Home » Analize »Idei si solutii »Justitie/Ordine publica » Citesti:

Victor Ponta și programul “Prima Celulă”: investiții cu profit garantat !

Cetatean martie 10, 2015 Analize, Idei si solutii, Justitie/Ordine publica
15 comentarii 1,211 Vizualizari

Stim ca DNA a adus la buget, prin dosarele instrumentate si in care s-au obtinut hotarari judecatoresti definitive si revocabile, o suma de 310 milioane de euro. Asta nu e “o mica pacaleala”, cum crede Victor Ponta (pentru un fost  procuror obedient ca el, orice hotarare judecatoreasca in care sunt condamnati cu executare si confiscare fosti granguri politic e “o mica pacaleala”, nu?), ci un fapt dovedit cu cifre si confirmat si de cumnatul sau prin alianta, ministrul Cazanciuc.

22Ce se poate face cu 310 milioane de euro? A spus-o Kovesi: se pote asigura tot fondul salarial al medicilor din Romania. Asta daca ei sunt realmente confiscati de statul roman, prin ANAF, iar nu daruiti inapoi infractorilor, cu complicitatea aceluiasi ANAF care confisca doar 10% din ce dispune instanta.

Astazi, din nou, ea a declarat, parca obosita de atata fatarnicie a lui Ponta: “Sustinem orice initiativa care va duce la confiscarea efectiva a bunurilor indisponibilizate. Asa cum am zis si la bilantul DNA, peste 310 milioane euro asteapta sa fie executate, sunt hotarari definitive care pot fi executate. Daca aceasta suma ar intra efectiv in bugetul de stat, spre exemplu, ar putea fi dublate salariile medicilor pe anul urmator. Este extrem de important ca scopul pedepsei penale sa fie atins si prin recuperarea acestor prejudicii, care, repet, sunt date prin hotarari definitive si trebuie executate” (sursa)

Incepem sa banuim de ce Fiscul a secretizat procedura de recuperare a datoriiilor de la Voiculescu, nu? 60 de milioane de euro reprezinta 1/5 din cat a adus DNA la buget; daca aceasta speta sensibila este “secretizata”, va dati seama ce se intimpla cu alte dosare mai “mici”, cu mai putini bani. Acolo pesemne ca infractorii si Fiscul chefuie laolalta, ce le-au “tras-o” ei Justitiei, ca fac 1 an de puscarie, ies mai repede prin eliberare conditionata, si raman si cu banii din care inspectorii ANAF au primit o parte substantiala, sa fie “indulgenti”!

Insa eu as avea o alta idee…de afaceri cu banii indisponibilizati de DNA, daca acestia sunt realmente recuperati de ANAF. Tot se plangea alaltaieri Victor Ponta ca puscarile romanesti sunt la un nivel deplorabil (motiv numai bun de reincalzit o lege a amnistiei, sub pretext ca statul roman e condamnat la CEDO pentru conditii de detentie inumane), spunand:

11Sistemul penitenciar are de mult timp o problemă, motiv pentru care suntem condamnaţi la CEDO. Discutăm de faptul că România este condamnată de destule ori la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condiţiile de detenţie. În acelaşi timp însă, un program de investiţii în acest domeniu necesită un singur lucru, să facem o pauză cu ipocrizia şi cu populismul, că dacă Guvernul zice să îmbunătăţească condiţiile şi PNL-iştii încep să ţipe că vrem să-i ajutăm pe corupţi, nu mai facem nimic. Cu populism nu vom reuşi…Din păcate, foarte mulţi dintre oamenii care astăzi se află în situaţii dificile au avut ocazia ca foarte mulţi ani să facă ceva pentru sistem şi din păcate nu au făcut. (sursa)

Daca tot vrea ca Romania sa nu mai fie condamnata la CEDO si daca tot exista un deficit de cazare de 10.000 de locuri (estimarile Ministerului Justitiei), de ce nu ar pune la punct Victor Ponta, pe modelul “Prima Masina“, si programul “Prima Celulă”?

Un parteneriat public-privat (asa cum voia Ponta pentru constructia de autostrazi) pentru constructia de inchisori ar fi mana cereasca pentru investitori in Romania.

33Investitorii ar veni cu banii pentru constructie, iar Ponta ar oferi garantii de stat, anume sumele pe care ANAF le are de confiscat in urma obtinerii de hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Nu trebuie sa ne fie frica de lipsa investitorilor: orice om de afaceri ar putea fi invitat sa investeasca azi, daca are un proces pe rol care maine va ajunge la pronuntare.

Nu se stie cand are omul nevoie de o “Prima Celula” , si ar fi bine sa aiba propria lui celula, deja construita la standarde europene, altfel pateste ca Irina Jianu, complicea lui Adrian Nastase si Miron Mitrea, care a “renovat” (prin propria firma), cand era in libertate, Penitenciarul Bacau (unde a ajuns cativa ani mai tarziu pentru a executa 2 ani si 6 luni de pedeapsa) si s-a trezit ca toaletele sunt prea mici! Culmea ironiei: sa iti bati joc de detinuti si sa ajungi sa beneficiezi si tu de aceleasi conditii!

Asa ca poate se gandeste Victor Ponta la un program guvernamental realmente sigur: inchisori construite in regim privat, cu garantii guvernamentale (acordate prin ANAF). Daca termenul “Prima Celulă” suna prea putin investitional, se pot gasi altele: Primul pat la racoare, La brutarie, La pescarie, La doi pasi, etc.

Nici nu vreau sa ma gandesc cati “investitori” s-ar arata interesati, cred ca ar trebui instituit principiul “Primul venit…primul servit:)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Ovidiu D spune:

    Cand scapam totusi de acest impostor numit Ponta ?

  2. Traian Sabescu spune:

    Totusi, Irina Jianu a fost – sa zicem – prevazatoare (fara sa vrea) si s-a pregatit din timp. In schimb, iata, Udrea-garantata-Basescu a fost luata pe nepregatite si abia acum, cand a experimentat pe propria piele conditiile de “cazare”, a incercat sa-si “renoveze” proaspata locuinta pe cheltuiala proprie.
    In general, ideea de “parteneriat public-privat pentru contructia de inchisori” este buna, mai ales ca se simte asa un curent tot mai puternic ce ar purea aduce in plasa un peste foarte mare, mai mare decat un peste-premier. Si este bine ca totul sa fie pregatit.

    • Cetatean Cetatean spune:

      Buna ziua! :) Tocmai ca nu s-a pregatit, a renovat un penitenciar si a redimensionat (in jos) spatiile de toaleta iar apoi ea, fiind mai corpolenta, nu reusea sa intre pe usa prea ingusta!

      • Traian Sabescu spune:

        Bine, am inteles de la inceput ca erau “probleme de gabarit” – de aceea am precizat ca Jianu a fost prevazatoare “fara sa vrea”, fara sa faca masuratori – totusi, a existat o tentativa (involuntara), a fost ceva acolo… Dar Udrea-garantata-Basescu a fost complet nepregatita atunci cand a expirat “garantia” data de Cotroceni, obisnuita fiind cu “transferul de imunitate” de la al sau partener (politic) Basescu catre ea, in ale “cuplului” vremuri bune (si ale noastre vremuri rele).

        • Cetatean Cetatean spune:

          Problema “Udrea-Basescu” nu intra in atentia acestui articol, dat fiind faptul ca despre Udrea nu s-a pronuntat definitiv o instanta, precum e cazul Irinei Jianu (de doua ori). Insisistenta Dvs suna a tentativa de “hering rosu”. La o a treia mentionare, veti fi moderat.

  3. Gore' spune:

    DNA nu a adus la buget 310 milioane. A adus posibilitatea recuperarii acestei sume. Trebuie sa fii naiv sa crezi ca se poate recupera 100% aceasta valoare. Cat din aceste sume se va recupera efectiv depinde de: priceperea ANAF in a o face, de documentele puse la dispozitia ANAF, de legislatie, de valorile reale de piata ale bunurilor imobilizate, de modul mai mult sau mai putin inteligent prin care debitorii si-au “ascuns” bunurile si veniturile de-a lungul timpului, de costurile aferente (cresti resursele puse la dispozitia ANAF pentru recuperare implicit cresti costurile de recuperare) etc.. Un specialist in domeniul bancar sau un executor v-ar putea probabil spune cat la suta, in cat timp si cu ce costuri se recupereaza sumele de bani, avand hotarari definitive la indemana. Aceste cifre reprezinta cioara din mana. Ceea ce a declarat d-na K. este vrabia de pe gard. Imi e greu sa cred ca medicii pot fi platiti din acesti bani cum la fel de greu este de crezut ca un investitor va accepta ca garantie un venit incert.
    In rest – spor la treaba d-nei K. si colegilor. In curand vom reforma clasa politica (sau cel putin o vom inlocui) prin intermediul DNA.

    • Cetatean Cetatean spune:

      Buna ziua! Cred ca sunteti un pic in confuzie. DNA propune si judecatorul indisponibilizeaza prin sechestru atat conturi cu bani cat si bunuri vandabile (imobile si terenuri, de cele mai multe ori). Toate acestea insumeaza 310 milioane de euro. Nu DNA decide, ci judecatorii. Macar o parte din cei 310 sunt bani cash (vedeti sentinta in cazul lui Voiculescu). Celalalta parte sunt imobile care pot fi vandute pe piata. Daca se vor scoate mai putini bani decat a considerat judecatorul, asta e de discutat (si nu e o premisa automat acceptabila, cum considerati Dvs). De cele mai multe ori vorbim, pentru marii corupti, de cladiri si terenuri bine plasate, si deci vandabile (mai ales daca e cu licitatie) chiar la un opret mai bun decat cel estimat.
      Prin urmare, nu cred ca puteti sustine ca aceste sume depind de “priceperea” ANAF, pentru ca astfel se poate justifica de ce ANAF recupereaza doar 10%. Pentru ca “atat s-au priceput”! Daca nu se recupereaza un procent mare, mult peste 50%, atunci conducerea ANAF trebuie destituita. Cand judecatorul decide recuperarea, este inadmisibil sa vina ANAF cu procent de 10% si sa spuna “stiti, nu am gasit cumparator pe piata, asa ca….“. La un pret de vanzare de -25% din pretul de pornire al licitatiei se gaseste mereu cumparator pentru niste imobile executate. Prin urmare, punand cap la cap banii cash recuperati si licitatiile cu pret de strigare de -25% din pretul initial (admitand ca prima data ANAF nu a reusit sa vanda imobilele), si tot trebuie sa avem un procent mare de recuperare. Nu de 10%.

      • Gore' spune:

        @ Cetatean
        Da, aveti dreptate, judecatorul dispune. Cred ca pentru realism in privinta previzionarii incasarilor, trebuie intrebati cei care asta fac zi de zi, banci, firme de recuperare, executori in ceea ce priveste suma de luat in calcul, timpul necesar si costurile aferente. Da, 10% e un procent care ridica semne de intrebare cum la fel sa vehiculezi 310 mil. ca venit previzionat sau ca realizare mi se pare vanatoare de fluturi.

        • Cetatean Cetatean spune:

          Poate ca 310 e prea mult. Fie. Insa ei sunt mentionati oficial in deciziile instantei. A nu accepta confiscarea unui procent cat mai apropiat de 100% revina insa la a nesocoti instanta si a ajuta infractorii.

  4. andrei spune:

    Dacă DNA a adus bănii aceștia la buget, atunci nu văd de ce discuția asta. Doar că banii respctivi nu sunt bani aduși la buget ci estimări ale DNA privind prejudiciile. Ceea ce e cu totul altceva. Problema e că, probabil, nu avem proceduri suficient de bune pentru recuperarea prejudiciilor și că, posibil, estimările DNA sunt fanteziste. De exemplu, în cazul lui Voiculeacu s-a estimat că prejudiciul produs ar fi de 60 de milioane, parcă dar, deși s-au confiscat terenul respectiv și clădirile construite acolo (care se presupune că ar fi crescut valoarea terenului), prejudiciul încă nu e considerat recuperat. Ba chiar s-au mai confiscat și acțiuni și bani. Asta înseamnă că, probabil, estimarea DNA este una fantezistă.Și probabil că or mai fi și alte astfel de cazuri.

    • Cetatean Cetatean spune:

      Buna ziua! Odata ce s-a dat sentinta, nu mai sunt estimari ale preocurorilor, ci decizii judecatoresti cu valoare de adevar (res iudicata pro veritate habetur). De exemplu, prejudiciul in cazul Voiculescu este de 60 de milioane pentru ca asa a spus Curtea de Apel, nu DNA. DNA nu face estimari “fanteziste”, ci estimari contrazise sau acceptate de instanta. Chiar si estimarile sunt facute pe baza unei expertize acceptate sau infirmate de instanta. Insa odata ce a fost aprobata estimarea, ea are valoare de adevar.

  5. victor L spune:

    @ Cetatean,
    vezi inceputul, o formulare ori nefericita, ori o mica lauda a DNA:
    – “Stim ca DNA a adus la buget, prin dosarele instrumentate si in care s-au obtinut hotarari judecatoresti definitive si revocabile, o suma de 310 milioane de euro.”
    “Stim ca DNA a adus la buget…” A facut doar posibila o speranta, deocamdata, n-a “adus” mai nimic.

    Daca vei reformula, nici @ Gore`, nici @ andrei (ori altii) nu vor avea ceva impotriva.

  6. eu****** spune:

    Saracu’ Panait. avea masina cu indicativul NUP –

    Imi pare ca speranta lui Panait, spre deosebire de a altora, a fost ca lumea este buna si procurorii vor acorda numai NUP.

    A fost prea bun Panait pentru o RO asa de corupta?

    P.S.
    Cam de pe acolo incepe sa se scrie altfel istoria.
    Banii, politicienii si magistratii – toate-s vechi….

    P.P.S.
    Acum exista si arestul la domiciliu, ceva nou in CPP – asa ca…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cetatean


Cetatean

Cetatean este administratorul platformei Politeía (fostul blog Theophylepoliteia). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)