Cosmarul oricarui refugiat politic este sa traiasca din nou in regimul de unde a reusit sa evadeze. Sa nu mai poata scapa a doua oara. Cunosc multi romani care au considerat Venezuela anilor 70 si 80, pe drept cuvant, un paradis democratic. Au ajuns acolo si au fost fericiti. Lucrurile au intrat insa pe o panta dictatoriala, tot mai nefasta, dupa ce colonelul Hugo Chavez a reusit sa-si impuna dominatia populist-autoritara. Nu putini au fost cei care au spus: „Mi-a ajuns o data in viata”. Cultul lui Chavez se aseamana flagrant cu acela al lui Ceausescu. Societatea civila este agresata, presa libera este sufocata. Pentru Chavez, Cuba lui Castro este Mecca socialismului, el merge acolo nu doar pentru inspiratie ideologica, ci, asemeni unor Thorez, Dimitrov, Togliatti ori Ana Pauker candva, cand se duceau in URSS, si pentru tratament medical, in speranta ca va gasi miraculosul elixir menit sa-l salveze. Ironia suprema este ca Fidel s-ar putea sa-l inmormanteze pe Hugo, evident in prezenta lui Evo si a lui Daniel. In audienta, plangand, Noam, Istvan, Alain, Slavoj si Gaspar. Imi pot imagina oratia si salvele de rigoare. Daca cineva m-ar intreba care este este cel mai mare pacat al stangii, as raspunde, fara sa ezit, pe baza propriei experiente, a nenumate lecturi si a unor reflectii care se intind pe decenii: ipocrizia.
Poate ma insel, dar pe un blog sustinut de o fundatie ce poarta numele unui respectat lider social-democrat german, Friedrich Ebert, care s-a opus insurectionismului spartakist, primul presedinte al Republicii de la Weimar, un stat democratic-liberal subminat de extremele de dreapta si de stanga, de apologetii violentei oarbe, ai razboiului civil cu orice pret, nu a aparut macar un text de solidarizare cu cei care se opun chavismului, intre care un Teodoro Petkoff, om de stanga. Ma intreb de ce nu-si recunosc acesti oameni adevarata genealogie, adevaratele afinitiati si loialitati, de ce nu spun ei deschis ca pretuiesc mostenirea Rosei Luxemburg, nu pe aceea a lui Ebert si a „calaului Noske”? De ce nu spun ei deschis cat de mult il admira pe Antonio Negri, ideologul „Brigazilor Rosii”? La un ceas istoric cand democratia liberala romaneasca, imperfecta cum este ea, are nevoie de prieteni, acesti oameni au ales sa o atace. It’s fine with me, it’s their right, dar nu invocand, blasfematoriu, numele lui Friedrich Ebert. Aveti curajul, dragi tovarasi, sa va recunoasteti identitatea.
Ma rog, excesele (ma exprim eufemistic) lui Chavez, ca si cele ale lui Assad-Jr (omor in masa), ca si cele ale lui Raul (cati disidenti se afla dupa gratii? cati fac chiar acum greva foamei?), ca si cele ale lui Ahmadinejad, se petrec in stratosfera, noi ne ocupam, cu indignare, de efectele neo-liberalismului „salbatic”, de A. E. Baconsky si de „neoconii de Dambovita”, deci de teme de o arzatoare actualitate. O remarcabila interventie a aparut pe forumul articolului meu “Noua sinteza” publicat ieri pe platforma “Contributors”. Semnat I. C. Ruiz, este vorba de o marturie nemijlocita legata de experimentul neo-totalitar al “revolutiei bolivariene” din Venezuela lui Chavez. Recomand acest text tuturor celor care mai cultiva nostalgii comuniste ori aspira sa “retesteze ipoteza comunista”. Vor intelege oare ceva?
Sprijin neconditionat divulgarea crimelor comunismului!
Am plecat din Romania lui Ceausescu in 1980 si din Venezuela lui Chavez in 2008.
Necunoasterea nocivitatii comunismului mentine amenintarea si aduce, inca, multe victime. Doi colegi de servici, mai bine de 10 ani cot la cot, au fost impuscati de oamenii lui Chavez. Stiu, doi nu inseamna Auschwitz, dar daca adunam victimele raufacatorilor de profesie, inarmati de Chavez pentru a devenii un fel de « garzi rosii », o suta de ani mai tirziu, ne indreptam vertiginos catre numarul exterminatilor in lagar.
Cunosc ambivalenta apologetica a dictaturilor. De obicei apologistul de dreapta si cel de stinga sint persoane diferite dar se inteleg perfect. Inaintea alegerilor din ’98, singurele pe care Chavez le-a cistigat curat, am asistat la o conversatie in care unul il proiecta ca pe un viitor om al ordinei si disciplinei, considering trecutul lui militar; iar celalat ca pe iluminatul purtator al libertaii si echitatii sociale, bazat pe prietenia cu Fidel Castro. Ma uitam la ei si ma intrebam daca se ascultau unul pe altul – se vedeu fericiti impreuna, solidari in decizia de vota pentru Chavez.
Inca ma intreb daca, in momentele fatidice, expunera ratiunilor poate ajuta la ceva. Am suferit mult inainte alegerilor din ’98 cind norul gros al irationalitatii s-a asezat peste Venezuela. Nu apucam sa deschid gura despre nocivitatea comunista ca eram amutita in calitate de “traumatizata” deci inacceptabil de subiectiva. Diversitatea de argumente aberante pe care le-am ascult si citit inainte acelor alegeri n-avea limita. Si toate drumurile duceau la Chavez.
Doresc din inima ca marea masa a intelectualilor si artistilor sa se ridice si sa spuna: “Am gresit. De fapt, asa s-a intimplat la Bicaz”. Si sa povesteasca ce e de povestit pina la epuizarea subiectului, pina la satietatea pe care uneori o experimentam vazind cele mai recente filme despre nazism. Dar acele filme, carti, cintece, etc. au facut mult bine. Functioneaza!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru acel paradis democratic din anii 70-80 nu am decat un singur cuvant: Caracazo !!!
domnule profesor,
dumneavoastra faceti diferenta intre stanga si extrema stanga?
cu stima,
georges
Si politica, mecanismul de a realiza puterea, functioneaza pe principiul jocurilor piramidale! Cei care le initiaza, prin diverse ideologii, stiu din capul locului ca cei dintai vor fi castigatori! Aproape toti participantii sunt constienti de manipularea si frauda oricarei ideologii, cu exceptia unor naivi sau redusi intelectual, si de aceea, oportunistii se reped primii, propaganda antreneaza pe cei care creaza masa critica, toti sperand sa castige putere si privilegii in dauna celor veniti la urma sau a celor care vor fi siliti sa participe prin forta noii injghebari politice care a acapareaza puterea. Asta explica si apetitul pentru noile partide. A se vedea cazurile Becali, acum Diaconescu. Nu crede nimeni in Becali sau Diaconescu si in prostiile pe care le debiteaza.
Dom’ Tismaneanu…
Unde sunt timpurile de alta data???
Daca Departamentul de Stat (cu bratul sau armat) ar hi fost mai hotarat, se scapau de dictatorul Chavez de, hat, acush 10 ani(2002)
Carter: SUA stiau de lovitura de stat impotriva lui Chavez din 2002
Fostul presedinte american Jimmy Carter a declarat ca Washingtonul ar fi jucat un rol intr-o tentativa de puci impotriva lui Hugo Chavez, in 2002.
„Cred ca nu exista nicio indoiala ca in 2002, Statele Unite stiau de lovitura de stat si este posibil sa fi fost implicate direct”, a declarat Carter pentru ziarul columbian El Tiempo, potrivit Press Tv.
In aprilie 2002, Hugo Chavez a fost inlaturat de la putere pentru 48 de ore.
De asemenea, Carter spune ca popularitatea si influenta lui Chavez au inceput sa scada.
http://www.ziare.com/international/washington/carter-sua-stiau-de-lovitura-de-stat-impotriva-lui-chavez-din-2002-892562
What about El Salvador or Panama? Nothing I guess.
Chiar, what about ? A confunda traficantii de droguri cu ideologia liberala e cam mult chiar pentru castristi.
Domnule Profesor,
Am citit acum citeva minute chiar mesajul (marturia) celui care semneaza I C Ruiz si m-a pus pe ginduri din mai multe privinte.
Imi dau seama cit este de dificil de fapt sa configurezi o veritabila cultura democratica si cit este de important acest ethos pentru prezervarea uni regim liberal. O spun uitindu-ma si la rinocerizarea din jur, incepind cu studentii si terminind cu intelectualii publici. Ceea ce eu numesc fascismul domestic (violenta limbajului, autoritarism, clientelism agresiv, dar mai ales refuzul de a gindi si discuta public in termeni de `fapte` testabile si nu de impresii ), care amesteca autoritarismul de cabinet al lui Basescu cu autoritarismul lui Lukasenko sau Chavez, este partea sumbra a oricarui regim liberal. Chavez este produsul acestei lumi. Pentru ca paradoxal aceasta are efectul de a ne adormi vigilenta democratica. Ma rog, este mult de vorbit.
In a doilea rind, ma uluieste cit de putin se vorbeste la noi si in lumea civilizata despre regimul Chavez. Citeam acum citiva ani in Le Monde cronicile lui Paul Paranagua (sper ca nu-i gresesc numele), care era scrise din perspectiva unui om de stinga lucid, care vedea la fata locului ce face stinga. Au disparut acum, probabil la `la cererea publicului`.
Cordial
Pe CA au aparut probabil toat atatea articole de solidarizare cu anti-chavismul cam cate articole de solidarizare cu metisii saraci din zonele rurale ale Venezuelei au aparut pe Contributors.ro (sau cate ati scris dvs).
Socialismul si comunismul sunt ipocrite si minciunoase de la origini. Ca ideologii mincinoase ce promit raiul pe Pamant indiferent de efort (de la fiecare dupa capacitati, la fiecare dupa nevoi). Aberatiile doctrinare sunt vandute sub ambalajul solutiilor tamaduitoare miraculoase. Subtiri intelectual ideologii stangii comuniste (alesti mai mult pe baza de origini „sanatoase” decat pe baza de capacitati intelectuale) vindeau vise si iluzii intr-un utopic viitor de aur pentru a ascunde mizeria (fizica dar mai ales intelectuala) prezentului. A incercat sa construiasca sistemul asemeni religiei – Mesia Marx, Apostolii Lenin, Stalin si un profet local (Ceausescu, Castro, etc), preotii ce propavaduiesc normele fara sa le inteleaga citand scrierile sfinte (capitalul) explicand totul dialectic. Crede si nu cerceta. Socialismul stiintific, imensa mistificare, in fond secta birocratica. Internationalismul socialist in fond nationalismul rus ce punea miscarile nationale de stanga la remorca sa (celebrul zid din Spania cu Viva Espana scisa de monarhisti si cu Viva Russia scris deasupra de „republicani”, pe timpul razboiului civil). Asa ca oamenii „educati” in minciuna si mistificare, criteriile unice de succes personal in socialism nu aveau cum sa dezvolte altfel de caracter si comportament la nivel individual. Aici stiinta ne ajuta.
Neindoielnic, comunismul a reprezentat o paranteza istorica in dezvoltarea acestei parti de lume. Anii revolutiilor anticomuniste insa au trecut, iar tarile est-europene tintesc ofensiv inainte, pentru recuperarea ramanerilor in urma. Amintirea Dogmei ne prilejuieste sau ar trebui sa ne prilejuiasca, cel mai adesea, reflectii si autoironii pe seama prostiei politice intronate si a incremenirii intr-un proiect alogen. Arheologia anticomunista furibunda si politizanta, cu cautari de potcoave de cai morti si invartiri in jurul cozii, nu inseamna decat o “excitatie sterila”, dupa cum foarte bine l-ati citat pe Max Weber, marele ei cusur fiind ca ne tine pe loc sau, chiar mai rau, ne da inapoi. In Venezuela sau oriunde in lume magia comunismului ar putea functiona, dar nu si in Estul desteptat al Europei (si nici macar anatema, care i se mai arunca, uneori, doar-doar va fi abatut din drum).
PS: Pe articolul precedent v-am postat, cu respectarea disclaimer-ului, cateva intrebari la care nu cred ca n-ati fi avut argumente, pe care, sincer, eram interesat sa le cunosc. Din pacate, non-cenzura pare a fi doar partea menita a fi vazuta a aisbergului democratiei. Probabil ca si aceste randuri vor avea aceeasi soarta…
Apropo de ipocrizie…Tovarasii chinezi stiu cel mai bine cum sta treaba cu „egalitatea”…Ei sunt adevaratii politicieni „de stanga”…
:)
Detalii aici:
http://www.mediafax.ro/economic/cei-mai-bogati-parlamentari-chinezi-ii-fac-pe-toti-congresmenii-americani-sa-para-saraci-9349473/
Din pacate, nici capitalistii (copitalistii, cum ii numeste un prieten…) nu duc lipsa de ipocrizie. Din pacate, capitalistii sunt autorii celei mai penibile fraude intelectuale si morale pe care a dat-o Occidentul in ultimii (cel putin) 100 de ani…Frauda se numeste „global warming” („incalzirea globala”) sau, mai nou, „climate changes” („schimbari climatice”).
Detalii interesante aici:
http://video.google.ca/videoplay?docid=-5576670191369613647
Asa ca, domunle TISMANEANU, comunistii doar AU DESAVARSIT IPOCRIZIA, in manifestarile lor demente…Ea este, din pacate, foarte prezenta SI in lumea capitalista…
Din pacate, chiar STANJENITOR DE PREZENTA!
Sad, but true!
1. Comunismul nu mai are relevanţă „în lumea estică” dintr-un motiv extrem de simplu, dar contra-intuitiv: a pierdut jocul prin el însuşi.
Un alt regim (al unui mare politician renumit prin mustăcioara sa :) ) a pierdut în luptă, după ce fusese încolţit practic de jumătate din planetă (inclusiv Brazilia, care a participat cu un număr mic de trupe la frontul european, cam aşa, ca România în Irak). Şi le-a rezistat ani buni, cu reale şanse de victorie. În În ochii oricărui martor, a căzut sub loviturile inamicilor din afară, aşa cum a căzut şi Imperiul Roman.
„Comunismul sau socialismul estic” a câştigat în faţa inamicilor din afară. A câştigat cel mai distrugător război din istorie, a câştigat numeroase alte războaie, a încolţit Vestul în 1975, a dominat o emisferă şi a stăpânit cele mai multe resurse naturale din lume. A mers din victorie în victorie şi a pocnit ca un balon de săpun.
Oricine este cât de cât raţional nu poate trage altă concluzie decât aceea logică: există ceva, în ideologiile de tip comunist sau socialist, un cancer care le mănâncă pe dinăuntru. Cum spunea Petre Ţuţea, „un cancer mintal”.
~Nautilus