Home » Analize »Declinul Democratiei »Global / Europa » Citesti:

Ungaria și proiectul democrației iliberale

Octavian Manea septembrie 23, 2018 Analize, Declinul Democratiei, Global / Europa
33 comentarii 4,136 Vizualizari

Recent, Parlamentul European a votat pentru declanșarea procedurilor menite să conducă la activarea “opțiunii nucleare” – suspendarea drepturilor de vot pentru statul membru care încalcă sistematic valorile fondatoare ale UE. În replică, premierul maghiar a lansat propria narațiune, acuzând Legislativul european că țara sa este pedepsită pentru că nu vrea să primească imigranți. Asistăm însă la un precedent simbolic, la condamnarea unei stări de fapt: a democrației fără stat de drept. Iar pentru UE acesta este afrontul suprem, ingredientul care face diferența între Europa și ceilalți.

Totul a început acum mai bine de 4 ani prin discursul ținut de Viktor Orbán la Băile Tușnad. Atunci, el a introdus pentru prima dată conceptul de democrație iliberală, asumându-l ca proiect politic. Orbán a vorbit atunci despre o cursă pentru (re)inventarea statului capabil  să asigure succesul unei națiuni. Vede rolul statului ca fiind acela de a organiza și asigura competitivitatea unei națiuni. Iar din această perspectivă, modele nu vin dinspre Vest, ci sunt mai degrabă orientale: China, Turcia, Rusia. El spune explicit că vrea să se îndepărteze de dogmele Europei Occidentale, căutând să-și afirme independența față de acestea. Iar în această lectură, democrația liberală este văzută ca un impediment, chiar un obstacol în calea dezvoltării națiunii maghiare, a afirmării intereselor sale. În consecință, „trebuie să abandonăm metodele și principiile liberale de a ne organiza societatea, ca, de altfel, și modul liberal de a privi lumea. (…) Națiunea maghiară nu este o simplă sumă de indivizi, ci o comunitate care trebuie organizată, întărită și dezvoltată, iar în acest sens noul stat pe care îl construim este un stat iliberal, un stat non-liberal. El nu neagă valorile fundamentale ale liberalismului, precum libertatea etc. Dar nici nu face din această ideologie un element central în organizarea statului și aplică o perspectivă specifică, națională în loc“. Cu alte cuvinte, în locul individului și al comunității de cetățeni este pus colectivul, comunitatea etnică. Este vechea bătălie dintre națiunea înțeleasă în sensul său civic și națiunea înțeleasă în termeni etnici. Mai mult, Orbán atacă esența democrației liberale. Aceasta din urmă este un compromis între liberalism ca „răspuns la exigența limitării puterii“ (ceea ce presupune un stat de drept și drepturi ale individului) și democrație, care „răspunde la exigența distribuirii puterii“[1]. Liberalismul este o tehnologie de limitare a puterii unei majorități, un antidot împotriva tiraniei majorității. Or, anulând componenta liberală, ajungi de fapt să instituționalizezi tirania majorității. Interesant este faptul că, în încercarea de emancipare de modelul european, în bătălia cu Bruxellesul, Orbán ajunge să fie mai aproape de ceea ce Vladislav Surkov (un fost ideolog al lui Putin) numea „democrația suverană“[2], liberă de interferența normativă a construcțiilor supranaționale, de concepția și presiunea occidentală. Nu este un accident mesajul enunțat într-unul dintre discursurile lui Orbán de Ziua Națională: „ungurii nu vor trăi așa cum ne dictează străinii!“[3].

Se ridică însă întrebarea ce tip de regim politic este democrația iliberală? Politologii îl plasează în categoria regimului hibrid, în zona gri dintre democrație și autoritarism, mixând, în proporții flexibile, trăsături din ambele direcții. Balcanii anilor ’90 pot fi priviți ca un laborator timpuriu al democrației iliberale: Iugoslavia sub Slobodan Milosevici sau România sub Ion Iliescu. Într-un fel, „democrația iliberală poate fi considerată drept un fel de boală a copilăriei a noilor democrațiispune profesorul András Bozóki de la Universitatea Central Europeană. Sugestiv este faptul că Ungaria anilor ’90, o avangardă a Mittel Europei, căuta cu orice preț  să revină în Occident, iar acum pare  mai degrabă hotărâtă să adopte modele specifice Balcanilor de acum 30 de ani.

Iliberalismul în practică

Și totuși, prin ce se individualizează democrația iliberală? Centrală în consolidarea unei democrații de tip iliberal rămâne „recesiunea“ statului de drept. Transformarea acestuia într-o formă fără fond, precum și eliminarea obstacolelor instituționale care se opun tentațiilor hegemonice ale lui Orbán sunt primii pași în procesul extins al remodelării regimului politic din Ungaria. Tehnic, experții descriu procesul drept „implementarea deliberată a unor măsuri menite  să conducă la slăbirea sistematică, la anihilarea și capturarea controalelor interne asupra puterii, în vederea consolidării pe termen lung a supremației partidului dominant“[4].

Orbán a folosit supermajoritatea câștigată în 2010 (când Fidesz-ul a ajuns  să controleze 68% din Parlament) pentru refondarea regimului politic. A schimbat Constituția, amorsând gradual un proces de neutralizare a mecanismelor de „checks and balances“ percepute drept „o invenție americană adoptată de Europa dintr-un motiv de mediocritate intelectuala“[5]. Instituțiile esențiale (Parchetul General, Comisia Electorală, Consiliul Fiscal, presa publică, Curtea Constituțională) menite  să asigure controlul puterii executive au ajuns  să fie transformate după chipul și asemănarea supermajorității. Statul a fost treptat colonizat sub auspiciile hegemoniei electorale a Fidesz-ului[6].

Concomitent cu confiscarea statului, au fost restrânse o serie de drepturi fundamentale – libertatea de exprimare și de informare, drepturile minorităților. Este simptomatic faptul că a crescut masiv numărul cetățenilor maghiari care au ales  să se prezinte în fața justiției europene, ocolind tribunalele interne subordonate politic. Astfel, de la preluarea puterii de către Orbán, procesele deschise împotriva Ungariei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au crescut masiv, de la 436 la 5.569. Mai mult, aproximativ 11% din procesele CEDO sunt legate de Ungaria (deși, comparativ cu jurisdicția Curții, reprezintă 1% din populația Europei)[7]. Freedom House concluziona recent că „Ungaria a înregistrat cel mai mare declin cumulat din istoria națiunilor în tranziție, scorul său reducându-se 10 ani consecutivi“.

Într-o democrație iliberală, doar majoritatea are dreptate. Pluralismul de orice fel devine o specie pe cale de dispariție. Universitatea Central Europeană (CEU) a fost sistematic atacată pentru ceea ce simbolizează – un spațiu liber, de reflecție, de gândire alternativă, care nu poate accepta uniformizarea cognitivă și identitară cerută de noul regim. A fost indentificat inamicul națiunii – miliardarul George Soros (fondatorul CEU). De exemplu, anul trecut s-au investit milioane de dolari în campanii publice în care Bruxellesul și Soros erau prezentați drept inamicii Ungariei[8]. Nu putea să lipsească un amplu efort de intimidare a societății civile prin măsuri administrative, investigații penale, precum și demonizarea ONG-urilor finanțate din exterior. Rămâne sugestivă grila de interpretare a lui Viktor Orbán, pentru care cei din astfel de ONG-uri „nu fac parte din societatea civilă, ci sunt activiști politici plătiți care ajută interese străine“.

Important de precizat este faptul că nu doar Bruxelles-ul este preocupat de derapajele din Ungaria. Mesaje importante sunt transmise și dinspre Washington. În turneul întreprins în vară în Europa Centrala, Wess Mitchell (Asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene) a reamintit statelor regiunii că au optat pentru civilizația politică a Occidentului. Preambulul tratatului NATO despre acest lucru vorbeste – despre patrimoniul comun dat de o „moștenire și civilizație fondată pe principiile democrației, libertății individuale și ale statului de drept”. Tot Mitchell a vorbit despre “micile plutoane” (familie, biserică, comunitate locală, asociere civică, societate civilă și ONG-uri) pe care Vestul le “hrănește și prețuiește” și fără de care „democrația nu poate rămâne sănătoasă pentru multă vreme”. Toate aceste dimensiuni contrastează profund cu trăsăturile autocrațiilor Estului (Rusia și China) – centralizarea puterii, negarea individului și a libertăților sale, reprimarea oricărei opoziții, cleptocrația și corupția elitelor care conduc statul. Mesajul vine în contextul în care Washingtonul vede Europa Centrală ca pe un spațiu al competitiei strategice (inclusiv pe frontul ideologic, pe componenta de “hearts and minds”) unde puteri resurgente precum Rusia și China își fac tot mai vizibilă influența. Iar din acestă ultimă perspectivă, Ungaria este punctul gravitațional – legăturile cu Moscova sunt mai intime ca niciodată. În timpul vizitei sale din această săptămână de la Moscova, Victor Orbán pleda pe lângă Putin să aducă Turkish Stream în Ungaria. Între timp, Rusia construiește în Ungaria o imensă centrală nucleară în valoare de 12 miliarde de dolari.[9]

O ordine iliberală?

Rețeta pe care o vinde Viktor Orbán ține de retribalizarea politicii. În zorii tranziției, la începutul anilor ’90, lordul Ralf Dahrendorf avertizase asupra temerilor societăților deschise care i-ar putea împinge, mai devreme sau mai târziu, pe cei copleșiți de viteza și impactul schimbărilor în căutarea legăturilor familiare, a structurilor profunde care le dau sens și îi orientează. Ei sunt predispuși să cadă sub „vraja vechilor definiții“ și a emoțiilor tribale. Pentru aceștia, națiunea nu are un sens civic (de societate a cetățenilor), ci înseamnă în primul rând „unitatea intolerantă a apartenenței și excluderii“, „o casă pentru suflet, nu pentru cetățeni maturi“. Iar atunci când contextul este prielnic, națiunea înțeleasă în sensul tribal „ajunge  să fie asociată cu altă emoție adâncă, cea a religiei. Atracția celor cărora nu le place să-l disocieze pe Cezar de Dumnezeu, sau invers, nu este în niciun caz limitată la lumea islamică”[10]. Iată combinația care explică succesul premierului maghiar.

Și, la mai bine de 8 ani de la revenirea la putere, Orbán nu are nici cea mai mică îndoială că se află pe drumul cel drept. O spune în discursul de acum câteva luni de la Băile Tușnad. Dimpotrivă, are un proiect pe termen lung. Se gândește deja la moștenirea  sa istorică. Își prezintă misiunea în termeni mistici: de a construi o nouă eră“, de a contura o nouă „ordine spirituală“, care să asigure perpetuarea democrației iliberale. Visează la extinderea experimentului său iliberal în întreaga regiune. Vede Europa Centrală ca un nucleu civilizațional fundamental diferit de Vestul Europei. Pentru Orbán, eșecul Bruxellesului stă în îndepărtarea de fundația creștină, în proiectul unei Europe care valorizează multiculturalismul, societatea deschisă și care caută viitorul postnațional („unde identitatea și mândria națională sunt noțiuni demodate“). Însă marea diferență stă în caracterul democrației. Pentru el, forma autentică este ceea ce numește democrația creștină iliberală, care pune mai presus de orice cultura creștină, respinge imigrația și are în centrul său familia tradițională. Nu spune niciun cuvânt despre statul de drept, despre mecanismele de “checks and balances”. În același timp, se prezintă drept avangarda unei renașteri spirituale și civilizaționale: „În urmă cu 30 de ani am crezut că Europa este viitorul nostru. Astăzi credem că noi suntem viitorul Europei“.

Discursul lui Orbán se înscrie în spiritul timpului, o eră tot mai mult redefinită de ceea ce Francis Fukuyama numește „politica identității“. „Ne concepem pe noi înșine ca oameni cu un eu interior ascuns care se simte denigrat, ignorat, neluat în seamă. O mare parte a politicii moderne este despre nevoia acelui eu interior de a fi descoperit, asumat public și recunoscut de sistemul politic“, spune Fukuyama într-un interviu sugestiv, intitulat Ce urmează după Sfârșitul Istoriei? Politica Identității. Fie că ne uităm în Statele Unite (succesul lui Donald Trump la dreapta, dar și al lui Bernie Sanders la stânga) sau la avalanșa populismelor care zguduie astăzi Europa, „politica identității a devenit un concept umbrelă care explică mare parte din ce se întâmplă astăzi în afacerile globale. (…) La nivelul întregului spectru ideologic, politica identității devine lentila prin care majoritatea problemelor sociale sunt văzute“. Clivajele de tot felul (centru-periferie, majoritar-minoritar, urban-rural) ajung  să fie interpretate exclusiv în registrul politicii identitare. „Celălalt“ este privit ca un inamic ireductibil, drept alteritatea absolută, care pune în pericol supraviețuirea identității și a comunității. Spațiul compromisului și al platformelor de centru se îngustează. Politica se transformă într-un joc de sumă zero, propice propulsării antreprenorilor fricii și a celor care știu  să transforme resentimentele în capital politic. Societatea se retrage în ghetouri identitare deopotrivă online și offline. Nu e deloc de mirare că un astfel de ecosistem devine incubatorul ideal pentru mâna (in)vizibilă a interferenței externe.

________________________

*NOTA CONTRIBUTORS.RO:  ​

Acest articol face parte dintr-un dosar mai amplu, pe care l-am numit provizoriu Declinul Democrației.

Comentatorii politici apreciază că de un deceniu încoace, mai precis de la izbucnirea crizei financiare, calitatea democrației s-a deteriorat în lume. Procesul n-a fost generat de criza economică, iar Putin și Erdogan au ajuns la putere în Rusia și respectiv Turcia, cu mult înainte de izbucnirea crizei. Însă, criza economică are cu certitudine o contribuție la extinderea zonelor în care exercițiul democratic are tot mai mult de suferit. O revoluție în comunicare, datorită în primul rând rețelelor sociale, a modificat dramatic regulile de funcționare ale spațiului public și felul de a face politică.

România a fost și ea influențată de aceste procese. După 2012 pare să fi intrat într-un nou ciclu politic, în care viteza cu care se succed evenimentele pare să împiedice exercițiul analitic atât de necesar.

Acest dosar – Declinul Democrației -  inițiat de Contributors.ro va fi extins sub forma unor studii de caz într-un volum aflat în pregătire, ce urmează să apară până la sfârșitul anului.

___________________________

NOTE____________________


[1] Liberalismul. Antologie, comentarii și note de Cristian Preda, Nemira, 2000, p. 133.

[2] Jeffrey C. Isaac, „Is there illiberal democracy? A problem with no semantic solution“, Public Seminar, Iulie 2017.

[3] James Kirchick, The End of Europe. Dictators, Demagogues and the Coming Dark Age, Yale University Press, New Haven, 2017, p. 63.

[4] Laurent Pech și Kim Lane Scheppele, „Illiberalism within: Rule of Law Backsliding în the EU“, Cambridge Yearbook of European Legal Studies, August 2017, p. 7.

[5] James Kirchick, The End of Europe. Dictators, Demagogues and the Coming Dark Age, Yale University Press, New Haven, 2017, p. 59.

[6] Péter Krekó și Zsolt Enyedi, „Orbán’s Laboratory of Illiberalism“, Journal of Democracy, Volume 29, Number 3, July 2018, p. 42.

[7] András Bozóki & Dániel Hegedűs, „An externally constrained hybrid regime: Hungary în the European Union“, Democratization, 2018, p. 8.

[8] Péter Krekó și Zsolt Enyedi, „Orbán’s Laboratory of Illiberalism“, Journal of Democracy, Volume 29, Number 3, July 2018, p. 46.

[9] Drew Hinshaw și Marcus Walker, “In Orban’s Hungary, a Glimpse of Europe’s Demise”, The Wall Street Journal, 9 august, 2018.

[10] Ralf Dahrendorf, După 1989. Morală, revoluție și societate civilă, Humanitas, București, 2001, p. 46.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. Daniela Proinov spune:

    si asta fara a fi vreo fundamentalista de-a moastelor, am suficienti prieteni gay si nu de azi de ieri, de cind sunt in voga or sa fi emis consideratiuni neconforme cu trendul pe alte subiecte sensibile.. N-as fi crezut cu un simplu apel la logica si discernamint sa trezeasca reactii atit de violente

  2. Kurt spune:

    Care Uniune Europeană e de dorit în viitorul apropiat?

    Ce e de constatat azi? Care va fi pasul următor după alegerile pentru Parlamentul European PE/Bruessel în Mai 2019? Ce e de așteptat de la noua Comisie UE (Socialiștii au deja doi candidați pentru Seful Comisiei: din Slowenia și din Austria domnul Kern, fost Premier. PP are un candidat M Weber. E. Macron preferă doamna comisar de comert actuală, din Danemarca Margarethe Vestager).

    …… „… În turneul întreprins în vară în Europa Centrala, Wess Mitchell (Asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene) a reamintit statelor regiunii că au optat pentru civilizația politică a Occidentului. Preambulul tratatului NATO despre acest lucru vorbeste – despre patrimoniul comun dat de o „moștenire și civilizație fondată pe principiile democrației, libertății individuale și ale statului de drept”. Tot Mitchell a vorbit despre “micile plutoane” (familie, biserică, comunitate locală, asociere civică, societate civilă și ONG-uri) pe care Vestul le “hrănește și prețuiește” și fără de care „democrația nu poate rămâne sănătoasă pentru multă vreme”. Toate aceste dimensiuni contrastează profund cu trăsăturile autocrațiilor Estului (Rusia și China) – centralizarea puterii, negarea individului și a libertăților sale, reprimarea oricărei opoziții, cleptocrația și corupția elitelor care conduc statul…. „….

    E. Macron se folosește (intern și extern) în campania electorală pentru noul Parlament European 2019 de contrastul cu „iliberalii”, atacă în public (în Finlanda, Danemarca) direct pe V. Orban/Ungaria și Salvini/Lega Italia, începe coliziunea cu cei de la Vișegrad/Bratislava 2016.
    „Noi am declarat Depturile omului” preciziază francezii (arte TV 28 minutes), nu am declarat drepturile creștinilor, drepturile ungurilor, polonezilor, etc.
    Cred că se pregătește o sciziune în UE 2019 după modelul francez (F. Hollande 2016 a răspuns la scindarea de la Bratislava: UE cu două viteze). Conceptul francez cu ZE mai puternic integrată e sprijint numai în unele privințe de A. Merkel. Un minibudget pentru Frontex (greu de realizat. Suveraniștii din Italia, Grecia, Spania nu cedează apărarea granițelor naționale la o organizație supranațională), pentru combaterea șomajului extrem de mare la tineri în sud-est (Paris vrea un singur budget comun ZE pentru șomaj, deci supranațional), pentru inovație (Digitalizarea, AI, etc). Ceilalti parteneri din ZE au respins deja definitiv un budget separat, paralel, cu cel al UE. Olanda si 7 asociați nu vor participa la un budget separat ZE. Partea aceasta a conceptului francez a murit la start.
    Ramâne refuzul de la Bratislva 2016 a celor din centru-est care azi nu mai camuflează intențile lor de loc, nu mai acceptă conceptul occidental EWG 1957. Răspunsul de la Paris tinde spre sciziunea UE 2019? Totul va sfârși cândva asemănător cu modelul britanic de Common Market /Uniune Vamală fără integare politică, economică, socială după modelul francez? Unde se plasează Bucureștiul în această nouă constalație UE.27 la președinția 2019?
    Conflictul și contrastul e excelent prezentat de autor. Rămân întrebările.

    Eu cu cine votez

    • Dedalus spune:

      Nu vad la ce le-ar folosi fascistilor (le spunem iliberali, de bon ton :-)), o intergrare puternica intr-o UE pe care o critica si pe care o invinuiesc de toate pacatele lor.

      Dar imi este imposibil sa imi imaginez o UE fascista, dupa placul criticilor sai.

      Ori, daca nici in ea nu vor sa fie, si nici UE nu se poate schimba, mai ramene usa cu inscriptia “Iesire”. Logic.

      ===

      Am putea vorbi despre un experiment istoric de iesire din comunism, lucru pe care unele state s-au dovedit incapabile sa il realizeze. Refacerea Estului comunist sub o alta eticheta nu prea mai beneficiaza de “Fratele de la Rasarit”, care are cu totul alte viziuni in acest moment. Chiar daca destabilizarea estului foloseste militar Marelui Rosu, totusi acesta nu mai este leninist.

      • Kurt spune:

        UE e în permanentă transformare.
        De la EWG 1957 care era o alianță vest s-a ajuns după aderarea 2004/2007 la o reunificare a continentului după părerea unora. La Bratislava 2016 estul a ales calea “izolaționalismului naționalist“ sub forma de sisteme autoritare „iliberale“. Cred că sunt probleme interne în est care au dus la scindarea est- vest 2016. Nu trebuie subapreciate sentimentele de frustrare în est după eliberarea 1989 din comunism și aderarea UE 2004/2007. Cum se poate depăși acum impasul în UE.27?
        Der Spiegel publică acum un interviu cu istoricul Andreas Rödder/CDU în care acesta analizează neîncrederea vecinilor în Germania dealungul a 200 de ani. Ce a fost până 1945 război și conflicte (Franța –Germania) s-a transformat în vest în alianța EWG/UE & NATO. Vestul continentului s-a arangat de 73 de ani sub tutela Franței. Pentru F. Mitterrand D-Mark era „bomba atomică“ al RFG. Rivalitate economica până azi? E. Macron se vede ca singurul leader UE.27 cu pretenție universală pe glob.
        In est Polonia oscilează azi între „dușmănie istorică veșnică- pericolul germano-rus“ și expresia fostului ministru de externe polonez Radoslaw Sikorski care a spus că îl ingrijorează mai mult abstinența, inactivitatea Berlinului decât o atitudine clară, fermă germană în UE.
        Cred că felul de a vedea și a interpreta a vecinilor din vest și est trebuie să fie azi o bază de reflectare și decizie la Berlin în UE. Nu știm cum va arăta UE.27 după Brexit 29.03.2019 și alegerile PE din Mai 2019 într-o lume und în SUA și Rusia sunt doi leaderi incalculabili.
        Estul e azi divizat în pro-ruși la Budapesta, Praga, Bratislava, sustinuți de Lega/Italia și anti-ruși în Polonia.
        UE e în concurență în economia globală. Nu e timp 2018/2020 pentru răfuieli interne inutile. E. Macron nu rezolvă scindarea est- vest cu atac frontal asupra estului în campania electorală pentru PE. Parisul cere pentru Franța „suveranitate“ (foarte puternic formulat la France Insoumise/J.L. Melenchon și Le Pen/Rassamblement Nationale) de mult timp și în același moment cere o structură „supranațională“ în UE pentru multe domenii (asigurarea de șomaj, budget ZE separat, etc). Nu văd cum se poate rezolva această contradicție franceză. Ce e peremis cocoșului galic e interzis Poloniei, etc.
        De unde poate veni inspirația pentru UE prosperă, parteneră, solidară?
        Cum, cu ce se prezintă Bucureștiul la președinția UE 2019? Cu care prioritate începe anul 2019?

        • Dedalus spune:

          Bucurestiul poate doar sa negocieze dosarele, e adevarat cu prioritatile pe care el le declara.

          UE a fost si ramane o organizatie cu o birocratie eficienta, UE este despre birocratie si capacitatea sa de a armoniza interese diverse (nu neaparat divergente).

          Macron vine cu un suflu de schimbare interna, dar si cu o viziune. Eh. UE nu e incantata de viziuni, functionarii din Comisie nu vad cu ochi buni clatinarea mecanismului stabil care a sustinut UE atat timp.

          Estul este diferit de Vest iar declaratiile nu schimba asta. Poti declara ca o pisica este caine, dar asta nu va transforma pisica in caine :-).

          ===

          De fapt, din punctul de vedere al birocratiei UE, problema revine la a gasi o modalitate de armonizare a Estului cu Vestul tinind cont de aceasta deosebire evidenta.

          Avand in vedere experienta birocratiei in tratarea unor subiecte dificile (Grecia, si acum Brexit), consider ca UE va ramane unita, chiar daca nu e unitara. In definitiv, inainte de aderarea tarilor din Est, vechile state membre nu erau nici ele unitare, chiar daca erau unite :-)

          • Kurt spune:

            Est –vest înseamnă în viitor bani mai mulți.
            Transferurile financiare nu mai trebuie tabuizate. Fostul ministru de externe Sigmar Gabriel/SPD a spus acum în Der Spiegel: Berlin trebuie să ajute estul în apărare, să transfere o parte din budetul de apărare (azi numai 1,2% BIP, el spune 1,5% … acest surplus să fie în favoarea estului) în est. Mai simplu spus: Berlin să plătească o parte din apărarea în est. E o ideie practicabilă și acceptabiăa în est și în vest (o armată germană mai mare nu vrea de fapt nimeni dintre vecini. Un budget de 2 % BIP înseamnă 70 miliarde Euro pe an, bani pe care Bundeswehr nu are cum să le cheltuie).
            Est-vest 2018 e o Piață comună, o Uniune vamală care funcționează la fel de bine ca înainte de 2004/2007. Libera circulație a mărfurilor și a investiților funcționează bine. Standarde tehnice UE comune sunt de preferat celor din SUA sau China. Sunt multe lucruri pe care administrația UE de la Bruessel le poate practica ca până acum.
            Președinția UE 2019 la București are deja sarcini precise: Brexit la 29.03.2019 oricum se va desfășura, campania electorală PE în Mai 2019, începerea certurilor UE după rezultatul alegerilor PE. Va fi un dezastru cu o pondere mai mare a extremelor stânga- dreapta în PE. Negocierile pentru Seful Comisiei etc vor fi foarte dificile. Nu se vor încheia în Iunie în cadrul Președinției Române.
            E. Macron prevede de fapt în conceptul francez de „refondare UE“ transferuri financiare Nord-Vest spre Sud-Est. Folosește o etichetă franceză falsă denumită „budget separat ZE“. Nu va fi. Ceva bani de „budget“ va primi pentru Frontex (nedorită în sud-est ca formațiune „supranațională“), pentru combaterea șomajului extrem de mare la tinerii din sud-est, pentru inovație (Digitalizare și AI). Nu e decis de unde vin banii (A. Merkel plătește ceva din contribuțile britanice) și în care budget. Cearta UE va dura pâna toamna 2020 pentru budgetul UE 2021-2027.
            Transferuri financiare sunt necesare. Altfel decalajul est- vest rămâne sursă de frustrare în est și de tensiuni inutile în UE. Problema e transparența în folosirea transferurilor (nu se popate repeta cazul Greciei cu 300 Miliarde datorii de stat de 176% BIP. Italia cu 131 % BIP si 2.000 miliarde Euro datorii de stat e prea „mare“ pentru a fi salvată de ZE/UE).
            A. Merkel a plătit din budgetul federal de 343,6 miliarde Euro pe anul 2018 peste 20,8 miliarde Euro pentru refugiații- imigranți. Nu va fi o problemă „politică“ în viitor să plătească pentru apărare în est și pentru un „budget“ dorit de E. Macron (nu e vorba de 2% BIP/ZE cum se cere la Paris, deci 200 miliarde Euro pe an, e vorba de numai ca. 30 miliarde Euro). Se va ajunge 2020 la compromisuri est- vest, metoda (surplusurile de budget german 2018: Bund 5 miliarde Euro, Länder 12,4 miliarde Euro, Gemeinden 9,7 miliarde Euro. Datorii de stat azi de 1995 miliarde Euro ca 60 % BIP) preferată de A. Merkel. Ea va avea Președinția UE toamna 2020. Banii nu sunt de fapt o problemă mare. De la Berlin 1% BIP inseamnă 35 miliarde Euro pe an transferate la UE/Bruessel. Aproape un nimic în raport cu avantajele obținute.

            • Dedalus spune:

              Desigur. Nu stiu insa in ce masura transferurile acestea pot face obiectul unei politici active a Bucuerstiului, avand in vedere criza sa de capital uman.

    • victor L spune:

      Cu Macron; are mare nevoie :P
      “Doar 29% din persoanele întrebate în luna septembrie s-au declarat mulțumite de președintele Macron”.

      • Kurt spune:

        .. Dedalus ….
        E. Macron a prezentat la Sorbonna 2017 conceptul francez de reformare ZE/UE, a invitat 2017 România să participe la refondarea ZE/UE.
        Acum ministrul de finanțe francez Bruno Le Maire cere celorlați din ZE să decidă în „câteva săptămâni“ refondarea ZE. Nu cred că va veni așa. Rămâne destul de făcut pentru președinția UE 2019.
        Transferurile financiare camuflate după conceptul francez nu mai au șansă de reușită. Un budget separat ZE, fără ceilalți 8 a murit la start. Olanda si ceilalți 7 parteneri au refuzat 20187 în public acest budget separat suplimentar ZE. România nu e în ZE.
        A. Merkel a semnalat unde va contribui cu bani. Va prelua o parte din contribuțile britanice (restul se compensează prin reducerea budgetului agrar și al fondului de coeziune, 2021-2027).
        Ramâne de văzut cum se pot obține bani pentru apărare în „est“. Frontex e un concept teoretic (Grecia, Italia, Spania nu acceptă apărare „supranatională“) de la Bruessel.
        Bani pentru „recalificarea“ tinerilor în sud-est se vor aloca. Combaterea șomajului extrem de mare la tineri în sud-est va primi prioritate. Toate sunt numai concepte de la Bruessel care trebuie decise de cei 27.
        Greu la deal cu boii mici.

  3. klz spune:

    Nu pot spune ca opiniile autorilui sunt gresite, argumentele sunt solide. Cred totusi ca exista, mai ales in mediul academic, tendinta a gandi prea mult (overthink) in incercarea de a analiza “democratia iliberala”.

    Sa ne uitam la exemplul Romaniei si presupunem ca PSD-ul nu este oprit, acapareaza toate parghiile statului si ne trimite haul iliberalismului. Vom face atunci analize incercand sa gasim cum a inceput “proiectul” si care ii sunt ideologiile? Probabil ca da insa explicatia corecta este, probabil, mult mai simpla. Democratie iliberala este, de fapt, democratia furtului pentru ca hotia ii mana pe toti, fie care vorbim de Orban, Dragnea, Putin sau Ergodan. Ei au inteles ca intr-o democratie liberala, unde trebuie sa concureze de la egal la egal atat economic cat si politic, zilele le sunt numarate. Asadar, fac tot ce pot pentru a controla intregul aparat de stat si il folosesc pentru a pastra puterea pe termen nelimitat iar ideologiile (nationalismul, xenofobismul, traditionalismul) nu reprezinta cauza ci justificarea. Motivul pentru care Orban se crede mare ideolog vizionar este ca a repetat aceeasi minciuna suficient de des incat a ajuns sa o creada el insusi. Putin s-a aliat cu unii oligarhi si pe restul i-a exilat/arestat/asasinat iar apoi, business as usual. Erdogan s-a facut seful Fondului Suvern Turc (parca si Dragnea vrea Fond Suveran, nu?) si l-a facut pe ginerele lui Ministru de Finante/Trezorerie. Trump a promis ziduri si alte aberatii dar a scazut taxele celor mai bogati americani. Xi, in China, a inceput o campanie de anticoruptie, au cazut capete peste tot… cu exceptia unui grup numit Princelings (cautati pe wikipedia), fii/nepotii comunistilor din anii 50-60, din care face parte si Xi.

    In concluzie, eu cred ca hotia este motivul principal element care ii mana pe acesti politicieni iar modul cel mai eficient prin care pot fi opriti este limitarea capacitatii lor de a fura.

  4. Lucifer spune:

    Bun articolul, mai ales că în paragraful final încercă o explicaţie globală. Este ceva tulburător în evoluţia din societăţile democratice de azi. Pare că democraţia clasică nu mai este suficientă pentru conducerea socială, şi atunci se caută alte metode deoarece, din cauza globalizării informaţiei, anarhia din societate a devenit periculoasă pentru existenţa statelor. Aşa că au apărut dispute destul de ciudate între global şi naţional, între democraţie şi autoritarisme, între indivizi şi societate.
    Fukuyama are într-un fel dreptate să pună în discuţie problema Libertăţii individuale. Dar aici am un amendament: nu numai politica identităţii de grup poate asigura libertatea individuală/socială. Şi nu Fukuyama poate rezolva asta.
    În condiţiile noii Ere Informaţionale trebuie definită, filozofic vorbind, ce mai înseamnă Libertatea Individuală. Şi de aici trebuie o altă paradigmă a conducerii societăţii. Este nevoie de filozofi care să facă asta. În caz contrar, autoritarismele de tot felul vor restrânge drepturile şi libertăţile civile. Va fi ceva de felul societăţii de tip Orwell din romanul “1984″.
    Condiţia Libertăţii umane este în pericol şi asta trebuie să ne dea nu numai de gândit, dar şi de acţionat. În definitiv, Libertatea individuală este caracteristica principală a condiţiei umane.

    • Dedalus spune:

      Perfect de acord.

      Pentru Romania minciunii si inculturii insa, paradigma mult mai simpla a democratiei liberale este mai usor de pus in practica, in acest moment.

  5. Harald spune:

    Nu cunosc situația concretă din Ungaria, n-am mai ajuns pe-acolo de peste 10 ani, dar n-am nici cea mai mică încredere în modul cum o prezintă presa.

    Însă: democrația iliberală nu e democrație, la fel cum nu e democrație nici democrația liberală și la fel cum nu era democrație nici democrația populară pe care și-o revendicau regimurile comuniste. Europa nu a avut niciodată și nicăieri vreo democrație autentică. Cine dorește să vină cu exemple britanice este rugat să înceapă cu Camera Lorzilor și lipsa unei constituții :)

    ”Democrația” lui Orban nu e cu nimic mai rea decât ”democrația” lui Mutti, singura democrație autentică e cea americană. Toate versiunile europene sunt surogate, praf în ochi, menite să convingă oamenii simpli că ”și la noi e democrație”. Exact ca pe vremea regimurilor comuniste din Europa de Est.

    A alege între Orban și Mutti e oarecum similar cu a alege, în anii ’30, între comunism și fascism. Diferența e că de data asta trupele americane sunt acolo unde trebuie, astfel încât marea democrație a continentului nu îi va putea da foc din nou.

  6. Dedalus spune:

    Simplificand lucrurile, corbim despre recrudescenta fascismului.

    Spre deosebire de fascismul inceputului de secol XX, cel actual nu vizeaza salvarea natiunii, a existentei natiunii ci, in mod bizar, se adreseaza nevoii exacerbate de confort.

    Este interesant dupa mine ca in multe dintre discururile prezumate “de dreapta” ale Romaniei, inclusiv pe aceasta platforma, este evidenta abordarea fascista.

    In discutii private, unii nu se sfiesc sa afirme clar orientare lor fascista. Desigur, legislatia si oprobiul izvorat partial din propaganda stangii comunist-socialiste impiedica exprimarea libera a acestei orientari.

    Dar, prcum in bancul celebru cu Bula si tandara de lemn care se tot invartea, tot la asta ajungem: fascism.

    Pentru generatiile actuale care nu au avut de-a face cu al doilea razboi mondial, fascism este un termen confuz, asimilat incorect nazismului, un fel de rau al tuturor relelor.

    Altii raman siderati cand le explici ca ideile lor , pe care pe presupun “de dreapta” sunt fasciste de-a dreptul. Nu le vine sa creda – “denial syndrom” :-)).

    ===

    Insa Ungaria este stat membru al UE. Oricat ar fi ea de hulita. si oricate derapaje ar avea, UE nu este un loc al fascismului. Dar nu este nici un loc unde cineva poate fi tinut cu forta.

    Statele din est au intrat in UE complet nepregatite, cu un set de valori diferit si cu structuri de stat socialiste. Unele au recuperat pe parcurs. Altele, nu.

    Romania nu difera mult de Ungaria, este doar mult mai experiemtanta in arta minciunii si a politicilor duplicitare. Beneficiaza si de o ocrotire externa, cu multe cuvinte spuse “printre dinti” :-)). Sutnem un rau necesar, ceea ce Ungaria pare-se ca nu e.

    ===

    Prabusirea fara precedent a capitalului uman al Romaniei favorizea discursul populist, pentru ca prabusirea acesta ne-a intors la stadiul de homo erectus: vrem doar sa fim bine hraniti.

    Macron a demonstrat ca putem reveni la Homo sapiens sapiens. Se poate.

    Aventura fascista a omenirii a durat cateva decenii, dar nu mai mult. Cosnider ca ar trebui sa spunem demonului pe nume daca vrem sa il infrqangem: fascism.

    Desigur, lumea a evoluat, crizele nu mai sunt atat de demolatoare cum au fost la inceputul secolului XX, nu ar trebui sa ne asteptam la defilari in camasi negre (sau de alta culoare, albe etc.). Dar nu conteaza ce culoare are blana pisicii, cat timp musca si zgarie.

    • Kurt spune:

      Surpriza.
      Asemănător cu textul de sus doamna Madeleine Albright/SUA a publicat acum o carte în care avertizează de pericolul fascist în democrațiile de azi. „Fiecare epocă are fascismul ei“ un citat de la Primo Levi e prefata cărtii; „ Fascismul- o avertizare“.

      (din Frankfurter Zeitung: Jedes Zeitalter hat seinen eigenen Faschismus
      Madeleine Albrights kluges, spannendes Buch zum Thema.
      Madeleine Albrights Buch „Faschismus – Eine Warnung“ ist ein kluges, ein spannendes Buch. Es geht ihr nicht darum, Faschismus zu definieren. Sie erzählt von Mussolini und Hitler, von Stalin und von den drei Kims, von Hugo Chávez, Viktor Orbán und Donald Trump.
      Es geht um den Weg von der Verachtung zur Abschaffung demokratischer Institutionen. Seien es freie Wahlen, eine unabhängige Richterschaft, eine Verfassung, unabhängige Medien, Minderheitenschutz.
      Wer Demokratie nur als Volksherrschaft sieht, der ist schon auf dem abschüssigen Weg, der zum Faschismus führt. Das ist eine der eindrücklichsten Lektionen dieses Buches. Demokratie ist nicht nur darauf angewiesen, dass die Bevölkerung – also nicht „das Volk“ – Regierungen wählen und abwählen kann. Demokratie gibt es nur als ein Ensemble von demokratischen Institutionen, die insgesamt be- und geachtet werden müssen, wenn man verhindern möchte, dass aus einer Demokratie eine Diktatur – die einer Person, einer Partei oder einer Gruppe – wird. Darum geht es Madeleine Albright.
      Madeleine Albright hat ihrem Buch eine Zeile des italienischen Autors Primo Levi vorangestellt: „Jedes Zeitalter hat seinen eigenen Faschismus.“
      Madeleine Albright „Regierungen geben Antworten aus dem 19. Jahrhundert“
      Die frühere US-Außenministerin Madeleine Albright spricht im Interview über faschistische Anzeichen in westlichen Demokratien, die fließenden Übergänge, die Hilflosigkeit der Politik und ihr Buch, das eine Warnung sein soll.
      Warum haben Sie ihm den Titel „Faschismus. Eine Warnung“ gegeben?
      Weil es den Weg zum Faschismus auch in Ländern geben kann, die demokratische Systeme haben. Aber zugleich auch eine Bevölkerung, die daran interessiert ist, was vor sich geht. Hierbei soll sie das Buch unterstützen.
      Mussolini sagte einmal, wenn wir beim Hühnchen-Rupfen eine Feder nach der anderen ausreißen, ist der Lärm insgesamt nicht so groß. Man hört nur kleine Schreie. Das ist es, worüber ich schreibe. Der Faschismus wirkt innerhalb eines Systems. Seine Anhänger untergraben die Demokratie und die demokratischen Institutionen, verunglimpfen die Presse und machen die Fremden oder Migranten als Schuldige für die jeweilige schlechte wirtschaftliche Situation aus. Man setzt auf den Angstfaktor, nicht auf den Hoffnungsfaktor. Und ein Schritt führt hier zum anderen. …. / … Mussolini a spus dacă smulgem o pană după alta din găină gălăgia nu e prea mare. Se aud numai țipete slabe…..).
      Fascismul funcționează în interiorul unui sistem constată doamna M.A. Adepții lui subminează azi democrația și instituțile democratice, ponegrează presa liberă și fac străinii sau imigranții vinovați de situația economică etc.
      Estul continentului, „iliberalii“ s-au declarat deja adversari al conceptului UE așa cum a fost timp de 60 de ani.
      Populismul est și vest un pericol pentru democrația de azi?

  7. dan spune:

    F interesant, chiar ma intrebam ce o insemna iliberal

    • Dan_Bruma spune:

      Pai ce sa fie, e un cuvant inventat de Orban, pentru a explica “democratia” din Rusia, China si Turcia. Adica e cu libertate cica, chiar daca unii refractari sau neintelegatori sint prin inchisori, dar fara liberalism. Adica tu, care nu ai inteles de exemplu cum e cu iliberalismul si intrebi in mod public, printr-un articol sau prin vreo manifestare ceva, poti risca un pic de inchisoare.

  8. Constantin spune:

    “…ce tip de regim politic este democrația iliberală? Politologii îl plasează în categoria regimului hibrid, în zona gri dintre democrație și autoritarism…”

    Articolul pare un efort în plan teoretic de legitimare a regimurilor autocrate. Adică, al celor către care dorește dl Dragnea să îndrepte cleptocrația românească.

    Un regim autocrat este un regim autocrat…
    Ne chinuim degeaba să demonstrăm sofist un neadevăr când spunem despre o “domnișoară” că este “puțin gravidă”.

    • Dedalus spune:

      LOL!

      De acord. Gandim prea sofisticat.

      Pentru mine, cum am spus mai sus, acest iliberalism este pur si simpliu neofascism.

      Faptul ca eticheta “neofasciste” sau “neonazist” este pusa pe grupuri de banali descreierati rasisti si xenofobi este doar o chestiune de impact public. Grupurile respective nu au nici o legatura cu nazismul si cu atat mai putin cu fascismul. Faptul ca flutura steaguri zvastica “usor modificate” sau canta cantece dragi NSDAP e o chestiune de marketing doar. Si de prostie, iertat sa-mi fie. Tembelii astia (unii sunt periculosi, de acord) au reusit sa bulverseze totul, ca si fgilemele americane, articolele scrise de tot felul de neaveniti, astfel incat in prezent e o varza generala in cunostintele de politologie transmise publicului si chiar in cele ale cadrelor de partid.

      Ca sa iesim precum omida din varza asta, am inceput sa nscocim termeni noi, sa supraanalizam si – pana la urma – am reusit sa incurcam lucrurile si mai tare de nu se mai intelege om cu om si populist cu populist :-).

      Si vazind ca nu intelegem asa, am inceput sa inventam si mai mult. Cati inteleg de fapt deosebirea dintre stanga si dreapta? :-).

      ====

      Apoi am luat la analizat statul, despre care sunte minunate noi teorii, una derivand din acest iliberalism, care ar fi totusi o democratie. Adica, ar fi asa, un fel de a alege numai intr-un fel. Dar ai putea totusi sa algei, daca nu ai fi “manipulat”, de idei care exacerbeaza impactul migratiei si mizeaza pe “revenirea la valori de referinta solide”.

      Eu prefer sa raman in cadrul teoriei politologice clasice, unde totul este clar. Daca un partid are caracterul unui partid fascist, atunci e un partid fascist, nu unul “autoritar iliberal”. Daca are pene ca o rata, inoata ca o rata si macaie ca o rata, inseamna ca e o rata. Nu o “macaitoare inotator-penoasa” :-)

  9. Uniunea Popoarelor Europene spune:

    Despre “politica identitatii”, iata cateva pasaje din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2012), chiar in Preambul :

    “Uniunea situează persoana în centrul acțiunii sale, instituind cetățenia Uniunii și creând un spațiu de libertate, securitate și justiție.”

    Spatiu de “libertate” nu mai este, pt ca frontierele Schengen sunt blocate chiar de unele tari fondatoare, iar Romaniei, de ex, desi membra de 10 ani si cu temele tehnice facute mai bine decat majoritatea membrilor Schengen, i se interzice aderarea la acest “spatiu de libertate” pe criterii de politica nationala (Olanda) fara legatura cu Tratatul UE sau cu Carta drepturilor.

    Spatiu de “securitate” ramane doar un deziderat, deocamdata s-a dovedit un esec in fata jihadismului si a valurilor migratoare, acest esec de “securitate” al politicilor liberale a creat conditii colective emotionale ideale pentru miscarile nationaliste.

    “Uniunea contribuie la păstrarea și la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea culturilor și tradițiilor popoarelor Europei, precum și identitatea națională a statelor membre și organizarea autorităților lor publice la nivel național, regional și local;”

    Un aliniat complet ignorat, chiar public dispretuit de elita socialist-liberala aflata la carma UE timp de decenii.
    “..respectand traditiile popoarelor Europei” e aproape o injuratura in urechea “progresistilor”, putem remarca zilnic insulte si ironii la adresa “traditiilor”, unele partide in UE isi propun deschis sa dizolve cumva aceste traditii fara a fi cred constiente ca popoarelor Europei li se garanteaza in aceasta Carta UE ca vor putea trai in continuare dupa traditiile proprii, politica UE adaptandu-se la popoare si nu invers (cum s-a ajuns acum..).

    Dupa cum observati, se vorbeste clar despre respectarea de catre UE a “identitatii nationale”, acceptandu-se de la bun inceput, in scris si sub semnatura statelor fondatoare si aderente, ca UE nu va incerca sa se substitutie acestor identitati si ca exista un drept fundamental la a avea o “identitate nationala” ca popor al Europei !

    Reactiile din Polonia, Ungaria, Austria, Italia, Germania, Franta, etc. sunt doar urmarile unei agresiuni deliberate, conduse la nivel ideologic si politic, impotriva identitatilor si traditiilor nationale, a existentei insasi a “popoarelor Europei”.

    Cei care au reactionat au facut-o pt ca au realizat ca democratia liberala a ajuns pervertita de o camasa de forta, aceea a “corectitudinii politice” si “progresismului”, prin care popoarele europene sunt treptat sufocate, constranse la “topire”, la o disparitie programata intr-un “meelting pot” copiat dupa cel american.
    Doar ca Europa are radacini istorice si culturale pe care America, un teritoriu construit pe valuri migratorii controlate, nu le-a avut niciodata.

    Se incearca acelasi lucru si cu UE, sa fie “reformatata” identitar prin acceptarea si chiar incurajarea (vezi apelul dnei Merkel) unor masive valuri migratorii de non-europeni care sa disloce “identitatile nationale” amintite de Carta UE. Orice pretext e bun, de la cel clasic “umanitar”, pana la noi teorii “post-nationale”. Mai nou se vorbeste deschis printre acesti militanti despre necesara disparitie a “omului alb, heterosexual si crestin”, teoretizare a unui genocid soft cu caracter rasialist. Acolo e “fascismul”, nu printre crestin-democratii conservatori.

    AfD, Lega, RN-ul francez, toate se opun prioritar valurilor de migratie, pt ca electorii europeni conservatori, crestin-democrati sau nationalisti realizeaza ca se va modifica in profunzime intreaga civilizatie europeana daca ne resemnam in fata unui “globalism” anarhic si violent.

    Proiectul pan-european poate fi salvat si chiar intarit daca reusim sa scapam de diktatul corectitudinii politice, sa definim pt UE o identitate puternica in armonie cu identitatile si traditiile popoarelor europene, sa acceptam un nivel de migratie rezonabil si controlat, sa acordam prioritate maxima somerilor (23 milioane) si saracilor nostri (17% din cetatenii UE) din Europa.

  10. ion adrian spune:

    Iliberalismul trebuie spanzurat exact cum trebuia facut si cu Hitler, Musolini

    Macron are dreptate : Nu e obligatoriu sa fii in UE si cred ca nici in NATO. Se poate si in Comunitatea euroasiatica a barbariei

    • mike spune:

      ” Nu e obligatoriu sa fii in UE si cred ca nici in NATO”—> Sa vedem ce ar face Franta daca statele din est ar parasi UE. Sa vedem cum s-ar descurca Franta si UE in NATO fara buget american. Statele estice nu reprezinta doar o “piata de desfacere” a UE , ci investitii europene masive. Daca aceste state- si nu vorbesc neaparat de Romania care n-are importanta economica a Ugariei- ar parasi UE, Franta intra in colaps intr-o luna. La fel si Germania si toate statele vestice.

      • Dedalus spune:

        Cred ca problema se pune in privinta motivelor parasirii UE. Dar UE a rezistat la multe pana acum, este o birocratie eficienta si puternica, nu o vor dobari iesirile tarilor din Est, daca vor avea loc.

        Nu m-ar mira ca peste 10 ani UK sa faca o cerere de aderare la UE :-)).

        Daca insa iesirea din UE ar fi generata de o coagulare ideologica puternica, raspindita intr-un numar mare de tari ale Estului, asta ar fi intr-adevar o mare problema. Nu cred insa ca din cauza pierderii statelor respective, ci mai curand din cauza aparitiei unei noi “cortine de fier”. Si stim ce inseamna asa ceva.

        • Harald spune:

          @Dedalus – in raport cu UE, UK are de ales intre statutul Norvegiei, statutul Canadei sau orice alta pozitie intermediara pe axa dintre astea doua. Pozitia ei pe aceasta axa poate fi si variabila in timp.

          Dar nimic nu o poate face sa depuna o noua cerere de aderare la UE, statutul ei va fi mult inferior celui pe care l-a avut. Pe de alta parte, exista o criza interna in UK, generata de propriul ei neo-marxism, separat si diferit de UE. Din afara, UK poate parea un fel de stat american aflat de partea gresita a Atlanticului, dar in interior e in pragul unei crize din care va iesi mai mult decat sifonata.

          Brexit-ul e raspunsul gresit la propria criza interna, iar Theresa May nu e Margaret Thatcher, e doar un epigon jalnic.

  11. Omics spune:

    Și care ar fi soluția pentru “cei copleșiți de viteza și impactul schimbărilor “? Până acum soluția era inacțiunea datorată ignoranței, eventual ceva bastoane de la “statul de drept”.

    Internetul a schimbat radical gradul de radicalizare a celor până acum slab informați sau de-a dreptul dezinformați, manipulați.

    În plus, în Europa, concurența liberală și normală între indivizi este puternic alterată. Una e să fii un simplu cetățean care are în spate statul Germaniei sau al Franței (pe posturi de scuturi sociale, agenți de marketing, fără niciun pic de naționalism “clasic”), alta e să fii simplu cetățean în Ungaria sau România. Regimul Orban nu a căzut din cer. Este o încercare de răspuns pentru o situație ciudată în care majoritatea capitalului dintr-un stat nu mai aparține cetățenilor statului respectiv. Eu am auzit de discuția asta prin Ungaria acum vreo 30 de ani. La fel, nici Trump, nici Brexit-ul nu au căzut din cer. Aștept mai multă analiză și mai puțină contrare politrucă.

  12. Caliman I. Eugen spune:

    1.Nu exista nici un fenomen politic lipsit de o cauza economica profunda – stagnarea industriala si sociala de trei decenii in UE in cazul de fata, iar ,,dezvoltarea politica” in directia iliberalismului (crede P.S.Democrat) – ca ar fi solutia dezvoltarii.In aproape trei decenii, adica o generatie, Estul comunist n-a evoluat ca dezvoltare economica si industriala la nivelul asteptat, cauza fiind tranzitia initiala paguboasa si apoi lipsa unui ,,proiect de dezvoltare economica-industriala rapida” de ajungere din urma a tarilor dezvoltate pe modelul ,,tigrilor asiatici”.Odata ce ,,miracolul economic” asteptat dupa 90 de la ,,democratia (oarecum) liberala” nu s-a produs, iata ca unele tari din Est ,,reinventeaza” (in alte conditii si date istorice decit cele antebelice), un model de dezvoltare autoritarist-statal, care cred ele ca va imprima o accelerare profunda a dezvoltarii.Ori, acest model presupune ca drepturile in genere sa fie diminuate, iar noul ,,fuhrer” iliberal sa aiba puteri care exced un regim liberal si democratic.
    Probabil ca ginditorii care l-au ,,prognozat” in anii 90 au plecat (analitic) tot de la cauzele economice, respectiv diferenta ,,ca de la cer la pamint” de viata economica si sociala dintre cele doua zone geografice, cunoscind ca in anii 30 aceleasi cauze au generat un iliberalism criminal, repetabil odata cu aceleasi conditii economice si sociale.
    2.Aceasta evolutie va fi de neoprit cu toate posibilele poticneli determinate de UE, deoarece Orban a demonstrat ca avintul economic din ultimii ani al Ungariei s-a datorat liniei si comportamentului autoritar bine cunoscut al acestuia.
    Drama stiintifica (economica) a UE este ca tigrii asiatici n-au creat o teorie sau stiinta a dezvoltarii economice-industriale rapide (pe care au parcurs-o intr-o generatie, pornind ca tari agrare inapoiate), utilizabila azi ca baza teoretica a unor proiecte de tara cu acelasi rezultat…
    Acest lucru le era imposibil, ele neavind conditiile pentru o ,,scoala economica” avansata, iar dezvoltarea lor a avut un parcurs empiric (corect), desfasurat prin respectarea cererilor si indicatiile investitorilor straini, care le-a adus tarilor respective un indice de competitivitate/functionalitate economica inalta.Adica catre (indicii)1-2 de competitivitate!
    Deschise la cererea investitorilor si cu ,,democratizarea” absoluta a spatiului eonomic national, cu toata lipsa resurselor nationale de dezvoltare, aceste tari s-au dezvoltat rapid, pe baza CAPITALULUI STRAIN.
    3,Aflate la un indice de competitivitate economica dezastruos (intre 74 Romania si ceva mai bun restul), incapabile de un proiect de tara care sa produca o dezvoltare economica industriala rapida pe MODELUL si de anvergura tigrilor asiatici, iliberalii Europei forteaza o dezvoltare non-economica, prin decizii fortate, ,,administrativ-politice”, combinate cu refuzuri de executare a directivelor UE, imposibil de asumat daca autoritatea politica a liderului nu este absoluta.Institutiile democratice fiind la mina lui, liderul autoritar promite totul si da ceeace poate si tot mai putina libertate.Pina cind?Asta nici UE nu stie…
    4.Solutia contra iliberalismului este una STRICT economica : ,,proiectul de tara” al Romaniei, cu obiectivul reindustrializarii, care va aduce acasa migrantii economici, va opri plecarile a 200 de mii de noi migranti (anual), va fi brand (pro-activ economic) de tara pentru venirea masiva a investitorilor straini industriali, creindu-se 3 milioane de noi locuri de munca INDUSTRIALE SI IN SERVICII INDUSTRIALE cu dezvoltarea generala asteptata de la integrare.Fara cercetare economica fundamentala, intelighentia economica n-a PUTUT construi acest proiect de tara, iar la presedentie proiectul s-a dezumflat dupa doi ani.La presedentie si guvern am facut oferta acestuia, dar fara a fi acceptata sau a primi un raspuns.
    5.In concluzie, ,,Proiectul de Tara” exista, Romania avind de ales intre el si ILIBERALISM doar pina cind constructia lui scirtie, fiindca mai tirziu va fi de neoprit pentru o generatie cel putin…

    • Harald spune:

      Nu putem muta Romania mai aproape de Frankfurt, la fel cum nu putem muta Dorohoi mai aproape de Timisoara. Iar orice reindustrializare este lipsita de sens in conditiile astea, Romania nu a fabricat in viata ei vreun hard-disk sau vreo imprimanta laser si nici nu le va fabrica vreodata.

      Se poate redresa economic Romania, se poate obtine o prosperitate demna de secolul 21, dar primii pasi in directia asta nu se pot face mai devreme de 10 ani. Pana atunci, asteptam sa treaca timpul.

  13. mike spune:

    “Politica identitatii” cred ca se refera tocmai la teama de disparitie treptata a unui popor, ca urmare a asimilarii altor popoare si religii. Este teama de a fi “inghitit” in timp de alte culturi, teama ca religia si traditiile tale vor disparea in timp, iar din natiunea ta nu va mai ramane nimic in timp. Orban foloseste acest sentiment avand doar scopul de a face un joc politic la o scara mult mai mare si implicit de a schimba scena politica europeana si societatile central europene. “Cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului XX” dupa cum o numea Putin, a avut loc doar partial, ea continuand astazi sub alte forme, precum “iliberalismul” sau partidele politice hibrid, adica o combinatie de democratie si autoritarism. Poate de aceea China si Rusia reprezinta modele pentru Orban, si nu numai.
    Argumente precum cel al mentinerii pacii si libertatii datorita carora a fost creata Uniunea Europeana nu mai satisfac dorintele societatilor; astazi lumea doreste “securitate”, protectie impotriva amenintarilor externe, lucru care intra in contradictie cu aceste doua concepte.
    Prea multa securitate poate duce la conflicte. Oare asta ne dorim…?

  14. Giulescu spune:

    Domnului autor:
    Dupa fraza asta am intzeles tot si nu am mai citit in continuare:
    Într-un fel, „democrația iliberală poate fi considerată drept un fel de boală a copilăriei a noilor democrații“ spune profesorul András Bozóki de la Universitatea Central Europeană.

    Daca citati profesori de la Univ.Central Europeana … mi-e foarte clar ca impartialitatea este grav incalcata. Orban ii “fugare” pe aia (deh … oamenii lui Soros) si aia nu stiu ce sa mai scrie de “rau” de Orban … ca asa le comanda miliardarul speculant.

    Credibilitatea unui astfel de articol pleaca de la impartialitatea si prezentarea fara “sponsorizare” a situatiei respective.
    Miliardarul Soros a declarat cu gura lui ca face tot ce poate sa lupte impotriva iliberalismului lui Orban. Intrebarea care se pune dupa acest articol: De unde va luati banii pentru astfel de articole? Banii lui Soros sunt buni si nu au miros.

    Ne radem si facem misto de Voiculescu si Antena3 … dar ceea ce face Soros e cam acelasi lucru. Indoctrinare prin “sponsorizare” generoasa. Daca imi plateste el studiile central europene, va asigur ca nu scriu nimic nefavorabil de el. Cam asa si cu Badea de la Antena3. Depinde de care parte a banului te afli.

  15. Mike spune:

    @ Dedalus “UE a fost si ramane o organizatie cu o birocratie eficienta” Este fosrte adevarat ce spuneti, as spune ca UE este liderul mondial al birocratiei, ineficiente insa. Aveti idee cat castiga un eurocrat din Bruxelles pentru jobul lui insignifiant de birocrat? UE trebuie refondata daca vrea sa supraviețuiască.

    • Dedalus spune:

      Am folosit “birocratie” in sens larg, adica mecanisme (adica proceduri, reguli, practici si alte asemenea) administrative, non-politice, ce gestioneaza statul sau in acest caz, o organizatie suprastatala.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


E randul tau

Vorbeam dimineata cu un coleg turc care imi spunea ca a inceput sa-i fie frica sa se intoarca acasa ...

de: r2

la "Complicata primăvară europeană şi capcanele dorinţei de schimbare politică"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)