Home » Analize »Educatie »Idei si solutii » Citesti:

O educaţie românească pentru generaţiile viitoare

Constantin Lomaca octombrie 6, 2015 Analize, Educatie, Idei si solutii
20 comentarii 8,048 Vizualizari

Cine credeţi că a spus?

“În vremurile moderne părerile oamenilor despre educaţie sunt împărţite. Nu este o părere general împărtăşită despre ceea ce tinerii ar trebui să înveţe, atât în relaţie cu virtuţile morale dar şi cu succesul în viaţă. Nu este clar nici dacă educaţia ar trebui să fie mai degrabă preocupată cu dezvoltarea intelectului sau a caracterului. Evenimentele contemporane au făcut problema şi mai dificilă şi nu este cert dacă educaţia ar trebui să fie în primul rând vocaţională, morală sau culturală. Unii le recomandă pe toate trei”.

Vă lăsăm plăcerea de a descoperi autorul către sfârşitul articolului.

Interesul pentru educaţie a fost dintotdeauna o preocupare majoră a societăţilor şi a elitelor lor. În perioada modernă, începând cu revoluţia industrial, când accesul la şcoală s-a generalizat, învăţământul a devenit o prioritate pentru toate clasele sociale, fie şi doar din speranţa, justificată, că individul să se poate ridica deasupra condiţiei date de familia, locul şi circumstanţele în care s-a născut.

Studii efectuate în ultimii ani, care au analizat educaţia şi învăţământul românesc, fie pe toţi parametrii învăţării (a învaţă să ştii, a învaţă să faci, a învaţă să fii şi a învaţă să trăim împreună, cum ar fi: “The ELLI Index – Europe 2010”) fie pe parametri independenţi: “a învaţă să ştii” sau “a învaţă să faci” au scos în evidenţă cam aceleaşi probleme: că există o strânsă corelaţie între nivelul scăzut al învăţământului şi problemele economice ale ţării. Ca să nu mai vorbim de cele sociale. (1

Cum să facem acum, când harta etnică şi chiar socială a Europei unite se tot schimbă, să ne păstrăm identitatea şi valorile naţionale și să le adăugăm valorilor internaţionale? Să ne găsim un loc şi o direcţie.

În întreg continentul european, încă de la începutul secolului XIX, dar mai ales după mijlocul său, au apărut politici generale, naţionale de învăţământ cu programme şi pedagogii menite să se răspândească în toate colţurile societăţilor.

Nici România nu a fost mai prejos – personalităţi cum ar fi Spiru Haret, Onisifor Ghibu, Vladimir Ghidionescu, Emil Brândză, Ştefan Barsanescu, Dimitrie Gusti, contribuind enorm la promovarea atât a valorilor româneşti dar şi la integrarea celor universale în cultură noastră. Recomandăm celor interesaţi lucrarea profesorului Ion Albulescu de la Cluj, “Istoria pedagogiei româneşti”.

În perioada contemporană, globalizată, super-tehnologizată şi foarte dinamică în ceea ce priveşte piaţa muncii, ţările care au reuşit să creeze schimbări majore şi benefice pentru învăţământ au avut câteva lucruri în comun în politicile lor educaţionale.(2

Astfel, experienţă reformelor din ţări că Polonia, Coreea de sud, Finlanda, Singapore, Canada, Estonia sau Australia, şi aici trebuie avute în vedere şi experienţele negative, arată că există trăsături comune ale drumului către succes care ar putea fi sintetizate într-un “decalog” pe care România l-ar putea urma în dorinţa ei legitimă de a-şi decide propriul destin prin generaţiile viitoare. Astfel, este necesară:

  1. Crearea unei viziuni de ţară pentru educaţie şi învăţământ pe termen lung. Finlanda de exemplu, are ca scop ca “prin educaţie de nivel înalt, ţara să poată sta mai departe de influenţele marilor puteri, astfel păstrându-şi identitatea”; Singapore a avut “trecerea de la lumea a treia la lumea întâi “iar în ultimii zece ani se concentrează pe menţinerea la acest nivel. De aceea, orice dezbatere publică trebuie să contribuie la conturarea acestei viziuni care, odată articulate, să reprezinte punctal de referinţă al direcţiei de dezvoltare şi perfecţionare a învăţământului pe termen mediu şi lung. Analizele sistemelor performante sugerează că este nevoie cam de şase ani pentru a se vedea rezultate pozitive măsurabile.
  2. Stabilirea de standarde ridicate şi deci, de aşteptări de la toţi elevii şi de la toate şcolile.
  3. Egalitatea de şanse pentru toţi copiii. Pe lângă nevoia de fonduri pentru şcolile şi liceele de la ţară sau din zone sărace, se poate stabili un sistem de aducere la oraş sau în şcolile mai căutate a învăţătorilor şi profesorilor, urmând un sistem de alocare prioritară pentru cei ce stau o perioada la ţară sau în şcolile defavorizate).
  4. Pregătirea viitorilor profesori ar trebui să se facă în colaborare directă și verificabilă între universităţi şi şcoli, cu practică la şcoli – parte din cerinţele pentru acordarea diplomei.
  5. Alinierea curriculei pentru clasele 0-12 şi necesitatea coerenţei în implementarea ei la nivel de clasă, cu asigurarea spijinului material. Acesta este un punct foarte vulnerabil al situaţiei actuale, căci documentele existente separă pedagogia de curriculă, aceasta din urmă devenind doar o înşiruire de conţinuturi. Se perpetuează la catedră idea că cea mai importantă misiune a dascălului este transmiterea informaţiei, iar pedagogia şi metodica sunt doar nişte decoraţiuni ulterioare.
  6. Motivarea şi implicarea elevilor în întreg procesul şcolar (excursii, ore după şcoală, sport organizat, activităţi artistice, etc). La acest capitol s-au făcut progrese foarte bune în ultimii ani.
  7. Clarificarea responsabilităţilor şi folosirea lor pentru dezvoltare şi iniţiative. Cine scrie curricula, cine o verifică, de câte nivele de inspecţie este nevoie. De notat că în multe ţări, acreditările şi evaluările se fac în proporţie de 80%, intern. Inspectorii au ca misiune principal sarcina de a verifica dacă ceea ce şcoala a evaluat este adevărat şi de a-i ajuta pe cei ce au nevoie să se îmbunătăţească prin recomandări specifice. Tot aici, este necesară creş̦terea gradului de obiectivitate în evaluările elevilor și corelarea evaluărilor şcolilor şi liceelor cu evaluările de la testele naţionale.(3
  8. Eficientizarea folosirii resurselor. Şi aici s-au făcut progrese, însă descentralizarea devine ineficientă dacă nu este corelată cu flexibilitatea în alocarea fondurilor.
  9. Crearea unui “portret de caracter”, aşa cum îl numea Simion Mehedinţi, al elevului. Să ne punem de accord asupra trăsăturilor de character pe care ar trebui să le aibă un elev al societăţii româneşti contemporane şi, mai ales viitoare, într-o lume globalizată. Cu ce poate contribui caracterul viitorului cetăţean român la bagajul umanităţii? O să ne referim la puţin mai jos la ce ar trebuie să includă el pentru că experienţa ne-a convins că acest “caracter” implicit şi explicit exprimat în programele şcolare poate deveni coloana vertebrală a oricărui sistem educaţional ce are că scop desăvârşirea individului ca membru al unei societăţi democratice.
  10. Conectarea la practicile educaţionale de success în contextual globalizării (ex: promovarea analizelor lui John Hattie a cărui carte a fost tradusă în româneşte fără a fi însă promovată în şcoli; sau luarea de decizii bazate pe studierea datelor colectate despre performanţele elevilor; crearea de “comunităţi de învăţare” după modelurile Marzano)(4

Se vorbeşte (şi în multe ţări se şi acţionează) despre centrarea educaţiei pe elev. Această nu este o vorba goală sau un doar sindrom al relativismului post-modern. Dimpotrivă, punerea elevului în centru este în perfectă concordanţă cu ceea ce ce elitele societăţii româneşti, eminenţi pedagogi democraţi şi progresişti au avut în prim plan în ultimii 150 de ani.

Astfel G.G. Antonescu spunea că “individualismul şi provocarea la acte de creaţie constituie două̆ note caracteristice ale culturii formative, pe care ne dorim să o realizăm în şcoală”(5 iar Iosif Gabrea era convins că “idealul educaţiei nu este altul decât potenţarea la maximum a individualităţii”(6 Iar exemplele pot continua cu personalităţi ca: Onisifor Ghibu, Constantin Rădulescu-Motru şi alţii în a căror scrieri şi acţiuni se poate găsi o enormă cantitate de gândire progresistă care ar putea face faţă oricăror scrutine riguroase moderne.

Din literatura de specialitate contemporană, cel mai bun promotor al metodologiilor de gândire independenţa şi logică de la Dewey şi Lipmann încoace este Albert Bandura, al cărui superb concept de “auto-eficacitate” nu trebuie confundat cu termenul de “self-esteem” sau ”încredere în sine”. Auto-eficacitatea este modul şi modelul prin care o persoană devine conştientă nu numai de ceea ce poate face dar şi CUM poate cunoaşte şi înţelege. (7

Auto-eficacitatea se poate aplica la orice domeniu specific: în sport, la matematică, chimie, desen sau muzică. Felul în care o persoană îşi percepe auto-eficacitatea poate prezice dacă individul va începe o sarcină de lucru, cât timp va persista la realizarea ei, cât efort va investi în ea, dacă va da înapoi în caz de dificultăţi şi dacă o va duce la bun sfârşit.

Rezultatele unor cercetări pe elevi din Banat şi Moldova(8 indică faptul că rezultatele studiilor din afara României se aplică şi în ţară noastră. Mai precis, ei au constatat că tradiționala convingere că inteligenţa este fixă este un factor negativ asupra progresului elevului; această convingere, aplicată la clasă sau şcoală, determină “reducerea rezistenței și perseverenței în efort” şi, în consecinţă rezultate slabe.(9 Pe de altă parte, scopurile de învăţare ale elevilor orientate spre cunoaştere, sunt indicatori pozitivi de performanţă; cu alte cuvinte, auto-motivarea (care poate fi “antrenată”) este un indicator de succes pe viitor.

Odată făcută legătură dintre specificul românesc şi contextul extern trecut şi contemporan, pe fondul experienţelor noastre şi ale altora care au avut success, să vedem ce s-ar putea face pentru a pune dorinţele în practică.

Şi putem porni în această încercare de la o întrebare pusă de un părinte român implicat în dezbaterile pe teme de educaţie:

“Cum ştiu eu că şcoala la care merge copilul meu este o şcoală bună?” Această este o întrebare fundamentală, care necesită un răspuns pe măsură.

În primul rând trebuie trecut dincolo de răspunsul simplist despre câţi olimpici produce şcoala sau la câte facultăţi primesc copiii admitere. Acest gen de evaluare, deşi recunoaşte meritele unora dintre copii, nu spune nimic despre”valoarea adăugată” dată de şcoală potenţialului fiecărui copil. Orice profesor din lume va fi de accord că este mult mai greu, şi deci mult mai de admirat, să aduci un copil de 5 la nota 7 sau 8 decât să îl ţii pe unul de 10 la 10. Pe hârtie, la rezultat, al doilea elev are nota 10, în timp ce primul are doar opt. Ce şcoală este mai bună?

De asemenea, procentajul infim al olimpicilor din marea masă a elevilor şi a viitorilor cetăţeni ne obligă să nu considerăm acest aspect (pozitiv de altfel) ca fiind definitor pentru calitatea unei şcoli, că să nu mai zicem al unui întreg sistem. Că să nu mai vorbim că un număr ridicat dintre olimpici pleacă din ţară.

Deci, cum ştim că ai noştri copii merg la o şcoală bună? Ce este o şcoală bună?

Răspunsul ar trebui dat de societatea românească. Ce fel de elev doreşte ea să fie produs de şcoală? Ce fel oameni dorim să avem în ţară? Ce fel de cunoştinţe şi ce fel de caracter vrem să dezvoltăm în copii?

Esenţial ar fi ca toate şcolile să aibă, pe lângă conţinuturi, obiective şi cadre cheie la fiecare materie şi, pe lângă activităţile extraşcolare despre care se poate discuta separat, acel “portret” al elevului pe care îl menţionam la început. Acesta (inspirat din formatul Bacalaureatului Internaţional dar adaptat la ceea ce este nevoie în România) ar trebui să conţină o serie de trăsături de caracter care să fie integrate în programe, care să fie prezente în viaţă de zi cu zi a şcolii, care să fie discutate de către cadrele didactice la întâlnirile de pregătire profesionale. Astfel elevii ar trebui să devină:

  • Persoane ce gândesc
  • Capabili să comunice
  • Posesorii unor principii cum ar fi onestitate, demnitate şi responsabilitate
  • Persoane cu o viziune echilibrată a realităţii care să-i ajute să poate lua decizii logice şi etice
  • Deschişi la minte – cu o toleranţă şi înţelegere a altor culturi
  • Oameni ce reuşesc să combine armonios dezvoltarea intelectului cu dezvoltarea fizică şi psihică
  • Capabili să-şi evalueze părţile pozitive, limitele şi experienţele astfel încât să-şi poată urma propria dezvoltare
  • Persoane capabile de compasiune, de empatie şi respect pentru situaţiile şi sentimentele altora

Dacă o şcoală îşi propune astfel de ţeluri şi are măsuri specifice de dezvoltare, evaluare şi îmbunătăţire, atunci acea şcoală este o şcoală bună.

Dacă aceste trăsături ar deveni prioritare, şansa de a nu repeta greşelile din trecut despre care Mihai Eminescu ne atenţiona, ar creşte:

Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte.

Pe de altă parte, nu ar trebui căzut nici în greşeala că “de pe timpul lui Eminescu tot aşa era”. Nu, au fost foarte mulţi educatori de marcă în istoria pedagogiei româneşti care au contribuit la schimbări reale; am menţionat pe câţiva dintre ei mai devreme.

Nu trebuie ignorat nici faptul că, în ciuda multor critici, multe aspecte ale sistemului de învăţământ socialist, nu în ultimul rând cultură generală şi, de asemenea, multe dintre schimbările din ultimii 25 de ani au fost pozitive. Le-au lipsit însă coerența, flexibilitatea şi viziunea pe termen lung. Toate acestea ar trebui discutate în dezbaterile publice, iar acelea dintre ele care se potrivesc cu noua viziune de ţară, să fie păstrate.

Astfel, am dori să sugerăm câteva direcţii pentru eventuale dezbateri, direcţii ce ar putea conduce către o schimbare de paradigmă şi, implicit,gg către o apropiere a celor cu energie şi bine intenţionaţi din societatea românească către un scop comun de a educa românii de astăzi pentru societatea românească de mâine:

  1. De la o supra-specializare timpurie să se treacă la o cultură generală mai largă până în clasa a X-a şi la un sistem liceal mai flexibil (printre altele, vezi schimbările din Polonia începute în 1999 şi care au dat rezultate după doar câţiva ani).
  2. De la ierarhizarea şcolilor pe baza de “rezultate” fără punerea în context, către o evaluare pe baze de analize ale progreselor fiecărei şcoli, în funcţie de specificul ei şi al nivelului elevilor pe care îi are în momentul admiterii; inclusiv al valorii adăugate, cu rezervele de rigoare, bineînţeles. Există metode testate şi folosite ale acestor măsurători ale valorii adăugate (de exemplu “de Courcy analysis” în Australia pentru învăţământul liceal sau studiile RÂND Europe pentru învăţământul superior european). Deciziile la nivelul şcolilor, inspectoratelor sau ministerului să se facă pe baza de date, de analize a rezultatelor pornind de la nivelul copilului atunci când intră în unitatea de învăţământ respectivă. Dacă nu este bazată pe dovezi, orice opinie rămâne o opinie. (10
  3. De la o pedagogie separată de curriculum către o pedagogie axată pe conţinuturi şi competenţe integrate. Aceasta, credem noi, este cheia către succes la nivel de clasă şi apoi de şcoală. Poate fi exprimată explicit şi se poate stabili un program metodic de implementare şi evaluare.
  4. De la o pedagogie care îl are pe profesor că element principal către o pedagogie ce se concentrează pe elev, după cum am detaliat mai sus. Această schimbare însă nu se poate obţine dacă profesoara sau învăţătorul nu se simt respectaţi; dacă nu li se acordă încredere, autonomie, resurse şi acces la ele; dacă nu se crează pe o baza solidă de cunoştinţe profesionale, inclusiv pedagogice, dobândite prin cursurile universitare de specialitate.

Astfel rolul universităţilor ar fi să participe activ la viitoare dezbateri şi

  • să se implice direct în scrierea programelor şcolare, atât la conţinuturi, cât şi la competenţe şi abilităţi
  • să fie puntea de legătură dintre şcoli şi lumea de după şcoală, de după facultate; lumea reală în care toţi absolvenţii vor sfârşi
  • să stabilească parteneriate cu şcolile şi liceele prin care viitoarele cadre didactice să aibă şansa de a obţine practică “în producţie”
  • să ajute la evaluarea acestor experienţe la clasă şi să îi ajute pe viitorii dascăli să-şi îmbunătăţească nu numai cunostiintele de specialitate, dar şi metodele de predare
  • să devină nu doar pepiniere de viitori învăţători şi profesori, ci adevărate “laboratoare pedagogice”.

Nicolae Slavici spunea: “Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţă”.

Nu avem nicio îndoială că cei mai mulţi dintre cei implicaţi în educaţie şi învăţământ, dar şi simplii părinţi sau cetăţeni interesaţi de soarta viitorului ţării lor sunt de acord cu Nicolae Slavici.

Pentru ca şcoala să cultive “destoinicirile intelectuale”, şi am adaugă noi şi practice ale copilului, ea ar trebui să ştie atât cum să o facă prin curriculum, pedagogie, resurse şi politici înţelepte dar şi care sunt “destoinicirile” fiecărui copil care îi intră pe poartă. Şcoala, universitatea, părinţii, organizaţiile non uvernamentale şi partidele trebuie să se pună de acord asupra direcţiei spre care să se îndrepte societatea românească, să creeze cadrul necesar astfel încât copiii de astăzi să simtă “trebuinţa de a învăţa toată viaţă” pentru propria desăvârşire şi a României devenire şi participare la progresul şi prosperitatea umanităţii.

De la Aristotel încoace, care avea dilemele menţionate la începutul articolului, şi până în ziua de astăzi, întrebările despre rolul şi scopul educaţiei viitorelor generaţii transcend graniţe şi perioade istorice. Provocarea pentru noi astăzi este de a căuta şi încerca să creeam o lume mai bună cu materialul avut şi în contextul social, uman, istoric şi geografic contemporan al României.

NOTE________________________

1 S. Vlaston, ‘Inca o palma pe obrazul invatamantului romanesc’, Ziare.com, septembrie 2010, http://www.ziare.com/scoala/stiri-invatamant/inca-o-palma-pe-obrazul-invatamantului-romanesc-1039621

2 S. Frank Bristow & S. Patrick, ‘An International Study in Competency Education: Postcards from Abroad’, International Association for K-12 Online Learning iNACOL, October 2014, http://www.inacol.org/wp-content/uploads/2015/03/CW-An-International-Study-in-Competency-Education-Postcards-from-Abroad-October-2014.pdf

UNESCO, ‘Education Systems in ASEAN+6 Countries: A Comparative Analysis of Selected Educational Issues’, Education Policy and Reform Unit UNESCO Bangkok, 2004, http://unesdoc.unesco.org/images/0022/002267/226757E.pdf

3 C. Iosifufescu, C. Novak, D. Stroie, Z Viăduț, F. Nicula, & O. Jidveian, ‘Raport național privind starea calității în unitățile de învățământ preuniversitar public din mediul rural’, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar ARACIP, Tracus Arte, Bucureşti, 2015.

4 J. Hattie, Invatarea vizibila. Ghid pentru profesori, Trei, Bucureşti, 2014.

5. I. Albulescu, note de curs ‘Istoria pedagogiei româneşti’, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, p. 21, https://beyondreamz.files.wordpress.com/2010/01/istoria_pedagogiei_romanesti.pdf

6 Albulescu, p. 25.

7 A. Bandura, Self-Efficacy: The Exercise of Control, W.H. Freeman, New York, 1997.

8 S. Butnaru & L.R. Gherasim, Performanta Scolara, Polirom, Bucureşti, 2013.

9 Butnaru & Gherasim, Performanta Scolara.

10 The Measures of Effective Teaching Project, http://www.metproject.org/

S. Waack, ‘Hattie Ranking: Influences And Effect Sizes Related To Student Achievement’, Visible Learning, http://visible-learning.org/hattie-ranking-influences-effect-sizes-learning-achievement/

J. DeCourcy, ‘Resources’, Data Strategy Pty Ltd, 2015, http://www.datastrategy.com.au/

K. Yuan, ‘A Value-Added Study of Teacher Spillover Effects Across Four Core Subjects in Middle Schools’, Education Policy Analysis Archives, v. 23, no. 38, Mar. 30, 2015, p. 1-24.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Josef Svejk spune:

    Titlul e copios prin echivocul sau… Educație pentru generațiile viitoare?! De fapt o fi vorba de ceva educație peste vreo câteva generații :-) . Asta cu un strop de noroc.

    România nu prea are un sistem de educație. Totul e gândit doar pentru asigurarea normelor didactice. Cheia afacerii e ca toți profesorii și funcționarii din sistem să aibă un os de ros ceea ce în general s-a reușit cu succes! Sigur ca nu trebuie sărit peste cal și nici nu trebuie ascunse eșecurile evidente ale sistemului „educațional” românesc. Par egzmaplu faptul că nu s-a reușit încă eliminarea din sistem a elevilor și studenților. Aceștia din urmă sunt doar un rău necesar a cărui eradicare a eșuat, chiar dacă se lucrează intens la problemă :)

    Rândurile lui Eminesu vis a vis de programa școlară romanească, ce pare alcătuită și azi ca și odinioară de o haită de demenți senili, ne arată, că în linii mari, nimic nu s-a schimbat în mod fundamental în ultmii vreo 130 de anișori. Irornia sorții e că însuși Eminescu s-a acomodat datinilor și apucăturilor faine de prin partea locului, ajungând inspector școlar (fără a avea patalamelele necesare) printr-un ordin al șefului său pe linie de partid: Ministrul Educațiunii și Cultelor, Excelența sa, dl. profesor Titu Maiorescu. Sigur ca Eminescu era până la urmă mult mai calificat pentru slujba de inspector școlar, decât mulți alții cu patalamale, dar faptul î sine rămâne simptomatic…

    Dacă sistemul ar fi finanțat cât de cât omenește atunci poate că în mod accidental ar exista măcar șansa teoretică de apariție a unor pâlpâiri plăpânde de bun simț și de act educațional. De aia am și zis că nu e totul pierdut. Cu timpul vor apărea și paralele și poate așa peste vreo 70-80 de anișori or începe să se vadă și primele rezultate… Succesuri! :-)

    • Dedalus spune:

      Programele de la I-IV sunt chiar bine facute. Vorbesc de noile programe. Despre celealte nu ma pronunt.

      Oricum, programele I-IV sunt la zi, flexibile, coerente, au si indicatii. Nu cred ca se poate mai bine.

      Manualele sunt insa intr-adevar foarte proaste: lipsite de coerenta, aiurea editate, cu un continut naucitor.

      DAR- manualele nu sunt obligatorii!!!! Programele sunt, manualele nu.

      Nime ni nu opresete invatatorul sa mearga pe langa manual, cat timp respecta programa.

      M-as feri sa spun unui invatator sa iasa din programa, pentru ca as risca sa dau peste alte aberatii, Programa e foarte bna, dar multi invataori pur si simplu nu se preocupa nici de pregatire lor personala, nici de pregatirea orelor.Cu treaba asta nu are de-a face ministerul sau inspectoratul, ci are constiinta fiecaruia.

      Din pacate, chiar si cadrele didactice sunt astazi in imensa lor majoritate produsul popriului sitem catastrofal de educatie: incapabile sa iasa din copy-paste, cantatoare in corul universal al boxcitoarelor de salarii samd.

      Stiu ca imi vor sari toti in cap ca se preocupa si ca au salarii mici.

      Daca s-ar preocupa, s-ar vedea.

  2. raoul spune:

    Complicam lucrurile.
    Dupa mine e mai simplu. Sa facem ca obiectivul tinta al educatiei sa fie elevul si viitorul sau individual. Consider (doar ca parere personala) ca viitorul unei natiuni e suma de unitati individuale unde fiecari (oricare) trebuie sa evolueze fizic, mental si material.
    Atat tim cat tinta programului educational de azi este mentinerea posturilor didactice, mentinerea “catedrelor” este o ineptie sa credem ca aceasta este in folosul viitorului elev de azi
    Ati pomenit, la inceput, de educatia din Finlanda. O conoasteti? Stiti ca acolo educatia e “o joaca” pentru cei mici continuand co o prmanenta selectie scolara in functie de afinitate, capacitate, si de ce nu, de talent.
    La noi educam in functie de catredele inradacinate, invechite si cat mai multi ani scolari cu cunostinte inutile…
    Multi din cei plecati in Italia, de exemplu, ne spun cat sunt de prost, in general, italienii… Bine ca suntem noi prosti si traim inuman, in general (stiti ca in Italia, statul care “iconjoara” alt stat, Vaticanul, nu se face religie in scolile de stat?).
    Dar si italienii sunt “specializati” dupa ciclul primar, chiar daca criteriile nu sunt atat de personalizate ca in Finlanda
    Daca e instalator si asta a vrut, nu a facut cursuri intense de muzica, geografie, istorie, limbi straine.
    Si mai mult, “media generala” elevuluifinlandez sau italian, nu afecteaza directia pe care ourmeaqza in scolile superioare, doar “mediile generale” (de fapt niste calitative) la obiect au influenta majora….
    Asta nu inseamna ca scoala nu se ocupa de cultura generala a elevilor, doar nu face din asta “tinta” educatiei
    Deci schimbarea mentalitatii in educatie teebuie facuta prin schimbarea mentalitatii dascalilor, sa nu mai fie invatamantul un post caldut…
    Indiferent ce credeti dumnevoastra, in invatamant sunt niste salarii foarte bune comparativ cu alte salarii dun Romania. Ca nu sunt la nivelul celor occidentale? Hai sa ne raportam intai la conditiile din tara si apoi la ceilalti. Sa ne comparam la nivel de rezultate generale nu doar de olimpici. Stiti ca un olimpic roman, la chimie de ex., primit la orice scoala “celebra” din afara are un soc “profesional” in primele luni? Stiti cat are de recuperat educational un asemenea geniu autohton?

    Si multe…

  3. Despera spune:

    Un articol foarte bun si placut , cu citattele din clasicii nostri, alaturi de sursele moderne.
    Nu ar fi atit de greu (cum este) daca am fi condusi de oameni competenti si integri. Pt asta avem vreo solutie? Sintem intr-un cerc vicios, romanii au fost deja ‘educati ‘ fara nici o busola morala, caracter zero, ce sa mai vorbim de capacitatea de a intelege, analiza, gindi, etc etc de competente. Ce e de facut mai ales ca vremurile nu stiu daca ne mai ingaduie neghiobia fara sa platim un pret tot mai mare si insuportabil.

  4. Mihai spune:

    Pentru a avea o educatie pentru generatiile viitoare trebuie sa proiectam acum un sistem de educatie bun. Trebuie gandit si calculat fiecare detaliu al sistemului. Trebuie sa ne punem in acest proces si niste intrebari cum ar fi:

    1. Este normal ca un profesor de sport dintr-un sat, care a terminat facultatea la spiru haret sa castige la fel cu un profesor de informatica de la unul din cele mai bune licee din Bucuresti? Profesorul de informatica are si masterat in informatica in strainatate.

    2. Este normal ca o profesoara de muzica de 5-8 cu vechime de 20 de ani in invatamant sa castige mult mai mult decat o profesoara de germana cu vechime de 5 ani?

    3. Este normal ca o profesoara de latina dintr-un orasel cu 9,000 de locuitori sa castige cat un profesor de matematica de la unul din cele mai bune licee din Bucuresti?

    4. Este normal ca o profesoara de desen dintr-un sat, care are 30 de ani vechime sa castige mult mai mult decat o profesoara de limba romana din Cluj care are 10 ani vechime?

    Profesorul de sport, de desen, de muzica, si de la lte 10 materii similare lucreaza NUMAI 3 ore pe zi pentru o norma intreaga. Nu au teme de corectat acasa ca profesorii de matematica sau romana, nu se pregatesc acasa pentru nimic. Este o veselie timp de 40 de ani pentru ei si nu produc mai nimic.

    Trebuie sa ne punem intrebarea: ce produc profesorii de desen, muzica sport, etc? Ce trebuie sa stie sau sa poata face un copil care are un astfel de profesor timp de 4 ani si cum se verifica, calitatea muncii a acestor oameni.

    • Dedalus spune:

      Este normal sa ne intrebam NUMAI cat castiga fiecare?

      Nu credeti ca ar trebui sa vedem si ce anume face fiecare. daca se achita intr-adevar de datoria pe care o are?

      Va asigura ca si daca le-am da la toate cadrele didactice de 10 ori cat castiga acum, tot atat ar sti si tot atat ar face.

      Aceasta idee ca “nu lucrez ca nu primesc salariu cat vreau eu” este profund daunatoare. Nimkeni nu opreste cadrele didactice nemultumite de salariu sa mearga in alta parte. Nimeni.

      Nu stiu ce meserie aveti si nici nu vreau sa stiu- dar Dvs v-ar conveni sa vi se spuna ca de fapt castigati prea mult pentru cat munciti?

      Trebuie sa stiti ca slariile profesorilor provin din impozite. Deocamdata, atat se poate. Pobveste cu coruptia si gradul de colectare a impozitelor e… o poveste.

      Acesta marota a castigului salarial indeparteaza intotdeuna discuta de la fundamentele ei, lasand in mod eronat sa se creada ca DACA salarile ar fi mai mari, invatamantul si-ar reveni. Acest lucru este insa profund fals deoarece: a) salariul mai mare nu face pe cineva sa lucreze mai mult si b) pentru a atrage, ar trebui sa existe suficienti oamenii capabili (nu e cazul).

      Dupa ce te-ai tampit 12 ani in invatamntul romnesc, crezi ca vei devein mai bine pregatit daca primesti salariu dublu?

      Nu zic, sunt unele cazuri flagrante de salarii stupid de mici (in special la debutanti) dar asta e o alta poveste.

      • Mihai spune:

        Dedalus,

        Dar exact asta am scris si eu in ultimul paragraf. Ca trebuie sa ne intrebam ce produc acei profesori, ce trebuie sa stie si sa poate face un copil care i-a avut la catedra 4 ani, si cum se verifica rezultatele muncii acelor profesori.

        Ideile pe care eu am dorit sa le ridic sunt urmatoarele:

        - Exista o mare presiune din partea profesorilor ca salariile sa le fie majorate FOARTE MULT intr-un termen scurt. (Orice majorare de peste 5% pe an eu o consider mare.) Dar profesorii nu sunt dispusi sa discute intai despre masuri de crestere a calitatii invatamantului si apoi despre majorari de salarii. Eu cred ca niciun salariu nu ar trebui marit pana nu se decid niste masuri de crestere a calitatii educatiei. Intai rezultate si apoi bani.

        - Salariile medii ale profesorilor au crescut de pe la 100 de euro pe luna in anul 2000 la 450 de euro pe luna astazi. Dar nu se observa niciun fel de imbunatatire a calitatii educatiei, dimpotriva. Altfel spus, considerand ceea ce s-a intamplat in ultimii 15 ani, este foarte probabil ca vom majora din nou semnificativ salariile profesorilor dar calitatea educatiei nu va creste. Asadar, daca vor salarii mai mari sa dovedeasca mai intai ca imbunatatesc rezultatele muncii lor. Altfel, o sa ne pacaleasca si de data asta.

        - Cum am scris in comentariul de mai sus, un profesor de desen sau de muzica lucreaza efectiv numai 3 ore pe zi pentru a primi un salariu intreg. (Asta este norma intreaga la ei, considerand ca o ora are la ei 50 de minute.) Iar rezultatele muncii lui nu sunt niciodata masurate. Avem astfel de profesori in cele peste 7.000 de sate din Romania. Chiar suntem o natie de pictori si de mucizieni in mediul rural?

        - Salariile trebuie sa tina cont de mai multe variabile decat in prezent.

        –de importanta materiei (un profesor de informatica trebuie platit mai bine decat unul de latina sau de muzica pentru ca in ziua de azi la interviul de angajare nu te intreaba cata latina stii, ci te intreaba ce stii sa faci la calculator.)

        –de rezultate (sa se masoare rezultatele muncii fiecarui profesor la fiecare disciplina)

        — de costul vietii (nu poti sa ii dai unui profesor din Bucuresti, unde este un cost ridicat al vietii, acelasi salariu cu al unui profesor dintr-un sat unde costurile sunt la mai putin de jumatate)

        — sa permita atragerea valorilor in sistemul de invatamant. Daca ai un tanar care a facut un masterat in informatica sau matematica in Germania sa ii dai un salariu diferit ca sa il poti atrage si motiva in sistem. Sa nu se trezeasca ala cu un salariu la jumatate din cat are un absolvent de spiru haret numai pentru ca are vechime in sistem. Altfel, il pierzi, pleaca din tara sau din invatamant.

        DAR, ideea este ca discutia despre salarii si majorarile de salarii trebuie sa fie dupa ce se stabilesc alte aspecte mai importante despre sistem.

        • Dedalus spune:

          OK cu prima parte.

          Dar nu-ti doresti sa atragi valori in invatamant, ci oameni cu vocatie. Nu e acelasi lucru.

          Iar daca te apuci sa compare materiile intre ele ca sa deduci din asta diferentieri de salarii nu vei ajunge nicaieri, pentru ca vor fi intotdeauna suficiente argumente pentru a considera oricare materie mai importanta decat oricare alta.

          Nici un system nu poate atrage oameni de valoare sau oameni cu vocatie prin salarizare doar.

          As zice chiar ca dimpotriva.

    • Vele Vasile spune:

      Pentru comentariul dumneavoastra cred ca ar trebui predat in scoala si respectul pentru munca, cu siguranta lucrurile ar arata ceva mai bine iar modul de a munci mai eficient ar veni oarecum firesc,cu siguranta astfel de oameni stapinesc si solutiile care ar trebui aplicate.

  5. Paul_ spune:

    Chiar nu v-ati saturat de organizarea socialista a educatiei?

  6. Dedalus spune:

    Ma bucur ca exista intr-adevaqr o dezbatere pe tema educatiei si ca v-ati folosit din timp penru a scrie articolul.

    Ma bucur si ca in sfarsit, oameniii s-au lamurit ca trebuie sa discutam solutii, nu problem.

    Acum, comentarii:

    a) as insista asupra faptului ca trebuie sa vorbim si despre antrepenoriat, nu numai despre paita muncii

    b) as sublinia ca invatmantul da ceea ce mediul de afaceri cere, ori mediul nostrum de afaceri este inca slab si prins intr-o birocratie fiscala exagerata, in special in ce priveste afacerile la inceput de drum.

    c) as tinti si desvoltarea parentingului, pentru ca de mult prea multe ori bunele intentii ale cadreleor didactice au foist spulberate de revolta semidocta a parintilor, care oreau “scoala ca pe vremea lor” – cineva spunea chiar ca ar trebui sa insiste asupra scrisului de mana frumos, ca “asa a fost pre vremea mea, ma batea la palma daca poceam literele”. Cu asemenea atitudini scoala nu va putea livra instruire si educatie,actuale, fiind in contracurent cu parintii…

    • Catalin spune:

      @Dedalus. Sunt perfect de acord cu ceea ce sustineti.
      Din pacate scoala noastra nu dezvolta spiritul antreprenorial sub nici o forma, un lucru cat se poate de grav. Elevi, in general, tind sa se transforme in mici robotei datorita cantitatii uriase de informatii ce trebuie sa le memoreze fara sa stie cat dintre aceste informatii le sunt folositoare.
      Copiii ar trebui sa fie invatati sa gandeasca intai si sa fie stimulati in fiecare zi cu provocari noi ce poate veni si dintr-un stil de predare diferit , functie de profesori.
      Unii dintre elevi pot avea idei geniale , dar oare are cine sa-i asculte? Nimeni, sau poate prea putini sunt cei care fac aceasta meserie din vocatie.Porblema este ca multi din profesori nu au vocatie si preda doar atat cat se se incadreze in programa, fara abateri>am venit , am spus poezia si am plecat.
      Mergem pe o programa invechita care transforma elevii in buni executanti fara pic de logica.

      Sistemul educational este subfinantat, extrem de birocratic si inflexibil.
      Orientarea sistemului ar trebuie sa fie indreptata spre elev si nu doar spre a da de lucru unor profesori care mult dintre ei nu se pot adapta unei reforme adevarate in acest sistem.

      Din pacate nici cei care conduc nu fac nimic in acest sens. Se stie ca un popor fara educatie si fara sanatate este usor manipulabil si pe asta mizeaza si ei.
      Ne tot chinuim de 25 de ani sa facem reforma in invatamant si din pacate rezultatele sunt foarte slabe.

      Pacat. Avem o tara cu un potential urias si din pacate totul porneste de la sistemul de educatie.

      Ma bucur sincer ca se fac dezbateri pe sistemul de educatie si cred cu tarie ca si noi vom putea schimba ceva in acest sistem.
      Daca fiecare dintre noi ar rupe din putinul timp sa discute cu profesorul, dirigintele, directorul scolii, inspectorat , sa propuna solutii viabile ,coroborat cu presiunile venite din societatea civila sunt sigur ca lucruile incet, incet ar intra pe fagasul normal si vom avea o lege a educatiei asa cum ne dorim cu totii.

      Eu tot am nadejde ca lucrurile se vor schimba.

      • Dedalus spune:

        In general, atunci cand un parinte incepe o discutie cu profesroi, invatoarul, directorul etc. in ce priveste cresterea calitatii invatamantului, reactia acestora este de aparare iar majoritatea celorlalti parniti sar “in apararea” cadrelor didactice respective.

        Se stie de fapt ca este nevoie de extraordinary de multa diplomatie si rabdare din partea unor parinti pentru a obtine o minima schimbare in bine.

        Eu nu mai trag nadejde pentru urmatorii 20 de ani. Poate peste 20 de ani sa inceapa sa se miste ceva, dar pana atunci, singura nadejde este lucrul in particular, efortul dedicate al familiei.

        Problema amre a acestui hime-schooling mascat este ca e nevoie de o minima pregatire pedagogica a parintilor, ceea ce apare intr-un numar scasut de cazuri.

  7. Icar spune:

    Interesant articol. Un articol oarecum conex, interesant si el, am descoperit de curand la http://rpss.inoe.ro/articles/educatia-universitara-in-ingineria-calculatoarelor-spre-o-abordare-cultural-stiintifica

  8. Sa facem o reforma! spune:

    Mereu apar solutii si planuri pentru tot felul de probleme aparent insolubile sau de uriasa complexitate doar pentru a ne mai convinge inca o data ca “for every complex problem, there is a solution that is simple, neat, and wrong”.

    Sau, cu vorbele marelui filozof american la toate categoriile, Mike Tyson, “everybody has a plan until they get punched in the mouth.”

    Desfiintati ministerul invatamintului, votati un amendament la constitutie care sa interzica orice imixtiune a guvernului si statului roman in sistemul de educatie, desfiintati invatamintul de stat, de la gradinita pina la universitate, reduceti corespunzator impozitarea si taxarea romanilor (pentru ca aceia sint toti banii disponibili in sistem; statul nu vine cu banii lui de-acasa sa-i injecteze in invatamint) si nu va mai fi nevoie de nici o alta reforma sau de planuri savante. Iar problemele se vor rezolva rapid pe plan local in functie de nevoile reale de educatie ale oamenilor.

    Exista si un plan B (B de la bemol): statul roman sa asigure invatamint gratuit de 4 clase (scoala primara), atit cit sa se asigure ca toata lumea stie sa scrie si sa citeasca. In rest, treaba fiecaruia.

    Poate ca, scotind statul din ecuatie, ajungem in vreo 20 de ani la o oarecare normalitate, nu ca azi cind trei sferturi dintre romanii de 25 de ani au deja macar un doctorat si doua-trei masterate in NIMIC, dar nici o meserie adevarata si seamana toti cu niste drone care, fara sinecurile de impingatori de hirtii in ierarhia birocratic-parazitara a statului si fara teleghidare ideologica, ar fi muritori de foame.

    E, oricum, uimitor sa vezi ca inca mai exista atit de multi oameni care asteapta solutii din partea statului si care isi inchipuie ca statul, prin functionarii lui indolenti, va face vreodata ceva, orice, bun si folositor omului de rind.

    p.s.
    O observatie a economistului Roland Baader:
    “Casta politica trebuie sa-si justifice dreptul de a exista facind ceva. Dar, fiindca tot ce face inrautateste lucrurile, ea trebuie sa promoveze in mod constant reforme, adica trebuie sa faca ceva fiindca a facut ceva inainte. Nu ar trebui sa faca ceva daca nu ar fi facut deja ceva. Macar de ar sti cineva ce s-ar putea face pentru a o opri sa tot faca tot felul de lucruri.”

  9. victor L spune:

    De la altii citire:
    – scoala nu poate fi mai buna decit dascalii ce o deservesc;
    - scoala nu poate fi reformata de grajdani care apara plagiatorii;
    - scoala nu poate fi reformata cu otoritati la virful Statului dovedite ca au plagiat;
    – o scoala nu se poate reforma cu dascali care protesteaza doar cerind salarii mai mari;
    -acesti dascali care au defilat cu pancarte “noi v-am votat, voi ne-ati inselat” (se aude, plagiologule?).

  10. Carstea spune:

    Interesant articol si plin de invataminte. Din pacate rezultatul educatiei facuta in scoli si facultati are o singura directie, nu ca as acuza pe cineva: emigratia in masa!

  11. O cauza nobila pentru o profesie nobila !
    Inca de la bun inceput, vreau să vă spun ca aceasta imagine de ansamblu privind reforma în educaţie este una posibilă si realizabilă în timp. In primul rand este nevoie sa se elaboreze metodologiile corespunzatoare societatii romanesti, printr-o abordare treptata, printr-o strategie de reforma proiectata pe termen lung, mediu si termen scurt. Important este cine va face aceasta strategie si cum o pune in aplicare …, noi cadrele didactice sau politicul ?
    În cei 25 de ani de la revoluţie, am asistat la caderea continuă a sistemului de învatamant dar şi a celorlalte sisteme, pentru care se fac vinovate toate guvernele cu toată clasa politică din România. Fiecare partid a asigurat facilităţi prin legi, ordonante, hotarâri ale miniştrilor doar grupurilor de interes care i-au ajutat sa se instaleze, facilităţi care au condus la dezastrul de astăzi din sistemul de învăţământ, sub masca aşa zisa intenţie de „reformă”. Astfel, s-au conturat, personalităţi politice care au avut un aport asidu în acest proces de distrugere, personalităţi politice cărora li s-au impus acte devastatoare sub mecanismul de „disciplină politică a partidului” si personalităţi politice oarecum vizionare, folosite în actul electoral de partide, dar care, au fost eliminaţi la timpul potrivit, tot datorită mecanismului de „disciplină politică a partidelor”.
    În primul rând, vreau să spun că profesia de cadru didactic este, o profesie liberala, precum cea de medic, de avocat, de psiholog, de notar etc. Această profesie este suportul cristalizator pentru toate celelalte meserii si profesii.
    Haideţi să reflectăm puţin şi să încercăm să ne imaginăm un sistem educaţional astfel: aşa numitul „definitivat în învăţământ” să poarte denumirea de „drept de liberă practica în învăţământ”. Ce ar însemna acest lucru? Crearea Colegiului Cadrelor Dicatice din România (CCDR) cu registrul unic al cadrelor didactice, care are un rol foarte mare si anume:
    - asigura eliberarea certificatului de liberă practică cu codul unic pentru fiecare cadru didactic care îl responsabilizează pe acesta pentru toate actele şi serviciile pe care le aduce beneficiarilor dar responsabilizează în aceeasi masura şi pe beneficiarul serviciilor – aceasta responsabilizare se face prin incheierea de contracte pentru serviciile educationale;
    - asigura modul (normele metodologice) de formare a specialistilor in educatie (a cadrelor didactice);
    - metodologiile de dezvoltare profesionala si formare continua a cadrelor didactice;
    - asigura toate metodologiile de evaluare, indrumare si control;
    - asigura normele metodologice de organizare si desfasurare a serviciilor educationale;
    - asigura normele metodologice de elaborare si de acreditare a cursurilor, manualelor, culegerilor scolare,
    - asigura normele si metodologiile de organizare si acreditare a seminariilor, simpozioane si congrese pe specialitati;
    - asigura normele metodologice de organizare si desfasurare a serviciilor educationale elaborind un catalog al acestor servicii, pe categorii si specialitati.
    - asigura normele deontologice ale acestei profesii.
    - asigura normele metodologice de infijtare a unitatilor educationale de tip privat / mixt (public-privat), de tip asociat sau independent.
    - asigura normele metodologice de organizare si de buna desfasuarea a serviciilor educationale din sistemul public.
    - asigura corelarea serviciilor educationale din structura invatamantului Romanesc cu structurile educationale din statele Uniunii Europene si cu toate statele partenere ale Romaniei din afara Uniunii Europene (adica corelarea acestor structuri la nivel international);
    - participa si sprijina corelarea tuturor profesiilor si meseriilor la nivel European si International intrucat acestea apar si se formeaza prin structura educationala.
    Principii noi aduse prin aceasta reforma educatională :
    1. Controlul pozitiv al întregii activitati a cadrului didactic, un control pozitiv mult mai eficient si mai calitativ, adică prin creşterea responsabilităţii pentru propriile activitati si servicii educationale.
    Toate documentele şcolare poartă nu numai semnătura scriptică, ci şi codul şi statutul de liberă practică cu gradul pe care îl are cadrul didactic, ceea ce conferă o creştere a responsabilităţii.
    Profesorul poate elibera documente şcolare (foi matricole, programe şcolare, planificări educaţionale, cursuri acreditate etc.) pentru toate activităţile pe care le desfasoara in sistem privat, mixt (public-privat), independent sau in forma asociata. Meditaţia de exemplu putandu-se redenumi ca „aprofundare de materie”, „pregatire recuperatorie”, „mentinere si/sau aprofundare a abilitatilor si deprinderilor educationale de specialitate (deprinderi practice, deprinderi cognitive)” etc., profesorul eliberând foaie matricolă cu programă şi bibliografie, cu credite pe suport care ajută copilul în aprofundarea anumitor materii cerute şi bine punctate la înscrierea în anumite colegii, licee, facultăţi din tara si strainatate, suplimentar la creditele asigurate prin structurile educationle publice la care este inscris si participa copilul etc.
    Din punct de vedere financiar, se înregistrează cu uşurinţă prin contabilitate in partida simpla, în care fiecare cadru didactic îşi înregistrează activitatea suplimentară individuală. În cazul în care se asociază două sau mai multe cadre didactice acestia se asociaza sub forma de organizare financiară a asocierilor profesionale.
    Statisticile lunare emise de cadrul didactic privitor la toate serviciile efectuate independent si / sau asociat pot să confere Colegiului Cadrelor Didactice realitatea privind situaţiile şi nevoile educaţionale suplimentare a tinerelor generatii. Aceste statistici sunt foarte importante la nivelul fiecarui colegiu profesional (medici, psihologi, notari etc.) datorită acestora colegiile organizează si acreditează cursuri, seminarii, conferinţe şi congrese profesionale venind în sprijinul specialiştilor pe care îi coordonează şi îi sprijină în evoluţia profesională.
    2. Liberalizarea profesiei de cadru didactic asigură calitatea actului educaţional prin obligaţia profesorului de a preda cursuri cu o anumită acreditare (număr de credite) elaborate sub parametrii calitativi.
    Profesorul sau un grup de profesori fie îşi acreditează propriul curs pe o structură pornită din planul cadru şi îmbunătăţită pe specificul şcolii, fie preia spre predare cursul acreditat al altui profesor sau un grup de profesori, urmând ca autorul / autorii să beneficieze de toate drepturile de autor, dar si de formarea cadrelor didactice care vor preda cursul / manualul. Formarea se poate efectua chiar si pe o structura piramidala, autorii formeaza formatori, iar formatorii formeaza cadrele didactice care vor preda cursul / manualul.
    Elaborarea unui curs / manual se face modular, fiecare modul reprezintă un nivel de învăţământ (modulul 1- nivelul incepator, modulul 2 – nivelul mediu începător, modulul 3 – nivel mediu şi modulul 4 – nivel avansat, acestea corespunzând celor 4 nivele de învăţământ de pe un ciclu: gimnaziu – clasa av-a, a V-a, a VII-a si AVIII-a, liceu – clasa aIX-a, aX-a, aXI-a, aXII-a ). Cursul trebuie să corespundă cel puţin minimului dat de programa şcolară elaborată şi recomandată de Colegiul Cadrelor Didactice dar apropbată de Minister şi având minimum de credite stabilit prin acest document. Creditele sunt distribuite pe patru componente ale actului educaţional şi anume: predare – un anumit procent din totalul de credite (sa zicem 55% din credite), evaluare continuă (15% din credite) – un alt procent, evaluare finală la sfârşit de modul (15% din credite), un alt procent pentru activitatea complementară actului educaţional (referate, recenzii, proiecte educaţionale, voluntariat etc.- 15% din credite), în total ele însumând totalul de credite al modulului.
    Cursurile / manualele pot fi îmbunătăţite mărind numărul de credite pe care le oferă, ca de altfel, un modul poate fi combinat cu alte domenii mai mult sau mai puţin înrudite pe anumite teme (teme cross curriculare), dar cursul / manualul aşa conceput traversează două sau mai multe domenii sau specialităţi oferind elevilor o imagine mult mai completă asupra unor fenomene naturale, principii ştiinţifice s.a.m.d, crescând gradul de înţelegere şi implicit procesul de învăţare.
    Un pachet de curs sau manual acreditat cuprinde: suportul de curs (manualul) destinat elevului (cursantului) care are in compunere inclusa si o culegere cu probleme de evaluare pentru fiecare nivel; suportul de curs (manualul) destinat cadrului didactic care va preda cursul, acesta are pentru fiecare tema incluse metode, tehnici si instrumente recomandate pentru predarea cursului cat si un capitol culegere de probleme si teme de evaluare finala si evaluare complementara (eseuri, recenzii, referate etc.), plan cadru si programa,
    Prin acest proces (de elaborare şi acreditare a cursurilor / manualelor) se dă posibilitatea cadrului didactic să-şi valorifice nu numai cunoştinţele, ci şi priceperile imaginative şi inovative. Acest procedeu face posibila creşterea iniţiativei cadrelor didactice în elaborarea de materiale educaţionale foarte utile ce pot deveni în timp stâlpii de susţinere ai anumitor servicii educaţionale.
    3. Recunoaşterea valorii cadrului didactic şi rotunjirea salarială pe valoarea serviciilor fiecaruia.
    O problemă mare cu care se confruntă învăţământul este diferenţierea salarială şi implicit valoarea profesională a cadrului didactic, care în momentul de faţă este judecată pe baza unor criterii care nu au logică şi nu au sens. Acreditarea cursului avantajează profesorii care le acreditează, prin această acţiune se poate măsura capacitatea şi valoarea cadrului didactic, dându-i posibilutatea acestuia să-şi negocieze salariul de profesor cu managerul unităţii de învăţământ (indiferent de vechimea pe care o are în această meserie), îşi poate rotunji venitul legal prin activitatea de meditaţie („aprofundare de materie”), pe baza cursului acreditat (poate fi acelaşi curs pe care îl predă la şcoală sau poate fi un alt curs special elaborat şi acreditat pentru o anumită categorie de tineri care doresc specializări pe direcţii bine precizate), îşi poate rotunji venitul prin dreptul de autor, servicii de formare a cadrelor didactice care vor preda cursul etc.
    Un profesor poate preda la mai multe şcoli acelaşi curs chiar dacă acel curs nu este un curs de amploare derulat pe tot parcursul anului şcolar, el putând preda cursul lui doar într-un semestru, iar în semestrul următor predând acelaşi curs la o altă şcoală.
    Un cadru didactic fie individual sau asociat cu alte cadre didactice pot să asigure fixarea cunoştiinţelor (consolidarea). Aşa cum ştim in actul de predare se asigură informarea şi formarea abilităţilor, competenţelor, vocabularul etc. Prin programul de teme de acasă sau de vacanţă, lucru individual al elevilor se asigură fixarea cunoştiinţelor (procesul de consolidare). Familia nu poate asigura această fixare, de multe ori, părinţii sunt depăşiţi, de problemele cotidiene, de problemele educaţionale şi alte probleme profesionale, alţii sunt plecaţi în străinătate la munca etc. Ca urmare a acestui fapt, cadrele didactice pot să asigure contra cost aceste servicii de fixare a cunoştiinţelor prin programe de tip after school etc, formând grupe de elevi pe nivele de vârstă şi pregătire. Daca in prezent o sedita de meditatie de 2 ore in medie este de 35 lei, prin intermediul lucrului pe grupe de 10-15 elevi, se poate asigura cinci zile / saptamana, a cate doua ore fiecare / sedinta (adica 10 ore / saptamana), la nivelul unei luni putandu-se asigura 40 de ore de lucru suplimentar iar remuneratia sa fie doar de 150 lei / luna. Parintii in felul acesta pot sa-si ajute proprii copii in fixarea cunostiintelor, aprofundarea materiilor sau recuperarea materiilor. Daca un cadru didactic are suplimentar in lucru doua grupe (o grupa pentru clasa aV-a, o grupa pentru clasa aVI-a ), deja isi poate rotunjii venitul si platind taxele aferente, serviciilor pe care le ofera, catre stat (impozit, pensie privat, asigurari de sanatate etc.), si sa-si asigure exitenta lui si familiei lui. In felul acesta parintii isi pot permite cu adevarat sa-si sprijine copiii la mai multe materii. In momentul de fata majoritatea parintilor cauta sa-si sprijine copiii prin sistemul de meditatie doar la materiile de examen (capacitate, bacalaureat, admitre la facultate).
    Cu totii stim ca in procesul de formare, toate materiile asa cum ele sunt elaborate sunt foarte importante. Procesul instructiv-educativ este un proces complex care pentru a putea sa formeze deprinderile cognitive, atat cele primare cat si cele superioare si in special cele complexe este nevoie de o gama foarte variata de informatii. Flexibilitatea gandirii este cea mai mare proprietate cognitiva si cea mai importanta in procesul de formare si de adaptare profesionala, aceasta nu se poate realiza decat in baza etapelor de dezvoltare a copilului prin sustinerea formativa a multitudinilor de domenii abordate in proceul instructiv-educativ.
    Structurile cognitive, sunt formate din: informatii (diversificate – din foarte multe domenii), operatii cognitive (de la cele mai simple la cele mai complexe), principii, legi, deprinderi (de la cele mai simple la cele mai complexe) etc. generate in procesul cunoasterii (prin invatare, experiente proprii de viata), aparand ca un lant ce creaza pasul cu care se fac activitatile cognitive (creativitatea, rezolvarea de probleme etc.). Un adult cu o experienta bogata, cunostiinte bune, deprinderi cognitive puternice are structuri cognitive mari, pasul cu care se implica in activitatile cognitive este foarte mare, mergand intr-un ritm foarte rapid. Flexibilitatea gandirii acestuia este mare, fiind asigurata de aceste structuri cognitive. Perioada in care copilului ii se pot forma aceste structuri cognitive incepe la pubertate si se finalizeaza la prima tinerete (adica undeva intre 11 ani – 26 ani). Aceaste structuri cognitive sunt asigurate din punct de vedere biofiziologic de bombardamentul hormonal care apare in pubertate se prelungeste in adolescenta si se maturizeaza in prima tinerete. Acest bombardament hormonal conduce la formarea structurilor complexe ale sistemului nervos central si vegetativ, conducand la crearea celor mai complexe retele neuronale (scoarta cerebrala devenind din ce ince mai groasa, mai bogata in retele neuronale). Daca in aceasta perioada copilul nu este indrumat la lucrul individual pe mai multe domenii ale cunosterii, la un proces de cunoastere avansat prin corelarea cu actele creativitatii, structurile cognitive se formeaza superficial, in timp acumuland o serie larga de goluri, care in general sunt umplute spre maturizare (intre 17-22 ani) cu informatii irationale venite din sistemele informationale necontrolate (anturaje, internet, massmedia). Parintii trebuie sa cunoasca acest mecanism, intrucat scandalul manualelor, a programelor scolare si a programului de lucru foarte incarcat al elevilor este generat de mecanismul manipulator – in general al presei de scandal (presa comerciala), nu este sustinut un astfel de scandal de catre specialisti. Sunt uimit ca nu au aparut pe posturile centrale acei fiziologi, psihofiziologi, biologi, biochimisti, psihologi educationali care sa explice acest mecanism.
    4. Apariţia şcolilor cu specific regional, zonal.
    Pentru elaborarea cursurilor şi acreditarea acestora, profesorul este obligat să încheie o serie largă de parteneriate cu diferite instituţii guvernamentale, sau nonguvernamentale, administrative sau de servicii şi întreprinzători. Cursurile au şi componente practice, au şi elemente complementare necesare asimilării informaţiei de către elev, cursurile nu sunt doar o înlănţuire de informaţii, ca de altfel, ele trebuie să fie atractive, uşor de asimilat de o anumită categorie de elevi. Parteneriatele mai sus menţionate fac materia predată de profesor să devină mult mai atractivă pentru copil, prin aceste parteneriate materia va fi distribuită secvenţial pe bază de proiecte şi legată la final într-o construcţie de ansamblu. Prin predarea modulară, fiecare modul reprezenta de fapt un mic proiect la clasă în parteneriat cu diverşi actori sociali din zonă, regiune, etc. Consiliile locale vor putea ghida unităţile de învăţământ alături de reprezentanţii IMM-urilor (Întreprinderi Mici şi Mijloci).
    Implicarea directă a Consiliilor Locale în viaţa educaţională nu înseamnă altceva decât a sprijini copiii dintr-o comunitate acolo unde comunitatea doreşte să-i cuprindă pe aceşti tineri. Cadrele didactice prin dreptul de liberă practică pot sta la baza marilor schimbări pe plan local, prin educaţia generaţiilor către cele mai mari schimbări locale, judeţene şi regionale.
    5. Creşterea posibilităţii de dezvoltare a serviciilor de orientare şcolară şi profesională a tinerilor mult mai eficiente şi obiective – orientare scolara timpurie.
    Prin sistemul de liberă practică şi dezvoltarea de cursuri acreditate a profesorilor, cât şi prin sistemul de aprofundare de materii (meditaţia), tinerii pot beneficia de o orientare şcolară obiectivă. Tinerii pot beneficia pe bază de cursuri acreditate prin sistemul de aprofundare de materie şi la alte domenii pe care nu le parcurge prin şcoala în care este înscris, dar foarte importante în deschiderea unei palete mai largi de domenii de urmat.
    6. Libera practică obligă cadrul didactic la autoafirmare, autoperfecţionare, la perfecţionare susţinută şi continuă, la cunoaşterea şi acceptarea valorii.
    Ca oricare meserie şi cea de profesor este o meserie care necesită perfecţionarea continuă şi o autoevaluare obiectivă. Acreditarea cursurilor se va face pe o perioada determinată între minim 6 luni şi maxim 4 -5 ani. In sistemul actual de invatamant exista un numar mare de cadre didactice care nu se mai implica si nu mai urmaresc o dezvoltare a acestei cariere. Motivele sunt multiple. Atunci cand te implici in aceasta cariera, investesti in ea, apoi esti eliminat din structura, nu ca nu esti competent ci doar pentru ca politicul a restrans normele didactice facand economie prin cresterea numarului de elevi la clasa, diminuarea numarului de ore de predare a diferitelor materii etc., este normal ca superficialitatea profesionala in actul didactic sa creasca, ca de altfel motivatia de autodezvoltare profesionala in randul cadrelor didactice sa scada. Prin liberalizare multe cadre didactice din aceasta categorie vor fi impinsi spre autodezvolatre si crestrea implicarii in actul educational prin cei care au aceasta atitudine profesionala. In moementul in care acestia vor vedea beneficiile de care dispune aceasta noua strucrura, motivatia de autodezvoltare va devenii o motivatie prioritara. Vor ramane foarte putine cadre didactice care prin propria atitudine si superficialitate profesionala se vor autoelimina. Ceea ce vorbea politicul privitor la trierea angajatilor pe baza de competenta din serviciile bugetare. Aceasta este o forma naturala de triere a sistemului educational.
    As vrea sa va ganditi la multele cadre didactice care au fost eliminate din sistemul educational prin restrangerea activitatii (incepand din anul 1999 si pina in zilele noastre – federatiile sindicale au o statistica a acestor restrangeri de activitate), cadre didactice care au investit in aceasta cariera (unele cu gradul didactic I, altele cu gradul didactic II sau definitivat) ce s-a intamplat cu acestea? Federatiile sindicale nu au un raspuns. Pe acestia nu au putut sa-i ajute. Prin liberalizare, cadrul didactic care nu isi gaseste loc in sistemul public, poate intra in sistemul privat sau poate initia el asociatii profesionale sau sa lucreze individual cu doua sau trei grupe de lucru, asa cum am mentionat mai sus putandu-si asigura existenta lui si a familiei.
    7. Scădrea analfabetismului real prin: evaluarea elevilor – evaluarea anuală .
    Evaluarea anuala este o evaluare combinată, de fapt, este o evaluare normală cu calificative sau note, care se transforma in credite. Anual fiecare elev beneficiază de evaluarea pe fiecare specialitate de baza a profilului programului educational, în baza unei testări, care are rolul de a stabili gradul de parcurgere a meteriei. În urma acestei evaluări sunt atribuite creditele în conformitate cu metodologia. Este posibil ca un copil să fie nevoit să parcurgă încă o dată o anumită materie sau mai multe materii, pe parcursul următorului an şcolar, acest lucru nu înseamnă corigenţă sau repetenţie.
    Dacă, copilul a lipsit la prea multe ore de curs, în acest caz, nu poate participa la evaluarea finală pe specialitate, elevul este obligat sa parcurga programele suplimentare, în cadrul,”şcolii de vară,, , “şcoală de weekend” etc., întrucât creditele desemnate actului de predare nu se pot atribui. Dacă la evaluarea finală la materia respectivă calificativul este foarte scăzut pentru a putea fi considerată ca materie parcursă, este nevoie participarea la un program de recuperare a materiei apoi reevaluare. În actualul sistem, nu contează cum parcurge copilul o materie, dacă şi-a însuşit sau nu elementele esenţiale ale respectivei materi sau nu, important este să aiba media de trecere, cu o indulgenţă cât se poate de mare. Aşa ajungem să avem tineri de clasa a VIII-a sau chiar elevi de liceu care nu ştiu să scrie si să citească. Drepturile copiilor, ale elevilor sunt, de fapt, încălcate prin indulgenţă, nepăsare sau manipulare negativă a actualului sistem educaţional. Aceste fenomen este cel sustinut de politic, chipurile pentru “economie” prin normarea didactica si inflexibilitatea metodologiilor pentru numarul de elevi la clasa.
    Prin actuala politica asistam la restrangeri de activitate a colegilor nostrii, restrangeri care lasa pe drumuri cadre didactice, generand astfel o frica in randul cadrelor didactice, In felul acesta, ca reactie de aparare a serviciului, a propriului job, cadrul didactica devine excesiv de indulgent, ne mai lansand corigenti, repetenti si chiar motivand un numar mare de absente a acelor tineri elevi care profita de aceasta politica. Cu alte cuvinte, cadrele diudactice tin de fiecare elev pentru ca sa poata asigura numarul de elevi la clasa, care implicit le asigura lor norma didactic. Va rog sa judecati dvs. cat de buna este solutia politicului privitor la formarea tinerilor nostrii elevi. “Statul asigura zece clase obligatoriu si gratuitatea studiilor” – Frumoasa lozinca exista in Constitutia Romaniei. Se incalca drepturile copilului, intrucat prin aceasta politica copiilor li se fura dreptul real la educatie.

    8. Eliminare uniformizărilor din sistemul de învăţământ.
    Dreptul de liberă practică, aşa cum am mai spus, va conduce la dezvoltarea serviciilor educaţionale care nu înseamnă doar predare, învăţare, evaluare. Serviciile educaţionale sunt mult mai complexe şi mult mai variate. Sunt complexe întrucât vizează copilul, tânărul, adică omul în unicitatea sa, ca beneficiar direct al serviciilor, şi sunt variate întrucât nevoile indivizilor, beneficiarilor sunt extrem de variate. Plecând de la o „lozincă” sau un principiu al drepturilor copilului şi anume: „şanse egale la educaţie”, dar interpretat „bolnav” de către sistemul politic, a condus la introducerea unei serii largi de uniformizări în sistemul educaţional.
    Dacă în urmă cu 20 de ani am căutat eliminarea uniformizăriilor din societatea comunista, noi am început să reintroducem principii şi norme uniformizatoare în special în sistemul educaţional, ca de exemplu: examenul de bacalaureat cu subiect unic la nivel naţional, testele naţionale cu subiect unic pe ţară, mai nou, teze cu subiect unic. Eu pun următoarele întrebari: dacă nu există doi copii la fel, cum putem gândi că pot fi sute de mii de copii la fel ? Oare aceasta uniformizare, este tot o incalcare a dreptului copiilor ?
    În ultima perioadă, tactul didactic se caută a fi dezvoltat prin introducerea de programe personalizate de predare, adică instruire diferentiata a elevilor folosind invatarea centrata pe elev. Atunci de ce evaluarea nu este diferenţiată de la un copil la altul, ea se caută mereu a fi uniformizată? În primul rând, se subminează autoritatea, tactul şi statutul cadrului didactic pe foarte multe căi. „Şanse egale la educaţie” înseamnă, în primul rând, condiţii egale de educaţie care constau în: accesul la informaţii, înscrierea în sistemul educaţional cu o dotare normală, firească şi bună, cu echipamente şi materiale didactcie, în al dolilea rând, beneficierea de servicii educaţionale de calitate efectuate de cadre didactice calificate şi certificate pentru fiecare specialitate.
    Dreptul de liberă practică se opune în toate sensurile uniformizărilor de orice natură şi formă pe care o poate îmbrăca.
    * *
    *
    Ce aduce nou aceasta organizare?
    TOTUL dar, treptat.
    Avantaje:
    1. Trecerea dintr-un sistem consumator de bani, într-un sistem care si produce bani şi poate să producă mai mult decât primeşte;
    2. Nu este un sistem perfect, dar lansează învăţământul pe axa perfectibilităţii continuu;
    3. Un sistem care împinge la creştere economică şi dezvoltare socială prin profesionalizarea meseriilor si profesiilor.
    4. Creste statutul profesional al cadrului didactic – ajungand la statutul real, acela de profesie de baza si cristalizatoare pentru toate profesiile si meseriile – un specialist in formare si educatie.
    5. Se pot stabilii relatiile practice intre toate mecanismele de atestare profesionala, asigurand fluiditatea legislativa majora – a legilor organice (Codul muncii, Legea invatamantului, Legea Sanatatii, Legea Psihologilor, Legea Colegiului Medicilor, Notarilor, Avocatilor etc)
    6. Da posibilitatea reala de autodezvoltare pentru toate cadrele didactice.
    7. Da posibilitatea cadrelor didactice de evolutie financiara spre o dezvoltare reala proportionala cu serviciile educationale pe care le ofera si calitatea acestora.
    8. Creste implicarea profesionala in actul de dezvoltare a acestei profesii. Colegiul Cadrelor Didactice din Romania face posibila folosirea intregii resurse umane a sistemului de invatamant pentru progresul profesiei de cadru didactic cu drept de libera practica.
    9. Responsabilizeaza cadrul didactic pentru serviciile educationale prestate dar si pe beneficiarii serviiciilor acestuia.
    10. Face posibila cresterea profesionala a cadrului didactic.
    11. Cadrul didactic este reprezentat in fata organismelor guvernamentale si politice nu doar privind drepturile si obligatiile acestuia ci si din punct de vedere metodologic asigurand o protectie completa a statutului de cadru didactic cu drept de libera practica.
    12. Organismele sindicale isi pot transfera infrastructura in infrastructura Colegiului asigurand prin aceasta expertiza si experienta capatata si foarte necesara acestui organism profesional.
    13. Prin aceasta politica educationala se poate asigura o buna corelatie atat a sistemului educational intre toate statele Uniunii Europene, dar mai mult chiar si intre tote meseriile si profesiile pe care sitemul educational le creaza. Aceasta politica se poate exitene la nivel international.
    14. Cadrele didactice nu mai pot devenii victime ale politicilor administrative si financiare ale sistemelor guvernamentale. Ele putand sa-si asigure propria existenta, atunci cand politicul nu are aceasta posibilitate.
    15. Transfera componenta metodologica in mainile cadrelor didactice prin Colegiul Cadrelor Didactice din Romania, politicul ramanand doar cu componenta administrativa si financiara a invatamantului public.
    16. Metodologiile educationale se realizeaza din teritroriu catre centru, asigurand prin aceasta o corespondenta reala a nevoilor de formare a tinerilor. Vor fi metodologii locale ale unui organism educational (unitate de invatamant) in general din structura privata / mixta (public-privat), metodologii aplicabile la nivel judetean, regional si altele la nivel national, asigurand prin aceasta o flexibilitate metodologica si autonomie bazat pe tactul didactic, pe experienta si buna pregatirea a resursei umane specialiste, adica a specialistului in educatie – Cadrul didactic cu drept de libera practica.

    Primul principiu pentru a genera aşa ceva este descentralizarea întregului sistem de învăţământ, prin transformarea sistemului de învăţământ în sistemul de servicii educaţionale, focalizat pe specialişti cu drept de liberă practică, iar restul se va realiza încetul, cu încetul, de la sine, fără mari eforturi. Condiţia esenţială este dorinţa unitară a cadrelor didactice împreună cu părinţii şi viitorii părinţi. Cu ajutorul unitatii cadrelor didactice prin intermediul SINDICATELOR este cheia cea mai optima. Prin federatiile sindicale se castiga un timp esential in punerea in functiune a Colegiului cadrelor didactice cu cel putin doi ani jumate sau poate chiar mai mult. Prin transferul infrastructurilor acestor federatii sindicale se poate asigura infrastructura Colegiului, prin experienta, care nu este de neglijat , pe care o au aceste federatii sindicale, se asigura punerea in functiune a tuturor metodologiilor necesare etc. Din acest motiv rog cadrele didactice, parintii si toati cei interesati sa voteze pe website-ul: http://mslatculescu.ucoz.ro/ pe partea din dreapta a acestui website, participand la sondajul adresat in acest sens cu intrebarea:
    Sunteti de acord cu liberalizarea profesiei de cadru didactic?
    Dreptul de libera practica al cadrelor didactice din Romania presupune infiintarea Colegiului Cadrelor Didactice din Romania. UTOPIE nu poate fi, deoarece exista multe meserii liberale si acestea functioneaza. Politicienii vor ca noi sa gandim asa: “nu se poate, este utopie, nu poate avea viitor etc”.
    Daca liberalizarea profesiei de cadru didactic este UTOPIE, inseamna ca urmatoarele ipoteze sunt adevarate:
    - “Cadrele didactice din Romania nu sunt capabile sa se organizeze si sa managerizeze metodologic aceasta profesie”. Sau cu alte cuvine, “cadrele didactice din Romania sunt incapabile sa se organizeze, sa creeze structura metodologica a acestei profesii”;
    - “In Romania politicul este singurul organism care este corect si bine intentionat, garant unic si bun manager de a coordona profesia didactica ce poate asigura educatia si formarea profesionala a tinerilor”.
    - “In Romania profesia de cadru didactic in ciuda faptului ca ea formeaza o paleta larga de meserii si profesii liberale, ea nu poate asigura formarea si pregatirea propriilor specialisti, acestia fiind asigurati de structurile politice si sindicale.”
    - “In Romania orice persoana cu studii medii si superioare poate devenii cadru didactic, orice persoana are inascute tactul didactic, cunostiintele, abilitatile si competentele necesare in formarea caracterelor si modelarea personalitatilor dar si in pregatirea profesionala a tinerilor; in Romania nu exista profesia de cadru didactic.”

    Ma intreb cum poate fi sustinuta ideea ca liberalizarea profesiei de cadru didactic este UTOPIE …? Aceata este cea mai mare ABERATIE !!!
    Consider ca aceasta este solutia optima pentru iesirea invatamantului din mocirla in care a fost aruncat de politic, sindicate si chiar de noi profesorii. Prin aceasta lege se reface statul cadrelor didactice deoarece schirmba principiul educatiei, din “scoala ofera educatie” in “cadrele didactice ofera servicii educationale”. In centrul atenitiei nu este doar beneficiarul direct “elevul” ci si specialistul care asigura serviciile. Responsabilizeaza in aceeasi masura atat beneficiarul dar in special cadrul didactic – specialistul in educatie.

    In Romania nu exista scoli particulare decat sub forma de societati comerciale si anumite ONG-uri care isi desfasoara activitati educationale prin parteneriate cu Ministerul Educatiei, inspectorate scolare, scoli etc. Controlul nu este decat de factura financiara prin ANAF si reglementari metodologice generale date de Ministerul Educatiei. Aceasta lege va deschide drumul aparitiei scolilor particulare de toate tipurile (dans, sport, coregrafie, cultura generala, fizicienii si biologii viitorului, scoli gimnaziale si primare, licee si colegii, scoli universitare etc), scoli mixte (privat si public) etc.. Legea liberalizarii profesiei de cadru didactic, va schimba imaginea specialistului din educatie (a cadrului didactic) si va valorifica intreaga resursa umana existenta in invatamantul romanesc.
    Pentru înfiinţarea unui organism profesional unic asa cum se doreste acest Colegiu al Cadrelor Didactice din Romania nu se pot opune nici politicul si nici o alta formatiune (fie de tip sindical, ONG sau de ordin guvernamental). Aceste organisme profesionale care atesta si asigura coerenta metodologica a unei profesii reprezinta pe plan international organismul care asigura calitatea serviciilor si profesionalismul in conformitate cu legile internationale „Drepturile omului” si „Drepturile copilului”.
    IMPORTANT !!!
    Chiar daca anul acesta se da aceasta lege, Colegiul Cadrelor Didactice din Romania s-ar putea constitui in terment de 30-60 de zile de la publicarea legii, apoi in termen de 30 – 60 de zile de la crearea conducerii colegiului se emite si Metodologia de aplicare a legii.
    Prima conducere a Colegiului aleasa, are ca sarcini elaborarea de metodologii, atragerea de fonduri si crearea conditiilor minime necesare (crearea profesorilor evaluatori de specialitate, a evaluatorilor de cursuri si manuale scolare etc.) ceea ce inseamna ca primii 5 ani de existenta ai Colegiului, pentru marea majoritatea cadrelor didactice, se rezuma doar la eliberarea de certificate de drept de libera parctica, constituirea Registrului unic, crearea infrastructurii si lansarea cadrelor didactice in asigurarea de servicii educationale de tip privat, prin activitati individuale sau prin asocierea acestora. In timpul primului mandat de activitatea a conducerii Colegiului se va avea in vedere metodologiile de aprobare pentru infiintare si acreditatea de scoli particulare, scoli mixte (public-privat), scoli particulare cu un anumit specific (scoli de coregrafie, dans, actorie, sport, arte plastice, muzica etc). Metodologiile de infiintare si acreditare a acestor forme de invatamant sunt prioritare in activitatea de inceput a Colegiului Cadrelor Didcatice din Romania.
    Abia din mandatul doi al conducerii Colegiului treptat incep sa introduca metodologiile noi, necesitinad abrogari din legea actuala a invatamantului si elaborarea unei noi legi a invatamantului. Undeva dupa 6-7 ani de la infiintarea Colegiului se poate spune ca acest Colegiu va intra in drepturi depline.
    Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului este cel care va reprezenta documentul detaliat al organizarii acestuia.
    Manualul de imagine al Colegiului este cel care va oferii modalitatile de prezentare a colegiului si a formatelor documentelor emise de cadrele didactice cu drept de libera practica.
    Metodoligile vor fi create parctic si cu aplicabilitate reala intrucat ele se vor realiza treptat folosind experienta cadrului didactic si asigurand real nevoile de foramre a elevilor corespunzatoare societatii de astazi. Metodologiile educationale se realizeaza din teritoriu mergand catre centru. O parte din metodologii se aplica local, judetean sau regional in functie de anumite elemente specifice proceselor instructiv-educative, asigurand o flexibilitate si un mecanism de o anumita autonomie.
    Metodologiile de dezvoltare personala si de formare contiinua pe tot parcursul vietii vor corespunde dezvoltarii sociale.
    Fie ca Dumnezeu sa ne dea intelepciunea si puterea de a face viitorul astazi !
    Material elaborat de profesor psiholog educational specialist,
    Misu Slatculescu

  12. IONESCU spune:

    Aș spune din start că articolul este bun, tema de interes general, argumentele raționale și corecte doar scenariul aplicabilității proiectului de școală a viitorului nu concordă cu realitatea. Spunea Pleșu – Nu înțeleg cum cred unii că în timp ce economia merge pe râpi, cultura (învățământul) poate merge pe culmi-. NU. Câtă vreme economia moare zi de zi n-are cum învățământul să meargă din ce în ce mai bine(pe culmi). De ce spun asta? Dedalus a adus ceva idei în discuție dar n-a aprofundat probabil nelucrând în sistem deci neștiind. Spunea autorul (dl Lomaca) – trebuie să se stabilească parteneriate cu şcolile şi liceele prin care viitoarele cadre didactice să aibă şansa de a obţine practică “în producţie”.- Care producție când cumpărăm totul de-a gata, suntem deja o societate de consum/doar și TOATE FOSTELE INTREPRINDERI SUNT PE BUTUCI, nu mai ai unde face practică în producție, din cauza asta elevul nici nu mai învață dacă știe că întreprinderea la care ar fi putut să fie încadrat e deja o ruină ?
    Sunt revoltat de comentariile unor habarniști care consideră că într-o societate faci ceva doar dacă produci bunuri materiale, cari marfa sau sapi șanțuri. Atitudinea e din categoria NOI MUNCIM NU GANDIM. Munca spirituală de a face dintr-un animăluț un om care gândește nu-i muncă, e distracție. Știu de mult timp că educația copilului trebuie să înceapă cu educația părintelui. Asta se vede din comentariile de pănă acum. Școala ce o avem e cea pe care o merităm și pe care ne-am construit-o până acum. Educația costă chiar dacă vi se spune că e gratuită…

    • Constantin Lomaca spune:

      Cand spuneam “practica in productie” ma refeream la cea a viitoarelor cadre didactice. Adica sa mearga la scoli. De aceea am folosit ghilimelele. Pregatirea viitorilor profesori (in alta parti cel putin) implica in jur de 10 saptamani la o scoala sau doua unde la inceput studentul urmareste unele ore apoi isi face planuri de lectii, are un supervizor sau un mentor cu care le discuta dupa care preda efectiv la clasa. O evaluare generala se face la sfarsit de catre viitorul cadru didacti, mentorul de la scoala si un cadru universitar delegat, raspunzator de “practica in productie – pedagogica” a viitorilor dascali. Bune sa rele toate scolile lucreaza cu elevi, programe si profesori asa ca un aspirant invatator sau profesor are oricum de invatat(chiar si din ceea ce nu merge bine).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Lomaca


Constantin Lomaca

A lucrat 20 de ani ca profesor de Chimie si Biologie, sef de catedra de stiinte si director de curriculum in Sydney,Australia. In prezent este seful departamentului de Stiinte la ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)