joi, martie 28, 2024

Profesorul Ioan Stanomir: Sunt pesimist, nu cred că statul se va reforma dupa ce trece pandemia. Doar cetătenii pot schimba ceva

Minutul 01:00 Raportările cetățenilor la stat în Europa sunt foarte diferite. Această criză a repus în discuție relația dintre cetățeni și stat, în special protecția cetățenilor.
Chestiunea fundamentală este următoarea: în ce măsură creșterea rolului statului de furnizor de securitate poate deveni o limită a drepturilor cetățenești, nu va deveni un pericol.
Această criză a dovedit că modelul chinez, aceasta combinație între ”economie capitalistă” și totalitarism de tip orwelian, este nocivă nu doar pentru cetățenii chinezi, ci pentru întreaga umanitate. Daca pandemia ar fi început într-o țară occidentala, reacția ar fi fost diferită, nu am fi avut de-a face cu secretomanie. Această secretomanie este în mare măsură vinovată de modul în care a reacționat OMS și unitățile statale.
Astfel de crize de obicei întăresc încrederea în instituții și în lideri. In Germania și Franța cotele de încredere ale liderilor au crescut destul de mult.

La noi, în Romania, nu putem decât să bălăcărim și să discutăm pe Facebook într-o “cloaca de insulte”. Încrederea în stat depinde de capacitatea leadership-ului de a transmite anumite semnale. Dacă privim la marile democrații, observăm că ele operează pe principiul comunicării directe, în timp real, comunicare care revine președintelui statului sau șefului de guvern. În democrațiile consolidate nu există triumvirate de tipul Vela-Despescu-Arafat. Acolo lucrurile sunt abordate direct de către personalități care au legitimitate democratică. Nici Macron, nici Merkel sau Trump nu se ascund în spatele unor oameni care sunt un fel de imagine falsă a statului. Indiferent de natura juridică a stării de urgență, legitimitatea democratică nu dispare. Cei care au fost aleși trebuie sa răspundă compatrioților lor și trebuie să găsească acel echilibru fragil dintre protecția cetățenilor și declinul economic.

Nu trebuie în numele siguranței sanitare să periclitam nici echilibrul social, nici echilibrele economice. Cea mai dificilă va fi perioada de reajustare la o viață normala, iar cooperarea dintre stat și cetățeni este esențială.
06:00 În fața stării de urgență, necesară, reacția guvernului ar trebui să treacă trei teste, necesitatea măsurilor, transparența și proporționalitatea. Cât de transparente au fost măsurile luate de guvernul roman?
Marea problema a administrației curente este incoerența în comunicare și aparența de improvizație. Marea problemă este că această administrație se bazează pe un stat care, după toate aparențele, este incapabil să-și îndeplinească una dintre funcțiunile esențiale, acea de a proteja sănătatea cetățenilor.
Atunci când ai președinți de Consiliu Județean iresponsabili, când ai manageri de spital numiți politic (unii condamnați cu suspendare), când ai o astfel de structură, starea de urgență nu poate să crească performanța statului. Putem acum vedea cat de incompetent și de nereformat este statului nostru. Iată rezultatul numirilor politice.

08:00 Faptul că am lăsat administrațiile locale să opereze în impunitate și să pună în aplicare acest plan de politizare nebunească ne duce la rezultatul de acum. La fel, faptul că acum avem nevoie de medici militari care trebuie sa înlocuiască managementul medical, faptul că ne bazăm pe Politie și Jandarmerie este iarăși o problemă. Jandarmeria și Poliția au îndeplinit la evenimentele din 10 august misiuni de represiune și reprimare politică, iar cetățenii nu își pot alunga din minte faptul că aceleași persoane care sunt astăzi chemate să îi ocrotească sunt aceleași care îi hăituiau pe stradă. Aceleași persoane care astăzi sunt chemate sa-i ocrotească acum câțiva ani îi fugăreau pe stradă.
Răspunderea Președintelui și a Prim Ministrului este enormă, ei trebuie să transmită celor din subordinea lor că organismele militarizate nu încetează să fie sub control civil. Starea de urgență înseamnă doar îngrădirea temporară a exercițiului unor drepturi cetățenești, nu abandonarea lor. Asta înseamnă că aceste exigențe ale transparenței și proporționalității nu sunt abandonate, doar că autoritățile de politie și jandarmerie capătă niște atribuții suplimentare și mai multă libertate de acțiune.

10:00 Președintele declară stările excepționale, iar Parlamentul ratifică. Refuzul Parlamentului de a ratifica deciziile președintelui ar însemna revenirea la o stare normala a societății, încetarea stării de urgenta. Într-o astfel de situație, refuzul de a ratifica continuarea stării de urgență ar echivala cu transpunerea României în situația de a gestiona efectele crizei, total nepregătită. Important e să nu arunci întreaga societate într-un haos instituțional. În comisiile juridice de specialitate au fost aduse anumite clarificări cu privire la modul in care aceasta stare de urgenta urmează să opereze.
Oare după aceasta criza se vor reforma instituțiile UE?
Starea în care se află UE suntem obligați să o acceptăm ca atare. Că ne place sau nu, statul națiune rămâne principala cărămida pe care se construiește edificiul politic. Fiecare stat UE și-a gestionat separat criza generată de pandemie. E necesară o regândire a felului cum UE se raportează la stat și la cetățeni. Cetățeni europeni nu există, ei sunt doar pe hârtie în rapoartele Comisiei. În momentul acesta, cetățenii se repliază către singura cetățenie care le asigură protecție, se întorc la Statul Națiune.
E nevoie de consolidarea unui mecanism pentru situații de urgență, la nivel european. Și acceptarea faptului că doar Statele Națiune pot gestiona crizele interne.

16 00 PSD-ul tace și face, așteaptă ca aceasta criză să își producă efectele, pentru a apărea apoi revigorat la viitoarele alegeri. Să nu ne facem iluzii asupra forței PSD-ului de a se revigora.
Executivul are în starea de urgență puterea de a-i conduce pe cetățeni spre un liman al salvării și spre o stare de calm care să ne permită reconstrucția.
17:00 In privința presei, știam că televiziunile de știri sunt una dintre rațiunile crizei profunde în care se află societatea românească. Dar acum ele s-au întrecut pe sine și au devenit un amestec
de ciocli și de demagogi. Nu avem analize sobre și echilibrate pe televiziuni. Cetățenii stau izolați și ei sunt supuși unui bombardament mediatic. Liberul arbitru al cetățenilor este îngrădit prin această manipulare a sentimentelor.
Starea de urgenta nu este nici vacanta, nici relaxare, nici picnic. Este un moment în care anxietatea crește și este un moment în care indivizii din care e alcătuită societatea se pot atomiza.

19:00 Rolul comunicării publice în criză este acela de a îi ”suda” pe cetățeni, de a-i galvaniza și a de a-i asigura că societatea va continua. Această fermitate a comunicării unește de fapt competența cu capacitatea de a genera speranță. Acesta este rolul principal al unei personalități care își asuma misiunea de a conduce. Iar acest test ne arată că după 30 de ani statul este nereformat iar elita noastră politică este pe măsura acestui stat, o caricatură a ceea ce ar fi putut să fie elita unui stat european.

20:00 Dați-mi voie să fiu eu pesimistul de serviciu. Eu mă întreb cum se va administra problema spitalicească? Cum vom tăia acest nod gordian și cum vom reuși sa separam profesioniștii de politruci? Cum vom avea oameni in spitale oameni care sa nu dea bir cu fugiții împreună cu calculatoarele lor. Să ne gândim cum vom putea trăi într-o țară în care Sorina Pintea să își dorească să fie din nou director de spital? Răspunsul este simplu, același pe care l-am rostit după tragedia de la Colectiv sau după reprimarea manifestațiilor îndreptate împotriva regimului Dragnea: reforma statului!

Constituirea de instituții publice oneste, nu perfecte, ci oneste și transparente. Partidele politice să nu mai recompenseze pe militanții lor cu poziții care sunt în mod vădit nepotrivite cu competențele lor. Sunt lucruri atât de dramatice, încât ele nu mai pot suferi amânare. Credeți că problemele legate de infecțiile din spitale vor dispărea după terminarea stării de urgență? Ne amintim de felul în care au fost tratate victimele de la Colectiv? Ne amintim cum același stat român, uneori prin miniștrii săi, ne asigura că avem tot ce trebuie ca să-i tratăm pe marii răniți. Iar astăzi, dacă ne uităm, multe facilități spitalicești sunt minate de incompetență. În județele și orașele României, unde șefii se lăfăie în mașini uriașe, pe când mulți compatrioți de ai lor se chinuie cu pomenile pe care aceștia le oferă, vom avea puterea să schimbăm ceva? Ne putem imagina un viitor în care unui medic să nu-i mai fie frică de managerul numit politic sau de șeful de Consiliu Județean?

Eu însumi am dat dovadă de imensă naivitate. Am crezut, după Colectiv sau după uriașele manifestații din Piața Victoriei, că vom ajunge la un liman. Nu am ajuns, pentru că limanul nu e oferit de o instanță exterioară, limanul e căutat de către cetățeni, uneori împotriva statului care-i domină și îi asuprește. Și nu vom ajunge fără cetățenii care sa își ceara drepturile!
24:00 Statul, ca să ne ceară nouă loialitate, trebuie sa fie transparent, echitabil și nu trebuie să opereze cu dublă măsură. Starea de urgență mie mi se pare că a acționat, în cazul României, ca un fel de anestezic sau, în alte cazuri, ca o substanță care a injectat nebunie în rândul compatrioților noștri.

După starea de urgență vin abia marile provocări: provocarea revigorării economice, provocarea rezolvării problemelor sociale pe care această criză le va genera și nu în ultimul rând, avem provocarea de a-i trage la răspundere pe acei politicieni care, invocând votul care i-a propulsat, și-au bătut joc de viețile oamenilor.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Multumesc pentru ocazia de a pune intrebari!

    +++

    1) Care este probabilitatea de a avansa pe cale infiintarii statului liberal, in urma re-stratificarilor constiintei politice?

    Putem vorbi despre criza statului roman, ca forma de exprimare a politicului?

    ===

    2) Care este cauza previziunilor economice alarmiste ce domina discursul public?

    Exista un blocaj psihologic (o apatenta pentru dezastru), o cautare a senzationalului, sau e doar un automatism al mesajului?

  2. Domnule profesor,

    Ce pot eu face, ca simplu cetatean, pentru a determina romanii, macar o parte dintre ei, sa inceapa sa gandeasca pentru sine, sa voteze cu oameni cinstiti si sa nu se mai lase manipulati de minciunile frumoase ale politrucilor izvorati din epoca trecuta?

    Va multumesc.

  3. Cu respect,
    1. V-aș ruga să propuneți României postpandemie (opiniei publice, mediei…) un model de evaluare a activității didactice (universitare dar și preuniversitare) inspirat (sau nu) din Lumea Veche occidentală. Cred că ar fi un moment oportun să curățăm cancerul diplomelor (de participare), hârtiilor insalubre de autoevaluare, criteriilor aberante de „performanță” balcanică.
    2. Uniunea Europeană are criterii, preferințe, urgențe pe care nu le diger deloc. Onor parlamentarii cu pielea trendafiriu-bruxeleză ne „recomandă” să aliniem salariile justiției (cel mai probabil în scopul dez-orbecăielii), să asigurăm norma de calorii rătăciților din penitenciare, dar nu vrea să știe că în școala românească lipsește săpunul din toalete, că în spital ai dimineața un ou în farfurie ți o jumătate de pâine toată ziua…E doar ignoranță?
    Mulțumesc ! Cu stimă!

  4. Buna ziua domnule Profesor,
    Cum se poate rezolva, in mod democratic, aceasta mare problema a Romaniei numita CCR? Ravagiile deja suferite sunt deja incomensurabile…
    Cu bine,
    S.Gureanu

  5. Cum va fi…? Ce va fi… ? Mă tem că seria de interogații care definește tema interviului cu profesorul Ioan Stanomir seamănă mai degrabă cu o invitație la o ședință de parapsihologie, având drept scop ghicirea viitorului, decât cu propunerea unei dezbateri ce are drept invitat un reputat specialist în domeniul științelor politice și în cel al dreptului constituțional.

    Îndrăznesc, în consecință, să propun ocolirea prezicerilor și abordarea subiectelor propuse dintr-o altă perspectivă. Opinia mea este că e mai eficient din perspectiva consecințelor sociale și a spiritului civic să definim, în primul rând, cât mai precis și pe înțelesul fiecăruia, cauzele pentru care România se află în situația în care este. Apoi, să descriem cât mai explicit ceea ce este necesar ca cetățenii acestei țări să facă pentru a contura și pentru a atinge obiectivele comune pe care ni le propunem.

    Faptul că, dacă acționăm într-un anumit fel, ne putem aștepta la anumite consecințe este deja demonstrat de experiența statelor prospere din Europa, spre exemplu. Amăgirea că politicile mai mult sau mai puțin „originale” ne pot conduce la bunăstarea pe care în mod natural ne-o dorim nu poate fi alungată cu promisiuni despre „ce va fi ?”. Asta a fost până acum ceea ce au făcut politicienii și sunt convins că mulți s-au săturat. Așadar, întrucât este determinant pentru ceea ce va fi, eu cred că este mai eficient să discutăm despre „ce facem ?”. Acum.

  6. Va citesc cu nerabdare toate articolele.

    Cum putem aplica rezultatele referendumului „300 parlamentari”? Cum putem reforma CCR (care isi incalca propriile decizii…)? Cum putem sa-l inchidem pe Tudorel, cel mai inteligent si pervers justitiar? Cum scapam de rusi si chinezi? Multumesc.

  7. Este un moment important – cred ca se poate face un reset in societatea din RO.

    Care ar putea sa fie prioritatea No, 1?
    Reformatarea economiei cu cresterea accentului pe sectorul privat sau regandirea structurilor legislativ – executive – constitutie, legi primare, samd ?

    Ce luam cu noi bun dupa aceasta criza, daca exista ceva bun?

    Care ar putea sa fie setul de valori si principii dupa care ar trebui sa ne ghidam mai departe in viata de zi cu zi si cum sa le integram pe acestea in educatie, practica si dezvoltarea noastra?

    Multumesc

  8. Încercare și eroare.
    Câte încercări, câte erori mai sunt la îndemână la București până când se va depăși „decalajul istoric” față de partenerii din UE.27?

    De 100 de ani, în centenarul mult laudat la București”, România și statele „naționale” din est, centru și sudul continentului nu au reușit să asigure locuitorilor un trai „ca în vest”.

    Ce e prevăzut acum la București în problema „unanimității voturilor” în consiliile ministeriale UE. Blocare UE printr-un singur veto (Italia- Olanda, Euro Bonds, etc) e un cerc vicios. Se va rezolva? Cum? Când?

    • Peste tot pe lume se discută cum vom trăi un sau doi ani cu pandemia Covid-19.

      Am văzut o dezbatere excelentă la TV din Austria cu filozoful Julia Nida-Rümelin, Virologen Christof Steininger și medicul Perikles Simon. Filozoful Julia Nida-Rümelin nu e mulțumit de felul în care se discută în spațiul public din RFG & Austria lockdown între autoritățile publice, guvern și specialiști, cu cetățenii. Greșelile din trecut, lipsa de precauție în clinici, spitale, cămine de bătrâni, lipsa de echipament medical, de laboratore pentru testare, materiale pentru testare, și personal medical au dus la lockdown ca solutie gravă. Criza dublă cu pandemia sarscov2 și redresearea economiei trebuie să primească răspunsuri mai clare și mai precise.

