Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Trump: Populism, hegemonie americană și politică globală în Secolul 21

Dana Trif ianuarie 31, 2017 Analize, Global / Europa, Politica & Doctrine, Sinteze
12 comentarii 2,214 Vizualizari

Fiecare alegere prezidențială americană din ultimul sfert de secol a reușit să creeze sentimentul, și uneori chiar certitudinea, că schimbări istorice majore sunt în curs de desfășurare în relațiile internaționale. Alegerea lui Donald J. Trump nu este nici ea o excepție. Extraordinară prin completa confuzie provocată așteptărilor experților și statisticilor elaborate de instituțiilor de sondare a opiniei publice, campania purtată de Trump a fost descrisă de mulți ca semn al unui populism resurgent de dreapta. Un val care se resimte în toată Europa, efectul ideologic al Dreptei pare să cimenteze niște alianțe neașteptate între cei de seama lui Boris Johnson și Nigel Farage, cu al lor “Take back control”, Donald J. Trump, cu sloganul “Make America great again”, Viktor Orban și Jarosław Kaczyński, cunoscuți pentru alunecări spre autoritarism în Ungaria și Polonia, precum și Frauke Petri și Marine Le Pen, cu platforma lor anti-europeană la viitoarele alegeri germane și franceze. Doar zile înainte de inaugurarea sa pe 20 ianuarie ca cel de-al 45lea președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump a promis să aducă înapoi locuri de muncă în vestul mijlociu american, convingând compania Ford să își mute fabrica, prezumtiv plănuită pentru o locație în Mexic, în Michigan. În timpul conferinței de presă din 11 ianuarie, președintele ales s-a angajat să devină “cel mai mare producător de locuri de muncă pe care l-a creat vreodată Dumnezeu”[i], să aducă înapoi industria farmaceutică, să negocieze tratate de comerț internațional favorabile, să abroge legislația în domeniul sănătății adoptată de fostul președinte Obama, pe care a numit-o “un dezastru complet și total”[ii], și să construiască un zid la granița cu Mexicul, pentru care cel din urmă va plăti. Mexicul, China și Rusia au figurat deasemenea în discursul său. “Prietenia” față de Vladimir Putin, imputarea rușilor a unor acte de spionaj cibernetic împotriva Convenției Naționale a Partidului Democrat precum și legături presupuse între staff-ul său de campanie electorală și Kremlin, toate acestea au fost întrebări care au sondat pozițiile președintelui ales pe probleme de relații internaționale. Pentru mulți analiști, politica externă este una dintre cele mai puțin previzibile din politicile viitorului președinte.

Într-un număr al revistei The Atlantic, publicat în iunie 2016, înainte ca Donald Trump să devină candidatul Partidului Republican, psihologul Dan McAdams i-a făcut acestuia un posibil profil al personalității în calitate de viitor președinte american. McAdams l-a evaluat pe Trump foarte sus pe dimensiunea “extrovertire”, o dimensiune psihologică caracterizată de “exuberanță”[iii], “dominanță socială”[iv] precum și “o neobosită căutare de recompense”[v], și foarte jos în ce privește “caracterul agreabil”[vi]. Trasând o comparație între președintele ales și Richard Nixon, fără îndoială cel mai ‘bine’ plasat președinte “dezagreabil” american până la această dată, McAdams îl numește pe aceasta din urmă “binevoitor și deschis”[vii] comparativ cu Trump, ale cărui războaie de cuvinte, publice, împotriva unor vedete, politicieni, până și a fostei prezentatoare principale Fox News, Megyn Kelly, sunt binecunoscute. Profesorul de psihologie al Universității americane Northwestern atribuie această combinație neobișnuită, dintre un caracter prea puțin agreabil și o extroversiune puternică, mâniei, pe care el o identifică drept “emoția operativă”[viii] a personalității lui Trump și aflată “la baza carismei”[ix] și a “retoricii sale politice”[x]. În măsura în care trăsăturile psihologice pot să prezică comportamentul unei persoane, McAdams vede o foarte mare posibilitate ca Trump, la fel ca Nixon, să aibă abilitatea de a-si asuma riscuri mari și de a acționa pragmatic în negocieri internaționale. Adevarata necunoscută din punct de vedere psihologic[xi] în acest tablou relativ inofensiv rămâne totuși caracterul dezagreabil al lui Trump, mânat nu de calcule raționale, ca și în cazul lui Nixon, ci de mânie. Între Richard Nixon și o altă figură pitorească a istoriei prezidențiale americane, la fel de popularul și anti-elitistul Andrew Jackson, supranumit “regele gloatei”[xii] pentru perceputa sa “demagogie”[xiii], nu ne rămân prea multe certitudini în ceea ce privește posibilul efect al lui Donald J. Trump asupra lumii. Jackson a câștigat alegerile americane în 1828 devenind primul președinte american nearistocrat. McAdams îi recunoaște meritul de a fi devenit un model pentru “omul de rând”[xiv], un președinte care a reușit să extindă puterea președintelui american într-o perioadă de început a Secesionismului sudist. Tot popularitatea lui Jackson a fost cea care, se presupune, a mobilizat americanii în sprijinul Uniunii[xv].

Numai căteva zile după conferința sa de presă din 11 ianuarie două interviuri acordate de Trump ziarelor germane și britanice Bild, respectiv The Times, reușesc să aducă și mai multă claritate, dar și confuzie în ceea ce privește viziunea lui Trump asupra unei ordini globale. Alegând să se refere la NATO ca “învechit”[xvi], să se refere la Uniunea Europeană drept un concurent mai degrabă decât un partener comercial, să laude Brexit-ul și să numească UE un “vehicul pentru Germania”[xvii], președintele ales a continuat în excursul său prin politica internațională aceeași schemă ca și în politica domestică americană: o diviziune identitară clară între “prieteni” și “inamici” precum și o abordare de tip sumă zero a competiției globale. De rău augur poate, aceste interviuri, luate din partea ziarului The Times de către Michael Gove, unul din reprezentanții taberei pro-Brexit, au avut loc cu o zi înainte de deschiderea la Davos a Forumului Economic Global 2017, una din cele mai cunoscute adunări informale ale actorilor internaționali din planurile privat și public. “Omul de la Davos”[xviii], la origine un termen derogatoriu atribuit politologului Samuel Huntington, este Alter-Ego-ul lui Donald Trump, o sumă de atribute pe care noua viziune trumpiană a lumii le sfidează: cosmopolit, elitist, liberal și un adept al comerțului liber. Într-o neobișnuită răsturnare de situații, vorbind în timpul primei deschideri de către un șef de stat chinez a reuniunii de la Davos în apărarea globalizării economice, Xi Jinping a avertizat că un război comercial nu va avea câștigători. Președintele chinez a dat vina pentru valurile de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa pe război, conflict și tulburări regionale, făcând apel în același timp la pace, cooperare și stabilitate[xix].

Trăim întradevăr timpuri neobișnuite în termenii unor ortodoxii IR (acronimul vizează Relațiile Internaționale ca disciplină). Există două dimensiuni pe care o analiză a relațiilor internaționale în era Trump s-ar putea baza, Constructivism și Realism în IR: discurs și factori materiali. Varianta de populism a lui Donald J. Trump este similară cu cea britanică și europeană. În ciuda tuturor așa-ziselor diferențe civilizaționale, discursul ideologic al Noii Drepte atât în Statelor Unite, cât și peste Atlantic este remarcabil de asemănător: având naționalismul ca element central, aceasta este o ideologie anti-globalistă care dorește o reînviere a politicii protecționiste împotriva liberului schimb de bunuri și servicii, o concepție mercantilistă a comerțului internațional, cuplate cu un accent reînnoit pe auto-ajutor și militarizare. Simultan, presupusa implicare a hackerilor ruși susținuți de Kremlin în alegerile americane din 2016 pune în lumina reflectoarelor un tip de interacțiune interstatală care amintește de tacticile Războiului Rece. Totuși, intrați deja binișor în a doua decadă a Secolului 21, când cursul istoriei nu mai poate fi dat înapoi, următoarea întrebare se impune: Este viziunea despre America a lui Donald J. Trump echivalentă unui nou populism de dreapta sau este ea asemănătoare discursului Războiului Rece promovat de Vladimir Putin?

Într-un editorial pentru The New York Times, Ivan Krastev, președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia și membru fondator al Consiliului European pentru Relații Externe, susține că asistăm la renașterea unei narațiuni a Războiului Rece mai degrabă decât la o reîntoarcere a interacțiunilor acelei perioade. Din această perspectivă, atunci când acuzăm Rusia, pe hackeri sau, în general, pe Putin de amestec în alegeri, noi nu identificăm o simplă reîntoarcere a politicilor Războiului Rece; din contră, ne angajăm performativ într-un act discursiv care re-reprezintă lumea într-o terminologie de Război Rece. La fel ca „știrile false”, un Război Rece „fals” camuflează procese politice empirice în mișcare în Statele Unite și Europa, și reasigură pe toată lumea că înțelege realitatea autentică a unor lucruri ce depășesc relatările din media.

Viziunea lui Trump privind relațiilor internaționale pare întrucâtva asemănătoare. Cu toate acestea, acestă viziune anticipează un tip de interacțiune statală diferită de cea caracteristică pentru bipolaritatea Războiului Rece. În articolul său din Foreign Affairs, istoricul Stephen Wertheim, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, oferă o descriere interesantă a așa numitului „Realism Trumpian”[xx] și a trăsăturilor naționalismului îmbrățișat de președintele ales. Potrivit lui Wertheim, discursul campaniei electorale a lui Trump redefinește America drept o țară din lumea a treia care „a fost cândva grozavă, dar care (…) va trebui acum să își facă cu dinții loc înapoi, mai întâi la standardele primei lumi și apoi, poate, la superioritate”[xxi]. În timpul dezbaterii prezidențiale comentariul lui Trump despre aeroportul La Guardia ca fiind unul de lumea a treia prin comparație cu cele din Dubai, Qatar sau China a fost preluat pe larg de media[xxii]: „Peste tot în lume se râde de noi (n.a.).”[xxiii] Aceasta e expresia, argumentează Wertheim, a nemulțumirii față de ceea ce este perceput ca o alocare nedreaptă a costurilor suportate pentru cooperarea internațională, cuplate cu câștiguri comparativ mai mici decât cele așteptate. Aceeași propoziție reprezintă deasemenea personificarea unei forme de „naționalism nesigur”[xxiv] care ar crea o discordanță identitară într-o țară obișnuită să se autodefinească drept excepțională.

Viziunea despre lume a lui Donald Trump este mai egalitară și mai competitivă. În loc de a fi un hegemon binevoitor, America ar trebui să se reimplice mai agresiv în negocierile internaționale asupra resurselor. Aceasta nu e o logică de Război Rece, definită prin bipolaritate și sfere de influență relativ stabile. Realismul Trumpian aparține unei lumi multipolare unde competiția și nu cooperarea este norma comportamentului internațional. Wertheim se îndoiește că așa o reinterpretare a excepționalismului american, una care răstălmăcește complet sensul originar al sintagmei, ar putea avea o mare putere de atracție pe termen lung. Cu toate acestea, este de acord că discursul lui Trump ar fi putut „în mod neintenționat să invite țara să își reimagineze locul în lume”[xxv] și că Trump „ ar putea cauza realinieri politice de durată”[xxvi]. Wertheim crede că Stânga va opta să sprijine internaționalismul pentru a contrabalansa un președinte american concentrat spre interior. Lăsând la o parte viitoarele evoluții ideologice, aceasta analiză trage o importantă concluzie: Trump și Putin par să împărtășească nu atât o nostalgie pentru Războiul Rece sau interese economice, cel puțin nu pentru moment, cât mai ales un discurs despre dreptul unui stat național de a urmări aceste interese într-un mod agresiv. Alte două teme comune recurente în discursurile lor sunt neîncrederea în instituțiile internaționale și în Europa. „Omul de la Davos” pare suprapus ambelor. Mai mult, Trump dă impresia că susține relația „foarte, foarte specială”[xxvii] dintre Statele Unite și Marea Britanie, mai ales după Brexit.

Dar pot superputeri, ca să citez titlul unui articol din 2014 de Robert Kagan, să iasă la pensie?[xxviii] Ar trebui să ne luăm la revedere de la Secolul American, așa cum argumentează istoricul britanic, profesor al Universității Columbia din Statele Unite, Adam Tooze, în ziarul german Die Zeitxxix? În căutarea unor răspunsuri la astfel de întrebări ar trebui să investigăm și factorii materiali ai distribuției internaționale de putere, i.e. resurse economice și militare sau, ca să spunem așa, puterea lor deosebită de atracție ca reper ale unui statut social internațional.

Teoria stabilității hegemonice susține că în sistemul internațional cooperarea este posibilă doar în prezența unui hegemon binevoitor, care achită așa numitele costuri tranzacționale. Una din principalele ipoteze ale acestei teorii, în formularea lui Duncan Snidal, este că „acțiunea colectivă în sistemul internațional este imposibilă în absența unui stat dominant”[xxx]. Din acest punct de vedere, America nu poate și nu trebuie să se retragă din poziția ei hegemonică, pentru că o astfel de mișcare ar periclita ordinea și stabilitatea globală, slăbind instituțiile internaționale și multilateralismul. Neoconservatorul Robert Kagan nu crede însă că lucrul acesta se va întâmpla. Mai degrabă el percepe această perioadă de auto-căutări, caracterizată printr-o definiție mai îngustă a interesului național, drept „o perioadă temporară înaintea unei inevitabile reîntoarceri la activismul global”[xxxi].

Există însă și o altă perspectivă asupra acestor evenimente, pornind din aceleași considerente teoretice. Neorealismul postulează ca una dintre ipotezele sale majore caracterul anarhic al relațiilor internaționale. Ordinea internațională ar fi în cazul acesta produsul secundar al unui mecanism de genul balanței de putere, prin care statele dau naștere unor alianțe, fie contrabalansând o percepută amenințare comună, fie raliindu-se ca aliați ai statului celui mai puternic. Părintele Neorealismului structural, Kenneth Waltz, consideră că statele aflate într-un astfel de sistem, supranumit de auto-ajutor, vor ajuta mai degrabă actorul statal cel mai slab, pentru a-l contracara pe cel mai puternic. Scriind în 1998, John Ikenberry era surprins, la fel ca și alți comentatori politice, de supraviețuirea, în ciuda sfârșitului Războiului Rece, a ordinii globale create la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Din punctul de vedere al previziunilor neorealiste, ceea ce ar fi fost de așteptat era „dispariția hegemoniei americane, revenirea la balanța de putere între marile state, apariția blocurilor regionale și decăderea multilateralismului”[xxxii]. Optsprezece ani mai târziu, această descriere pare să surprindă bine așteptările noastre în privința posibilelor mutații internaționale. În 1993, Waltz prezicea că „trei unități politice se vor ridica la nivelul de mari puteri: Germania sau un stat Vest European, Japonia și China”[xxxiii]. Cu toate că nu își asumă public această poziție, Germania și Angela Merkel au fost recent prezentate drept stâlpii de rezistență ai valorilor occidentale. La fel de remarcabilă este și creșterea economică a Chinei într-un timp relativ scurt.

Discursul și viziunea asupra lumii ale lui Donald J. Trump susțin previziunea neorealistă a unei multipolarități în relațiile internaționale. În ce privește comerțul internațional, Trump aproape că sugerează o reîntoarcere la mercantilism, un tip de comerț în care „învingătorii” vând mai mult decât cumpără. Noua administrație americană este așteptată să inițieze un tip de politici protecționiste, fie printr-o creștere a tarifelor pe importuri, fie prin oferirea de subvenții, adică „oferte bune” în limbajul noii administrații, unor corporații ca de exemplu producătorii de mașini. Mai puțin clară însă este tema, de altfel foarte importantă, a securității internaționale. Un număr destul de mare de comentatori politici au subliniat deja decesul excepționalismului american. Aceiași comentatori anticipează însă și creșteri ale bugetului alocat armatei americane. „Învechirea” NATO nu ar trebui deci interpretată ca o referire la puterea militară, ci mai degrabă la instituțiile internaționale. Trump, la fel ca Putin, a demonstrat dispreț față de Națiunile Unite, și o mai mare deschidere spre o abordare diferențiată, de la caz la caz, în negocierile internaționale, una care presupune mai mult bilateralism decât multilateralism. Atitudinea sa către Marea Britanie și promisiunea unui tratat de comerț internațional par să sugereze această direcție. Vor fi însă discursul și o recalibrare a capitalului, atât economic cât și militar, suficiente ca să schimbe în mod fundamental modul nostru de interacțiune internațională? Pot o mănă de leaderi populiști, fie și ai unei superputeri, schimba complet structura, veche de decenii, a sistemului internațional? Aceste întrebări ni se impun cu și mai multă urgență mai ales acum în primele zile ale noii administrații.

NOTE _____________________

iBBC News. (2017). Full Transcript of Trump Press Conference, 11 January 2017, p. 6. Retrieved on January 15, 2017 at: http://www.bbc.com/news/world-us-canada-38536671

iiId., p. 20.

iiiMcAdams, Dan P. (2016). The Mind of Donald Trump. The Atlantic, June 2016, p. 7. Retrieved on December 15, 2016 at: http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2016/06/the-mind-of-donald-trump/480771/

ivMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 7.

vMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 8.

viMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 8.

viiMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 9.

viiiMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 9.

ixMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 9.

xMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 9.

xiMcAdams, The Mind of Donald Trump, p.12.

xiiMcAdams, The Mind of Donald Trump, p.15.

xiiiMcAdams, The Mind of Donald Trump, p.15.

xivMcAdams, The Mind of Donald Trump, p.15.

xvMcAdams, The Mind of Donald Trump, p. 34-35.

xviBBC News. (2017). Trump worries NATO with ‘obsolete’ comment, 16 January 2017, p. 2. Retrieved at: http://www.bbc.com/news/world-us-canada-38635181

xviiId., p. 5.

xviiiWolf, Martin. (2017). Does Trump’s rise mark the end of Davos Man’s influence? Financial Times, 18 January 2017. Retrieved at: https://www.ft.com/content/1021e31e-b714-11e6-961e-a1acd97f622d

xixWorld Economic Forum. (2017). Open Plenary with Xi Jinping, President of the Peoples’ Republic of China. Retrieved Jan. 17, 2016 at: https://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2017

xxWertheim, S. (2017). “Trump and American Exceptionalism. Why a Crippled America Is Something New”, Foreign Affairs, 3 January 2017, p. 4. Retrieved at: https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/2017-01-03/trump-and-american-exceptionalism

xxiWertheim, 2017, Trump and American Exceptionalism, p. 3.

xxiiThe Huffington Post. (2016). Donald Trump said U.S. Airports are ‘Third World’. Here are 11 reasons he’s wrong. The Huffington Post, 28 Sept. 2016. Retrieved at: ttp://www.huffingtonpost.com/entry/donald-trump-airports-third-world_us_57ebf01ee4b082aad9b865b2

xxiiiWertheim, 2017, Trump and American Exceptionalism, p. 3.

xxivWertheim, 2017, Trump and American Exceptionalism, p. 3.

xxvWertheim, 2017, Trump and American Exceptionalism, p. 7.

xxviWertheim, 2017, Trump and American Exceptionalism, p. 5.

xxviiGove, Michael. (2017). What I found behind Trump’s showy façade. The Times, 17 January 2017. Retrieved at: http://www.thetimes.co.uk/article/looking-glass-fgkg27zbc

xxviiiKagan, Robert. (2014). Superpowers don’t get to retire. What our tired country still owes the world. The New Republic, 26 May 2014. Retrieved at: file:///Users/danatrif/Documents/Publications/IR%20Analysis_Trum…%20Still%20Owes%20the%20World%20%7C%20New%20Republic.webarchive

xxixTooze, Adam. (2017). Goodbye to the American Century. Die Zeit, 13 January 2018. Retrieved at: http://www.zeit.de/politik/ausland/2017-01/usa-hegemony-donald-trump-rise-leadership-europe

xxxSnidal, Duncan. (1985). The Limits of hegemonic stability theory. International Organization 39(4): 579-614, p. 579.

xxxiKagan, Robert. (2014). Superpowers don’t get to retire, p. 2.

xxxiiIkenberry, John. (1998). Institutions, Strategic Restraint, and the Persistence of American Postwar Power. International Security 23(3): 43-78, p. 43.

xxxiiiWaltz, 1993, The Emerging Structure of International Relations, p. 50.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. bogdan spune:

    sa stiti ca avem si noi internet daca vrem sa citim ce au scris altii in The Atlantic sau pe nu stiu ce alt site! …suntdestui care stiu limba engleza si Romania, nu numai la Cluj!… e jenant ce se mai publca in tara asta, drept analiza politica sau de alt fel, si nu numai pe net!

  2. man of war spune:

    e vina lui Trump ca romania nu mai are scoli, spitale si sosele, e jupuita de arendasul dragnea si vechilii lui ? trebuie sa vina Trump sa va faca curat in casa, sa va scape de hoti si sa ndese dumicatul pe git tuturor putorilor din romania ?

  3. ion adrian spune:

    Problema mea se refera la spalarea continua si mondiala a creierelor care ne arata ca ce se intampla la noi la antena 3 si romania tv nu este nimic iesit din comun si de acea rog in continuare sa-mi arate carea care texte din decretele lui Trump sunt adresari contra celor de relgie musulmana sau de o anume rasa sau etnie.Intrebare valabila si pentru dl Obama sau dna Merkel .:)

  4. ion adrian spune:

    Ps Ce sa fac imi plac textele scurte si care au valoare adaugata. In acest sens foarte bun articolul scurt al dlui Aligica de pe feisul personal care merita ctit si de cei care contribuie aic si cum este scurt imi permit sa-l rostogolesc pe post de comentariu (vor fi cu siguranta comentarii mai lungi)

    Relativ la disputa actuala in Europa si SUA despre refugiati. Este clar ca populatia e impartita. Optiunile sunt radical diferite. E un caz clasic de actiune colectiva sau bun public analizat in detaliu de marele economist si politolog M. Olson in repetate randuri.
    Mai multi refugiati inseamna costuri mai mari pentru bugetul public. Cei care vor mai multi refugiati, nu platesc insa costurile niciodata. Costurile sunt fie distribuite egal prin impozite pe toata populatia -indiferent de preferinta- fie inegal prin plasarea refugiatilor in anumite comunitati care niciodata nu sunt cele ale celor mai activi suporteri ai politicii respective. E normal ca apar probleme cand relatia dintre (a) preferinta de politica publica si (b) costurile implementarii ei este atata de dezechilibrata si injusta.
    Solutia este insa simpla si bine documentata tehnic. Dehomogenizare si responsabilizare individuala in confomitate cu preferinta proprie. Adeptii portilor deshise trebuie sa ceara introducerea de legislatie UE/SUA/ nationala care sa prevada ca cine vrea sa sustina refugiati o poate face liber si nelimitat in urmatoarele feluri:
    1. Daca sunt in clasa superioara de venituri: Adoptarea, sponsorizarea din resursele proprii a unui refugiat, sau familii de refugiati cu asumarea responsabilitatilor de rigoare in fata statului -garantare de buna purtare si de insertie sociala fara externalitati si costuri pentru restul societatii.
    2. Daca sunt in clasa medie de venituri si nu isi permit sa intretina persone sau familii pe o durata data: Crearea cadrului legal pentru organizarea de ONG-uri si cooperative colective in care mai multi astfel de filantropi-cetateni pun mana de la mana si printr-o persoana juridica isi asuma colectiv responsabilitatile de rigoare in fata statului -garantare de buna purtare si de insertie sociala fara externalitati si costuri pentru restul societatii.
    3. Daca sunt in categoria de venituri mici sau fara venit: Voluntariat asumat contractual pro bono cu entitatile de la punctul 2 in a presta un numar de ore munca pe saptamana in activitati legate de ingrijirea, igena, insertia sociala sau monitorizarea si educarea refugiatilor.
    Aceste masuri (toate legate de faciliati fiscale sau chiar un matching funding de la stat pentru punctul 2) vor asigura in mod evident o mai buna aliniere a preferintelor populatiei si in acelasi timp vor testa si filtra masura in care cineva este serios cu adevarat si un adevarat filantrop. Vor asigura un echilibru automat intre capacitatea de absorbtie a unei tari si valul de absorbiti. In paralel vor arata si masura in care cineva e doar un poseour si ipocrit care doar se rupe in figuri publice pretinzand ca ii pasa batandu-se in piept. Cand de fapt tipul cu pricina doreste doar sa paseze societatii -adica altora- costurile si repsonsabilitatile unor preferinte personale, fie ele si unele foarte generoase. Dar atat timp cat sunt generoase cu banii, resursele si calitatea vietii altora ele trebuie din pacate privite ca exact ceea ce sunt…
    Asadar atat timp cat nu vedem o miscare concreta din partea cuiva preocupat in directia unui lobby si organizarii pentru introducerea unor masuri si legislatii pe liniile de mai sus, adica pentru demonstrarea concreta si practica a preferintelor in actiuni precise, valoarea tuturor ruperilor in figuri pe care le vedem pe aici si aiurea este exact asta: Zero.
    Bibliografie elementara pentru cele de mai sus
    Mancur Olson, Jr., 1965, 2nd ed., 1971. The Logic of Collective Action: Public Goods and the Theory of Groups, Harvard University Press,
    Mancur Olson, 1982. The Rise and Decline of Nations: Economic Growth, Stagflation, and Social Rigidities, Yale University Press, 1986

    • Florix spune:

      Mda, bravissimo. Totusi atacurile lansate din sfera hardlinerilor anglo-saxoni la adresa UE in general si la adresa Germaniei in mod special sunt multiple si se intensifica. Cum va explicati iesirea furibunda a ambasadorului lui Trump designat pentru Uniunea Europeana? http://www.bbc.com/news/business-38749884

      Sau cum motivati iesirea furibunda a lui Peter Navarro (the head of Mr Trump’s National Trade Council). Cancelarul Germaniei a ajuns sa se apere in fata unui consilier al presidentiei SUA care o acuza in mod brutal (ruthless) de manipulare de valuta? http://www.bbc.com/news/business-38811461

      La unii oameni lipsa bunului simt nu are limite!

      • Absurdistan spune:

        “La unii oameni lipsa bunului simt nu are limite!”

        Mare dreptate aveti!

        Aceasta comunista mascata, persoana fara creier, a indraznit sa isi dea cu parerea:

        “A spokesman for Angela Merkel said the German chancellor regretted Trump’s decision to ban citizens of certain countries from entering the US, adding that she had “explained” the obligations of the refugee convention to the new president in a phone call on Saturday.
        “The chancellor regrets the US government’s entry ban against refugees and the citizens of certain countries,” Merkel’s spokesman Steffen Seibert said in a statement.
        “She is convinced that the necessary, decisive battle against terrorism does not justify a general suspicion against people of a certain origin or a certain religion. ”

        Dupa ce EA a nenorocit Uniunea Europeana, nu numai Germania, pentru generatii, cu politica ei tradatoare si iresponsabila, mai da lectii altora.

        Ce-si fac nemtii cu mina lor lucru manual se cheama.

        • Cinicul spune:

          Bine spus, nemtii si-au facut-o cu mana lor.
          Acum ~125 ani bunicul lui Trump s-a intors in Germania dupa o emigrare timpurie in USA. Pentru ca nu-si facuse stagiul militar in Germania autoritatile l-au trimis inapoi in USA. Daca-l tineau in Germania familia Trump ar fi avut alt destin si atat America cat si Germania ar fi scapat de cosmarul actual.

          • Absurdistan spune:

            Da, vad logica, daca nu se intorcea tata mare Trump in SUA, nu distrugea astazi nesabuita de Merkel textura social-culturala a intregii Europe, cu o pofta progresista desantata, diabolica.

            Nu-i nici o problema, mi s-a explicat deja ca citeva sute de mii de infractiuni, delicte si crime pe an, violuri frecvente in grup si bagarea fricii in nenorocitii xenofobi de cetateni locali prin orice mijloace sint fenomene imbucuratoare, de salutat cu solidaritate internationalista.

        • Florix spune:

          @Absurdistan,

          insinuarile voastre cu musulmanizarea Europei sunt absurde (1 milion de refugiati sirieni nu pot sa “musalmanizeze” 500 milioane de europeni),. La fel si restul atacurilor lansate la adresa Uniunii Europene, i.e. Merkel manipuleaza moneda Euro, Germania exploateaza membrii UE, etc.

          P.S.: Companiile germane probabil ca au facut o greseala majora, liniile de productie de marca germana puteau fi instalate in piata comuna (pe continent). Oricum, relatia creditor-debitor dintre membrii UE din nord si sud trebuie substituita cu investitii, altfel, tinta de nivelare a standadrdelor sociale nu poate fi atinsa. In viitorul nu foarte indepartat, noile linii de productie (Revolutia industriala 4.0) pot fi instalate in sudul si in estul pietei comune. i.e MiniCooper in Polonia, BMW seria X in Spania, Bentley in Italia, Mercedes seria G (noul EQ) in Grecia, boilere Bosch si multe alte componente in Romania, Ungaria, Slovacia, samd. Siemens a declarat ieri ca sisteaza imediat toate investitiile in UK. Asa de simplu este….

          BMW USA http://www.bmwblog.com/2015/02/18/bmw-plant-spartanburg-top-u-s-auto-exporter/

          https://www.youtube.com/watch?v=xqLekwkLspo

          Mercedes in Alabama https://www.youtube.com/watch?v=xAE5yafvtGA

          https://www.youtube.com/watch?v=s1LEGI3joxc

          https://www.youtube.com/watch?v=OhrC6B-PaQE

          https://www.youtube.com/watch?v=5BQAw4bhsQE

          https://www.youtube.com/watch?v=MDvRG9bzovk

  5. Marius Mitrache spune:

    Trebuie sa recunosc ca si eu mi-am pus problema supravietuirii secolului american inca din anii 1990!Motivul meu a fost ,pe langa admiratia fata de aceasta noua superputere,unul strict personal!Cel personal se referea la nevoia mea launtrica de a nu mai trai ororile dictaturii comuniste sau a alte dictaturi!Cred ca am obosit ziaristi de la ziare economice(z.financiar,capital etc) cu telefoane referitoare la un secol chinez timpuriu,rusesc sau european!Trebuie sa recunosc ca si acum ma ingrozeste o lume dominata de China,Rusia sau UE!Chiar si UE se dovedeste a fi profund nedemocratica cu o Germanie ce impune fatis sau ascuns modul in care sa existam ca popor!Ni se baga feferalizarea pe gat pur si simplu desi este profund nedigerabila pt europeni,mai ales pt estici ce au cunoscut binefacerile sovietice!Ma tem de o alianta timpurie intre UE-CHINA-RUSIA impotriva unei Americi confuze si cu identitatea neregasita!Tocmai de acea sper ca America sa isi regaseasca resursele economice,militare,institutionale si mai ales umane pt a conduce lumea iar!Cu sau fara TRUMP lumea vrea schimbarea conducatorului suprem in lume(America) facuta responsabila de tot raul din lume:Caderea URSS,ratacirea estului european pe drumul tranzitiei,razboaiele din Orientul Mijlociu,conflctele si saracia din America Latina,o parte din Asia si Africa!Cred ca nu mai trebuie demonstrat ca succesul Americii nu s-a facut pe seama pierzatorilor din lume!!!O lume cu mai multi poli de putere nu poate fi o lume stabila iar o superputere dictatoriala ca UE,Rusia sau China nu e de preferat!!!Pax Americana a insemnat cea mai lunga perioada de pace aproape globala si de prosperitate pentru o buna parte a lumii! Daca nu as avea problema medicala pe care o am as emigra in SUA pentru a nu fi prins pe cel mai ipocrit,duplicitar si tradator continent-anexa Germana!

    • Constantin spune:

      “Ni se baga feferalizarea pe gat pur si simplu desi este profund nedigerabila pt europeni,mai ales pt estici ce au cunoscut binefacerile sovietice!”

      O comparatie a Uniunii Europene, federala, sau nu, cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste este nepotrivita si nu poate fi facuta decat de catre cineva care probabil nu a cunoscut in mod nemijlocit “binefacerile sovietice”. Est-europenii au nevoie de mai multa integrare pentru ca asta ii ajuta sa grabeasca procesul de convergenta, iar “digerabilitatea” integrarii europene depinde primordial (dupa cum arata studiile sociologice) de felul in care cetatenii europeni se raporteaza la acest proces.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dana Silvina Trif


Dana Trif

Dana Silvina Trif este cercetătoare la Centrul pentru Studii Internaționale al Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. A abso... Citeste mai departe


Lansarea Centrului de Consultanta Istorica

Joi, 19 octombrie, de la ora 18.30, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București, sector 2) va avea loc lansarea Centrului de Consultanță Istorică, primul centru specializat în acest domeniu din România. În cadrul evenimentului, cercetătorii CCI vor discuta despre diferențele dintre istoria oficială și consultanța istorică, ce înseamnă realizarea și documentarea unei investigații istorice, proces, film sau roman, dar și despre metodele și sursele consultanței istorice.

E randul tau

Ca perspectiva, cred ca important de mentionat faptul ca Bulgaria are un intreg Minister dedicat exc...

de: Paul

la "Dac-as fi o zi presedinte..."

Cauta articole

octombrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)