Home » Analize »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Un scenariu: Statele Unite versus Coreea de Nord. Consecinţe în sistemul internaţional

Valentin Naumescu martie 22, 2017 Analize, Global / Europa, Reactie rapida
32 comentarii 9,357 Vizualizari

Puncte cheie:

  • În aşteptarea Declaraţiei de la Roma, de peste câteva zile, care ne va sugera spre ce fel de Uniune Europeană ne îndreptăm, vă propun să luăm în discuţie un scenariu (dacă tot se vorbeşte intens de scenarii europene), de data aceasta la nivel global. Iată-l: Statele Unite îşi înăspresc treptat abordarea în relaţia cu Coreea de Nord şi, cu aproximativ un an înaintea alegerilor prezidenţiale viitoare, în 2019 să zicem, după un lung şir de ameninţări reciproce, de teste nucleare nord-coreene, de discuţii aprinse de condamnare la Naţiunile Unite (cu rezoluţii blocate sau nu de China), de pregătiri militare în regiune, de sancţiuni, Washingtonul decide să pună în aplicare sloganul „Make America Great Again” şi în politica externă, făcând ceea ce nicio administraţie americană de după 1953 nu a făcut: să recurgă la soluţia militară, respectiv lovirea şi, în final, demolarea regimului scelerat de la Phenian, în numele libertăţilor şi demnităţii umane, al drepturilor omului şi securităţii nucleare globale;
  • Oricât ar părea astăzi de absurd şi de nerealist un asemenea scenariu, cred că merită făcut cel puţin exerciţiul mental al simulării consecinţelor unei astfel de mişcări spectaculoase asupra sistemului internaţional. Teza de la care pornesc este că o eventuală confruntare Statele Unite versus Coreea de Nord ar produce câteva beneficii strategice şi politice importante pentru administraţia Trump, precum: ar readuce imediat Statele Unite în poziţia de lider al lumii libere, garant al securităţii nucleare globale şi eliberator al nord-coreenilor de sub teroarea regimului, ar înghesui China într-o poziţie practic imposibilă (de a apăra ceea ce este de neapărat sau de a sta deoparte, ambele nefavorabile Beijingului), ar obliga moral Uniunea Europeană să susţină din nou Statele Unite, refăcând unitatea de valori a Occidentului, în fruntea căruia se află America (poate oare să spună altceva Bruxellesul, fără să se discrediteze definitiv ca “putere normativă”?), ar lăsa Rusia în offside strategic (apărarea lui Kim Jong Un nefiind miza vieţii lui Putin, care doreşte mai degrabă să îşi îmbunătăţească imaginea în Vestul Europei decât să se asocieze cu Phenianul, neavând interese majore în peninsulă), ar deschide calea reunificării Coreei şi, deloc neglijabil, ar trezi patriotismul şi mândria americană, pe baza cărora Trump ar putea încerca obţinerea celui de-al doilea mandat, în noiembrie 2020. Ca să nu mai spunem şi că, până la realizarea tuturor acestor obiective, mai mult sau mai puţin îndepărtate, zăngănitul armelor şi creşterea alarmantă a tensiunii în Asia ar deturna atenţia opiniei publice de la dificilele probleme politice interne cu care se confruntă în prezent administraţia Trump, mutând întreaga discuţie pe un palier superior;
  • Cu excepţia lui Barack Obama, care a venit la Casa Albă pe un foarte puternic mesaj anti-intervenţionist post-Bush, ultimii preşedinţi americani au avut, fiecare, războiul lor: Reagan – Războiul Rece, Bush Sr. – războiul din Kuweit, Clinton – războiul din fosta Iugoslavie, Bush Jr. – Afganistanul şi Irakul, toate împotriva unor regimuri agresoare şi opresoare. Nu spun că asta înseamnă neapărat ceva, că este obligatoriu ca tradiţia să fie urmată, dar este o observaţie;
  • Pentru a preîntâmpina o asemenea lovitură strategică a Statelor Unite chiar în coasta Chinei, Beijingul ar avea, în opinia mea, o singură soluţie decentă: să se grăbească şi să determine el însuşi, prin pârghiile politice şi economice pe care încă le (mai) are, deşi par tot mai puţine, o schimbare a regimului din Coreea de Nord, înainte de a o face americanii prin forţa armelor.

*

Într-un cumul de împrejurări interne şi internaţionale cu totul speciale, este posibil ca, în scenariul lovirii şi demolării regimului de la Phenian, să se întâlnească nevoia reală de oprire în timp util a procesului de obţinere de arme nucleare performante de către Kim Jong Un şi nevoia strategică de „reinventare” a Statelor Unite ca lider global al sistemului internaţional. Primul este un obiectiv de necontestat la nivelul comunităţii internaţionale responsabile, al doilea ar fi un proiect strategic american a cărui oportunitate la scara istoriei sunt convins că va fi evaluată atent de către strategii Casei Albe.

Turneul recent, de tatonare, al secretarului de stat Rex Tillerson în Japonia, Coreea de Sud şi China, cu menţionarea explicită, repetată, a „epuizării răbdării Statelor Unite faţă de Coreea de Nord şi a eşecului diplomaţiei”, respectiv a existenţei tuturor opţiunilor, inclusiv a celei militare, în relaţia cu regimul de la Phenian, arată că pista spre o asemenea evoluţie e deja deschisă, chiar dacă asumarea ei este deocamdată destul de îndepărtată.

Din ambele perspective menţionate (externă şi internă), dincolo de costurile şi riscurile deloc neglijabile ale unei asemenea decizii, preşedintele Trump cred că ar ieşi în avantaj competitiv pentru următoarea campanie prezidenţială. Cu o singură condiţie: ca agravarea situaţiei interne, create de ancheta FBI asupra presupusei „coordonări a echipei electorale Trump cu serviciile secrete ruseşti” şi ingerinţa acestora din urmă în alegerile prezidenţiale de anul trecut, să nu slăbească atât de mult poziţia internă a preşedintelui Trump încât să ducă la începutul unei proceduri de impeachment în Congres, punct critic din care, chiar dacă ar scăpa de demitere, lui Trump i-ar veni foarte greu să mai fie un mare jucător pe plan global. Până atunci însă, o abordare ofensivă pe plan extern a Statelor Unite, într-un dosar care în general nu a creat divizări ale comunităţii internaţionale ci doar consens, ar fi şi un inspirat „canal de fugă” al preşedintelui Trump spre o temă care l-ar plasa într-o cu totul altă lumină.

Să începem cu posibilele contra-argumente la acest scenariu. În primul rând, ideea că americanii s-au săturat definitiv de intervenţii militare externe. Aş vedea situaţia mai nuanţată. Totul este trecător, depinde cum sunt prezentate lucrurile, cum sunt înfăţişaţi în mass-media şi demonizaţi duşmanii, căci americanii pot trece foarte uşor de la o stare de spirit la alta, de la indiferenţă la altruism, de la pacifism la atitudine eroică. S-a văzut în ambele războaie mondiale, pe care Statele Unite le-au început de pe poziţii izolaţioniste, pentru a le încheia ca mari învingători împotriva puterilor agresoare. Ambele atitudini, deşi diametral opuse, s-au bucurat la vremea respectivă de largul suport al societăţii. În câteva luni, naţiunea americană se poate demobiliza sau mobiliza cu o putere pe care nu o are nicio altă naţiune a lumii, americanii fiind foarte receptivi la semnalele pe care le primesc de la instituţiile în care au încredere.

Al doilea contra-argument ar fi că războiul din Coreea de Nord ar putea semăna cu Vietnamul sau Irakul, două campanii cu rezultate incerte sau, mai degrabă, dezamăgitoare. Fals. Confruntarea cu regimul lui Kim Jong Un nu va semăna cu niciuna din aceste confruntări, ci se va apropia cel mai mult de războiul convenţional, pe spaţii largi de desfăşurare, cu inamici vizibili şi cu ameninţări „simetrice”, cel care pune cel mai bine în valoare superioritatea militară americană, cantitativă şi calitativă (în aer, pe apă şi pe uscat). Nu ar exista un război de gherilă, cu facţiuni paramilitare în junglă sau în deşert, cu civili radicalizaţi apărând la nesfârșit regimul, de sub ruine, cu o componentă religioasă pe plan local etc. Orice defecţiune a maşinăriei de propagandă a regimului ar bloca, practic, întregul aparat politic şi războinic al Phenianului. E suficient să le bombardeze televiziunea şi radio-ul de stat pentru a întrerupe căile principale de comunicaţii interne, pentru a rupe capitala de teritoriu, şi mai ales pentru a deconecta de la firele de „înaltă tensiune ideologică” o populaţie săracă şi speriată. Ideea că au rămas fără ordinele obișnuite de la comandantul suprem ar demobiliza şi „topi” în foarte scurt timp aparent masiva maşinărie de război nord-coreeană, în realitate flămândă și prost echipată. În plus, față de Vietnam și Irak, nord-coreenii sunt doar jumătatea unui popor, cea care știe foarte bine că cealaltă jumătate a poporului lor a găsit drumul spre libertate și bunăstare. Atractivitatea succesului Coreei de Sud ar conta mult în dezangajarea și lipsa de susținere populară a regimului tiranic, în vreme de război, mai ales dacă ar apărea primele indicii că sistemul se clatină.

Al treilea contra-argument, protecţia Chinei. Discutabil. Mă îndoiesc că Beijingul ar fi dispus să îşi măsoare puterile militare cu ale Statelor Unite, pentru salvarea regimului despotic al dinastiei Kim. Nu merită. Riscurile unei confruntări de dimensiuni gigantice, pe care China ar putea la final să o piardă, sunt foarte mari, iar miza apărării unei Corei de Nord încremenită în deceniul 6 al secolului XX, este totuşi mică. Nu mai e ca acum o jumătate de secol, când împărţirea peninsulei coreene însemna echilibru de putere în Războiul Rece. Dictatura lui Kim nu mai este esenţială pentru stabilitatea regimului comunist chinez, în caz că a fost vreodată. Nici chiar perspectiva reunificării naţionale coreene, sub un regim democratic, aliat al Washingtonului, nu cred că mai sperie China într-atât de mult. China are în prezent mize globale şi a început să aibă grijă de o anumită imagine a sa pe plan internaţional, de putere civilizată, care vrea să „vândă” bine pe toate continentele, nutrind şi pretenţii de influenţă culturală, de softpower, pe care nu le avea acum trei sau patru decenii. China ar pierde foarte mult dacă ar susţine militar nefrecventabilul regim de la Phenian. Nu spun că ar fi mulţumită cu eliminarea unui regim comunist din proximitatea sa şi cu naşterea unei Corei unificate care ar deveni pe termen mediu şi lung o putere regională, una pro-occidentală care s-ar adăuga Japoniei, crescând astfel magnitudinea forţelor ostile Chinei din Asia, dar nu ar avea ce să mai facă, dacă încep efectiv ostilităţile, decât să accepte căderea lui Kim Jong Un. Probabil, China ar fi foarte activă politico-diplomatic înainte de declanșarea războiului, încercând să îl oprească.

Aşa cum am spus în punctajul iniţial, cam toţi preşedinţii americani (exceptându-l pe Obama, am explicat de ce) au avut războiul lor, în care s-au impus, chiar dacă războiul respectiv a fost foarte contestat pe plan internaţional şi intern, cum au fost cazurile îndepărtării de la putere, prin forţă, a lui Miloşevici sau Saddam Hussein. Fiecare preşedinte american a demolat cel puţin un regim dictatorial. Nu e obligatoriu să o facă şi Trump, dar e tot mai posibil să ia în calcul această variantă.

Beneficii electorale? Depinde, în general da. Cu excepţia lui George Bush Senior, care a pierdut al doilea mandat în faţa lui Clinton pe motive economice, toţi ceilalţi preşedinţi americani hawkish, de la Reagan încoace, au fost reconfirmaţi pentru încă patru ani. Dar, de departe, cele mai importante consecinţe sunt cele din sistemul internaţional.

Cea mai interesantă observaţie cu privire la acest scenariu este că o confruntare cu regimul din Coreea de Nord ar readuce Statele Unite în poziţia de lider incontestabil al lumii libere, pe care toate celelalte mari puteri occidentale îl urmează (cel puțin ca susținere politică), inclusiv Uniunea Europeană în ansamblu, ceea ce ar fi o victorie strategică imensă a Washingtonului.

Al doilea beneficiu ar fi plasarea Chinei într-o poziţie extrem de dificilă, în care, orice ar face, ar avea mult de pierdut. A lupta pentru apărarea unui regim scelerat este compromiţător pe termen lung, în relaţia cu marea majoritate a pieţelor care contează pentru China, iar a nu face nimic şi a asista neputincioasă la distrugerea aliatului său istoric (cam scăpat de sub control, ce-i drept) ar reduce statutul de mare putere globală al Chinei.

Rusia ar ieşi practic din ecuaţia acestei confruntări, neavând nimic nici de câştigat, nici de pierdut, din bătălia împotriva lui Kim. Impresia generală ar fi însă că Rusia şi China împreună nu au putut face nimic pentru a opri voinţa politică și militară a Statelor Unite, şi, cel puţin pentru încă o generaţie, America şi-ar câştiga dreptul la respectul lumii civilizate, inclusiv suportul Uniunii Europene, plus o bază lărgită de influență în Asia.

Chestiunea economică a reconstrucției post-conflict a Coreei de Nord merită, la un moment dat, discutată, iar aici este posibil să se ajungă la un compromis cu China, încă de la începutul ostilităților.

Nu vreau să duc speculaţia până într-acolo încât să spun că, un eventual gest militar ameninţător al Coreei de Nord (considerat de Casa Albă drept atac) împotriva securității Statelor Unite ar putea atrage dorinţa Washingtonului de activare a art. 5 din Tratatul NATO, ceea ce ar împinge aliaţii europeni la asumarea unei opţiuni strategice dificile, de a lupta sau nu. Știm că discuția despre asumarea unor responsabilități globale ale NATO, dincolo de Europa și America de Nord, mergând până în Asia-Pacific, este mai veche și e considerată inevitabilă, la un moment dat. Am vedea cu toţii atunci că NATO nu înseamnă numai contribuţia Statelor Unite la securitatea Europei, ci poate fi citit şi invers, ca obligaţie a aliaţilor europeni de a interveni militar pentru securitatea Statelor Unite. În fond, NATO a mai intervenit în afara spațiului nord-atlantic, în Asia, prin misiunea ISAF din Afganistan, în 2001. Ce-ar face, într-o asemenea situație, francezii şi germanii? Ce s-ar alege din NATO?

Chiar punând speculaţia de mai sus, legată de NATO, între paranteze, scenariul SUA vs. Coreea de Nord rămâne în picioare. Nu avem nicio îndoială că în jurul Statelor Unite s-ar crea o alianță internațională puternică, având în planul al doilea Marea Britanie și Canada, dar și Coreea de Sud și Japonia, ultimele două fiind aliații asiatici tradiționali ai SUA, care se vor simți amenințați de un posibil atac nord-coreean. Miza ar crește astfel foarte mult, devenind din regională, globală. China ar fi marea perdantă a unei asemenea crize nord-coreene acutizate, cu excepția cazului în care, așa cum am spus, ar acționa chiar ea, preventiv, pentru înlăturarea lui Kim Jong Un, Beijingul profilându-se ca actor pozitiv pe plan internațional.

Experții militari susțin că regimul de la Phenian are deja armament nuclear, evidențiat de cele șase teste nucleare reușite din ultimii ani [1], din ce în ce mai puternice, deși încă modeste în raport cu tehnologia nucleară americană sau rusească. Cu cât trece timpul, cu atât motoarele de pe rachete vor deveni mai performante [2]. Unele teste eșuează, așa cum a fost cel de zilele trecute. Kim Jong Un a derulat trei teste nucleare numai de la inaugurarea președintelui Trump încoace. Este evident că, destul de curând, Coreea de Nord va solicita marilor puteri să fie considerată oficial putere nucleară, și să se așeze la masa negocierilor, cu un ochi pe ajutoarele financiare și alimentare din partea marilor puteri. Și este la fel de evident că acest lucru nu va fi acceptat, nici măcar de către China. În aceste condiții, până la ieșirea din dilema problemei nord-coreene [3] nu mai este decât o chestiune de timp.

Întrebarea nu e dacă se va acționa pentru schimbarea regimului de la Phenian, ci când, de cine și cum? Va fi într-adevăr Trump președintele american care se va încumeta să avanseze, în cele din urmă, o soluție pentru această continuă sfidare?

NOTE ___________________________

1 http://www.bbc.com/news/world-asia-pacific-11813699

2 http://www.reuters.com/article/us-northkorea-usa-sanctions-idUSKBN16S2KY

3 https://www.bostonglobe.com/opinion/2017/03/21/north-korea-trump-nuclear-rubik-cube/88GovczhLAJMm6NEoHqeyO/story.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. amanda13 spune:

    Excelent comentariu si foarte plauzibil, din pacate. Trump este in stare de orice pentru a ramane in functie. Singura mea speranta este ca ultimul raport FBI sa conduca urgent la o suspendare.

  2. CFG spune:

    Un contra-argument este artileria armatei Corei de Nord. Asa slaba, prost inzestrata si inferioara are amplasate peste 16.000 guri de foc in raza Seul, daca nu ma insel. Acestea nu pot fi neutralizate usor si cel mai probabil vor inceta sa traga la terminarea munitiei, din fericire in cateva zile. Sistemele israeliene de aparare (anti racheta/artilerie) nu sunt proiectate pentru un atac masiv si, chiar importate in numar mare, nu vor putea apara Seul. Pierderile de vieti omenesti si materiale vor fi insemnate chiar daca, pentru civili, nu pare posibil a se realiza cu artilerie.
    Pe de alta parte pare ca este o chestiune timp pana va cere o rezolvare. Poate se reuseste prin schimbarea si/sau eliminarea conducerii de varf, de catre China sau altii.

  3. victor L spune:

    Si daca, dupa ce Coreea de Nord va fi atacata, se va intimpla ca la atacarea Irakului: Franta si Germania se vor intilni in Rusia cu Putin ? Desigur, sa trimita mesaje de intr-ajutoirare americanilor :P
    Si chiar credeti ca cele 3 tari (plus China) vor zburda de fericire pentru revenirea Statelor Unite ca lider global al sistemului internaţional.?
    Deci Trump isi poate repera onoarea doar prin razboi :P
    NB,
    da, SUA au inlaturat dictatori scelerati din diferite tari, pina si din Europa, dar europenii nu.
    Insa scenariul”inclusiv optiunea militara” este plauzibil, caci cea mai buna aparare e atacul.
    Si apoi, au de respectat promisiunile fata de Japonia si Coreea de Sud. Nu cred ca ii intereseaza sa creasca in ochii lui Juncker, Holande sau Mekel.
    Va fi insa o experienta halucinanta trecerea coreenilor din nord la capitalism, indoctrinati cum sint. Va fi mai usor ca in Romania?

    • Florin C. spune:

      Referitor la ultima problemă ridicată de dvs., cred că situația Coreei de Nord post-Kim nu se va compara cu situația României post-Ceaușescu, ci cu a fostei Germanii de Est. Dificultățile vor fi majore, previzibil chiar mai mari decât ale nemților, dar cu ajutorul „fratelui mai mare” o vor scoate la capăt mult mai ușor decât de unii singuri.

      • victor L spune:

        Sa fie cum ziceti!
        Dar eu ma indoiesc: indoctrinarea la care au fost supusi de zeci de ani (mult mai drastic decit in Romania sau DDR) ma face sceptic.

  4. Lupas spune:

    Lipseste un analiza dvs. un element esential : Corea de Sud care a blocat o actiune militara USA inca de pe vremea presedintelui Clinton cand Corea de Nord nu dispunea de arme atomice operationale. Seoul se afla in bataia numeroasei artileriii nordcoreene Un articol recent din Revue of Foreign Affairs evalua numarul de victime posibile sudcoreene la ordinul milionului iar un comentator politic american de renume recomanda zilele treute in cazul Coreii de Nord o solutie de tip iranian ca cea mai putin proasta (cu toate dezavantajele ei).

