Home » Analize »Armata »Global / Europa » Citesti:

Visul chinezesc, cultul “Regatului din mijloc” și obsesia încercuirii strategice

Serban F. Cioculescu septembrie 7, 2017 Analize, Armata, Global / Europa
12 comentarii 4,211 Vizualizari

Acum câteva zile a avut loc la Xiamen, în sudul Chinei, summit-ul anual al BRICS, grupare formată din China, Rusia, India, Brazilia și Africa de Sud, adică state cu economii emergente aspirând să creeze o nouă ordine economică menită să rivalizeze cu cea creată acum peste jumătate de secol de către SUA. Președintele chinez a anunțat că țara sa va aloca fonduri de 80 milioane USD pentru cooperarea economică și tehnologică, mai ales că grupul are și o bancă (Noua Bancă de Dezvoltare – NDB). Nu avem o dovadă clară că chinezii ar urmări transformarea BRICS într-o alianță militară, dar competiția la nivelul blocurilor regionale economice e tot mai dură. Acum când Donald Trump cere Americii să devină izolaționistă și protecționistă (desființând inclusiv acorduri de liber schimb profitabile), Xi Jinping militează pentru păstrarea comerțului mondial deschis și pentru multilateralism. Cine ar fi crezut că așa ceva e posibil, chiar și cu doi ani în urmă? Leadership-ul chinez simte că deciziile aparent mioape ale Americii pot facilita ascensiunea țării lor pe primul loc mondial la nivel economic  și ulterior, logic, și la cel militar.  Nu se observă grabă în gândirea strategică a chinezilor, ei au multă răbdare și apreciază că în prezent timpul lucrează în favoarea lor. Americanii par a fi cei dornici să „rezolve” cât mai rapid problema chineză, deși puțini sunt cei ce înțeleg în profunzime ce reprezintă China cu adevarat.

Nu există nicio îndoială că elitele politico-militare chineze se tem de planurile strategice și acțiunile actuale și viitoare ale SUA și Japoniei, state cu care China a purtat războaie în trecut și pe care le consideră capabile să îi stopeze ascensiunea către statutul de prima mare putere a lumii, statut ce rezonează cu imaginea din trecut a Chinei ca “regatul din mijloc”, esența civilizației și valorilor morale, regat înconjurat și amenințat de barbari. După cum spune profesorul american de relații internaționale John Mearsheimer, „China tinde să considere atât Japonia, cât și Statele Unite drept inamici potențiali” iar “în loc să se amelioreze, relațiile Chinei cu Japonia și cu Statele Unite s-au înrăutățit  de la sfârșitul Războiului Rece încoace”. [i] Competiția geostrategică e evidentă la nivelul menținerii de trupe americane în Asia de Est, a dezvoltării de rachete balistice cu efect de cursă a înarmării și sisteme de scut care să blocheze atacurile cu rachete, a sumelor colosale alocate apărării de către SUA (locul unu în lume) și RPC (locul doi, la mare distanță de lider), iar țări precum Taiwan și Coreea de Nord constituie potențiale puncte declanșatoare de crize și războaie.

Dar oare ce crede opinia publică chineză? Majoritatea sinologilor (atât occidentali cât și chinezi din diaspora sau din Taiwan) vorbesc de existența unui naționalism chinez efervescent și periculos pentru stabilitatea regională și chiar pentru viața politică internă din China.[ii] Sentimentul de umilință colectivă (în special secolul al-XIX-lea fiind considerat de majoritatea chinezilor ca unul al umilinței) a generat frustrare și un naționalism virulent, de care elitele comuniste se tem și care, în principiu, le împiedică finalmente să facă anumite compromisuri utile în relația cu Japonia, Vietnam, Filipine sau India, de pildă prin a acepta o împărțire mai corectă a apelor/insulelor Mării Chinei de Sud. William A. Callahan a demonstrat credibil că în China actuală există o obsesie a umilinței naționale tradusă prin muzee, cărți, cântece, parcuri și chiar prin existența unui “Atlas al secolului de umilință națională din China modernă“.[iii] Ca reacție la sentimentul de umilință colectivă și la psihoza victimizării, a fost cultivat intens mitul salvatorului național, sub forma elitelor comuniste și mai ales a fostului conducător suprem Mao Zedong (comandantul triumfător al armatei roșii chineze). După evenimentele din Piața Tien An Men, dar și după reprimarea cruntă a sectei religioase Falun Gong, guvernul chinez a lansat o campanie masivă de educație patriotică care a apelat la naționalism spre a contracara ideile liberale-progresiste ale unei părți din tineretul adept al democrație în matrice occidentală și pentru a obține loialitatea cetățenilor față de partid și patrie.[iv] Existența sentimentelor naționaliste grefate de așteptări colective privind “visul chinezesc“, expresie lansată de actualul președinte Xi prin 2012 și concretizată în putere economică, prosperitate pentru toti chinezii, hegemonie regională în spațiile maritime adiacente, repararea nedreptăților geopolitice din trecut, a condus RPC să aibă revendicări care au antagonizat o parte dintre vecini.

Existența unei situații de contencios cu state vecine mai mici pentru controlul Mării Chinei de Sud si a insulelor Spratley si Paracelsus (Beijingul revendicând controlul cam a 90% din acest spațiu maritim, conform așa numitei “linii a celor nouă puncte” și fiind în dispută cu Vietnam, Filipine, Malaezia, Taiwan etc.), conflictul cu Japonia pentru Insulele Senkaku (Diaoyu), dar și contenciosul teritorial cu India (căreia China îi solicită să retrocedeze anumite teritorii din nord precum statul Arunashal Pradesh), determină dezvoltarea accelerată a forțelor armate, cu o creștere spectaculoasă a bugetelor militare, în ultimii circa 20 de ani. Beijingul a avut deja războaie cu multe dintre țările cu care acum are conflicte teritoriale, de aceea, probabil, ia în calcul posibilitatea unor noi episoade militare, desigur în contexte pe care le va defini ca auto-apărare legitimă. Deoarece și poporul chinez, și popoarele din India, Vietnam, Japonia sunt convinse că au dreptate (invocând argumente istorice și/sau juridice), riscul de război e sporit. Niciun lider național nu pare dispus să facă pași înapoi, să accepte compromisuri salvatoare – de pildă tutelă comună sino-japoneză asupra Senkaku, împărțire a insulelor din Marea Chinei de Sud prin recurs la arbitraj internațional, mici rectificări de graniță cu India.

Acum treizeci și șapte de ani, liderul PCC  Deng Xiaoping a început marile reforme care au scos China din sărăcie și subdezvoltare cu accent pe economie și agricultură, nu pe forțele armate – el a pus dezvoltarea armatei (PLA – Armata Populară de Eliberare) pe locul al patrulea în rândul elementelor de strategie pe termen lung. China a ajuns însă, în ultimul deceniu, să aibă o armată beneficiară al celui de-al doilea buget militar al lumii, circa 145-150 miliarde USD în 2015 (e drept că mult în urma SUA cf The Military Balance 2016 – IISS ce indică 596 miliarde USD pentru nord-americani) [v], dotată cu numeroase rachete balistice, sisteme de apărare antiaeriană, vase militare moderne, submarine avansate tehnologic, avioane de vânătoare performante etc. La un PIB de circa 21,14 trilioane USD, RPC investește în apărare circa 1,9%, similar procentual cu ceea ce se cere statelor NATO (2%). Nu alocă mai mult deoarece nu vrea să pună în pericol creșterea economică și bunăstarea economică a chinezilor de rând, aceasta din urmă încă destul de redusă, statistic vorbind. Se estimează că PLA a atins gradul necesar de mecanizare și tinde să devină o forță militară informatizată puternică, urmând ca în 2020 să se ajungă la “three-step development strategy”. Președintele Xi a preluat titlul de comandant suprem al armatei în 2016, deși el era deja președintele Comisiei Militare Centrale. E așadar primul lider al PCC (secretar general) care devine în timp de pace comandant suprem. E și președinte al Comisiei Naționale Centrale de Securitate, recent creată în anul 2013.

Războiul informațional este o componentă cheie a armatei chineze. Recent-creatul departament Strategic Support Forces (SSF) dispune de circa 150.000 militari iar încă 150.000 sunt pentru alte activități, inclusiv cyber-security. Diverse analize publicate în SUA arată că Beijingul are la dispoziție numeroși hackeri și combatanți cu arma ciberentică, plătiți de guvern și organizați oficial, dar în secret. Însă Beijingul neagă acest lucru, precizând că la rândul său este o victimă a unor grupuri de hackeri și crackeri.

Există o preocupare din ce în ce mai mare pentru tehnologia cuantică – se știe că în august 2016 chinezii au lansat primul satelit cuantic Micius, o adevărară revoluție științifică mondială, adeverind faptul că în ultimii ani știința informației cuantice se află în centrul noii paradigme de dezvoltare a securității naționale chineze. După revelațiile lui Edward Snowden, analiștii americani apreciază că oficialii chinezi au decis să aibă acces la tehnologii de vârf care nu permit accesul adversarilor în sistemele de informații naționale sau îl fac extrem de dificil: prin quantum key distribution se obține o tehnică criptografică ce garantează circulația informației în siguranță. Criptografia cuantică oferă acces la un sistem de protecție a bazelor de date electronice extrem de greu de hack-uit – prin utilizarea de chei criptografice schimbul de informație apelează la “inseparabilitatea cuantică” (quantum entanglement), stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele, particule aflate la mari distanțe sunt conectate. Dacă RPC va avansa în tehnologia radarelor cuantice și a navigației cuantice, va reuși să reducă și mai mult din asimetria de putere față de SUA.

Pe măsură ce Beijingul a reușit să securizeze granițele interne și să obțină anumite garanții de securitate din partea majorității statelor vecine (de pildă Rusia și Afganistan, privind vechi neînțelegeri teritoriale), s-a orientat către o strategie preponderent maritimă [vi], dorind să contracareze prezența percepută ca prea activă a SUA în Marea Chinei de Sud și de Est. De asemenea, o astfel de strategie limitează desfășurarea puterii navale a Japoniei si Coreei de Sud, state care au alianțe militare cu SUA și tensiuni latente cu statul chinez.

Construind mai multe insule artificiale pe suportul unor atoli coraliferi în Marea Chinei de Sud (fapt ce dăunează mediului ecologic maritim și limitează libertatea de navigație a altor state), proclamând zone de control aerian defensiv exclusiv (Air Defense Identification Zone) foarte extinse, ce se suprapun peste zonele similare ale statelor vecine (în Marea Chinei de Est), revendicând cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud (cam 90%) pe baza unor dovezi de tip istoric ce duc către Antichitate (când China era un imperiu iar popoarele vecine acceptau suveranitatea împăratului, considerat fiu al cerului, și să plătească tribut), statul chinez își proiectează puterea și își revendică rolul de putere regională dominantă, ducând cu gândul la ideea imperială care a dăinuit și a fost solidă timp de mii de ani, e drept cu unele sincope – perioade când statul a fost invadat și/sau cucerit de triburi nomade (hunii, mongolii, manciurienii) sau a trecut prin război civil și fragmentare teritorială. Așadar, Beijingul vede Marea Chinei de Sud ca pe “teritoriul albastru național“, extensie naturală a bazei fizice a statului. Se afirmă că din era dinastiei Han diverși navigatori chinezi au descoperit insulele din această mare, în secolul II î.d.C. Se mai arată că, în epoca medievală a imperiului, sub dinastiile Ming si Qing, pe hărți apăreau Insulele Spratley ca fiind în compoziția acestuia. Evident, Vietnam, Filipine, Malaezia sau Brunei nu acceptă aceste argumente, considerând că nu reflectă ordinea de drept internațional actual. De aceea Japonia, partener economic și simultan rival geostrategic al Chinei, are de câțiva ani o politică de coagulare a unei coaliții de voință, alături de state mai puțin dezvoltate economic, militând pentru păstrarea nealterată a staus-quo-ului și consolidând capacitatea de reziliență a unor țări ca Vietnam și Filipine, spre a le ajuta să reziste presiunilor chineze.

Din dorința de a arăta propriului popor că țara nu va mai fi umilită vreodată de un agresor extern rapace (sau de o coaliție ostilă), conducerea de stat de la Beijing denunță vehement operațiile de tip freedom of navigation – FONOPs (operații de menținere a libertății de navigație) conduse de SUA (mai ales în mandatul prezidențial al lui Trump), susținute de către Japonia, Marea Britanie, spre a asigura statutul de ape internaționale, deschise navigației în Marea Chinei de Sud, și nu de ape teritoriale pe care un stat ar avea dreptul să le controleze. Le denunță, deoarece credem că percepe situația ca pe un joc de sumă nulă: aceste insule artificiale sau naturale (Spratley, Paracelsus) măresc puterea statului chinez și o diminuează pe cea a rivalilor, iar orice cedare ar fi semn de slăbiciune, ar sugera că era umilințelor nu s-a încheiat cu adevărat.

Este oare posibilă escaladarea unui incident legat de asemenea acțiuni? De pildă, ar putea marina chineză să blocheze trecerea unui vas militar american și să îl avarieze accidental, caz în care marina americană ar riposta, ajungându-se la război regional sau chiar mondial? Teoretic ar fi posibil – să ne gândim la incidentul din aprilie 2001 între un avion militar chinez de interceptare J8II și unul american de spionaj EP 3 E ARIES II (soldat cu moartea pilotului chinez și aterizarea forțată apoi sechestratea temporară  a navei americane pe insula Hainan) -  dar riscul să se ajungă la război pe scară largă este foarte redus momentan deoarece nici China nici SUA nu acceptă ideea unui război nuclear cu efecte reciproc devastatoare iar economiile lor sunt puternic interdependente. Doar dacă sistemul anti-rachetă american ar deveni ultra-eficient, iar administrația Trump (si cele ce îi vor succeda) ar duce la capăt cu succes maxim planul unui război comercial contra Chinei, acuzată că lovește în productivitatea americană mai ales prin devalorizarea monedei, protejarea excesivă a pieței interne și prețuri de dumping la export.

Pe de altă parte, Republica Populară Chineză nu a renunțat niciodata la posesia insulei Taiwan (oficial numită Republica China) și probabil ar fi dispusă să riște inclusiv un conflict militar de anvergură spre a asigura reunificarea țării. Însă e puțin probabil că ar gândi să atace militar SUA altfel decât in ipostaza autoapărării. E de presupus că SUA și China vor evita să întreprindă acțiuni extrem de provocatoare care să poată conduce spre confruntări armate. Însă acțiunile oficialilor taiwanezi de distanțare de interesele Beijingului generază frustrare și agresivitate verbală din partea acestuia, iar SUA se văd nevoite să repete angajamentele defensive asumate în epoca Războiului Rece față de statul taiwanez (pe care paradoxal Washingtonul a încetat să îl recunoască din 1979, atunci când a recunoscut R.P.C. ca singurul guvern legitim, și a permis scoaterea lui din ONU dar l-a înarmat periodic, cu arme moderne letale, spre iritarea Beijingului). Ar mai exista scenariul unui atac preemptiv, dar are o probabilitate foarte scăzută, RPC nu dorește un război devastator cu SUA. Însă prin presiuni și negocieri ar dori ca americanii să nu mai asigure vreo protecție Taiwanului, ceea ce Washingtonul nu acceptă deoarece ar părea o cedare din lașitate și nu din calcul strategic.

Să mai spunem că, de vreo cinci ani, Beijingul are ca doctrină oficială în relațiile cu SUA – “noul tip de relații între marile puteri” (xin xing daguo guanxi), bazat pe evitarea jocului de sumă nulă și împărțirea sferelor de influență. Dacă ex-președintele Obama părea să accepte cumva necesitatea armonizării cu partenerii chinezi, Trump din contră, vede China ca pe marele rival economic pe care trebuie să îl dobori ca să te asiguri că “America is great again“. După cum spune Graham Allison, renumit professor de studii strategice la Harvard, există o probabilitate semnificativă de război, dacă cele două super-puteri nu își vor modera țelurile și nu vor da dovadă de prudență strategică. Liderii chinezi și americani dovedesc în prezent “un complex de superioritate extrem”, invocând istoria și realizările politice și culturale majore care le recomandă națiunile ca lideri civilizaționali ai lumii și nu doar fruntași economici și tehnologici. Cu mult înainte ca Trump să laseze faimosul slogan, președintele chinez Xi Jinping a afirmat în 2012 “națiunea noastră este o națiune măreață”.[vii] Aici ajungem la metafora celor două săbii care vor să intre în aceeași teacă… Și totuși posesia armelor nucleare este poate elementul esențial ce descurajează alte state să caute un conflict militar cu China. Se estimează că numărul lor ar fi de circa 140-150 de rachete balistice intercontinentale bazate la sol (ICBMs), plus încă 48 de rachete aflate pe submarine și aproximativ 260 de bombe nucleare ce pot fi transportate cu avioane bombardier.

Pe termen lung, rivalitatea sino-americană și tendința unor state din Asia de Est și de Sud de a balansa contra Chinei din teama față de potențiala sa hegemonie regională, ar putea fi parțial compensate de un plus de moderație în scopurile politicii externe din partea Beijingului, cu condiția ca amalgamul de naționalism, comunism și idei moștenite din epoca imperiului – de exemplu confucianismul și doctrina “Tianxia” – adică toate câte sunt sub cer  – “all under heaven”-  se supun împăratului (“Son of Heaven”)/liderului chinez, expresie veche de circa trei milenii a centralității statului și suveranității absolute a conducătorului [viii] – să fie ținut în control și dirijat către activitățile economice, culturale și instituționale care să ajute la menținerea păcii în lume.  În cele din urmă nu exagerăm prea mult dacă spunem că asistăm la rivalitatea dintre o republică imperială (SUA) și un imperiu republican (China)…

* (acest studiu face parte dintr-un viitor articol amplu dedicat puterii militare a Chinei și competiției cu SUA)


Note___________________


[i] John J. Mearsheimer, Tragedia politicii de forță, Ed. Antet, traducere Andreea Năstase, București, 2010, pp. 267- 268. Autorul arată că mulți cercetători chinezi cred că alianța americano-japoneză ar putea periclita securitatea națională, unitatea teritorială și modernizarea Chinei. La rândul lor experții japonezi au început să înțeleagă la mijlocul anilor 90 că relațiile țării lor cu Japonia vor fi tot mai încordate și greu de gestionat, opiniile lor devenind “considerabil mai dure“, dovadă a unui “realism încordat“. (p. 267)

[ii] Vezi de exemplu Yinan He, “History, Chinese Nationalism and the Emerging Sino–Japanese Conflict”, Journal of Contemporary China , Volume 16, 2007- Issue 50, pp. 1-24, William A. Callahan, “National Insecurities: Humiliation, Salvation, and Chinese Nationalism”, Alternatives, nr. 29, 2004, pp. 199-218.

[iii] William A. Callahan, “National Insecurities: Humiliation, Salvation, and Chinese Nationalism”, Alternatives, nr. 29, 2004, p. 199.

[iv] Suisheng Zhao, “A state-led nationalism: The patriotic education campaign in post-Tiananmen China“, Communist and Post-Communist Studies, Volume 31, Issue 3, September 1998, pp. 287-302.

[v] “The Military Balance 2016 Press Launch“, https://www.iiss.org/events/events/archive/2016-a3c2/february-f239/launch-of-the-military-balance-2016-e42e, accesat pe 21 august 2017.

[vi] Christian Le Mière, “China’s Unarmed Arms Race”, https://www.foreignaffairs.com/articles/china/2013-07-29/chinas-unarmed-arms-race, accesat pe 9 august 2017.

[vii] G. Allison, ”China vs. America. Managing the Next Clash of Civilizations”, Foreign Affairs, September/October 2017 Issue.

[viii] Tingyang Zhao, “Rethinking Empire from a Chinese Concept ‘All-under-Heaven’ (Tian-xia) “, Social Identities, Vol. 12, No. 1, January 2006, pp. 29-41.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Sistemul internațional din 1945 stabilt prin crearea ONU și cele 5 mari puteri din consiliul de securitate ONU e valabil pînă azi. Nu s-a schimbat componența celor 5 mari puteri cu veto în consiliul de securitate ONU și nu se va schimba în viitorul apropiat (Japonia, Brazilia, Africa de Sud).

    Conflictele internaționale din timpul războiului rece 1945- 1989 între SUA/ NATO și URSS /pactul de la Varșovia s-au atenuat 1990-1994-2017? Prin intervenția și ocuparea insului Crimea, prin participarea cu soldați ruși în conflictul din Ucraina de est, Putin/ Rusia a părăsit de fapt consiliul de securitate al Europei și s-a poziționat pe confruntare politică (sancțiuni economice) cu SUA/ NATO /UE.

    Nu e clar care e politica Chinei la ora actuală. Sunt de acord cu autorul:

    … „….. Pe termen lung, rivalitatea sino-americană și tendința unor state din Asia de Est și de Sud de a balansa contra Chinei din teama față de potențiala sa hegemonie regională, ar putea fi parțial compensate de un plus de moderație în scopurile politicii externe din partea Beijingului, cu condiția ca amalgamul de naționalism, comunism și idei moștenite din epoca imperiului – de exemplu confucianismul și doctrina “Tianxia” – adică toate câte sunt sub cer – “all under heaven”- se supun împăratului (“Son of Heaven”)/liderului chinez, expresie veche de circa trei milenii a centralității statului și suveranității absolute a conducătorului – să fie ținut în control și dirijat către activitățile economice, culturale și instituționale care să ajute la menținerea păcii în lume. În cele din urmă nu exagerăm prea mult dacă spunem că asistăm la rivalitatea dintre o republică imperială (SUA) și un imperiu republican (China)…… „…..

    O confruntare politică inițiată de China împotriva SUA/Japonia are consecințe economice, comerciale imediate.
    Speculez: dacă China vinde azi cele 1000 miliarde Dolari hîrtii datorii de stat SUA (pe care le posedă ca rezervă de devize) ca presiune asupra lui D. Trump, consecințele economice, financiare mondiale sunt incalculabile. SUA și Dolarul ar avea imediat probleme cu aceste hîrtii datorii de stat SUA deținute de China în sertar (Banca centrală SUA le cumpără înapoi, Dolarul scade).
    Dacă D. Trump sancționează economic, comercial China din cauza dictatorului pitic din Coreea de Nord schimbrile comerciale scad, se deteriorează și ambele părți, SUA și China sunt în pierdere.
    Ce interes au aceste mari puteri economice, politice, militare, SUA cu BIP 18.570 miliarde Dolari și China cu BIP 11.200 miliarde Dolari (România 184 miliarde Dolari, Japonia 4.939 miliarde Dolari, Corea de Sud 1.411 miliarde Dolari, UE 17.000 miliarde Dolari) să înceapă un conflict economic, comercial (resursele de petrol: a însemnat două războaie mondiale si conflictele militare Irak-Kuweit, Irak-SUA, etc.)?

    Tensiunile după 1945 între SUA și Rusia/ China au avut consecințe pe tot globul (în estul Europei, Africa, etc.). Bucureștiul a părăsit pactul de la Varșovia ( de retinut: Bucureștiul a declarat în Decembrie 1941 război Statelor Unite ale Americii) și s-a aliat cu NATO.
    Conflictele de interese 2017 nu însemnă și conflicte „calde” între SUA / Japonia și China.

    Brînza se dă pe bani.

  2. Goldman Sachs spune:

    China e un urias miracol al zilelor noastre.Practic in 30 de ani au devenit prima putere economica mondiala dupa paritatea puterii de cumparare,exportatorul nr 1 al lumii,prima putere stiintifica in unele domenii de varf etc.Au cea mai numeroasa populatie de pe Glob,se dezvolta economic si militar foarte rapid,au o populatie educata,cele mai mari resurse de “pamanturi rare”,investesc masiv in urbanizare ,infrastructura,pun in practica un proiect grandios(Noul Drum al Matasii),investesc masiv in Cercetatre-Dezvoltare,inoveaza masiv iar cand nu o face copiaza masiv(e mult mai ieftin asa),au o populatie mai prost platita ca in Occident ceace ii permite sa exporte masiv,incearca orientarea economiei interne spre consum domestic nu doar spre export(ca strategie de viitor)!Au o multime de atuuri spre a ajunge intr-un deceniu Puterea economica si Militara dominanta!Spun toate astea cu o oarece teama si cu regretul ca Pax Americana s-a sfarsit deja sau e pe cale sa se termine!Nu cred ca poluarea,lipsa de resurse interne pt o populatie uriasa,demografia ce va actiona ca o frana in dezvoltarea accelerata a Chinei,regimul autoritar,tensiunile interne si externe vor putea impiedica China sa fie de departe Puterea Dominanta a Lumii!Primesc bucuroasa contrargumente impotriva devenirii timpurii a Chinei ca Singura Superputere Globala.Mentionez ca Emailul afisat aici e cel real si o spun deoarece am avut unele probleme(unul din autorii de pe Contributors nu mi-a acceptat postarea pe acest motiv)

    • victor L spune:

      Pare un fragment dintr-un manual de lectii politice din vremi apuse. Despre popolul frate chinez.
      Prea mult entuziasm. Strica!
      Strica mai ales puterea economica si militara in lipsa unei democratii. Duce spre “culmi nebanuite :P ”
      In vecinatatea Chinei exista un exemplu.

    • Gabriel I. spune:

      Cam multe majuscule in text ca sa va luam in serios.
      Cand vorbiti de Singura Superputere Globala e bine sa va aduceti aminte ca US nu a fost niciodata singura superputere. A fost cea mai puternica dar nu singura. Faptul ca visati la o China superputernica nu suna bine pentru nimeni.

  3. Kuki spune:

    Articolul mi s-a parut util si bine informat.

    Daca imi permiteti as dori totusi sa semnalez o greseala.
    Falun Gong nu este o organizatie desprinsa dintr-o religie mare.
    https://dexonline.ro/definitie/sect%C4%83

    Falun Gong a fost introdusa in 1992 ca o forma de qigong de catre domnul Li Hongzhi.
    Ca orice metoda de arte martiale sau de imbunatatire a sinelui are un set de principii morale,
    fiind vorba de adevar, compasiune, toleranta, dar asta nu o defineste automat ca fiind o religie
    si cu atat mai putin ca o grupare descinsa dintr-o anumita grupare religioasa mare.

  4. Dan Nicolescu spune:

    Conturarea Chinei ca mare putere economica si militara este evidenta. Rapida ei ajungere in postura de rival al fortei militare a USA se datoreaza aproape exclusiv nesabuitei politici economico-financiare americane, dela Nixon incoace. Nici o administratie americana nu a putut tine n friu exacerbata dorinta de profit / lacomie a corporatiilor si bancilor, care a trecut peste orice considerent si pespectiva patriotice sau umane.
    Probabil ca , puterea militara a Chinei va depasi in curind pe cea a Rusiei si astfel cnducerea ei in grupul BRIC se va accentua. Nu stiu ce simt strategii administratiei Trump, dar ar trebui sa le fie frica de acest minstru, BRIC, care creste, ca vrejul de fasole al lui Disney, in fata lor. BRIC are o singura mare lipsa, nu include nici o mare tara musulmana, dar cije stie ce va rezerva viitorul apopiat.
    O observatie privind cheltuielile militare, exprimate in dolari americani, ale USA si ale Chinei. Aparent, raportul este inca 4: 1, dar aceste cifre globale ascund o mare distorsiune. Cheltuielile cu personalul si managementul ale Chineii sint mult, mult mai mici, ca si cheltuielile de ” regie ” ( miscarea flotelor, intretinerea bazelor in strainatate, patrularea permanenta aviatica ) pe care le fac Statele Unite pentru asumarea ( inca ) a rolului de jadarm mondial. Astfel ca, banuiesc, raportul real pentru cheluielile efective de inarmare ( cercetare-dezvoltare, dotare, instructie ) se situeaza altundeva, mult mai defavorabil pentru USA.
    In rest, felicitari Dle Cioculescu pentru acest articol si astept sa citesc studiul anuntat. Imi place mult sa regasec in viata publica numele acestei familii renumite in cultura romaneasca.

  5. Decebal spune:

    Hmmm… Cei (foarte) mari si bogati se inteleg intotdeauna, pana la urma…
    In logica bunului simt, China, ca mare putere economica si militara, poate influenta si stabiliza o anumita zona geografica, dincolo de granitele sale. E drept, ar fi nevoie ca SUA sa se impace cu gandul ca trebuie sa imparta rolul de “jandarm mondial” cu China. Dupa ce se impaca cu gandul, ar putea negocia foarte serios clauzele (economice si militare ale) unui acord (fie el public sau secret). As zice ca stabilitatea mondiala ar putea avea de castigat, dintr-un astfel de acord, iar un astfel de acord ar putea sa lase Rusia in offside.

  6. Jocul de Offside spune:

    China&rusia pot fi lasate desigur in offside de un salt tehnologic al Occidentului. Lucru stiut de toata lumea!
    Stiti la a cata Revolutie Industriala ne aflam azi? …a patra, HMm!?, a CINCEA?
    Saltul tehnologic ar schimba insasi fundamentele dezvoltarii care se va face pe alte baze!
    Dezvoltare durabila, eco, recuperarerefolosireregenerare, desheurile ar tinde asimptotic catre zero!, aplicarea in practica a celor mai noi descoperiri ale cercetarii fundamentale (acolo unde Occidentul depaseste net pe toata lumea.
    Adica, masinile cu motor hibrid si cu acumulatori din ce in ce mai performanti datorita progresului tehnic ar fi doar o etapa intermediara de trecere catre motoare care functioneaza cu hidrogen extras direct din apa de ploaie = un mare salt tehnologic. Alte exemple de mici salturi, trecerea GENERALIZATA de la avioane cu elice la reactoare, de la folosirea combustibililor fosiili la energia nucleara, de la tranzistor la micro chip… Inovatii sunt doar inventarea motorului cu ardere interna, dupa cel cu aburi, inventarea tranzistorului si folosirea energiei nucleare in diverse scopuri.
    Dar, se pare ca batrinul trump vrea sa se ia la intrecere cu respectivii, care s-au dezv pe actualele baze ca su el, … si drept urmare va pierde cursa, neavand nicio sansa oricat si-ar vopsi parul si acoperi chelia.

    • Neamtu tiganu spune:

      În entuziasmul tău tehnologic ai intrat adinc în offside. Nu știu de aude ai ajuns la concluzia ca s-a GENERALIZAT trecerea la avioane cu reacție? Elicele sunt în continuare folosite cu succes la viteze mici. În plus exista avioane cu elice cu motor turbina adica combinație elice reacție.

      • reactorul spune:

        …tot reactzie ie! Deoarece e propulsat dupa acelasi principiu ca racheta, nu TRACTATAT ca elicopteru. Intrebarea e cand au de gand sa mai inventeze ceva occidentalii, fara a globaliza urgent inventia, ca sa ramana lideri planetari?

  7. DanT spune:

    “controlul Mării Chinei de Sud si a insulelor Spratley si Paracelsus” … “aceste insule artificiale sau naturale (Spratley, Paracelsus)” – din moment ce “acest studiu face parte dintr-un viitor articol amplu dedicat puterii militare a Chinei și competiției cu SUA”, trebuie să aveţi în vedere că insulele respective se numesc Paracel.
    Paracelsus a fost un medic, alchimist, astrolog elveţian de pe la 1500.

  8. MariS spune:

    China, cu resursele din interior şi din Marea Chinei de Sud, cu viitorul Drum al Mătăsii şi cu o ideologie de influenţă confucianistă, ar putea uşor schimba raportul de forţe din lume în favoarea sa. Mi se pare credibilă şi posibilă o astfel de evoluţie. Rămâne de văzut dacă şi lidership-ul chinez e suficient de înţelept pentru asta. Iar Occidentul ar face bine să nu se culce pe lauri şi, mai ales, să nu se “sinucidă” .. experimentând ideologii “ultra-progresiste”, utopice şi falimentare pe termen mediu sau lung.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban F. Cioculescu


Serban F. Cioculescu

Dr. Şerban F. Cioculescu (n. 1972) este cercetător ştiinţific în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bu... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)