joi, martie 28, 2024

Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Puncte cheie:

  • Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă S-400, în pofida recomandării firești a Statelor Unite și a NATO de a achiziționa armament “compatibil” din țările aliate, mai adaugă o piesă în dosarul tot mai complicat al deteriorării relațiilor strategice, politice și militare ale Turciei cu Occidentul (probabil, pe un plan mai adânc, chiar și al îndepărtării culturale, în sensul cel mai larg al termenului), survenite în ultimii ani, pe fondul derapajelor autoritariste, iliberale și islamiste din ce în ce mai pregnante ale regimului Erdoğan;
  • Dincolo de gravitatea introducerii unor sisteme militare rusești sofisticate pe teritoriul NATO (dotate cu instalații radar și de comunicare performante, conectate discret mai probabil cu cartierul general de la Moscova decât cu Pentagonul), care compromit ideea de inter-operabilitate a facilităților militare ale Turciei în cadrul Alianței, la fel de grave mi se par declarațiile ostentative ale președintelui Erdoğan, care a motivat înțepat că “Noi luăm singuri deciziile cu privire la independența noastră. Suntem obligați să luăm măsuri de securitate și de apărare pentru a proteja țara”;
  • Declarațiile liderului suprem de la Ankara doresc să sugereze, la nivel politic dar și al opiniei publice, că Turcia este supărată și că nu mai contează, practic, pe Statele Unite și pe NATO pentru garantarea securității proprii, ba mai mult, că ia în calcul creșterea amenințării militare asupra teritoriului său (din partea cui?);
  • Prin apelul la tehnologia militară rusească (Rusia va acorda și creditul pentru finanțarea contractului), Turcia transmite un semnal politic clar, care se dorește un avertisment sumbru către Occident, și anume că apropierea strategică bilaterală Ankara-Moscova poate face pași concreți înainte, dacă Turciei nu i se dă satisfacție pe chestiunile politice sensibile din relația cu Statele Unite și Uniunea Europeană (și, evident, nu i se va da);
  • Turcia are a doua armată ca mărime din NATO (nu știu dacă și ca eficiență propriu-zisă și putere distructivă, dar ca efective militare sigur da) iar înstrăinărea unui aliat de asemenea dimensiuni și cu o excepțională valoare geostrategică (singurul aliat NATO din Orientul Mijlociu, singura țară membră musulmană a Alianței, „călare” pe două continente) ne duce cu gândul la nevoia unei regândiri și restructurări a spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrat până mai ieri pe Turcia, cu atât mai mult cu cât și Bulgaria, și Grecia, și Ungaria dau semnale ambivalente de politică externă, pro-Vest și pro-Rusia, neputându-se, realist vorbind, conta pe sprijinul lor în eventualitatea unei crize militare NATO-Rusia;
  • E prea devreme să spunem acum că Turcia se pregătește de un război cu viitorul stat Kurdistan, a cărui apariție este și va fi sprijinită de Statele Unite, în nordul Irakului și al Siriei, pe pozițiile eliberate recent de kurzi de sub controlul Statului Islamic, dar nu e devreme să spunem că, dacă acest proiect se va contura, combaterea lui se va dovedi prioritatea nr. 1 pentru Turcia, mai importantă și decât candidatura la integrarea în Uniunea Europeană, și decât apartenența la NATO;
  • Sub regimul Erdoğan, Turcia va continua să se îndepărteze de Occident, chiar dacă, formal, e de așteptat ca ruptura să nu fie totală, în sensul că Turcia nu va ieși din NATO și nici nu va întrerupe complet legăturile cu Uniunea Europeană, deși substanța acestor relații și mai ales a încrederii reciproce va fi din ce în ce mai redusă;
  • România devine astfel centrul de greutate geopolitică al spațiului de securitate din sud-estul NATO, oricum regiunea cea mai săracă, vulnerabilă, instabilă, nesigură și fragmentată politic a Alianței Nord-Atlantice, în condițiile în care nu numai pe Turcia nu se mai poate conta geopolitic și strategic, dar nici Grecia, Bulgaria și Ungaria (ca să nu mai vorbim de Serbia, non-membru NATO) nu debordează de entuziasm prooccidental, toate acestea gândindu-se că ar fi mai bine să-și îmbunătățească relațiile cu Rusia;
  • Construcția unor baze militare credibile ale aliaților pe teritoriul României (care să cuprindă probabil, în deceniul viitor, o flotă și un port militar la Marea Neagră precum și extinderea aeroporturilor de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia-Turzii) ar reprezenta o minimă garanție a securizării efective a întregii regiuni, dincolo de „povestea” rotației trupelor și a aducerii de întăriri, în 72 de ore, din Germania, Olanda sau Italia. Dacă acest lucru nu se va face, Europa de Sud-Est va rămâne o regiune nesigură, așa cum a fost în întrega ei istorie, iar noi vom încerca să adormim în fiecare noapte convingându-ne că nu facem parte din Europa de Sud-Est, ci din Europa Centrală. Cel puţin de aici, de la Cluj, aşa s-ar vedea.

*

Primirea simultană în NATO a Turciei și Greciei, în 1952, a fost rezultatul unei extraordinare inspirații strategice a Statelor Unite, sub influența Doctrinei Truman, de “îndiguire” (containment) a Uniunii Sovietice, prin limitarea expansiunii comunismului în sud-estul instabil al Europei și prin evitarea unui război iminent între Turcia și Grecia, comuniștii greci fiind la un pas să preia puterea după Al Doilea Război Mondial. “Acordul procentajelor” de la Moscova, din octombrie 1944, prin care Churchill salvase doar Grecia din ghearele comunismului, din întreg Estul Europei, a fost oricum doar un “fir de ață” (un șervețel de masă, mai exact) până la lărgirea NATO din 1952.

În linii mari, fără să fie vreodată o democrație liberală autentică și un stat de drept consolidat, Turcia kemalistă a respectat totuși principiile unui stat laic, cu aparență pluralistă și democratică (mă rog, cu câteva lovituri de stat militare, din timp în timp, prin care armata arăta că rămâne principala forță decizională a regimului) și cu o liniștitoare orientare strategică pro-Vest. Partea mai puțin convenabilă, dar la fel de adevărată, vine acum. Corupția și abuzurile nomenclaturii militare turce și a regimului politic șubred garantat de generali în secolul XX au dus la acumularea unor mari frustrări la baza societății turce. În esență, Turcia rămăsese o țară profund săracă și lipsită de speranțe, cu modernizări de suprafață, cu excepția celor trei mari orașe în care s-a dezvoltat o elită liberală foarte asemănătoare ca valori, orientări, gusturi și opțiuni de viață cu modelul occidental.

Dar această modernizare a fost o iluzie, elitele liberale, universitățile, mediile culturale și poleiala aparent occidentală din Istanbul, Ankara și Izmir nu reprezentau, de fapt, Turcia profundă, dimpotrivă, trezeau resentimentul acesteia. Așa se explică victoria zdrobitoare a AKP în 2002 și instalarea ca premier, la începutul lui 2003, a carismaticului Erdoğan, fost fotbalist și primar al Istanbulului, venit la putere cu un puternic mesaj anti-corupție. Ar fi incorect să ignorăm că regimul Erdoğan a adus un plus de bunăstare la baza societății turce (exact segmentul majoritar care îl susține acum, neglijat în trecut de partidele kemaliste și de armată), iar nivelul de viață al celor mai săraci dintre turci a crescut. Nu spectaculos, dar a crescut, în condițiile unei culturi în care oamenii de jos se mulțumesc cu puțin, după modelul asiatic. Iar turcii, contrar clișeelor de pe la noi, sunt fideli. Știu bine cine i-a ajutat iar fidelizarea economică și politică din ultimii 15 ani a funcționat.

Dincolo de Constituții (și aceastea pot fi schimbate, așa cum am văzut), problema fundamentală este lipsa sau, mai corect spus, neînțelegerea valorilor liberale la baza societăților înapoiate, mult mai sensibile la un pic de atenție politică, la un discurs electoral pe nivelul lor și un plus de hrană din partea guvernanților decât la idei abstracte precum statul de drept, non-discriminarea minorităților, libertatea presei, autonomia academică, parlamentarism, laicitate, orientare pro-Vest.

Și a mai fost ceva. Foarte abil politic, Erdoğan a știut să dea drumul, puțin câte puțin, la supapa islamismului, care ținea sub presiunea statului laic o societate predominant rurală, puțin educată în majoritatea ei, care abia aștepta să se exprime public în tradiția Islamului și nu prea putea să o facă. Allah este, totuși, mai iubit decât Kemal Atatürk, chiar și într-o țară în care hotelierii ospitalieri ciopleau chipul “Tatălui Turcilor” în pepenii roșii, spre amuzamentul copiilor și al turiștilor europeni. Ca s-o spunem direct, 80 de ani au fost prea puțini pentru a scoate definitiv satele Turciei profunde (imensa Anatolie) din cușca conservatorismului. Probabil, 300 de ani de kemalism ar fi dus la rezultate ceva mai profunde și mai stabile.

Așa s-a ajuns aici. Erdoğan a speculat politic în favoarea lui și a partidului său o realitate politică, economică, socială și culturală ținută multă vreme sub preș, care diviza și divide Turcia în două mari segmente. Represiunea după lovitura de stat eșuată a depășit cu mult limita grupului militar pucist și a “mușcat”, evident, din opoziția politică, ceea ce este cu totul altceva. Profesorii din universități, presa independentă, judecătorii și oamenii de cultură nu fuseseră puciști. “Turcia liberală” este astăzi în minoritate, pierzând în fața „Turciei post-kemaliste” referendumul din aprilie cu 51,4 vs. 48,6 procente, cu largul concurs al turcilor din nucleul dur al Uniunii Europene (Germania, Franța, Olanda, Austria) care au votat masiv pentru prezidențialismul lui Erdoğan, în timp ce la Ankara, Istanbul și Izmir majoritatea turcilor i-au spus Nu lui Erdoğan.

Respinsă de Occident, ținută la porțile Uniunii Europene de peste 50 de ani (dacă luăm  în considerare Acordul de Asociere din 1963) Turcia post-kemalistă caută soluții alternative. Din păcate pentru Turcia liberală, șansele au fost pierdute, cel puțin până la sfârșitul regimului actual. Erdoğan a înțeles foarte bine că “platforma” lui, care îl menține remarcabil la putere de 15 ani, garantându-i o majoritate internă, chiar dacă acum la limită, nu atrage simpatia puterilor occidentale. Nici singur nu poate rămâne, într-o regiune atât de periculoasă, în care moștenitoarea Imperiului Otoman prăbușit numai prieteni nu are. Rusia lui Putin a înțeles “durerea” lui Erdoğan și, trecând peste palma cu avionul doborât în noiembrie 2015, l-a luat în brațe, fără iubire dar cu mult interes strategic, pentru a slăbi forța Occidentului într-o regiune-cheie, de articulare a civilizațiilor.

Se teme Turcia că Occidentul va susţine apariţia unui stat kurd la frontiera sa sudică? Posibil. În orice caz, apropierea încheierii războiului civil din Siria ridică noi probleme, majoritatea teritoriilor eliberate de sub controlul Statului Islamic intrând acum sub dominaţia firească a kurzilor, locuitorii tradiţionali ai regiunii, în special în nordul Siriei şi al Irakului. Iar iniţiativa organizării unui referendum pentru suveranitatea Kurdistanului, respinsă deocamdată de Parlamentul Irakului, pare să fie doar primul pas din noua poveste conflictuală (nascentă) a Orientului Mijlociu.

Faptul că Rusia asigură până și creditul pentru achiziționarea sistemului antirachetă S-400 arată cât de mult și-a dorit Putin să trimită arme sofisticate într-o țară NATO. Victoria lui este și simbolică, în fața unei Americi pe care se pare că numai Europa Centrală o mai iubește, și politică, prin câștigarea unui aliat regional important, dar și una strategică și de tehnologie militară. Nu trebuie să fim experți militari ca să ne gândim că asemenea sisteme inteligente, prevăzute cu radare puternice, devin o vulnerabilitate pentru NATO, în măsura în care nu numai că inter-operabilitatea cu sistemele occidentale dispare, dar este posibil ca aceste “echipamente complexe”, după cum le numește Rusia, să fie capabile și de “spionaj” cibernetic, odată introduse în casa Alianței Nord-Atlantice.

În fine, Turcia dă de mai mulți ani semnale că nu mai este aliatul credibil al Statelor Unite de acum 15-20 de ani. S-au adăugat recent puciul ciudat din iulie 2016, numai bun pentru declanşarea epurărilor politice interne, și inevitabilele rupturi din relațiile cu țările din nucleul dur al Uniunii Europene. Turciei nu i se va liberaliza regimul de vize și nu i se vor accelera negocierile de aderare. S-a intrat într-o spirală a deteriorării relațiilor Turcia-Occident, dezamăgirile fiind reciproce.

În aceste condiții, spațiul de securitate din sud-estul NATO este, s-o spunem deschis, “în aer”. Turcia era desigur aliatul principal la Marea Neagră, pe care s-ar fi putut conta. Bulgaria, Grecia și Ungaria sunt de neluat în calcul, ca aliați militari în regiune. E suficient să le promită Rusia o centrală nucleară sau un gazoduct și nici nu mai răspund la telefon, sau mai pun și cuie pe drum, în fața camioanelor NATO. Borisov visa oricum demult să se dea în yole cu turiștii ruși de la Nisipurile de Aur. Tsipras, în cămașă albă, fără cravată și descheiat la gât, e ca un comunist imberb, gata să se jertfească în lupta cu capitaliștii exploatatori. De prietenul Viktor, ce să mai vorbim, îl știm demult, acum e cu ochii pe Centenar și pe alegerile lui din primăvară, și e încă marcat de “nedreptățile” Trianonului, un produs al ordinii wilsoniene liberale, el fiind un “iliberal” declarat. Iar sârbii ar pune oricând de o mișcare mândră a panslavismului “nealiniat”, dar cu largi deschideri spre frații mai mari întru spiritualitate…

Cam asta e regiunea în care trăim. Plus Ucraina, care se teme patologic de minorități și în care se înfiripă amenințarea extremei drepte (isteria neputinţei), și fratele Dodonel, cu prostiile lui, deşi e drept că pe el nu-l mai bagă nimeni în seamnă, nici la Vest, nici la Est. Și ne mai întreabă Macron, cu subînțeles, în trecere prin Otopeni, cum de putem fi și proeuropeni, și proamericani? Păi nu vede ce-i pe aici, prin jurul nostru?

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Dupa operatiunea Atiila a devenit clar ca armata turca are un corp ofiteresc de buna calitate …
    Atunci, in 1974, toata lumea a fots surpinsa de rapiditatea si precizia dovedita de armata turca .
    Si chiar daca armata tcrca nu are intotdeaujna cele mai noi echipamente … ele sunt de calitate si bine intretinute si in numkar „suficient”

    Bulgaria, Grecia și Ungaria sunt aliati nesiguri. Politic. Prea cu ochiul si timpanu catre Rusia …

  2. Lumea se schimba in jurul nostru si din pacate pentru noi avem la conducere urmasii Partidului Comunist. Asa ca n-as fi sigur nici pe pozitia Romaniei. O campanie de cateva luni la A3 si RTV va aduce multa simpatie pentru rusi in Romania profunda. Daca politicienii nostri simt ca pot fura mai mult legandu-se de rusia o vor face, n-am nici o indoiala. Probabil ca deja exista in mintea lor asa ceva. Asa cum situatia internationala e fluida, la fel e si cea interna. Astia mai au inca 3 ani si jumatate si probabil la sfarsitul guvernarii lor vom fi mult mai saraci. Cineva va trebui sa deconteze acest lucru si americanii si europenii par candidatii perfecti pentru o populatie fara multa minte si obisnuita sa i se spuna ce sa gandeasca. Cred ca evolutiile interne vor conta la fel de mult ca cele externe pentru drumul Romaniei in urmatoarele decade.

    • Draga Gabi, iti inteleg comentariul, insa incerc sa cred ca „o simpatie pentru rusi” a poporului roman este o exagerare … exagerata :-). Nici chiar A3 nu poate sa faca asta. Isi va rupe dintii dintr-o gura si asa stirba si urat mirositoare. Poate poporul roman nu are eductia politica necesara sa inteleaga ce inseamna liberalismul, insa cu siguranta a privit si priveste mult mai mult si mai pozitiv catre occident decat catre Rusia (chiar daca ii injuram ca nu ne trimit euro :-)). Simpla vorba de a iesi din EU si a se integra in asa numita uniune euro-asiatica condusa de Rusia va da fiori reci pe spate si lui Ghita ciobanul. Nu vad eu pe romani bucurandu-se ca pot mearge in Rusia fara vize dar nu mai pot sa mearga in Grecia sau Italia.

      • In plus, Famiglia Dragnea vrea sa fure IN LINISTE. Aici, cu tot cu DNA, comisari UE, ambasadorul SUA si alte surse de teroare pentru ei, tagma jefuitorilor o duce binisor, chiar si la Beciul Domnesc (cine trece prin fata Rahovei vede cele mai misto masini in parcare). Asta nu mai e posibil daca se integreaza in uniunea eurasiatica, adica in mafia rusa. Acolo nu e Kovesi cu legea in mana, acolo cheful si muschii kgb, fsb, etc. Asa se explica „patriotismul” mafiotilor ucraineni, care au ales sa ramana cu Kievul la momentul critic. Au preferat sa ramana intre ei, pentru ca stiau ca sub papucul rusilor nici mafiotii nu sunt mai siguri de ziua de maine. Puscariile si siberia sunt pline de mafioti mari si in Rusia, dar nu sunt acolo pt coruptie, ci pt ca a picat pe ei sa plateasca oalele sparte – nothing personal, it’s just business, cum zicea Don Corleone.
        Asa ca si Dragnea, ca si Iliescu si Nastase inaintea lui, va fi si cu mandra si cu draga, si cu ue si cu kgb, ca asa pot sa fure mai linistit decat cu moscova.

  3. Ei, le doresc turcilor sa se bucure pe deplin de toate beneficiile pe care le aduce cu sine alierea cu Rusia!…
    Cu Turcia si Polonia ca piloni ai unui pod ce putea ingloba, in viitor, Ucraina, Rusia s-ar fi putut vedea „impinsa” afara din Europa. E de inteles ca eforturile Rusiei sa se concentreze pe destabilizarea si atragerea Poloniei si Turciei.

    Trebuie sa admitem ca, d.p.d.v. geografic, cultural si religios, Turcia apartine Asiei si nu Europei. Ideea de „Turcia in UE” mi se pare cel putin trasa de par, daca nu de-a dreptul utopica. Ma intreb cine-ar fi putut sa creada, serios, in ea, vreodata?…

    Atunci cand echilibrul politico-militar se va fi re-instalat pentru inca 50-60 de ani (fiindca totul se negociaza si cei mari gasesc o cale sa se inteleaga, intr-un fel sau altul), e posibil ca unii aliati de conjunctura ai actorilor principali sa fie dezamagiti. Dar, pana la urma, din greseli invata omul.

  4. „Dincolo de Constituții (și aceastea pot fi schimbate, așa cum am văzut), problema fundamentală este lipsa sau, mai corect spus, neînțelegerea valorilor liberale la baza societăților înapoiate, mult mai sensibile la un pic de atenție politică, la un discurs electoral pe nivelul lor și un plus de hrană din partea guvernanților decât la idei abstracte precum statul de drept, non-discriminarea minorităților, libertatea presei, autonomia academică, parlamentarism, laicitate, orientare pro-Vest.”

    Sincer sa fiu sunt nedumerit-vorbiti aici de Turcia sau de Romania?

    • Evident de amandoua. Diferenta dintre noi si Turcia e ca tara aia se afla de fapt in Asia Mica d.p.d.v.geografic, altminteri ca mentalitate romanii sunt frati cu turcii.

  5. Excelenta sinteza a unei Europe din ce in ce mai complicata in care conceptele si limitele se estompeaza in mod periculos, iar realitatea geopolitica da cosmaruri unei constiinte rationale.

  6. Americanii ai inarmeaza pe kurzi si pkk cu armament ultramodern.Pkk terorizeaza toata turcia.Cum raspund americanii la benevolenta Turciei.Inarmand super modern dusmanul?Turcia doreste doar sa isi mentina teritoriul in pace si bunastare.

  7. Problema cu Turcia este vizibila de ani buni, deci analiza este un truism in sine. Insa, urmarea este greu de anticipat. Pentru ca Romania chiar daca va improviza un rol nou in locul Turciei, nu este si nici nu va deveni o putere militara de talia Turciei la Marea Neagra. Axa Romania – Polonia este esentiala pentru flancul estic NATO, nu cred ca si suficienta. Un flanc Polonia – Ro – Turcia cred ca ar fi singura solutie ca o contrapondere semnificativa la Rusia. Turcia nu este pierduta pt NATO, este un santaj al lui Erdogan in relatia cu US, iar Turcia nu poate sta cu Rusia intr-o alianta solida pe termen lung. E o alianta conjuncturala dictata de orgoliul lui Erdogan. Din pacate clivajul fata de Vest este complicat de atitudinea Germaniei, care duce o politica aroganta si gresita in Est, dovada numarul tarilor care se arata ostile lui Merkel – Turcia, Grecia, Ungaria, Polonia, poate si Cehia.
    Plecarea Germaniei de la Incirlik este un mare pas inapoi in relatia Turcia – Occident, care cuplata cu problema vizelor pentru turci pare sa confirme ca, daca exceptam NATO, conflictul cultural Occident – Turcia cu islamul ei este o prapastie de netrecut indiferent cat timp si efort se depun.
    US are optiunea unor triunghiuri regionale de securitate de tipul Irak – Turcia – US, Israel – Turcia – US, Egipt – Turcia – US, Iordania – Turcia – US sau Arabia Saudita – Turcia – US, ultimul esential pt regiune care ar trebui sa „omoare” optiunea care pare ca se contureaza in umbra dosarului sirian de tipul Turcia – Rusia – Iran, ce ar prinde viitorul Kurdistan intr-un cleste mortal.
    Mizez pe convingerea Turciei de catre US, chiar cu pretul unor concesii, pt a putea consolida flancul estic. O alta optiune solida de securitate la Marea Neagra nu exista din pacate.

    • Lincul de mai jos iti indica de ce ar fi mai bine ca tarile UE sa isi vada de treaba lor: democratie, stat de drept, libertati individuale, educatie, competitivitate si solidaritate intre membri. Poate si mai multa integrare, o armata si securitate comuna, altfel riscati sa ajungeti pioni pe tabla de sah (carne de tun). https://www.youtube.com/watch?v=qtykfyU9CqI

      P.S. Tarile membre UE au circa 500 milioane locuitori, 1.8 milioane de soldati si un buget militar de circa 260 miliarde euro. In plus, este si o putere nucleara (cu un inventar de circa 200 de focoase nucleare). Cine ne ataca? https://en.wikipedia.org/wiki/Military_of_the_European_Union

  8. Dl Naumescu devine din ce în ce mai lucid.I-a trebuit cam mult timp să constate că România(ca întotdeauna!) se află în „triunghiul Bermudelor” respectiv în zona crepusculară dintre Est şi Vest(…).Iar „triunghiul Bermudelor” de azi este dat de câmpul de forţe întins peste România de triada „marilor puteri” numite SUA-UE-Rusia.Iar nenorocirea cea mare este că toate cele trei „mari puteri” sunt antagoniste/adversare între ele(da,da inclusiv între SUA şi UE germano-franceză,nu-i aşa domnule Naumescu?).
    Iar întrebarea „ce-i de făcut?” este,vai,din ce în ce mai legitimă şi dramatică în esenţa ei.Fiindcă,din nou vai,de data asta este posibil,dacă nu căscăm ochii,să dispărem ca stat în neantul Istoriei.
    Dar poporul şi principatele/statele româneşti au mai trecut prin asta,au o oarecare experienţă(fiindcă alt triunghi istoric Imperiul Habsburgic-Imperiul Rus-Imperiul Otoman a fost similar cu cel de acum…).
    Ca să răspundem la întrebarea „Ce-i de făcut?” este nevoie să ne răspundem în prealabil la o alta:CARE este interesul naţional şi strategic al României?
    Iar răspunsul trebuie să-l dea elitele politice şi intelectuale ale României.
    Elitele,dacă se consideră responsabile,trebuie să părăsească starea de simplă constatare dubitativă şi să dea un SENS nevoilor existenţiale ale propriului popor.Altfel vom sta toţi cu lumânările aprinse la capătîiul unui stat care a fost statul român(…)

    Chiar aşa,UNDE ne sunt elitele?

    • La chestiunea de este de facut..o ipoteza ne da rasounsul;
      Sa ne imaginam ca suntem fara aliati in fata Rusiei!
      Ce se intampla!
      Dezmembrare..poate…limba rusa..sigur…stare nationala…in degradare viitor sumbru! Deci Rusia nu este o alternativa..sansa pare a fi NATO..si economic cu UE si cateva alte combinatii ..China etc..pe diverse programe!

    • Mda, visul putinistilor: SUA si UE „adversari”!
      Mai nou, unii populisti americani (reprezentantii unei minoritati) fac si ei astfel de interpretari. Bateti campii!

  9. armele ” sofisticate” rusesti sunt dar nu prea , de curand avioane israeliene au trecut ca prin branza prin apararile astea siriene rusesti si au bombardat o fabrica presupusa de arme chimice , deci rusia umbla ca deobicei cu tancuri gonflabile si rachete de lemn.

  10. Lovitura de stat a fost facuta de militari nato coordonata din baze nato, cat de idiot sa fie Erdogan sa mai aiba incredere in vest? Turcia totusi nu este Romania sau o alta tarisoara unde se schimba „dictatorii” dupa cheful „marilor puteri”.

  11. „Victoria lui este și simbolică, în fața unei Americi pe care se pare că numai Europa Centrală o mai iubește,…”
    Cine, Germania iubeste SUA? Franta iubeste SUA? Europa cea autista iubeste SUA ? Sa fim seriosi… Cred ca doar UK iubeste SUA cu adevarat. In Belgia, de exemplu, vor fi alegeri federale in 2018 si exista doua mari partide: unul „rosu” (pro-EST) in Valonia, si unul „albastru” (pro-Vest) in Flandra. De asemenea, exista si la ei un candidat extremist la functia de premier, un fel de Geert Wilders, care poate castiga multe voturi in Valonia si Bruxelles-ul devenit islamic de cateva decenii. Si exemple de acest tip sunt multe in Europa. Mie mi-e teama sa nu vedem in cativa ani sisteme S-400 si prin tari central europene, totul din „dragoste” pentru America.

    • Autorul se referea la statele din Europa centrală şi de Est fost comuniste care,da,sunt mai proamericane decât „vechea Europă”.

      • Pentru cunostinta dvs generala: marea majoritate a europenilor din vestul continentului impartasesc valori comune cu americanii care au votat pentru Clinton si cu o mare parte a celor care au stat acasa (nemultumiti de prestatia ambilor candidati) in timp ce o mare parte a europenilor din estul continentului simpatizeaza cu votantii lui Trump. Vedeti care este diferenta?

        https://mises.org/blog/26-percent-eligible-voters-voted-trump

    • Mda, lugu, lugu, spre deosebire de romani si polonezi, germanii si francezii nu iubesc destul America profunda sau viceversa. In ultimiile decenii, majoritatea cetatenilor din democratiile moderne (inclusiv germani, francezi, americani) au adoptat un set de valori comune: democratie, libertati individuale, stat de drept, respectarea demnitatii umane (indiferent de origine, culuoare pielii, etc), egalitate intre barbati si femei, meritocratie, pluralism politic, buna guvernare /transparenta, etc. Panimaiesi?

  12. Turcia visează că poate deveni o putere globală, nu numai una regională. Programele interne de dezvoltare de armament (Altay, T-129, drone, satelitii Gokturk) sunt dovada clară că Turcia are propria agendă, ce ar putea cuprinde printre altele și înglobarea unor regiuni care au aparținut fostului Imperiu Otoman (părți din Siria sau Irak) chiar dacă nu este exprimată fățiș.

    Achizițiile de echipamente rusești sunt taxate dur de UE și NATO. Dacă vă amintiți compania ungară Malev, care dorea achiziția a 15 avioane Sukhoi-100SJ, a fost faultată rapid de la Bruxel, mai ales că Rusia finanțează dezvoltarea de avioane militare și prin vânzarea celor civile (se fabrică în aceeași uzină – lucru pe care noi nu știm să-l facem la Craiova).

    Turcia va fi pedepsită de NATO/UE, dar nu prin sancțiuni directe, ci prin unele mascate, care vor viza investiții, piețe de desfacere, furnizare unor componente de înaltă tehnologie pentru domeniile de vârf.

  13. Macron nu are cum sa vada ca el este un produs tot al iliberalismului, autonom si autosuficient. Plus traiul prea bun (raportat la cum ar fi fost fara protectia americsna 70 de ani) care tampeste.

  14. Miscarea Rusiei de scoatere a Turciei din NATO reprezinta una din marile victorii ale KGB din epoca contemporana. Ce reprezinta Turcia in NATO? Care este rolul ei? Turcia in NATO reprezinta practic bratul inarmat al aliantei, „carnea de tun” armata de aparare a intregii Europe post WWII. Tarile cu armata din Europa sunt Franta si UK. Mai au si Italienii ceva armata si restul insa ca armate adevarate, doar acestea doua mai sunt. Germania, cum bine stiti nu are armata si nici nu are voie sa aibe. Pentru Germania US Army este armata nationala.
    Deci in 1952, prin includerea Turciei si Greciei simultan in alianta, s-a anihilat ostilitatea istorica a celor doua tari si s-a asigurat de armata Kemalista care o sa sara sa apere Europa in cazul invaziei sovietice pe care toti o asteptau in acea perioada.
    Ca si atunci si astazi Coreea reprezinta o amenintare, lucru deloc intamplator.
    DUpa cum observam, Coreea de Nord se agita si este inarmata de Rusi probabil, sa faca pe „nebunii” dând astfel SAH la NATO si UE. Ca si in anii ’50 Europa se vede amenintata de Rusia iar SUA in Marea Japoniei isi vede amenintata insasi existenta, o actiune a nord coreenilor fiind efectiv devastatoare pentru cele doua tari fara o armata similara ca dimensiuni (Coreea de Sud si Japonia). Pana se vor mobiliza americanii sa fie capabili sa opuna o aramta egala ca numar in zona, invadatorii nordisti vor fi debarcat probabil in Japonia deja. Iar pe frontul Ukrainian din coasta noastra nu este exclusa o actiune complementara a trupelor rusesti care vor face cel putin jonctiunea cu armata rusa din Transnistria, ocupand si Odessa si gurile Dunarii probabil.
    Vor urma ceva negocieri si revenirea la un status quo anterior, dar cu castigurile teritoriale ale Rusiei in Europa si o noua ordine mondiala ce va rezulta in urma acestui foarte posibil scenariu.

    • Dvs. prezentati un scenariu realist.
      Europa culege roadele unei orbiri programatice de 7o de ani.
      Statele Unite culeg roadele bezmeticei Administratii Obama, distrugatoarea nu numai a fortei miltare americane, dar a insasi structurii statale si sociale a democratiei americane , prin exacerbarea oricarui conflict interior posibil.
      Liderii lumii de miine, Rusia, China si Lumea Islamica mobilizata nu in jurul Iranului sau Arabiei Saudite ci in jurul Turcei, vor sta la masa reimpartirii lumii alaturi de USA

    • Si cam din ce ar putea debarca nord coreeni in Japonia? Credeti mai suntem in WW2? Pana sa ajunga aia cu barcutele in Japonia 99% din stau de vorba cu pestii pe fundul marii, ca Japonia nu are granita terestra ca sa poata veni comunistii in fuga mare strigand ura. Nici nu e nevoie de armata prea mare. Doar de cateva rachete si bombe din care America are destule in zona.

  15. Sincer, pentru ca tot vorbim de Europa profunda si opiniile ei cu privire la America, as face un sondaj in zonele rurale (deci „profunde”) din toate tarile UE. Sa vedem atunci cine iubeste America cu adevarat. In Romania, doar o mana de oameni iubeste America, oameni mai educati, corporatisti, oameni care calatoresc mai mult , care citesc mai mult, care sunt conectati la informatii non-stop, care judeca altfel lucrurile si care vor normalitate in tara aia, care au votat, practic cei care au iesit in strada in iarna. Numai ca sunt pana intr-un milion de oameni sau un milion si un pic. Ce facem , in schimb, cu majoritatea de pe la tara, needucata, care se multumeste cu o toaleta-n curte, majoritate care are inca sentimente pentru est.

    • zau?
      ce sentimente au romanii, in afara de olteni, pentru Est?
      Toata lumea stie ce sentimente nutreste majoritatea romanilor pentru rusi si intuieste daca nu cunoaste cum sunt ei tradati de o clica, o gashca, o haita, care detine puterea de la rushi, care saboteaza statul roman, alaturi de alta minortitate asemeni lor!

  16. Excelenta prezentare !
    Cu aceasta desprindere periculoasa, dar reala a Turciei de NATO si de valorile pe care aceasta alianta le- a aparat, ( nu sint sigur de loc, ce fel de valori mai apara NATO astazi ), toata gindirea strategica a Vesului din ultimii aproape 70 de ani este data peste cap.
    Cred ca Statele Unite au intuit de citiva ani buni aceasta evolutie si asa se explica sprijinul consecvent militar acordat Kurdistanului ( hai sa vorbim in termeni reali, regiunea kurda din Irak, a incetat de mult sa mai fie parte a ststului fantosa controlat dela Bagdad ) si hotarirea de a furniza arme Ucrainei. Acordarea de atentie Romaniei ( nu se poate in niciun caz vorbi , inca, de implicarea serioasa a USA in Romania ), cred ca se incadreaza in aceasta viziune americana despre un flanc estic al lumii vestice, despre adevarata limita estica a Europei, dela Estonia pina la Marea Neagra, protejat de doua entitati statale puse si ele pe picior de razboi, Kurdistanul si Ukraina.
    Cred ferm ca totul depinde acum de optiunile Administratiei Trump si de siguranta intaririi sale interne, pentru a avea o reala credibilitate.
    Daca opteaza pentru izolationism, adica neamestec in chestiunile Europene ,lasind totul pe seama Uniunii Europene si a NATO, lucrurile sint clare. Flancul estic ( termenul in engleza pentru ” flanc „este si mai sugestiv pentru urechea romaneasca ” front line ” ) este o iluzie. Merkel si Macron , cuplul 2M, vor ateriza lin in bratele primitoare ale lui Putin si Erdogan, noii stapini ai Europei. Arma fantastica a lui Erdogan, ” refugiatii ” si ” fundamentalismul islamic ” il vor speria in curind si pe Putin. Aceasta solutie, va da miini libere USA sa se ocupe zona Asia- Pacific.

    Daca opteaza pentru stavilirea Rusiei si in Europa, ceea ce mie mi se pare foarte putin probabil, fiindca generalii din jurul lui Trump cunosc bine limitele capacitatii de lupta americane pe mai multe fronturi ( ma gindesc si la cartea profetica a lui Caspar Weinberger , luata in deridere de multi specialisti ” subtiri” ) , atunci, intr-adevar rolul de pilon al Romaniei ar deveni esential.
    Dar Romania de azi, nu are nici una din calitatile care sa-i permita sa intre serios in acest rol. Si atunci , in aceasta situatie, Statele Unite au doua posibilitati: ori transforma Romania in Turcia anilor 50-80, cu un regim ( militar sau nu ) de mina forte, nesinchisindu-se de mofturile ” democratiei / societatii deschise ” imaginate de neo marxistii dela Frankfurt, ori, ” rezolva repede si definitiv, ” prin alegeri anticipate, instalarea la Bucuresti a unui regim parlamentar cu larga majoritate, de lunga durata

    Timpul curge, din pacate, in defavoarea Statelor Unite ( care au de recuperat raminerea in urma militara, dar mai ales haosul social, rasial si politic patronate si impinse spre distructia totala a structurii statale si miltare de catre Administratia Obama ) si mai ales a Romaniei. O Romanie de tip Teleorman, nu poate avea alta soarta decit Gubernie a Moscovei sau Pasalic al
    Istanbulului . Romanilor, cei care vor supravietui epocii Dragnea, nu le va ramine nici macar dreptul la optiune.

    Parafrazindu-l pe Iurodivii, nebunul lui Puskin ( Boris Godunov ):

    Vai si amar tie, Romanie
    Vai si amar tie, popor roman,
    Popor flamind ”

    Sau citindu-l pe Stefan Augustin Doinas :

    ” Cind acest popor tembel,
    Va plati, pentru tot, pentru toate,
    Ce vei face Doamne, cu el,
    In teribila ta bunatate ?

    Ce sa mai zic ? Doamne, ocroteste-i pe Romani !

    PS. Mai cred ca alianta Turcia Rusia , va pune probleme serioase si in Afganistan. Deja sint semne serioase ca Rusia inarmeaza pe Talibani.

  17. Un individ se viseaza sultan si propria’i tara pe urmele lui osman. E normal ca in aceste conditii sa aberezi si sa crezi ca poti schimba aliantele din ziua de azi ca pe ciorapi, mai ales cand de fapt stii exact ce-ti ofera o parte si ce cealalta. cel care i-a scos din salvari si i-a trimis la carte la paris probabil ca e intors pe partea cealalta deja. ce e interesant e ca visul de refacere a imperiului cere alianta care nu prea pune mare baza pe democratie, desi e mai riscant in acelasi timp.

  18. Probabil cel mai corupt dintre ofiterii sau politicienii anteriori AKP este un mic copil pe langa cel mai cinstit dintre actualii.

  19. 1. Pentru modernizarea si cresterea Turciei actuale, Erdogan a devenit al doilea reper de lider politic reformator, dupa Kemal, Deci, trecand peste cenzura operata de corectitudinea politica, ar trebui sa avem curajul sa vorbim despre Turcia erdoganista in aceeasi termeni apreciativi ca despre perioada kemalista. 2. Armamentul nu are culoare politica sau caracter ideologic, important este ca el sa-si faca treaba cat mai performant. 3. Cineva trebuia sa faca pasul spre Est si sa arate absurditatea conversiei fostul razboi rece global intr-un razboi rece local sau bilateral. Daca cineva vrea sa bilateralizeze vechiul razboi rece nu are decat, dar tine de dreptul suveran ca oricine sa-l poata respinge.

  20. O analiză foarte bună. Aş adăuga că deocamdată Turcia e un fel de jolly-joker între cei trei mari: SUA, UE, Rusia. Are atuuri dorite de toţi: poziţie strategică, coridor energetic, piaţă de desfacere, dar şi aşteptări de la toţi trei: tehnologie înaltă, energie, armament sofisticat. Totuşi Erdogan cel mai bine se înţelege acum cu Putin, cel care l-a scăpat de la mazilire. Pentru NATO, Turcia este clar veriga slabă, dar e mai bine să fie ţinută „în lanţul” NATO decât să treacă la adversari. Sigur, NATO trebuie să ia măsuri de suplinire a flancului sud-estic şi primii vizaţi suntem noi. Pentru România ar fi o mare şansă să devină un pivot NATO la Marea Neagră.

  21. Sa-l parafrazam pe poet: nu de Turcia ma cutremur, ci de jocul la doua capete si antiamericam al Germaniei si Frantei.
    NB,
    sint chiar uitate actiunile Frantei gauliste impotriva NATO si SUA? au mers chiar mai departe ca Turcia la ora actuala.

  22. A trecut ceva vreme decand am ntrodus pe acest forum sintagma destul de sintetica si explocita in acelasi timp;Reduta Europa.
    Se pare ca devine din ce in ce mai actuala , din ce in ce mai presanta.
    Desigur ,una fara jocuri la doua capete ca se duce pe apa Sambetei drept in turbinca lui Ivan :)

    • Sintagma la care te referi a mai fost discutata pe acest forum in trecut si nu iti apartine. A fost creata si folosita de Joseph Goebbels (ministrul propagandei in Germania Nazista) in 1943 in propaganda nazista – Festung Europa – (Fortareata Europa sau Reduta Europa) pentru a descrie constructia Zidului Atlantic impotriva anticipatei invazii a fortelor aliate in Europa in 1944.

      • Nu am pretins ca am inventat-o caci nici nu este posibil asa ceva. Nu e nimic rau ca a utilizat-o si Goebbels ci eventual sensul dat de acesta redutei. Adica in fata cui se ridica aceasta reduta. Dar pe acet forum eu nu am vazut-o si daca stii cand si unde poate imi spui caci sunt curios. .Dar nici asta nu are de fapt mare importanta pentru ca ce conteza este continutul pe care l-am dat mai demult acesteia. :)

  23. Practic, Turcia ia masurile necesare pentru ea, asa cum ar trebui sa faca orice tara.

    Intre timp, Romania ramane singura pupincurista continua a opresorilor capigtalisti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro