joi, martie 28, 2024

Ucraina înainte de Vilnius: Cine va clipi primul?

Dintre cele șase state care fac parte din Parteneriatul Estic (PE), Ucraina este prima potențială semnatară a Acordului de Asociere (AA) și a celui cu privire la instituirea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (ZCLAC) la Summit-ul de la Vilnius programat pentru 28-29 noiembrie. Posibila semnare și eventuala ratificare a AA și a ZCLAC va avea mai multe repercusiuni politice și economice pe termen mediu și lung asupra Ucrainei, statelor vecine din UE și țărilor din PE, în particular asupra Moldovei. De asemenea, asocierea politică și economică a Ucrainei cu UE va influența dinamica raporturilor în triunghiul Rusia-UE-Ucraina și viitorul proiectelor de integrare economică în spațiul post-sovietic. Așa cum a observat un diplomat UE, ”Summit-ul de la Vilnius nu este despre Ucraina, ci despre Rusia. Miza este să nu alimentăm false așteptări imperiale în Rusia.”

Însă cu trei săptămâni până la Vilnius se prefigurează un scenariu pesimst (”lose-lose-win”) în care: 1) Ucraina nu semnează AA/DCFTA, se accentuează tendințele autoritare, iar economia țării stagnează într-un mediu regional mai puțin propice pentru politica externă multivectorială; 2) politica UE în vecinătatea estică suferă un eșec de etapă și pune sub semnul întrebării succesul PE; 3) încurajată, Rusia dublează presiunea asupra Moldovei și Georgiei pentru a împiedica semnarea AA/DCFTA în toamna anului 2014. Situația cu privire la semnarea documentelor cu Ucraina la Vilnius este extrem de volatilă. O singură scurgere controlată sau necontrolată de informație din discuțiile la nivel înalt poate răsturna orice calcule. ”Până la urmă noi nu suntem o democrație veritabilă, dacă există voință politică o lege poate fi adoptată și într-o zi”, remarcă unul din liderii opoziției din Ucraina referitor la eventuala eliberare a Iuliei Timoșenko. Însă dincolo de posibilele schimbări neașteptate, care ar deschide calea semnării documentelor cu Ucraina la Vilnius, evoluțiile pe trei paliere fac un scenariu pesimist foarte plauzibil.

Puterea și opoziția: să nu ai încredere în nimeni

Colindând birourile opoziției și puterii la Kiev, am constatat că există o unanimitate declarativă în privința necesității semnării AA/DCFTA la Vilnius. Singurul partid parlamentar care se opune vectorului european este Partidul Comunist. Experții din Ucraina spun că este pentru a doua oară în istoria post-sovietică a țării, după incidentul teritorial cu Rusia, în 2003, în strâmtoarea Kerci (insula Tuzla), când există un consens politic larg pe un subiect de politică externă (iarăși, de remarcat, nu fără ”ajutorul” Rusiei). Însă această unanimitate pică testul când se ridică problema eliberării Iuliei Timoșenko, una din precondițiile UE pentru a semna AA/DCFTA.

Forțele de opoziție afirmă că sunt gata să accepte orice modalitate avansată de putere: amnistia, grațierea, de-criminalizarea articolului din Codul Penal pentru care a fost condamnată Timoșenko sau trimiterea la tratament în afara țării (în Germania, mai exact). Un reprezentant al opoziției explică: ”Suntem de acord ca președintele Ianukovici să țină o conferință de presă la Vilnius după semnarea documentelor, dar în schimb dorim o conferință de presă a Iuliei la Berlin.” Un alt politician din opoziție afirmă că președintele nu dorește să plătească prețul pentru AA/DCFTA deoarece eliberarea ex-prim-ministrului va schimba echilibrul de forțe în defavoarea sa și îl va prezenta în ochii electoratului ca pe un politician slab. Un membru marcant al Partidului Regiunilor spune însă: ”Decizia referitoare la Iulia Timoșenko trebuie să se bucure de sprijinul tuturor forțelor politice și nu doar al președintelui țării.” Așadar, el continuă argumentul: ”decizia trebuie să fie luată de Rada, însă opoziția sabotează eforturile partidului de guvernământ pentru a promova legislația necesară.” Opoziția parează: ”Dar partidul de guvernământ nu a formulat nici un proiect de lege până în prezent, cele propuse vin din partea deputaților independenți sau a opoziției.”

