vineri, martie 29, 2024

URSS ca Mare Minciună (eseu de Marius Stan și Vladimir Tismăneanu)

Atunci când Ronald Reagan a numit URSS „imperiul Răului”, stânga bien pensante s-a grăbit să-l anatemizeze și să-l persifleze. După câțiva ani, ideologul perestroikăi, Aleksandr Iakovlev, spunea același lucru, recunoscând că Marele Experiment fusese întemeiat pe violență, minciună, duplicitate și teroare. O spuseseră, firește, Ivan Bunin și Boris Souvarine, Arthur Koestler și George Orwell, Andrei Siniavski și Aleksandr Soljenițîn, Andrei Saharov și Elena Bonner, dar acum sentința venea din sanctum sanctorum, din inima aparatului ideologic al partocrației totalitare bolșevice. Vladimir Putin este azi moștenitorul autocrației țariste, al misticismului pravoslavnic, al mesianismului bolșevic și al imperialismului velicorus dintotdeauna. Un cocteil pernicios menit să galvanizeze pasiuni și să mobilizeze nostalgii în favoarea unui proiect anti-occidental, anti-liberal și anti-democratic. Esența putinismului este una resentimentară, similară celei a bolșevismului și a fascismului. Am scris pe acest subiect și am fost blamați de ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse la București, Dl. Oleg Malginov.  Ne menținem diagnosticul din acel articol: Există o ispită fascistă la Kremlin.

Pentru țarul kaghebist Vladimir Vladimirovici, năruirea URSS a fost cea mai gravă catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. De fapt, așa cum a scris Boris Souvarine, unul dintre primii mari apostați ai comunismului, chiar acronimul URSS conținea, prin cele patru litere, patru minciuni: Uniunea Sovietică nu a fost una reală, republicile nu erau republici în sensul de res publica, sovietele (consiliile) fuseseră de multă vreme golite de orice conținut democratic, iar socialismul proclamat oficial era unul al celei mai rigide stratificări sociale. Niciodată și nicăieri nu a fost clasa muncitoare mai exploatată ca în regimurile în care se afla, pasămite, la putere.

Sistemul s-a întemeiat pe dominația nomenclaturii de partid și de stat. Existau grupuri și sub-grupuri nomenclaturiste, și toate acestea beneficiau de un formidabil angrenaj al privilegiilor. Regimul nu putea oferi bunuri de larg consum, se întemeia pe producția mereu crescândă de arme. Totalitarismul sovietic a fost unul stratocratic, cum au demonstrat Cornelius Castoriadis și Claude Lefort. Era militarist prin însăși esența sa, nu putea fi altfel. Simbolul tancului va fi prezent și anul acesta la Moscova, la aniversarea a șaptezeci de ani de la victoria din cel de-Al Doilea Război Mondial, acolo unde Putin a promis un spectacol militar hi-tech (împănat cu sisteme de rachete, 16.000 de soldați, avioane și elicoptere, etc.). Kremlinul a acuzat Occidentul în ultimul timp și de „politizarea” acestui eveniment prin boicot, dar se uită că regimul Putin transformase data de 9 mai, deja de ceva vreme, în simbol al noului stat. Militarismul rus continuă așadar să funcționeze la nivelul narațiunilor constitutive ale statului.

Să ne amintim apoi că URSS exportase modelul bolșevic în statele numite „democrații populare”. Evident, acest pleonasm era doar un camuflaj retoric pentru a justifica impunerea terorismului ideologic și colonizarea țărilor din Europa de Est și Centrală. Moscova, cu ale ei școli de partid, a devenit Mecca educațională a comunismului global. Activiștii din țările satelizate absorbeau acolo dogmele leniniste, deveneau militanți ai proiectului revoluționar planetar. Din România au plecat să învețe doctrina leninistă personaje precum Nicolae Ceaușescu, Constantin Dăscălescu, Ilie Verdeț, Ion Iliescu și atâția alții. Vorbim de sute, chiar mii de activiști pentru care Rusia Sovietică a devenit a doua, ori chiar prima patrie. Nu conta la ce facultate studiau, educația sovietică era una complet impregnată ideologic. Nu e de mirare că și azi există foști studenți la universitățile sovietice care suspină după timpurile „romantice” ale juneții lor moscovite ori leningrădene. Paseismul, în toate formele lui, este de altfel și preocuparea preferată a lui Vladimir Putin: pentru el, problema de astăzi a Rusiei nu este faptul că oamenilor le lipsește o viziune despre viitor, ci că ei nu mai sunt într-atât de mândri de propriul lor trecut (sau cel puțin este indusă această idee). Prin urmare, tot ceea ce generează Putin ca mesaj oficial este doar despre acest trecut așa-zis glorios.

Nu negăm că unii dintre cei care au urmat studiile în URSS vor fi descoperit acolo ceea ce a fost marea înșelătorie a comunismului de tip leninist. De pildă, un Alexander Dubček, liderul reformist din perioada Primăverii de la Praga. Dar acestea au fost excepțiile de la regula devotamentului necondiționat pentru linia moscovită. Până la sfârșitul zilelor sale, Ceaușescu l-a admirat pe Stalin. Anti-sovietismul său, asemeni celui al mentorului Gheorghiu-Dej, era unul instrumental și oportunist. În fapt, Dej și Ceaușescu erau anti-hrușcioviști, repudiau ideea demolării cultului lui Stalin și efectele liberalizante ale acestei ofensive. Chiar și manualele de istorie apărute sub regimul Putin îl privesc pe Stalin ca pe un „manager rațional”, iar teroarea din anii ’30, ca pe un fenomen care a făcut posibil marele salt industrial (justificând astfel, în cheie etatistă, și colectivizarea și Holodomorul).

Sovietismul a fost o formă mentală, iar formele mentale nu dispar spontan. Jurnalista Masha Gessen are dreptate: marea eroare a lui Boris Elțin a fost renunțarea la procesul împotriva autorilor loviturii de stat din august 1991. Un asemenea proces ar fi fost unul al instituțiilor vitale ale sistemului, în primul rând PCUS și poliția secretă (KGB). Eșecul decomunizării a fost cauza principală a resurecției sovietismului în versiunea putinistă. Istoria este din nou falsificată, memoria este cauterizată, s-a revenit la temele celei mai obscene propagande belicoase. A ignora acest lucru, a-i atribui lui Putin intenții onorabile, a denigra lupta democraților din Ucraina pentru suveranitate politică și națională, sunt tot atâtea invitații la capitulare. Vladimir Putin mizează pe două lucruri: abulia și amnezia Vestului. La șaptezeci de ani de la înfrângerea nazismului, trebuie să i se reamintească lui Putin că Occidentul nu s-a mobilizat împotriva lui Hitler doar pentru a-i îngădui lui Stalin și urmașilor săi să-și îndeplinească extravagantele planuri. Valorile antifascismului democratic coincid cu acelea ale anticomunismului civic-liberal, deci ale anti-totalitarismului.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Putin si toti cei de pe langa el (sa nu va ganditi ca el e marele conducator unic al rusiei, fiti seriosi) sunt toti fosti KGB-isti. Ma gandeam azi de dimineata, oare cand mor astia, va exista o Rusie (cat de cat) democratica? Mi-e frica ca nu. Dar, pana atunci, sa fim atenti sa ramanem „de partea cu coca-cola a cortinei de fier” contemporane.

  2. Da, unii l-au ridiculizat pe Ronald Reagan atunci cind a numit URSS “imperiul Răului”.

    Dar ceva asemanator, insa pe dos, se intimpla azi cu unii ca Stephen Cohen.

    „Radio Liberty’s latest target is an American scholar who is far more widely respected than Radio Liberty. Like everything else in Washington the two-bit propaganda ministry is carried away by hubris and a mistaken opinion of its own importance.

    A Radio Liberty non-entity named Carl Schreck, of whom no one has ever heard, has declared America’s most distinguished Russian scholar, Stephen Cohen, to be “a Putin apologist.”

    Stephen Cohen, a professor of Russian studies at both Princeton University and New York University, was advisor to President George Herbert Walker Bush. Cohen was also respected by the Soviet government. Consequently, he was able to convince the Soviets to rehabilitate the widow of Nikolai Bukharin, a leading Bolshevik, one of Lenin’s favorites, who was murdered by Joseph Stalin. Mikhail Gorbachev also trusted Cohen, and little doubt that Cohen helped to bring about the end of the Cold War.

    For propagandists like Carl Schreck, truth is whatever serves Washington’s agendas. Schreck is incapable of comprehending that truth is independent of Washington’s agendas. Therefore, when Cohen speaks the truth, Schreck brands it the Kremlin propaganda line.”

    https://tinyurl.com/pgnluk7

    • […] Dar ceva asemanator, insa pe dos, se intimpla azi cu unii ca Stephen Cohen.
      “Radio Liberty’s latest target is an American scholar who is far more widely respected than Radio Liberty. Like everything else in Washington the two-bit propaganda ministry is carried away by hubris and a mistaken opinion of its own importance. {….]

      Sorry pal, but when someone in matters Russian, after 1989, quacks like a useful idiot, walks like a useful idiot, holds the views of a useful idiot… that person is not anymore an useful idiot, but a full fledged agent of influence –

      Stephen Cohen is not anymore the Stephen Cohen you thought you knew.
      Initially, in the early 90′, when he became a TV talking head, his appearance of competence in matters Russian was acceptable – those were the years, and few „competent experts” (pun intended), were available for Easter Europe, and Cohen did a vaguely good job –

      But as time and events went by, Cohen began to look more and more like a regular „useful idiot” in the known tradition, always his public narrative and advice being just attempts to highlight Russia’s historical plight, abuse and righteous grievances, so advancing one of the main tenets of the official Russia story – the invasions from Tartars to Poles (even Moldavia was mentioned a few times), to Iranians, to Swedes, French, Germans… USA, etc. etc. – ah, and let not forget those demons from Finland!

      Then, in his latest period, Cohen’s attempts at „nuanced” descriptions of the Russian affair began to come in less discrete tones, in the Ukraine affair becoming almost indictments of the Ukraine, and of the Western support for the that polity’s legitimate effort to preserve its identity –
      You simply cannot find a better royal water to reveal someone’s using the Kremlin’s hymn page than Cohen’s deeply felt explanations of the Russian, albeit anachronistic, still aggressive imperialism –

      Now another point about mister Cohen, point which I think illustrates exactly the core of the matter explored by this article –

      When Cohen is slaloming between the holographic sticks of Russian affairs (alas, Russia, the country of the unpredictable past!) he still observes the directions of a compass, directions (read imperatives) which transcend his deeply felt love for Russia and the respect for its curreent masters:

      Chen’s compass: Which is his sympathy he always showed for the „Let Khorodovsky go free!” position ….
      Compass direction oftentimes complemented with bitter comments about the grand injustice applied to Jonathan Pollard by the USA –
      Hmmmm – those Finnish people –

      Obscurity, hazy air, crooked mirrors – who can tell –
      Still, the roumanians have a good word for things like this: „cu cine semeni dumneata?”
      Mister Durranty? Mister Walter Durranty, is that you?