      1: Tinerii sunt afectați de covid-19 ca la o gripa influența normală. Infecțiile la tineri sănătoși nu sunt letale decât în măsura ca la o gripă ( au murit ca. 35 de copii anual in RFG de gripa influenta) influența anuală.
      2: Grupul de risc trebuie protejat, nu trebuie izolat, nu trebuie discriminat. Cei cu boli cronice și cei ceva mai slăbiți, cei peste 60 de ani, trebuie feriți de infecții prin evitarea de contacte și purtarea de măști de protecție FFP2 (medicale, nu cele obișnuite).
      3: Nu e posibil de a întemnița un sau doi ani toată societatea, toată țara. Pandemia se stopează cu un vaccin-injectie peste un sau doi ani. Cine primește primul protecție cu medicamente-injecții în țară, în UE, pe glob?
      4: Școlile nu trebuie închise prea mult timp. Elevii în fața bacalaureatului sau în fața altor examene pot începe cursurile. Evitarea infecților e posibilă la acești elevi. Rămâne problema infecțării dascălilor, în special al celor peste 60 de ani, deci cei din grupul de risc.
      5: Letalitatea a fost calculată până acum cu puținele date credibile de la 0,3 % până la 0,9 % deci mai asemănător cu gripa influența decât pandemia „spaniolă” din anul 1918 cu 3 % și peste 50 milioane decese pe glob.
      Letalitatea la persoanale mai slăbite, la cei peste 70 de ani, e probabil mai aproape de 5%, deci un risc mare. Infectarea trebuie evitată, contactele trebuie reduse. Protecția acestor persoane are prioritate.
      6. Infectarea maselor ca la stadion trebuie evitată, interzisă. Suprasolicitarea spitalelor și a personalului medical trebuie evitată. Cifra R, rata de infectare trebuie să fie mai mică decât 1. Peste unu începe riscul suprasolicitării (Italia, Spania, UK, SUA, Franta etc). La R egal cu 1,3 e vorba de săptămâni!
      7: Economia trebuie din nou relansată 2020, viața normala trebuie să fie din nou posibilă la un moment dat.

      Fac parte din grupul de risc, stau acasă. Doi ani cu o mască medicală FFP2 în autobus și la supermarket e un minim de protectie.

      • @Kurt – ești liber să stai acasă cu ce fel de mască vrei tu, dar aici discutăm despre o țară cu armata pe străzi, unde ți se cer acte ca să ieși pe stradă și își arogă jandarmii prerogativa de a evalua oportunitatea ieșirii tale pe stradă. La asta pui tu umărul prin propaganda pe care o faci pe-aici.

        Încerci să lași impresia că sunt necesare niște măsuri rezonabile de protecție, adoptate individual de fiecare cetățean, dar în practică sprijini măsurile aberante ale conducerii de la București. care are binecuvântarea Berlinului, la fel cum o ai și tu. Din toate comentariile tale reiese loialitatea față de Cancelaria de la Berlin și disprețul pentru ”regățenii” cărora ai venit să le predici pe limba lor.

      • E greu de spus daca stim suficient despre acest virus.

        Stim insa ca orice epidemie se termina :-), cu sau fara vaccin.

        Intrebarile mele ar tine insa de specificul transmiterii:
        – Exista oare o selectie a formelor mai putin agresive, ca rezultat al trecerilor succesive de la o persoana la alta? Asa ar fi de asteptat.
        – Exista o legatura directa intre nivelul expunerii si gravitatea bolii? Asa apare din numarul mare de medici contaminati.

        ===

        Mi se pare imposibil sa te feresti de contaminare doar prin purtarea mastii. Este practic imposibil sa nu gresesti macar o data in doi ani. Si „o data” este suficient.

        Desigur, probabilitatea contaminarii scade pe masura ce sunt din ce in ce mai multi vindecati. Dar cat de multi ar trebui sa fie? Nu stim.

        Daca raspunsul la intrebarile de mai sus este pozitiv, atunci criza asta va fi mult mai blanda decat ne-am asteptat.

        ===

        Ceea ce ramanes insa este constientizarea faptului ca Romania are un stat slab iar legaturile dintre politic si sectorul de afaceri sunt incipiente.

        As spune ca este rezultatul a 3 decenii de consolidare a etatismului in Romania, sub dominatia covarsitoare a doctrinelor stangiste.

        Constitutia a permis economei romanesti sa fie de piata, dar nu a determinat si aparitia unui stat liberal. Dimpotriva, democratia a fost folosita pentru a zadarnici sansele statului liberal.

        Libertatea si bunastarea primite dupa 1989 nu au fost rezultatul unui efort national, ci rodul capacitatii de imprumut extern foarte ridicate. Imprumutul pentru consum a fost cel care a sustinut statul in forma sa mostenita din comunism.

        Cand spun „stat” nu ma refer la guvernare, ci la totalitatea relatiilor de putere, asa cum sunt ele consfintite de legislatie. Sub acest aspect guvernarea, sau doctrina aplicata prin puterea statului nu este relevanta. Indiferent de partidul aflat la putere, statul a pastrat forma sa mostenita in cea mai mare parte din comunism.

        Valorile sociale ce tranced partidelor si guvernarilor din aceste 3 decenii, si care sunt impartasite de majoritatea populatiei (inca) sunt cele comuniste. Functionari, politicieni si cetateni deopotriva au invatat din generatie in generatie arta disimularii – la mare pret in anii comunismului. Astfel , au invatat sa gandeasca (si sa faca) una si sa vorbeasca – alta.

        Aceasta structura comunista a valorilor s-a transmis si tinerilor, ca forma de adaptare. Este motivul pentru care tinerii sunt pro-comunisti, revolta lor nefiind impotriva valorilor comuniste, ci impotriva exceselor privilegiatilor. Sa fure politicienii – par tinerii sa spuna – dar sa ne dea si noua! Si in niciun caz sa nu fure mai mult decat noi!

        Ei bine, aceasta pandemie a clarificat ca marasmul Romaniei nu este o chestiune constitutionala, si nici nu tine de calitatea oamenilor ajunsi la putere. Cine nu a avut ocazia sa fure nu se poate numi cinstit, ci doar neinspirat :-).

        Pandemia a accelarat aparitia saracirii in romania, pentru ca a declansat imprumuturi si mai mari. Si asta e bine.

        • La nivelul expuneri, raspunsul dat de specialisti, este da. Exista probabil o doza „letala” de care este nevoie ca sa te poti infecta, Unii spun ca ar fi nevoie de cel putin 15 minute de conversatie intre un bolnav si altul sanatos la distanta redusa astfe incat stropi (spray) se saliva care sunt degajati sa poata ajunge la cealalta persoana motiv pt care purtatul unei mastii, fular etc.etc. este absolut necesar.
          Probabil cativa virusi nu ajung pt o infectie insa nimeni n-a putut pana cum cuantifica doza necesara insa cu cat esti mai mult expus intr-un spatiu infectat cu atat doza inevitabil devine mai mare si riscul infectarii foarte mare.
          Masurile luate in Romania sunt salutare si binevenite chiar daca unii le contesta, greseli s-au facut si se fac ca peste tot in lume pt ca nimeni din lumea occidentala n-a avut experienta unui epidemii/pandemii de acest gen, Asia si Africa avand mai multa experienta.
          Fiecare tara isi are specificul si probleme ei, nu exista in termeni actuali grade de comparatie.
          Masurile luate in Romania sunt similare celor din Spania, Italia, Canada si Franta si daca privim la numarul de morti, noi stam inca foarte bine fata de restul tarilor daca dam crezare cifrelor oficiale.
          Problema majora in Romania este isteria sustinuta de presa si tot felul de indivizi in spatiul public, in loc sa calmam spiritele ele sunt si mai mult agitate intr-o perioada in care oricum oamenii sunt surmenati datorita situatiei exceptionale, colac peste pupaza, intrega discutie si masurile luate de sarbatorile pascale extrem de contraproductiva si inutila.
          Nici nu trebuia deschis subiectul sarbatorilor, un scurt mesaj ar fi rezolvat toata problema, anul acesta nu exista paste decat in familia rastransa cu respectarea masurilor date, bisericile raman inchise si nimeni nu se plimba cu lumina pe strada s-o imparta.
          Ajunge o initiativa civica ca de inviere oamenii sa iasa la geamuri, ferestre si pe balcoane cu o lumanare in mana si astfel sa serbeze, in liniste, impreuna la distanta invierea, ar fi intradevar un moment de taina, reculegere si rugaciune.
          Iar BOR putea sa instaleze megafoane precum musulmanii pe turnurile bisericilor daca dorea si sa transmita liturgia „live” in tot cartierul, orasul sau satul.

        • @Dedalus
          Virusul sarscov2 se transmite din gât în gât. Ducem mâinile de mai multe ori în față la gură decât credem. O mulțime mare de viruși în picături poate însemna o infecție mai gravă.
          Tinerii sănătoși nu prea sunt afectțti de Covid-19, mulți nu observă infecția, pot infecta pe alți. Simptomele sunt ca la o gripă influența normală an de an. Nu prea are sens de a reduce toată economia timp îndelungat. Pagubele colaterale economice ar fi prea mari. Important e evitarea de prea multe infecții în scurt timp. Trebuie evitat ce s-a întâmplat in Italia de Nord, Spania, UK și NY.
          Grupul de risc trebuie protejat doi ani sau mai mult. Cei cu boli cronice și vârsta înaintată sunt cei care au murit (mulți peste 80 de ani).

          Am văzut imediat după eliberarea 1989 din naționalcomunismul ceaușist cum s-a organizat „importul” de zahăr, orez, ulei, cafea, ciocolată etc din vest în țară. E așa cum descrieți. De acord. Unii au făcut „bani” în acest timp. E bine. Unii au cumpărat apartamente de la stat și au plătit cu bani de inflație. „Banii” trebuiau investiți imediat, inflația a devalorizat micile economii în câțiva ani în mod dezastruos. Nu am înțeles de ce nu au fost trași la răspundere tovarășii din FSN pentru acest dezastru în primii ani după prabușirea comunismului.
          Nu știm câți ani mai sunt până când se va crea o societate civilă cu „Mittelstand”, cu cei din sectorul privat care sunt mai departe de budgeturile publice și stau pe picioarele proprii. Nu văd altă cale decât bunăstare, belșug și prosperitate cel puțin la o parte a locuitorilor din țară, la antreprenori și la cei plătiți mai bine în sectorul privat.
          UE.27 prevede un budget mai mare 2021-2028 și investiții în digitalizare și inovații. Condiții asemănătoare (nu egale) de viață în toate părțile UE e un țel major al Uniunii Europene de la început. O parte din producție va fi reinstalată din exterior în UE? E o șansă pentru o reindustrializare mai puternică în România?

          Sărbători fericite!

  9. In ce măsură este folosita oportunitatea oferita de aceasta pandemie pentru resetarea relațiilor internaționale și a celor intracomunitar europene?

  10. Domnule Stanomir

    Ca admirator sincer al dumneavoastra va intreb:
    – cum explicati lipsa de pe scena politica a unei forte crestin-conservatoare?
    – cum credeti ca este posibil ca in România sa nu existe un partid parlamentar care sa lupte pentru apararea valorilor acestei tari?
    – care sunt modificarile constitutionale imperative care ar permite iesirea României din mocirla in care ne-au bagat Ilescu, Dorneanu, Bolcas, Antonie Iorgovan s.a.?
    – mai ales, cum credeti dumneavoastra ca mai e posibila modificarea actualei Constitutii, data fiind opozitia crancena la reforma nu numai a intregii clase politice ci si a unor institutii fundamentale ale justitiei precum CC si CSM?
    – daca dumneavoastra credeti ca in România se poate vorbi despre de o democratie reprezentativa?
    – daca credeti ca in România exista cu adevarat o separatie a puterilor si un control reciproc al acestora?
    – cum vedeti suspendarea Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului de catre actuala conducere a României?

    Cu stima

  11. O intrebare aparent simpla . Din postura de profesor de – drept constitutional – creditati decizia CCR ce se refera(ca efect imediat ) strict la imposibilitatea declansarii dizolvarii parlamentului(constitutional exista aceasta posibilitate anulata , doar ca parere personala ) fara acordul unanim al camerelor reunite ,ca decizie finala si scoaterea presedintelui si a guvernului din aceasta posibila decizie ? Daca da , de ce ? daca nu , de ce ?

  12. Este conforma – principiului separarii puterilor in stat- decizia CCR in ceea ce priveste afirmatia : caderea guvernul Orban nu poate fi considerat primul pas in procedura de dizolvare a parlamentului ? Explicati daca aceasta decizie este corecta sau poate nu ?

  13. felicitari pentru curaj (macar de a scrie, ceea ce nu i putin). resetarea sandramalei bolsevice (statului cleptocrat) a fost ratata n 89 dar si n 96 cind entuziasmul / asteptarile au fost risipite de un personaj prost ales (om al sistemului). pe masura ce ne am indepartat de momentul t0 (anul 89) probabilitatile unei schimbari de profunzime s au rarefiat. ce sanse la normalitate mai are romania in aceste conditii, si care ar fi un plan realist ce ar zgudui institutiile bolsevice niciodata cu adevarat reformate ?

  14. Va rog sa emiteti o ipoteza privind tendintele i-liberale ale statelor europene. Va creste viteza de centrifugarea a acestora de pe orbita statului de drept sau nu, in conditiile actuale. Isi vor amplifica Rusia si China tendintele distructive privitoare la unitatea europeana si euroatlantica ?
    Cu multumiri si respect.

  15. E un topic potrivit ca sa spun ca dl D. Trump da un examen politic esential azi si zilele astea in fata mea daca deja nu a reactionat.
    Adica spun ca daca la oferta lui Bil Gates sa doneze OMS o mare suma parca 150 milioane dolari dl Trumop nu va ractiona negativ voi continua sa-l respet.
    Poate ii spune cineva ca-si joaca respectull multora ca mine intrucat daca sare la gatul lui Gates face cea mai mare prostie politica a carierei sale de pana acum, pentrua el nu are probleme cu OMS ci doar nu doreste ca SUA sa sprijine institutii considerate de el ca ajunse sau pe cale sa aiunga instrumente aservite pe blat sau mai vizibil Chinei comuniste sau Rusiei sau a unor puteri efectiv si evident politic ostile USA.

    PS Ce vrea sa faca azi PSD nu ar justifica o masura de forta cum ar fi dizolvarea parlamentului pentru atac deliberat impotriva statului si cetatenilor Romaniei pentruca orice masura a starii de urgenta se coreleaza cat de cat cu drepturile 0omului si nu Dragnea cel chemat sale apere.

  16. Domnule Stanomir,

    Va rog sa va pronuntati asupra a doua chestiuni legate de pensii (normale si speciale), care ar putea fi reglate in asa fel incit sa se obtina o mai mica inechitate sociala:

    1. legea prin care ar urma ca toate pensiile sa fie marite (in mod pausal) cu 40% incepind cu aceasta toamna.
    2. pensiile speciale acordate politistilor, magistratilor, angajatilor SRI etc.

    Intrebarea mea catre dv. este daca vedeti o eventuala solutionare in acord cu prevederile constitutionale prin care aceste doua mari grupe sa poata fi serios impozitate (eventual progresiv), in scopul obtinerii unei normalizari, a unei distribuiri cit mai echitabile a veniturilor din pensii pentru toate categoriile profesionale ale acestei tari. Iar daca aveti o asemenea solutie, cum ar putea fi ea pusa in practica de actualul establishment (partide parlamentare, membrii Curtii Constitutionale etc.)?

    Va multumesc.

  17. Excelent interviu. Mulțumim lui Ioan Stanomir și Contributors.
    Sunt de acord că, din pacate, nimic nu va mișca structura statului (așa cum nu l-a mișcat nici Colectiv și nici 10 august), nimic nu va mișca sistemul acesta atât de înapoiat, atât de fanariot și pământean în același timp, atât de corupt al administratiei românești. Lăcomia și șmecheria vor continua în Romania, așa cum a fost din vremuri străvechi. Din păcate nu văd pe nimeni care să propună resetarea totală a statului și regândirea lui pe baze sănătoase. Pur și simplu, cred eu, nu se poate repara ceva atât de stricat, putred. Trebuie resetat totul. Dar pentru asta trebuie oameni cu viziune (unul din aceștia cred că este dl Stanomir), hotărâți, cu carismă, oameni în care cetățenii să aibă încredere.
    În Romania cetățenii nu au încredere in stat (și asta nu de ieri de azi), iar statul este în fapt o expresie a orgoliilor și lăcomiei celor ajunși în diferite functii publice, culmea, performanță facilitată de lipsa de interes și speranță a cetatenilor sai. Un cerc vicios pe care nimeni nu a reușit să-l rupă. (Observați vă rog că în România politicienii se referă la cetățeni cu apelativul „români”, ceea ce, în opinia mea, este o șmecherie sentimentală. A te adresa cuiva după etnie este ca și cum i-ai cere o „solidaritate subsecventă”, ceea ce îl avantajează pe corupt, pe șmecher și pe hoț – îl ierți că doar e din aceeași etnie cu tine…. E așa de fain să te fure un român de-al tău? Nu cred, e mai dureros… Calitatea de cetățean, în schimb, presupune drepturi și obligații. Politicianul care îți spune ție „române” e un mic șantajist emoțional. Ar trebui să-i tai avântul naționalist și să îl rogi să-ți spună cetățean… De acest lucru le este frică tuturor loazelor ajunse în politică).
    Multă autoritate fără competență și responsabilitate nu are cum să ducă altundeva decât la o societate coruptă, la o lâncezeală socială, la o „supravietuire” pentru majoritatea cetățenilor țării, la o societate lipsită de dreptate.
    În aceste timpuri dramatice, aș putea spune, când realizezi limitele „puterii” omenirii, când înțelegi că mâine poți să nu mai fii și că nimeni nu te poate ajuta, ar trebui să înțelegem că depinde de implicarea noastră a fiecăruia să încercăm măcar să fim corecți, cinstiți, să nu acceptăm corupția, să cerem statului să fie corect, să ne revoltăm atunci când trebuie și să acționăm, să fim vigilenți.
    Tuturor – să aveți grijă de voi și de cei dragi.
    Să auzim numai de bine.

    • Cum sa se miste ceva daca mediul politic lucreaza „autarc”, priviti comisile parlamentare si din cine sunt alcatuite, priviti legile si propunerile legisaltive, la ce sa ne asteptam daca politicienii nu sunt consiliati in afara de soferi, amantele si nevestele lor.
      Este implicat intr-un fel sau altul mediul academic sau prefera doar sa comenteze de pe margine ? iar demediul economic ce sa mai discutam, cati fosti manageri si antreprenori avem in parlament respectiv cu experienta necesara ?

    • Citind comentariile trolilor de mai jos, rezulta ca da!

      Profesorul Stanomir se bucura de prestigiu, iar atacurile (e drept, ceva mai subtile, dar tot de toata jena) de care se „bucura” demonstreaza ca are influenta.

      Asa ca, da! Nu e totul pierdut.

      • De presitigiu in lumea academica poate insa este implicat undeva la nivel institutional, consiliaza pe vreun om politic ? aprecierele sale pot misca ceva in sensul dorit ?

  18. Din punctul meu de vedere ca si al autorului nu se va produce nici o reformare a statului roman sau din alta parte a lumii. Va reamintesc, pentru cei care ati chiulit de la cursurile de istorie, ca pesta bubonica din 1347 a provocat disparitia a 60% din populatia Terrei (adica dintr-o suta de indivizi au mai trait 40)., https://en.wikipedia.org/wiki/Black_Death, si nu a produs nici o schimbare ulterioara a societati. De aceea il intreb pe autorul articolului cati ar trebui sa piara de Covid-19 pentru ca omenirea sa se schimbe?

    • Ce-ar fi să-ți găsești un nick-name original și să lași poveștile de la 1347, numărul de decese este socotit astăzi ca steagurile lui Pristanda.

  19. Din punctul meu de vedere ca si al autorului nu se va produce nici o reformare a statului roman sau din alta parte a lumii. Va reamintesc, pentru cei care ati chiulit de la cursurile de istorie, ca pesta bubonica din 1347 a provocat disparitia a 60% din populatia Terrei (adica dintr-o suta de indivizi au mai trait 40), lectureaza aici https://en.wikipedia.org/wiki/Black_Death, si nu a produs nici o schimbare ulterioara a societati. De aceea il intreb pe autorul articolului cati ar trebui sa dispara de Covid-19 pentru ca omenirea sa se schimbe? raspunsul meu probabil il intuieste.

  20. Un fenomen foarte interesant s-a petrecut de la revolutiile moderne europene, care au pus capat absolutismului, pana in zilele noastre, vreme in care inteleptii cetatii cantau succesul doctrinelor liberale. In evul mediu statul era in raport cu cetatenii slab, rudimentar tehnologic si informational, minimal – cum le place libertarienilor astazi. De atunci a tot crescut, si-a extins aria responsabilitatilor si prerogativelor, s-a inarmat cu ultimele tehnologii, si prin toate astea si-a marit capacitatea de control la maxim. Pe masura ce isi sporeste puterea, isi extinde si aria atributiilor. Asa am ajuns astazi ca raportul de forte stat-cetatean sa fie disproportionat de la cer la pamant. Asta, inca o data, in uralele celor care se revendica de la liberalism.
    Uite asa se face in situatia de fata ca asteptam ca statul sa opreasca bolile, foametea, pandemiile, incalzirea globala, seceta, inundatiile, cutremurele (in curand?) si cate si mai cate, si intr-un final, moartea, pana cand ne hotaram sa o solicitam, tot de la stat.
    De unde aceasta asteptare? Cand am semnat un asemenea contract social? Problemele se pot aborda centralizat, dupa un model autoritar, sau distribuit, prin agregarea deciziilor individuale. Modelul sistemelor distribuite are mare trecere in multe domenii, unde mai pui ca intervine si aspectul libertatilor individuale. Se considera de la sine inteles ca o actiune controlata de un creier unic, presupus atotstiutor, are eficacitatea optima. Dar si masele de agenti autonomi in interactiune au inteligenta lor colectiva, cu feedback si autoreglaj.
    Creierul unic a hotarat, printr-un rationament obscur si ne-explicit, ca razboiul total cu coronavirusul trebuie dus indiferent de costuri, indiferent de imprecizia predictiilor, indiferent de eficacitatea masurilor si indiferent de lipsa unui orizont de timp pentru acest razboi. Haideti sa recunoastem, oricat s-ar striga zilele astea „separare stat biserica”, ca rationamentul acesta este o dogma religioasa, venita din crestinism. Unde aceasta dogma domneste, „vom avea inmormantari” e amenintarea ultima. Un creier descentralizat, chiar daca adera la dogma individual, nu ia aceasta decizie pentru intreaga populatie.
    De ce sa-i pese statului ca cutare procent de populatie e rapus acum de o molima sau mai incolo de batranete? De ce vrea statul sa lupte impotriva naturii? Ne plangem de suprapopulare, incalzire globala, extinctia speciilor, iarna demografica, colapsul sistemelor de pensii. Anti-natalistii vor sa nu mai facem copii. Natura vrea sa ne dea o mana de ajutor cu toate aceste probleme, dar statul se impotriveste, pentru ca este ahtiat de control, vrea sa le rezolve pe toate cum crede ca stie el. Face totul sa ne impiedice sa murim , pentru ca apoi, in marinimia lui, sa ne puna la dispozitie eutanasia. Statul este absolut.
    Anarhismul incepe fie din ce in ce mai atragator.

      • De fapt nu stiu sigur daca cred. Asta e problema dilematicilor, spre deosebire de absolutistii morali care s-au instalat in toate pozitiile cheie. Eu nu am certitudinea ca restrictiile nu fac mai mult rau decat coronavirusul. Dar le-ati crede dumneavoastra toate astea, daca ati crede intr-adevar in fundamentele modernitatii: secularism, darwinism, teoria evolutiei, utilitarism.

  21. De departe cea mai pertinenta analiza cu care sunt intru totul de acord. Cum se face ca pe dvs. nu va vedem deloc la Tv dar in schimb vedem tot felul de isterici care nu stiu altceva sa spuna decat sa urle „stati acasa ” o sa muriti ? Pentru mine aceasta criza a fost o oprtunitate pentru ca daca pana acum aveam ceva dubii sa emigrez acum sunt foarte hotarat ! Felicitari pentru articol !

    • Nu se face politica la televizor.

      Televizorul este doar un mijloc de manipulare.

      Este extrem de dificil sa convingi spectatorii Antenei 3 sa devina spectatori ai Digi24, spre pilda. Altfel spus, nucleul dur al adversarilor nu se erodeaza prin mesaje directe.

      Lupta se da asupra celor ezitanti si indiferenti. E mult mai usor sa smulgi 10 din acest grup, decat doar 1 din nucleul dur.

      +++

      Vorbim despre propaganda. Propaganda castiga voturi numai daca e murdara. Asta, pentru ca procentul populatiei care gandeste cu creierul din dotare este minuscul si prin urmare nu conteaza la vot, iar in plus din aceasta categorie sunt multi care nu participa.

      Grupul ganditorilor e neinteresant pentru propaganda, sub aspect numeric. E tintit, e tintit sub pretextul invitatiei la analiza proprie – o tehnica adaptata caracteristicilor grupului. Este vizata fie decredibilizarea, fie deruta, fie respingerea. Fiecare fir, cu tehnica sa – usor de recunoscut.

      Cea mai buna aparare impotriva manipularii este sa cunosti in ce consta. Nu e intotdeuna intuitiv.

  22. Foarte buna discutia. Multumesc.

    In ton cu ultima parte a interviului recomand filmul Balanta – regia Lucian Pintilie – 1992 – coplesitor prin capacitatea de anticipare a unor probleme care abia acum ni se releva in toata splendoarea lor…

  23. Excelent interviu, felicitari. In cele trei decenii care au trecut deja , cred ca este un interviu de exceptie ( este drept, ne aflam si intr-o situatie limita ) al unui universitar competent, cultivat, civilizat , onest si sincer indignat de situatia in care se afla tara si cetatenii ei. Nimeni pana acum din stiintele sociale ( istorie, filozofie, sociologie, psihologie,etc.) nu a avut in spatiul public un asemenea discurs ( o comparatie cu interventiile publice ale personalitatilor din alte stiinte sociale ar arata imediat diferenta de calibru ) si nu a avut o asemenea atitudine care presupune aderenta la un sistem de valori specific statului de drept si civilizatiei europene. Pe de alta parte ,dincolo de atitudine, problema este ce se poate face si ce solutii exista la aceasta stare de fapt care dureaza de peste 30 de ani , dar aici nu impartasesc total opiniile autorului ( reforma statului incepe probabil cu reforma clasei politice ,reforma Constitutiei , institutiilor , etc. dar nu exista nicio propunere concreta in acest sens).

  24. Singurul moment care a schimbat ceva in Romania a fost cutremurul din 77. Doar ca schimbarea a tinut pana in 1990. Ca dupa, totul a revenit la „normal”. Ceea ce vreau sa spun este ca, dupa acel cutremur s-a investit foarte mult in calitatea noilor constructii, astfel incat sa faca fata unui cutremur chiar mai puternic decat cel de atunci (ca este asa, sau nu, vom afla curand; ideea e ca mintile luminate de atunci s-au pus in miscare, iar mintile luminate de atunci, din pacate erau mai luminate decat cele din prezent; scoala era scoala, iar inginerii erau cu adevarat ingineri). Astazi, in schimb vedem numai cutii de chibrituri, care se numesc blocuri. Daca intri in Popesti-Leordeni sau Chiiajna, primul gand este acela de a pleca unde vezi cu ochii… inclusiv la cules sparanghel. Evident ca absolut nimic nu se va schimba dupa aceasta pandemie. Iliescu e liber, si va muri in patul sau (si inmormantat in cimitirul crestin ortodox Belu, cu cele trei salve de pusca). Foarte bine punctat si momentul Colectiv, care, in afara de fumat in spatiile publice inchise (un lucru minunat, trebuie sa recunosc), nu a schimbat absolut nimic. De proteste, ce sa mai zic? Totul e la fel, totul va fi la fel! Foarte mult conteaza si ceea ce se intampla in BOR. Cat timp nu va exista si acolo o reforma, si cat timp infractorii vor fi achitati pe banda rulanta, nimic nu se va schimba in societatea noastra, reprezentata de majoritate… de cea care crede in absolut tot ceea ce BOR scoate pe gura. Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro