Home » Idei si solutii »Societate/Life » Citesti:

Cum sa te pregatesti pentru cutremur

Rupert Wolfe Murray martie 14, 2011 Idei si solutii, Societate/Life
12 comentarii 7,655 Vizualizari

Tocmai ce-am închis televizorul pe o emisiune absolut enervantă la un canal românesc de ştiri.  Am rămas cu senzaţie de déjà vu. Ori de câte ori un dezastru natural loveşte undeva în lume, canalele de ştiri scot de la naftalină politicieni, experţi şi jurnalişti indignaţi, care încep să se acuze reciproc pentru lipsa de pregătire a Bucureştiului în faţa viitorului cutremur. Însă tot acest circ mediatic nu rezultă niciodată în măsuri concrete, voinţă politică sau orice altceva care să promoveze schimbarea.

Japonia domină acum ştirile TV. Anul trecut pe vremea asta urmăream cutremurul din Chile. Atunci ProTV a realizat un reportaj destul de bun despre cât de bine erau pregătiţi chilienii pentru astfel de situaţii. În Chile, cei care investesc într-o construcţie sunt pe deplin responsabili de integritatea sa structurală. În România tot felul de instituţii (nimeni, cu alte cuvinte) sunt responsabile de standardele de construcţie. Reportajul n-a avut însă niciun efect, în continuare standardele de construcţie în România sunt prea complicate şi oricum nimeni nu le aplică – nimeni nu poate să spună dacă ce s-a construit în ultimii 20 de ani va sta în picioare la următorul cutremur mare.

Românii sunt însă conştienţi de două lucruri: un cutremur devastator este aşteptat oricând în Bucureşti; iar autorităţile au dovedit deja de atâtea ori că nu au capacitatea să pregătească oraşul pentru a face faţă dezastrului. Autorităţile guvernamentale nu numai că nu reuşesc să consolideze clădirile cu risc mare, dar nici măcar nu sunt în stare să informeze populaţia despre felul în care oameni se pot pregăti pentru cutremur. Nu fac decât să se învinovăţească unii pe alţii, să deplângă legislaţia şi să aştepte ca furtuna mediatică să se liniştească.

Dacă ştii că dezastrul se apropie şi guvernul nu te poate ajuta, ce faci? Dacă vrei să scapi din amestecul tipic românesc de vină, nepăsare şi fatalism, ai o singură soluţie – să devii personal responsabil şi să îţi pui la punct propriul plan de urgenţă. E mai uşor decât s-ar crede, mai ales pentru acei români care şi-au creat propriile afaceri de succes – în ciuda guvernului care îşi bagă mereu nasul, cere taxe peste taxe, vrea mită, şi în general se pune de-a curmezişul progresului.

Pregătirea pentru situaţii de urgenţă este luată în serios în ţări ca Japonia, Chile, Grecia şi America. Există multe soluţii simple şi eficiente la îndemâna indivizilor, companiilor sau asociaţiilor de locatari. Dacă intri pe site-ul Crucii Roşii din America (vorbind despre pregatirea in trei pasi: trusa, plan, o buna informare), înţelegi că un astfel de plan nu trebuie să fie o chestie stufoasă de genul celor produse de UE sau de foştii comunişti – documente lungi şi complexe pe care le înţeleg doar savanţii trăsniţi care le-au scris. Un plan american pentru situaţii de urgenţă este scurt (poţi să-l lipeşti pe peretele din bucătărie) şi atât de clar, încât îl înţeleg şi copiii.

Cel mai bun mod de a te pregăti pentru un cutremur este să concepi un plan. Şi cel mai simplu mod de a demara acest proces este să începi cu un plan de urgenţă pentru propria familie. Dar e important să pleci de la premisa că toţi membrii familiei vor fi implicaţi în realizarea planului: îl vor înţelege, vor fi de acord cu el, vor fi motivaţi, şi în caz de urgenţă cu toţii (chiar şi copiii mici) vor şti ce să facă. Orice experienţă de planificare de natură româneasco-UE-comunistă poate fi aruncată pe fereastră – aici avem nevoie de o abordare mult mai simplă. Dacă vrei să verifici coerenţa planului nu trebuie decât să-ţi întrebi copiii şi bunicii, „vă e clar?“ Nu ai nevoie de experţi costisitori pentru a-ţi dezvolta propriul plan – îl poţi rezolva de unul singur la masa din bucătărie. Şi e important ca acest plan să existe. Poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Începutul oricărui proces de planificare începe cu o analiză – trebuie să strângi toate datele problemei cu care ai de-a face (cutremur, incendiu, inundaţie). E la fel de important să eviţi capcana tipic românească prin care orice document este încărcat cu nenumărate detalii ştiinţifice, chiar din prima pagină (devenind astfel ilizibil). Dar dacă familia este publicul ţintă, atunci înţelegi repede că e nevoie doar de informaţiile relevante, pe care le înţeleg toţi.

Începi aşadar prin a pune întrebări: care sunt şansele unui cutremur mare în Bucureşti? Ce se întâmplă cu casele din cauza cutremurului? Ce facem în timpul cutremurului? Cum trebuie să ne pregătim psihologic? Ce vom mânca şi bea, cum ne vom încălzi după trecerea cutremurului? Cum vom comunica, cum vom găti şi cum ne vom deplasa? Ce provizii trebuie să facem? Dar în caz de inundaţie, incendiu sau alte dezastre? Faceţi această listă de întrebări, răspundeţi la ele împreună cu familia şi veţi avea bazele unui plan bun.

Pentru ca planul să fie eficient este important ca toţi cei care vor trebui să îl urmeze să fie implicaţi în realizarea lui. Dacă le spui rudelor sau colegilor de muncă, „iată, am făcut un plan pe care voi trebuie să îl implementaţi“, poţi fi sigur că nu îşi vor da interesul. Şi de ce ar face-o, dacă nu au fost cooptaţi în dezvoltarea lui? Toţi cei afectaţi trebuie implicaţi încă de la început, din faza conceptuală, astfel încât toată lumea să înţeleagă importanţa exerciţiului şi să aibă posibilitatea de a contribui cu soluţii. Punctul de plecare este o primă întâlnire pentru a discuta problema cutremurului şi „ce putem face pentru a ne pregăti?“ Provocarea este să continui procesul şi să nu uiţi să consulţi restul grupului pe tot parcursul. Doar aşa vei genera un plan de acţiune prin care toată lumea ştie ce trebuie să facă în caz de dezastru. Odată ce planul familiei este gata, aceasta poate fi integrat cu planul blocului, al şcolii, al zonei, al oraşului sau chiar al ţării – din păcate acest lucru nu este fezabil într-o ţară disfuncţională ca România.  Tot ce poţi face este să-i protejezi pe cei dragi.

Un plan devine eficient doar dacă este pus în practică. Americanii se referă în acest sens la „practicarea planului“ – oraşele din SUA organizează exerciţii masive la care iau parte serviciile de urgenţă, companiile locale, precum şi societatea civilă. Împreună ei trec prin ordinea stabilită în plan. Japonezii, grecii, israelienii şi chilienii, toţi îşi pun în practică planurile pentru situaţii de urgenţă. Astfel, numărul victimelor este redus remarcabil (câţi oameni au murit în Haiti în comparaţie cu Japonia?). Nu mai e nevoie să spun că în România astfel de exerciţii nu au loc – şi asta nu doar fiindcă planurile româneşti sunt atât de complicate şi nepractice, încât nimeni nu le poate implementa.

Cele mai bune planuri sunt cele pe care ţi le faci singur. Poţi să găseşti modele de planuri de urgenţă pe diverse site-uri americane. Cu toate astea, e mai bine să iei pur şi simplu o foaie şi un creion şi să te întrebi „ce ar trebuie să facem noi în caz de urgenţă?“ Oricum ar fi, cele mai multe planuri de pregătire pentru situaţii de urgenţă includ următoarele elemente: rolul fiecărui membru al grupului pe timpul crizei; provizii de apă şi mâncare; lanterne şi aşternut; un plan de salvare (cum să ieşi din oraş); stabilirea unei soluţii de comunicare în cazul în care liniile telefonice sunt moarte (şi vor fi); un radio; soluţii de securitate.

Trăiesc în Bucureşti de peste 10 ani. Mi-ar plăcea să vă spun că am realizat un astfel plan pe care îl pun periodic în practică împreună cu soţia şi cei doi copii (de 8 şi 11 ani). Dar, deşi am lucrat la un plan de comunicare finanţat de World Bank pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, şi ştiu mai multe decât alţii despre aceste aspecte, nu am făcut ceea ce le spun altora să facă. Ştiu că asta mă face un ipocrit. Aş putea să dau vina pe cultura locală de nepăsarea generală, pe lipsa fondurilor sau să inventez cine ştie ce altă scuză. Dar mi-am dat seama că ceea ce a lipsit dintotdeauna a fost cineva care să dea tonul. Eu ar fi trebuit să devin stăpân pe situaţie, să îmi iau familia cea dragă deoparte şi împreună se ne facem un plan pentru supravieţuire – şi sper că exact asta vom face în zilele care urmează.

traducere de Iulia Măruşcă

Rupert Wolfe Murray trăieşte si munceşte în Romania din 1990. Puteţi să-l urmăriţi pe Twitter la @wolfemurray

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. If you would like to see the English version of this article please look at http://www.productive.ro/blog

  2. Dealus spune:

    E intr-adevar simplu.

    Problema fundamentala este la noi a confuziei planului, cu documentul ce il contine…

    Adica la intrebarea “Ai un plan?” cei mai multi romani, inclusiv cei de prin Guvern si primarii, vor raspunde “Da, e in dulap!”. :-)

  3. Duda spune:

    Si evident, trebuie marite taxele si impozitele fraierestenilor din toata tara, trebuie inrobiti mai mult, ca sa stranga cei din Bukale banisori sa consolideze niste cotetze cu o glorioasa istorie de una-doua sute de ani si sa le ramana si de un iaht, un cont baban in Elvetia, un Cambridge pentru progenitura bruneta! Guess what: mie mi se rupe de jegurile mucegaite din Bukale, la fel cum celor din Bukale li se rupe cum ma descurc eu in provincie!

    • sorin spune:

      La ce inteligent esti… DUDA…

      Esti intr-adevar un roman autentic… ti se rupe de tot si de toate… ia exemplu de la omul de rand din japonia, uita-te cum a sarit in ajutorul celor care au nevoie…

      Tu plange-te ca nu te descurci in provincie, ramai cu ura fata de “Bukale” si o sa iti mearga excelent de acum inainte… Esti genul care indiferent de discutie, aplici planul… huo bukale…

      ceva constructiv ? ai vreo idee? vreun sfat? a…. nu? tu doar iti expui aberatiile pe site? ok… am inteles….

  4. toma spune:

    nici eu nu-i dau dreptate lui duda,dar nici tie nu-ti dau,sorine !
    au trecut 34 de ani din ‘ 77,s-au perindat ‘jde guverne,nimeni n-a facut nimic,dar nici eu nu fac nimic !
    stau si ma uit la drobul de sare sa cada pe capul meu !
    mi se pare inconstienta !

  5. Un Alt OM spune:

    Cultura și mentalitatea romanilor se va schimba foarte greu, dacă se va schimba vreodată. Atitudinile de felul guvernul trebuie sa aibă grija de mine chiar dacă eu însumi nu am grija de mine sunt total iresponsabile.
    Dar pot spune ca este responsabilitatea guvernului sa-i educe pe cei multi cu privire la capacitățile limitate ale guvernului în situații de catastrofa și cum fiecare sa-si asigure minimul necesar pentru măcar 3 zile. Aici poți arunca cu pietre după toate nivelele de guvern (local, județean și chiar național).

  6. alex spune:

    Are dreptate omul….NU TE POTI BAZA IN NICI UN CHIP PE AUTORITATEA STATULUI.Si mai e o chestiune de specific national, de cand ma stiu eu, romanul e numai cu vorba, nimic faptic, nimic concret, totul este sa dea impresia ca lucrurile se rezolva, si asta e de la mic la mare, adica de la cetateanul de rand pana la institutii de stat, care tot din cetateni sunt compuse.

  7. AKKY spune:

    Ce plan ar trebui sa concep impotriva vecinilor mei “super inteligenti” care si-au DECUPAT o buna parte din peretii apartamentelor pentru a beneficia de “largime”? Aceste exemplare umane sunt locuitori “dan” capitala , locuitori la bloc care-va-sa-zica.Orice plan , cel putin la noi se loveste de o CRUNTA PROSTIE…asta intr-o prima faza… scapa cine poate….

  8. pehash spune:

    Se numeste “selectie naturala”.

  9. elena spune:

    Nu am inteles o mare parte din comentarii. Din cite vad, ideea este “bun, ce trebuie sa faca statul este treaba lui (poate o face, poate nu), dar ce fac eu din ceea ce ar trebui sa fac”? Ca nu este treaba statului sa imi reintregeasca familia, sa imi asigure minimul necesar in caz de dezastru (chiar daca locuinta mea nu o sa pateasca nimic, tot se va intrerupa alimentarea cu electricitate, gaze, caldura, poate si apa, aprovizionarea cu mincare si apa va fi dificila, telefoanele nu vor functiona), ce fac eu pentru a nu deveni o povara inutila pentru cei care trebuie sa acorde ajutor de urgenta celor care au cu adevarat nevoie.

    De ce ne facem, timp de un an intreg, planuri pentru vacanta, dar ne surprinde nepregatiti un accident sau o boala sau, in cazul acestei discutii, un dezastru natural? Unii nu sunt pregatiti nici punind un ban alb pentru zile negre, daramite sa aibe un plan de actiune si rezerve mai practice (apa, mincare, combustibil).

    De ce cerem altora (statului care, de fapt, este reprezentat de oameni ca noi) ceea ce noi nu avem de gind sa facem? Datoria statului (in anumite limite) este sa ii ajute pe cei aflati in nevoie. Dar restul sunt mari, vaccinati, sa isi mai poarte si singuri de grija.

  10. tudor spune:

    Cand Borbeli era ministrul mediului pe vremea lui Tariceanu, a inceput un proiect de consolidare in Bucuresti. Era si este cel mai bun si cel mai concret poiect pe tema asta. A fost huiduit fiindca este ungur, si mare lucru nu s-a realizat din cauza opunerii populatiei. Daca chiar sunt asa de prosti oamenii, ca nu asculta ce spune unul, doar fiindca e ungur, poate isi merita soarta.

  11. Zice Rupert la sfârşitul articolului despre un proiect finanţat de World Bank pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Parte din acel proiect a fost realizarea unui film documentar care să marcheze 20 de ani de la cutremurul din 1977. Rupert a fost producătorul filmului. Dacă vrea cineva să-l vadă, o poate face aici:
    http://www.marusca.ro/2011/03/cutremurul-a-trecut-prin-noi/

    Are aproape 30 de minute, o “eternitate” pentru standardele de vizionare pe internet. Totuşi, mărturiile supravieţuitorilor de la cutremurul din 1977 şi imaginile de arhivă cu oraşe în ruine după cutremurul din 1940 aduc, măcar psihologic, tragedia japoneză din zilele astea mult mai aproape de graniţa confortului nostru personal.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Rupert Wolfe Murray


Rupert Wolfe Murray

Rupert Wolfe Murray este consultant independent pe probleme de comunicare. Scotian cu resedinta la Bucuresti Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)