  3. „Prin urmare, tot ceea ce generează Putin ca mesaj oficial este doar despre acest trecut așa-zis glorios.”
    Parerea mea este ca pe primul loc se afla ideea de asediu occidental asupra Rusiei, mentalitate ce se instituie la nivelul mentalului colectiv. Este o idee sovietica veche (ca de altfel tot arsenalul propagandistic actual putinist). La congresele PCUS si in oficiosul Pravda aparea recurent ideea „URSS este incercuita de capitalisti! Sa spargem incercuirea capitalista si sa o inlocuim cu incercuire socialista”. Tot ce a facut Putin a fost sa inlocuiasca „capitalist” cu „NATO”.
    Astazi la emisiunile de stiri rusesti sunt aratati reporteri care filmeaza „pe ascuns”, prin sarma ghimpata, masarea tancurilor Abrams, la granita ruseasca; gen: https://www.youtube.com/watch?v=0n-seahb6Iw#t=18.
    Genul asta de „reportaje” sunt „dovezi” pt. o iminenta invazie NATO pe teritoriul rusesc.
    Mi-am facut obiceiul de a intra pe canale YouTube rusesti in ultima vreme si de a citi comentariile rusilor (cu ajutorul Google Translate, evident). Sugerez sa o faceti, veti descoperi o lume fascinanta in dementa ei absoluta, abrutizanta si violenta, o lume in care refrenul este Occidentul. Iar ceea ce trebuie facut cu Occidentul in opinia acestor utilizatori, variaza de la umilire la anihilare cu Satan (bomba atomica cea mai puternica de creatie sovietica). Am incercat sa intru in discutie cu acesti utilizatori sa canalizez discutia spre justitie, libertate de exprimare…Am obtinut raspunsuri taioase de gen „cand vorbesti cu noi sa o faci in rusa” (!) – caci scriam in engleza-, pana la „in curand veti trai groaza razboiului de exterminare”.
    Ce se intampla in Rusia azi, e infiorator, inimaginabil.

  4. Oare nu-l ridicati pe Putin la un standard prea inalt? Eu il consider doar un comunist nostalgic ahtiat dupa putere. Va rog nu uitati faptul ca el, ca ofiter KGB, a jurat credinta Uniunii Sovietice, nu Rusiei.

    • pe Putin nu-l ridica nimeni peste standardele la care el insusi, prin politicile pe care le practica se afla: tine nu doar Rusia (tara mare) le un nivel de inapoiere economica, institutionala si culturala nemeritat de oamenii intregi la minte nascuti acolo, dar a reusit de cand conduce Rusia sa impiedice orice avans democratic in sfera ex-sovietica de influenta, nu s-a dat in laturi de la nicio oroare, agresiune si perversiune politica pentru asta – Moldova, Georgia si Ucraina sunt cele mai bune exemple – si a reusit ca „infierbante” iar Razboiul Rece si sa destabilieze tot echilibrul geopolitic fragil, insa greu atins la finele secolului 20. Pe scurt, ne-a aruncat inapoi in sec 19, la politica zonelor acelea de influenta. Asta-i „standardul” Putin, fie ca ne place sau nu. Iar aici s-a ajuns tocmai pentru ca occidentul (liderii) la fel ca, iata, o buna parte din public, s-au facut ca nu observa, l-au subestimat si au considerat in mod nechibzuit si iluzoriu ca nu-i chiar asa periculos cum avertizaru demult unii. Desi, inca din 2008, dupa summitul NATO de la Bucuresti si invadarea Georgiei, trebuia sa fie clar incotro se indreapta Rusia lui Putin.

      Faptul ca unii refuza in continuare sa vada, nu schimba cu nimic realitatea, chiar daca o neaga.

      Si realitatea e asta, reiterata de Crisitan Campeanu in 2010, dupa summitul NATO de la Lisabona, cand Europenii iar au dormit in papuci si au cedat iresponsabil (aceeasi negare a realitatii) in fata lui Putin:
      http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/-occidentul–a-murit–bun-venit-in-secolul-19–206487

      Si constatat (acelasi lucru) cativa ani mai tarziu, in 2014, de WSJ:

      http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424052702304914904579441752139339602?mg=reno64-wsj&url=http%3A%2F%2Fonline.wsj.com%2Farticle%2FSB10001424052702304914904579441752139339602.html&fpid=2%2C7%2C121%2C122%2C201%2C401%2C641%2C1009

      Bref, standardele lui Putin sunt date de realitati. Cine vrea sa ia act de ele si sa le priceapa bine. Cine nu, rau face.

  5. Da. De acord punct cu punct. Inclusiv pe problema amneziei. De aia recursul la memorie trebuie facut permanent si articole ca cel de fata sunt binevenite oricand, mai ales pentru mai tinerele generatii.

    Si daca lumea libera tot sarbatoreste pe 8 mai 70 de ani de la Ziua Victoriei, iar Rusia continua sa sarbatoreasca altceva separat, pe 9 mai, cred ca nu strica sa le amintim cititorilor dvs, in completare, lucruri care (asa tot constat in ultima vreme) scapa cu desavarsire intelegerii si mentalului colectiv. Ca de exemplu:

    https://ihincu.wordpress.com/2015/05/08/8-mai-2015-ziua-victoriei-asupra-memoriei/

    Nu in ultimul rand, repet lucrurile astea pentru ca si de comunism tot americanii au scapat Europa, la finele anilor ‘80. Nu Germania, nu Franta. Ne-au scapat America lui Ronald Reagan si OFENSIVA, NU DEFENSIVA lui politica, diplomatica, militara, tehnologica si financiara in care Rusia (URSS) si comunismul erau definite clar ca Imperiul Raului (Evil Empire), adica inamicul omului. In acest demers, din partea Europei, America a avut aliati numai doi lideri politici: doamna Thatcher (mare doamna) si Papa Ioan Paul al II-lea (mare om). Fara America lui Ronald Reagan si cei doi aliati politici (doi mari si lati, repet), Mihail Gorbaciov ne-ar fi garantat cel mult comunismul cu fata umana – visul lui Ion Iliescu si PSD – “democratizat” din interiorul Partidului Comunist; Perestroika si Glasnost asta erau.

    si asta in timp ce Europa continua sa fie bantuita de antiamericanism stupiid. Cand colo, nu America-i inamicul. Dar ce sa facem daca in loc de sfarsitul istoriei (gresit anuntat de Fukuyama) noi traim sfarsitul memoriei? Pai asta facem, ne luptam cu amenzia :)

    • Multumiri pentru amplul comentariu. M-ati starnit pe tema antiamericanismului, un subiect „beton”, cum se spune, ar fi la un moment dat locul (poate) si pentru un articol pe aceasta tema. Foarte pe scurt, antiamericanismul este extrem de eterogen, foarte greu de continut intr-o singura formula definitorie si definitiva. Sa amintim in treacat antiamericanismul radical (critica marxist-leninista si cea islamica), antiamericanismul cultural/elitist, in special cel francez, ori antiamericanismul de mostenire, resentimentele transmise generational raportat la un rau comis de SUA (vezi, de pilda, Mexic). Sau, de ce nu, antiamericanismul latino-american, luand de fapt forma anti-imperialismului…

      Cultural vorbind insa, antiamericanismul e cel putin tot atat de vechi ca „Martin Chuzzlewit” (1843), romanul lui Charles Dickens, o caustica portretizare a societatii americane, sau tehnofobia lui Baudelaire, tot el nascocind si termenul de „americanizare” pe la jumatatea sec. XIX, atasandu-l strans unei profetii apocaliptice.

      In fine, recomand si (re)parcurgerea editorialului semnat de Jean-Marie Colombani pe 13 septembrie 2001, deci imediat dupa celebrele atentate, intitulat „Nous sommes tous Américains”. Ce i-or fi auzit urechile dupa publicare, numai el stie (http://www.lemonde.fr/idees/article/2007/05/23/nous-sommes-tous-americains_913706_3232.html)…

      PS: imi pare ca sunteti foarte „Jean-Francois Reveliana” in abordare :) Este un punct de vedere sustenabil, dar pe care nu putini se grabesc sa-l califice ca unidimensional. Rezum aici teza lui Revel: antiamericanismul este in fapt un atac la adresa liberalismului si, implicit, la adresa incarnarii sale supreme: Statele Unite. Altii sustin, cum ziceam, ca Revel se rezuma doar la cateva idealuri constitutionale si ignora complexitatea criticilor venite din zone mult mai incalcite precum America Latina ori Orientul Mijlociu. Nu va contrazic, spun doar ca exista naratiuni concurente… Ganduri bune!

      PPS: cu voia dvs. recomand si un art. mai vechi al meu despre imaginea dictatorului in cultura populara americana (anii ’20-’50): http://www.lapunkt.ro/2013/03/29/imaginea-dictatorului-in-cultura-populara-americana-anii-20-50/

    • Cutez si eu sa intervin in discutie. Am scris adeseori despre mitul politic anti-american. Cred ca un mit politic trebuie deconstruit cu atentie, cautandu-i invariantii, resorturile ezoterice, motivastiile actorilor care il sustin si il imbratiseaza. Ca si antisemitismul, de pilda, anti-americanismul este o constelatie de rationalizari resentimentare, propune o figura omogena (imaginara) a Americii („Amerika”)si o plaseaza ca tinta a variilor defulari (de pilda la Eduardo Galeano). Carlos Rangel a scris pe larg despre legatura dintre anti-americanismul latino-american si mesianismul tiersmondist.Neo-romanticii anticapitalisti denunta americanizarea lumii drept o primejdie mortala pentru o fictiva civilizatie a radacinilor telurice (v. Heidegger, chiar Ernst Junger).

      http://www.contributors.ro/global-europa/ratio-vivendi-si-ratio-moriendi-din-nou-despre-mitul-politic-anti-american/

      • Domnule Profesor, l-ați menționat pe Ernst Junger…. Vă referiți cumva la autorul „Falezelor de Marmură”? Cunoscându-i orientarea ideologică inițială (știu, n-a fost niciodată nazist, nu i-a înghițit pe Hitler, nici pe Goebbels) nu mă miră că avea obsesii antiamericane. Mă întreb și eu: dacă ar mai trăi, ar observa cât de bine a ajuns să semene Bloodymir Putka the Bully cu Marele Pădurar? Sau nu? Dumneavoastră ce credeți? În altă ordine de idei, puteți da detalii despre legăturile sale cu participanții la complotul colonelului von Stauffenberg? Și, într-o ordine de idei mai îndepărtată, veți încerca vreodată un articol despre comploturile – reale și imaginare – împotriva „tătucului” Stalin? Că dacă tot am pomenit unul dintre modelele lui Putka…. Da, știu, nu l-am menționat pe Ivan cel Groaznic!

  6. si apropo de „export de modele”, eu continui sa cred – este o convingerea formata in timp indelungat, pe argumente istorice, economice, sociologice si, nu in ultimul rand, psihologice, daca vorbim de mentalitati – ca modelul american este cel care merita aparat, promovat si exportat. America lui „We the People”, ” E pluribus unum” si „One nation under God” (adica America lui Washington si Reagan, nu america neocomunistilor luii Obama):

    https://ihincu.wordpress.com/2015/05/06/de-aia-tot-america-nu-europa-pentru-ca-we-the-people/

    si stiu ca avem multi sceptici recalcitranti la ideea asta (mai ales dintre „impartialii de stanga”, destui si pe contributors; sau sa zic prea multi?).

    Lor le-as da o tema serioasa de gandire: cum se face ca America este prima democratie liberala din lume si singura care, in ultimele 200 de ani n-a cunoscut niciun fel de dictatura? O fi bine? O fi rau? Si cum se face? :)

    • @Ioana Hincu
      „cum se face ca America este prima democratie liberala din lume si singura care, in ultimele 200 de ani n-a cunoscut niciun fel de dictatura?”
      Anti-americanii de serviciu iti vor explica „argumentat” ca in America este dictatura. O forma de dictatura: plutocratia. Ca americanii sunt de fapt sclavi, doar ca nu isi dau seama. Vor aduce alegoria pesterii lui Platon in sprijinul lor. Si in final vor ajunge la refrenul ultim: din moment ce americanii sunt sclavi, iar Putin lupta impotriva regimului plutocratic american, Putin este de fapt un luptator pt. libertate. Nu glumesc! Argumentatia asta o intalnesc des pe forumuri, sau mai rau, f. recent din gura unui om extrem de educat din Belgia, roman plecat in 1990 dupa ce se implicase activ in miscarile de strada din dec. ’89, pt. a-l da jos pe Ceasca.
      Ce faci cand esti pus in fata unui astfel de sofism? Eu marturisesc ca sunt dezarmat si deznadajduit.

      • Și eu m-am ciocnit de așa ceva. Face parte dintr-un complex mai amplu foarte bine evidențiat de Andrei Cornea în 21 aprilie, aici pe contributors:

        „Mai întâi, dezvoltarea (chiar și la noi) a educației, astfel încât procente însemnate ale populației au astăzi nu numai studii liceale, dar și studii universitare, deși a ameliorat performanțele punctuale ale oamenilor, nu a asigurat decât într-o măsură limitată difuzarea spiritului științific. Devenită de masă, educația liceală și chiar cea universitară au rămas superficiale și, în cel mai bun caz, instrumentale. Pe vremuri, educația era mai limitată în suprafață sub raport populațional, dar mai profundă. De aceea, azi, milioane de oameni cu diplome universitare, cu masterate și chiar doctorate gândesc preștiințific sau neștiințific, dar cred în schimb despre ei că au competența de a discuta și critica știința în ansamblu, deoarece posedă câteva
        elemente de vocabular științific. Trebuie să recunoaștem că există și persoane foarte capabile în specialitatea lor, dar care judecă complet preștiințific, de îndată ce se referă la alte specialități – spre pildă, „realiști“ care nu înțeleg valoarea științifică a istoriei sau a biologiei evoluționiste ori „umaniști“ care nu înțeleg fundamentele fizicii etc.”

        Era vorba despre vaccinare, dar nu e greu de observat că lucrurile stau la fel în multe alte domenii.

    • Și mai sintetic, și mai terre-a-terre o spune Victor Suvorov:

      „Am convingerea că numai acea țară spre care oamenii aleargă în masă din întreaga lume are dreptul să le dea sfaturi altora despre cum trebuie să trăiască.”

  7. Cu voia autorilor: *Cred ca este primul sau printre putinele articole cu o alta ordine a autorilor. Independenta trebuie incurajata. * Greu de spus care o fi „Imperiul Raului”, mai ales cand Raul umbla sub acoperirea Binelui, dar si cand metafora iese din gura unui actor (Ronald Reagan), mereu in cautare de impresii artistice. * Asa-zisa apostazie a lui Aleksandr Iakovlev, grabnic confiscata de sovietologi, a fost de fapt o resursa de accelerare a Marii Schimbari, inceputa in 1991. Daca a lucrat impotriva lui Gorby, a lucrat pentru Putin. Azi, stim, gratie si unui politolog ca Vladimir Tismaneanu, ca cine are capacitatea de a se reinventa are si viitor – de fapt, reinventarea este o definitie a inteligentei politice. Mai greu cu cei care raman incremeniti in proiect. * Autocratia atribuita lui Putin tine de Ideea Conservatoare, care a apartinut nu numai tarismului, dar si Europei lui Metternich, cu tendinte de revenire in Europa de azi, incepand cu Marea Britanie, Germania si Franta, dupa criza crescanda a liberalismului, nu numai economica, ci si politica si electorala (victoria absoluta, de joi, a conservatorilor britanici este mai mult decat premonitorie). Probabil si neoconii americani ii vor confirma, in 2016, pe conservatorii rusi. * Naruirea URSS a fost cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului 20, nu ca regim politic, ci ca statalitate, cu rol de contrapondere, in echilibrul global. * Teoria „stratocratiei”, produsa de cei doi autori pe care ii citati, este de departe infirmata de politica uniformizarii si omogenizarii sociale, practicate de catre toate partidele comuniste. As spune ca stratocratia este specifica mai degraba capitalismului, si nu este un lucru rau, dupa ce am vazut cum deceniile comuniste de nivelare si negare a diferentei au distrus competitia si elitele. * „Democratia liberala” este la fel de tautologica precum „democratia populara”. * A propos de ziua de azi, de aniversare a 70 de ani de la victoria impotriva fascismului, aceasta damnatio memoriae a evenimentului mi se pare anormala. * Fapte bune!

    • Perfect ! Ronald Reagan era actor – PE FAȚĂ (chiar și în România ceaușistă se știa).

      Dar CE ESTE Putin, cînd gîdilă tigri sub bărbie și își plimbă torsul nud prin nesfîrșitele păduri siberiene ? Dar cînd scoate din mare (Marea Neagră) amfore gata lustruite (prin muzeele sovietice) ?

      Vă spun eu: actor-saltimbanc de trei lulele. Scopul ? Să concentreze atenția propriului ”bobor” asupra unui așa-zis lider carismatic (nevoia de ȚAR). Și a prostimii occidentale, incapabilă să perceapă mai mult de O VEDETĂ în 24 de ore.

  8. Totul a fost reabilitat de Putin. Pana si cifrele superumflate ale victimelor WW II care mai mult ca sigur includ toate crimele progromului si ale lagarelor de concentrare (folosesc termenul concentrare pt. ca in opinia mea nu e absolut nici o deosebire intre lagarele naziste si cele sovietice) instaurate si minutios organizate cu „patriotica ardoare” de regimul criminal comunist. Iat ce scrie un nefericit, imbecil de ignorant, jurnalist in Washington Post ce musca momeala propagandistica ce invoca 27 milioane de rusi morti pe campul de lupta in razboi.

    http://www.washingtonpost.com/world/russia-saved-europe-from-hitler-and-it-wants-you-to-remember/2015/05/09/032c606e-f33c-11e4-bca5-21b51bbdf93e_story.html?hpid=z1

  9. Nici o altă țară cu amprentă europeană nu a plecat de atât de jos, nu a ajuns atât de sus și nu a suferit atât după cum niciuna nu a impus la rândul ei atâta suferință în afară, cu excepția Germaniei. Dar cred că foștii cetățeni sovietici sau urmașii lor sînt mai puțin conștienți de efectul exterior, sau adoptă o memorie selectivă, axându-se pe 9 Mai în ce privește victoria împotriva nazismului și mai puțin asupra efectului din țările Europei centrale și de răsărit. Vorbeam de suferință și-mi aduce aminte de o remarcă a lui Churchill, care spunea despre primul război mondial că sacrificiile necesare pentru victoria aliaților au fost de asemenea talie încât să frizeze o înfrângere. Este foarte greu să accepți că obolul imens impus de cei aproape 70 de ani de ființare a URSS a fost „degeaba”. Există poate în România o resemnare, dacă nu indiferență, pentru costul celor 45 de ani de comunism, pe care l-am plătit cu toții și pe care l-au încasat neguțătorii de fiare vechi și o clasă politică de homunculi încărcați de cutumele unui despotat oriental. Revenind însă la suferința asociată istoriei URSS și în special la cea a locuitorilor ei, este poate omenesc să vrei să-i dai un sens. Este deci legătura psihologică între URSS și Rusia lui Putin, mai puternică chiar decât făgașele istorice care leagă cele două entități- și este exploatată la maximum de un regim foarte media savvy (ceea ce n-ar trebui să surprindă- bolșevicii sînt inventatorii propagandei). Nu există încă o re-evaluare exactă a pierderilor sovietice de la Stalingrad. Nu există încă pentru că autoritățile sovietice și cele rusești care le-au urmat, au simțit că o „socoteală exactă”, pironind estimările de 1.5 milioane sau chiar mai mult, ar putea să dea momentului astral, o aură de înfrângere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro