Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Titus Corlățean la Moscova

Armand Gosu iulie 16, 2013 Analize, Global / Europa
5 comentarii 929 Vizualizari

Începuturi faste în relațiile româno-ruse s-au tot consemnat în ultimul deceniu. La vizita președintelui Ion Iliescu la Moscova, din iulie 2003, ocazie cu care s-a semnat tratatul politic, s-a vorbit despre „un nou început”. La fel s-a comentat vizita premierului Adrian Năstase (iulie 2004) și a miniștrilor de Externe Mihai Răzvan Ungureanu (octombrie 2005) și Cristian Diaconescu (februarie 2009). A venit rândul ministrului Corlățean. Și vizita sa este privită ca un posibil punct de cotitură în relațiile politice româno-ruse. Pe drept cuvânt, vizita dlui Corlățean are ceva din ingredientele necesare. A fost o vizită de trei zile, îndelung pregătită, la succesul căreia a contribuit profesionalismul cele două ambasade, a României la Moscova și a Federației Ruse la București. Pe lângă întrevederea celor doi miniștri de Externe, T. Corlățean și Serghei Lavrov, vizita a avut în program întâlniri cu șefii celor două comisii de politică Externă, din Duma de Stat și Consiliul Federației, o alocuțiune despre relațiile româno-ruse la Academia Diplomatică a Ministerului rus a Afacerilor Externe, susținută de ministrul român și o întrevedere cu co-președintele Comisiei Interguvernamentale mixte româno-ruse pentru cooperare economică și tehnico-științifică.

Câteva observații se impun. La prima vedere agenda vizitei poate părea spectaculoasă, dacă ținem seama de răceala din ultimii ani, survenită pe fondul expulzărilor de diplomați. La o analiză mai atentă constatăm că nivelul întrevederilor ministrului Corlățean nu ne îndreptățește să vorbim de o relansare/resetare a relației politice bilaterale ci, în cel mai bun caz, de o normalizare a lor, normalizare cu n mic…. În fond, șeful diplomației române n-a fost primit nici de președintele Rusiei, nici de premier, nici de alți miniștri din guvernul condus de D. Medvedev, nu s-a întâlnit nici cu președinții sau vice-președinții celor două camere ale parlamentului. Iar discuțiile cu șefii comisiilor de politică externă puteau fi lăsate pe seama omologilor lor de la București. Practic, vizita s-ar fi putut centra exclusiv pe întâlnirea miniștrilor de Externe, adică ar fi putut dura o jumătate de zi. Ministrul Corlățean, cu siguranță cunoscător al nuanțelor jocului diplomatic, a preferat să dea vizitei o mai mare amploare, subliniind în acest fel interesul Bucureștiului pentru relansarea dialogului politic. Prestația moscovită a dlui Corlățean a avut loc într-un context inaugurat de vizita la București a secretarului Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, care a fost interpretată ca o aprobare din partea Moscovei pentru depășirea sezonului expulzărilor și upgradarea dialogului politic. În toți anii din urmă, în ciuda unor afirmații care au fost catalogate drept nediplomatice ale președintelui Traian Băsescu, și care au stârnit reacții vehemente din partea oficialilor ruși de cel mai înalt rang, Bucureștiul și-a manifestat constant disponibilitatea pentru dialog politic la nivel înalt. Deci, mingea nu era în terenul României.

Ce a împiedicat Rusia, în tot acest timp, să răspundă pozitiv disponibilității României pentru dialog? Pe lângă pasivul istoric (tezaur, teritoriul dintre Prut și Nistru reanexat de Rusia în 1940, în urma Pactului Molotov – Ribbentrop etc) au avut loc o seamă de evoluții geo-politice care au modificat radical profilul României, devenită parte a lumii occidentale instituționalizate. Membră a NATO și a UE, România a încheiat un parteneriat strategic cu SUA, pe teritoriul ei au fost dislocate capacități logistice ale armatei americane și urmează să fie montate elemente ale scutului anti-rachetă, scut care va anula întreaga filosofie a Războiului Rece, bazată pe amenințare reciprocă și pe echilibrul dintre arsenalele nucleare. Pentru strategii de la Moscova, crescuți în cultul realismului, visul Rusiei de a construi o lume multipolară, care să împiedice hegemonismul american, se va nărui cu viteza cu care se va construi scutul anti-rachetă.

Dar aceste evoluții nu explică totul. În fond, Polonia participă și ea la scutul anti-rachetă, ceea ce n-o împiedică să poarte un dialog politic consistent cu Rusia. Atunci, de ce această diferență de tratament dintre România și Polonia? E vorba de imaginea celor două țări în opinia publică și în establishmentul din de la Moscova. În ciuda sincopelor politice, Polonia e respectată și apreciată. Polonia e Solidaritatea, e Papa Ioan Paul al II-lea, succesul terapiei de șoc, creșterea economică și modernizarea autentică, în vreme ce România e Ceaușescu, minerii, o tranziție chinuită, hoții români din Italia care devalizează autocarele turiștilor ruși, episoade despre care presa moscovită relatează pe larg. La acest pasiv negativ de imagine s-a adăugat și politica în contratimp practicată de București: Iliescu a semnat tratatul cu Gorbaciov când acesta era pe făraș, când alții își resetau relația bilaterală, după model american, expulza diplomați iar când americanii au renunțat la resetare, România vrea s-o înceapă…. Aceste bâlbâieli de politică externă contribuie și ele la tergiversarea recunoașterii noului statut al României de către Rusia, iar aliații occidentali se întreabă foarte îngrijorați dacă Bucureștiul chiar este capabil să gestioneze de o manieră adecvată politica sa răsăriteană.

Un alt factor care a blocat dialogul ține de personalitatea celor doi lideri, Traian Băsescu și Vladimir Putin. Ambii sunt produsul unor instituții militarizate (școala și Institutul de marină, respectiv cursurile KGB). În astfel de instituții din România, la sfârșitul anilor 1960 – dar mai ales începutul anilor 1970, s-a recuperat naționalismul interbelic, al cărui fir roșu era anti-sovietismul și s-a reconsiderat figura mareșalului Ion Antonescu, în vreme ce în URSS, în anii 1970, Brejnev reînvia cultul personalității lui Stalin, demontat de Hrușciov la Congresul al XX-lea din 1956. Educația celor doi lideri, referințele și bagajul lor cultural i-au făcut să compună judecăți de valoare opuse, privind trecutul recent sau mai îndepărtat. Cu siguranță, la asta se adaugă și o lipsa cronică de empatie. Mai mult, poate că nici nu sunt consiliați de oameni competenți, care pricep valoarea unor simboluri.

Și totuși, recent, Rusia a dat ok pentru upgradarea dialogului politic. Ce vrea Rusia? O aparență de normalitate în relația cu România. De ce? Poate pentru că așa-i cer partenerii occidentali cu care are de rezolvat dosare mult mai complicate. Nu e mai puțin adevărat că Rusia lui Putin, aflată într-o evidentă ofensivă, încearcă să recupereze terenul acolo unde poate. Iar Bucureștiul promite din această perspectivă. De ce acum, în 2013? Nu cred că ține nici de scut, nici de succesele parcursului european al Republicii Moldova, nici de hidracarburile care s-ar afla sau nu pe platoul continental. Cred că este vorba de faptul că în 2013 nu sunt alegeri. Ultimele campanii electorale au fost acompaniate de scandaluri de presă în care curgeau acuzații grele de kaghebism, de trădare a intereselor naționale, de reorietare strategică…. Pur și simplu Rusia trebuie să se fi săturat să fie atrasă într-un joc politic intern care alimentează un filon antirusesc din opinia publică. În 2014 vor fi două campanii electorale. Din nou, 2015 va fi un an bun pentru relațiile româno-ruse. Nici atunci nu vor fi alegeri.

Articol aparut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Despera spune:

    Un articol interesant si placut , in care patima si stereotipurile sint inlocuite cu argumente profesioniste. Foarte pertinent pasajul despre Romania si Polonia . Pacat ca nu citesc mai multi aceste rinduri, ca nu se invata asta : prestigiul unui popor, al unei tari se cladeste greu , de-a lungul istoriei (si cu sacrificii asumate cu curaj si inteligenta , si nu doar cele din vremuri de beligeranta) si nu e nicidecum o floare pe care o smulgi de pe unde s-o nimeri (poate chiar din gradina altuia) s-o agati tantos la butoniera (oricum, se vestejeste repede).

  2. F. Ioncioaia spune:

    In fine o buna analiza in chestiune!
    Nu inteleg de ce, pare ca de o vreme incoace suntem mai interesati de China decit de Rusia, care ne este totusi aproape un vecin. Si ce vecin! Dl. Gosu are abilitatea si competenta de a ne face sa gindim Rusia, nu doar s-o privim cu suspiciune (fapt legitim de altfel!). Ca sa nu mai patim ca in iunie 1940, cind ne-am trezit brusc ca nu stim nimic despre Rusia, care ne lua aproape un sfert din tara fara nici cel mai mic efort militar, ar fi bine sa ne formam obiceiul de a citi mai cu atentie intentiile Rusiei. Analitic si depasional.
    Visez de altfel la momentul cind Ministerul de Externe va sustine direct cu fonduri studiile academice de limba si cultura rusa la universitatile noastre, care sunt pe moarte, acum.
    Il felicit pe dl. Gosu pentru tot efortul sau!

  3. Donul linistit spune:

    Titus Corlatean pare a fi o clona din Adrian Nastase, reusita la intonatie nu si la eruditie, reusita la aspectatzie si neinspirata la anturare politica. Moscova la fascinat ca e orasul lui Mendeleev ala cu tabelu dintr-a saptea, ca a vorbit cu Lavrov, care e ministru de externe(adica cel mai important om din ministerul rus de externe). Daca pisicile aristocrate ar fi fost moscovite precis pe motanul Berlioz l-ar fi chemat Titus.

  4. DanielT spune:

    *aliații occidentali se întreabă foarte îngrijorați dacă Bucureștiul chiar este capabil să gestioneze de o manieră adecvată politica sa răsăriteană*
    -cred că este o afirmaţie care se apropie de realitate. e greu de explicat pentru o ţară care vrea integrarea în U.E anumite gesturi recente. E îndeajuns să ne uităm pe lista investiţiilor, un Huawei ZTE care a fost efectiv banat în USA de exemplu, pare să fie primit cu braţele deschise de către actuala administraţie. Să nu mai menţionăm investiţiile magistrale care se anunţă, tocmai în zona economică unde cuplul Şova-Ponta(Complexul Turceni) a activat anterior. Plus vizita dlui Corlăţean la Moscova într-un context în care acesta anterior a emis unele declaraţii extrem de penibile în privinţa aliaţilor Occidentali. O altă observaţie, actuala administraţie, a tăiat la figurat investiţiile în cordonul ombilical de infrastructură(afirmaţia comisarului maghiar U.E are un dram de realitate) care ar fi legat fluxul de mărfuri spre vest, provocând o integrare accelerată prin accesul firmelor germane, austriece, franceze preferând nişte autostrăzi locale care au în mijloc Bucureştiul, eventual un culoar spre Constanţa…favorizând comerţul cu …cine..cu ţări care au flotă comercială şi nu cu transportatorii rutieri. Concluzionând, personal cred că aliaţii nu mai sunt convinşi că au un aliat în România, ceea ce va oferi pe lângă reticenţa crescută în a lua de de bune afirmaţiile Bucureştiului(între intenţii şi fapte) şi o anumită ostilitate în anumite cercuri şi nivele ale administraţiei -nu prea favorabilă deoarece conduce la o izolare la nivel de integrare, mărind decalajul actual. Semnalele din partea României ar fi trebuit să fie clare. Integrare prin infrastructură, integrare instituţională(lupta anticorupţie), integrare politică pentru ca şi avansarea să fie făcută cu paşi mari. Aşa, lumea îşi pune speranţa într-un scut -o instalaţie mobilă militară care poate fi relocalizată în trei timpi şi trei mişcări dacă unii decidenţi sunt iritaţi şi nu priveşte problema pe fond, crearea unei relaţii complete de încredere în afara dubiilor. Dubii create de actuala componentă politică a Puterii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Armand Gosu


Armand Gosu

Doctor în istoria Rusiei (Moscova, 1998), predă din 2004 istoria politică a Rusiei și a URSS la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București. Director de programe... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)