Home » Analize »Educatie »Idei si solutii » Citesti:

Un avertisment pentru noii rectori

Bradut Bolos decembrie 9, 2015 Analize, Educatie, Idei si solutii
14 comentarii 3,896 Vizualizari

Alegerile universitare aduc poate pe scenă o nouă generație de rectori sau confirmă hegemonia unor rectori existenți. Pentru noii rectori urmează patru ani care pot fi o șansă de a schimba direcția către un viitor mai bun, sau o continuitate în drumul spre ruinarea profundă a universităților.

Coordonatele actuale și direcția sistemului universitar românesc sunt sumbre, și am să identific câteva defecte majore:

1. Birocratizarea excesivă a activității universitare. Acest fenomen are trei componente majore:

a. Volumul excesiv de personal TESA care încarcă structurile de personal, cu rapoarte TESA/profesori care sunt ridicole. Este un fenomen valabil la nivel internațional pe care l-am preluat și noi, și care nu generează nici un beneficiu real pentru activitatea universitara. Raportul TESA/(personal didactic+personal de cercetare) este măsura calității administrației, și trebuie să fie mult subunitar, la urma urmei universitățile ar trebui să producă știință și educație nu hârțogărie, bârfe și cafele.

b. Volumul excesiv de birocrație în activitatea profesorilor. Patronat cu drag și grijă de minister și de ARACIS, fenomenul inventării de rapoarte și dosare cu documentații exhaustive deturnează profesorii de la activitatea cu studenții sau de la cercetare către activități complet futile, cu valoare adăugată nulă.

c. Încărcarea rectorului (și nu numai) cu un exces de decizii care nu asigură în nici un fel supraviețuirea și dezvoltarea pe termen lung a universității. Este incredibil și fascinant procesul prin care o administrație ineficientă reușește să creeze mai multe probleme decât rezolvă.

2. Criza de ”materii prime”. Absolvenții de bacalaureat sunt puțini, prost pregătiți, și extrem de prost orientați vocațional. Nici o cantitate de rapoarte, nici un bici pus pe profesori nu poate soluționa un fapt simplu, calitatea actului educațional depinde de calitatea studenților. Există un raport invers proporțional între calitate și cantitate. Cu cât universitățile au mai mulți studenți, cu atât mai mult eventualele valori sunt mai defavorizate în favoarea unei medii mai scăzute. Dar mai presus decât numărul este necesitate preselecției și orientării. Numărul scăzut de candidați se traduce și într-un proces de selecție lipsit de conținut.

3. Criza din cercetare. Contrar opiniilor ”scientometrice” eu cred că actuala goană după publicații internaționale și citări este profund neproductivă. Productivitatea se măsoară prin rapoarte efect/efort comparabile. Utilizarea ca ”efect” a unor aiureli gen citări și număr de publicații este grotesc de irațională. Universitățile ar trebui să se orienteze serios spre ”efecte” mai reale gen contracte de cercetare cu companii inovative, și creații mai rare dar de calitate în zona cercetărilor fundamentale. Publicațiile pot fi o consecință a acestor cercetări, dar nu rezultatul lor măsurabil. Universitățile sunt acum ca niște generatoare de zăpadă artificială care funcționează la turație maximă în miezul verii într-o stațiune fără turiști și sunt apreciate după cantitatea de zăpadă produsă. Jurnalele și editurile sunt un fel de camioane cu care se cară zăpada și se măsoară volumul produs. Și pentru că nimeni nu vrea zăpada asta, camioanele sunt plătite de producătorii de zăpadă.

4. Criza de coeziune. Noțiunea de ”echipă” în universități a fost marginalizată, în special datorită unei percepții unilaterale și excesiv de individualiste asupra calității și meritelor.

5. Excesul de reglementare/standardizare. Epigonii calității au reușit să încorseteze universitățile într-un sistem care lasă foarte puțin loc oricărei forme de adaptare la realitățile de care epigonii nu sunt conștienți sau pe care aleg să le ignore. Prezumția de superioritate a standardelor și reglementărilor în fața procesului de încercare-eroare este falsă, și din păcate rezultatul erorilor creatorilor de stadarde nu este niciodată o revizuire a standardelor ci o criticare a realității. În plus standardele sunt un minunat mijloc de eludare a responsabilității, pentru că nimeni nu răspunde pentru ele.