  5. Laura spune:

    Ce lipseste din aceasta analiza este o discutie despre capacitatea de riposta a Coreei de Nord. Asta e principalul motiv pentru care Statele Unite nu au putut face mai mult (adica intervenii militar) in ultimii 15 ani.

    Lasand la o parte armele nucleare care merg si nu merg, Nordul are arme chimice (multe) si approx. 1000 de rachete short range care pot fi folosite impotriva Coreei de Sud. Ce nivel de pierderi at accepta Coreea de Sud, daca NU ESTE ATACATA, doar pentru a preveni Nordul sa-si dezvolate armele nucleare ? Aceeasi dilema, poate mai tulburatoare din perspectiva istorica, in cazul Japoniei. Daca Statele Unite ataca Corea de Nord in numele preventiei proliferarii nucleare, ar accepta Japonia riscul unei lovituri nucleare de riposta din partea Coreei ? Daca din rachete nucleare lansate din Nord una singura functioneaza, e sufficient ….

  6. Florin spune:

    Ma tem ca in acest caz si China si Rusia nu vor privi ca spectatori interventia americana si se vor simti indreptatite si dezlegate sa actioneze militar in zonele in care considera ca au interese majore: China in Marea Chinei de sud unde considera ca are interese economice, sau poate s-ar indrepta spre Taivan, iar Rusia ar putea ocupa Odesa pentru a face jonctiunea pe uscat cu Transnistria sau ar organiza atiuni subversive in Comrat sau satele gagauze pentru a destabiliza si eventual dezmembra si mai mult Republica Moldova. O asemenea interventie americana ar putea deschide o cutie a Pandorei ale carei consecinte sunt greu de prevazut.

  7. Radu spune:

    China nu va putea să stea deoparte, chiar dacă nu o va face pe față. Sigur vor fi câteva milioane de „voluntari” care să apere cuceririle revoluționare ale poporului coreean în fața capitaliștilor imperialiști, armată de care Beijingul se va dezice oficial, dar căreia îi va dărui underground absolut tot ce (îi) trebuie ca să mențină regimul nord-coreean acolo unde este. O Coree unită și puternică nu e deloc pe placul Chinei taman acum, când partidul se zbate să preia controlul asupra întregii Mări a Chinei de Est.
    Prin urmare, dacă americanii ar decide să atace Phenianul, ar trebui să o facă mai rapid decât fulgerător, iar preluarea puterii și a controlului graniței de nord să se facă atât de repede, încât să nu mai existe capacitate/ șansă / posibilitate de ripostă din afară (China), nici din interior („teroriștii” lui Kim).

  8. DanT spune:

    Ar fi doar o mică problemă: Seulul, cu 10 milioane de locuitori, e la doar 30 de km. de linia de demarcaţie, şi ar fi supus unui atac devastator convenţional, chimic, biologic şi nuclear.

  9. Adrian B spune:

    Scenariul nu e total nerealist, dar exista un element extrem de important care nu a fost luat in seama: riscul ca in cazul unul conflict conventional Coreea de Nord sa atace cu armament nuclear Coreea de Sud. Din moment ce au avut teste reusite inseamna ca au capacitati militare atomice; nu stim cat de serioase, dar riscul ca vreo 3-4 bombe atomice sa explodeze in Coreea de Sud e un pic cam mare, iar Hiroshima si Nagasaki ar fi niste dezastre mici pe langa ce pot face bombele moderne. Seoul e cam aproape de granita, doar 40km, si un bombardament succesiv de la granita la Seoul (pentru a curata antiaeriana) e realizabil.

  10. Josef Svejk spune:

    Al doilea mandat al lui Trump nu va fi castigat sau pierdut pe campul de lupta ci in batalia recoltei :P , ca sa-l citez pe Pingelica. Adica in economie.

    Chiar daca Trump i-ar invinge in lupta dreapta pe martieni asta nu va conta nicio clipa atata de mult pentru electoratului sau ca lichidarea cu succes a Obamacare, relansarea rapida a economiei prin relaxare fiscala + sugurmarea grosului reglementarilor lasate mostenire de Obama, anularea/renegocierea tratatelor comerciale asimetrice & daunatoare si nu in ultimul rand construirea zidului la frontiera mexicana la pachet cu stavilirea navalei sudamericane, respectiv cu un val constant si suficient de mare de deportare a ilegalilor. Daca nu rezolva satisfacator toate aceste obiective sau macar 3 din 4, nu-l vad pe Trump castigad mandatul #2 in 2020.

    Apoi lichidarea regimului nordcoreean nu e deloc la mana lui Trump, ci la cea a sudcoreenilor. Suburbiile din nordul Seulului sunt in bataia artileriei nordcoreene. Vorbim de vietile a cel putin un milion de oameni. Evacuiarea lor inaintea atacului ar ucide elementul surpriza esential succesului. Chiar daca se incearca lichidarea prin simultana prin surpeindere a tuturor pieselor de artilerie si rachete nordcoreene simultan, o rata de succes de 100% e imposibil de grantat. trebuit asumat riscul ca sute, mii , zecii de mii, poate chiar sute de mii de civili sudcoreeni sa piara in primele minute ale razboiului. Nu e de asemenea exclusa varianta in care Kim #3 stiind ca nu mai are nimic de pierdut lanseaza lovituri nucleare tactice asupra sudului.

    Nu cred ca guvernul sudcoreean de azi, zguduit de destituirea presedintei, va fi in postura de a lua o asemenea decizie in viitorul previzibil. Singura “sansa” de atac e daca regimul isteric al lui Kim Jong-un va face ceva cu adevarat periculos sau echivalent cu “primul foc de arma”. Atunci atat guvernul sudcoreean cat si SUA ar fi exonerate de reponsabilitatea unui potential numar mare de victime in Sud. Oricat de tampit si schizofrenic e Kim #3 nu cred ca-i sinucigas. Pentru ca din o asmenea aventura nu va scapa viu.

  11. Consonant spune:

    Vrabia malai viseaza! Pe Donald il doare la chipiu de Coreea de Nord: daca nu-i ies niste afaceri banoase din chestia asta nici nu vrea sa auda. Cine mai este si Kim asta? O fi vreo fatuca din Texas mai nabadoiasa, dar stim noi cum se trateaza problema asta americaneste.

    • r2 spune:

      Afaceri banoase? You gotta be kidding. Obsesia lui de showman narcisist cu intelect rudimentar sunt ratingurile record, multimile care sa-l omagieze ca pe un zeu in viata etc. Iar exercitiul mental propus de autor cade din start. Cei care si-au pus sperantele in el tocmai ca vor America first intr-un sens foarte restrans, diametral opus ideii de lider global care inlatura dictatori prin Asia pentru a crea o lume mai buna.

      • Consonant spune:

        Nu vad nicio contradictie in ceea ce am spus eu cu ceea ce spuneti dumneavoastra. Pentru Donald, castigurile de imagine inseamna defapt castiguri in bani pe care le va realliza mai devreme sau mai tarziu. Spiritul mercantil este prevalent cam in toate actiunile lui.

  12. Cinicul spune:

    Un articol bun care atr tebui tradus si in chineza.
    Esentiala este fraza “ar înghesui China într-o poziţie practic imposibilă (de a apăra ceea ce este de neapărat sau de a sta deoparte, ambele nefavorabile Beijingului)”.
    Chinezii au ocrotit zeci de ani Coreea de N si acum au scapat nebunul in strada si nu pot sa-l mai opreasca.

  13. blackice spune:

    Se va ajunge în situaţia VIetnamului.

    Orice intervenţie militară în Coreea de Nord e foarte riscantă pentru USA şi aliaţii lor regionali şi internaţionali.
    .
    Prima constatare,Coreea de Nord, o ţară locuită de cetăţeni kamikaze militarizaţi, cărora le-a fost spălat creierul de la vârste fragede.
    Iar cei care încă mai au un anume simţ critic, regimul le impune subordonarea la deciziile lui, prin frică şi teroare în masă .Execuţii publice.

    China şi Rusia pot face ca întreaga intervenţie a aliaţilor să fie un eşec prin agonizarea obţinerii unui rezultat decisiv rapid.

    Asta se face simplu şi nu costă sume exorbitante, prin consiliere militară şi furnizare de echipamente militare. Controlul social este deja în mâinile comuniştilor nord-coreeni. Nu trebuie armate trimise pentru apărarea amicilo nord-coreeni.
    Apoi alte instrumente ar fi activarea-manipularea opiniei publice în statele occidentale în sensul creerii şi promovării mediatice şi prin organizaţiile non-guvernamentale a unui curent anti-războinic. Articole despre ororile războiului, despre inutilitatea-fabricarea motivelor declanşatoare, manifestaţii organizate şi concentrate pe grupuri care deja corespund profilului căutat de pe social-media.

    Prin combinarea a doi factori, întârzierea efectivă a unei victorii decisive şi rapide a USA şi aliaţilor săi plus al doilea, antagonizarea opiniei publice în propriile ţări coparticpinante la o coaliţie, manipulând această opinie pe o vulnerabilitate din punct de vedere militar (libertatea de opinie sacrosantă occidentului) se va ajunge la un război de uzură,cu retrageri de trupe, cheltuieli care vor tranşate apoi prin alegerea unui alt preşedinte şi retragerea trupelor militare ca modalitate de a tăia enormele cheltuieli militare.

    Iar cu populaţia de nord-coreeni, va continua să fie o problemă, chiar să spunem în ipoteza unei victorii şi instaurării unui regim democrat, e ca şi cu generaţia de *dacopaţi* crescuţi şi îndoctrinaţi de regimul socialist comunist din România.

  14. IONOIONO spune:

    Ar fi o solutie…e posibil ca asa sa evolueze lucrurile!
    Si anume: schimbare de regim la Phenian….poate initial cu unul comunist gen China….eventual…o reunificare a Koreei…cu un tratat militar…fara arme SUA in nord!
    Evolutia asta ar dura cam 20 de ani!…Zic si eu!

  15. Vasile spune:

    Excelentă analiză, perfect fezabilă. Nu se poate trăi pe planetă cu aşa apucături ale lui Kim, nefiind sigur niciodată de ce ar fi în stare.Reuşita ar fi o descurajare energică şi pentru alţii cu pofte nucleare, gen Iran….

  16. cate rachete purtatoare are CN spune:

    Doar daca evacueaza pe shest Seulul si obtin acordul Chinei – respectiv, ca nu vor interveni in niciun fel, DACA…
    Ce precizie sa aiba artileria situata la 20-30 de km de obiective, presupunand ca aia amplasata in proximitate bate pana acolo si nu va fi distrusa chiar in debut, daca nu ca PRELUDIU.
    …daca-i lasa sa ocupe insulele alea, fara sa mai ridice obiectii, par example!

  17. Enescu spune:

    Interesant articol, domnule profesor, dar este ceva care imi scapã: in celelalte rãzboaie amintite de dumneavoastrã americanii au avut si un important interes economic (petrol, o piatã de desfacere etc). Ce interes economic ar avea acum ?

  18. Miles Teg spune:

    Sansele de a obtine o victorie militara rapida si putin costisitoare dpdv uman impotriva Coreei de Nord sunt minuscule.

    Vorbim aici, in cel mai bun caz, de sute de mii de victime si asta numai in primele zile de conflict. Este un pret prea mare si Coreea de Sud, unde vor cadea bombele Nordului, nu cred ca il va accepta.

    Solutia este cel mai probabil alta: rasturnarea (si lichidarea) lui Kim #3 de catre opozanti interni.

    Numai ca la ora actuala nu cred ca exista oameni capabili de asa ceva in Coreea de Nord.

    Ori poate se curata “natural” tovarasul mare carmaci (pentru ca am auzit ca nu are o sanatate de invidiat) – dar propabil ca asta e de durata. Esential ar fi insa sa nu lase nici urmasi, pentru ca dupa aceea o luam iar de la capat.

    Nu cred ca se va ajunge la razboi in Coreea.

  19. mihai spune:

    Vorbe! ”Cu tot respectul ptr. gandirea dvs. strategica, maestre dar aici gresiti.Aici este multe lucruri noi” citattul din BD la munte si lamare e cuprinzator.De ce?
    1.regimul din RPD Coreeana e creatia Rusiei si Chinei.E ”nebunul” de pe scena politica alumii.acest nebun serveste perfect interesele Chinei si rusiei care pozeaza in politistul bun care il linisteste pe tzacanit.
    2.Pe Trump il doare in cot de Nato, Occident etc.Daca Kim cel gras vine cu ‘oferta” eu nu mai fac nucleare sau nu mai dau cu rachete dar tu American satan marca banu”, Trumpuletu marca si tva la chestia asta.
    3Regimul din Coreea de nord va fi schimbat de China cand o sa-i convina ei

  20. Liviu spune:

    1. Articol interesant, in sfirsit unul care nu musteste de neomarxism.
    2. Trump nu are probleme interne; dusmanii lui au probleme in a accepta ca vor trebui poate sa se apuce de munca daca Trump taie subsidiile pentru tot felul de smecherii zis umaniste.
    3. Trump are un IQ de aproape 160, ceea ce-l situeaza printre cei mai inteligenti oameni, desigur mai inteligent decit comentatorul care-i atribuie ” un intelect rudimentar”. Intelectul contine si lucruri nemasurabile, cum e creativitatea, asa ca mai usurel pe a-i crede pe toti consevatorii o adunatura de trogoloditi.
    4. Cam toata lumea are dreptate: parerea mea e ca optiunea optima e o lovitura chirurgicala cu arme care sa nu lase sanse de supravietuire, simultan cu o amnistie care sa fie acordata celor care nu au comis crime. Odata sefii disparuti sau incapacitati, amaritii vor fi mai ocupati sa caute hrana parasutata de americani decit sa moara pentru regim.

    • Reckoning spune:

      @Liviu,

      S-a văzut el IQ-ul la votul pentru Trumpcare eșuat lamentabil.

      Trump a crezut ca poate trata Congresul cum își tratează angajații, adică cu hărțuiala și amenințări. Rezultatul se vede de sus și nu confirma deloc IQ-ul de care spuneti.

      Și ma rog, de unde ați scos un astfel de număr? Nimeni nu i-a măsurat IQ-ul. IQ-ul scade puternic cu vârsta și atunci când e măsurat e compensat echivalent cu vârsta.

      Ca Trump sa aibă un IQ de 160 la peste 70 de ani, 50 de ani in urma trebuia sa îl aibă cam pe la 180. Nu prea e de crezut așa ceva.

      Nu ma credeți, mergeți la site-ul Mensa pentru lămurire.

  21. fefe spune:

    As contrazice un pic autorul in ce priveste importanta pentru China. Coreea are o importanta simbolica in relatiile Orientului Indepartat foarte mare. Coreea este vasalul suprem. China trebuie sa tina controlul asupra Coreei (macar partial) pentru ca altfel nu-si poate justifica statutul d emare putere in zona. Este posibil ca pe hartie socotind elemente materiale Coreea sa nu fie de mare impostanta pentru China, dar la nivelul mentalităților și jocurilor de putere de acolo e un element foarte important. In plus este un alt risc major. O China disperata strategic, ar putea sa ofere ea Coreea de Nord unei unificari cu Sudul, cu pretul mentinerii macar a unei suprematii simbolice asupra Coreei (adica cu americanii invitati sa plece chiar de catre guvernul Coreei de Sud). E si asta un scenariu. La fel de posibil ca si cel de mai sus. Incurcate sunt caile….

  22. fefe spune:

    Imi cer scuze, am citit grabit materialul, in final autorul lua si el in considerare posibilitatea ca China sa preia initiativa in legatura cu regimul Nord Coreean pentru a preveni actiunea anericanilor.

  23. Chim spune:

    Posibila si varianta de reunificare pasnica a Coreei cu adoptarea unui regim hibrid similar celui chinez .

  24. Un om spune:

    http://www.businessinsider.com/heres-who-would-win-in-a-war-between-north-and-south-korea-2016-4?IR=T

    Destul de naiv articolul in special fiindca sud-coreenii nu vor nici sa fie in bataia artileriei nord-coreene si nici sa inceapa ei un razboi impotriva celor pe care ii considera totusi frati.

  25. baraka spune:

    Dar oare genu asta de subiect n-ar fi mai potrivit lao dezbateret intr-o taverna?!
    Americanii ataca, japonezii tremura blabla cum naiba te poti declara specialist in asa ceva.
    E super nepoliticos ca jumatate din articolele de pe site sa fie despre subiecte atat de tampite.

  26. Kokos spune:

    Foarte buna analiza, ca de obicei la dl. Profesor Naumescu. Totusi, exista o variabila prea putin explorata/analizata: Rusia. Putin viseaza ls o impotmolire americana undeva in Asia (NKoreea e perfecta) ca sa le usureze jobul in Europa. De ce impotmolire? Toate conflictele din ultimii ani, indiferent de razultate partiale au dus la costuri din ce in ce mai mari, indepartare de sustinerea populara si in final victorii a la Pyrrus. Vezi Iraq, Afganistan, Siria. Un conflict cu NK va fi dificil si nu se termina cu nicio lovitura chirurgicala. Nu merge, pur si simplu. Lumea s-a complicat foarte mult, asta arata tabloul conflictelor de azi. Iar rusii, chiar si chinezii, vor fi fericiti ca, alocand foarte putine resurse, nedeclarate, sa mentina focarul. Ce castiga din asta? Atuuri in Europa pentru rusi, inMarea Chinei se Sud pentru chinezi etc. Aceasta ar fi o lovitura puternica pentru liderul mondial (pornita ca un autogol) care nu va putea resuscita solidaritatea eutoatlantica, zdruncinata de controverse integrationiste, ideologice, mercantile, populiste( vezi M LePen, Orban, Visegrad, Germania care “abia asteapta sa se angajeze intr-un conflict cu sute de mii de morti, doar sa faca Ametica great again).

  27. Luci J. spune:

    Problema in acest conflict e China!
    China e patroana Coreei de Nord. Punct. China a salvat CN de la moarte in razboiul corean, trimitind suficient de multi “voluntari” cit sa-i opreasca pe americani inainte de a ocupa intreaga Coree de Nord. Ce i-ar opri sa faca din nou la fel? Daca nu era China, CN ar fi fost doar o nota de subsol a razboiului rece.
    Razboiul rece a trecut, singura dictatura comunista din lume supravietuieste, probabil cu preturi inimaginabile platite de populatia ei. Cum de nu a fost si pe la ei vreo “primavara”, “revolutie”, etc, pe care le stim cu totii cit sunt de manevrate, din est sau din vest? Cred ca raspunsul e clar la Beijing: China urmeaza strategii pe termen lung, pe masura dimensiunii si istoriei ei milenare, fiind constienta de acestea. Noi europenii ii consideram departe si altfel, uitind sau nestiind cit de mare si de “batrin” e acest popor, in ochii carora noi suntem barbarii. Comunismul e in istoria Chinei un moment doar, cit mai sunt ei de comunisti e pentru mine neclar, asa cum au fost doar un moment si secolele de slabiciune dinaintea comunismului. Din cite stiu eu despre ei (si cam despre toti asiaticii), cea mai puternica trasatura este nationalismul. De aceea a trimis China sute de mii de “voluntari” in 1950, chiar daca sau tocmai fiindca de abia se reunificase dupa un razboi si un razboi civil. A fost un semnal clar la adresa americanilor si nu doar: ” la granitele noastre noi avem cuvintul!” Au sfidat cea mai mare putere mondiala, intr-un moment in care nici macar nu aveau bombe atomice, si daca era dupa gen.Mac Arthur…. Dar mesajul a fost transmis clar si granita a ramas neatinsa. Pe aceasta politica se bazeaza “impertinenta” lui Kim III – eu inclin sa cred ca personajul joaca doar un rol in regia Beijingului, anume sa latre: ” Atentie, dupa Paralela 38° caine rau!”
    Mie mi se pare improbabil ca vreun presedinte american responsabil sa atace Coreea de Nord, stiind ca de fapt ar ataca China. Cit e Trump de responsabil vom vedea. In schimb, poate o agravare considerabila a relatiilor USA – China ar face dorit un nou razboi in Coreea.
    Oricum, acolo vad eu cel mai acut pericol de razboi, acolo unde se intersecteaza interesele USA, Chinei si Rusiei. Cele doua Corei sunt doar piese pe tabla marilor puteri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)