Home » Financiar »Idei si solutii »Macro » Citesti:

Economie pentru microbişti, sau criza pentru toţi

Bradut Bolos ianuarie 25, 2012 Financiar, Idei si solutii, Macro
16 comentarii 732 Vizualizari

Toată lumea se pricepe la fotbal şi la economie. Ambele par să fie domenii în care un curs intensiv de privit la televizor pare să reliefeze totul şi instantaneu să ofere o licenţă de comentat pe tema evenimentelor care se petrec. Microbiştii comentează doct: „Dacă  X i-ar fi pasat lui Z, care era într-o poziţie avantajoasă, ar fi fost gol în minutul 5 şi s-ar fi schimbat soarta partidei”, comentatorii economici comentează: „dacă se majorează investiţiile o să avem creştere economică” sau „trebuia să reducem cheltuielile sociale” etc.

Dacă întrebi cetăţenii din baruri, cea mai mare parte cunosc numele jucătorilor la cel puţin o echipă de fotbal, dacă nu mai multe, numele antrenorilor, şi pot emite păreri aproximativ corecte despre calitatea lor, pot să-i ierarhizeze în privinţa calităţii şi performanţei. Foarte mulţi dintre ei cunosc clasamentul echipelor de fotbal, unii chiar şi din ultimii doi trei ani. Dacă întrebi aceeaşi oameni cine sunt miniştrii şi secretarii de stat din finanţe, directorii principalelor firme, şi ce performanţe au ei, probabil cetăţenii normali, şi probabil cea mai mare parte a specialiştilor din economie, nu au nici cea mai vagă idee.

Foarte interesant, dar salariul fotbaliştilor din echipele de top este probabil mai mare decât salariul miniştrilor, secretarilor de stat, şi a multor directori din cele mai bune firme.

Dacă venitul unei persoane, şi notorietatea sa, reflectă importanţa muncii sale, rezultă în mod cert că fotbaliştii sunt mai importanţi decât miniştrii sau managerii.

Premiul Nobel, sub aspect financiar este de aproximativ 1,5 milioane USD, şi răsplăteşte teoretic  cele mai importante cercetări din lume. Comparativ, prima de joc a unui baschetbalist american de top pentru o finală  poate fi cel puţin la fel de mare, şi, în plus poate fi câştigată  de mai multe ori. Un american de rând poate şti cel puţin jucătorii, antrenorii şi performanţele unei echipe de baschet, dar, mă  îndoiesc că poate enumera doi laureaţi ai premiului Nobel din ultimii ani. Laureaţii premiului Nobel sunt probabil cele mai calificate şi documentate persoane din lume. În termeni de rating, difuzarea ceremoniei de decernare a premiilor Nobel are o fracţiune minusculă din audienţa premiilor MTV sau Oscar.

Deci, calificarea, inteligenţa şi contribuţia la bunăstarea şi evoluţia societăţii unei persoane este mai puţin relevantă pentru venitul său decât notorietatea sa.

Şi ajungem la esenţa crizei pe care o traversăm. Răsplătirea rezultatelor muncii nu are nici o legătură cu importanţa socială, calificarea, inteligenţa, implicarea, calitatea muncii, productivitate sau alte criterii de acest gen. Asta înseamnă că tinerii raţionali, vor dori să devină notorii, mai degrabă decât calificaţi, inteligenţi, implicaţi sociali şi productivi. Vom avea generaţii întregi care visează să devină sportivi sau muzicieni, şi foarte puţini care visează să devină cercetători, pentru că societatea asta doreşte. Este o regulă stabilită de cerere şi ofertă pe piaţa liberă în mod automat.

O poşetă de marcă poate costa mai mult decât venitul anual individual a mai bine de jumătate din populaţia lumii. Marca este un vehicul al notorietăţii, şi valoarea este din nou rezultatul acumulării de notorietate. Privind în comparaţie, în societatea noastră investiţia în notorietate poate fi mai semnificativă valoric, şi mai productivă decât investiţia în realizarea produsului. Imaginea este mai valoroasă decât conţinutul tehnic, investiţia de capital productiv, cantitatea de materii prime consumate, sau valoarea muncii efective incluse în produs. Tehnologia de realizare a celei mai scumpe poşete, a unui costum sau a unui pantof este infinit mai puţin avansată decât cea a unui telefon mobil, a unei tablete sau a unui autoturism, şi totuşi, valoarea ei de piaţă poate fi mai ridicată datorită imaginii. Cel mai avansat produs, care include cea mai bună tehnologie, care oferă cea mai ridicată calitate, şi cea mai ridicată utilitate ar trebui să fie cel mai valoros. În această ecuaţie, aprecierea utilităţii în mod special ca acumulare de imagine este cea care explică valoarea bunurilor „de marcă”. Marca modernă a fost creată (Convenţia de la Paris, 1883) pentru a se proteja imaginea calităţii deosebite, ca parte a proprietăţii intelectuale, subsidiară creaţiei ştiinţifice şi tehnologice, şi a ajuns să le eclipseze ca valoare, şi să reflecte o imagine de multe ori lipsită de o calitate specială. Prin contrast, inventatorul unei tehnologii este de cele mai multe ori mai sărac decât creatorul de modă. Nu ştiu câţi au idee cine a inventat ecranul telefoanelor mobile moderne, sau fibra optică, dar cei mai mulţi au auzit de designerii de haine. Probabil inventatorul câştigă zeci de mii de euro pe an, în timp ce designerul câştigă sute de mii sau milioane de euro.

Este extrem de relevantă  lipsa de corelaţie imagine-conţinut prin prisma contrafacerilor. Un produs cu un nivel tehnologic extrem de ridicat este dificil şi costisitor de reprodus, în timp ce un produs fără caracteristici speciale este uşor şi profitabil de reprodus, chiar şi renunţând la valoarea de imagine.

Până şi  în scientometrie, microbul notorietăţii a pătruns adânc şi poate ireversibil. Modelele de măsurare a rezultatelor cercetării sunt bazate pe impact, negând un aspect natural al ştiinţei, faptul că în anumite domenii există un număr foarte restrâns de cercetători specializaţi pe o anumită felie a realităţii, capabili să înţeleagă subtilităţile reale ale unor cercetări, prin urmare impactul celor mai performante cercetări devine evident abia după foarte mult timp, pe măsură ce se difuzează în comunitate şi se resping reţinerile opozanţilor. Doar rezultatele trimise spre publicare de personalităţi cunoscute sunt acceptate şi analizate rapid de comunitate, şi în special cele extrem de „ortodoxe”. Prin urmare impactul este condiţionat mai întâi de notorietate şi abia apoi de conţinut.

Este evident că  trebuie să recunoaştem ascendentul imaginii asupra conţinutului, a formei asupra fondului în societatea modernă, dar nu putem să  evităm consecinţele negative ale acestui fenomen. Câte procente din PIB-ul ţărilor occidentale reprezintă imagine, câte conţinut, dacă avem în vedere unde sunt produse bunurile „de marcă”? Şi cum vor rezista aceste procente în faţa austerităţii impuse de criză? Şi dacă intrăm în lumea obscură  a derivatelor financiare, şi a valorii lor, lucrurile devin înspăimântătoare de-a dreptul, mai ales că valoarea totală a acestora, precum şi posesorii sunt o nebuloasă indescifrabilă pentru majoritatea analiştilor în momentul de faţă.

Societatea este foarte bolnavă, pentru că priorităţile, modalităţile de redistribuire a averii şi percepţia despre relaţia dintre utilitate şi preţ sunt complet bulversate. O astfel de societate are nevoie de o criză serioasă pentru a-şi reevalua priorităţile. Ceea ce numim „normalitate” trebuie să se schimbe, în faţa realităţii crizei, şi redescoperirea austerităţii nu numai bugetare, ci şi personale, ca o virtute, nu ca un păcat ar putea fi un început. Poate ar trebui să apreciem calitatea şi utilitatea în ceea ce dorim şi ceva mai puţin imaginea. Poate ar trebui să învăţăm totul despre Steve Jobs şi doar jumătate de la Louis sau Giorgio.

Cine este modelul social pentru microbistul nostru, şi cine ar trebui să fie? Fotbalistul care se antrenează de mic copil în noroi şi ploaie, sau cel care poartă costume de marcă, stă într-o vilă, chefuiește cu modele şi se plimbă cu maşini de lux. În fond, este acelaşi fotbalist, dar imaginea şi ordinea evenimentelor sunt esenţiale.

PS. La televizor am 7-8 canale de muzică, 7-8 canale de sport şi două canale de economie, care, şi ele, prezintă la ştiri şi sport şi muzică. O manichiură costă 40-200 lei, o oră de curs la universitate 5-8 lei, venitul unei dansatoare sexy este mai mare decât al unui şofer de Ambulanţă; un pompier câştigă mai puţin decât un clovn, etc.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Spuneti asa:

    “Laureaţii premiului Nobel sunt probabil cele mai calificate şi documentate persoane din lume”.

    Am serioase indoieli…:

    1) Acordarea premiului NOBEL unui papagal mincinos, cabotin si ipocrit de teapa lui Al GORE pentru frauda intelectuala si morala numita pompos “An Inconvenient Truth” este o rusine pentru comitetul NOBEL si decredibilizeaza puternic acest premiu…
    Detalii interesante aici:

    http://www.noteviljustwrong.com/

    http://www.wat.tv/video/not-evil-just-wrong-documentary-3b7fr_31wod_.html

    http://video.google.com/videoplay?docid=-5576670191369613647

    2) In ce priveste pareristii cu staif in ale economiei, unul dintre ei este Nouriel Roubini…un fals profet care beneficiaza, INCA, de credibilitate din partea altor pareristi…cu mai putina scoala dar in cautare continua de idoli.
    Si alte pareri…aici:

    http://wallstcheatsheet.com/economy/is-nouriel-roubini-a-false-prophet.html/

    • Bradut Bolos spune:

      Nu cunosc un alt premiu pentru cercetare mai prestigios decat Nobel. Ceea ce afirmati dumneavoastra, daca este adevarat, oricum, intareste ceea ce spun eu. Daca cunoasteti un premiu pentru cercetari fundamentale mai valoros financiar decat primele de joc pentru echipele de baschet americane pentru castigarea unei finale, va rog sa-mi spuneti cum se numeste, si sa acceptati scuzele mele oficiale.

  2. euNuke spune:

    “Răsplătirea rezultatelor muncii nu are nici o legătură cu importanţa socială”
    Ba are. Ştiu că tinerilor intelectuali le este tare greu să accepte, dar un cioban-şef ca Becali este mai important pentru societate decît un profesor universitar. Iar societatea conspiră pentru salariul lui Becali, de europarlamentar, desigur.

    “Răsplătirea rezultatelor muncii nu are nici o legătură cu calificarea”
    Calificarea, atunci cînd este oferită şi certificată de un organ al statului este nu un indiciu asupra abilităţilor unui candidat la o slujbă, ci un semn clar de carierism şi propensiune către munca de birou. In prezent este inflaţie de birocraţi, privaţi sau publici, nici nu contează, ca atare este normal ca oamenii ce se bazează doar pe o calificare artificială să fie prost plătiţi. Desigur, există şi birocraţi competenţi, ăştia lucrează in Elveţia, Singapore, Londra şi Hong Kong şi sînt foarte bine retribuiţi, şi extrem de hotărîţi să vă dea peste cap teoriile sociale. Şi incă ceva – un universitar este tot un birocrat, la fel şi filozofii de stat, aşijderea muzeografii, bibliotecarii, ongiştii. Şi la aceste categorii se constată aceeaşi necorelare între cerere şi ofertă. De ce? păi simplu…pentru că piaţa nu este aşa liberă cum vă imaginaţi din mnoment ce in România piaţa serviciilor de educaţie este parţial monopolizată şi total reglementată de către stat. Statul hotărăşte, fără nicio legătură cu piaşa şi cu realitatea, cîţi absolvenţi de filozofie şi de sociologie o să fie in fiecare an, de cîţi economişti şi in general birocraţi ar avea nevoie ţara. Nu piaţa cere asemenea volum de tineri şcoliţi in ştiinţe futile, ci statul…

    “Răsplătirea rezultatelor muncii nu are nici o legătură cu inteligenţa”
    Niciodată nu a avut. Ar fi aberant ca tractoriştii fermei mele să fie retribuiţi după rezultatele la un test iq. Totuşi, există indivizi plătiţi ca să stea in viaţă şi să emită panseuri inteligente. Ştiu, toţi universitarii îi invidiază in secret şi totuşi asta se întîmplă şi nu pot împiedica fiecare vorbă a unui paraplegic să fie sorbită de presa mondială, indiferent că vorbeşte de particule elementare sau de extratereştri.

    “Răsplătirea rezultatelor muncii nu are nici o legătură cu implicarea”
    Uşor de zis, greu de probat. Probabil in mediul universitar de stat aşa o fi, insă intr-o companie privată care e prins că trage mîţa de coadă in pauze mici şi dese zboară automat. Dacă ‘lipsa implicării” însemna de fapt absenţa iniţiativei atunci trebuie să aflaţi că pe piaţa liberă cine are iniţiativă se premiază singur, prin profit, in timp ce, dacă intr-o firmă un angajat se dovedeşte a fi nepermis de implicat, de obicei unde nu-i fierbe oala, atunci el va fi pedepsit, deci zburat. Ah, dacă e vorba de un cercetător la firma lu Jobs atunci e altceva, e in fişa postului său să aibă iniţiative.

    “Răsplătirea rezultatelor muncii nu are nici o legătură cu calitatea muncii, productivitate sau alte criterii de acest gen. ”
    asta de obicei stabileşte patronul, judecînd fiecare caz in parte. Nu ştiu ce patronaţi dumneavoastră de trageţi asemenea concluzi asupra întregi ţări, sau poate chiar a lumii, că nu se înţelege dacă viziunea dumneavoastră cuprinde şi planeta sau doar bătătura neaoşă.

    “Asta înseamnă că tinerii raţionali, vor dori să devină notorii, mai degrabă decât calificaţi, inteligenţi, implicaţi sociali şi productivi. ”
    Bănuiesc că asta v-a determinat să vă apucaţi să înscrieţi la gazetă eseuri din categoria biblia hazlie, că doar nu gîndul la cererea pieţei de carte şi publicistică şi un studiu temeinic asupra clientelei, adică asupra profilului intelectual al cititorilor platformei contributors. Sigur aţi fi descoperit că nu prea există microbişti printre noi şi că, debutînd cu un asemenea titlu, aţi putea să-i insultaţi sau oricum să-i împingeţi să vă ignore produsul intelectual.

    “Vom avea generaţii întregi care visează să devină sportivi sau muzicieni, şi foarte puţini care visează să devină cercetători, pentru că societatea asta doreşte. Este o regulă stabilită de cerere şi ofertă pe piaţa liberă în mod automat.”
    V-am arătat că piaţa nu este deloc liberă, şi totuşi, aşa strangulată de agenţiile statului, reuşeşte să sintetizeze şi să satisfacă dorinţele speciei umane, care -ce banal- sînt frivole, murdare, mărunte, meschine. Oamenii obişnuiţi vor circ, joacă şi horă de cînd lumea, că deh, îs doar nişte maimuţe oleacă mai răsărite, iar cercetarea ştiinţifică rămîne apanajul unei elite. Elită care se întîmplă să fie nemulţumită de propriul elitism, care-i condamnă pasămite la obscuritate şi trai sărăcăcios, şi începe să invidiaze popularitatea ‘nulităţilor’ ce se hîrjonesc in arenele publice. Şi alunecă in sentimentalism, in frustrare, in spirit vindicativ. In ideologie, in egalitarism şi redistributivism.

    • Bradut Bolos spune:

      Este fascinanta analiza dumneavoastra. O sa meditez asupra aprecierilor legate de persoana mea, de motivatiile mele, de mediul din care provin, convins ca o astfel de introspectie imi va fi de folos. Am fost mai mult preocupat de ideea raportului obiectiv/subiectiv in stabilirea valorii si de modul in care acesta a generat supra-evaluarea unor bunuri si aparitia crizei, sau mai exact aparitia multor crize inclusiv a celei in care ne gasim actualmente.

      • euNuke spune:

        Vă mulţumesc pentru răspunsul amabil şi mă bucur că am reuşit să vă pun oleacă pe gînduri aşa cum mi s-a întîmplat şi mie după lectura articolului dumneavoastră.

        Sînt şi eu deseori frapat de discordanţele valorice din economie, cîteodată indignat de supramediatizarea unor produse submediocre ori a unor indivizi ireal de inepţi, nu las insă să mă cuprindă cu totul afectele, umane de altfel, şi fac pasul înapoi către raţiune, in starea de luciditate, şi îmi aduc aminte de imposibilitatea salutară a cuantificării spiritului. Este ceva in fiecare ce scapă evaluării materiale a celorlalţi şi a pieţelor, este ceva ce menţine liberul-arbitru viu şi ajută la conservarea unui individualism sănătos. Individualism şi nu egoism, pentru că ochiul minţii rămîne deschis către lume, iar limba se dezleagă de cîte ori binele este in pericol. Ca atare fiinţa socială poate fi, in opinia mea, salvată prin [re]cunoaşterea şi cultivarea valorii de sine, iar spaţiul public protejat de dictatul simţurilor prin efortul personal constant in direcţia discreditării, demonetizării obscenităţii, a frivolităţii, a carnalului. Nimic nu ne opreşte să criticăm şi să respingem permanent obsesiiile omului recent pentru particularizare prin obiecte, veşminte şi idoli găunoşi, oricînd putem ironiza epatarea snobului lipsit de orice substanţă, iar această atitudine exprimată fără şovăială de către mai mulţi indivizi poate conduce la scăderea cererii de tinichele şi mărgăritare, implicit la scăderea preţului pentru aceste bunuri de un lux îndoielnic.

  3. gabriel fagarasanu spune:

    @euNuke. Ca de obicei, imperial. Chapeau!

  4. M. Constantin spune:

    Dle Bradut,
    Stati linistit: meciul Thorstein Veblen / Robert Nozik se joaca atat pe scena cat si in culise. Consumul ostentativ al celor fara griji prefateaza in vazul tuturor ceea ce in umbra constitue piata reala a factorilor de putere la nivel de indivizi, institutii, state.
    Chiar daca unii par privilegiati in selectarea optiunilor victorioase, un ferment al descompunerii face ca pe termen lung certitudinile de azi sa devina iluziile de maine.
    Prin urmare un pic de modestie si de ce nu sfiala in generalizari absolutiste nu strica nimanui.

    • Bradut Bolos spune:

      Superb comentariul. Asa e.
      Fermenti, bacterii, virusi, microbi, contagiuni… modele de succes virale. vs modele de succes sanatoase. Cum le diferentiem in ciuda aparentelor?

  5. eu****** spune:

    Fals din start: vezi cati citesc stirile din fotbal si cati citesc articolele din economie.

    • Bradut Bolos spune:

      Daca cunoasteti o emisiune de economie, sau o dezbatere stiintifica oarecare, cu rating mai mare decat o finala a Cupei Campionilor, va rog sa-mi spuneti si mie. Daca vedeti un cercetator celebru angajat ca sa promoveze un parfum sau orice produs doriti, va rog sa-mi impartasiti acest exemplu. Eu nu cunosc nici o altfel de situatie, exceptand poate raritati in domeniul farmaceutic (ex. Ana Aslan).

  6. Daca am inteles bine, teza dvs este ca criza de azi este o criza a valorii. Sa rezum. Pt ca ne plac mai curand forma (decat continutul), brandul hainelor (decat hainele in sine), baschetbalistii (decat oamenii de stiinta sau premiile nobel), canalele de sport (decat canalele tv de muzica) etc suntem in situatia de azi. Asta spuneti? Pt ca daca asta spuneti, asta e ceea ce aflam si de la biserica: suntem superficiali, egoisti, consumeristi, narcisici sau invidiosi (asta e fondul uman al teoriei dvs). Dar ma tem ca exact asa am fost si inainte de criza si daca nu va suparati, cam de la Adam incoace; la fel vor sta lucrurile si dupa ce vom iesi din criza, pt ca asa a fost si inainte de ea cand ne-a mers bine. Ei, cred ca probl nu e aici, mai curand in teoria dvs; apoi e riscant sa speculam moralist pe marginea unei depresiuni sociale care are un fond explicit economic si bine localizat azi. :)

    • Bradut Bolos spune:

      Eu cred ca este un ciclu normal risipa&decadenta/austeritate&moralitate. Cele doua sunt de fapt, asa cum ziceti dumneavoastra caracteristici permanente ale societatii, ponderile lor este cea care se schimba marginal. Perioada pre-criza a fost preoponderent decadenta, perioada post-criza va fi preponderent austera, si va deveni lent decadenta pana la urmatoarea criza.
      Orice om am lua in calcul are in el si nevoia de consum si nevoia de investire, asa cum fotbalistul din exemplu se antreneaza in noroi, investind in cariera la inceput si cheltuieste in lux, la sfarsit.
      Nu vad ce riscuri are specularea moralitatii. Echilibrul social se poate realiza si prin satisfacerea nevoilor (subiective) si prin reducerea nevoilor (subiective), cata vreme nevoile obiective sunt satisfacute. Altfel spus, daca baza piramidei nevoilor este satisfacuta, restul piramidei este subiectiv, si obiect de speculatie.
      Societatile austere cu o moralitate puternica sunt societati care construiesc bunastare de durata, dar sunt sortite sa devina decadente odata ce bunastarea se acumuleaza. Nimeni nu se sacrifica la infinit, dar nimic nu se poate construi fara sacrificii.

      • Bradut Bolos spune:

        Erata: “Ponderea” in loc de “ponderile”… ups

        • Dvs ganditi foarte protestant criza, e clar. Decandenta, austeritate, sacrificii etc nu sunt cuvintele unui economist, oricum sunt foarte riscante daca ajung sa informeze ideologii, politici etc.
          Am trei obiectii mari: a) cred ca imprumutati gandirea lui Weber cand declarati ca societatile care au cladit bunastare de durata sunt austere. Weber credea ca aparitia capitalismului e bazata pe austeritatea protestanta. Dar austeritatea protestanta s-a pierdut, iar economiile au continuat sa creasca (vedeti textele lui Angus Maddison). Noi am atins niveluri de crestere pe care probabil lumea vechilor protestanti nu le-au imaginat nici macar in vis, dar cu toate astea nu suntem mai austeri decat ei. De fapt, asta e secretul lumilor de azi: au renuntat la austeritate (daca au fost vreodata austere in mod voluntar).
          b) Cand ne-a mers bine am fost de fapt decadenti? Am impresia ca austeritatea si depresiunea nu va displac. Decandenta, austeritate etc, cu asemenea termeni nu cred ca veti face mare lucru in profesia dvs. Pt dvs, criza e morala inainte de orice. In acest caz, oamenii potriviti sunt predicatorul, moralistul, profetul etc si evident lumea lor; mai rau, ceea ce ne trebuie e o renastere religioasa, nu masuri economice si reforme. Asta inseamna sa renuntam la o societate deschisa pentru una inchisa si evident doctrinara, chiar daca moral superioara. Ei, astea-s riscurile.
          c) cred ca daca ciclicitatea dvs decadenta si exces vs austeritate si regres ar putea fi reformulata in termeni economici ar fi mai interesanta. De ce nu ne explicati ca un economist lucrurile astea? Adica sa le spuneti oamenilor ca sunt ignoranti, egoisti, superficiali, excesivi etc etc si ca din cauza asta au ajuns in situatia asta, nu e nicio scofala. Apoi, nici macar nu prea e adevarat. Cei mai multi au avut un job, iar din niste motive pe care nu le inteleg prea bine, nu-l mai au. Cuvintele dvs pline de nerv moralist ma tem ca nu-i spun mare lucru. :)

          • Bradut Bolos spune:

            Sincer, raspunsul dumneavoastra este de nota 10.
            Vreti concret, pe limba economistului? OK. Este un moment de reflux de capital, asta insemnand ca miliarde de euro se intorc spre tarile de origine pentru a alimenta bancile mama saracite, sau pentru a finanta speculatiile de pe alte piete. Pentru noi asta inseamna creditare mai putina. Daca vrem sa avem resurse de creditare pentru investitii trebuie incurajata inclinatia spre economisire. Fara credit nu exista investitii, fara investitii nu se creeaza joburi, fara joburi nu este nici consum nici economisire.
            Privind prin perspectiva doctrinara, nu mi se par relevante etichetele peiorative. Evident suntem ignoranti, superficiali, egoisti, si multe altele, la fel de evident suntem si generosi, profunzi, sociali si multe altele, in diferite proportii si in functie de context.
            Natura cauta intotdeauna cele mai eficiente forme, si indiferent cat orgoliu am acumulat, suntem legati de natura si suntem o manifestare a ei. Eficienta economica este un imperativ de care nu putem scapa, si sistemele ineficiente sunt supuse corectiilor severe. Modelele morale sunt relevante doar ca vector al unui comportament social apropiat de regulile universale. Alternativa la alocarea eficienta rationala este alocarea eficienta prin conflict, si nu vrem sa ajungem acolo.
            Revenind la teorii, trebuie sa devenim din alopoetici heteropoetici, si sistemul in ansamblu sa fie autopoetic. Moralitatea este doar o dimensiune a procesului.

  7. Daca am inteles bine, teza dvs este ca criza de azi este o criza a valorii. Sa rezum. Pt ca ne plac mai curand forma (decat continutul), brandul hainelor (decat hainele in sine), baschetbalistii (decat oamenii de stiinta sau premiile nobel), canalele tv de sport (decat canalele de economie) etc suntem in situatia de azi. Asta spuneti? Pt ca daca asta spuneti, asta e ceea ce aflam si de la biserica: suntem superficiali, ignoranti, egoisti, consumeristi, narcisici sau invidiosi (asta mi se pare ca e fondul uman al teoriei dvs). Dar ma tem ca exact asa am fost si inainte de criza si daca nu va suparati, cam de la Adam incoace; la fel vor sta lucrurile si dupa ce vom iesi din criza, pt ca asa a fost si inainte de ea cand ne-a mers bine. Ei, cred ca probl nu e aici, mai curand in teoria dvs; apoi e riscant sa speculam moralist pe marginea unei depresiuni sociale care are un fond explicit economic si bine localizat azi. :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bradut Bolos


Bradut Bolos

Doctor în Finanţe, absolvent al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, lector la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş vreme de 13 ani, a activat în cadrul AIESEC ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)