Home » Energie »Global / Europa » Citesti:

UE vrea energie regenerabilă și eficiență energetică

Iulia Ghita ianuarie 24, 2018 Energie, Global / Europa
35 comentarii 1,810 Vizualizari

La 15 ianuarie 2018, europarlamentarii s-au reunit să dezbată în prima sesiune plenară de la Strasbourg, noile amendamente la prevederile Pachetului energie curată pentru toți europenii.

Context

Uniunea Energetică este una dintre cele zece priorități ale Comisiei Juncker, creată cu scopul de a moderniza economia UE și gândită în concordanță cu alte inițiative emblematice, cum ar fi Piața unică digitală, Uniunea piețelor de capital și Planul de investiții pentru Europa, pentru a contribui la creșterea locurilor de muncă și investițiilor pentru Europa.

Privind în retrospectivă inițiativele europene în domeniul energiei din ultimul deceniu, acestea au stabilit obiective înalte, duse cu succes la bun sfârșit. În octombrie 2014, Consiliul European a convenit asupra cadrului UE de politici privind clima și energia pentru 2030, fixând un obiectiv intern ambițios la nivelul întregii economii, de reducere cu cel puțin 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. În 2015, Comisia a prezentat o propunere de reformă a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), pentru a garanta că sectorul energetic și industriile energointensive vor respecta obiectivul de reducere a emisiilor. Astfel, în 2015, energia curată a atras investiții globale de peste 300 de miliarde de euro.

Acordul de la Paris a confirmat abordarea UE de până atunci. Punerea în aplicare a cadrului de politici privind clima și energia pentru 2030, așa cum a fost convenit de Consiliul European, a devenit o prioritate de lungă durată ca urmare a Acordului de la Paris. Astfel, în vara lui 2016, Comisia a înaintat propuneri de accelerare a tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în alte sectoare cheie ale economiei europene.

În noiembrie 2016, Comisia Europeană a prezentat un nou set de propuneri pentru tranziția către energie curată, orientate către consumatori. Pachetul, menit să schimbe piețele energetice mondiale se intitulează Energie curată pentru toți europenii, conține 8 propunerile legislative și acoperă subiecte ca eficiența energetică, energia regenerabilă, proiectarea pieței de energie electrică, securitatea aprovizionării cu energie electrică și normele de guvernanță pentru Uniunea Energetică. Acesta conține și elemente despre combaterea schimbărilor climatice și reducerea dependenței UE de importurile de combustibili fosili.

Pachetul urmărește trei rezultate concrete:

  1. UE să acorde un rol primordial eficienței energetice;
  2. UE să devină lider mondial în domeniul energiei din surse regenerabile;
  3. UE să le ofere consumatorilor o soluție echitabilă;

Prevederile  “Pachetului energie curată pentru toți europenii”

Prin acest pachet, Comisia își propune ca UE să conducă tranziția cu energie curată, nu numai să se adapteze la aceasta. Din acest motiv, UE s-a angajat să reducă emisiile de CO2 cu cel puțin 40% până în 2030, decizie care ar rezulta în modernizarea economiei UE și ar oferi locuri de muncă și creștere economică tuturor cetățenilor europeni.

Propunerile Comisiei din pachetul “Energie curată pentru toți europenii” sunt concepute pentru a demonstra că tranziția către energia curată este principalul sector de creștere pentru viitor. Energia curată în 2015 a atras investiții globale de peste 300 de miliarde de euro. Astfel, prin mobilizarea a până la 177 miliarde de euro de investiții publice și private pe an începând cu anul 2021, acest pachet poate genera o creștere cu până la 1% a PIB-ului în următorul deceniu și poate crea 900.000 de noi locuri de muncă.

Pachetul include și acțiuni de accelerare a inovării în domeniul energiei curate și de renovare a clădirilor. Acesta prevede măsuri de încurajare a investițiilor publice și private, de promovare a competitivității industriale a UE și de atenuare a impactului tranziției în domeniul energiei curate în societate.

Amendamente

Raportul privind prevederile Pachetului energie curată pentru toți europenii, realizat de Comitetul pentru Industrie, Cercetare și Energie a Parlamentului European (ITRE) conține numeroase amendamente în cele 3 domenii de interes: energie regenerabilă, eficiență energetică și mecanisme de control.

  • Energie regenerabilă

Comitetul pentru Industrie, Cercetare și Energie a Parlamentul European (ITRE) a solicitat un obiectiv UE obligatoriu de creștere a procentului de energie regenerabilă la 35%. Astfel, dacă în 2014, țările UE au convenit că procentul de energie regenerabilă ar trebui să crească la 27% până în 2030, deputații europeni au declarat că acesta ar trebui să fie de cel puțin 35%. Pentru sectorul transporturilor, aceștia au susținut ca cel puțin 12% din energia consumată în fiecare stat membru UE ar trebui să fie produsă din surse regenerabile, cum ar fi energia solară sau sau energia eoliană. De asemenea, deputații doresc să protejeze dreptul cetățenilor de a produce, stoca și consuma propria lor energie electrică din surse regenerabile, fără să plătească taxe sau impozite.

  • Eficiența energetică

Membri ITRE au propus un nou obiectiv privind eficiența energetică de reducere a consumului de energie de 40% până în 2030 (adică reducerea cu 34% a consumului de energie primară față de nivelul din 2005). Îmbunătățirea eficienței energetice poate să reducă emisiile de CO2, dar și o factură anuală de 350 de miliarde de euro pentru importul de energie.

Un domeniu important în care se pot face ameliorări este încălzirea și răcirea clădirilor, care reprezintă 40% din toată energia consumată în UE. Aproximativ 75% dintre acestea sunt ineficiente din punct de vedere energetic.

În decembrie 2017, negociatorii din Parlament, Consiliu și Comisie au convenit ca țările UE să pregătească strategii naționale pe termen lung pentru a sprijini renovarea clădirilor rezidențiale și non-rezidențiale. Scopul este ca până în 2050 clădirile din UE să nu mai ducă la emiterea de gaze cu efect de seră.

În plus, Parlamentul European a simplificat, anul trecut, etichetele energetice pentru aparatele de uz casnic, cum ar fi lămpile, televizoarele și aspiratoarele, pentru a ajuta consumatorul să compare eficiența lor energetică.

Membrii doresc, de asemenea, să interzică utilizarea uleiului de palmier începând cu anul 2021. În cele din urmă, membrii se așteaptă ca, până în 2022, 90% din stațiile de combustibil/benzină de-a lungul drumurilor rețelei transeuropene să fie echipate cu puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice.

  • Mecanisme de control

Totodată, deputații europeni au propus instituirea unui mecanism de cooperare și control pentru a monitoriza progresele realizate în vederea atingerii obiectivelor UE în domeniul energiei și al schimbărilor climatice până în 2030, în special în ceea ce privește eficiența energetică și energia regenerabilă.

Rezultatele votului

Pe 17 ianuarie, Parlamentul a adoptat în plen poziția sa asupra a trei propuneri privind energia verde: energia regenerabilă, eficiența energetică și un mecanism de control. Rezultatele se pot sintetiza în câteva decizii explicate mai jos.

  • Până în 2030, UE ar trebui să sporească eficiența energetică cu 35%

Proiectul de lege privind eficiența energetică a fost aprobat cu 485 voturi pentru, 132 împotrivă și 58 abțineri. Acest obiectiv ar trebui luat în considerare pe baza consumului de energie proiectat în 2030, în conformitate cu modelul PRIMES (simularea consumului de energie și a sistemului de alimentare cu energie în UE).

  • Sursele regenerabile de energie ar trebui să reprezinte 35% din consumul total

Parlamentul European a aprobat propunerea prezentată de Comitetul pentru Industrie, Cercetare (ITRE) de a stabili un obiectiv de 35% energie regenerabilă  din consumul total de energie la nivelul UE în 2030.  De asemenea, aceștia au propus și  obiective naționale care ar trebui stabilite pentru a permite statelor membre să se abată cu maximum 10% în anumite condiții. Această decizie a fost adoptată cu 492 voturi pentru, 88 și 107 abțineri.

  • Interzicerea uleiului de palmier în biocarburanți începând cu anul 2021

În 2030, fiecare stat membru va trebui să se asigure că 12% din energia consumată în transport provine din surse regenerabile. Contribuția așa-numiților biocombustibili „de primă generație” (obținuți din culturi alimentare și furaje) ar trebui să se limiteze la nivelul din 2017, cu un maxim de 7% în transportul rutier și feroviar.

  • Energie generată de consumatori și comunități

Parlamentul dorește să se asigure că acei consumatori care produc energie electrică în propriile gospodării au dreptul să-l consume și să instaleze sisteme de stocare fără să plătească taxe sau impozite. Astfel, deputații europeni solicită statelor membre să evalueze barierele existente pentru consumul de energie produs în gospodăriile proprii ale consumatorului, să promoveze acest consum și să se asigure că acei consumatorii se pot alătura proiectelor energie produsa pentru comunități separate, fără a fi supuși unor condiții sau proceduri nejustificate.

  • Stații de încărcare

Până în 2022, a fost votat ca 90% din stațiile de benzină de-a lungul drumurilor și rețelelor transeuropene ar trebui să fie echipate cu puncte de reîncărcare de mare putere pentru vehiculele electrice.

  • Biomasa

Deputații au votat ca schemele de sprijin pentru energia regenerabilă provenită din biomasă să fie proiectate astfel încât să nu se încurajeze utilizarea nesustenabilă a biomasei pentru producerea de energie, în caz că există o utilizare industrială mai bună. Pentru generarea de energie, ar trebui să se acorde prioritate arderii deșeurilor și reziduurilor de lemn.

În urma votului de pe 17 ianuarie, Parlamentul va prezenta aceste propuneri în negocierile cu miniștrii UE din statele membre, care apoi își vor dezvolta propriile obiective naționale pentru a sprijini obiectivul mai larg la nivelul UE.

Cu toate acestea, criticile asupra votului nu au întârziat să apară. Deputații din cadrul Grupului GUE / NGL au criticat dur votul asupra pachetului Comisiei privind energia curată susținând că textele finale supuse la vor au fost atenuate de grupurile politice mai mari.

Printre critici se numără faptul că textele au fost diluate, țintele obligatorii au fost reduse, iar în dosarul privind energiile regenerabile, dispozițiile ce vizează modul în care energie produsa pentru comunități separate poate reduce sărăcia energetică au fost eliminate din vot: „Ne-am abținut de la votul privind energiile regenerabile deoarece, deși este o îmbunătățire a propunerii inițiale a Comisiei, aceasta nu include obiective naționale obligatorii – o chestiune cheie care credem că ar putea pune în pericol acordurile de la Paris privind schimbările climatice. În mod crucial, chestiunea privind sărăcia energetică a fost ignorată de majoritatea deputaților europeni. Prin urmare, am pierdut o oportunitate masivă de a face aceste dosare sa devina cheia schimbării.”

Chiar dacă Pachetul privind energia curată 2020-2030, cunoscut și sub denumirea de Pachetul de Iarnă, a ridicat până acum îndoieli fiind considerat a nu fi suficient de ambițios, acesta reprezintă prima încercare serioasă a UE de a crea o piață unificată a energiei cu surse regenerabile.

Articol aparut pe site-ul Europuls

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    La capitolul “energie regenerabila” Romania sta inca bine. Dar ce ne facem cu ecologistii nostri care se opun investitiilor in noi hidrocentrale ? desi in acest domeniu rezervele energetice ale noastre sunt inca mari ?

    • Harald spune:

      Nu-i pasă nimănui de hidrocentrale, în realitate miza e cheltuirea banilor publici pentru regenerabile verzi pe pereți. Niște băieți deștepți încasează subvenții de la stat, simplu. Hidrocentralele sunt eficiente prin ele însele, n-au nevoie de subvenții, deci nu se potrivesc în schema asta.

    • Constantin spune:

      In primul rand, in Romania nu exista ecologisti in sensul in care termenul este inteles in Occident. Partidul Ecologist este o gluma, asiciatiile ecologiste, de stanga etc. sunt de asemenea practic nesemnificative. Cei care au fost numiti “ecologisti” in presa si pe diverse site-uri sunt de fapt opozantii devalizarii economiei,si furtului resurselor, cum se doreste la Rosia Montana, spre exemplu. Asta si pentru ca in patria noastra practic nu exista doctrine clare ale niciunei formatiuni politice, ori actiuni in spirit doctrinar al vreuneia. Nici ecologiste.

      Aversiunea in Romania NU este fata de hidrocentrale, ori centrale nucleare, precum in Occident, ci fata de microhidrocentrale, o prostie care distruge cursurile mici de apa, albiile raurilor, genereaza defrisari si alunecari de teren etc.

      • Harald spune:

        “distruge cursurile mici de apa” spune tot. Iar lacurile de la Bicaz sau de la Vidraru sunt probabil adevărate binecuvântări pentru mediu. De fapt, numai albiile amenajate sunt cât de cât stabile, albiile naturale evoluează mereu.

        Realitatea e un pic mai prozaică: ecologiștii au din când în când obsesii (i.e. ”li se pune pata”). Într-o perioadă pe microhidrocentrale, în altă perioadă pe orice tăiere de copaci și tot așa. Desigur, nu s-ar duce niciunul să locuiască într-o colibă de crengi acolo unde se taie copaci sau acolo unde se construiește o micro hidrocentrală. Dar a locui într-un București care mai are puțin și ajunge ca Jakarta se compensează la nivel psihologic cu lupta împotriva micro hidrocentralelor, corect? :)

        • Constantin spune:

          Nu-i corect. N-are nicio legătură cu fasciștii, comuniștii, marxiștii, naziștii, progresiștii, ori alte specii de “-iști” care bântuie mințile oamenilor de bine.

          Despre asta vorbesc:
          http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/opriti-dezastrul-ecologic-din-fagaras-vezi-ce-au-facut-baietii-destepti-din-albia-paraului-capra-video-590667.html

          Pur și simplu localnicii sunt în mod extrem grav prejudiciați din mai multe puncte de vedere, iar banii utilizați pentru realizarea proiectelor sunt furați [inclusiv] de la mine. Presa de toate orientările este plină de exemple similare.

          Altfel, cred că România are capacități de producere a energiei regenerabile care o plasează foarte bine din punctul acesta de vedere în privința îndeplinirii angajamentelor asumate prin acordurile internaționale la care este parte.

          De asemenea, cred că este necesar ca politicile țării noastre în domeniul energiei să se concentreze asupra infrastructurii de transport a energiei (atât a energiei primare, cât și a celei secundare). Or, vedem un lucru clar, discutat inclusiv în acest spațiu, anume că NU se fac investiții în infrastructură, iar magistralele energetice ocolesc România. Nu suntem capabili nici măcar să facem joncțiunea liniilor electrice și a celor de transport de gaze naturale dintre România și R Moldova!

          Doar că în prezent consumul energetic în această regiune este acoperit prin capacitățile de producție existente, iar România este, putem spune, independentă energetic. Există însă o oportunitate de export de energie și este necesară o viziune pe termen lung, către perioada în care consumul de energie în zona noastră va crește. În context, cred că ar fi necesară construirea unei noi hidrocentrale pe un curs de apă major. De asemenea, cred că este necesară finalizarea construcției centralei de la Cernavodă și începerea construcției a unor noi, moderne, cu putere mai mică și cu riscuri reduse.

          Îndrăznesc să sper că am fost suficient de explicit. Adică, n-are nicio legătură cu fasciștii, comuniștii, marxiștii, naziștii, progresiștii, ori alte specii de “-iști” care bântuie mințile oamenilor de bine.

          • Harald spune:

            Nu, sigur că n-are nicio legătură cu naziștii sau comuniștii, tu ești singurul care insistă cu naziștii și comuniștii. Are legătură cu hipsterisme de doi bani și cu ecologia de duminică.

            Crezi că șantierul de la Bicaz arăta mai bine în timpul construcției? Astăzi, după 60 de ani, vegetația a avut timp să se refacă, astfel încât barajul și lacul de acumulare sunt integrate în peisaj. Dar dacă le vedeai la vremea construirii hiodrocentralei, te-ai fi convins că arătau mult mai rău decât lucrările din link-ul pus de tine.

            În concluzie, sunt doar aiureli pseudo-ecologiste și n-au treabă nici cu naziștii, nici cu comuniștii. Dar menționarea gratuită a naziștilor și comuniștilor are treabă cu agitarea mâlului, astfel încât să nu se mai vadă nimic în apă.

      • donquijote spune:

        Luati aici un exemplu de bani “furati si bagati in hidrocentrale pe albiile raurilor mici” dar salvati de ecologisti:
        http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22222124-hidroelectrica-incearca-gaseasca-urgent-solutii-pentru-punerea-siguranta-lucrarilor-amenajarea-hidroenergetica-raului-jiu-dupa-proiectul-ahe-bumbesti-livezeni-fost-blocat-instanta.htm
        Noroc cu ecologistii ca s-au prins la timp si au stopat aceasta scurgere de bani, nu-i asa?
        Aici este voba de bani deja cheltuiti si aruncati pe apa Sambetei, dupa care urmeaza sa se mai cheltuie inca niste bani, o suma considerabila pentru salvarea/conservarea/inchidera si ce-o mai implica toata lucrarea, care va avea ca rezultat : acesti bani nu vor produce nimic si nici nu vor salva nimic. Dar s-ar putea sa ingroape Hidroelectrica…
        Este o mare victorie a ecologistilor (atat de inocenti cum ii prezentati dumneavoastra) impotriva economiei nationale!.
        Motiv de mandrie nu-i asa? Daca tot au ajuns in faza asta, poate mai demoleaza si niste baraje existente ca sa ajungem la natura din secolul 19.

      • Constantin spune:

        Domnilor, mai fraților, iar ați început cu obsesia asta cu ecologiștii, comuniștii și progresiștii?! Nu poate fi abordat vreun subiect legat de energie, mediu ori altele asemenea, că apare un grup de tovarăși care, ca în reclama Altex, “nimic, Batman, Batman!”. Lăsați-o încolo de ecologie, că în România n-are nicio legătură cu ce se întâmplă în Occident, puțină relaxare! Comuniștii și prietenii lor sunt în România la guvernare și nu fac nicio revoluție ecologică, dimpotrivă. Mai mult, nici măcar politici socialiste nu aplică…Doar fură.

        • Harald spune:

          Când comentariile ajung să se refere cu satisfacție la eventuala taxare a energiei în Statele Unite la fel ca în UE, acela nu e marxism? Când se promovează energii regenerabile în disprețul oricărui calcul economic acela nu e ecologism? Iar când în Germania se arde inutil lignit în neștire, doar pentru ca grupurile energetice să fie pregătite să preia sarcina în lipsa regenerabilelor, acela nu e progresism?

          Asta pare să fie noua mantră a progresiștilor: ”nu există neomarxism”, cu toate derivatele ei: ”nu există ecologiști”, ”nu există progresiști”, ”nu există marxiști” etc.

          Ba da, există toate categoriile astea, iar comentariile tale sunt cea mai bună dovadă.

          • Constantin spune:

            “Când comentariile ajung să se refere cu satisfacție la eventuala taxare a energiei în Statele Unite la fel ca în UE, acela nu e marxism?”

            Pe bune?! Aceasta este definiția marxismului? Economia concurențială, de piață?!

            Putem discuta argumentat despre globalizare, pentru că asta se pare că este ceea ce v-a atras atenția (cu acceptul administratorului platformei, desigur), dacă veți considera că liberalizarea comerțului internațional reprezintă o problemă pentru statele ale căror produse devin necompetitive în cazul în care aplică același regim de taxe și impozite, să zicem, precum Europa. Dar aceasta este altceva, n-are nicio legătură cu comunismul! Nu, nu este marxism!

            Domenii ale Științelor economice precum Macroeconomia, ori Relațiile Economice Internaționale, au explicat de multă vreme aceste conflicte și au oferit posibile rezolvări. Respectivele soluții NU sunt legate nicidecum de ideologia comunistă, ori alte “-isme”, pentru că pur și simplu epistemologia cercetării științifice este străină de ideologiile politice.

            Și apoi, dacă presupunem că ar apărea în comentariile la articolele pe teme economice argumente împrumutate din Capitalul (deși nu am întâlnit până acum, cu toate că sunt folosiți frecvent termeni precum “plusvaloare” fără siguranța că înțelesul lor este însușit corect de autori), de ce oare nu s-ar putea discuta relaxat despre asta, fără agresivitate?!

            • Harald spune:

              @Constantin – nu faci decât să repeți același pattern, prezinți în haină ecologistă idei din repertoriul socialismului științific (ale cărui origini se află în marxism, indiferent dacă tu ești sau nu dispus să recunoști asta) după care negi prezența curentelor ideologice în comentariile tale.

              Mai ții minte cine a scris asta și când? Eu mai țin minte:

              ”Stabilirea normelor de poluare pentru motoare, centrale electrice samd este probabil in prezent masura cea mai eficienta pentru corectarea esecurilor de piata reprezentate de externalitatile de mediu”.

  2. neamtu tiganu spune:

    Mie mi se par asa numitele hotariri o adevarata catastrofa, catastrofa care va avea implicatii mari asupra economiei EU.

    -In sondajele pt. formarea noului guvern german nu se spune o vorba despre politica energetica. De fapt Germania nu-si va indeplini propriile ambitii privind energiile curate si renunta, tacit, la ele.

    -Pina nu de mult EU, prin Richtlinie 2003/30/EG, a insistat sa se introduca benzina, diesel, etc bio. Chiar se dadeau pedepse. Acum a intors-o, cica limiteaza la 7%. Si atunci se vorbea de ce bine ar fi sa se bage biodiesel, gaze, clima, toata vrajeala.

    -Pina nu de mult se incuraja biomasa, acum e pe dos, cica mai bine se arde lemnul.

    -Se vorbeste de 117 miliarde pe an, nu ne spune cine plateste acesti bani. De asemenea nu ni se spune cu cit se va scumpi energia atunci cind se vor indeplini, daca se vor indeplini, ambitioasele planuri.

    -raportarea la anul 2005 e in dezavantajul tarilor care doresc sa se dezvolte. Romania de ex. avea in 2005 un nivel industrial f. scazut, deci un consum relativ mic de energie. Daca productia industriala va creste pina in 2030 va insemna ca reducerea cu 40% inseamna un efort supraproportional in raport cu tarile care in 2005 deja aveau un nivel ridicat.

    Nu stiu de unde isi iau acesti birocrati de la EU dreptul sa ia asemenea hotariri!? La nivel national exista partide care au o platforma electorala si pe baza careia sunt votati sau nu. In cazul in care aceste partide ajung la guvernare pot incerca sa-si materializeze platforma. Ori la nivel european isteria climatica e sustinuta de doar ca. 10% din electorat, cam atit au partidele ecologice.

    Pe zi ce trece EU isi pierde sensul de a exista, ma intreb ce ar iesi daca s-ar face un referendum in mai multe tari? Birocratii nu au invatat nimic din Brexit.

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Multa lume critica UE. E de inteles. Cei care conduc comisia – oameni si ei, unii mai fac si greseli – stiu ca progresul se obtine indraznind si ca actiunea este mai buna decat inactiunea.
      Va fi dificila atingerea tintelor legate de energie, dar orietarea economiilor europene dupa aceste repere – si nu ca la noi, unde schema de ajutor de stat pentru energie regenerabila a devenit o mare afacere, cu accente de coruptie, in lipsa unui mix energetic adaptabil, a unei burse functionale si a unei Transelectrica care, cum s-a vazut recent, arunca pe fereastra banii de investitii etc. – va genera progres si inovare.
      daca nu credeti (nu conteaza oricum, dar nu asta e ideea), priviti revolutia automobilelor electrice. Intr-un deceniu s-au facut progrese care pareau SF in anii ’90.
      Asadar, prefer guvernul UE, asa neorientat si birocratic cum pare, guvernului nostru autohton, unde cumetriile si hotia nu mai lasa loc actului de decizie in favoarea tarii si a cetatenilor sai.

      • Josef Svejk spune:

        Pentru cultura dumneavoastra generale peste tot in lume subventiile sunt izvor de coruptie. Subventiile pentru energia verde nu fac exceptie si genereaza acelasi nivel de coruptie sin risipa atat in Urlati Teleroman cat si la Sacramento California. Atata doar ca la Sacramento se prada sume mai mari.

        Si Ceausescu a fost un mare ecologist. Nu pot uita blocurile cu panouri solare din copilaria mea, autobuzele cu imense rezervoare de gaz metan, isteria cu cu biogazul si nebunia cu reducerea consumurilor de electricitate, apa, benzina si gaze naturale. Toate astea s-au prabusit pentru ca nu erau viabile economic. Birocratii acefali de la Bruxelles refuza sa accepte o realitate din pacate evidenta: La actualul nivel de dezvoltare al tehnologiei si stiintei noastre instalatiile solare si eoliene au o viabilitate economica limitata. Taxarea energiei rentabile pentru a face viabila eneriga verde e o prostie fara pereche.

        UE e in cadere economica cronica (ca asta e “cresterea economica” sub rata inflatiei) . Energia scumpa clocita de birocratii Bruxelezi nu va face decat sa adanceasca criza. Cine il imita pe Ceausescu, ca Ceausescu pateste. Na kazanie!

        • Cristian Felea Cristian Felea spune:

          Let’s put it this way, cum zice englezul, pentru ca e simplu, asa cum simpla este si realitatea: daca UE nu are dreptate in ceea ce priveste nevoia de energie curata (implicit, nevoia de noi tehnologii care sa o faca posibila), atunci nici omenirea nu are viitor.
          Si acesta, domnule Svejk, este un fapt. Pe care am curajul sa pariez, desi nu cred ca voi mai apuca sa-mi ridic pariul, pentru ca nu sunt sigur ca voi apuca 80 de ani (barbatii romani traiesc in medie circa 73-74 de ani).

          • Harald spune:

            Omenirea are nevoie de anumite cantități de energie în viiitor (cam cu unul sau chiar două ordine de mărime mai mari decât cele actuale) iar moriștile pe dealuri și panourile solare nu pot oferi în niciun caz soluția. Ele înseamnă doar bani aruncați și sărăcirea oamenilor simpli. Subvențiile pentru regenerabile sunt pur și simplu un mod de a lua de la săraci și a da la bogați (Siemens et al). Nimic altceva.

            Omenirea va avea mai multă energie când chinezii vor aduce de pe Lună 8 tone de He-3 pentru a înlocui arderea a un miliard de tone de cărbune, dar nu va avea mai multă energie dacă UE va arde 100 milioane de toine de cărbune în plus pentru moriști pe dealuri subvenționate prin taxarea suplimentară a energiei elctrice.

          • Josef Svejk spune:

            Stați liniștit că omenirea are viitor bine merci. Nu stă ea în găinăriile „eco” ale fraților mai spălați ai lui Dragnea de la Bruxelles. După cum am spus electrictiatea din energie solară și eoliană are nișa ei limitată. Nu e însă în nici un caz răspunsul pentru necesitățile energetice ale viitorului. Sursa de energei a viitorului trebuie să fie inepuizabilă, transportabilă și indepndentă de starea vremii. Viitorul e zidit de oamniki inventivi și de natrepremori nu de birocarți cu creierașul cât nuca.

            Hidrogenul e de departe cel mai răspândit element din univers. Arderea hidrogenului generează apă – deci nu e poluantă. E deci foarte probabil ca civilizația petrolului să fie înlocuită de cea a hidrogenului, așa cum ea a înlocuit-o pe cea a cărbunelui în secolul trecut. Construim industrial motoare cu combustie de hidrogen de mai bine de 2 decenii. Mult mai eficiente decât acestea sunt pilele de combustie folosite idustrial de prin anii ’60 cu ocazia programelor spațiale Gemini și Apollo. GM a lansat în a doua jumătate a deceniului trecut (câd prețul petrolului o luase bine la deal) 1000 de Chevy Equinox cu pile de combustie. Mai multe orașe americane au autobuze cu pile de combustie. Principala lor problemă e faptul că aveau nevoie de platină pentru catalizatori. Asta e în mare rezolvată, găsindu-se aliaje ce înlocuiesc platina în mod mulțmitor. Separarea hidrogenului din apă necesită însă ea însăși surse de energie. O soluție de moment e utilizrea enegiei nucleare pentru separarea hidrogenului. În viitor vom avea fuziunea nucleară

            Acum ia să vedem poziția iecologisților vis a vis de astea:

            1. Luptă disperată împotriva enegiei nucleare.
            2. Încep scâncetele și studiile „științifice” ce „demostrează” că vaporii de apă generează chiar mai multă încălzire globală ca emisiile de CO2….

            De ce oare? Păi noile tehnologii necesită competență tehnică, spirit antreprenorial, risc și nicidecum biruri, peșcheșuri și specialiști în lugu-lugu ce duc o viață de șoarece de siloz ronțăind banii senilei mătuși Europa în timp ce se luptă pentru instalarea de panouri solare chinezețti la Narvik în timpul nopții polare…

            Petrolul e șist și etanolul vegetal (de ce or fi astea așa de rentabile în SUA și nu sunt și în Europa?!) ne cumpără timpul necesar ca să zidim energia viitorului în tihnă. A taxa la șănge oamenii creatori și inventivi (fără de care viitorul nu există!) pentru a le risipi rodul muncii în panouri solare și moriști de vânt ineficiente ce nu au nici o șansă să asigure nici măcar o cincime din energia necesară lumii e mai mult decât o crimă. E o idioțenie fără pereche. În realitatedebilii de la butoanele Europei fac tot ce le stă în puteri să compromită viitorul energetic ()și nu numai al continebtului. E stupefiant cum de se pot găsi oamei (aparent) inteligenți și educați care să pună botu’ cu atât abnegție la sofidmele ieftine lae nacelanicilor UE lipsiți de viziune și inteligență. Nu-i așa?

          • Nic Cojocaru spune:

            Ma tot chinui sa pricep logica afirmatiei Dlui Felea: “daca UE nu are dreptate in ceea ce priveste nevoia de energie curata (implicit, nevoia de noi tehnologii care sa o faca posibila), atunci nici omenirea nu are viitor.” Mi-ar place sa cred ca e suficient sa acceptam ideea ca UE are dreptate ca e nevoie de energie curata (incl. noi tehnologii) pentru ca sa asiguram omenirii un viitor. Adica sa fie suficenta credinta. Pai asta e simplu, Preoti avem (linge-blide pe multi bani pe la UE), biserici tot pe acolo, bibliile se scriu. Mai trebuie ca noi sa credem, si gata, am asigurat viitorul omenirii. Bine ca nu e nevoie de resurse, de bani (in afara de cei pentru lafaiala preotilor).

            Nu stiu cum se face, dar prea ne vorbesc multi eco-politruci care habar n-au ce e ala un watt dar ne momesc cu paradisuri energo-ecologice. Cam ca reclama cu gugustiucii aia de la TV care ne explica cum ca aeroterma lor care are o putere maxima de 370 watt incalzeste (iarna) o incapere de de 20 mp la peste 22 grade C.

            Dincolo de crunt defavorabilul raport pret/performante, electrocarele (fie ele Tesla ori altele) sunt poluante intr-o mai mare masura decat un auto ce functioneaza cu benzina. Si e foarte simplu de ce. Presupunand ca la momentul t0 (o anumne ora de varf, cand merge omul cu masina) productia de energie electrica are o anumita structura, un anumit echilibru intre productie si consum iar productia de energie verde e la limita maxima de productie, asa cum e dezirabil sa fie, orice nevoie suplimentara de energie electrica (cum ar fi nevoia electrocarului tau de a-si incarca bateriile intre t0 si t1) presupune producerea non-verde de electricitate. Aceasta energie electrica suplimentara solicita (datorita randamentelor dramatic subunitare ale transformarii combustil fosil – electricitate, ale transportului si distributiei de energie electrica si ale transformarii si incarcarii bateriilor) un consum de combustibili fosili mult mai mare decat cel solicitat de o masina echivalenta pe benzina. Sigur ca, in functie de particularitati orare, geografice etc, randamentul transformarilor poate fi mai mult sau mai putin dramatic, insa e totdeuna subunitar. Deci, pana cand nu vom fi in stare (la nivel global) sa producem energie verde in proportie de cel putin 100% din consum, electrocarele sunt ultrapoluante.

            Desigur ca “inverzirea” unor surse energetice poluante (cea atomica in special) ori dezvoltarea unor surse noi (visul atomistilor – fusiunea, ori o alta lebada neagra) ar drege busuiocul si ne-ar permite sa ne turnam kilo si megawatti in buric zilnic. Pana atunci ar trebui sa tinem ciocul mic si sa consumam cu chibzuiala. Asta insa nu avantajeaza paduchii aciuiati prin agentii, ONG-uri, comitete, guverne, etc…

        • Constantin spune:

          „Pentru cultura dumneavoastra…”

          Cu totul gratuit, se folosește un mod de abordare a interlocutorului insolent, trădând carențe de educație. În fine…

          „…peste tot in lume subventiile sunt izvor de coruptie”, adevărat; este demonstrat de teoria și practica economică. Deducerile sunt întotdeauna preferabile subvențiilor.

          „Subventiile pentru energia verde nu fac exceptie si genereaza acelasi nivel de coruptie sin risipa atat in Urlati Teleroman cat si la Sacramento California.”, fals; inducerea ideii că în Teleorman se aplică legea în aceeași măsură ca în Sacramento este o manipulare fără nici un sens. Fiind contrară evidențelor și statisticilor, nu are credibilitate.

          „Ceausescu a fost un mare ecologist.”, fals. Economia la energia utilizată de către populație i-a servit lui Ceaușescu pentru direcționarea resurselor către o industrie ineficientă, nu unor eventuale rațiuni ecologice; altă manipulare. *** Economia socialistă s-a prăbușit în primul rând din pricina ineficienței alocării resurselor, nu a ecologiei! N-are nicio treabă Ceaușescu cu ecologia (apropierea mișcărilor ecologiste de ideologiile de stânga este un alt subiect, care nu intră în tematica actualului articol, dar care se poate discuta, desigur, cu acordul administratorului platformei).

          „Birocrații acefali…” este o exprimare extrem de ne-elegantă care probabil a trecut neobservată de vigilența moderatorilor.

          „La actualul nivel de dezvoltare al tehnologiei si stiintei noastre instalatiile solare si eoliene au o viabilitate economica limitata. Taxarea energiei rentabile pentru a face viabila eneriga verde e o prostie fara pereche.”, adevărat, teoria și practica economică au demonstrat-o. Dar, cu observația că este necesar ca utilizarea resurselor să fie făcută cu plata prețurilor [reale] de piață ale cestora, altfel, sintagma “energie rentabilă” capătă un sens impropriu.

          „UE e in cadere economica cronica.”, fals; demonstrația contrariului se află pe site-ul Eurostat (a se privi dincolo de variația GDP).

          „Cine il imita pe Ceausescu, ca Ceausescu pateste.”, probabil adevărat, doar că nu prea are legătură cu tema articolului.

          • Josef Svejk spune:

            Pentru cultura dumneavoastra generala, deducerea fiscala combinata cu suprataxarea alorlalti e subventie.

            Cautati cate ceva despre afacerea Solyndra. E o exemplificare perfecta a modului in care smecherii cu “energia verde” prada lumea civilizata la un nivel greu de egalat chiar si in Teleorman. Neam de neamu’ lui Dragnea & Nastase n-au visat sa sifoneze atatea parale intr-un singur tun. Ca sa nu mai viorbim de faptul ca in afacerea Solyndra (ca si in multe altele similare) nimeni n-a fost codamnat, pentru ca jafurile eco se fac cu legea in mana. E ca si cum Dragnea ar fi avut legislatia justitiei modificata dupa pofta inimii.

            Gresiti. Asa balbait, debil si absolvent de 6 clase primare cum era, Ceausescu a fost deschizatorul de drumuri al ecologistilor de azi. Nici una din ideile lor de azi nu a scapat neincercata de Pingelica. In peste 90% din cazuri masurile ecologistilor de azi nu salveaza nimic si produc in principal doar poluare, risipa si saracie. Asa cum o facea si Pngelica saracu’. Cu aceleasi rezultate.

            Socialismul est-european (impreuna cu cel romanesc) nu s-a prabusit din cauza “alocarii resurselor” ci din cauza ca un sistem ce inlocuieste competitia si capacitatea cu birocratie, dirijism si suficienta e sortit pieirii. E impotriva naturii umane. Neosocialismul (inca) soft al UE va duce la acelasi rezultat. Doar ca agonia va fi ceva mai lunga.

            “Birocratii acefali” ai UE e o afirmatie binevoitoare. & curtenitoare. Adica presupun ca ei distrug ideea generoasa a UE din simpla tampenie nu in urma unei premeditari malefice.

            Preturile energiei sunt stabilite de piata. Suprataxarea, statul social si reglementarile excesive ale acefalilor de mai sus distorsioneaza piata si sunt distructive. Scrieti chestia asta de vreo 100 de ori poate chiar reusiti sa o prinderti pana la urma. Asta e si motivul pentru care UE e in cadere libera de peste un deceniu. Uitati-va unde vreti. UE creste economic mai incet ca inflatia. Aia inseamna cadere. Astea sunt consecintele socialismului. De aia am spus ca cine il imita pe balbaitul de Ceausescu, ca Ceausescu o sa pateasca.

      • Neamtu tiganu spune:

        priviti revolutia automobilelor electrice. Intr-un deceniu s-au facut progrese care pareau SF in anii ’90.
        Primele auto electrice au fost construite cu mai bine de o suta de ani in urma. Sincer sa fiu mi se par fantasticele progrese un fake. Nu mi se pare absolut nimic revolutionar si pt faptul ca singurul challenge la aceasta obsesie sunt acumulatoarele, care au progresat ceva, dar sunt inca f departe de o aplicare cit de cit economica. Am impresia ca va entuziasmati prea devreme, mai asteptati 50 de ani.
        Apropos, aveti masina electrica, sunteti multumit de ea?

        Guvernul EU e un exemplu ca-ntotdeauna se poate mai rau. Din nefericire prostiile acestui guvern vor distruge generoasa idee a Europei unite.

        • Harald spune:

          În mod sigur cineva care a lucrat în mină știe că existau și locomotive pe baterii. Dar preferă să ignore acest mic detaliu.

          • YellowSubmarine spune:

            Lasa ca Donald Trump va promova masina pe carbune sa se bucure alegatorii sai din West Virigina (precum si baronul carbunelui Robert Murray;)

            https://www.youtube.com/watch?v=aEsnLbDmMto

            • Harald spune:

              Fotografia din final e un turn de răcire, nu un coș de fum. Turn de răcire din care ies valuri de abur, adică vapori de apă. Mai ușor cu propaganda pe scări.

            • Josef Svejk spune:

              Până una alta în America lui Trump un VW Passat e în continuare $19999 cu 0-0-0-0, adică 0% dobândă pe 5 ani, $0 prima rată, $0 avans și $0 taxe de înmatriculare. Exact aceeași mașină în Germania costa acum 2 ani 28000 € adică $35000 + TVA + taxe și nici poveste de dobândă 0%. Nici nu cred cî s-o fi ieftinit între timp.

              Îl ajută cu ceva pe neamț faptul că-și cumpără mașina nemțească în Germania la un preț practic dublu față de american?! Îl ajută cu ceva pe neamț faptul că în 2018 (după reforma fiscală a lui Trump) va câștiga net pentru aceeși muncă mai puțin de jumătae din ceea ce câștigă americanul. Și asta în condițiile în care TOATE prețurile în UE sunt mai mari ca-m SUA?!

  3. Mihai Valerian spune:

    Ecologistii se opun, ati ghicit, din motive de mediu. Nu pot fi numarati doar kWh, mai conteaza si pestii, gargaritele si copacii. Poate va lumineaza acest articol:
    https://www.kidsdiscover.com/teacherresources/whats-good-and-whats-bad-about-hydropower/

    • Stefan Bragarea spune:

      Dle Mihai Valerian
      Sincer, mulțumesc. Chiar merită citită trimiterea propusă de dvs.

    • Nic Cojocaru spune:

      @ Mihai Valerian: “Ecologistii se opun, ati ghicit, din motive de mediu. Nu pot fi numarati doar kWh, mai conteaza si pestii, gargaritele si copacii.”
      Va referiti desigur la ecologistii care n-au promovat cursurile de fizica din scoala elementara. Pana cand productia de energie electrica nu va fi 100% “verde” orice consum de kw in plus la electrocarul dvs, inseamna poluare de 2-3- ori mai mare decat daca ati folosi masina pe benzina.

      I-asi crede doar pe ecologistii care se lasa de consum, se retrag in natura, vaneaza (cu piatra si ciomagul), se incalzesc de la soare, etc… Ei insa fac ce face popa, nu ce zice popa.

  4. mike spune:

    Iarasi? Este precum o obsesie tipic europeana problema asta cu energiile verzi. Propaganda verde made in EU ma intreb daca mai impresioneaza pe cineva. Dupa retragerea SUA din acordul de la Paris, europenii sunt disperati sa faca rost de bani pentru a justifica cumva proiectele utopice “verzi” precum si activitatea comitetelor, “comitiilor” , lobbistilor si ONG -urilor din UE.
    Arata constant intregii lumi “pisica” pentru a -si imbogati agentiile si functionarii care activeaza in acest domeniu.
    Stati pe aproape ca urmeaza replica domnului Cranganu :)

    • Cristian Felea spune:

      Poate va dezamăgesc daca va spun ca Trump s-a răzgândit si are in vedere semnarea Tratatului de la Paris, privind emisiile de gaze cu efect de sera.
      Nu revin asupra inconsistentei unui personaj ca Trump, care nu poate fi decât un politician lamentabil. E semidoct si plin de sine.
      Dar nu pot sa nu remarc faptul ca politicile UE in materie de încălzire globala au merite certe. Si nu-l uitați pe Al Gore. Multa lume l-a acuzat ca a folosit date false in lucrarea pe care a publicat-o, doar ca an după an climatologii vin cu date noi care completează teoriile susținute de Al Gore.
      Problema este – ca sa fiu corect înțeles – ca ceea ce UE vrea sa ridice la rang de politica globala, este evitarea factorului declanșator. Civilizația industriala a fosililor poate fi factorul declanșator al unor succesiuni de fenomene climatice ample care sa ne distrugă civilizația așa cum o construim de doua secole încoace.
      In planul doi, noile politici aduc noi ocazii de a pune tehnologiile noi si inovația la temelia viitoarei societăți post- industriale.
      Toate acestea sunt fapte. Daca noi sub regimul semidoctismului si antilegalismului politic romanesc trăim decuplați de la politicile UE, trebuie sa recunoaștem ca vina ne aparține.
      Si inca ceva: doar niste retorici ale contrazicerii nu țin loc nici de adevăr, nici de progres.

      • Harald spune:

        Dacă acest comentariu ar fi fost scris în 2010, ar fi avut o scuză. Dar a relua în 2018 tezele ”încălzismului”, după ce s-a lămurit ponderea diverselor influențe, este greu de acceptat. Asta de-acum înseamnă credință oarbă, iar dacă peste 15 – 20 de ani o să vedeți Tamisa și Rinul înghețate iarna, la fel ca la 1700 – 1750, sperăm să-l pomeniți și atunci pe Al Gore :)

      • euNuke spune:

        Exact!

        Așa cum pe bună dreptate susțineau magistral savanții Ilia Arnoldovici Feinzilberg și Evghenii Petrovici Kataev ‘în țara sfertodoctilor, semidoctul e împărat, iar cooperativele prospera’, ca să nu mai vorbim de academicianul Ostap Bender care a pus bazele încălzirii globale cu expeditia sa ‘braziliana’ și a demonstrat unde pot duce incultura și absența credinței în idealuri nobile precum salvarea planetei. Și uite cum niște deplorabili aruncă în derizoriu cuceririle științei cu votul lor reacționar care condamnă la subdezvoltare si poluare măreața democrație americană! Noroc cu oamenii de bine din Romania si Uniunea Europeana care sunt de acord cu totii cu Acordul de la Paris! Trăiască diplomele și titlurile si granturile! Trăiască mediul universitar, curat și bine remunerat! Așa să ne ajute Europa!

  5. euNuke spune:

    UE vrea verdeata. Si d’aia i’au crescut lui Putin vanzarile de gaz si carbune in Europa. Probabil ca sa aiba niste politruci bruxelezi un loc de munca curat…dupa ce’or zbura din komisariate…intr’o parcare de lux a Gazprom, dupa modelul cancelarului Schroeder [seful unui guvern rosu-verde care a lucrat la conducta prieteniei ruso-germane].

    UE nu numai ca vrea verdeata, dar ne’o si vinde. cu forta. scumpa, proasta si murdarita cu sangele ucrainienilor. Probabil pentru ca politrucii europeni au descoperit ca gazul rusesc este cel mai ieftin din lume. la fel si carbunele. la fel si uraniu [pe care rusii il vand ungurilor cu acordul comisarilor europeni].

    In final verdeata, dupa cum vedeti, e otrava. Ne otravesc pe banii nostri in timp ce se falesc cu ecologismul lor fantastic si ne salveaza planeta la foc continuu. Tovarasul Nicolae Ceausescu ar fi mandru de ‘realizarilii’ nepotilor lui de la Bruxelles, acesti adevarati pionieri ai mileniului 3. Nu probabil. Cu certitudine, mai dragi tovarasi si pretini, toate ‘puntele’ de pe lista de obiective ceausiste au fost bifate de noii socialisti cu fata umana ce indruma popoarele infratite ale Europei…catre comuna primitiva.

  6. REGENERABILE. Subiect foarte interesant si modern. Insa, cu ce specialisti aplicam noile tehnologii ?Am reusit sa distrugem institutele de cercetare si proiectare, iar proiectantii de top au emigrat sau si-au schimbat profesiile. Acum 20 de ani, incepuse aceasta evolutie moderna, Institutul ICEMENERG, cuplat cu alte institutii, insa blocajul a fost complet. Actiunea la nivel de UE comporta si o tipizare a echipamentelor, Poate, in Romania o noua generatie de specialisi, daca au conditiile adecvate, va putea cu succes sa se implice.

    • Constantin spune:

      “Poate, in Romania o noua generatie de specialiști, dacă au conditiile adecvate, va putea cu succes sa se implice.”

      Condițiile în România sunt tot mai adecvate. În sprijinul acestei afirmații, pentru că “‘în țara sfertodocților, semidoctul e împărat”, eu zic că n-ar fi tocmai recomandat pentru obținerea succesului să vă încurcați cu orice fel de specialiști. În ajutorul dumneavoastră ar putea fi eficient sprijinul unui specialist redutabil în materie de Ильф и Петров, preocupat ca și dumneavoastră de starea planetei, dl euNuke. Dacă-l veți aborda, eu cred că puteți spera la susținere din partea domniei-sale, interesul pentru evoluțiile moderne și acțiunile la nivelul UE aflându-se, după cum relevă textele numeroase, permanent în atenția sa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Iulia Ghita


Iulia Ghita

Iulia a absolvit un master in Științe Politice in cadrul Universității Libere din Bruxelles si, interesată de ideea europeană, a terminat studiile de licența in Relații In... Citeste mai departe


Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

octombrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)