Prin urmare, puterea și opoziția se îndoiesc reciproc de sinceritatea semnării documentelor la Vilnius și declină responsabilitatea pentru blocaj. Partidele se poziționează tot mai comod pentru a se acuza reciproc de eventualul eșec de la Vilnius. Se pare că părțile s-au angajat într-un joc „cine clipește primul”, în care calculele electorale cântăresc mai mult decât semnarea AA/DCFTA. Acest lucru nu este suprinzător, deoarece așa cum plastic a descris un investitor străin la Kiev ”în Ucraina câștigătorul preia toate jucăriile de la perdant.”

Președintele Ianukovici, într-un efort de a acapara electoratul opoziției, s-a reprofilat în ultimele luni în principala forță de integrare europeană a țării. Dacă urmărești posturi TV locale, se creează impresia că la Vilnius nu se va semna AA/DCFTA, ci că țara va deveni membră a UE. Potrivit experților, mesajele populiste în care se promit prețuri mai mici, pensii mai mari după semnare, ridică nejustificat așteptările cetățenilor pentru ceea ce va urma imediat după Vilnius. Aceste acțiuni discreditează ideea integrării europene și în cazul unei dinamici economice nefavorabile în Ucraina (care este anticipată de economiști) aproape sigur va slăbi poziția avocaților integrării europene. Președintele țării urmărește un scenariu ideal care îi va permite să se prezinte cu prima șansă la alegerile din 2015: 1) Iulia Timoșenko în închisoare sau la tratament în afara țării, dar în silenzio stampa garantat de europeni și cu condiția revenirii în închisoare după vindecare; 2) semnarea AA/DCFTA; 3) acord cu FMI și UE pentru a stabiliza economia; 4) și realegerea în calitate de președinte în 2015. Pentru a realiza cele planificate, președintele Ianukovici este dispus să evite să dea un răspuns cert în privința Iuliei Timoșenko până în ultima clipă, privind ca de obicei cu un ochi spre Răsărit dacă ceva merge greșit în realizarea planului ”A”.

Ucraina-Rusia: un plan ”B” la orizont?

Într-o lume ideală, pe care o descriu deseori liderii ruși în paginile ziarelor occidentale, Rusia nu ar trebui să fie preocupată de consecințele asocierii Ucrainei cu UE. În 2010, președintele Putin, sub cupola conceptului de ”Marea Europă”, a resuscitat ideea unei zone de comerț liber de la Lisabona până la Vladivostok. Privind astfel, AA/DCFTA al Ucrainei cu UE, nu este altceva decât un pas în vederea realizării dezideratului anunțat de Vladmir Putin, aspect remarcat de Comisarul European pentru Extindere și Politica de Vecinătate Stefan Fule. Faptul că Rusia se opune asocierii Ucrainei cu UE demonstrează în acest caz nu doar goliciunea discursului, dar și trădează slabiciune și vulnerabilitate din partea Rusiei. Un diplomat european explică: ”Rusia nu dorește în vecinătatea apropiată istorii de succes, deoarece Rusia nu este un stat de succes.” Așa cum se vede ”Marea Europă” de la Moscova, Rusia se prezintă în această mega-structură regională în calitate de centru gravitațional în spațiul post-sovietic care este instituționalizat prin Uniunea Eurasiatică (UEA). În această logică, Ucraina trebuie să avanseze spre Europa în același ritm și sub auspiciile Rusiei, și nu în calitate de stat independent. La începutul anilor 2000 Moscova promova în acest scop lozinca ”în Europa împreuna cu Rusia”. Ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, admite sincer că Moscova ar prefera negocieri directe între UE și UEA, și nu formatul UE-Ucraina-UEA.

În 2010, după alegerile prezidențiale în Ucraina, Rusia a cerut, potrivit surselor diplomatice, ca unii amabsadori ucraineni din capitalele cheie să fie schimbați. Proaspăt ales, Victor Ianukovici s-a conformat pentru a redresa relațiile cu Rusia. În această vară, Rusia a exercitat presiuni economice asupra Ucrainei. Un oficial ucrainean mi-a atras atenția că Rusia face acest lucru deja de zece ani. Relațiile personale între președinții Rusiei și Ucrainei între timp s-au tensionat, iar limbajul corporal al celor doi este exemplificativ în acest sens. Totodată, un diplomat ucrainean de rang înalt afirmă: ”Noi am avut dreptate când am ales să nu răspundem Rusiei la presiuni cu o retorică agresivă”. De ce în ciuda presiunilor politice și economice evidente din partea Rusiei președintele Ianukovici nu ia o decizie fermă spre Vest și pare că păstrează opțiunea estică deschisă?

În primul rând, președintele Ianukovici vrea să păstreze canalul de comunicare deschis cu Rusia, deoarece și rivalul său de temut, Iulia Timoșenko, aparent comunică cu Moscova. De asemenea, dacă jocul cu UE nu iese, Ianukovici va solicita probabil sprijinul politic al Rusiei în 2015, în schimbul unor cedări. Tentativele de a elimina din cursă pe competitori și a falsifica alegerile oricum îl vor izola de UE. În al doilea rând, deși nu se simpatizează, Putin și Ianukovici vorbesc în același limbaj post-sovietic. Atunci când Vladimir Putin explică tête-à-tête că UE vrea semnarea AA/DCFTA pentru a-l slăbi pe Ianukovici și a-l detrona în 2015, președintele Ucrainei este mai receptiv la astfel de argumente decât la discursurile despre valorile europene care emană de la Bruxelles. În al treilea rând, unii oligarhi din Ucraina sunt vizitatori fideli ai Moscovei. Ei încearcă în contextul unui șuvoi de amenințări de la Moscova să păstreze accesul preferențial la piața rusă și deseori servesc drept curele de transmisie și influență a Moscovei asupra Ucrainei. Un diplomat rus admite sincer: ”Ei vor AA și privilegii de la noi. Nu se mai poate. Sau una, sau alta.” În al patrulea rând, dependența energetică de Rusia (deși a fost redusă în ultimii doi ani) are legătură directă cu stabilitatea financiară a Ucrainei. Așa cum a observat un investitor străin, ”anunțând sume enorme, uneori și false, pe care Naftogaz le datorează Gazprom-ului, Rusia încearcă să crească prețul la care se împrumută Ucraina pe piața internațională.” Fără îndoială, Kremlin-ul ar prefera ca Ucraina să consume doar gazul rusesc și să se crediteze pentru a achita factura exorbitantă la gaze la Moscova (adâncind dependența financiară) și nu la Londra, Paris sau New York. Ar fi o situație de ”win-win” pentru Rusia. Săptămâna trecută agenția de rating Standard and Poor’s a retrogradat rating-ul suveran al Ucrainei, indicând reducerea precipitată a rezervelor naționale (de la 32 miliarde dolari în 2012 la 21 miliarde în octombrie 2013) și incertitudinea cu privire la sursele de finanțare a datoriei externe în 2014. Așadar, indiferent de ce se va întâmpla la Vilnius, Ucraina va avea nevoie de bani pentru plata datoriei externe de stat și pentru subvenționarea prețului la gaze pentru consumatori casnici, lucru important pentru succesul în campania electorală din 2015.

În aceste circumstanțe, eforturile de a păstra cât se poate de funcțională relația cu Rusia nu sunt surprinzătoare. Comentând asupra întâlnirii dintre cei doi președinți la Soci, un oficial UE a confirmat: ”Noi avem impresia că Ucraina se gândește la un plan B.” Dar este puțin probabil ca planul ”B” să fie alăturarea deplină la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK). Un oficial ucrainian explică: ”Dacă ne alăturăm UV RBK, va trebui să creștem tarifele vamale, prin urmare Rusia va trebui să plătească compensații membrilor Organizației Mondiale a Comerțului. Noi am fost compensați de UE atunci când Croația a aderat la UE. Este gata Rusia să facă acest lucru? Mă îndoiesc, dar un semnal în acest sens va fi dat în cazul aderării Armeniei la UV RBK.” Însă unele cedări în speranța unui ajutor consistent nu pot fi excluse. Zilele trecute, primul ministru Azarov a anunțat intenția Ucrainei de a se alătura la unele acorduri sectoriale a UV RBK. Va accepta Rusia ceva mai puțin decât aderarea la UV RBK a Ucrainei? O altă întrebare mai importantă este cât de multă încredere poate avea Ianukovici în Putin după ce ultimul l-a păcălit atunci când în urma prelungirii termenului de staționare a flotei militare ruse în Crimeea a oferit o reducere dubioasă la gaze naturale, astfel ca prețul achitat de Ucraina este mai mare decât cel achitat de Germania? Privind astfel lucrurile, UE cu filosofia sa contractuală poate fi un partener mai credibil pentru președintele Ianukovici.

Ucraina-UE: rătăciți în traducere

În 2007, UE a lansat negocieri privind AA/DCFTA cu Ucraina. În 2011, aceste negocieri au fost încheiate, însă semnarea acordului a fost amânată. După numeroase mesaje publice și în spatele ușilor închise cum că fără eliberarea Iuliei Timoșenko UE nu va semna AA/DCFTA, senzația după discuțiile cu reprezentanții puterii este că ei nu le consideră a fi poziția finală a UE. Starea de spirit în care au plecat de la Kiev miniștrii de externe ai Poloniei și Suediei după recenta vizită vine să confirme acest lucru. Un membru de vază al partidului de guvernământ mărturisește: ”Noi înțelegem că UE joacă tare și a prezentat condiții dure. Și noi jucăm tare și venim cu propunerile noastre. Ca să ajungem la consens va trebui să ne întâlnim la mijloc.” Este foarte posibil că întâlnirea de la Soci a fost gândită parțial să pună presiune și să provoace gelozia UE. Deci, se pare că Kiev-ul percepe condiția eliberării Iuliei Timoșenko drept un bluff, o poziție maximalistă care poate fi inversată. Totodată, ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a cerut ucrainenilor să înceteze bluff-ul și să acționeze în conformitate cu condițiile puse de UE. Este un caz clasic de percepție greșită în relațiile internaționale.

Părțile s-au rătăcit în traducerea intențiilor reciproce. Partea ucrainiană afirmă că UE este foarte interesată de semnarea AA/DCFTA, care va deschide larg accesul spre piața din Ucraina. Drept dovadă, amânarea deciziei cu privire la semnarea acordului până la 18 noiembrie, când va avea loc următorul Consiliu al Afacerilor Externe, și prelungirea cu o lună a misiunii Cox-Kwasniewski în Ucraina, ambele percepute în plus ca semne de slăbiciune din partea UE. Vizite și întâlniri frecvente ale oficialilor europeni cu președintele Ianukovici vin să întărească convingerea la Kiev că Ucraina este extrem de importantă pentru UE. În același timp, un diplomat dintr-un stat cheie al UE reiterează că fără soluționarea cazului Timoșenko acordul nu va fi semnat. Un alt diplomat european remarcă acid: ”Greșeala globală a Ucrainei este că se crede a fi de o importanță globală.” Este adevărat că lipsa unui consens pe Ucraina la Vilnius va fi un eșec pentru politica de vecinătate a UE, dar pentru Ucraina consecințele politice și economice pot fi devastatoare. Un diplomat european observă detașat: ”Noi vom supraviețui și fără Ucraina.” Va supraviețui Ucraina financiar fără sprijinul UE într-un an care se anunță extrem de dificil?

Actualmente părțile sunt într-un blocaj. Misiunea Cox-Kwasniewski a plecat de la Kiev după o rundă de discuții inconcludente și urmează să revină în această săptămână pentru ceea ce pare să fie ultima încercare de a forța un deznodământ fericit înanite de prezentarea raportului în Parlamentul European pe 14 noiembrie. Aparent, discuțiile s-au centrat pe modalitatea de eliberare a Iuliei Timoșenko, comportamentul ei în afara țării și revenirea în țară după tratament. Reprezentanții UE au anunțat că proiectul de lege care prevede tratamentul în afara țării pentru cei condamnați poate servi drept baza pentru identificarea soluției de consens în cazul Timoșenko. Partidul de guvernământ dorește introducerea unor amendamente, care ar asigura probabil revenirea Iuliei Timoșenko în țară pentru executarea integrală a pedepsei. Însă chiar dacă proiectul de lege va fi votat, guvernul va trebui să parcurgă toate etapele până la eliberarea Iulei Timoșenko cu viteza luminii pentru a respecta ultimul termen stabilit de UE. Nu poate fi exclusă nici ipoteza că președintele Ianukovici va da undă verde adoptării legii, fără a o elibera pe Timoșenko. Prezentând noua lege drept un progres semnificativ, el va promite să o elibereze pe Timoșenko în ajunul summit-ului de la Vilnius sau imediat după. Este foarte puțin probabil că statele membre vor agrea o astfel de formulă. ”Doamna Merkel nu a avut întrevederi cu președintele Ianukovici de ceva timp, deoarece el a făcut promisiuni și nu s-a ținut de cuvânt”, explică un oficial european.

Aspectul financiar este strâns legat de cazul Timoșenko. Un oficial UE spune: ”Ucraina speră că semnarea AA va garanta intervenția financiară a UE similară celei în Grecia.” În paralel cu misiunea Cox-Kwasniewski, UE desfășoară consultări cu FMI pentru a acorda un împrumut Ucrainei în 2014 pentru a stabilizarea macro-economică și minimizarea efectelor negative ale sancțiunilor economice impuse eventual de Rusia după semnarea AA/DCFTA. Suma care se vehiculează este între 10 și 15 miliarde dolari. La rândul său, FMI tocmai a încheiat o misiune de consultări cu autoritățile de la Kiev pe marginea reluării finanțării. Dilema în care se află președintele Ianukovici este că Ucraina va avea nevoie de acești bani în 2014, dar condițiile înaintate de FMI au rămas similare cu cele prevăzute în precedentul program care a fost întrerupt din cauza neonorării obligațiilor de către guvuernul ucrainean. Pentru a se credita la FMI și UE, Ianukovici va trebui să adopte măsuri nepopulare pentru reducerea deficitului bugetar: diminuarea subvențiilor la gaze pentru consumatori casnici și o mai bună colectare a impozitelor. Cum afacerile mici și mijlocii sunt deja sub o povară fiscală grea, președintele va trebui să acorde mai multă atenție oligarhilor care preferă să transfere o bună parte din venituri în off-shore-uri, evitând astfel să achite o parte importantă a impozitelor pe venituri. O politică fiscală și socială mai severă poate provoca revolta oligarhilor și alimenta nemulțumirile păturilor sociale sărace, un scenariu nu foarte favorabil pentru realegere în 2015.

Concluzii

Indiferent din ce unghi privim, soluțiile care sunt pe masa președintelui Ianukovici creează un risc imens pentru viitorul său politic. Opoziția care a obținut rezultate bune la alegerile parlamentare din 2012 va căuta să instrumentalizeze cazul Timoșenko și un posibil eșec la Vilnius pentru a-l debarca de la putere. Similar, adoptarea unor măsuri economice nepopulare va fi o mană cerească pentru opoziție în campania electorală. Rusia, folosindu-se de vulnerabilitatea financiară a Ucrainei și de temerile lui Victor Ianukovici, va încerca să-l ademenească cu promisiuni eurasiatice în tentativa de a reduce autonomia politică și economică a Ucrainei față de Rusia. Dacă Ianukovici va semna AA/DCFTA cu UE, Kremlinul va acționa pentru a mări deficitul contului curent prin restricționarea importurilor din Ucraina. Tot în acest caz, UE va obține mai multe pârghii de influență asupra Ucrainei. În caz contrar, Ucraina iese de pe traiectoria europeană până în toamna anului 2014 în cel mai bun caz (când se anticipează semnarea unor acorduri similare cu Moldova și Georgia) sau până în 2015-2016, și va fi mai susceptibilă la șantaj din partea Moscovei. Președintele Ianukovici, prin echilibristica între Est și Vest și prin amânarea la infinit a unei decizii clare în cazul Timoșenko, a contribuit din plin la situația în care oricare soluție aleasă va avea implicații negative pentru cariera sa politică. Pe care o va alege până la urmă? Un expert ucrainean ironic observă, ”până în prezent președintele Ianukovici a fost predictibil de imprevizibil”.

* Interviurile cu oficiali guvernamentali, deputați, experți și diplomați au fost posibile grație vizitei de studiu la Kiev organizate și finanțate de către ”The German Marshall Fund of the United States”. Opiniile exprimate în acest articol îl angajează pe autor exclusiv.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Excelenta analiza, multumesc. Si totusi, ce credeti ca se va intampla? Care este scenariul cu cea mai mare probabilitate si respectiv ce consecinte va avea pt RM si Romania?

    • multumesc. in timpul intalnirilor cu oficiali, un reporter strain tot intreba pe ce ati paria? (semnare/non-semnare), lumea refuza sa faca un pariu:) ceva mai multa claritate s-ar putea sa avem maine dupa votul sau non-votul pe legea timosenko in verkhovna rada. pe md, provocarea va fi sa pastram coalitia de guvernare intacta pana in toamna 2014 cand sper vom semna aa/dcfta.

  2. Eu imi permit un pronostic: Ucraina este un stat democratic, schiop, dar democratic. Ucraina va semna la Vilnius. Magnatii ucrainieni au mai mult de castigat pentru copiii lor daca Ucraina va adera la UE (lucru care se va intampla peste 15 ani, deci timp suficient sa-si albeasca afacerile si profilul). In plus, doua treimi din populatie si indeosebi cei din vestul Ucrainei nu vor putea fi niciodata atrasi in Noua Uniune a lui Putin.

    • Te inseli!
      In vestul Ukrainei traieste ~ 1/3 din populatia acestui monstru – a mai fost unul numit Jugoslavija – numit tara. Un amic din Ro imi spune permanent ca este hutul si nu ucrainean, la fel si galitienii, etc… Acea 1/3 din populatie este greco-catolica, cu o educatie superioara partii pur ruse din centrul si estul Ucrainei. Cred cu tarie ca pt Romania o dezmembrare a acestui monstru cu intratrea in UE a partii greco-catolice in speta a galitienilor (capitala Lwow) ar fi de preferat. Rusii din Ucraina nu vor alipirea teritoriilor date Ucrainei de Hrusciov (care era ucrainean). Sa uitam Cernautii? Sa uitam
      Pocutia?
      Sunt convins ca Ucraina in final se va dezmembra! La fel cum a fost cu Jugoslavija!
      In rest vreau pt tara in care m-am nascut sa domine estul impreuna cu Polonia.

  3. Cred ca Ucraina va muta spre UE, dar ca de obicei, a se vedea si specificitatea mioritica, va trage cand spre stanga Rusia, cand spre dreapta UE.

    Dar pasul spre UE cred ca este deja lansat si asta face bine si RM!
    Dar pana nu se vede limpede luminita toate raman abureli de speranta si atat!

    Nu stiu exact ce va aduce ceasul de la Vilnius!

  4. Ukraina are 2 optiuni :
    Ruleta ruseasca cu final cunoscut !
    Ruleta „Monte Carlo” cu optiunii pentru viitor.
    Depinde de Ianukovici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stanislav Secrieru
Stanislav Secrieru
Stanislav Secrieru este analist superior la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate. Interesele sale de cercetare se concentreaza pe relatiile UE-Rusia, politica externa si de securitate a Rusiei in regiunea post-sovietica, conflictele prelungite și relatiile UE cu statele Parteneriatului Estic (PaE). Inainte de a se alatura EUISS, Stanislav a fost analist principal la Institutul Polonez de Afaceri Internationale (2014-2016) si analist politic la Institutul pentru Politici European al Fundatiei pentru Societate Deschisa din Bruxelles (2016-2017). Stanislav este co-editor al volumului “Russia Rising: Putin's Foreign Policy in the Middle East and North Africa”, aparut la editura Bloomsbury in 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro