joi, martie 28, 2024

Viitorul a inceput deja: Revoluția umbrelelor și resurecția inocenței în spațiul public

Recomand cu căldură un admirabil articol, informat, lucid si inteligent moral, despre miscarea de protest civic din Hong Kong, numită de-acum revoluția umbrelelor. La 25 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen si de la revoluțiile care au dus la prăbușirea Blocului Sovietic si la sfarșitul Războiului Rece, tinerii din Hong Kong ne reamintesc ca speranța nu moare niciodată, că este posibilă, cum frumos scrie Marius Wamsiedel, doctorand român in sociologie la Universitatea din Hong Kong, resurecția inocenței în spațiul public, abandonarea sentimentului de neputință si angajamentul in favoarea unui proiect de reconstrucție democratică a spațiului public. L-am cunoscut pe Marius Wamsiedel in martie anul acesta, aici, la Washington. Este o mare bucurie sa citesc un text atat de onest si si pătrunzator, o mărturie vibrantă pentru ceea ce numim altruismul civic.

Tinerii din Hong Kong riscă enorm. Să-i susținem in aceasta superbă nazuință de a fi liberi! Trebuie să li se reamintească satrapilor din Republica Populară a Amneziei, cum inspirat a numit o jurnalista americană China comunistă, că nu au dreptul să-si impună ordinea lor totalitară oriunde au chef!

“Protestele continuă la Hong Kong. Cu înverșunare amestecată cu teamă, tinerii s-au întors în stradă după ce pozițiile le-au fost atacate violent de contra-manifestanți ieri și alaltăieri. Situația este volatilă. Pozițiile s-au radicalizat și tot mai puțini reușesc să se țină deoparte de ce se întâmplă. Un aer sumbru, de nedeslușită îngrijorare și amărăciune, s-a coborât peste oraș. Devine tot mai limpede că lucrurile nu au cum să rămână așa, că un deznodământ este iminent și că, indiferent cum se termină povestea, viața în fosta colonie nu va mai fi ca până acum.

Protestele au însemnat resurecția inocenței în spațiul public. Au pornit din convingerea nestrămutată că este de datoria celor tineri să se implice în viața comunității lor. S-au hrănit din iluzia că singurele căi legitime de urmat sunt civilitatea și dialogul. Rezistă în continuare, în ciuda adversităților de tot felul, pentru că temeiul lor e solidaritatea în jurul unor idealuri.

O întâmplare măruntă, care prin însăși banalitatea sa dă seama de caracterul profund al protestelor mai bine decât evenimentele care țin prima pagină a gazetelor, s-ar cuveni aici povestită. Când, la Admiralty, i-am cerut unei organizatoare o agrafă să îmi prind panglica aurie de tricou, și-a dat seama că nu are așa ceva. Fără să stea pe gânduri, și-a desfăcut acul de siguranță din jurul panglicii ei și mi l-a întins. În gestul acesta mărunt – și mai cu seamă în cuceritoarea naturalețe care l-a însoțit – am citit spiritul de generozitate și dezinteresare al revoluției umbrelelor.


În intervențiile brutale de ieri și de alaltăieri ale contra-manifestanților s-a putut vedea imaginea răsturnată a protestelor. Cu forța fizică pe post de argument, într-o dezlănțuire feroce de ură și dispreț, contra-manifestanții au căutat să intimideze, să provoace, să instileze sentimentul că protestele nu au susținerea masselor. Au ignorat însă un lucru elementar: poți cu ușurință demantela o baricadă improvizată pe un bulevard, dar nu poți compromite tot atât de ușor spiritul care a făcut acea baricadă posibilă.

Zilele acestea s-a creat în Hong Kong un clivaj ideologic fără precedent, un clivaj care nu va putea fi depășit multă vreme de acum înainte, indiferent de soarta mișcării de protest. De o parte sunt mai cu seamă tinerii educați, care aspiră la democrație și la independență politică reală. Ei sunt cei care umplu zi și noapte străzile la Admiralty, la Causeway Bay, la Mong Kok, sperând să devină agenții istoriei și artizanii propriului viitor. De cealaltă parte se regăsesc generațiile care, formate în colonialism, s-au deprins să păstreze o distanță sigură față de politic. Sunt cei care cred în virtuțile de origine confuciană ale moderației și conformismului și cei care se tem că instabilitatea ar putea afecta sever interesele economice ale insulei.

Fracturile între idealism și realism, modernitate și confucianism, politic și economic, occidentalism și orientalism durează, desigur, de multă vreme în Hong Kong, dar existența lor era până acum una discretă. Aveau statut de secrete publice – lucruri de care toată lumea are habar, dar pe care nimeni nu le discută. Protestele au ridicat voalul secretivității și le-au azvârlit în prim-planul spațiului public. Vizibilitatea subit obținută nu numai că a amplificat dihotomiile, dar a făcut necesară și o poziționare individuală precisă în raport cu ele. Acum nu mai e loc de ambiguități, oscilații și dublu limbaj, ci doar de opțiuni rezolute și asumate. Viitorul a început deja.”

http://spatiimici.com/2014/10/05/manifestatii-contra-manifestatii-clivaje/

http://spatiimici.com/2014/10/03/insemnari-din-revolutia-umbrelelor/

http://www.hotnews.ro/stiri-international-18249513-cum-vede-doctorand-roman-din-hong-kong-revolutia-umbrelelor-indiferent-cum-termina-povestea-viata-fosta-colonie-nu-mai-pana-acum.htm

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. „Zilele acestea s-a creat în …. un clivaj ideologic fără precedent, un clivaj care nu va putea fi depășit multă vreme de acum înainte, indiferent de soarta mișcării de protest. De o parte sunt mai cu seamă tinerii educați, care aspiră la democrație și la independență politică reală. Ei sunt cei care umplu zi și noapte străzile …, sperând să devină agenții istoriei și artizanii propriului viitor. De cealaltă parte se regăsesc generațiile care, formate în colonialism, s-au deprins să păstreze o distanță sigură față de politic.”

    de nobis fabula narrat

      • Nu prea e acelasi lucru. Manifestantii din Timisoara luptau pentru democratizarea intregii Romanii, nu doar a orasului lor. Revendicarile celor din Hong Kong se limiteaza la respectarea statutului special si la evolutia acestuia in directia democratizarii. N-au treaba cu ce se intampla in restul tarii.

  2. Intrebari: 1. Au dreptul „progresistii” sa solicite modernizarea? 2. Au dreptul „conservatorii” sa solicite status quo-ul? 3. Se poate decide „democratic” intre cele doua obtiuni, adica sa decida „majoritatea”? E asta cea mai buna solutie? 4. (intrebare cheie :) ) Este decizia lasata pe seama locuitorilor Hong Kong?

    • Astea sunt sofisme de doi lei, sub masca unor întrebări care vor să pară de bun simț.

      Acolo nu e vorba de nicio modernizare impusă de progresiști, acolo China vrea să valideze în prealabil candidații, de la asta au izbucnit protestele. Adică vrea să transforme alegerile într-o glumă proastă, exact cum erau și în România lui Ceaușescu.

      Deci ”progresiștii” care au iești în stradă sunt mai degrabă ”conservatori”, dacă tot e să ridiculizăm categoriile.

      • Si in Romania e la fel, tov. ponta victor viorel candidat din Tg Jiu cand el este in Bucuresti mai mult de 185 zile/an….

  3. China nu va accepta nici un dram de democratie in HK ceea ce ar inseamna pe de-o parte lipsa de control politic lucru inacceptabil pt. orice regim comunist si pe de alta parte orice libertate de gandire e considerata un virus periculos ce trebuie imediat distrus pt. a opri raspandirea lui pe continent. Parerea mea e ca vom avea un nou Tienanmen, din pacate Se stiu tensiunile la care e supus Taiwan-ul de reprezentantii acestei lepre ideologice.
    A existat desigur Tienanmen si intr-adevar lucrurile s-au miscat dupa genocid insa nimic esential. Regimul comunist nu a facut altceva decat sa creeze o supapa de supravietuire economica cu unicul scop al supravietuirii politice punandu-si cetatenii sclavi la bataie si dezvoltand un spionaj economic la scara larga.Companiile vestice au sarit voioase la o astfel de pleasca contribuind astfel la perpetuarea si super-dezvoltarea unui regim politic genocidar. Vreau sa mentionez in mod special ca nu arunc vina pe Vest pt. atrocitatile savarsite de regimul comunist chinez. Acesta din urma este total raspunzator de aceste fapte. Vreau sa spun insa ca politic trebuia gandit diferit situatia de dupa 1989 si ca modul in care s-a procedat a fost total gresit, ca sa nu spun idiot. Iata ca ne confruntam de data aceasta cu o Rusie condusa de un nou Stalin si cu o China neschimbata ideologic si infinit mai puternica economic si militar decat inainte de ’89.
    Pesimismul meu privind deznodamantul prezentei revolte democratice din HK vine din lipsa totala de neincredere fata de comunisti ca vor solutionarea pasnica a situatiei. Toate manifestarile impotriva regimului incepand cu Tienanmen si sfarsind cu Liu Xiaobo au fost tratate asijderea, acestea reprezentand precedente ce nu te incurajeaza sa fii optimist. Ca sa nu mai vorbesc de tacerea asurzitoare a lumii democratice in comparatie cu magnitudinea evenimentelor. Nu sustin sub nici o forma futilitatea acestei demonstratii pt. democratie. Din contra, o consider nu numai un act crucial politic dar si de un curaj sublim.
    Singurul lucru ce-mi ramane de facut este sa ma rog ca deznodamantul sa fie cel dorit de protestatari si ca nimeni nu va fi ucis.

  4. Copiii ăia au dreptate și spun în gura mare ceea ce mulți locuitori din Hong Kong ar exprima deschis dacă nu s-ar teme că „două țări-un singur sistem”, se referă mai cu seamă la ministerul de interne de la Beijing. Subjugarea Hong-Kong-ului la sistemul comunist este un pas înapoi pentru locuitorii fostei colonii- și oricum, China nu are experiența sistemelor multiple mai mult decât au avut-o prefecții olteni în Ardeal sau Bucovina. Sudul Chinei are un mileniu și mai bine de istorie și deschidere (voită sau impusă colonial) diferite de nord- dincolo de deosebirile lingvistice, etnice și efectul pozitiv al ultimului sfert de veac de colonialism britanic, zona are un venit per capita de 5 ori mai mare decât „continentul”- toate adunate laolaltă cu siguranță ar trebui să explice de ce oamenii de acolo gândesc altfel decât conaționalii de la nord și mai ales conducerea din capitală (Bei-Jing înseamnă capitala imperială de nord iar Nan-Jing cea de sud). Și să nu uităm că populația Hong-Kong-ului este formată în majoritate din descendenți ai celor care au fugit de război civil sau comunism.
    Nu cred că viitorul imediat al Chinei va fi chiar atât de liniar pe cât îl proiectează PCC- până acum văd că „marile procese de corupție” au un substrat net politic, fiind vorba de foști adversari direcți ai președintelui Xi, ori de antagoniști față de un anume nucleu al puterii de la Beijing. A intra „cu coasa” în mandarinatul comunist care s-a îmbogățit alături de capitaliști adevărați, pentru a salva aparențele, impune un conflict aproape deschis cu o castă politico-militară care nu cred că va renunța prea ușor la privilegii. Pe de altă parte, o consolidare a centrului prin reconstituirea unui fel de Revoluție Culturală, nu cred că mai este posibilă- cele câteva sute de milioane care au ieșit din regimul de condamnare la 2 dolari pe zi sau mai puțin își datorează salvarea unui sistem cvasi-capitalist. Posibil să vedem un fel de metamorfoză într-o copie a Kuomintang-ului, unde accentul se pune mai mult pe controlul politic și se aruncă peste bord ipocrizia modestiei comuniste. Chiang Kai-shek nu este mai puțin venerat pe fosta Formosa, decât e Mao în RPC. Poate următorii 10 ani sînt mai critici ca niciodată, chiar mai mult decât prima decadă a epocii Deng.
    Pe de altă parte, cinic vorbind, turbulențe în China ar afecta economia mondială, tot așa cum o Rusie anarhică ar avea un impact considerabil asupra Europei. Cred deci că liderii mondiali vor continua să fie bilingvi și vor avea un discurs de consum intern și altul față în față cu partenerii chinezi, unde vor face tot ce le stă în putință pentru a menține „stabilitate și echilibru”. O temere constantă rămâne goarna naționalistă/expansionistă, un instrument de fanfară predilect pentru orice sistem care se simte amenințat și preferă doparea populației cu lozinci și sloganuri în locul unei represiuni directe.
    Și tot pe o notă cinică- știrea cea mare a fost nu acest sit-in al studenților ci faptul că Apple a primit 2 milioane de comenzi pentru noul iPhone în primele 6 ore după ce guvernul de la Beijing și-a dat acordul pentru introducerea noului smartphone pe piața chineză.

    • Două sisteme, o singură țară, îmi cer scuze pentru scăpare. În 2009, a călători cu avionul din China continentală în Hong Kong era considerat totuși o ieșire din țară și necesita o altă viză pentru a reveni pe mainland.

  5. Si vecinii nostri ucrainieni au iesit nu de mult in strada, iar acum au razboi civil; asa ca mai putina inocenta si mai multa luciditate…

  6. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Scrieti frumos, cu multa pasiune.
    Dar, cu mii de ani in urma, Ecleziastul scria, nu-i nimic nou sub soare.
    Dupa ce imperiul chinez se destramase, a venit Mao (cu ajutorul lui Stalin) si l-a reunificat; mai apoi, Deng l-a pus economic pe picioare. Acum, la putere se afla, ca si pe vremea imparatilor, o birocratie corupta, care e decisa sa-si pastreze pozitiile, cu orice pret.
    Sunt unii care vor o democratie ca in America, sau ca in Anglia, dar cine-i asculta.
    Si in „primavara araba” au fost tineri idealisti, educati, vorbitori de engleza, care voiau tot felul de lucruri; ce-a iesit a fost Daesh, in care alti tineri vorbitori de engleza (nascuti in Anglia, sau in America, si beneficiind acolo de toate drepturile pe care le ofera democratia), ii decapiteaza pe occidentali.
    In America, un musulman prost deghizat, ibn Hussein, a ajuns presedinte din motive de corectitudine politica (nu e frumos sa-i ceri certificatul de botez) si acum duce democratia de rapa.
    Regimurile totalitare considera ca democratia e bolnava (sau bolnavicioasa), daunatoare, si fac tot ce-i posibil pentru a o distruge, concomitent sugand-o ca niste capuse.
    In Romania, dupa scurte interludii, nu toate pozitive (cele pozitive – A.I. Cuza, Casa Regala), iar au venit la putere fanariotii.
    In Israel, unde locuiesc eu, mentalitatea e ca intr-un targusor evreiesc, si toti suspusii cauta un boier, sa-l serveasca.
    Dv. aveti noroc: traiti intr-un loc unde a mai ramas ceva libertate. Nu stiu ce va fi dupa urmatorul razboi mondial (care deja a inceput), dar pana una-alta bucurati-va de ce va sta la dispozitie.
    Nu-i nimic nou sub soare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro