Home » Analize »Idei si solutii »Justitie/Ordine publica »Sinteze » Citesti:

Divergențele în interpretarea legii penale mai favorabile, o șansă pentru infractori

Laura Stefan mai 13, 2014 Analize, Idei si solutii, Justitie/Ordine publica, Sinteze
10 comentarii 1,831 Vizualizari

Chiar înainte de intrarea în vigoare a Co­dului Penal și a Codului de Procedură Pe­nală, Expert Forum atenționa asupra de­ficiențelor existente și cerea guvernului adoptarea unei OUG care să modifice textele în dis­cuție pentru a evita ge­ne­rarea unor blocaje în prac­tică. Din nefericire, gu­ver­nul a ignorat aceste aten­ționări, minimalizând pro­blemele. Premierul a sus­ți­nut că pentru judecători și procurori aplicarea co­du­rilor nu va ridica niciun fel de dificultăți și că nu există interpretări neunitare în cadrul sistemului cu privire la felul în care se aplică legea penală mai fa­vorabilă. După patru luni de la mo­men­tul intrării în vigoare a codurilor, ne aflăm în situația de a avea decizii judecătorești în care principiul legii penale mai fa­vo­rabile este aplicat diferit, iar soluțiile sunt, pe cale de consecință, profund diferite.

Este vorba despre două linii mari de gân­dire: una conform căreia legea penală mai favorabilă se aplică folosind, concomitent, prevederi din vechiul Cod Penal și din noul Cod Penal, alegându-se acelea care sunt mai favorabile pentru infractor, și al­ta care susține că este interzisă com­bi­na­rea celor două coduri, legea penală mai fa­vorabilă interpretându-se global, în func­ție de circumstanțele practice ale cazului, și fiind fie Codul Penal vechi, fie cel nou. Consecințele practice sunt majore, pentru că, în prima interpretare, prin combinarea diferitelor prevederi din cele două coduri se ajunge practic la generarea unei a treia legi pe cale judecătorească. Aceasta a treia lege împrumută elemente din cele două co­duri, fără însă a păstra filosofia re­gle­men­tării din niciunul dintre ele. Spre exem­plu, vechiul cod include pedepse mari chiar de la prima infracțiune, dar, în cazul co­miterii mai multor infracțiuni, pedeapsa poate crește prin adăugarea unui anumit spor, fără a se ajunge la un cumul arit­metic al pedepselor pentru infracțiunile comise. În no­ul cod, infractorii care se află la prima infracțiune sunt pe­depsiți mai blând, dar ur­mătoarele infracțiuni pot con­duce la aplicarea unei pe­depse care să constea în cumulul pedepselor pentru faptele comise. În privința prescripției speciale – ter­menul maxim în care un dosar trebuie finalizat –, vechiul cod calculează acest ter­men adăugând încă jumătate la ter­me­nul de prescripție generală, pe când noul cod dublează termenul de prescripție spe­cială. Termenul de prescripție generală de­pinde în mod esențial de pedeapsă, astfel încât, dacă aplicăm interpretarea pe ins­ti­tuții autonome, pedeapsa mai mică din no­ul cod ar fi folosită pentru a calcula ter­menul de prescripție specială conform re­gulii de calcul din vechiul cod, mai fa­vo­rabilă pentru infractor.

În interpretarea globală, combinarea pre­vederilor din cele două coduri ar fi im­po­sibilă, astfel încât, indiferent care dintre acestea s-ar aplica unui infractor – în­tot­deauna cel care include prevederi mai fa­vo­rabile acestuia –, el se aplică în in­te­gralitatea lui și păstrându-se filosofia care a stat la baza elaborării sale. Se merge pe ideea că un Cod Penal reprezintă practic un contract social între stat și societate cons­truit pe anumite principii pentru a răspunde realităților existente la un mo­ment dat. Dacă vechiul cod se cons­truia pe ideea sancționării drastice a in­frac­to­rilor încă de la prima infracțiune, noul cod face o diferență în determinarea pe­depsei între infractorii care se află la pri­ma infracțiune și cei care au săvârșit mai multe infracțiuni. În alegerea unuia dintre coduri pentru a fi aplicat unui infractor, se va analiza în concret care dintre ele es­te mai favorabil pentru acesta. Adică no­țiunea de lege penală mai favorabilă nu es­te una care se interpretează în abstract, exis­tând posibilitatea ca în anumite cazuri legea penală mai favorabilă să fie vechiul

Cod Penal, iar în alte cazuri noul Cod Penal.

Faptul că aceste două interpretări di­ver­gente au existat în practică este evident, da­că analizăm soluțiile instanțelor din ul­timele trei luni. Mai mult, lipsa de acțiune din partea legiuitorului, care a refuzat să reglementeze clar felul în care înțelege să se aplice noul Cod Penal, a permis per­pe­tuarea interpretărilor diferite, totul cul­mi­nând cu două soluții perfect contradictorii adoptate de ÎCCJ (în aprilie) și de CCR (în mai) în această chestiune. ÎCCJ a răspuns unei întrebări preliminare, spunând că le­gea penală se aplică pe instituții autonome și că prescripția este o instituție autonomă față de instituția pedepsei (soluția a fost adoptată cu majoritate de voturi, existând și judecători care au avut o altă opinie), iar CCR a soluționat o excepție de ne­cons­tituționalitate ridicată tot de ÎCCJ, spu­nând că legea penală se aplică global, fiind interzisă combinarea textelor din două legi succesive pentru a se genera o a treia pe cale judiciară (soluția a fost adoptată cu unanimitate de voturi). Prioritate are de­cizia CCR, care e general obligatorie de la data publicării și care va fi aplicată de toate instanțele de judecată din țară. Până la urmă, aceste două instanțe au trebuit să gestioneze o problemă majoră, generată de legiuitor pentru sistemul judiciar și pen­tru politica penală a României. Exe­cu­tivul, deși a fost atenționat în repetate rân­duri cu privire la pericolele pe care le pre­su­pune intrarea în vigoare a Codului Penal și de Procedură Penală fără a se re­zolva problemele identificate de spe­cia­liști, a de­cis să nu ia nicio măsură, arun­când car­to­ful fierbinte sistemului judiciar. Acest com­portament al puterii executive și al celei legislative față de puterea ju­decătorească este lipsit de loialitate, con­s­tatare care, din păcate, devine din ce în ce mai frec­ventă din 2012 încoace. De alt­fel, Comisia de la Veneția a arătat în re­petate rânduri că pro­blema esențială în România este lipsa de loialitate în relația din­tre puterile statului – Legislativul și Exe­cutivul încercând per­manent să ză­dăr­nicească eforturile sis­te­mu­lui judiciar de a combate criminalitatea.

S-ar putea spune că totul e bine când se ter­mină cu bine, chiar dacă problema a fost rezolvată până la urmă nu de către cei care au generat-o, ci de CCR. Din ne­fe­ricire, însă, în această perioadă o serie de dosare s-au închis, pentru că instanțele au constatat că termenul de prescripție spe­cială a expirat, aplicând legea penală mai favorabilă pe instituții autonome. Toți cei care au scăpat de pedeapsă în acest mod vor rămâne liberi, pentru că dosarele nu mai pot fi redeschise. Toate acestea se vor discuta în cadrul conferinței Expert Fo­rum organizate miercuri, 14 mai, la In­ter­continental. Vă așteptăm.

Articol aparut in revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. eu****** spune:

    Interesant articolul si bine punctate aspectele.

    Desi nu sunt jurist apreciez ca prevederile din Codurile Penale – cel vechi vs. cel nou – nu pot sa fie amestecate. Lucrurile par simple, dar parca punerea lor in practica este mai dificila.

    Mult succes!

  2. TT spune:

    “În privința prescripției speciale – ter­menul maxim în care un dosar trebuie finalizat –, vechiul cod calculează acest ter­men adăugând încă jumătate la ter­me­nul de prescripție generală, pe când noul cod dublează termenul de prescripție spe­cială. Termenul de prescripție generală de­pinde în mod esențial de pedeapsă, astfel încât, dacă aplicăm interpretarea pe ins­ti­tuții autonome, pedeapsa mai mică din no­ul cod ar fi folosită pentru a calcula ter­menul de prescripție specială conform re­gulii de calcul din vechiul cod, mai fa­vo­rabilă pentru infractor”.
    *
    Completez concluzia dv corectă cu două motive de consolare:
    1. Oricum CCR făcuse deja praf modificarea art. 124 din Codul Penal (modificare adoptată prin Legea 63/2012 – propusă de Monica Macovei) încă din 18 decembrie 2012 (decizia CCR nr. 1092/2012); a impus aplicarea legii penale mai favorabile prin stabilirea termenului de prescripție specială după legea veche (o dată și jumătate) pentru toate infracțiunile comise anterior datei de intrare în vigoare a Legii de modificare 63/2012; altfel spus, majorarea termenului de prescripție specială cu încă o treime – după noul Cod penal (adică prin dublarea termenului prevăzut la prescripția neîntreruptă) – a devenit aplicabilă (prin bunăvoința CCR din dec 2012) numai pentru infracțiunile comise după intrarea în vigoare a Legii 63/2012.

    2. Pentru infracțiunile de omor, cele cu violență urmate de moartea victimei ș.a – neprescrise până la 23.03.2012 , când a intrat în vigoare Legea 27/2012, de asemenea propusă de MM – imprescriptibilitatea a simplificat radical :) problema ridicată în acest articol.

    • TT spune:

      Pentru Domnul Profesor Tismăneanu.
      Îmi onorez promisiunea.
      Decembrie 2012, din observația de la pct.1 se referă la acel eveniment cheie – produs anterior declanșării spectacolului cu vânătoarea de torționari ( din jurul lunii aprilie 2013) – întrucât vitejii din IICMER, alături de acoliții lor din împrejurimi, inclusiv guvernare, aveau deja în vedere acea decizie CCR 1092 din 18.12.2012 și implicit preconizata durată scurtă a spectacolului cu torționari. Durata se redusese doar la o mică chestiune de timp, până când urma să fie desființată imprescriptibilitatea odată cu Legea Macovei 27/2012, ba chiar se știa și de sesizarea pușcăriașului rătăcit – Trebuian Nicolae – în așteptarea soluționării la CCR. (am verificat, cererea a fost înregistrată la CCR tot în decembrie 2012)

      Pe aceeași preconizată desființare a imprescriptibilității s-au bazat și procurorii Parchetului Militar de pe lângă TMB (cel de ședință și șeful său – fost coleg de serviciu secret al Armatei cu Ilie Botoș, ultimul aflat de-a dreapta premierului) și judecătorii Tribunalului Militar București – în frunte cu un Glumescu – când au ignorat intenționat legea în vigoare nr. 27/2012 pentru a-l face pierdut de urmărirea penală pe torționarul maior de Securitate Marin Pârvulescu.

      Acea decizie din decembrie 2012 a interzis aplicarea majorării termenului de prescripție specială, or – sub aspectul motivării la nivelul CCR- imprescriptibilitatea este tot o majorare a termenului de prescripție… nelimitată, adică nerăbdătorii se așteptau la valabilitatea acelorași considerente în cazul Trebuian Nicolae. (de altfel, chiar așa s-a întâmplat în decembrie 2013, însă… numai în capul judecătorilor CCR cu opinia separată :) )

      Surprinzătoarea respingere la CCR a excepției de neconstituționalitate privind imprescriptibilitatea (în 12.12.2013) și păstrarea dispozițiilor Legii Macovei le-a dat peste cap socotelile tuturor celor direct interesați, de la procurorii și judecătorii militari amintiți, candidați la urmărire penală, politicieni complici, până la organizatorii numerelor de iluzionism cu torționari sub cupola circului din IICMER.
      Nu a fost să fie așa cum au sperat aceștia să nu fie. :)

    • TT spune:

      Să eliminăm confuziile tăcerii!
      IICMER și-a deconspirat simulacrul cu torționari prin discrepanța uriașă dintre atitudinile manifestate înainte și respectiv după 30.01.2014. data publicării în MO a motivării deciziei CCR nr. 511 din 12.12.2013 (a decis că este constituțională imprescriptibilitatea infracțiunilor de omor șa). După 9-10 luni de spectacol, în IICMER s-a născut recunoașterea cauzei pierdute.
      IICMER-iștii au mizat pe desființarea imprescriptibilității la CCR (după modelul din decembrie 2012), au început să bată fierul cât e cald (conștienți de inerenta răcire), s-au dat viteji într-un elan exploziv, au organizat spectacole, au anunțat numărul norocos al torționarilor, s-au dat mai și tari, ba au trimis și o scrisoare plângăcioasă la CCR cu un conținut impresionat până la lacrimi ( „Dragă CCR, vă implorăm, nu eliminați imprescriptibilitatea crimelor, fiindcă vom rămâne fără obiectul muncii și astfel ne închideți prăvălia IICMER!”)

      CCR numai n-a zis: “Aveți grijă ce vă doriți!”. Le-a răspuns indirect cu decizia 511/2013, unde scrie românește: “Net, nu vă închidem prăvălia! Asta v-ați dorit, asta aveți. După câteva amânări, după o luptă pe viață și pe moarte de vreo jumătate de an, am salvat imprescriptibilitatea crimelor. Gata, aveți cale liberă, dați bătăi!”

      Când IICMER-iștii au văzut că prăvălia rămâne deschisă nonstop, și-au pus mâinile-n cap, au început să dea din colț în colț. Tocmai li s-a îndeplinit dorința și nu mai știau cum să scape de ea. Au rămas în hopțai cu fundul simulacrului gol. Au început să bată… în retragere, numărul de torționari a fost găsit… grav afectat de Alzheimer; vitejii au început să dispară ca potârnichile de pe scena teatrului la microfon, caravana circului a început să-și strângă bagajele, culminând cu demisia directorului liberal Andrei Muraru la 05.03.2014 (la o săptămână după 26.02.2014, data anunțului PNL de retragere de la guvernare, dar misiunea lui îndeplinită în gol a fost răsplătită cu un loc pe lista pentru europarlamentare)

      Au trâmbițat energica simulare din aprilie 2013 încoace, între două momente cheie decembriste: decembrie 2012-decembrie 2013. (deciziile CCR nr. 1092 din dec 2012 și nr. 511 din dec 2013; cele două evenimente cheie ale iluzionismului, începutul și sfârșitul circului)
      Un singur motiv îi oprește să-și reia elanul: faptul că n-au urmărit să concretizeze mai nimic, ci doar să paveze cu bune intenții spectaculoase drumul către eșecul scontat, mizând pe absolvirea ulterioară de responsabilitate… din cauze fortuite. Și-au dorit numai simularea elanului tineresc, până la momentul când vor fi pasat pisica vinovată pe capul CCR.
      Acum au calea liberă mult “dorită”. Ce noroc au toți ghinioniștii: IICMER-iștii, executanții, figuranții
      și regizorii spectacolului!

      PS. Cine afirmă, susține sau admite pe orice cale judiciară implinirea termenului de prescripție la o anumită dată – în cazul unei crime comise cu mulți ani în urmă – este obligatoriu ca acea dată să fie una dinainte de 23.03.2012.
      Nu au ce să caute în sistemul judiciar magistrați capabili să afirme, susțină sau să admită îndeplinirea unui termen de prescripție într-o zi ulterioară datei de 23.03.2012, întrucât aberația asta în sine înseamnă o imposibilitate juridică, o impietate îmbrăcată în robe, recunoscută direct în conținutul sofismului emanat, și dovada sfidătoare a scuipatului pe Lege. În acest caz, Legea 27/2012 elimină prescripția pentru crimele ale căror termen NU s-a împlinit până la intrarea în vigoare a legii penale noi, 23.03.2012. În cazul disidentului Gheorghe Ursu – adus pentru a fi ucis, conform planului comun prestabilit între procurorii locali sector 6, milițienii de la cercetări penale și securiștii reprezentați Marin Pârvulescu – a fost la fel de imposibil ca infracțiunea de omor calificat să se mai fi împlinit în IUNIE 2012 !!!

      Gândul.info din 15.10,2013 “La ultimul termen din dosarul pe care se pronunţă miercuri judecătorul militar Gabriel Gunescu, procurorul militar Octavian Opriş a mers pe aceeaşi idee: infracţiunea de care Pârvulescu este acuzat, prin plângerea făcută de Andrei Ursu, s-a prescris în iunie 2012, el calculând curgerea termenului de prescripţie începând cu 1990”.

      Magistrații militari Opriș și Gunescu, plătiți din bani contribuabililor să apere interesele statului, s-au comportat ca doi arbitri glumeți de handbal în meciul dintre acuzat și stat: un arbitru a luat mingea, a executat o lovitură și a înscris în poarta statului; celălalt arbitru a validat golul și l-a declarat câștigător pe acuzatul securist maior Marin Pârvulescu, apoi și-au manifestat imparțialitatea îmbrățișându-se toți trei de bucuria victoriei comune împotriva statului.

      Arbitrajul magistral la Tribunalul Militar Teritorial București, în pas de defilare, pe Lege scuipând!

  3. satanae spune:

    Din 2012, prescriptia speciala intervine tot dupa ce trece inca o data termenul de prescriptie generala.

    • TT spune:

      Depinde:
      Modificarea prin Legea 63/2012:
      3. Articolul 124 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
      “Prescriptia speciala Art. 124
      Prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut la art. 122 este depasit cu inca o data.”
      *
      Dispozitivul deciziei CCR 1092/18.12.2012:
      “Constata ca prevederile art.124 din Codul penal, care constituie obiectul exceptiei de neconstitutionalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi”.
      *
      Prevederile sunt neconstituționale când împiedică aplicarea legii penale mai favorabile, iar în acest caz se aplică “cu încă jumătate” ; în rest, prescripția specială rămâne cum s-a stabilit: “încă o dată”.

      • TT spune:

        Bineînțeles, cu excepția infracțiunilor de omor, infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, genocid, crime împotriva umanității – neprescrise până la 23.03.2012 – când se aplică “cu încă… o viață”. :)

  4. Mircea Stoica spune:

    Sunteti in mare eroare cand spuneti ca e vina Executivului. Daca s-ar fi reglementat clar in sensul deciziei ICCJ tot neconstitutional era potrivit CCR! Daca ne raportam institutional, singura varianta constitutionala este cea a CCR. Judecand astfel nu exista vreo posibilitate de optiune si singura autoritate peste care nu se poate trece este CCR, astfel incat este bine ca s-a pronuntat.
    Pe de alta parte, ca in multe alte cazuri, cred ca este inca o aberatie juridica marca CCR. Ideea cu o a treia lege este extrem de dubioasa. Sunt atatea situatii in care se aplica prevederi din legi diferite si nu spune nimeni ca se creaza “o alta lege” pe cale judecatoreasca. Este adevarat ca avem de prea multe ori creatii judecatoresti inexistente in textele legale, dar asta este o alta poveste. Singurul argument care subzista in opinia care sustine aplicarea legii mai favorabile in integralitatea ei este aceea ca nu avem simple solutii legislative de incriminare sau dezincriminare, de agravare sau de atenuare a diverselor institutii penale, ci o combinatie specifica intre aceste institutii in interiorul fiecarei legi, asa numita filozofie a legii, astfel incat aplicarea legii mai favorabile pe institutii autonome ar favoriza prea mult.
    Oricum este foarte delicata si riscanta aceasta interpretare, mai ales in materie penala in care ne jucam cu libertatea oamenilor. Nu pot decat sa constat ca cei care sustin aceasta varianta a aplicarii legii mai favorabile in integralitate sunt cei care doresc pedepse cat mai mari, drepturi si libertati cat mai putine si mai ales, sustin marele cancer al justitiei penale actuale care a ridicat suspiciunea la rang de certitudine. Este marea controversa intre conceptia liberala “decat un nevinovat condamnat mai bine scapa si unii vinovati” si cea autoritarista “decat sa scape un vinovat mai bine condamnam si pe unii nevinovati”. Nimic nou sub soare! Chestie de optiune!

  5. Grammaticus spune:

    Calitatea limbii si redactarii din Noul Cod de procedura penala este problematica. Lipsesc virgulele, altele sint puse aiurea si AFECTEAZA INTELESUL!. Un text atat de important trebuia sa fructifice faptul ca inca mai traiesc oameni care au facut scoala cind inca nu se distrusese invatamintul din Romania (inainte de 1975), pe la Academia Romana, prin redactiile unor edituri mai putin spectaculoase (eu stiu cateva). Au fost consulate lingvisti in aceasta redactare? Mi-e greu sa cred!

    • Grammaticus spune:

      PS NU stiu ce sa fac sa scapam de autocorrect-ul limbii engleze. Imediat mi-a facut “far’a prinde chiar de veste” din consultati “consulate” cum a si ramas!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laura Stefan


Laura Stefan

Laura Stefan a studiat dreptul la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si a absolvit studiile masterale la Facultatea de Drept a Univestitatii din Cambridge. Lucreaza ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)