Home » Idei si solutii » Citesti:

Forța majorității și forța legii (II)

George Gafencu martie 11, 2013 Idei si solutii
27 comentarii 962 Vizualizari

Articolul curent este o continuare a articolului cu același nume publicat săptămâna trecută.

Dacă în articolul precedent discutam despre cum hotarârea unei majorități poate fi invalidată printr-o hotărâre judecătorească, cazul prezentat astăzi prezintă  un unghi foarte diferit, însă pe aceeași temă.

Dacă numele personajului principal al articolului este schimbat cu un nume românesc iar locul acțiunii este schimbat cu România, istoria prezentată s-ar potrivi perfect pentru spațiul mioritic.

Tâlcul cazului este că și la case mai mari o majoritate poate decide alegerea unor personaje foarte controversate, aflate la limita legalității și cu probleme mari de justiție, prin prisma obsesiilor curente ale majorității.

Personajul principal al articolului este Joe Arpaio, șeriful comitatului Maricopa din Arizona, conținând orașul Phoenix. Comitatul Maricopa este unul dintre cele mai mari din S.U.A., având în jur de cinci milioane de locuitori.

Pentru cine nu știe despre funcția de șerif în S.U.A., este echivalentul unui șef de poliție județean în România, ai cărui subalterni prestează servicii de păstrare a ordinii publice în orașele din comitat care nu au poliție proprie.

Șeriful este un demnitar ales în funcție la fiecare patru ani prin alegeri publice.

Joe Arpaio are reputația de fi cel mai dur șerif al Americii. A construit un complex de corturi pentru cazarea deținutilor comitatului unde temperatura vara ajunge la peste 45⁰. Deținuții sunt obligați să iasă la muncă încătușați unii de alții printr-un lanț și sunt obligați să poarte haine roz. Șeriful se laudă că mâncarea deținuților lui costă mai puțin decât mâncarea unui câine și acum încearcă să treacă o hotărîre locală prin care deținuții trebuie să își plătească propria mâncare.

Joe Arpaio a sporit efectivele departamentului de cîteva ori și nu există ieșire în oraș unde să  nu vezi câteva patrule de poliție pe stradă. Nivelul de criminalitate în comitat este coborât la un nivel record.

Însă Joe Arpaio a devenit cunoscut mai ales pentru prigoana pe care a pornit-o împotriva imigranților ilegali în comitat (majoritatea hispanici), pe care a început să îi vâneze fără scrupule.

Din cauza tuturor celor de mai sus, Arpaio a fost reales șerif de cateva ori la rând cu o majoritate foarte largă, fiind de mai bine de 16 ani în funcție.

În ultimii ani lațul a început să se strîngă  în jurul lui Arpaio, și aici încep similaritățile cu România. Există anchete federale și procese deschise împotriva lui pentru anchetarea abuzivă a unor adversari politici, pentru discriminare rasială împotriv hispanicilor legali și ilegali, pentru cheltuirea discreționară a banilor publici și pentru proasta gestionare a actului de ordine publică (a pus prioritate pe arestarea imigranților ilegali în timp ce 400 de cazuri de viol au rămas necercetate ani la rînd). Este suspectat de legături oculte cu organizații neo-fasciste și investitorii în sistemul de închisori private în Arizona, mari consumatori de bani publici. Aceste ultime acuzații nu au putut fi dovedite concludent.

Similar cu buna tradiție dâmbovițeană, Arpaio nici nu a vrut să audă de vreo demisie, mizând pe sprijin politic din partea republicanilor și cel al propriului electorat.

Din cauza abuzurilor la adresa comunității hispanice legale și ilegale, guvernul federal i-a retras lui Arpaio dreptul de ordine publică în ceea ce privește chestiunile de imigrare. Asta nu l-a oprit de nici un fel pe șerif, care a reușit să treacă o lege în statul Arizona dându-i cam aceleași drepturi pe care le avea de la guvernul federal.

Cu toate problemele legale, Arpaio a câștigat ultimele alegeri la mustață prin sprijin financiar important venit din regiunile conservatoare ale S.U.A, și sprijinit de o populație albă încă majoritară în comitat, speriată de creșterea numerică a hispanicilor în stat. Prognozele arată că populația hispanică va ajunge majoritară în mai puțin de 40 de ani (curent 33% din populația Arizonei este hispanică). Populația conservatoare albă face tot ce poate să descurajeze imigranții să se stabilească în Arizona și au găsit în Arpaio un vârf de lance.

Acesta este un caz foarte clar de candidat controversat ales de o majoritate pentru toate motivele greșite, care s-a întîmplat de asemenea la alegerile recente din România.

Adversarii lui Arpaio nu stau degeaba zilele astea. Au început o campanie de strângere de semnături pentru declanșarea unor alegeri de demitere, deși Arpaio a fost reales în noiembrie trecut.

Temeiurile cererii de demitere sunt managementul defectuos al biroului de șerif, cu multe cazuri de viol neanchetate ani de zile și bani cheltuiți aiurea cu anchetarea adversarilor politici, cu apărarea șerifului în procese civile și penale și alte cele.

Spre deosebire de alte dăți cînd șeriful  a fost băgat în corzi, de data asta ar putea să i se înfunde, pentru că alegerile trecute a cîștigat cu foarte puțin peste 50%. E foarte posibil ca electoratul comitatului să se fi săturat să fie ținta glumelor naționale legate de șerif și mai ales influențați de deciziile proaste luate de șerif de-a lungul timpului. Dacă reușește să scape și de data asta de demitere, toate procesele sale se apropie de sfârșit și Arpaio ar putea considera ieșirea la pensie, avand în vedere că anul acesta împlinește 80 de ani. La o astfel de vîrstă Arpaio nu va face nici o zi de închisoare așa că nu mai riscă nimic.

Însă comitatul Maricopa riscă la ora asta să plătească multe milioane de dolari în despăgubiri pentru abuzurile lui Arpaio, în cazul în care pierde procesele penale deschise și se deschide ușa acțiunilor civile.

Cam ăsta este prețul de plătit pentru o comunitate care joacă pe cartea unei obsesii și găsește pe cineva care să le alimenteze obsesia cu mijloace la marginea legalității.

Exemplul de mai sus arată clar că majoritățile pot lua decizii greșite pentru motivele greșite, și ăsta ar trebui și este un motiv de îngrijorare în România. Deciziile greșite întotdeauna costă comunitatea scump.

După cum se vede mai sus, penalii români au de unde se inspira. Arpaio ar fi fericit să trăiască în România unde s-ar descurca de minune.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Andrei George spune:

    Stimate domnule Gafencu,

    Pentru țări mari și abuzuri mari- și invers. Pe de altă parte o țară care a fost condusă 8 ani de Dubya Bush- și totuși n-a terminat-o în praf- presupune un alt mecanism de control și corectare a eventualelor probleme decât lasă să se vadă la prima vedere. Arpaio de care ne povestiți seamănă al naibii de bine cu actualul președinte al României. Nu cred că cineva din USL a avut curajul- cel puțin până acuma- să se substituie legii cum a făcut-o dl.Băsescu . Acel mitocănesc ”eu știu ce-i mai bine pentru România” m-a dus imediat cu gândul la filmele de serie B cu mexicani supermustăcioși și șerifi supărați care întâi trag și după aceea dialoghează. Cred că și omul nostru și omul dvs. fac parte din același film- cel cu persoane de neînlocuit. Până ce nu sunt înlocuite, evident.

    • George Gafencu spune:

      Stimate domn,

      Nu am avut un anume personaj din România când am scris articolul respectiv, ci numai o temă foarte generală, prin care greșelile pe care le face o majoritatea la vot de obicei plătesc foarte scump…

      Germanii au plătit cu un război mondial și ani cumpliți după război aducerea la putere a lui Hitler prin alegeri libere.

      Maricopa County riscă să plătească despăgubiri până o să le iasă prin nas pentru abuzurile unui șerif care nu și-a vazut decât de propria agendă politică, sprijinit de o majoritate cu porniri impotriva imigrației, atât ilegale cât și legale.

      Rămâne de văzut prețul pe care îl are România de plătit pentru umplerea parlamentului și a guvernului cu persoane controversate.

      • Andrei George spune:

        Problema finală este omul ”providențial” contra cultura politică. Presupun că dl. șerif este tot genul de om ”providențial” pe care niște populații mai puțin cultivate politic îl văd ca rezolvator a unor probleme- imigranții în acest caz. Dl.Băsescu și-a câștigat locul în 2004 dintr-un sentiment de respingere a ”aroganței” văzute la dl.Năstase. A fost un vot împotriva dlui.Năstase și nu pentru dl.Băsescu.

    • DanSu spune:

      Sunt convins ca in afara de “Acel mitocănesc ”eu știu ce-i mai bine pentru România” “, mai aveti si alte fapte concrete ce dovedesc spusele dvs. Deoarece mitocania se intinde de la “mancatori de reni”, pana la “numarati-mi ouale”.
      Pe cand schimbarile abuzive de constitutie si avocat a poporului, asaltul continuu asupra statului de drept, insotite doar de un comentarii nevinovate si de de bun simt de genul: “asa suntem noi plagiatorii.. mai votati”, sau “care sunteti corupti ma… ca nu va identific” – nu dovedesc decat o nesfarsita dorinta de instaurare a domniei legii, iar natiunea nu va plati nimic in urma actiunilor lor. Precum minerii care plantau flori in piata universitatii mari cu simtul civic precum duios le-a multumit partiarhul zambaret… … nu ne-au facut sa platim cu dispretul lumii civilizate si inapoiere. Si atunci de vina a fost Coposu si Ratiu…

      • Andrei George spune:

        Stimate domnule,
        Vă mulțumesc că v-ați amintit și de faza băsesciană cu ”a venit să-și ia tainul”. Termenul ”mitocănesc” e cam tare pentru mitocani- adică ăia din Mitoc- unde o fi asta- care cred că se vor simți ofensați de comparația cu dl.Băsescu. În rest, după ”Alba ca Zăpada” și ”Cenușăreasa” e momentul ca macoviștii macovești să facă un alt film de poveste cu ”Atacul statului de drept ”. Care n-a existat decât în mintea Monicăi Macovei- dar cazuri de fanatism a la domnia sa au fost destule în partea cenușie a istoriei- și acuma mă gândesc doar la conducătoarea de lagăr de la Ravensbruck. Dacă plătește statul român mai puteți face încă un film- poate un serial HBO- cu titlul ”Cine este avocatul poporului, ce face el și cum l-au dat jos răii de unii…”.Pentru mine personal avocatul poporului se situează pe lista de importanță între ”afară plouă” și ”diseară va fi noapte”.

  2. contador spune:

    Forta legii nu se poate opune vointei poporului,vointa populara este mai presus decat legea din simplul motiv ca legea emana ea insasi de la popor,Parlamentul recte puterea legiuitoare este ales de popor asadar legile sunt facute indirect de popor,legiuitorul este poporul prin reprezentantii sai

    • cinic-si-rau spune:

      cu ptina eleganta in scriere mai batem si campii? deci poporul poate vandaliza orice? si poate DUPA mai schimba si legea? Si mai am o veste proasta pt. tine: directivele UE nu le schimba poporul (nici majoritatea de 70%).

      • contador spune:

        Atunci cine face legile daca nu poporul,exista cineva deasupra sa deasupra poporului,traim in capitalism democratie sau e un tatuc acolo sus care face legile,sigur ca exista niste filtre ale moralei prin care trebuie trecute aceste legi niste filtre ale tratatelor internationale dar in final tot poporul este puterea legiuitoare

    • Azorel spune:

      Eu consider (si se pare ca nu numai eu) ca vointa poporului NU este mai presus de lege! Dovada cea mai clara este faptul ca poporul (prin initiativa cetateneasca) NU poate adopta nimic in domeniul fiscal… Va dati seama ca prima initiativa ar fi abolirea tuturor impozitelor! :D
      Si NU, legile nu sunt facute de popor prin reprezentantii sai, parlamentarii… Primo, parlamentarii sunt reprezentantii a unei parti din popor (cei care i-au votat, dar nu insist pe subiect). Secundo, sa ne amintim de initiativa parlamentara privind institutiile de invatamant superior private: la falimentul lor, TOT patrimoniul revine membrilor fondatori (chiar daca statul a pompat bani grei in fiecare an in ele). Cum poate asta sa fie initiativa noastra, introdusa prin reprezentantii pe care i-am votat?!

      • Mihai Zamfir spune:

        Totul este limpede! Un singur detaliu nu l-am inteles, ce este si de unde vine LEGEA asta?!
        p.s. m-am lamurit intre timp (m-a ajutat un prieten) LEGEA vine de la Basescu si e normal ca toata lumea sa o respecte!

        Lasand ironia deoparte, aceste doua articole ale autorului nu creaza decat confuzie. Intentionat sau dintr-o incapacitate de a intelege lucruri relativ simple (unele). De inteles pana la un punct.
        Majoritatile pot fi, si sunt de diferite feluri! Despre care majoritati vorbim?! Majoritatea dintr-un consiliu judetean poate sa adopte o hotarare. Daca acea hotarare este contrara legii adoptate de parlament ea va fi anulata! La fel cum o lege este “anulata” (termen nejuridic, dar mai sugestiv) daca incalca Constitutia. Este vorba despre ceea ce in drept se numeste forta actelor normative. Pe plan national avem in ordine Constitutia, Legile (inclusiv ordonantele de guvern), Hotararile de Guvern, Ordine de ministru, etc. Peste acestea este legislatia UE (regulamentele) si reglementarile internationale mai favorabile in materia drepturilor omului care prevaleaza. Cand vorbim deci despre majoritati trebuie sa spunem la care ne referim. Este un non sens sa spui ca majoritatea parlamentara trebuie sa respecte LEGEA atunci cand vrei sa spui ca de fapt acesta nu este indreptatita sa schimbe legile existente. Este insa firesc sa spui ca majoritatea din consiliul local (sau din asociatia de bloc!) nu poate sa schimbe legea. Ca de incalcat nu o poate incalca nimeni. Nici macar cei care au puterea sa o schimbe!
        La fel se intampla si in SUA (fara sa cunosc amanunte). Exista mai multe paliere de legiferere (este un stat federal) si avem probabil acte normative cu forta juridica diferita.

        Despre teoriile statului de drept care ar ameliora neajunsurile regulilor democratice cu alta ocazie si alti autori.

        • George Gafencu spune:

          Domnule Zamfir,

          Nu e nici o neînțelegere sau confuzie la mijloc. Numai cine nu vrea să înțeleagă sau nu acceptă nu vede ce am vrut să arăt prin forța exemplului în articolele mele.

          Unul arată cum legea e călcată în picioare de un corp electoral (revocarea unor judecători din CSM fără respectarea legislației în vigoare care prevede posibilele motive de revocare care nu s-au regăsit în decizia de revocare), sau a unui parlament care e decis suspendarea unui președinte pe motive subțiri, când președintele poate fi suspendat doar pentru încălcări grave ale constituției (lucru absolut neconfirmat de CCR și de toate cancelariile occidentale).

          Ca să contrabalansez opinia, iată un alt argument. George W Bush a fost unul dintre cei mai nepopulari președinți americani. A pornit două războaie și a sprijinit lăcomia unor corporații mari care au dus la criza economică curentă. Și totuși nici un american cu scaun la cap nu s-a gândit să îl demită prin faptul că devenise nepopular. Nici că ar fi avut vreun câștig de cauză, pentru că S.U.A. e un stat de drept, unde un președinte american (ca și orice fel de alt demnitar ales) nu poate fi demis decât pentru motive foarte bine definite. Devenit nepopular nu e unul din ele și omul nu a încălcat nici o lege.

          Al doilea exemplu arată cum un corp electoral poate fi orbit de o obsesie și vota un personaj controversat într-o funcție de demnitate și închis ochii la abuzuri atâta vreme cât primesc ce le trebuie. O astfel de greșeală costă și poate împinge comunitatea locală în faliment, pentru că Maricopa nu poate dovedi că nu a știut de abuzurile șerifului (de ani de zile au apărut plângeri) și are potențial de a plăti despăgubiri uriașe… Deja a plătit vreo câteva milioane de dolari unora care au murit din cauza abuzului plus toate cheltuielile legate de procesele șerifului care sunt foarte mari.

          De aceea toate cancelariile occidentale au sărit în sus la suspendarea lui Băsescu și scandalului celor doi judecători revocați. Practica internațională în domeniu arată că ambele au fost abuzuri fără respectarea nici măcar a legilor românești, necum a practicilor internaționale.

          • contador spune:

            Parlamentul este cel care hotaraste sau nu suspendarea Presedintelui si nu Curtea Constitutionala,rolul Curtii este acela de da un aviz atentie CONSULTATIV numai Parlamentul in calitate de reprezentant al poporului poate hotari daca Presedintele a incalcat sau nu Constitutia,Curtea Constitutionala nu va avea niciodata o legitimitate mai mare ca cea a Parlamentului pentru ca ea este un organism numit nu ales,,cu un membru numit chiar de Presedinte si alti cativa membri numiti de P D L cand avea puterea,este un organism puternic politizat la fel ca CSM-ul,totodata vointa poporului exprimata la vot este mai presus decat orice critici ale cancelariilor europene iar in acesta privinta cel care a gresit a fost Crin Antonescu el trebuia sa nu ia in seama presiunile si sa nu promulge legea privind validarea referendumului doar daca se prezinta 50% din populatia cu drept de vot,aceasta lege este unica in Europa in nicio tara din U.E nu exista asa ceva,referendumul este aprobat cu majoritatea celor care vin la vot.De aceea Traian Basescu este un presedinte ilegitim,el a fost mentinut in scaun gratie unei legi servite Curtii de cei care doreau sa il mentina drept presedinte acest artificiu si prostia lui Crin il mentin in continuare la Cotroceni

            • George Gafencu spune:

              Domnule Contador,

              Și cine păzește parlamentul român de hotărâri abuzive? La alții există un echilibru al puterilor in stat, în care două puteri anulează abuzurile celei de-a treia.

              E un principiu democratic aplicat peste tot în lumea occidentală, mai puțin în România.

              Peste tot în vest o hotărâre nelegală a parlamentului poate fi anulată în tribunal, mai puțin în România.

              România nu a fost un stat de drept niciodată, pentru că un stat de drept presupune o cenzură între puterile statului pentru a elimina abuzurile unei puteri, fie ea administrativă, legislativă sau judecătorească.

              Peste toți stă o constituție care a fost votată prin plebiscit.

              Așa că argumentul cu parlamentul ca putere supremă nu ține mai nicăieri în lume, și mai puțin în România.

          • Mihai Zamfir spune:

            Problema este pusa in mod gresit din punctul meu de vedere. Este un non-sens sa desparti vointa majoritatii din Parlament de legi in conditiile in care legile insesi exprima vointa majoritatii parlamentare.
            Nu majoritatea parlamentara si legalitatea sunt problemele puse in discutie in cazul suspendarii presedintelui, ci valorile politice ale “clubului” din care vrem sa facem parte. In lipsa acestor valori si interese nimeni nu ar fi protestat din occident pentru chestiuni formale discutabile. Explicatiile cu legile, cu statul de drept sau cu majoritatea necesara pentru validarea referendumului sunt chestiuni pur formale si conjuncturale care incerca sa justifice optiuni mai greu de pronuntat sau de inteles in cheie democratica pentru marele public.
            Problema suspendarii a fost (si este) urmatoarea: este aceasta procedura similara cu cea de retragere a increderii in Guvern cand votul este elementul decisiv fiind o chestiune strict politica, sau este o sanctiune pentru cazuri exceptionale de incalcare a Constitutiei in care avem mai multe praguri care trebuie trecute succesiv: aviz CCR, vot in Parlament si vot popular. CCR a spus ca e o chestiune politica de competenta Parlamentului. Adica se poate suspenda si in lipsa existentei unor cazuri de incalcare a Constitutiei. Asa a zis CCR mult iubita si stimata! Eu nu impartasesc aceasta idee si cred, la fel ca si Comisia de la Venetia, ca trebuie ca CCR sa fie o instanta care sa judece daca sunt incalcari ale Constitutiei si daca nu sunt sa nu se treaca mai departe. Atata timp cat pentru parlamentari nu avem o procedura de retragere a mandatului nu cred ca ar trebui sa avem nici pentru presedinte. Dar cred ca ar trebui sa avem astfel de proceduri. Iar in cazul retragerii de mandat nu mai se pune problema
            existentei unor motive cum ar fi incalcarea Constitutie.
            Sa ne imaginam o alta situatie. Avem o majoritate in Parlament precum cea actuala de peste 70% si un presedinte care provine din randurile sale si incalca in mod grosolan Constitutia. Opozitia firava initiaza procedura de suspendare, CCR-ul spune ca incalcarile exista, dar Parlamentul voteaza impotriva, iar populatia sustine decizia cu mare majoritate! Ce ne facem?! Trebuie sa intelegem ca la un anumit nivel chestiunile politice si cele legale nu mai pot fi despartite in mod clar, ele se intrepatrund. In cazul descris de mine credeti ca ar trebui ca un presedinte ales sa fie demis doar de CCR? Si dumneavostra credeti ca o clasa politica ar lasa legi care ii sunt potrivnice mai ales in conditiile in care are suport popular? Chiar credeti ca izvorul legilor este de esenta divina?! Continuitatea politica si legislativa tine de calitatea clasei politice nu de un dat de la Dumnezeu!
            In chestiunea revocarii de la CSM, asa cum se arata in motivarea hotararii, procedura nu reprezinta o sanctiune ci o retragere a mandatului. Fiind vorba de o retragere a mandatului majoritatea decide si nu se motiveaza. Niciodata un vot nu se motiveaza. Nefiind considerata o sanctiune ci doar o retragere de mandat nu se pune problema motivarii. Daca era o sanctiune acesta nu se ia prin vot, ci se constata de catre o instanta competenta, in speta CSM-ul si atunci trebuia motivata. Exista si interpretari cum ca acesta procedura ar fi una exclusiv sanctionatorie si nu vreau sa intru in contradictie cu acestea. Dar pentru mine este foarte clar ca o sanctiune legala nu se aplica prin votul unui corp electoral, iar votul nu se motiveaza niciodata.
            Problema la CSM este alta si de esenta. De ce se face atata caz de aceste revocari in conditiile in care aceleasi persoane sustin sus si tare independenta justitiei. Este dincolo de oricce dubiu ca marea majoritate a judecatorilor de judecatorii, respectiv de curti de apel au dorit revocarea si au votat in consecinta. De ce daca avem incredere in corpul judecatorilor consideram ca in locul ceor doi nu vor veni oameni mai buni?! Fiindca toata constructia este lipsita de logica. Ea are sens daca nu consideram ca putem avea incredere in corpul judecatorilor care trebuie reformat (chestiune cu care pot fi de acord) dar in aceste conditii membrii CSM-ului nu mai trebuie sa fie alesi de acestia.
            De fapt lucrurile sunt mult mai simple. Dumneavostra considerati ca Basescu si sustinatorii sai sunt buni, legile date de ei sunt bune si nu trebuie schimbate, iar institutiile populate de ei sunt de neatins. Ca si cum ar fi de esenta divina!. E dreptul dumneavoastra, dar nu mai creati confuzie cu legile si cu majoritatile.

  3. adrian rusu spune:

    Intr-adevăr, cum bănuiam, nu aţi epuizat problematica referendului. Putem diiscerne un pic mai mult insa:
    Prima :Nimeni -afara de prosti- nu a afirmat vreodata că majortatea este si purtatoarea „moralei”. Ba chiar dimpotriva…Acesta fiind un „dat”, o axiomă, să zicem, urmează de la sine ca majoritatea GREŞESTE. Are chiar mai multe şanse să greşească decăt sa nu greseasca, decât să nimereasca alegera justa. (Zic de alegere pentru ca acesta este momentul in care efectivitatea majoritatii ne intereseaza, altfel, facă ce-o vrea). In timpul referendului unul dintre ai dumneavoastra, punea chiar aceasta problema „Poate majoritatea sa greseasca” (sau sa se insele…nu mai tin minte). Aşa. Dreptul majoritatii nu se intemeiaza insa pe evntualitatea ca n-ar gresi ! Astfel ca problema e PROST pusa. Are CU TOTUL O ALTA origine, pe care ar trebui sa o aveti in minte. E drept ca toata lumea au iutat-o… Nu va fac o introducere, ptr ca n-am timp, dar ar trebui s-o digerati gospodareste, atent.
    Dreptul de a alege şeful, al multidunii, vine tarziu in istorie. Pâna la acel moment datorai supunere fata de stapanire pentru ca era din voia Domnului. De la un moment incolo „s-a” decis ca voia va apartine „poporului”. Care a devenit cu crestinismul, „liber”. (Sf. Pavel zice asta, „Nu suntem noi oameni liberi?”). Suntem liberi. Veti observa ca in termenii Ordoxiei (de pilda!) „liber” inseamna să „faci voia Domnului- nu pe a ta”. Omul este presupus in crestinism, ca ar putea face EL voia Domnului (nu va mai dau argumentele teologice, ca suntem in alt domeniu acuma) – de aceea si declaratia de libertate a sf. Paul si, faimoasa „Cunoasteti adevarul”….a lui Christ, si in general, iruptia problemei libertatii si a drepturilor in constiintele oamenilor. Prin urmare „Stapanirea” nu va mai de la Domnul, ci de la om. „Domnul” nu mai numeste pe nimeni „şerif”. (nici nu manevreaza pe din dos- ptr. ca sa lase liberul arbitru..LIBER).

    Dar poate face (in crestism, ziceam) poate multitudinea face „voia Domnului” ? Poate alege la fel de bine cum ar fi facut-o El ? Ii mai datoreaza alesului „supunere”? Ii mai datoreaza…intrucatva. In orice caz mai putin decat unsului de Dumnezeu. (de aceea de pilda, regalitatea ar fi intr-adevar anacronica – desi simpatica)

    Al doilea; Dar chestia morala? Dumnezeu era inainte gardianul moralei. Candva erai pedepsi „in numele Domnului”. Apoi „al Bisericii”…..etc (sunt variatii). Dar azi ? „In numele Legii (laice) si al constiintei mele” (e expresia frantuzeasca, nu stiu cum e la noi). Dumnezeu nu mai e in carti. Altfel spus se presupune ca multitudinea I-a luat locul, ca „autoritate morala” – si bineinteles ca sursa (secundara) de Lege.
    Cum se vede GRESESTE. Dar e in dreptul ei de purtatoare (proasta, a autoritatii morale). Nu avem ce pune in loc, pentru ca Dumnezeu nu mai numeste pe niemeni (nu face joc dublu: nu numeste PRIN alegeri…nu va mai explic dece nu face asa). Reintoarcerea la plutocratie, timocratie…etc („Republica”) stim deja ca nu merg.

    Ar exista o singura metoda ca mintile sa intre in capetel multimii: educatia. Intelectualii ar tebui sa serveasca „massele” in acest scop. Legea ar trebui sa fie foarte restrictiva si punitiva,….etc. Dar pana atunci ele vor GREŞI. Alegerea gresita este „pedagogia divina” de bagare a mintilor in capete. (ma intreb cum faceti de va puneti o intrebare la care raspunsul e absolut vizibil: masele nu au dreptate; au insa PUTEREA)

  4. Valeriu spune:

    “”Povestea lui Arie o cunosc si eu.
    Doctrina crestina nu a iesit intreaga din mainile autorului ei. Ea s-a elaborat mai pe incetul , in cei trei secoli de dupa Christ, cu elemente de filosofie greceasca, cu idei mistice din Orient, purtate de suflul acelor aspiratii proletare care, neizbutind pe pamant, au trebuit sa-si stramute idealul in cer, in viata viitoare. Pana la constituirea definitiva a doctrinei, care n-a mai ingaduit controverse, a fost o epoca de fermentatie si de confuziune, cand orice individualitate mai puternica isi avea sistemul sau propriu de interpretare. Cand imparatul Constantin cel Mare s-a gandit sa proclame crestinismul, religie a statului roman, a cerut reprezentantilor acestei biserici sa stabileasca in toate punctele sale o doctrina unica si imuabila. S-a strans atunci un mare sobor de clerici, sinodul de la Niceia- s-au facut aceasta opera, fixand in chip invariabil aspectele conceptiei crestine. Cea mai apriga controversa a fost in jurul ideii de trinitate- ideii pe care o gasim de altfel, in vechime si-n India si-n Egipt- pe care patriarhul Athanasie o concepea in mod cu totul neinteligibil, sustinand ca Dumnezeu e unul singur, si totusi trei persoane, deosebite, in timp ce Arie, cu mai mult spirit filozofic si cu mai adanci trebuinte logice, pretindea ca nu pot fi trei persoane, ci numai trei atribute sau modalitati de manifestare a ale aceluiasi Dumnezeu. Cum adeseori majoritatile nu imbratiseaza parerea cea mai rationala, soborul s-a unit cu Athanasie, condamnand pe Arie ca eretic”".
    Ion Petrovici, Insemnari de drum, Editura Sort-Turism, 1983, pag. 48-49.

  5. momo spune:

    Stimate domnule Gafencu.

    Citatul pe care il redau aproximativ evident va este cunoscut: “Democratia este un sistem prost, doar ca e cel mai bun din ce avem la dispozitie”

    Da, poporul greseste uneori, Dar nu prea inteleg ce am putea face sa il oprim, fara sa deschidem usa unui sistem mult mai prost si care greseste si mai mult, care se numeste dictatura.

    De altfel chiar in articolul dvs, apare un pasaj care in opinia mea arata ca “forta legii” nu poate fi opozabila “fortei majoritatii”. Din cate inteleg atunci cand legea (federala) ii interzicea serifului sa se lege de emigranti (chestiune moralmente gresita sa inteleg, desi e destil de discutabil) majoritatea care il sprijinea a dat o lege (aplicabila local) care i-a atribuit aceasta autoritate.

    Chestiunea e simpla: legile nu pot impiedica majoritatea populara sa isi exercite vointa decat cel mult temporar pentru ca si ele sunt tot expresia vointei acestei majoritati. Iar la nevoie pot fi schimbate de aceasta majoritate.

    De altfel, dincolo de faptul ca nu vad o solutie pentru a impune unei majoritati populare intr-un stat suveran o alta vointa decat cea proprie, ar mai fi de notat ca desi majoritatea greseste, cum am spus, ea nu o face nici pe departe atat de des si atat de grav cum cred unii. Marile monstruozitati ale istoriei, inclusiv Adolf Hitler, NU au fost expresia vointei majoritatii, desi in cazul Hitler este propagat mitul ca acesta a avut sprijin popular majoritar. Nu este cazul, Hitler a pierdut la scor alegerile la presedentia germaniei iar partidul sau a ajuns la putere nu prin vot popular majoritar (a obtinut un numar enorm de voturi dar NU MAJORITATEA) ci prin jocuri de culise si presiunea unei MINORITATI FOARTE VIOLENTE exprimata prin organizatia paramilitara S.A.. a partidului nazist. Si in prezent poporul, chiar daca e prost, nu e atat de prost cum cred unii. Nu cred spre exemplu ca o lege care sa abroge orice fel de taxa sau sa confiste toate proprietatile bogatilor este dorita de popor asa cum cred unii. Daca poporul ar vrea asa ceva, s-ar face, nimeni nu il poate opri. Dar nu vrea, vulgul nu este atat de inconstient pe cum vor “elitele” sa n-il prezinte.

    • George Gafencu spune:

      Domnule Momo,

      S.U.A. este un stat federal în care puterea este distribuită între guvernul federal și statele americane. Guvernul federal are atribuții în privința imigrației, monedei, apărării, legilor economice pentru comerțul interstatal și politicii externe.

      Statele au atribuții în privința educației, sănătății (cu excepția epidemiilor), ordine publică (cu excepția crimelor transfrontaliere).

      De aceea un șerif nu are dreptul să acționeze bazat pe legile imigrărilor fără acceptul guvernului federal ca să prevină abuzurile sau acțiunile fără cunoașterea legii (legile imigrației extrem de complexe).

      Au fost vreo câteva bătălii în curtea supremă a S.U.A. în care guvernul federal s-a contrat cu statele pentru a delimita atribuțiile fiecăruia.

      Lui Arpaio i-a fost ridicat dreptul de a aplica legile privitoare la imigranții ilegali pentru abuzurile pe care le făcea asupra populației hispanice, cînd mulți imigranți legali erau hărțuiți de Arpaio fiind opriți repetat în trafic numai prin prisma culorii maro a pielii.

      Conform legii din S.U.A. care a fost ciuntită de curtea supremă, el poate doar întreba de acte de imigrare dacă prinde pe cineva suspect de vreo altă infracțiune. Înainte pornea în raiduri de imigrare. Și în orice caz nu are dreptul să aresteze pe cineva pe motive de imigrație ilegală. Numai agenții federali din poliția de frontiera au dreptul ăsta.

      Acum, dacă gândesc bine, Arizona este văzută în S.U.A. cam tot la fel cum este văzută România în Europa. Un stat cam aiurea, care trece legi anti-imigrație, care luptă tot timpul împotriva legilor federale. De exemplu au încercat să treacă o lege care ar fi negat copiilor de imigranți ilegali cetățenia americană. Au încercat să o facă subtil, în sensul în care le nega doar cetățenia statului Arizona, însă era atât de vădit neconstituțională, încât au renunțat la ea.

      Alte legi pe care au încercat să le treacă de-a lungul timpului au fost legi care limitau drepturile unor clase de lucrători (nu puteau fi angajați decât dacă știau engleză), legi care anulau legile federale pe teritoriul Arizona (lege care practic îi scoteau din S.U.A.), și alte bazaconii legslative ca cele de mai sus.

      Comparația dintre Arizona si România este evidentă pentru o comunitate statală care nu împărtășește același sistem de valori ca multe alte state americane, însă se oprește aici, pentru că Arizona s-a dovedit și este un stat de drept. În cele din urmă legalitatea a fost restabilită de tribunale și Arizona s-a conformat.

      Alternativa ar fi fost ieșirea din S.U.A, și Arizona nu poate rezista ca un stat de sine stătător.

      • momo spune:

        Comparatia intre Arizona, care nu este un stat suveran, si Romania, care este, e un pic pe langa subiect.

        UE nu este un stat federal ca SUA, cel putin deocamdata. Si nu prea vad sanse sa ajunga asa ceva, cel putin nu in viitorul imediat.

        UE nu ne poate impune legi. UE nu e US Federal Government si Parlamentul European e cu totul altceva decat Congresul SUA. UE poate, cel mult, sa ne sanctioneze financiar prin proceduri de infringement daca legislatia noastra nu respecta tratatele uniunii. Dar, juridic vorbind UE nu are atributii legislative in statele suverane care o compun.

        • George Gafencu spune:

          Domnule Momo,

          Tocmai mi-ați arătat că nu știți cum funcționează un stat federal.

          Arizona este un stat suveran care are propriile legi. Singurele atribuții pe care le-a transferat guvernului federal sunt cele legate de monedă, comerț interstatal, apărare, imigrație și reprezentare externă.

          În rest guvernul federal nu se poate amesteca în treburile statului Arizona, unde are suveranitate deplină.

          Arizona a fost stat independent și a intrat în S.U.A. în 1910.

          • momo spune:

            Arizona este un stat suveran? Cred ca citim definitii diferite.

            Cetatenii statului “suveran” Arizona sunt cumva exceptati de la taxele federale? Legile federale nu se aplica in statul Arizona? Nici Constitutia SUA? IRS-ul nu calca prin Arizona nu? Nici FBI-ul?

            Credeti ce doriti dar in realitate Arizona nu este, in nici o definitie, un stat suveran. A fost intr-adevar dar a renuntat la suveranitate cand a intrat in federatia SUA.

            • George Gafencu spune:

              Domnule Momo,

              Indiferent ce credeți, orice stat american este suveran. Au exclusivitate asupra educației, ordinii publice, taxelor locale, protecției sociale și alte cele unde guvernul federal nu poate să intervină de nici un fel.

              Balanța dintre puterile statelor și cea ale statelor este foarte greu de definit și de multe ori curtea supremă de justiție trebuie să intervină.

              Ca să fie lucrurile și mai interesante, rezervațiile indiene sunt stat în stat. Singula lor obligație este să respecte legile federale, altfel sunt tot la fel de suveran.

              Ca să vin cu argumentul cel mai puternic, este Franța mai puțin suverană decât Arizona când a adoptat moneda Euro și a intrat în NATO?

  6. iosiP spune:

    “Democratia este un sistem prost, doar ca e cel mai bun din ce avem la dispozitie”

    Gresit, domnule momo, cel mai bun sistem pe care il avem la dispozitie este cel libertarian, bazat pe dreptul fiecarei persoane de a intreprinde orice actiune care nu incalca drepturile celorlalti. Sau astfel spus, un sistem bazat pe libertate individuala, in care unica obligatie este aceea de a nu incalca libertatile celuilalt.

    Desigur, un astfel de sistem ar reduce statul la functia sa esentiala: asigurarea protectiei individului fata de agresiunea interna (prin politie si SRI), externa (prin armata si SIE) si evitarea agresiunii potentiale prin mediere (justitie).

    Si asta intrucat orice alt rol asumat de catre stat are la baza agresiunea: a majoritatii fata de minoritate, a dictatorului fata de “supusi” sau a comunitaii fata de individ.

    • George Gafencu spune:

      Domnule IosiP,

      Nu neg că libertarianismul este un concept de valoare. Este foarte compatibil cu creștinismul și filosofiile orientale, însă este mult înaintea timpului său.

      Atâta vreme cât există lăcomie corporatistă și tendința de a fenta sistemul pentru profitul propriu, un astfel de sistem nu este viabil, deoarece este foarte vulnerabil. Comunismul a dovedit cum o societate egalitaristă poate fi pervertită.

      Însă poate peste vreo alți 100 sau 200 de ani libertarianismul poate fi sistemul curent.

      • iosiP spune:

        Imi permit sa nu fiu de acord, domnule Gafencu.

        Cel mai vulnerabil sistem este cel democratic, bazat in mod esential pe agresiunea majoritatii asupra minoritatii.

        Va invit sincer sa analizati consecintele refuzului de a produce bunuri (perfect legal, intrucat statul nu poate legifera munca silnica), cuplat cu retragerea inerenta a banilor din banci (sunt convins ca puteti evalua efectele acestei actiuni in contextul practicii rezervelor fractionare).
        Cat credeti ca ar rezista democratia in fata unei astfel de “revolte pasnice”?

        Iar comunismul nu a cazut din cauza pervertirii, ci pentru ca reprezenta incalcarea suprema a drepturilor si libertatilor, fiind astfel nefunctional prin definitie.

        • George Gafencu spune:

          Domnule IosiP,

          La exemplul dat de Dv pot spune că democrația o să cadă, însă va fi înlocuită de cămătari, pentru că lumea tot are nevoie de bani. Sau bande care or să ceară bani pentru protecție…

          Economia este cea care dictează forma de organizare socială, și nu invers…

          • iosiP spune:

            Exact, domnule Gafencu!

            Deci argumentul stabilitatii unei societati democratice este subred.
            In schimb, consider ca va inselati cu privire la consecinte: persoanele cu simtul raspunderii (fata de ei insisi si fata de cei apropiati, desigur) ar avea grija sa-si asigure independenta prealabila fata de banii fiduciari. De altfel, va asigur ca multi au facut deja acest lucru, “just in case”.

            Cat despre
            “Economia este cea care dictează forma de organizare socială, și nu invers…”
            va asigur ca economia ar castiga daca stimulentele pentru cei productivi ar creste, iar motivatia pentru a ramane neproductiv ar scadea.

            De altfel, imi amintesc discutia avuta cu un profesor de la Ecole Polytechnique de Montreal. Respectivul era o somitate in domeniu, drept pentru care a primit propunerea de a incheia (suplimentar fata de alte acitvitati, inclusiv cea universitara) un contract de consultanta pentru o firma cunoscuta. A refuzat oferta, pe baza unui calcul de eficienta economica: la nivelul sau de venituri, suma neta ramasa dupa impozitare nu ar fi justificat suplimentul de efort.
            Desigur, in Romania suntem inca departe de a intalni astfel de situatii (si banuiesc ca nici in Quebec nu sunt chiar curente) dar am deja prieteni care au preferat sa renunte la slujbe bine platite in schimbul unei activitati teoretic mai putin aducatoare de venituri dar mai greu “fiscalizabile”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

George Gafencu


George Gafencu

George Gafencu a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din București în 1992 și un master în administrarea afacerilor la Capella University – Minneapolis i... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)