Dezbaterea despre impozitarea marilor corporații a intrat pe agenda publică românească cu o întârziere de câțiva ani. Când peste ocean apăreau rapoarte defavorabile despre cuantumul taxelor plătite de mari corporații bugetului federal sau statistici care indicau că un procent considerabil din numărul total al companiilor nu ar vira nici un cent sau sume infime raportate la cifra de afaceri, la noi subiectul, deși a fost abordat de profesioniști în fiscalitate, nu a primit prea multă atenție. Ulterior, a devenit o tema importantă și în Europa, Comisia Europeană investigând dacă anumite facilități de care au beneficiat multinaționalele reprezintă de fapt ajutoare de stat.
În România a fost nevoie de o schimbare în discursul politic al partidelor ca tema să devină de maxim interes în ultimele luni. Din păcate, nici contextul, nici informațiile care au însoțit plasarea subiectului în centrul dezbaterii nu au conturat locul României în peisajul global.
Dacă în perioadele de avânt economic, atât Statele Unite cât și statele europene se întreceau în a crea un mediu fiscal cât mai prietenos pentru investitori, pe fondul crizei economice, bugetele publice s-au adâncit într-o gravă suferință, acumulând deficite aproape insuportabile. În acest context, diferența dintre evitarea taxelor prin scheme de optimizare și evaziunea fiscală a devenit imperceptibilă pentru marele public. Prin urmare, ceea ce părea o dispută morală a devenit una de legalitate pentru că, pe fondul nemulțumirii alegătorilor care reclamau injustețea sarcinii fiscale, instituțiile au început să lucreze.
Schimbarea paradigmei în impozitarea multinaționalelor
Mai întâi s-a propus schimbarea paradigmei în impozitarea multinaționalelor în G8, apoi în G20. Au urmat OCDE, Comisia Europeană și guvernele naționale. În ultimii ani, companii de top la nivel mondial s-au confruntat cu acuzații sau au ajuns în centrul unor investigații inițiate de Senatul american, IRS, Comisia Europeană, Marea Britanie, Franța.
Practic, decidenții politici au acționat pe fondul nevoii acute de resurse pentru bugetele publice, realizând că sistemele fiscale au rămas cu mult în urma politicilor adoptate de companii. Mai mult, în timp ce fiscalitatea este un domeniu de reglementare națională, corporațiile transgresează granițele fizice și își creează un model suprastatal care înglobează cele mai avantajoase reglementări din fiecare țară în care activează.
Astfel, datorită faptului că au sedii/filiale în foarte multe jurisdicții, pot folosi diferențele între legislația fiscală din două state sau portițele din acordurile internaționale actuale, cum sunt convențiile de evitare a dublei impuneri, pentru a impozita venitul sau profitul în jurisdicții cu rate de taxare mai mici.
În același timp, sunt multe state care, la rândul lor, fac tot posibilul să atragă investitorii mari tocmai oferindu-le avantaje fiscale. Situația poate fi privită ca o concurență firească între țări, fiecare cu nevoile sale bugetare, în funcție de care își pot permite să taxeze mai puțin.
Prin urmare, vedem că la nivel global problema taxării multinaționalelor se află la intersecția celor trei mari interese care nu converg de fiecare dată: statele dezvoltate și emergente presate de nevoia de finanțare a bugetelor, statele mici și alte jurisdicții care pot oferi avantaje fiscale considerabile cu scopul de a atrage mai multe investiții și marile companii multinaționale care acționează suprastatal datorită organizării lor complexe.
În această arhitectură se încearcă o reglementare revoluționară a fiscalității. Evident că procesul care ar duce la schimbarea de paradigmă este de durată și nu poate fi urmat individual de o țară, excluzând cazul în care și-ar dori să rămână izolată.
România poate doar să acționeze concertat alături de alte state
În concluzie, România, prin instituțiile sale, poate doar să acționeze concertat alături de alte state, lucru care a devenit mai vizibil în ultimul an.
Codul fiscal include deja multe reglementări preluate din liniile directoare ale OCDE și din directivele europene. În continuare, este ușor de anticipat că toate demersurile care se vor face de către OCDE și Comisia Europeană vor fi urmate și de țara noastră. Cea mai recentă mișcare în direcția aceasta a fost aprobarea în guvern, la începutul lunii martie, a unui proiect de lege prin care România s-a alăturat statelor care lucrează alături de OCDE la planul de măsuri BEPS (Base Erosion and Profit Shifting/ Erodarea bazei impozabile și Transferul profiturilor).
Noile reguli implementate conform planului BEPS pot conduce la restructurări ale activităților desfășurate de companiile multinaționale, inclusiv în România.
Totuși perioada de tranziție până la implementarea efectivă a măsurilor va da un răgaz pentru a identifica cea mai bună modalitate de răspuns. Principalele modificări legislative vor viza prețurile de transfer, convențiile de evitare a dublei impuneri, schimbul de informații între autoritățile fiscale.
Astfel, reglementările fiscale ar urma să fie adaptate tendințelor din economie care este tot mai mult digitalizată și bazată pe tranzacții online, transfer de drepturi de proprietate intelectuală și servicii. Scopul final este ca profiturile să fie taxate acolo unde au fost generate veniturile și s-a creat valoarea adăugată. Totodată, se încearcă și limitarea erodării bazei impozabile ca urmare a deducerii cheltuielilor cu dobânzile la împrumuturile intra-grup (de la compania-mamă pentru filiale).
În plus față de planul BEPS, Comisia Europeană a pus în dezbatere CCCTB (Common Consolidated Corporate Tax Base/ Baza consolidată comună a impozitului pe profit al companiilor) la nivelul statelor membre. Această directivă ar urma să se aplice în doi pași consecutivi: în primul pas, uniformizarea bazei de impozitare (nu și a cotelor de impunere) la nivelul statelor membre UE. În a doua faza se dorește consolidarea bazei impozabile la nivelul societății mamă, urmând ca apoi profiturile să fie alocate conform unei metodologii standardizate către fiecare țară în parte.
Practic, dacă se va aplica in totalitate, CCCTB va face inutilă utilizarea prețurilor de transfer între companiile din statele membre și va duce la o realocare a profitului total realizat de grupul de entități europene al unei multinaționale între toate statele în care se obțin venituri după un algoritm, urmând ca impozitarea să se facă la nivelul cotei de impozitare din fiecare țară. Concurența între statele europene pentru a oferi stimulente fiscale de tipul amortizării sau creditului fiscal ar dispărea, singura concurență ar fi pe cota de impozit. Este posibil ca pentru România, de exemplu, sau alte state emergente, eliminarea acestor pârghii fiscale pentru a atrage investitori să nu fie tocmai favorabilă.
O a treia direcție este schimbul de informații între autoritățile fiscale statale. România are deja multe astfel de schimburi agreate, în principal la nivelul UE.
Însă următorul pas ar fi o raportare detaliată din partea companiilor multinaționale către autoritatea fiscală din fiecare jurisdicție în care are activitate despre: venituri, profituri, angajați, active etc. Astfel, va crește gradul de transparență atât către autorități, dar probabil și riscul de expunere publică.
Impactul schimbărilor fiscale în România. Cum vor reacționa investitorii
Următorii doi ani sunt decisivi pentru că ajunge la scadență transpunerea directivei anti evitare a impozitelor și anti abuz, precum și revizuirea și modificarea convențiilor pentru evitarea dublei impuneri.
Impactul pentru contribuabilii români va fi în primul rând creșterea substanțială a obligațiilor de raportare atât către grup de către filiale, cât și către autoritățile fiscale de către companiile- mamă. În al doilea rând, modificările care vor fi introduse în legislație vor reconfigura tranzacțiile intra grup. Este posibil ca România să aibă de câștigat din noile reguli de impozitare.
În același timp însă criteriile de stabilitate economică/politică, de infrastructură, personal etc vor avea o pondere mai mare în a convinge investitorii să vină în țară.
România s-a înscris într-o tendință globală care va schimba radical fiscalitatea și care, cel puțin în acest moment, pare ireversibilă. Ritmul și modul de implementare vor avea un impact serios asupra mediului de afaceri care mai are un răgaz de circa doi ani să evalueze efectele legislației și să-și adapteze modelul de business.
În acest interval, este foarte probabil ca România sa transpună în legislație directivele europene amintite. Va fi necesară o analiză serioasă de către autorități înainte de implementare pentru că directivele le lasă statelor membre, în anumite situații, posibilitatea de a alege din mai multe variante. Autoritățile, alături de mediul de afaceri, ar trebui să cântărească cu grijă aceste opțiuni pentru a ajunge la cel mai favorabil rezultat în raport cu interesele României. În acest context, ar fi de dorit ca retorica uneori agresivă față de companii să fie abandonată, iar dezbaterea să devină profesionistă pentru a pune în acord obiectivele de politică fiscal-bugetară ale statului cu cele de dezvoltare ale mediului de business.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Consolidarea bazei impozabile la nivelul societății mamă ar putea fi o idee buna, pentru ca – intr-adevar – ar lasa fara obiect practica pretului de transfer, dar are doua taisuri : daca de exemplu o corporatie obtine profit in Romania si o pierdere echivalenta sau mai mare in tara mama, per total profitul va fi zero. Corporatia respectiva nu va mai plati deci impozit pe profit in Romania, cum s-ar intampla acum. Exista desigur si situatia inversa, in care pierderea se inregistreaza in Romania, cand – evident – de asemenea nu se plateste impozit la bugetul nostru.
Avantaj corporatia, dezavantaj Romania; trebuie cu siguranta o analiza de impact serioasa inainte de implementarea CCCTB.
In cazul prezentat de dvs. cu profit intr-o tara (Romania) si pierdere in alta care se echilibreaza la corporatia mama, afirmatia „Avantaj corporatia, dezavantaj Romania;” straluceste prin imoralitate. Romania impozita un profit local care per total nu exista.
Dupa Milton Friedman, taxarea profiturilor corporatiilor e o tampenie, iar noi ne pierdem vremea cautand solutii la tampenii. Din moment ce profiturile respective se transforma in venituri ale actionarilor, venituri ce sunt impozitate de obicei mai mult decat impozitul pe profit, iar localizarea impozitarii veniturilor cetatenilor nu a fost niciodata o problema, ce sens mai are discutia? Ah, Romania vrea o portie mai mare de taxe decat Bulgaria, in timp ce taxele alea nu fac decat sa mareasca preturile produselor la consumator care are nevoie de ajutoare sociale mai mari sa le cumpere – ne furam singuri caciula invartind banii pana se risipesc suficient de multi pe drum.
Corect. Impozitul pe profit destinat companiilor e un non sens. Profitul reinvestit contribuie la cresterea productivitatii si a productiei. La cresterea nivelului de trai. Face motorul sa functioneze.
Venitul actionarilor obtinut inclusiv din dividende poate fi impozitat exponential.
In plus odata cu introducerea TVA taxam pe cel ce consuma. Bogatul consuma mai mult asadar il taxam mai mult. Ceea ce consuma el ca persoana reprezinta bogatia sa personala.
De ce sa vanam companii care dau de munca oamenilor? Mai bine sa vanam persoane fizice daca acestea eludeaza impozitul pe venit/dividende.
Ceea ce trebuie totusi clarificat, aspect care da putere marilor companii, sunt platile pentru anumite servicii politice, lobby, mita, influenta etc. Costuri care cred eu reprezinta problema reala. Eu nu cred ca se incearca fraudarea impozitului pe profit. Cred ca aceste companii au cheltuilei gigantice pentru a influenta piete intregi. Plati de sute de milioane de dolari care trebuie mascate cumva. Acestea trebuie sa dispara din circuit si dispar prin cresterea costurilor si implicit scaderea profitului. Vorbim de spalare de bani. Bani necesari pentru controlarea pietelor prin cumpararea pozitiei pe piata.
„indicau că un procent considerabil din numărul total al companiilor nu ar vira nici un cent sau sume infime raportate la cifra de afaceri,”
Intrebare, de cind taxele se raporteaza la cifra de afaceri? Nu sunt specialist dar stiam ca taxele sunt raportate la profit!?
*************************
Ca unu care am mincat piine alba peste 20 de ani la multinationale nu vad cum s-ar putea localiza sursa profitului. De ex. aveam in Germania sectii de proiectare sau cercetare care nu generau nici un profit, din contra, numai cheltuieli. In schimb in alte tari erau sectii de fabricatie, montaj. Apoi erau sectiile de vinzari, aflate undeva in lume. Cine genera profitul si unde? S-a incercat contractari reciproce, intre proiectare, cercetare, vinzari, fabricatie, buun, dar valoarea contractului se stabilea tot de concern, nu exista in interiorul concernului piata libera si deci se puitea manipula in asa fel incit sa se creeze impresia ca profitul s-a creat acolo unde taxele sunt cele mai mici.
Cred ca multe tari ar trebui sa fie fericite ca au multinationale pe teritoriul lor, au macar un numar de locuri de munca si primesc ceva din taxarea salariilor, precum si de la firmele satelit care deservesc concernele.
Din păcate tratatele multilaterale sunt refuzate , schimbate sau anulate de către D. Trump /SUA. Optimismul autorului și realitatea se vor întîlni eventual într-un viitor destul de îndepărtat. Peste 10- 20 – 50 de ani? UE27 are țelurile așa cum sunt bine prezentate de autor. Din păcate nu e clar cum va fi restructurată UE27, cine va formula noile reguli pentru multinaționale și cum vor fi implemenate în statele partenere (Bulgaria, Irlanda, etc.). Deocamdată avem un an 2017 pierdut în problematica textului de față?
… „… Astfel, reglementările fiscale ar urma să fie adaptate tendințelor din economie care este tot mai mult digitalizată și bazată pe tranzacții online, transfer de drepturi de proprietate intelectuală și servicii. Scopul final este ca profiturile să fie taxate acolo unde au fost generate veniturile și s-a creat valoarea adăugată…. „…..
Der ewige Frieden, Weltregierung /I. Kant mi se pare foarte departe de realitatea de azi și din viitorul apropiat al secolului 21. Reglementările și tratatele multilaterale nu mai au prioritate în SUA. Rolul universal al UE27 în viitor ar putea fi exact această lipsă de formulare, prezentare și negociere în WTO, G20, ONU etc. Avem această competență și performanță în UE27? Unde?
Optimismul autorului îmi place dar îmi lipsește încrederea în realizare apropiată. Tradițiile foarte diferite în statele partenere UE27 sunt greu de modificat printr-un COMMON SENS bine formulat de autor. Mentalitatea cu respectarea tratatelor, a textelor (sola scriptura, Martin Luther, Calvin) semnate, se găsește mai mult la cei care sărbătoresc 500 de ani Reformation, în Suedia, Danemarca, Olanda, UK, Germania, Siebenbürgen, etc. La polul opus sunt cei care la ora actuală trîmbitează puternic „identitate” în țară, acei care de fapt interpretează constituția (1923 pînă azi) „ stat național UNITAR centralizat” în varianta „român ortodox” (Ponta, și unii „academicieni” 2017). Unde găsim o democrație ortodoxă liberă și prosperă? In Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Rusia, Montenegro, etc.?
.. „.. Mai întâi s-a propus schimbarea paradigmei în impozitarea multinaționalelor în G8, apoi în G20. Au urmat OCDE, Comisia Europeană și guvernele naționale. În ultimii ani, companii de top la nivel mondial s-au confruntat cu acuzații sau au ajuns în centrul unor investigații inițiate de Senatul american, IRS, Comisia Europeană, Marea Britanie, Franța.
… „….
Multinaționalele au o pondere mare în BIPul mondial. Cele 500 mari companii au ca. 52 % BIP al omenirii (din ziare / medii actuale). Un stat singur nu are mare influență în raport cu aceste companii multinaționale gigant (Daimler Benz are ca. 175 miliarde Euro volum de afaceri pe an, deci aproape de BIPul României).
Ce înseamnă impozitarea adecvată la locul obținerii profitelor poate fi îndelung și detaliat discutat. Autorul are încă mult de urmărit și de analizat. Îi doresc un maraton reușit. La mulți ani!
Important mi se pare transferul de inovație, de tehnologii avansate, de producție profitabilă în ramurile noi. Care sunt inovațiile, tehnologiile, (în care ramuri de vîrf) obtinuțe de România în cei 27 de ani de libertate, în cei 10 ani participare în UE28.
Inovațiile românești? Performanțe?
Generatia Internet- Google- Smartfone din țară diferă enorm de mult de generația părinților (fără telefon și fără mașina de scris, cu frunțile plecate) și a bunicilor (Război 1912 cu Bulgaria, declarația de război 1916 București, Antonescu declară în decembrie 1941 război SUA, deci război și confruntare, epurare etnică, expropiere, deportare, eliminare). România a fost de mai multe ori „decapitată” 1912-1916-1939-1989-2016. Emigrarea 1990-20116 a peste trei milioane cetățeni români?! Să nu uităm de unde s-aplecat 1989. Un stat fără intreprinderi private, fără antreprenori, fără o soietate civică liberă și activă, cu un vid în spațiul public. Aici văd sursa decalajului „secular”, în oprimarea și frica cetățenilor 1939- 1989, în eliminarea a tot ce e „proprietate și intreprindere privată”, în eliminarea a unei părți a cetățenilor (1,4 milioane evrei, sași și șvabi eliminați din economie, știință, cultură, etc., în 1919 erau 30 % minorități). Selecția negativă „seculară” 1918-2018 trebuie sărbătorită? Prefer Declarația de la Alba Iulia 1918 ca un proiect îndrăzneț și demn de a fi reamintit.
Care sunt condițiile strict necesare în țară pentru ca inovații si tehnologii performante să fie atrase azi, cît mai multe și cît mai curînd? Statul de drept e cerut de cei mulți de pe stradă 2017. Un continent întreg e PRO România 2017! Cît timp mai rămîne pentru a depăși stagnarea și înapoierea în acest domeniu cheie pentru investiții ale multinaționalelor, startupurilor și ale intreprinderilor locale românești în țară? Jocurile murdare ale castei politico- administrative dîmbovițene 1990- 2017 distrug oricare încredere a participanților locali și din UE27/lume. Lipsa de încredere e un handicap major românesc „secular”. Cetățenii români nu au încredere în casta politico- administrativă cu mentalitatea lor balcanică de panduri (la noapte cu urgente). Dacă în țară lipsește încrederea între cetățeni cum să se obțină încrederea acelor multinaționale/ startupuri din ramurile de vîrf (cazul Daimler Benz, a renunțat) care caută oricum fiecare mic avantaj (textul autorului e important, Panama papers, Statul Delaware în SUA, insulele, în UE e Luxemburg!!, etc)?
Pentru România văd ca problemă cheie investiții inovative și tehologie în ramurile noi profitabile, legată de cealaltă problemă a impozitelor adecvate ale autorului. Cum se va ajunge la bunăstare, belșug și prosperitate în cel mai scurt timp pentru cei mulți în țară? Cu care conducere /guvern la București? Riscurile unui faliment de guvern PSDist 2017- 2021 (modelul grecesc, pensiile speciale)?
Am încredere în tinerii români în era digitală. Ei au acces la un patrimoniu universal în știintă, tehnologie, cultură și artă.
Cu care, cu cîte limbi literare din țară (GOLD, Gedichte Aufbau Verlag 2017, Richard Wagner în anii Timișoreni 1972- 1987, etc….) vor fi prezentate la Buchmesse Leipzig 2018? Eu cu cine votez?
Cred ca CCTB este o solutie cat se poate de buna, atat ca atitudine fair (daca tot vorbim de o singura piata ar trebui sa avem si cateva regului simple, logice,comune pietei, nu?), cat si ca oportunitate. Basca protectie impotriva „ingineriilor” care se vor indrepta spere tari noneuropene, super deduceri pentru R&D etc.
Algoritmul mi se pare corect si in esenta e asa: „The formula apportionment for the consolidated tax base should comprise three equally weighted factors, namely labour, assets and sales by destination. Those equally weighted factors should reflect a balanced approach to distributing taxable profits amongst the relevant Member States and should ensure that profits are taxed where they are actually earned”
Bun, lucrurile nu vor fi atat de simple pe cat par, dar este un mare pas inainte…aproape ca-ti vine sa nu crezi :P
Si nu in ultimul rand in a crea un sentiment de apartenenta si consolidare a unei constiente, ca sa zic asa, ca UE este si altceva, nu doar o suma de reglementari stufoase, ci si o piata comuna cu adevarat, cu reguli comune, cu impartirea banului dupa un algoritm comun, fie ca vorbim de Germania fie de Romania. Nu prea mai ai ce sa cartesti la asa ceva..
https://ec.europa.eu/taxation_customs/business/company-tax/common-consolidated-corporate-tax-base-ccctb_en
Bun, am dubii ca acel 3,4% plus la investitii se va realiza, dar cu siguranta predictibilitatea si costul adminstrarii profitului va scadea. Si asta nu e putin lucru.
Si se termina si cu circul preturilor de transfer si al „sentimentului” ca suntem „inselati’ de multinationale (uneori suntem, a se vedea CA, impozitele si colectarea de TVA la marii contribuabili), ca de aia nu sunt bani la buget bla, bla
P.S. Dar asta nu rezolva problema cea mare: rata implicita a TVA. Care a cam la jumate fata de aia nominala, si unde aia mari exceleaza in a fenta. Daca ceva ar trebui sa ne doara de sa urlam este modul in care se administreaza TVA-ul in Romania..in fond care este sursa cea mai mare la bugetul de stat? TVA sau impozitul pe profit? TVA, clar!
Si atunci de ce nu ne cotopenim pe asta?
Din cate stiu companii precum Deloitte, KPMG, PWC se ocupa chiar cu tax advisory in special pentru multinationale. Sunt eu prea cinic sa vad un pic de conflic de interese pentru autorul acestui articol?
CCCTB-UL comisiei europene este inutil, se refera la baza impozabila. In tarile Europei de est se aplica, deja, cu succes, impozitul pe rulaj. Vezi (sic!), cazul Bulgariei. In acest mod nu mai conteaza nici preturile de transfer, nici baza impozabila. Vointa politica sa existe…