6. Lipsa de responsabilitate endemică. Consiliul de administrație și senatul sunt mijloace minunate de a spăla de responsabilitate rectorul, consiliul de facultate este un mijloc minunat de a spăla de responsabilitate un decan, consiliul departametal un mijloc minunat de a spăla de responabilitate un director de departament. Conformitatea cu standardele este responsabilitatea supremă, și lipsa supremă de responsabilitate față de rezultate. Dacă absolventul ”standard” nu corespunde cerințelor angajatorilor și dacă articolul ”standard” și revista ”standard” sunt complet ignorate în lumea reală, universitatea ”standard” este ruptă de realitate, și nimeni nu este responsabil, nimeni nu a greșit nimic, pentru că, au respectat standardele.

7. Criza de etică. Momentan se aplică preponderent o abordare etică ”juridică” mai exact forma ”procedural-juridică” , care pune mai presus de orice respectarea regulamentelor, standardelor și a altor astfel de linii directoare și abordarea individualistă, care pune accentul pe binele colectiv obținut prin străduința tuturor pentru a obține binele individual. Există o abordare utilitariană, o abordare a drepturilor morale, o abordare distributiv-juridică și compensatoare-juridică precum și o abordare pe bază de virtuți individuale. Numai prin îmbinarea tuturor formelor de abordare a eticii se poate creea un sistem funcțional la nivel organizațional.

8. Criza de viziune.

  • Noua societate anihiliează rolul universității ca ”nod de cunoaștere”. Informațiile sunt universal accesibile, și universitățile sunt departe de a fi ceea ce au fost în trecut, noduri esențiale pentru cunoaștere în rețeaua socială. Universitatea era definită de dimensiunea bibliotecilor, de cantitatea de cunoaștere ce putea fi diseminată într-o lume în care informația era greu accesibilă. În noua societate centrele de cercetare ale corporațiilor sunt infinit mai bine finanțate, echipate și capabile să atragă cei mai buni cercetători decât universitățile. În noua societate orice tânăr ambițios poate să se documenteze și să se pregătească online fără a avea nevoie de universitate. Ceea ce pot face universitățile este să fie noduri de ”management al atenției”.
  • În trecut universitățile erau locurile în care ideile erau libere să circule și dezbaterea era forma esențială de filtrare a ideilor valoroase. Acum dezbaterile au loc pe forumuri online. Fără aceste dimensiuni care erau avantaje competitive, universitățile se agață de prestigiul trecut și de moda studiilor pentru a exista, dar sunt doar școli postliceale glorificate. Dezbaterea universitară trebuie recreată și reinventată, pentru a se creea mediul fertil provocărilor intelectuale necesar pentru a atrage oameni cu un intelect semnificativ.
  • Masteratele și studiile doctorale sunt pur și simplu o formă de a se hrăni foamea de diplome exclusiviste care să ateste calități superioare altora, dar nu mai au un fundament solid de selecție, deci nu mai sunt exclusiviste, și nici o nevoie reală pe piața muncii. Multe universități își pun speranța în școlile doctorale, dar fără o dezvoltare reală în zona cercetării și în contextul în care numărul de universități și nevoile lor de personal sunt în scădere, practic nu există piață de desfacere pentru ele. Doctoratul in alte domenii decat cercetare si educatie este mai degraba un impediment decat un argument la angajare, sau pur si simplu un moft.

Ar fi greșit să credem că aceste probleme sunt specifice sistemului din România. Multe dintre ele le-am întâlnit povestind și cu amici din alte universități din alte părți ale lumii. Diferența majoră în majoritatea lumii civilizate este că finanțarea este mult mai generoasă, deci problemele sunt mai puțin stringente.

Și un avertisment pentru cine este implicat in sistemul de planificare, supraveghere, finanțare, evaluare din instituțiile cu multe inițiale. Nu mai puneti universitățile sa fuga după cele din vest, ca nu o să le prindă din urmă niciodată, asta daca nu sunteți dispuși să finanțați foarte serios acest efort (peste nivelul din occident). Țintiți spre unde o să ajungă vestul peste 20 de ani și aveți o șansă, dacă gasiți o scurtătură.

Mult noroc! Aveti nevoie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. Mihai Maci Mihai Maci spune:

    Absolut corect, d-le Bolos! Mai e ceva care, cred, ar merita adugat: orice schimbare am incerca, ea nu porneste de la un ipotetic punct zero, de la care putem – fara nici un cost – “reseta” intregul mecanism. Dimpotriva, ea porneste de la realitati care se cer descrise si gandite, tocmai pentru a nu le repeta peste un ciclu de alegeri. Si, vai!, porneste si de la niste oameni…

    Cu toata consideratia,

    Mihai Maci

  2. Stefan spune:

    Scuze, dar nu sunt de acord cu ideea dumneavoastra “3. Criza in cercetare”.
    Cred ca dumneavoastra confundati Internshipul cu cercetarea fundamentala specifica Universitatilor. Cercetarea este absolut obligatorie in Universitatile care au acreditare pentru ciclul de studii doctorale. Pentru ca, fara o contributie semnificativa si originala in domeniul de cercetare, nu se poate sustine o teza de doctorat. Ideea de “contributie semnificativa si originala” este discutabila, de aici si problemele de plagiat din ultimii ani.
    In domeniul tehnic/real, cea mai impersonala si independenta modalitate de evaluare a muncii unui doctorand/cercetator este evaluarea de catre revizori (anonimi) a muncii acestuia. Adica publicarea muncii de cercetare in reviste cu revizori independenti – reviste cotate ISI.
    Universitatile nu sunt “generatoare de zapada articificiala” ci incearca – cele mai multe dintre ele, sa isi faca treaba. Sa isi mentina acreditarile pentru Scolile Doctorale (prin publicatii ISI care dovedesc viabilitatea muncii de cercetare).
    Proiectele sunt complementare cercetarii fundamentale specifice Universitatilor, mentin coerenta si ideea temelor, incurajeaza ideile stiintifice si parteneriatele.

    Dpmdv, ceea cear trebui sa conteze mai mult este Internshipul organizat. (In domeniul tehnic/real/IT, aceste internshipuri exista de ceva ani, si chiar functioneaza foarte bine). Aceste stagii de practica are trebui sa dezvolte competente si abilitati necesare includerii in economie a absolventilor. Cred ca este o confuzie intre ideea de cercetare si ideea de internship.

    • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

      Din pacate nu fac nici o confuzie. Cercetarea nu se face pentru publicarea de articole, ci pentru bani. Cercetarea sustenabila este o afacere.
      Productivitate=venit din cercetare/efort de cercetare
      Articolele sunt un element de cost al cercetarii, care eventual poate fi privit ca un cost de promovare/publicitatate. Selectarea mediului de promovare se realizeaza normal in functie de audienta pe care o au la potentialii clienti.
      Pentru o universitate din top, care ruleaza contracte de cercetare de sute de milioane de dolari, articolele sunt extrem de publicabile si publicate pentru ca au in spate un fond real, o cercetare reala. Chiar si scoala doctorala are o alta semnificatie, doctoranzii si post-doctoranzii fiind platiti pentru a face cercetare pentru profesorul/profesorii/departamentele care au contracte de cercetare. Evident o cercetare privita in acest mod are rezultate remarcabile in comparatie cu abordarea de tip amatorial/hobby promovata pe la noi. Si sincer, la modul cum este abordata problema parem o adunatura de amatori neseriosi in fata potentialilor clienti corporatisti.

      • Peter Manu spune:

        Domnule Bolos

        Stefan are dreptate; cercetarea care duce la publicatii de calitate este (sau ar trebui sa fie) obligatia fiecarui cadru universitar. Motivul principal este ca cercetarea ridica calitatea actului educational, de la cursul introductiv pana la seminarul de specialitate.

        Numai bine,

        Peter Manu
        Professor of Medicine
        Hofstra University
        Hempstead, New York

        • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

          Stimate domnule profesor,

          De acord cu ce spuneti, cercetarea trebuie sa fie o obligatie a cadrelor universitare. De acord ca cercetarea trebuie sa genereze publicatii de calitate. Dar publicatiile sunt consecinta unei cercetari de calitate, nu obiectivul ei.
          Un profesor in domeniul medicinei are contract cu un finantator (fundatie, corporatie farmaceutica, stat) care este consumatorul platitor al muncii de cercetare. Prin urmare el are resursele necesare (materiale de laborator, animale pentru teste, echipamente de analiza, etc) pentru a efectua o cercetare de calitate, care implicit va genera brevete si rezultate publicabile.
          Un profesor care are proiecte suficient de avansate pentru a avea nevoie de o echipa, va angaja doctoranzi si postdoctoranzi (ucenici in cercetare) care vor fi subscrisi temei de cercetare existente. In acest fel doctorandul/postdoctorandul va genera rezultate de calitate, ceea ce implicit inseamna rezultate publicabile.
          In momentul in care cercetarea este un obiectiv, dar fluxul de finantare lipseste, ca regula generala, rezultatul este finantarea cercetarii din taxele de studii ale studentilor (platitori) sau din finantarea primita pentru educatia studentilor (bursieri). Acest mod de functionare duce la cresterea costurilor de studii nejustificata prin beneficii comparabile la nivelul studentului. In acelasi timp, eventualii beneficiari ai cercetarii pot obtine rezultatele pe gratis, ceea ce submineaza nevoia lor de a plati pentru cercetare (de ce ar plati ceva ce se poate obtine gratuit). Acest mod de operare submineaza strategic fluxul de finantare al cercetarii, care intr-o societate consumatorista si capitalista, fiind gratuita pentru consumatori nu are valoare atasata. E frumos si generos sa generezi cunoastere gratuita pentru umanitate, dar nesustenabil financiar.
          SI asa ajung taxele de studii la prestigioase universitati de top sa fie la nivele care nu se pot justifica prin servicii si, mai grav, nu se pot recupera de student de pe piata muncii.

          • Peter Manu spune:

            Domnule Bolos

            Pentru universitari, cercetarea este, in primul rand, expresia pragmatic a curiozitatii intelectuale. Actualizarea acestei curiozitati nu are intotdeana nevoie de finantare. Pot sa va spun ca am publicat zeci de articole in reviste bine cotate si am ajuns la un H factor de 28 (Google Scholar) fara sa fi cerut sau primit un ban pentru cercetare. Lucrul poate fi dovedit nu numai in medicina clinica, dar si in multe alte domenii (matematica, fizica teoretica, lingvistica). De exemplu, o meta-analiza de calitate, care nu cere nici un fel de support financiar pentru cel care stie sa o faca, poate avea un impact substantial in comunitatea stiintifica.

            Impresia mea, dupa un stagiu Fulbright la o mare universitate din Romania in 2012, este ca explicatia slabelor performante in cercetare se datoreaza penuriei de idei, de entuziasm si de timp. Asistentii si sefii de lucrari (lectorii) sunt foarte prost platiti si sunt obligati sa-si foloseasca timpul liber alergand dupa alte surse de venit. Acest lucru se intampla intr-un climat in care masa critica de inteligenta creatoare este de fapt foarte redusa prin plecarea celor mai talentati tineri in Europa de Vest sau America de Nord.

            • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

              Stimate domnule profesor

              Va dau dreptate in totalitate.

              Banuiesc ca universitatea unde lucrati, si spitalul unde presupun ca aveti integrare clinica desfasoara studii clinice, aveti o infrastructura serioasa, si pentru dumneavoastra sa accesati un articol proaspat publicat de 35 de dolari sau o ultima editie a unui tratat de 200 de dolari nu e o problema care sa va consume timp si nervi. Oricum, medicina este printre zonele care au resurse si la noi, comparativ cu alte arealuri de cercetare, si, comparativ, rezultate mai bune.

  3. Razvan spune:

    1bis. Se observa o perpetua golire de continut a oricarei autoritati academice si inlocuirea ei cu autoritate administrativa.

    2bis. materia prima este rezultatul scaderii continue a calitatii absolventilor de mai bine de 50 de ani. Provesorii de liceu sunt fost absolventi de universitate. Or, invatamantul de masa a dus la ridicarea la rangul de profesori a unor personaje care nu ar fi meritat aceasta in veci.

    3bis. De aici si incapacitatea funciara a sistemului universitar de a evalua academic rezultatul unei cercetari. Evaluarea la noi se face aritmetic si nu in urma unei lecturi. Nimeni nu poate spune articulat si linistit “Domnule/Doamna acest articol este deplorabil si/sau prost scris.”
    Acum este pe tapet problema plagiatelor. Putina lume accepta insa ca problema este si a celorlalte lucrari “ne-plagiate” care sunt mai mult decat jalnice. Jalnic aici este un eufemism.

    4bis. Merite ? Un mic secret de familie. Toate posturile sunt scoase in tara asta la concurs cu dedicatie pentru anume cineva. Pana cand nu va inceta aceasta practica vorbim degeaba.

    5bis. Povestea cu standardele deriva din transformarea profesorului in functionar si golirea lui de orice demnitate academica. Din anii ’50 inca, un r6aport rezolva o problema si nu o decizie. Decizia o lua partidul pe atunci mai apoi aparatul administrativ.
    * Aparatul administrativ era garnisit cu multi oameni recrutati de serviciile de supraveghere a cetatenilor … fie si numai pentru a da un post caldut consoartelor aparatnicilor de partid si de stat.

    6bis. Pentru a avea responsabilitate trebuie sa ai si autoritate. Una fara alta nu functioneaza.

    7bis. Etica ? Vezi 4bis. Etica fara merit… e ca… ca si responsabilitatea fara autoritate.

    8bis. Viziune ? Intrebarea potrivita este urmatoarea: se poate reforma prin sine insusi un sistem grav alterat in ceea ce priveste principiul lui de functionare ? Este vorba de un sistem care produce “valoare” asta incluzand valoare pe care el insusi se bazeaza. Eu nu cred.
    Ca sa ai viziune ai nevoie de principii, de argumente, de idei. Un sistem corupt generaza opusul, adica relatii neprincipiale, interese meschine si frustrari.

  4. 10% ISI Thomson certifica calitatea spune:

    Punctul 3 este conform cu cerintele de calitate ale Universitatii din Buraimi, Oman, care e o speranta in lumea academica si unde autorul face o cercetare stiintifica de calitate. Totusi, la universitatile din Top 100 Shangai, articolele din top 10% ISI Thomson certifica calitatea.

  5. Ioan Susnea spune:

    Analiza Domnului Bolos este foarte pertinenta, dar lista racilelor din invatamantul superior din Romania este – din pacate – mult mai lunga. Alte cateva sunt descrise aici: http://www.upm.ro/gidni/GIDNI-01/Cpr/Cpr%2001%2017.pdf
    In privinta cercetarii, toata lumea se plange ca este subfinantata. In realitate, adunand cei 0.3-0.4% din PIB, in ultimii 10 ani s-au cheltuit pe cercetare vreo 5 miliarde EUR. Mai mult decat a incasat Statul Roman din cele mai de succes privatizari.
    Ce a ramas de pe urma acestor “investitii”? Un munte de articole ISI si BDI pe care nu le citeste si nu le citeaza nimeni.
    Toti cercetatorii din Romania la un loc inregistreaza anual mai putine brevete decat firma Samsung.
    Banii pentru cercetare ar fi ajuns daca erau corect gestionati. In realitate, institutiile cu multe litere in nume nu dau pe afara de corectitudine in repartizarea fondurilor. Iata un exemplu recent de la competitia “Tinere Echipe 2015″.
    https://drive.google.com/folderview?id=0B0_MtGFYwcLBb2dVUEotVlJudmM&usp=sharing

    • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

      Conform Bancii Mondiale:
      Procent din PIB alocat cercetarii din surse publice si private
      0,49% Romania (2012)
      2.18% World
      2.13% Low income
      1,27% Middle Income
      2,32% High Income
      Cifrele astea spun destul de multe legate de unde se plaseaza Romania la nivel international. Cifrele astea explica si starea universitatilor, ca sa nu mai vorbim de institute de cercetare.
      Cu o astfel de finantare a cercetarii nu se pot emite pretentii.
      (sursa: http://wdi.worldbank.org/table/5.13)

      • Brenda spune:

        Pai daca s-ar aloca fondurile la cadrele/echipele academice performante (sau doar daca s-ar exclude din invatamant-cercetare plagiatorii) ar mai ajunge si banii pentru dotari si ar mai creste si performanta…dar intai trebuie epurat mediul. un plagiator poate avea oricati bani, nu va face performanta (in cercetare, nu in hotie).

  6. Mihai_ spune:

    Nimeni nu va schimba nimic daca nu se va corela calitatea cu finantarea si se vor cheltui banii si asa putini, in locuri si pentru persoane care nu au ce cauta in universitati.

    In cercetare, cred ca cuantizarea calitatii este mai “simpla” (daca se doreste). Articolele in reviste de calitate sau contractele cu industria spun multe despre echipa respectiva. Banii vor merge astfel la echipele (nu la universitatile … cum gresit s-a incercat in timpul d. Funeriu ) care merita.

    In ceea ce priveste calitatea absolventilor lucrurile sunt mai complicate. Cred ca cea mai simpla metoda ar fi sa se coreleze finantarea cu salariile absolventilor. Ca sa il citez pe un fost domn profesor care preda in USA, un absolvent care a terminat MIT, cere cu 20% mai mult decat unul care a terminat o universitate din “liga a 2-a” nu pentru ca a platit cu 20.000 de dolari mai mult pe an pentru studii, ci pentru ca stie mai multe. Iar angajatorul ofera cei 20% in plus pentru ca se asteapta ca viitorul angajat isi va justifica salariul mai mare.

    Noi nu avem sistemul din USA, dar de ce nu s-ar intoarce un procent din ipozitele si contributiile absolventilor la universitatea absolvita?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bradut Bolos


Bradut Bolos

Doctor în Finanţe, absolvent al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, lector la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş vreme de 13 ani, a activat în cadrul AIESEC ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)