joi, martie 28, 2024

Zidul Rusinii si statul de nedrept

La cinci decenii de la construirea in inima Europei a Zidului Rusinii, un zid ce avea sa desparta fara mila familii si prieteni, tine de domeniul suprarealismului sa vezi oameni care regreta acele timpuri ale fricii, umilintei si dezonoarei. Zidul Berlinului a fost impus ca simbol al distinctiei dintre o lume a nelibertatii si una a libertatii. Totalitarismul reprezenta o lume in care individul era strivit in numele adevarului superior al Partidului, adica al unei clici de indivizi amorali, venali si imbatati de putere. Germanii din Est votau, cum se spunea, cu picioarele, fugeau de binefacerile “socialismului real”. Intre acestia, Florian Havemann, fiul lui Robert Havemann, intelectualul marxist disident, nemesis-ul regimului DDR. Sa amintesc retragerea cetateniei in 1976 lui Wolf Biermann, poet, autor si cantaret de balade, om al stangii anti-autoritare, fiul unui antifascist mort la Auschwitz, discipolul lui Hans Eisler, compozitorul imnului de stat al RDG ( fratele faimoasei militante anti-staliniste Ruth Fischer), autorul,  in 1970, al celebrei „Die Stasi-Ballade” cu acele cuvinte devenite proverb, „Die Stasi is mein Ecker/Mein Ecker/Mein Eckermann”, referinta usturatoare la ascultarile si inregistrarile politiei secrete, ori acele cuvinte despre prietenul sau persecutat,”oder irgendwo und wann/mit dem Teufel Havemann” (neo-stangistii nu-i iarta lui Biermann apostazia, renuntarea la crezul marxist, reconcilierea cu democratia parlamentara, faptul ca a sustinut actiunea NATO in Kosovo si razboiul din Irak):

http://www.youtube.com/watch?v=v2K47KkZc_M

Fondata in octombrie 1949 in zona sovietica de ocupatie, die sogennante DDR, cum i se spunea, era o nascocire a lui Stalin si a instrumentelor sale locale  (comunistii Wilhelm Pieck, Walter Ulbricht, Hermann Matern, Kurt Hager, Erich Mielke si colaborationistul ex-social democrat Otto Grotewohl).  Cladita pe scheletul Comitetului „Germania Libera” constituit cu binecuvantarea lui Stalin,Molotov si Beria in URSS, RDG se pretindea un stat antifascist, insa a refuzat sa plateasca vreodata despagubiri victimelor dementei politici de exterminare a evreilor practicata de nazisti. Era de fapt o dictatura cinic-politieneasca, asa cum se poate vedea din exceptionalul film “Das Leben der Anderen”. Un regim in care domnea cea mai asfixianta uniformitate, un dogmatism atroce, iar cuvintele Rosei Luxemburg din „Critica revolutiei ruse” era considerate subversive: „Libertatea este intotdeauna libertatea celui care gandeste altfel” (Freiheit ist immer Freiheit der Andersdenkenden). Armata RDG a pastrat multe din ritualurile militarismului prusac, inclusiv defilarea cu pas de gasca. Organizatia de tineret, „Freie Deutsche Jugend” (FDJ), cultiva ritualuri care aminteau scandalos de cele de tip „Hitler Jugend”.

http://www.youtube.com/watch?v=n3_iLOp6IhM

Au existat nise ale societatii civile, dar acestea au fost prigonite sistematic, in pofida sustinerii de catre bisericile catolica si luterana a miscarilor pacifiste independente. Am scris pe larg despre aceste miscari intr-un articol aparut in 1987 in revista “Problems of Communism”,  intitulat “Nascent Civil Society in the GDR”. Istoricul Georg Herbstritt mi-a spus in 2007 ca textul meu circula in mediile disidente din Berlinul de Est si ca exemplarele xeroxate fusesera confiscate de catre Stasi. Era insa greu de pronosticat colapsul RDG intr-un timp atat de scurt, in chip predominant, dar nu exclusiv non-violent (regimul a organizat oribile campanii represive in 1988 si 1989 impotriva demonstrantilor pasnici arestati si batuti de politia comunista). S-a dovedit insa ca era vorba de un castel din carti de joc, un penitenciar cu pretentii statale, ca fara sprijin constant din partea URSS, nu existau sanse de supravietuire pentru RDG.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/874990.html

Mi se va spune ca folosesc retorica Razboiului Rece. Asa sa fie, nu am niciun motiv sa rosesc, a fost o retorica fara de care ne-am fi sufocat in marasmul terorii directe si indirecte, al capitularilor, tradarilor, delatiunilor, complicitatilor si suspiciunilor. Gratie (si) acelei retorici s-a putut respira dincolo de Cortina de Fier. Marturiile abunda, cadavrele celor impuscati pentru ca incercau sa sara Zidul depun marturie. A nu admite aceste lucuri este de-acum o chestiune psihanalizabila.

Am vazut prima oara acel zid in 1968, eram, impreuna cu mama mea, intr-o excursie ONT in RDG. Venisem de la Praga, era la inceputul lui august, ne intalnisem cu prieteni ai mamei din anii Razboiului Civil din Spania. Presedintele Frontului National era doctorul Frantisek Kriegel care lucrase in spitalul Brigazilor Internationale. Dupa invazia Cehoslovaciei, Kriegel a fost  singurul membru al Prezidiului Comitetului Central care a refuzat sa semneze infamul protocol impus de sovietici, debutul macabrei „normalizari”.  

Atmosfera in Berlinul de Est era dezolanta. Nu te puteai apropia de zid, doar zareai Poarta Brandenburg. In departare, in zona vestica, panoul luminos cu stiri necenzurate al grupului de presa Springer, totul era pustiu in jur: tacere, teama, disperare. Panouri cu lozinci: „Je starker der Sozialismus, desto sicherer der Frieden”. Granicerii din punctele de observatie erau instruiti sa traga in oricine va incerca sa evadeze din “paradisul” lui Ulbricht si Honecker. Peste ani, Ronald Reagan va rosti istoricul discurs in care l-a indemnat pe Gorbaciov sa demoleze acel zid sinistru. Fortat de ratiuni interne si externe, in cele din urma, tarul revizionist de la Kremlin a decis sa nu mai cautioneze „lagarul socialist”. Dictatorii locali erau acum orfani, nu mai puteau sperain aplicarea „Doctrinei Brejnev”, unica lor sansa de ramane la putere. Se intensificau actiunile disidente, in Polonia regimul accepta sa negocieze cu exponentii sindicatului liber si autoguvernat „Solidarnosc”.

A venit annus mirabilis 1989 si imposibilul s-a intamplat: pe 7 octombrie, in prezenta lui Gorbaciov, demonstrantii cereau schimbari radicale, in noiembrie zidul a cazut, dictatura PSUG s-a prabusit, a urmat finalul RDG si unificarea Germaniei. „Miracolul economic est german” era de fapt un enorm bluff. Ceea ce ideologii oficiali numeau “avanpostul socialismului in Vest” s-a dovedit o fictiune ideologica, rezultatul dikatului sovietic, o organizare efemera intemeiata pe militarism, teroare, propaganda, minciuna si frica. ”Primul stat german al muncitorilor si taranilor” nu era nici stat, nici german, nici al muncitorilor, nici al taranilor. In momentul prezentarii in fata Bundestagului a concluziilor Comisiei conduse de fostul disident, pastorul Reiner Eppelmann, privind dictatura PSUG (SED) si consecintele sale, Roman Herzog, presedintele din epoca al Germaniei, a numit RDG ein Unrechtstaat, opusul statului de drept, deci statul de nedrept. Nimic nu a simbolizat mai flagrant acest stat de nedrept decat odiosul Zid al Rusinii. In final, visul libertatii a invins cosmarul betonului armat si al sarmei ghimpate. „You cannot be stronger than our dream of liberty”.

http://www.youtube.com/watch?v=uYN1FAfHupI&feature=related

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. „Retorica Razboiului Rece” ? Asa se numeste astazi vorbitul pe sleau despre bolsevism ? Trist. Desi sint de-o generatie cu stingistii rasariti din miscarile tinerilor de la finele deceniului 7 si care astazi au infiltrat nenumarate universitati occidentale sper ca toata porcaria sa se stinga o data cu disparitia lor fizica. Din pacate eu nu o voi mai prinde fiindca nesimtitii traiesc mult (vezi-i pe Molotov si Kaganovici). Imi pare rau ca nu pot gasi nicaieri o excelenta caricatura a lui Lauzier de prin 1968-69 unde prevestea aproape profetic cariera viitoare a escrocului Cohn-Bendit, astazi mare deputat in PE.

  2. Admirabila tenacitatea nemtilor de a-si documenta acurat istoria. Imortalizarea oricarui eveniment pentru posteritate. Intervievarea victimelor si a faptasilor, fara partinire, fara favoritisme. Si nu e vorba doar de istoria recenta.

    Istoricii nostri ce fac cu istoria noastra recenta? Mor pe rind reprezentantii stalinismului, mor victimele lor, mor tortionarii, mor victimele lor. Ce ramine posteritatii? Istoria scrisa de Iliescu, Pascu, Theodorescu?
    Oprea a scris doar cit a avut vizibilitate publica asigurata?

  3. Asa stau lucrurile, vazute de la inaltimea lecturilor academice. La nivel micro, insa, la nivelul omului mediu, nuantele sunt mult mai importante. Intr-o discutie recenta cu o cunostinta, am realizat ce importanta mutatie de constiinta a reusit comunismul, asupra oamenilor care l-au trait si l-au crezut! Nu este suprarealist, ci extrem de tangibil si curent, sa intalnesti la tot pasul oameni care cred ca schimbarea din 1989 a fost „in rau”, ca oamenii o duceau mai bine „inainte”, cand aveau parte de „protectia” statului etc. Imi pare rau sa o spun, domnule profesor Tismaneanu, dar perceptia comuna a romanilor este ca inainte de 1989 o duceau mai bine decat o duc astazi… Resentimentele impotriva Occidentului „imperialist”, care a pus gand rau asa-zisei independente economice a Romaniei ceausiste, negarea caracterului eroic al revoltelor populare din Decembrie 1989, sunt locuri comune ale acestei gandiri, foarte raspandita in mediile populare. Libertatea este un concept prea abstract pentru omul obisnuit, preocupat doar de satisfacerea nevoilor sale curente: locuinta, alimente, imbracaminte, loc de munca. Aceste nevoi raman, din pacate, greu de satisfacut pentru multi cetateni romani, ceea ce explica frustrarea si nostalgiile lor. Este un fapt real, oricat de suprarealist ar parea, de la nivelul eruditiei politologice.

    • Inteleg perfect ce spuneti si sunt de acord ca fustrarile, anxietatile si incertitudinile post-comunismului, din Romania, Ungaria, Polonia, Rusia,Ucraina etc, pot genera fenomenele de amnezie voluntara si de minimalizare a tragediilor petrecute in numele „idealurilor luminoase”. De aici nu deduc insa o invitatie la resemnare cu starea psihologica aparent dominanta. Ma indoiesc ca majoritatea cetatenilor ar fi framantati de memoria crimelor fasciste. Ceea ce nu inseamna ca ele nu trebuie cunoscute,ca masacrele comise din ratiuni rasiste n-ar trebui comemorare. Travaliul de asumare a memoriei mi se pare esential pentru natura, credibilitatea si robustetea democratiei post-totalitare (lucru dovedit de experientele din Germania, Italia, Japonia). Istoria autentica a Razboiului Rece face parte din acel canon al adevarului in a carui absenta prolifereaza legendele cele mai aiuritoare. Tocmai de aceea am fost uimit sa observ cat de putin s-a discutat in aceste zile despre ce a fost Zidul Berlinului, de ce a fost ridicat, care au fost consecintele sale. Avem in schimb galcevi cu mize mult prea personale, se scrie despre „costurile condamnarii comunismului” ca si cum ar vorba de un fel de actiune futila ori chiar frauduloasa. Din ratiuni de „corectitudine istorica”, aceleasi persoane care dirijeaza lupta pe tema „costurilor condamnarii comunismului” nu scot o vorba despre „costurile condamnarii fascismului”. In lumea in care traim, se pare, primeaza inca dublele standarde, moralitatea cu geometrie variabila….

  4. felicitari, domnule Tismaneanu! este uimitor ca omenirea are memoria atat de volatila. deja, cei de astazi, nu mai constientizam macabrul delir al razboaielor, al lagarelor de concentrare, al crimelor comuniste si naziste etc. le consideram un fel de legende, de povestioare pentru batranei. din pacate, aceasta uitare facila va permite, in viitor, repetarea acestor tragedii…

  5. Aveti perfecta dreptate in tot ceea ce spuneti despre Zidul Berlinului, numai ca aceasta este doar jumatate de adevar. Acest Zid care a divizat o tara si a separat doua sisteme a fost realmente unul al Rusinii. A fost un zid al executiilor politice.

    Cealalta jumatate de adevar este ca politica „zidurilor” continua mai abitir ca niciodata, iar unul dintre rezultatele acesteia este ceea ce s-ar putea numi Marele Zid Neoliberalist, prin care cei foarte putini dar monstruos de bogati s-au separat de cei foarte multi dar revoltator de saraci. Este vorba, evident, de un „zid” economic si financiar care imparte cele doua lumi. Un zid al executiilor economice in masa.

    Punand fata in fata trecutul si prezentul, explicatia „suprarealista” a regretelor pe care le-ati surprins in mod corect ar putea fi ca oamenii cand sunt pusi sa aleaga intre doua rele aleg raul cel mai mic….Adevarul lui Churchill despre capitalism, potrivit caruia capitalismul ar fi imperfect dar alt sistem mai bun nu se cunoaste pare sa-si fi atins limitele…

    De fapt, fundamentele conceptuale ale ordinii vechi au inceput sa se naruiasca rand pe rand. Esecul multiculturalismului, conceptul fondator al imperiului neoliberalist, este un exemplu, dar nu si singurul…

    Si atunci, ne intoarcem la comunism?! Nu, merci! Ramanem la neoliberalism?! Nici atat!

  6. Zidul este numai o parte, o parte mai vizibila, a unui razboi care pare ca s-a sfarsit si totusi…. Este oare incheiat?

    Este potolita mandria Germaniei in zilele noastre?

    O Germanie divizata nu era atat de puternica ca o Germanie unita. Unirea, demolarea zidului, a costat Germania. Pretul platit atunci pare ca incepe sa fie recuperat.

    Am vazut cred in 1995 un film premiat numit „Europe”, produs in 1991. Este povestea unui american care decida sa vina sa lucreze in Germania de Vest. Visele sale au fost insa zdrobite de o masina extrem de puternica. Filmul mi-a adus in atentie modul diferit de a vedea viata in Europa vs. USA.

    Chiar daca USA a ajutat Germania de Vest, chiar daca a existat un zid cladit in partea estica, exista inca o nostalgie a puterii Germaniei asupra restului Europei si o incercare de repozitionare a acesteia.Visul nazismului nu a murit in Germania fie ca este vorba de Est, fie ca este de Vest.

    Zidul a mutat, pentru o vreme atentia, catre un altceva, dar…

    Un cunoscut care are sora casatorita cu un neamt din Vest, lucrator la o agentie germana, imi povestea ca primul loc pe care i l-a aratat cumnatul sau neamt a fost cel al unor daramaturile de la un fost bombardament din cel de al doilea razboi mondial. De ce acest remember? De ce atata inversunare ca dupa mai mult de 60 de ani sa pastreze acel loc neschimbat?

    Oare s-au vindecat de boala hegemoniei?

    URSS/ Rusia a speculat in interesul ei aceasta tendinta. Am urmarit pe youtube declaratia lui Putin referitor al acest zid si m-a surprins.Si totusi, intre 1985-1990 Putin era in Drezda, Germania, as spune un amanunt de loc nesemnificativ.

    Am ascultat discursului Reagan din 1987 in fata Portii Brandenburg si doua paragrafe as vrea sa le reiau:

    „We welcome change and openness ; for we believe that freedom and security go together , that the advance of human liberty can only strengthen the cause of world peace. – cat de actuale sunt aceste cuvinte….

    si …

    „because we remained strong, the Soviets came back to the table…we reached the possibility not merely of limiting the growth of arms, but of eliminating, for the first time, an entire class of nuclear weapons from the face of the Earth.” – poate cel putin la fel de important ca si caderea zidul de la Berlin era eliminarea armelor nucleare – parte a razboiul rece …

    Pe atunci: „Former West German Chancellor Helmut Kohl said he would never forget standing near Reagan when he challenged Gorbachev to tear down the Berlin Wall.” – pe inregistrarea video de pe youtube am avut impresia ca l-au trecut toate transpiratiile…

    What a time, what a moment!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro