Home » Dosar Stalin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Virtutea luciditatii: Iuri Glazov si soarta comunismului

Vladimir Tismaneanu iulie 17, 2013 Dosar Stalin, Global / Europa, Politica & Doctrine
3 comentarii 1,265 Vizualizari

În 1985, URSS părea nemuritoare. Majoritatea experților în chestiunea sovietică erau conștienți de tensiunile insurmontabile din interiorul sistemului („contradicții”, în limbaj hegelian-marxist), dar foarte puțini au anticipat sfârșitul iminent al regimului. De fapt, asemenea vederi existau mai cu seamă în rândul enclavelor disidente – mici și încolțite – din însăși Uniunea Sovietică și din Europa Centrală și de Est. Majoritatea intelectualilor occidentali, însă, erau prea ocupați pentru a scruta acțiunile tainice ale Biroului politic (Politburo), iar activitățile de disidență le considerau compromise de reverie romantică. Disidenții puteau fi admirați, dar nu luați prea tare în serios. Existau și excepții, desigur, între care Zbigniew Brzezinski, Robert Conquest, Leo Labedz, Martin Malia, Peter Reddaway, Richard Pipes, Robert C. Tucker și Adam Ulam.

Specialist în culturile orientale și profesor la Universitatea din Moscova, Iuri Glazov (1929-1998) a fost un umanist nobil și un democrat profund angajat. S-a alăturat acestei contraculturi disidente cvasi-subterane. Din pricina vederilor sale eretice, i s-a luat dreptul de a preda. În cele din urmă, a părăsit Uniunea Sovietică împreună cu familia și s-a stabilit în Canada, unde a predat studii ruse vreme de mulți ani la Universitatea Dalhousie din Noua Scoție. Principalele sale preocupări erau legate de rolul intelighenției ruse în formularea discursurilor și a strategiilor de opoziție, de dinamica stalinismului și a post-stalinismului, precum și de frământările introspective ale acelora care au refuzat să trăiască (în) Marea Minciună.

Mulți universitari occidentali, mai ales în anii ʼ70, în perioada de destindere, au tratat instituțiile sovietice ca fiind similare celor din Vest, încercând să facă abstracție de preeminența ideologiei. Asemenea lui Aleksandr Soljenițîn, Iuri Glazov considera ideologia principalul fundament al dictaturii comuniste. Ideologia sanctifica absoluta falsificare a realității, construia o suprarealitate ritualizată și o viziune pseudoștiințifică – mistică, de fapt – asupra istoriei.

A publicat o carte cu adevărat excepțională, “The Russian Mind Since Stalin’s Death”, în 1985, la D. Reidel Company, o respectată editură academică. Am citit-o recent și am fost frapat de extraordinara preștiință și sagacitate intelectuală a autorului. Înainte ca glasnost să devină ubicuul cuvânt la modă, Glazov a identificat căutarea adevărului ca metodă subversivă de opoziție față de sistem și de recuperare a demnității civice. Pentru el, cea mai importantă trăsătură psihologică a sovietismului era sentimentul universal de frică:

“Există un sentiment pe care oamenii care trăiesc în țări netotalitare sunt incapabili să îl înțeleagă în mod adecvat: un sentiment al fricii într-o țară fără lege și fără justiție. Acest sentiment de frică putea fi citit în priviri și pe chipuri; putea fi simțit în glasuri și auzit în discursuri. Sentimentul de frică distruge procesul de comunicare între oameni. Ei spun ceea ce nu cred. Aud în cuvintele celorlalți altceva decât ceea ce se crede. Cine creează această atmosferă de frică? Cine o solicită? Poate fi ea ținută sub control? În ce măsură modifică acest sentiment al fricii întreaga natură a unei persoane?”

Acestea sunt întrebări tulburător de vitale (sau, în condițiile sovietice, mortale), la care Glazov oferă răspunsuri remarcabil de persuasive. Frica și falsitatea erau strâns legate în geneza a ceea ce viza sistemul, Omul Nou, Homo Sovieticus. Comunismul nu a fost doar o revoluție politică și socială, ci – mult mai important – a susținut o mutație antropologică.

Pasajul citat mai sus face parte din capitolul dedicat însemnătății pe care moartea lui Stalin a avut-o pentru cultura politică sovietică. Șaizeci de ani s-au scurs de la acel moment de cumpănă, iar fantoma lui Stalin continuă să bântuie mentalul rus. Analiza edificatoare a lui Iuri Glazov ar trebui citită de către toți cei care doresc să înțeleagă relația dintre stalinism, post-stalinism, post-sovietism și putinism. Nu trebuie să uităm că el a scris studiile incluse în acest volum cu ani buni înaintea venirii la putere a lui Mihail Gorbaciov, când – conform consensului aproape universal – colosul birocratic sovietic mai putea dura încă multe decenii. Iuri Glazov și-a dat seama că intelectualii urmau să joace un rol crucial în schimbările ce aveau să vină. De fapt, gorbaciovismul poate fi văzut drept ideologia și practica intelighenției neomarxiste de partid.

Unul dintre cele mai provocatoare capitole se concentrează asupra lui Iuri Andropov, fostul șef KGB care i-a urmat lui Leonid Brejnev în funcția de secretar general în noiembrie 1982. Andropov a fost de fapt mentorul lui Gorbaciov, iar modul în care el a ignorat potențialul eretic al protejatului său rămâne în mare măsură un mister. Pentru loialiștii KGB, Andropov a fost autenticul – chiar optimul – lider sovietic. Nu e de mirare, așadar, că Vladimir Putin îl venerează, încurajând în ultimii ani dezvoltarea unui mini-cult al lui Andropov.

Viabilele analize ale lui Iuri Glazov converg cu acelea ale lui Robert C. Tucker, important expert în Stalin, profesor la Princeton și autor al The Soviet Political Mind, titlu de căpătâi în studiile sovietice. Ambii gânditori au înțeles că sistemul, odată stins zelul ideologic, era sortit pieirii. Degradarea credinței a fost un catalizator decisiv pentru ruinarea întregului sistem. Din utopia marxist-leninistă originară nu a mai rămas decât cinism, confuzie și dezgust față de promisiunile încălcate. Pentru Glazov, cel mai clar indicator al colapsului revoluționar a fost faptul că până și birocrații de partid tratau mitologiile oficiale drept enunțuri goale, soporifice. Nimic nu surprinde mai bine natura acestui sistem decât o glumă citată de către Yuri Glazov – Radio Erevan întreabă: „Ce este marxism-leninismul, o știință sau o artă?”. Răspunsul: „Este probabil o artă. Dacă ar fi fost o știință, s-ar fi încercat mai întâi pe animale.”

Articol apărut pe Frontpagemag, la 30 aprilie 2013, sub titlul “The Virtue of Lucidity: Yuri Glazov and the Fate of Communism”

http://frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/the-virtue-of-lucidity-yuri-glazov-and-the-fate-of-communism/

Mulțumiri Monicăi Got pentru traducere.

Textul de mai sus a aparut pe portalul “In Linie Dreapta”:

http://inliniedreapta.net/dereferinta/virtutea-luciditatii-iuri-glazov-si-soarta-comunismului/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. comentariu spune:

    Subiect dificil si profund pentru a carui abordare au fost necesare studii aprofundate si o intelegere a comunismului si stalinismului sovietic, schiteaza modul de aboradare al autorului si rezultatul unui articol captivant pentru specialisti si istorici cit si pentru unii novici.
    Din pacate “sentimentul universal de frică” este cultivat si azi, iar importanta lui este inteleasa de autor asa cum este practicata si in societatile asiatice in tot parcursul istoriei, dar si pe alte meridiane.
    Constringerile sunt cauza functionarii sistemelor.
    Am cunoscut sentimentul de frica si vad cum este cultivat si azi.
    Este practica departe de filantropie asa cum a fost definitia de inteleptii antici si de umanisti.
    Cineva spune ca este un mare pacat ca Uniunea Sovietica s-a destramat.
    Am fost socat si ma gindeam ca poapoarele sovitice aveau dreptul la liberate.
    Rezultatul se poate judeca dupa referinta.
    Vazut din afara caderea Uniunii Sovietice este un fapt negativ pentru majoritatea oamenilor si statelor.
    Uniunea Sovietica imi spunea acel om a facut mult bine oamenilor si statelor in blocul opus.
    Acum vedem rezultatul:
    -blocul opus se prabuseste…

  2. T. Bucur spune:

    Domnule Profesor, cu multi ani in urma, inainte de 1989, un amic imi spunea ca unul dintre dizidentii de prim rang (Soljenitin? Havel?) ar fi afirmat asa: “ar fi suficient ca nimeni sa nu mai aplaude cuvantarile liderilor comunisti, pentru ca sistemul sa se prabuseasca”.
    Cunoasteti daca si cine a spus asta? Si daca si dvs. credeti ca ar fi fost suficient?
    Prin anii 87-88 eu am incercat un experiment pe invers: in institutia in care lucram aparuse obiceiul ca la pronuntarea numelui Tovarasului sa ne ridicam toti in picioare si sa aplaudam. Nu si la pronuntarea numelui Tovarasei. La una dintre sedinte, eu am vrut sa ingros si m-am ridicat in picioare si am inceput sa aplaud si la pronuntarea numelui Tovarasei. Nu am fost urmat de nimeni, cei in Prezidiu m-au privit mustrator, eu m-am asezat la loc cu o figura de vinovat pentru gafa respectiva. Nu mi-a reusit deci. Cred insa ca toti au inteles gestul meu ca o incercare de a impinge lucrurile in ridicol.

    • Ideea lui Soljenitin, ca si a lui Havel, era sa nu participam la perpetuarea minciunii. Deci, a nu aplauda insemna un inceput al trairii in adevar. Nu, n-ar fi fost suficient, dar putea fi (a si fost in multe cazuri) un inceput necesar.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)