joi, martie 28, 2024

Ce înseamnă performanță în cercetarea fundamentală?

Motto “La producția de țepe suntem, Doamne, pe primul loc în lume/I-am depășit pe-americani, fără rușine putem spune!” Alexandru Andrieș


Cercetarea din România produce ecouri în spațiul public, dar nu din motive demne de laudă. Nu este vorba despre performanțe notabile, cu ecou internațional, echivalente cu medalii obținute la competiții sportive, sau cu filme premiate la festivaluri de prestigiu. Performanțele din sport și artă fac să vibreze fibra patriotică și să curgă lacrimi de emoție pe obrajii românilor. Cercetarea din România este încă departe de un astfel de impact. Zgomotele din spațiul public asociate cu cercetarea se datorează de obicei disputei dintre cercetători, care se plâng de subfinanțare, și autorități, care se plâng de constrângerile bugetare și criză economică. Este totuși o furtună într-un pahar cu apă: marea majoritate a plătitorilor de taxe nu este interesată de problema cercetării, iar mulți cetățeni care se exprimă pe forumuri, bloguri sau alte instrumente mediatice sunt de părere că cercetarea în România este pe undeva asemănătoare cu proverbiala tichie de mărgăritar. Ce rost are să cheltuim bani pe cercetare când nu sunt bani pentru medicamente, încălzire, etc..? Mai ales în condițiile în care, suntem cu toții de acord, cercetarea din România, în ansamblul ei, nu excelează. Fără să pretind că aș putea să rezolv această polemică, și fiind într-un evident conflict de interese, aș aduce în discuție doar două argumente în favoarea cercetării. Primul: deși cercetarea în ansamblul ei nu produce performanță, nu înalță drapelul pe cele mai înalte catarge, nu aduce medalii și nici nu ne face să tresărim de emoție în fața televizorului, există totuși nuclee de excelență, grupuri de cele mai multe ori izolate care, chiar dacă nu i-au “depășit peamericani“, sunt constant în “marginea tăioasă” (cutting edge) a cercetării în domeniile lor. Al doilea: deși în multe domenii trenul cercetării a plecat de mult din stație iar noi abia intrăm în gară cu geamantanul în mână, n-ar fi tocmai indicat să nu păstrăm măcar un limbaj comun cu mecanicii trenului, să nu le înțelegem terminologia și gesturile. Altfel, riscăm să intrăm în ceea ce fizicianul nobelist Richard Feynman numea “cargo cult science” , un set de ritualuri prin care o cultură primitivă, tribală, încearcă să mimeze realizările tehnologice ale uneia avansate.

În cele ce urmează aș porni de le premiza că la fel de importantă ca dimensiunea bugetului cercetării este maniera în care acesta se distribuie. Dacă bugetul depinde de o serie de factori care nu pot fi întotdeauna controlați (de exemplu de evoluția economiei în condiții de criză), regulile după care se împart banii ar trebui să fie transparente și bazate pe analiza lucidă a realității dar și pe o viziune asupra a ceea ce dorim să devină cercetarea din România. Iar pentru a fundamenta această viziune este esențial să încercăm să răspundem la întrebarea din titlul articolului de față.

Discuția despre ce înseamnă performanța în cercetare nu este de dată recentă. Un pas important în tentativa de a introduce o oarecare rigoare în teritoriul încă incomplet cartografiat al cercetării din România a fost cel al echipei ministrului Mircea Miclea, care în 2004, în elaborarea criteriilor de promovare în învățământul universitar a pus accentul pe publicațiile științifice în reviste cotate în baza de date bibliografice a Institute for Scientific Information – mult infamatul ISI. În linii mari, pentru necunoscători, această bază de date (pe numele ei actual Thomson Reuter’s Web of Knowledge – WoK) recunoaște un număr enorm de reviste științifice pe care le clasifică pe baza numărului mediu de citări ale articolelor publicate în acele reviste. Cel mai popular indicator scientometric al WoK este factorul de impact (FI) al unei reviste, care se calculează anual și cuantifică numărul mediu de citări al unui articol din revista respectivă în cei doi ani anteriori. Dar nu este singurul. WoK prezintă și factorul de impact pe 5 ani, precum și mai subtilul scor de influență al articolelor (AIS-article influence score), care se calculează conform unui algoritm mai complicat dar în esență exclude auto-citările (citările articolelor dintro revistă în aceeași revistă) și dă ponderi diferite citărilor în funcție de impactul revistei care citează, ceea ce-l face mai relevant și mai greu de influențat printr-o politică editorial abilă.

Apelul la ISI în cuantificarea performanței științifice (individuale sau instituționale) s-a lovit și se lovește în continuare de o rezistență înverșunată a unei părți a comunității cercetătorilor din România. Unele argumente sunt valide, mai ales în cazul Științelor Umaniste și Sociale, unde se susține că, pe de o parte, diseminarea rezultatelor științifice nu se face exclusiv prin articole (cărțile având o pondere însemnată), iar pe de altă parte corpul de publicații recunoscute de către WoK nu este pe deplin reprezentativ pentru întreg repertoriul de reviste de specialitate, ci exprimă preferințele cercetătorilor din spațiul anglo-american, în detrimentul revistelor franceze, germane, etc… Dacă aceste argumente sunt demne de luat în seama, refuzul unor cercetători din domeniile științelor naturii de a se raporta la ISI este mai puțin explicabil. Acest refuz capătă adesea un caracter visceral, se deplânge absolutismul sau fundamentalismul ISI și se protestează față de abandonarea “specificului românesc” al cercetării. Despre caracterul românesc (sau nu) al cercetării se poate discuta la nesfârșit, dar acest concept pur și simplu nu se poate aplica în cazul științelor exacte și ale naturii, cu puține excepții cum ar fi de exemplu cazul investigării florei sau faunei României, dar chiar și aici există fără îndoială reviste de specialitate cu circulație internațională care ar primi spre publicare rezultate științifice din aceste domenii “naționale”, cu condiția să fie de valoare (adică nu “cargo cult science”). Se poate deci pleda pentru caracterul specific național al unui domeniu, dar nu pentru o diseminare locală, în reviste românești de  circulație restrânsă. Această opțiune (de a publica local) este adesea justificată de o logică stranie: de la raționamente gen “datele mele sunt importante doar pentru noi și nu-i interesează pe cehi sau pe islandezi” și până la argumente de tipul “știm cu toții că există un lobby antiromânesc la revistele astea ISI, dacă văd un articol din România îl resping automat”.

Consecința acestui tip de gândire este retragerea într-un fel de autarhie științifică, un spațiu în care se  construiesc reguli locale de publicare și ierarhii distorsionate de performanță științifică, în care adesea factorul cantitativ explodează în detrimentul celui calitativ și aflăm din presă despre un cercetător genial dar necunoscut și nerecunoscut, ale cărui invenții sunt ignorate în mod diabolic  de establishment-ul cercetării, sau un potențial ministru, care a publicat peste 150 de articole în reviste românești și internaționale… Aceasta stare de lucruri se poate descrie prin analogie cu lumea sportului. În atletism sportivii care se înscriu la Olimpiadă la cursa de 100 m știu la ce tip de concurs să se aștepte: pista pe care se aleargă are exact 100 m lungime, startul se dă printr-un foc de pistol, alergarea se face în șort și pantofi de sport, iar la sfârșit se acordă medalie de aur celui care termină primul. S-ar putea imagina o țară care, dezamăgită de lipsa de rezultate a atleților săi în proba de 100 m, să refuze principial să participe la o astfel de competiție, acuzândo de fundamentalism olimpic. În schimb, acea țară va opta pentru o cursă de 56 m, în care startul se dă printr-un sunet solemn de bucium iar alergarea se face exclusiv în opinci. Evident, locurile 1, 2 și 3 vor fi obținute de atleți din țara respectivă și toți trei vor primi medalii, strângeri de mână și încurajări din partea autorităților competente.

O reacție oarecum previzibilă a unei părți a comunității cercetătorilor din România la introducerea conceptului “ISI” în timpul ministeriatului Miclea a fost înmulțirea halucinantă a numărului de reviste românești indexate ISI. De la doar câteva înainte de 2005, panoplia revistelor “ISI” românești a ajuns să numere în jur de 60 de reviste în 2012. Ca să păstrăm analogia de mai devreme, raționamentul a fost de tipul “de ce să mergem noi să jucăm fotbal în deplasare, pe Wembley de exemplu, unde știm că e greu să nu iei o căruță de goluri, hai mai bine să jucam doar acasă, în Ghencea, Giulești, sau și mai bine la Rovine, unde râul, ramul, etc…” Factorul de impact calculat de WoK ne dă o idee despre cât de des este citat un articol din revista respectivă. Revistele românești indexate ISI au, cu foarte puține excepții, factori de impact foarte mici. Un FI de 1,0 înseamnă că un articol din revista respectivă a fost citat, în medie, o data în ultimii doi ani. Din 61 de reviste românești indexate ISI, doar una a avut un FI mai mare decât 1,0 în 2010. O anumită revistă românească raportează un factor de impact de 0,2 în 2010. De aici rezultă că, 5 articole din acea revistă au fost citate împreună, în medie, o singură dată în doi ani (sau, dacă vreți, un articol din revista respectivă este citat, în medie, o dată la zece ani). La o analiza mai atentă lucrurile stau chiar mai trist: aproape un sfert (24%) din citările articolelor acestei reviste provin, surpriză, tot din articole publicate în aceeași revistă (cu alte cuvinte, sunt auto-citări). Pentru comparație, am luat la întâmplare o revistă de nivel mediu din același domeniu (cu FI 3,6) și am constatat că auto-citările (conform definiției de mai sus) reprezintă doar 1,5% din totalul citărilor. E o comparație care dă de gândit…

O altă caracteristică a modului în care se afirmă performanța în cercetarea din România este dictatura cantității, cultul numerelor mari. CV-urile unor cercetători proeminenți din România ne arată numere halucinante, de natură să dea frisoane și complexe de inferioritate durabile oricărui cercetător consacrat din Occident. Dar la o privire mai atentă vom constata că marea majoritate a articolelor sunt publicate în reviste românești, sau în reviste din străinătate dar cu factor de impact mic. Sigur că impresionează când presa relatează despre un ministru cu “peste 80 de lucrări în reviste de specialitate” (aflăm ulterior, cu tristețe, că o parte erau plagiate). Dar regula de trei simplă nu funcționează în scientometrie: 100 de lucrări în reviste cu factor de impact 0,1 înseamnă infinit mai puțin decât un articol într-o revistă cu factor de impact 10. Ca să continuăm analogia cu lumea sportului: un atlet care sare de 12 de ori doar 20 cm în înălțime nu va primi aceleași aplauze cu cel care sare 2 m și 40 cm la o singură tentativă și se apropie astfel de recordul mondial al probei (analogia aparține colegului meu din fostul CNCS, prof. Gabriel Ciobanu).

Ce putem face? N-aș vrea să dau impresia că am în buzunar rezolvarea problemei, dar înclin să cred că pentru însănătoșirea pacientului trebuie pornit în primul rând de la acceptarea diagnosticului. Apoi ar trebui ca, dincolo de orice ideologie sau orientare politică, să aderăm la un set de principii de la care să pornim în căutarea soluțiilor concrete, tehnice: să măsurăm performanța în cercetare așa cum se face în țările cu tradiție științifică; să apelăm la evaluatori internaționali cu expertiză demonstrată și demonstrabilă, fără să fim acuzați că ne vindem țara; să încercăm să facem în așa fel încât, fără să eliminăm domeniile de interes pur național, banii pentru cercetare să ajungă pe cât posibil la cei care au arătat că pot stârni interesul comunității științifice internaționale. În sfârșit, să ne asigurăm că politicianismul, nepotismul, naționalismul și alte  –isme nu se vor așeza la masa la care se va discuta viitorul cercetării din România.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. din pacate s-a ajuns ca in universitatile din Romania (si vorbesc in cunostinta de cauza de la Univ Cuza Iasi), s-a ajuns ca din cauza necesitatii de performanta in cercetare sa fie lasat pe locul 2 aspectul didactic. Multe grupuri de la facultatile care fac cercetare serioasa, cum este la Facultatea de Fizica, fac in primul rand cercetare, de parca ar fi institute de cercetare. Iar orele cu studentii sunt facute mult mai superficial decat ar trebui. Insa la promovare este nevoie de punctaj care vine din cercetare, pentru castigarea proiectelor de cercetare este nevoie de punctaj care vine din cercetare, la evaluarile anuale cercetarea are un impact serios….cum ramane cu didactica domnii mei? Cine mai are timp sa e preocupe la modul serios de pregatirea studentilor?

    • Nu prea inteleg ce inseamna pentru dumneavoastra „pregatirea studentilor” si parte didactica. In ce sens trebuie pregatiti? Daca s-ar neglija partea de cercetare ar ramane strict partea teoretica. Nu li se mai preda studentilor modelul teoretic al atomului de hidrogen? Si doar li se arata structura materiei cu ajutorul microscopului electronic? Nu prea inteleg!
      Cred ca partea de didactica trebuie sa evolueze odata cu Stiinta, Ingineria si Tehnica/Tehnologia. Trebuie facut astfel incat ultimele noutati stiintifice si tehnice sa fie incorporate in demersul didactic. A invata sa masori cu un aparat de ultima generatie – cum functioneaza si cum sa il stapanesti sa obtii rezultatele necesare, este tot un demers didactic. Poate mai important decat tocirea orbitalilor 1s2, 2s2, 2p6… (sunt importante amandoua, si amandoua trebuie incorporate in demersul didactic).
      Daca dorim ca studentii nostri sa devina doar niste tocilari de materie, nu este de mirare ca nu prea isi gasesc slujbe calificate in exterior (ca sa ramana profesori de fizica in Ro este ok).
      La orice aplicatie afara te intreaba in primul rand cu ce aparate de masura esti familiarizat, ce stii sa faci practic, daca stii sa depui un strat subtire sau nu etc. Se cere specializarea foarte buna pe un mic domeniu, nu este nevoie de stii sa programezi o racheta spre luna.
      (Ca tot am vorbit de programare, absolventii Facultatilor de Fizica cu profil fizica-informatica beneficiaza de scutire de impozit daca sunt angajati ca si informaticieni, dar pentru asta este necesara o buna pregatire in informatica).
      O Facultate nu trebuie sa pregateasca studentul doar basic, in cei 3 ani de Licenta, ci si pentru a putea urma un stagiu de master in Ro sau afara si a-si pregati si sustine un doctorat (la master si doctorat parte de cercetare primeaza).

    • Oricat de ciudat ti se pare, exact asta este abordarea corecta. Cercetarea sa primeze in fata predarii. Am fost in multe universitati, din Europa, America de Nord si mai recent Australia, si peste tot cercetarea este cea care conteaza cu adevarat in cariera academica. Mai mult, in Canada, daca aveai evaluari foarte bune ale studentilor, era un punct in minus in fata profesorilor seniori, fiindca insemna ca pierzi prea mult timp cu predatul si pregatirea predatului, in dauna cercetarii. Deci, cercetarea este cea mai importanta, normele didactice sunt vazute drept niste activitati auxiliare care nu sunt placute de nimeni, dar trebuie facute. Acum, de ce cercetarea este asa importanta? Fiindca publicatiile (calitatea si numarul celor de calitate) ridica rank-ul universitatilor in clasamente, faciliteaza obtinerea de granturi (fonduri), faciliteaza accesul la conferinte, te fac vizibil in lumea academica, aduc colaborari internationale, aduc prestigiu etc. Crede-ma, stiu ce vorbesc. Un professor renumit, in America de exemplu, este faimos nu datorita speechurilor, claselor excelente cu studentii sau interviurilor in presa, ci datorita publicatiilor in reviste cat mai de prestigiu, publicatii care vin in urma cercetarii sale. Deci asta este abordarea corecta si ma mira (in sensul bun) ca exista asa ceva si in Romania.

      • Ambele contează, și predarea și cercetarea, nu se pune problema care este mai importantă la un profesor universitar.

        Dar predarea depinde în mod fundamental de cercetarea pe care o faci, predarea într-o universitate trebuie să fie vie, începând de la anul 1, și poate tocmai la anul 1, când se pot crea pasiunile tinerilor, un spectacol al gândirii pe care doar un cercetător aflat mereu în priză cu problemele din domeniul său îl poate furniza.

        Altminteri profesorul dictează sinteze plictisitoare pe care le-ar găsi și singuri studenții cu nițel efort, eventual explică ceva, dar nimeni nu poate explica într-adevăr ceva ce nu știe cum se produce. În cazul profesorului universitar ceea ce explică este cunoașterea, care are ca singur mod de producere cercetarea (nu neapărat fundamentală, ci și aplicativă, nu toți predau științe fundamentale, nu neapărat în domeniul ștințelor naturii, ci și în cel al umanioarelor, unde standardele sunt de altă natură și statutul de știință în sens stric nu se mai aplică).

        Aștept să văd în universitățile românești ore de Guided reading din articole ISI încă din a doua săptămâna a bobocilor, cu oameni care știu ce este cercetare, poate post-doci tineri sau doctoranzi proaspăt absolvenți rămași pe asistent. Aștept să văd cursuri de scientic writing încă din anul 2, ca să terminăm odată cu plaga asta a plagiatelor la noile generații.

        Mă bucur că a ieșit în presă și domnul Babeș, nu mai este timp ca cei cu valori bune să stea deoparte.

        Oamenii aceștia la putere sunt lipsiți de orice scrupule, mai nou vor să desființeze și UEFISCDI, care performează tot mai bine de la an la an pe managementul operațional al proiectelor de cercetare:

        http://romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtalerta-a-coalitiei-pentru-universitati-curatelt-fon-4507.htm

        gânduri bune,

    • Multi profesori se ascund dupa catedra cand vine vorba de cercetare. Nu ai cum sa le oferi studentilor tai informatii de calitate daca nu faci cercetare si nu esti in pas cu lumea stiintifica.
      Eu am studiat si in Romania si in strainatate si numai la noi am intalnit sistemul acesta cu un numar ridicat de cursuri pe semestru + laboratoare. Majoritatea materiilor sunt invechite si inutile si totusi studentul este obligat sa isi piarda timpul cu ele.

      • @Alexandra: e simplu de explicat: sistemuld e invatamant din Romania nu este conceput pentru interesul studentilor, ci pentru interesul profesorilor. Fosilele care nu au fost ins tare sa tina pasul cu noul, ce sa predea? Legiunile de inamovibili din universitati unde sa plece? Nu-i vrea nimeni, nu sunt buni de nimic, singurul lucru pe care-l stiu a face este sa chinuie si sa prosteasca pe studenti.

  2. Am usor senzatia de calatorie in timp, citind articolul domnului Babes. Problemele pe care le discuta si sugestiile pe care le face tin de trecutul de dinainte de era USL-ista. Funeriu a facut reforeme pe aceste directii si aproape tot ceea ce a facut a fost distrus pe parcursul ultimilor doi ani, cu o furie inspaimantatoare. Cercetarea stiintifica este o activitate foarte sensibila: usor de ucis, greu de crescut. Este o problema care tine de cultura (in sens larg) noastra care nu valorizeaza asa ceva. Parca suntem prinsi intr-o capcana temporala, sortiti sa construim si sa distrugem cu aceeasi seninatate.

  3. In Romania nu se face research, domnule, ci Google research. Asta e tot adevarul despre cercetarea romaneasca. O gramada de adunati copaceni care stau acolo agatati de niste sinecuri de catedre sub pretextul „patriotismului” formulata „ca daca plecam si noi”. Nu pleaca pentru ca nu ii vrea nimeni, domnule. De asta raman in Romania, dar iti scot ochii cu patriotardissmele lor si traiesc doar din fonduri alocate nepotistic de catre CNCSIS sau CNMP (ca, deh, fiecare nou guvern,, neputand sa desfiinteze precedentul organism de alocare a fondurilor, a mai infiintat unul, ca sa isi promoveze si pe ai sai meseni). Infatuari si umflari in pene cu „specificul romanesc” seamana cu caratul apei cu cobilita in numele aceluiasi „specific romanesc”. Dar nu e vina parazitilor, domnule, ci ai populatiei care ii suporta. Si care… le ravneste locul. In Romania hotii nu sunt urati, ci invidiati.

  4. De ce s-a desfiintat (de facto, oficial?) CNCS?
    De ce nu se mai organizeaza competitii de proiecte (resurse umane, IDEI) prin CNCS si UEFISCDI?

  5. Remarcabil articol! Scris pe intelesul tuturor. Doua observatii: (1) Romania trebuie nu doar sa adopte sistemul Wok (in stiintele exacte, ale naturii sau injineresti) dar sa aleaga indicatorul Article influence score si nu factorul de impact. Argument stiut in breasla: „capusharea” ISI cu reviste romanesti a dus la aparitia unor reviste din tara, cotate isi, cu un factor de impact obsecen de mare, mai mare decit reviste puternice. Doua exemple de reviste: una din Baia Mare (carphatian j. Math) si una din Cluj (puncte fixe) care au factorul de impact mai mare ca reviste extrem de solide din afara. Cum? Simplu – prin citarea in „cruce” intre cele doua reviste la mica intelegere intre editorii respectivi. Ori sa apari din Baia Mare sau Cluj cu o revista cu factorul de impact mai mare decit revista soc americane de mate (trans. Ams) e deja prea mult. Justifica motto-ul: la tzepe i-am depasit pe americani. (2) alegerea probei de 100 (regina atletismului) e nefericita in context pentru ca proba e dominata de jamaicani :) la proba asta nici un european (mai nou nici american) nu prea mai cistiga in fata jamaicanilor :). Mai e o chestiune ce vizeaza deontologia vs excrocheria din stiinta. In acest context avem exemplu celebru al descoperirii de la cluj: „singele artificial” – supermediatizat (si finantat) de presa, ministru, premier – in contextul in care autorul nu are nici un brevet pe el si o parte din rezultatele sale sunt publicate pe bani in reviste „open”: platesti si publici. Despre cazul asta mi-as dori sa citesc opinia d-lui Babes pentru ca e unul din putinii romani publicati de Nature, e in tema si m-as fi asteptat ca „singele artificial” sa fie publicat in Nature si nu in reviste open.

  6. Felicitari pentru articol!
    WoK include aproximativ 23.000 reviste stiintifice (journals) care apar in mai multe tari si mai ales in multe alte limbi decat engleza, deci ingrijorarea ca „exprimă preferințele cercetătorilor din spațiul anglo-american” este nefondata. Intr-adevar sunt multe stiinte, precum cele umaniste, care nu au o acoperire buna in WoK (si mai ales in WoS), dar de asta sufera toti cercetatorii din domeniile astea, nu numai cei romani. In plus, capitolele de carti si cartile sunt incluse in anumite baze de date, iar studii recente arata cum acestea pot fi incorporate in studiul impactului.
    Cat despre „specificul romanesc” al cercetarii, cred ca din pacate acest specific se refera mai mult la calitatea cercetarii si mai ales a originalitatii decat a continutului. Eu am fost rugata personal de catre un profesor universitar sa TRADUC ceva, dupa care profesorul isi arunca un ochi si isi punea numele pe articol, urmand sa trimitem articolul la un jurnal din Bucuresti la care el AVEA ACCES, si cred ca astfel de exemple sunt usor de gasit.
    Auto-citarile sunt excluse atat din analiza articolelor de jurnal cat si a revistelor stiintifice tocmai pentru a impiedica aceasta marire superficiala a impactului. Exista, intr-adevar si metode mai sofisticate de astfel de escrocherii, precum cele descrise de Gigel Militaru, care nu se intampla numai la romani. Pakistanezii, turcii, indienii, chinezii sunt si ei maestri.
    Dar stiu un exemplu al unui cercetator turc care avea intelegeri cu colegi pakistanezi pentru citari in cruce datorita caruia universitatea la care era afiliat a ajuns in Leiden Ranking mai sus de Princeton si Yale. Insa universitatea s-a autosesizat imediat si nu numai ca a cerut ca articolele cercetatorului sa fie retrase si recalculat clasamentul, dar l-a si concediat pe profesor.

  7. Greseala cu evaluarea cercetarii din Romania a apartinut si celor dinainte de echipa Funeriu, si celor din echipa Funeriu. Primii au eludat factorii de relevanta internationala, cei de dupa au tratat factorii de impact si revistele ISI ca fiind singurii factori importanti si garanti ale calitatii. Mai simplu spus, au condus la fetisizarea termenului de ISI. Primii nu au fost interesati sa schimbe sistemul, ceilalti nu au stiut cum sa il schimbe. Rezultatul este ceea ce se vede cel putin in stiinte sociale economice si umaniste. Si despre aceste domenii, extrem de importante. Nu trebuie uitat ca ISI Thomson spun clar ca ei fac ranking al citarilor, nu al calitatii (nu intotdeauna sunt identice, vezi cazul romanesc sau al altor state cu cercetare mediocra unde ISI este la moda…). Daca vrei calitate de ce nu spui reviste ISI la editurile xyz sau mai simplu sa faci o lista cu reviste si edituri care conteaza cu adevarat? Cand te duci in afara lumea te intreaba la ce revista ai publicat, cand vii in Romania toata lumea spune: am 5 articole ISI anul asta. Scoase la prieteni, evident. Apoi cartile sunt mult mai importante decat articolele in foarte multe domenii, dar aici depinde unde le scoti. Poate ca daca am fi ceva mai relaxati cu „reforma” si am vedea lucrurile intr-o perspectiva temporala ceva mai mare de 2-3 ani lucrurile ar fi fost mult mai avansate. Acuma oricum reforma s-a dus, putem sa ne relaxam. Apoi este nevoie de o salarizare MULT mai decenta. De ce sunt oameni in Romania absolventi de universitati de top din afara care nu produc? Summa summarum, in urma a 25 de ani de reforme, daca facem un raport salariu/factor de impact ISI, in domeniile amintite Romania sta clar peste multe universitati din Germania, care este campioana la finantarea cercetarii in Europa.

  8. Chestia cu „citarea in cruce” au mai incercat-o unii ca sa pacaleasca ratingul Google in afisarea cautarilor. Erau din rep. Moldova. Ce sa mai comentam? Mediul Academic romanesc se umple din ce in ce mai mult de rusine. Citeam zilele astea ca A. Merkel a refuzat un „doctorat Honoris Cauza” de la Politehnica din Bucuresti. Tot sistemul este tras in jos de vechile cadre didactice obisnuite cu practicile din anii ’50 si care nu vor sa paraseasca activitatiile (si spatiile!) academice. Acum cativa ani am fost la o prezentare unde profesorul insista ca radioul a fost inventat de Popov! Stalinism pur! Din pacate si unii copii ai acestor reprezentanti a unor vremuri apuse de cel putin 30 de ani le calca pe urme si strica si mai mult. Pentru o perspectiva istorica sa spunem doar ca in 1907 in vestul Europei se descoperea teoria relativitatii iar in Romania se tragea cu tunurile in tarani!

  9. Cred ce cel mai mare necaz al nostru e lipsa de colaborare. Sau…poate „surplusul”, caci atunci cand ai ceva „date” pentru un ISI, imediat se gasesc „ajutoare”.
    Cel mai important este sa publici in timpul doctoratului, dar prin contract, esti obligat sa publici doar „cu ajutorul si acordul conducatorului”. Te trezesti un prizonier al neputintei lui si a „obligatiilor” lui. Ai dintr-o data puzderie de colaboratori de care nici n-ai stiut…

  10. frumos scris. o ironie usturatoare. lucrurile sint simple (in opinia mea). inversarea scarii valorice (in orice domeniu din romania) este cauzata de lipsa concurentei autentice, a statului paternalist (partidul e n tot si n toate). cei mai multi tind sa ocupe un loc caldut de unde sa iasa linistiti la pensie. exemplele din politica cu semianalfabeti acoperiti de titluri academice sint banale. dar ele se extrapoleaza la nivelul intregii societati. a performa individual intr o lume croita prost cere sacrificii imense pe care foarte putini sint dispusi sa le accepte. fara un pattern/cadru concurential sanatos nimic n o sa mearga. cind impostura este legiferara, scepticismul devine molipsitor.

  11. Cercetati, cercetati, dar n-ar trebui sa mai si descoperiti ceva din cand in cand? Iar acel ceva sa produca efecte pozitive in economie si societate? Cum ar fi: un medicament care vindeca arsurile mai repede si mai bine, un material mai ieftin si cu performante superioare pentru constructia barcilor.
    Din moment ce statul sprijina financiar cercetarea firesc ar fi ca aceasta sa fie facuta cu cap si sa produca rezultate. Inteleg ca nu exista certitudinea reusitei si ca din majoritatea cercetarilor nu va iesi nimic practic, dar in cateva cazuri ar trebui sa gasim totusi ceva, altfel nu are sens.

    Cate produse de pe piata se bazeaza pe inventii romanesti?
    Cate patente romanesti au fost vandute?
    Care sunt rezultatele cercetarii romanesti care au avut un impact financiar semnificativ in ultimii 20 de ani?
    Cate probleme ale industrei romanesti au fost rezolvate prin solutii rezultate in urma cercetarilor?

    Eu cred ca asa ar trebui evaluata activitatea cercetatorilor in primul rand si mai putin prin articole ISI sau nu. Eu nu inteleg despre ce discutati mai sus.

    Vorbesc desigur despre stiintele naturii.

    Asa am auzit ce se face si cercetare in domeniul teologiei, dar sper ca e o gluma.

    • Nici macar nu se cerceteaza, doar se simuleaza. De aia nici nu se gaseste nimic. Tot ce se face este sa se compileze, copieze, eventual adapteze metodele altora la „specificul romanesc”. De exemplu, metodele pentru analiza-recunoasterea vorbirii in limba engleza pentru limba romana. Cam asta e cel mai avansat nivel care se face.

      Companiile „tehnologice” romanesti nu sunt mai breze: faimosii „integratorid e sisteme”. Cumpara de la altii, schimba vopseaua si sigla, apoi vand statului si companiilor de stat „solutii *originale si adaptate* de securitate”.

      Hal de economie. De aia e si asa de mare PIB-ul, la ditamai tara de 20 de milioane de locuitori.

    • Domnilor, sunteti putin dezinformati. Desigur, la Tv apar doar Bianci si Gadzi, nu mai este loc de prezentarea cercetarii romanesti. Biofarm, de exemplu, este un producator romanesc de medicamente si suplimente alimentare. Antibiotice Iasi.
      In ultimii 24 de ani nu a existat o protectie a Statului Roman in ceea ce priveste produsele traditionale. Toata lumea cunoaste „istoria” Institutului Cantacuzino. Si nu pentru ca cercetatorii sunt slabi, ci pentru ca o conducere politica nu intelege munca de cercetare. Nu mai amintesc de medicamente ca Faringosept sau Moldamin. Cercetare se face. Tratarea ranilor cu ajutorul luminii pulsate, de exemplu. In acest caz, munca de cercetare s-a transformat intr-un aparat de zeci de mii de euro produs in US sau UE, pentru ca noi nu avem industrie proprie care sa dezvolte acest produs.
      Nu este deajunsa munca de cercetare. Aceasta munca trebuie sa fie protejata de statul care investeste in cercetare. Abia in ultimii ani am auzit de sustinerea activitatii stiintifice din industria romaneasca (exista o Ordonanta de urgenta data in 2013 care completeaza Legea 571/2003, ce ridica la 50% taxa de deducere a cheltuielilor cu cercetarea, daca cercetarea aplicata este fructificata in UE). Abia in ultimii ani Proiectele Parteneriate impun cooptarea unui partener economic care sa implementeze munca de cercetare (cautati Proiectele de tip parteneriate din anii trecuti si veti vedea ca temele de cercetare sunt absolut aplicative). Brevete se scriu, se patenteaza. Doar ca Romania nu are o industrie proprie, nu exista intreprinderi mari, cu putere, care sa implementeze rezultatele (multinationalele vin cu propriile patente si tehnologii). Poate Dacia ce mai exploateaza parti din cercetarea romaneasca. Sau alte mici oaze de microintreprinderi romanesti. (nici macar Dacia nu mai este fabrica romaneasca si vine cu patentele proprii).
      E usor sa spunem despre cercetarea din Ro ca nu are finalitate vizibila si sa privim superficial. Dar dupa perioada de cercetare, patentare si scoatere de produs, statul ar trebui sa protejeze aceste produse. Oare o face? Toata lumea importa produse fabricate dupa alte retete si alte patente. Nici macar rosia romaneasca nu mai este. Cine ar fi trebuit sa o protejeze?

    • Domnul Babes vorbeste despre cercetarea fundamentala: este bine sa cititi titlul cu atentie, cel putin. Relatiile dintre cercetarea fundamentala si cea aplicata sunt foarte complexe si ar merita o expunere competenta pe tema asta, fiindca sunt foarte multi concetateni de-ai nostri care-si dau cu parerea mai inainte de a incerca sa inteleaga ce spune interlocutorul. Pe scurt, cercetarea fundamentala este exact aceea pe care nu are nimeni, din sectorul privat si in general din economie, interesul sa o sustina fiindca nu aduce profit imediat, dar de care este nevoie in primul rand fiindca este „fundamentala” pentru cunoasterea umana. Cercetarea aplicata este, in general, de interes pentru economie si deci tine de sectoarele „productive” (in sens larg). Sunt state in care cercetarea aplicata este, cel putin partial, sustinuta de stat, depinzand de strategiile de politica economica asumate.

  12. Well said!

    Dar nu pot, pur si simplu nu pot sa nu imi amintesc de explozia de bucurie din universitate/universitati in momentul in care a fost desfiintat vechiul CNATDCU si s-au schimbat criteriile de improfesorire… ca sa nu mai vorbim de oftatul de usurare cand s-a modificat structura corpului de evaluatori ai aplicatiilor de granturi…

    Atat timp cat cei care vad justetea acestui articol raman o minoritate, nimic nu se va schimba si vom continua sa defilam pe la congrese cu profesori si cercetatori care isi pierd aura universitara imediat ce trec de Nadlac!

  13. Este in primul rand o problema de finantare.

    In ultimii 20 de ani numarul celor care au plecat este foarte mare. Este principala piedere a tarii.
    Practic orice cercetator roman care a publicat un articol ISI si lucreaza la o facultate din strainatate reprezinta un articol mai putin pentru o universitate din tara.

    Numarul celor care se nasc in tara si sunt capabili sa publice articole cotate ISI nu este nelimitat!

    Mai mult salariile sunt de 4-5 ori mai mici decat cele platite in industrie ( in tara ! ). Practic absolventii facultatilor cu 2 ani de experienta au salarii mai mari decat un lector/ sef lucrari.

    Luna trecuta au avut loc concursuri de promovare la toate universitatile din tara. In foarte putine situatii s-au inscris mai mult de 1 concurent pe post pentru lector/sef lucrari, conferentiar sau profesor. Probabil sunt si situatii in care concursurile au fost aranjate. Parerea mea este ca sunt putine. Explicatia este tabelul de mai jos:

    Salarii de încadrare minime conform Legii nr. 63/10.05.2011 şi O.U.G. nr. 19/16.05.2012:

    Salariul minim de încadrare pentru asistent universitar – 1414 lei
    Salariul minim de încadrare pentru şef de lucrări – 1561 lei
    Salariul minim de încadrare pentru conferenţiar universitar – 1677 lei
    Salariul minim de incadrare pentru profesor universitar – 2917 lei

    • @mihai: cei care au/am plecat, au plecat din cauza celorlalti… romani. Toti romanii se vaicaresc si plang dupa cei care pleaca, dar nu incearca unul sa fie mai corect, mai cinstit si mai harnic pentru a le oferi celor plecati o motivatie sa vina inapoi. Chiar credeti ca cei care au plecat isi doresc sa traiasca intre impostori, hoti si lenesi? Cati dintre romanii care se vaita ca pleaca aia buni se straduiesc astazi, maine, poimaine sa fie mai corecti, mai harnici, mai buni?

      In cot ii doare. Tot ce au ei sunt pretentii de la ceilalti, niciodata de la ei insisi.

      • La salariile astea nu se vor intoarce in nici un caz!

        Cel mai un argument este ca nu a fost concurenta pentru posturile didactice. Daca pentru posturile de asistent mai sunt situatii cand a fost concurenta, de la lector in sus rareori se intampla.

        • @mihai: pai de ce sunt salariile asa de mici? nuc umva pentru ca se impart banii la prea multi incompetenti? cine mananca partea celor care putea fi platiti suficienta stfel incat sa se intoarca?

          credeti ca fosilele plagiatoare nu primesc salariu? si macar daca ar sta degeaba, dar mais is trica generatiile noi de studenti. dati afara incompetentii si angajati oameni mai putini, dar buni. cine va opreste? rusii? americanii? chinezii? martienii?

          • Sincer, la solutia asta m-am gandit si eu. Daca ar ramane 3-4 facultati in tara pentru fiecare directie de studiu, s-ar putea sa se dubleze salariile.

            Spun s-ar putea, pentru ca asta ar insemna o crestere a numarului de studenti, ceea ce ar duce la cheltuieli mai mari din partea universitatilor.

            Pe de alta parte, o dublare a salariilor nu este suficienta pentru a avea peste 1-2 ani concurenta pe posturile didactice.

            Si …. cum alegi cele 3-4 facultati care raman? :)

  14. Mai este o problema de lamurit. Ce insemna exact publicatie ISI? Spun asta deoarece este o diferenta intre publicatiile cotate ISI si cele doar inexate ISI.
    Publicatiile cotate sunt cele incluse in categoriile notate cu Web of Science nu trebuie tratate impreuna cu cele care doar sunt indexate in sistemul ISI. Simpla pomenire a unei publicatii pe site-ul Thomson Reuters nu o face automat sa fie cotata ISI, ci numai daca este in categoriile notate cu Web of Science.

    Din pacate multi se lauda cu publicatii care nu sunt cotate, ci doar indexate ISI, ca si cum ar fi vorba de acelasi lucru.

    Am incercat sa lamuresc oficial sitiatia, insa autoritatile refuza sa raspunda:
    1. Am intrebat Ministerul Educatiei care sunt criteriile dupa care definesc exact o revista cotata ISI. Au refuzat sa raspunda la cerere.
    2. Le-am solicitat celor din UEFISCDI (dl Victor Velter si dl Adrian Curaj) sa-mi spuna exact daca anumite publicatii sunt sau nu cotate ISI. Au refuzat cu orice pret sa raspunda, ba char au sustinut ca si-ar pune lumea academica in cap dara s-ar apuca sa vorbeasca despre acest subiect.

    In concluzie, se decide in functie de necesitati daca o publicatie este sau nu ISI si am vazut o multime de contradictii in listele publicate de diverse universitati.

  15. Am analizat, in cadrul unui stagiu in Romania ca Fulbright Specialist in 2012, caracteristicile cercetatorilor de varf din medicina in Romania. Acestea sunt:

    1. Un stagiu de cel putin un an neintrerupt la o universitate din Europa de Vest,. SUA sau Canada

    2. Publicatii cu date obtinute in cursul acelui stagiu

    3. Continuarea colaborarii si publicatii, dupa intoarcerea in Romania, cu aceiasi echipa din afara.

    • Legatura cu strainatatea ii ajuta sa nu se lase coplesiti de mentalitatea romaneasca a superficialitatii, chiulului, imposturii si furtului fara remuscari.

      Asta e tot secretul. Si de asta e si cam singura metoda care functioneaza.

  16. Bravo Alex, bun articolul, ca sa zic asa ‘Punct ochit punct lovit’.
    Pacat ca cei care fac in Romania in domeniul stiintelor biomedicale invatamant+cercetare de calitate, sau mai precis cercetare de calitate si apoi sunt apti in procesul de invatamant sa transmita studentilor un mesaj interesant, sunt mult prea putini.
    Si rezistenta si aderenta la asa numitele ‘valori romanesti’ si promovarea publicatiilor de 2 bani, a scrisului de carti (maculatura) in care se face colaje si traduceri din alte carti, toate astea strict in scopul promovarii sunt din ce in ce mai pregnante, iar indaratnicia cu care in ultimii 2 ani se incearca cu orice pret distrugerea unor standarde reale in cercetare este de-a dreptul penibila.

  17. Problema cercetarii si a cercetatorilor este una cu mult mai adanca. Pe de o parte una institutionala. Avem institute ce au functionat inainte de 1990 si care multe apartin de MEN, institute care au devenit ale Academiei Romane, centre de cercetare ale universitatilor care au aparut dupa 1995. Prin urmare, exista o prea mare faramitare a cercetarii. Normal ar fi fost o reforma de structura, prin care vechile institute performante sa treaca sub coordonarea mediului universitar.In tarile UE nu exista institute academice si non-academice. Astfel, s-au dezvoltate numeroase grupuri de interese in cercetare, multe cu sprijin partinic iar finantarea este foarte redusa fata de ceea ce aloca alte state din UE. Aplicarea criteriilor pentru calitatea cercetarii se poate face doar in institute de cercetare puternice, cu resurse economice, cu dotari de ultima generatie, cu resurse pentru multiple participari la maifestari internationale de prestigiu. La noi, cercetarea este un fel de cenusareasa care nu si-a gasit un print care sa o finanteze corespunzator. Mediul de afaceri este subcapitalizat si putine firme fac cercetare adevarata si angajeaza cercetatori valorosi, cei mai multi devin doar experti.

  18. MESAJUL ANTERIOR A FOST TRUNCHIAT SI NU SE POATE INTELEGE NIMIC!

    @alex: despre „fosile”: am mers la scoala in anii optzeci si am avut profesori multe dintre aceste „fosile” – acad. A. Timotin(RIP), acad. Gh. Buzdugan(RIP), prof. dr. Al. Spataru, prof. dr. O. Stanasila si multi altii – unii dintre ei aveau cursuri impecabile altii capacitatea de a emula alfel spus mergeam acasa si, cu creionul/ciocanul de lipit in mina, „verificam” ce ni s-a spus la scoala; in absolut fiecare domeniu de activitate succesul este direct proportional cu doza de interes acordata problemei; nu poti blama profesorul ca nu ti-a „predat” tot… pune mina si studiaza ca d-aia se numeste ca esti student (oricum accesul la informatia astazi este incomparabil mai usor decit in urma cu douazeci de ani amazon.com vs. un catalog de piese xerox-dupa-xerox-dupa-xerox, etc.)

    @alex: despre „cei care au/am plecat, au plecat din cauza celorlalti… romani” nu, nu tocmai. a fost optiunea/decizia lor; in acest sens va recomand o lectura de vacanta „Exit, Voice, and Loyalty” (1970, A.O. Hirschman); este inutil sa va spun ca o societate se poate schimba numai din interior … daca toti membrii educati ai societatii decid sa o paraseasca, rezultatul poate fi usor anticipat, nu?

    @alex: despre „Toti romanii se vaicaresc si plang dupa cei care pleaca” nu. nu toti. depinde, de la caz la caz. nu toti care au plecat reprezentau o valoare dupa cum nici TOTI care au ramas nu inseamna ca sint „impostori, hoti si/sau lenesi”; o astfel de gindire/apreciere „pauschala” nu (va) face cinste.

    @alex: despre „cei care au plecat isi doresc sa traiasca intre impostori, hoti si lenesi” inteleg ca acolo unde ati ajuns nu ati intilnit impostori si lenesi? nu ati intilnit „manageri eficienti” cu MBA de trei ani si studii de (para)psihologie care falimenteaza intreprinderi cu o istorie mai lunga de o suta de ani (revista Spiegel a dedicat acestora citeva articole cindva prin 2010); sau poate doctori in fizica pentru care o problema din culegerea lui Dorin si Silvia Gheorghiu este o adevarata provocare. in acest caz sinteti un om fericit.

    Ce VREAU sa spun ca nu toti care au ramas aici sint hoti, impostori si/sau lenesi! Sau mai prosti decit cei care au emigrat. Si, cu toate ca am invatat carte cu acele „fosile”, am putut vreme de 20+ de ani sa lucrez pentru companii mari internationale si sa fiu cotat ca un bun specialist. Si ca mine multi dintre colegii mei de generatie, pe la Microsft, IBM, Informix, etc.. Noica a exprimat foarte bine acest gen de optiune cu butada sa despre „patria untului vs. patria filozofiei”. depinde foarte mult de ce isi doreste fiecare… eu, de ex., as da oricind o excursie la schi in Alpi pe posibilitatea unei discutii cu Grigori Perelman (soul conjecture, fields medal, etc.), in Rusia ;-) Raminid aici am avut acces la acea „Romanie profunda” alcatuita din oameni extrem de frumosi (prieteni, fosti profesori/acad.) care din cind in cind, cu simpla lor prezenta sau cu conversatia loc mi-au/imi fac viata mai frumoasa iar cind deschid gura sau scriu ceva ma gindesc ca nu trebuie sa le para rau ca si-au pierdut timpul cu mine. cred ca cel putin celor din urma / „fosilelor” le datorez sa merg la munca in fiecare zi si prin impozitul platit sa le fac batrinetea mai usoara. Dar cum spuneam este o chestiune de optiune si (incerc) sa nu dau vina pe altii pentru optiunile MELE.

    Sau cum se zice astazi … Just my two cents …

    • @Radu: dumneavoastra suferiti de boala romaneasca a cautatului paiului. Atunci cand cineva va spune ce este gresit, nu aveti reflexul sa corectati, ci sa incepeti sa cautati scuze pt dvs si, in plus, „paie in ochi” pentru interlocutor. Eu va vorbesc de societati in ansambllul lor, dumneavoastra veniti cu doua-trei exceptii si va agatati de ele pentru ca acestea va hranesc orgoliul.

      Mai intai, daca un american sau un german primeste o asemenea critica, el va reactiona mai degraba „ce pot face ca sa ameliorez?”, pe cand dumneavoastra sariti repede cu „si altii gresesc! nu e asa de rau! sunt si doi-trei mai buni”. Pai conteaza aia doi-trei, sau ansamblul societatii?

      Eu nu spun ca in SUA si Germania llucrurile sunt perfecte, ci ca sunt MAI BUNE. Si, paradoxal, americanii si germanii sunt mai modesti si mai putin grabiti de a sarui inainte cu scuze decat romanii.

      Imi spuneti ca pot invata si singur, chiar daca sunt fosile care stau degeaba. Dar problemaa nu este asta, problema nu este ca pot invata singur, problema este DE CE SA ACCEPT (si sa platesc) FOSILE CARE SA STEA DEGEABA? si de ce sa traiesc intr-o societate care accepta asa ceeva (sunteti un exemplu de acceptare in acest sens. De ce mi-as dori sa traiesc langa cineva care gandeste astfel? Doar pentru ca dumneavoastra sunteti convins de propriile dvs. calitati? Mai ramane sa fiu convins si eu.)

      In afara granitelor Romaniei se gaseste,, iin masa, o specie dee oameni rara in Roamnia: cei modesti.

      Din pacate, sunteti tipic pentru Romania. Leganati in iluzia propriei perfectiuni, refuzati sa schimbati fie si un capat de procedura si, mai ales, refuzati sa va schimbati pe dvs insiva. Si cautati repede doi-trei zeei carora sa le aduceti osanale de genul lui Stanasila. Preleman, cu matematica lui, e in Rusia, nu in Romania, nu va mandriti cu el.

      De orgolii ca dvs am plecat din Romania. Pentru oameni mai modesti si mai harnici. Pe care i-am gasit aici.

      Vi se pare ca nu aveti nicio vina si ca altii nu stiu sa va aprecieze? Ei, si aia de ii vedeti la televizor, de la Padureanu si pana la Becali, pe care ii injurati, tot asa cred si ei despre ei insisi. Ca sunt perfecti, ca altii gresesc. Ei, le semanati foarte mult, va imbatati cu autosuficienta si cu mandrie.

      • Mesajul meu se pare ca a fost gresit inteles. Imi pare sincer rau dar eu am spus cu totul altceva:

        1. schimbarea societatii nu se poate face decit din interior. cu cit (sintem) mai multi, cu atit mai bine! daca unii pleaca atunci este mult mai greu pt. cei ramasi.
        2. nu se poate generaliza: TOTI romanii sint impostori/lenesi/hoti/ etc.
        3. nu toti profesorii sint/pot fi considerati „fosile”; din punctul meu de vedere nu este corect si nici macar politicos; experienta mea (cel putin) a fost ALTA!

        Cu care din aceste idei nu sinteti de acord?

        In alta ordine de idei, nu sufar de nici o boala (sper;-)), nu sint orgolios, nu ma „imbat” cu absolut nimic, nu seman cu nimeni si, mai ales, nu ma uit la televizor. Apropos, cine este Padureanu? In mod cert nu ati plecat nicaieri din cauza mea!
        VA ROG FRUMOS sa va rezumati sa combateti ideile si nu persoana! Si mai ales sa nu mai trageti concluzii pripite despre preopinentul dvs.!

        Eu nu ma „mindresc” cu Grigori Perelman. EU AM SPUS CU TOTUL ALTCEVA!

  19. @Alex:

    V-ati ales exemplele cele mai neadecvate pentru a exemplifica modestia: americanii si germanii.

    Oamenii sint aceeasi peste tot, si buni si rai. Performanta economica este insa o alta poveste.

  20. Este foarte trist să constați nivelul cercetării în România.Pentru domeniul în care lucrez (subdomeniu al informaticii care este prezent și în inginerua electronică), Romania este în urma întregii Europe, poate cu excepția Albaniei și a Maltei. De notat este diferența mare în urma unor state cum ar Slovenia, Muntenegru, Grecia, Turcia, dar și a Iranului (țară sub embargo economic și financiar). Încă mă mai întreb care ar putea să fie motivul!?

    Am crescut cu experiența unei școli preuniversitare pe care încă o mai consider foarte bună, în special în domeniile matematicii și a fizicii (domenii esențiale pentru metodologia din domeniul meu cum ar dezvoltarea de algoritmi de prelucrarea datelor). Faptul că învățamântul din România este forte teoretic ar fi trebuit să fie un avantaj pentru pregătirea de specialiști în cercetare – și pentru mine așa a și fost. După opinia mea această stare de lucruri a persistat în crearea unor generații de absolvenți bine pregătiți pentru cercetare, în domeniile menționte, până prin 1995.

    Oare ce s-a întâmplat că nivelul cercetării nu a evoluat în România? În primul rând cercetarea este sub o desconsiderare totală în România, ptobabil deoarece de obicei nu produce un profit imediat. Apoi statul român nu are deloc o viziune pe termen lung. Banii dați pe cercetare sun văzuți ca `bani azvârliți`. Chair și la proiectele UEFISCDI, unde am fost revizor la 5 submisii, de pe timpul când Funeriu era ministru al învățămantului, nivelul submisiilor mi s-a părut foarte slab. Proiecte submise de persoane care au publicat doar în reviste online din România, cu factor de impact 0 și pe care mă îndoiesc că le citește cineva. Apoi temele, deși de domeniul aplicativ, erau teme dezvoltate in occident în anii 80 și 90. Este de neconceput așa ceva întrun domeniu care avanseza rapid, unde o ideie nouă nu rezistă mai mult de un an, iar o metodologie de adresare a unei probleme se scimbă la fiecare 4-6 ani. Pe de altă parte am simțit că proiectele UEFISCDI au rprezentat un progres pentru cercetarea din România urmărind încurajarea ideilor noi și cu revizori inclusiv din străinătate. Însă surprza a fost să aflu că proiectele acceptate pentru finanțare nu su primit sumele din propunerele de proiect, ci acestea au avut finanțarea tăiată acum 3 ani cu 75%!!! Sub o altă guvernare, proiectele similare acceptate anul trecut au avut finanțarea tăiată cu 50%!!! Este incredibil, dar pe de altă parte o dovadă a cât de puțin valorează cercetarea în România. În prezent Ministrul delegat pentru învățamânt Superior, Cercetare Științifica si Dezvoltare Tehnologică nu are nici un fel de experiență de cercetare și este doar un doctorand la Politehnica București – incredibil – nimic alceva decât un implementator a unor directive de partid, fără nici o viziune a mersului lucrurilor în cercetarea românească.

    Nu este poate un contrast mai evident decât cu progresul remarcabil al cercetării din China din ultimii 30 de ani! Peste un milion de PhDs de origine chineză s-au pregătit in domeniile Computer Science și Electrical Engineering la universitățile din USA, UK, Canada, Australia, Franța, Elveția, etc. Mulți dinte aceștia chiar s-au întors în China, în special în ultimii 8-10 ani. China a ajuns no. 2 în lume la numărul de articole științifice în lume, și deși nu sunt la reviste de vârf, majoritatea sunt în reviste cu factor de impact ISI de peste 1.0, cu progrese remarcabile în revistele de vârf. Din experiența personală, articolele din China sunt respinse la revistele de vârf datorită nivelulu slab al prezentării în limba engleză și nu neapărat al nivelului științific, unde progresul lor este imens și amenința `starea lucrurilor din domeniul cercetării internaționale din ultima sută de ani`. Să nu uităm însa, în China învățământul și cercetarea se bucură de o apreciere publică imensă. Apoi să nu uităm că în 1986 China a stabilit National Natural Science Fund of China (NSFC) folosind drept model renumita National Science Fundation (NSF) din USA care este de altfel cea mai mare agenție de finanțare a cercetării din lume.

  21. Problema e fundamental pusa gresit. Si asta e greseala majora de strategie pe care inclusiv cei care chiar au vrut sa reformeze sistemul (Funeriu et. co.) au facut-o.

    Sintetic, lucrurile stau cam asa:
    A. Centralizarea e nociva si
    B. Nu poti masura totul cu un singur fel de masura.

    ISI/WoK/whatever e doar o baza de date, facuta de oameni, supusa greselii, subordonata arbitrariului. NU isI propune sa masoare calitatea si nu trebuie sa fim fundmentalisti adoptand „cotarea/citarea ISI” ca panaceu. Mai mult: exista domenii in care (1) revistele nu conteaza la fel de mult ca si conferintele si (2) a ierarhiza conferintele bazandu-te pe indexari in baze de date e, eufemistic vorbind, o naivitate. Exemplu de astfel de domeniu: stiinta calculatoarelor (inginerie): domeniul e extrem de dinamic, daca astepti sa publici in jurnal munca ta e expirata in momentul publicarii; conferintele bune sunt cunoscute in fiecare subdomeniu, iar unele nu dau doi bani pe „cotarea” intr-o baza de date sau alta. Stiu articole la conferinte excelente care nu a fost niciodata indexate de ISI si stiu TONE de conferinte, din strainatate, indexate rapid in ISI si a caror valoare e absolut ZERO.

    Insusi faptul ca vajnicii nostri colegi au putut sa isi incropeasca asa de simplu reviste si conferinte ISI de cartier arata cat de inoperant e orice criteriu care foloseste indexarea intr-o baza de date ca element central.

    SOLUTIA? Descentralizarea evaluarii personalului de cercetare. Stati, nu aruncati cu piatra, nu doresc oferirea de mosii baronilor. Dar, in orice colectiv normal din lumea asta, oamenii care chiar fac research in domeniu STIU care sunt jurnalele si conferintele relevante, STIU ce sa ceara celor pe care ii angajeaza si POT sa aleaga mult mai bine decat ar face-o o formula oarba care extrage date dintr-o oala comuna gestionata arbitrar.

    Sigur, o sa imi spuneti ca asa ii lasam pe tovarsai sa isi conduca mosiile autoritar. Dar sistemul extrem de complicat de masura de pana acum a schimbat cu ceva situatia asta? Vedem aceleasi mosii, aceiasi dinozauri, doar ca si-au schimbat modul de a face impostura. Un impostor si un hot vor sti intotdeauna sa indoie „criteriile” dupa bunul lor plac. In doi ani, orice noua formula, oricat de „inteligenta” va fi exploatata dupa bunul lor plac.

    Lasati-i pe cei buni sa isi aleaga oamenii, local, dupa criteriile pe care doar ei sunt in masura sa le stie si lasati-ii pe incompetenti sa isi sape singuri groapa angajand incompetenti. Faceti criterii „high level”, non-cantitative, bazate pe rezultate, pentru universitati (nu pentru oameni) si nu le mai finantati pe cele care, angajand incompetenti nu pot in mod real sa le indeplineasca. Creati competitie intre institutii, descurajati baronii.

    Fiti inteligenti. Principiul subsidiaritatii si al descentralizarii functioneaza mult mai bine decat modelul dictatorului luminat care masoara si stie tot.

    Nu de alta, dar dictatorii sunt mult prea rar „luminati”.

  22. Ideea de a fi competitivi, de a ne compara cu ceilalti este indiscutabil buna. Iar solutia cea mai la indemana este sa intram in competitie directa cu ei, publicand in sistemul competitiv actual. Din pacate, „tzepele” au aparut ca efect al unei constructii nenaturale, care trebuia sa fie piramidala pentru a fi sustenabila, dar care nu a fost asa. Piramida de care vorbesc inseamna un sistem care recunoaste valoarea cercetarii pentru local, regional si national, pentru a ajunge la valoare internationala. Inseamna un sistem care recunoaste si sprijina fazele procesului de realizare a performantei, nu doar rezultatul final. Cercetarea competitiva international in mod natural ar trebui sa fie doar varful elitist al aisbergului. La noi, lipseste baza, pentru ca sistemul de recunoastere si recompensare a ucis-o. Cata stiinta mai difuzam in limba romana, celor care platesc taxe pentru ca cercetarea romaneasca sa fie sustinuta, atat cat e? Cata stiinta mai difuzam in comunitatile in care lucram? Cand ati scris ultimul articol in limba romana, pe care sa il poata sa il poata intelege deplin orice specialist dintr-o companie sau institutie publica ? Ati mai citat recent vreo lucrare publicata in limba romana? Ati mai fost recent la vreo conferinta cu lucrari in limba romana? Poate exagerez, dar cred ca in scurt timp trebuie sa facem o ceremonie pentru a declara decedata stiinta scrisa in limba romana. Nu cred ca trebuie sa renuntam la dorinta de a fi competitivi international, publicand in engleza si contorizand „like-urile” sub forma de citari, dar trebuie sa revedem utilitatea cercetarilor noastre pentru comunitatile din care facem parte si modalitatile de a le difuza catre membrii interesati ai acestor comunitati. Iar limba romana este cel mai bun mijloc prin care ne putem recupla la ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Babes
Alexandru Babes
A absolvit Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti in 1995, si este doctor in Biologie din 2002. In prezent este profesor de Neurobiologie la Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti. Beneficiar al unei burse postdoctorale Alexander von Humboldt in 2006 la Universitatea din Erlangen-Nuernberg. Autor a 21 de articole in reviste stiintifice cotate ISI, intre care Nature si Nature Medicine. Intre 2011 si 2013 a fost presedintele Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro