei americane pe capul lui.

      La francezi e o situaţie oarecum aparte. Odată stăteam de vorbă cu un englez, un olandez, un german, un ucrainian şi-un grec – subiectul era fotbalul – şi-am spus că, sorry, nu prea-i iubesc pe francezi. La care englezul zice “da’ cine-i iubeşte pe francezi?” şi toţi au început să râdă. Francezii, la fel ca şi ruşii, cred că au motivul aparte de-a simţi frustrarea de-a-şi fi pierdut statutul de supeputere în defavoarea SUA. Francezii cu atât mai mult cu cât influenţa lor culturală mondială de-a lungul istoriei – inclusiv a SUA – este remarcabilă şi comparabilă cu cea americană actuală.

    • Nautilus spune:

      1.”In Romania s-a format un anti-americanism destul de primar, bazat in special pe frustrarea celui slab in fata celui tare, pe dispretul celui care se crede “mai educat” (desigur, o gluma, chiar daca una proasta!), de fapt pe un crescand sovinism si o crescanda xenofobie.”

      2.”Iar atunci fie devii, să zicem anti-american “absolut”, fie devii anti-american “prin identificare”, cauţi “am un frate mai mare care-l bate pe fratele tău”, frate mai mare fiind URSS, Rusia, China, Iran sau oricine mârâie mai mult sau mai puţin la SUA.”

      3. Se presupune că atât #1 cât şi #2 se întâmplă în mod dezinteresat.

      Pentru a fi corecte cele 3 afirmaţii în ţara lui Băsescu-Vodă, ar fi trebuit ca lucrurile să meargă cu vreo 12 ani înapoi. La momentul războiului cu Iugoslavia, ambele corespundeau 100% cu realitatea. Din acest motiv, simpatia faţă de cei doi Stan şi Bran politici, Elţân şi Putin, era maximă în acel moment cu toate păcatele lor, ura combinată cu dispreţ faţă de UDMR era desertul favorit după foamea Epocii Ciorbea, iar Iranul şi Irakul, care se urau între ele şi au făcut-o din 1980 încoace, erau simpatizate în mod egal de unii care n-ar fi suportat să trăiască în niciuna din ele.

      Propaganda de după 2006 a postacilor, care e în acelaşi timp pro-ortodoxă, pro-musulmană, pro-chinezească, pro-ceauşistă, anti-rusă, anti-americană, anti-japoneză şi altele de genul ăsta, e puţin probabil să fie dezinteresată. Seamănă cam mult cu “propaganda egipteană pentru revoluţie pe Facebook”.

      ~Nautilus

  4. DanCanada spune:

    Anonim, mai probabil e ca documentele totusi sa nu fie inventii. Pentru ca 1) in cea mai mare parte confirma ceea ce lumea deja stia/banuia si 2) textele sunt totusi intr-un stil precis si concis. Adica diplomatii incearca sa isi faca treaba fara prea multa gargara.
    Cit despre ce spune dl. Tismaneanu, e adevarat, exista anti-americanism in Romania. Probabil e alimentat de Stinga in general (pe de o parte de sorginte sovietic-comunista si pe de alta parte de socialismul european). Nu stiu, dar a fi pro-rus in Romania mi se pare tradare, inseamna sa uiti de Basarabia si de comunism. Spun asta pentru ca o sa vedem oligarhi si politicieni care-au sa se apere cu ineptii de genul “ei si ce daca-s pro-rus? Mama Rusia a fost cu noi” etc etc…

  5. Liviu Petre spune:

    “Dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine, dai in clasa munictoare” (Ganditor politic anonim, cca. 1970).
    Acum, si americanii, si rusii, si poate si romanii(scuze, ii uitasem), au interese. Uneori divergente. Eu, de exemplu, ii simpatizez pe americani. Nu prea gasesc motive, la un prim apel, sa ii simpatizez pe rusi. Superficial, sunt pro-american dar mi-e greu totusi sa spun ca sunt anti-rus, pot spune doar ca nu sunt pro-rus. Incerc insa sa ma plasez pe acest interval acolo unde am sentimentul ca imi maximizez sansele unei pozitii de pro-roman.
    Sa ne imaginam urmatoarea situatie: rusii (generic) vin si ne fac “oferta” de a favoriza reunirea Romaniei cu Basarabia si de a avea relatii “relaxate” cu Romania, in schimbul abandonarii de catre Romania a unei pozitii pro-americane, fara insa ca Romania sa devina anti-americana, adica ma finlandizez.
    Now, imi sunt simpatici americanii (mai mult chiar decat isi sunt ei lor) dar accept oferta rusilor, pentru ca este in interesul meu de roman. Sunt deci tribal, anti-semit, anti-liberal,, etc.? Va rog, lamuriti-ma: sa accept oferta rusilor? Fac mentiunea ca intre timp SUA a sprijinit intrarea Rusiei in NATO si a participat alaturi de Rusia la inlaturarea regimului corupt al alui Saakasvili din Georgia, Lukoil a cumparat Conoco Philips si Gazprom BP, China a cumparat Alaska, iar presedintele Obama, la al patrulea mandat, a dezvelit in Manhattan un bust al lui Serghei Kirov.

    • Emil spune:

      @Liviu Petre – era să comentez acid ultimele fraze ale dvs., noroc că mi-am dat seama la timp de nota ironică. Exact aceeaşi întrebare am pus-o şi eu, la articolul domnului Algică. Nici eu nu prea simpatizez cu ruşii, structural sunt mai înclinat să le acord credit americanilor şi sistemului lor. Dar ce ne servesc tot felul de politologi convertiţi la americanism din ăsta, de “true believer”, nu sunt altceva decât sloganuri întoarse pe dos ale Războiului Rece.

      • Emil spune:

        … şi, am impresia, o încercare de a defini un cadru ideologic pentru constructul ăla minune pe care îl tot flutură prin media marii reformatori ai statului. La “Albă ca Zăpada” mă refer.

  6. V.marcel spune:

    Inainte sa apara sentimentul de inferioritate in america latina fata de cei din nord, in sud, sentimentul antiamerican este vechi, actualii latini au mostenit ura pentru americani din nord de la seniori lor spanioli care prin 1600 urau si considerau protestantii ca fiind eretici.

    Comunistii inconstient au urat un sistem capitalist de succes ca cel din USA care le strica socoteala ideologica, in special comunistii au obtinut rezultate economice modeste chiar impunand suferinte mari societatii si un sistem aproape militarist (munca voluntara, munca fortata pt. soldati sau detinuti, alfabetizare fortata prin anii 50, costuri ecologice mari, rationalizare de alimente si bunuri, exploatarea agricola pe mari suprafete prin exproprierea fortata a micilor proprietari, lipsa conflictelor sindicale in cei 50 de ani de comunism, costuri modeste pentru confortul populatiei si putin interes pentru protectia sanatatii muncitorilor, condamnari in procese false pentru inalta tradare in cazul unor productii slabe, obtinerea unui sentiment de siguranta la nivelul societatii prin cenzurarea informatiilor dure). Orice act de cunoastere are la baza comparatia, iar comunistii urau acel “ceva” care le adecea aminte ca sistemul lor este un esec.

    In cazul romanilor de azi, sa nu uitam ca in afara de spalarea la creier anti-capitalista in anii comunismului, au existat si dupa 89 stiri in mediile de comunicatie unde descriau cazuri unde industria nationala era pusa pe butuci de catre firme din vest si de aiurea, in realitate era vorba de firme obscure care nu au nici o legatura cu marile firme serioase din vest, o parte din populatie destul de mare inca crede, ca fenomenul a fost atat de mare incat este principalul vinovat. Pentru omul simplu, guvernul USA , guvernele occidentale si firmele private sunt o forta monolitica “si-au propus sa ne distruga economia”. De putin timp am auzit la un fost sef de CAP azi sef de asociatie ca “Germania nu a vrut sa ne industrializam”, l-am intrebat ce dovezi are, nu a stiut sa argumenteze afirmatia, omul avea nevoie de un tap ispasitor, ca sa doarma linistit.

  7. Hantzy spune:

    Paroxismul atinge cote nebanuite!
    Dupa ce D.P.Aligica construieste castele pe bete de chibrituri, interpretand stangaciile birocratice ale lui Tariceanu sau acuzele unui plangacios, duhnind a bautura, drept prorusism desantat, iata ca si domnul Tismaneanu supraliciteaza, bagand ceva de antiamericanism si chiar antiumanism.
    Declaratia lui Georges Sorel, facuta la un moment de o intensitate emotionala maxima, n-are nici o aplicabilitate in contextul Ford si GM versus uzina din Craiova. Daca din scurgerile de la ambasada am fi aflat de vreun plan secret al lui tariceanu de respingere a scutului american sau de retragere unilaterala din NATO as fi crezut in antiamericanismul aligarhilor verosi. Insa americanii nu pareau nici macar ingrijorati ca romanii s-ar retrage din Irak. Si atunci?!

  8. Dănuţ spune:

    “In plus, intervin elemente de venalitate, de cupiditate, de cinism. [...]”Partida Rusa” mizeaza pe anemia justitiei, pe obscurizarea sferei publice, pe amutirea societatii civile, pe suspiciune si pe veroase aranjamente de culise.”
    Da, chiar de aia se întreabă candid: “Cine esste vichilicss ?”

  9. casandra spune:

    Domnul Tismaneanu prefera aderarea la o dogma stupida in defavoarea unei adeziuni lucide la un sistem de valori. Vrea o armata de proamericani, nu o agora a democratilor. Pacat!
    Eu vad si defectele parintilor si fratilor mei, pe care-i iubesc cu adevarat. De ce nu as vedea critic defectele prietenilor americani? De ce as dori sale trec sub tacere sau sa le preiau defectele si erorile?
    Ma tem ca doar valetii au datoria de a pastra tacerea si de a apara discret “excentricitatile” stapanilor lor.

    • alex spune:

      Sunt de acord. E pacat cind cineva, care are pregatirea d-lui Tismaneanu, sa sufere de o mistica a americanismului. E insa un semn la puterea de seductie pe care o are America cind esti acolo si digeri discursuri ‘politically correct’. Metabolismul intelectual se schimba, se adapteaza… :)

  10. Octavian spune:

    Mărturisesc admiraţia sinceră pentru calibrul intelectual al domnului profesor tismăneanu şi pentru logica domniei sale,pt erudiţia sa fenomenală în domeniul politologiei. La fel apreciez nivelul discuţiei şi valoarea comentariilor de pe site. Ca simplu cetăţean cu o şcoală postliceala şi unele lecturi în domeniul filosofiei şi istoriei,nu pot să mă ridic la nivelul discuţiei. Pot să fac unele observaţii la nivelul meu de înţelegere al realităţii politice care poate vor stârni zâmbetul unor oameni de valoarea dvs. Privesc cota sua din totalul cheltuielilor mondiale pentru înarmare şi văd diferenţa în raport cu următorii din clasament. Sunt nevoit să mă întreb de ce o democraţie se înarmează în halul acesta-chiar atât de ameninţată să fie de duşmanii ei? Sunt nevoit să-mi amintesc de o democraţie de mare valoare,atena lui pericle,care deşi cu un sistem politic extrem de avansat faţă de restul polis-urilor,ducea o politică imperială. A făcut un război cu sparta o întruchipare a răului din acea epocă. Au intervenit factorii iraţionali (vezi dezastrul din expediţiei din sicilia,când momentul oportun pt retragere a fost ratat pe considerente mistice)şi naturali imprevizibili-epidemia de ciumă, iar măreaţa atena s-a prăbuşit. E posibil ca istoria să se repete. Pt mine ca român,america e marea putere care mi-a sărăcit ţara prin afaceri gen bechtel (cred că acel contract nenorocit a fost impus lui adrian năstase,deşi el personal a avut beneficii,preferând să accepte răul decât să-i stea împotriva). Sua e ţara care vrea să bage pe gâtul armatei române nişte avioane bune,foarte bune acum 2decenii dar depăşite azi. De ce ne face asta? Episodul teo peter este sinistru. De ce apăra america un criminal? Sunt perfect conştient că fără sua eram gubernie rusească dar mărturisesc: taxa de protecţie e cam mare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)