marți, martie 19, 2024

600 de jurnaliști protestează. Contează?

Pe inițiatorii protestului împotriva degradării jurnalismului în România, semnat până în prezent de aproape 600 de jurnaliști și publiciști, reacția promptă și numărul mare de semnături i-a luat prin surprindere. Fragmentată și vulnerabilă dintr-o ”lipsă de solidaritate incredibilă”, neîntâlnită la nicio altă profesie, cum observa profesorul Mihai Coman, breasla jurnalistică sau segmente ale ei nu s-au manifestat unitar de prin anii ’90, în luptele juvenile pentru libertatea presei, sau de prin anii 2000, când profesia se organiza sub egide oengistice redactând Codul Deontologic Unic și conturându-și un vag profil. De ce s-au adunat acum sute de semnături în câteva zile? Nu există o singură explicație. Argumentele substanțiale trebuie căutate în evoluția presei de tranziție în România de tranziție.

Un diagnostic fără bisturiu

Presa românească postdecembristă a plecat la drum cu inima plină și mâinile goale. Până la momentul ”profesionalizării”, proces lent și incert, ea a continuat să militeze, să exercite persuasiune prin opinii și să demaște, cum făcuseră și predecesorii. Peter Gross spune că până la a deveni ”câine de pază”, presa a fost ”câine de vânătoare”. Întreg itinerariul socio-profesional parcurs de mass-media din Europa Centrală și de Est, asemănător dar nu identic, arată că idealizarea, supralicitarea rolului jurnalistului, gratificat ca ”salvator”, au diminuat șansele ca profesia să se așeze în matca unui serviciu de informare pentru public, pragmatic, cu norme și reguli respectate de toți. Dealtfel, cercetătorii fenomenului media din regiune – Coman, Gross, Sparks, Petcu, Pisarek, Jakubowicz, Preoteasa, Reljic, Splichal, Bajomi-Lazar ș.a. – au analizat pendularea jurnalismului ”de tranziție” între importanța socială a profesiei și erodarea credibilității ei, între inviolabilitatea libertății de exprimare și condiția de sclavi pe plantația mogulilor, între competențele academice și ”calificarea la locul de muncă”, între entuziasmul inițial și realitatea economică a crizei. ”Ziariștii –spune Mihai Coman în volumul Mass-media în România poscomunistă – au învățat greu că  statutul lor depinde de două entități capricioase: publicul și patronul”. Și iată cum presa din România s-a trezit în anii crizei financiare, când au început să dispară pe rând publicații, radiouri și televiziuni, când șomajul a crescut vertiginos iar vasalitățile au devenit adesea obligatorii pentru păstrarea jobului, că are, ca la începuturi, mâinile goale: este neprotejată juridic, deși are un nevalorificat Contract Colectiv de Muncă pe ramură, nesindicalizată, divizată după eșecul asocierii în diverse organizații și arătată cu degetul pentru manipulare, impostură, pact cu puterea politică, senzaționalism. Codurile deontologice, vreo zece la număr, au rămas  doar pe hârtie, cu excepția TVR și SRR care au comisii de etică, folosite uneori pentru intimidarea unor jurnaliști prea vocali. Cu alte cuvinte, breasla ”a pierdut controlul asupra câmpului profesional” (Coman) în măsura în care nu deține resursele profesiei: finanțarea stă în conturile unor patroni autohtoni care au condus frecvent jocul pe teritoriul politicii și al afacerilor veroase, iar autonomia jurnalistului se mișcă în cadrul strâmt decis de finanțator. În 2006, DanTapalagă prefigura situația, sub rezerva că în locul lui Adrian Sârbu ar putea sta Patriciu sau, nou în peisaj, Sebastian Ghiță: ”Vîntu, Voiculescu sau Sârbu, marii latifundiari de conștiințe din România, sunt de fapt un singur personaj, fețele aceluiași sistem. Experți în jocuri politico-financiare, țin pasul cu vremurile, concentrând jurnaliștii în trei hipermarketuri media: Realitatea, Intact și MediaPRO. Printre zăbrelele lor, vedem lumea și suntem liberi să o judecăm.Toți trei frecventează asiduu locurile comune ale corupției: politica, foști securiști, paradisuri fiscale, afaceri, toate împletite ingenios. Toți trei au de apărat vaste teritorii de interese ilegitime și un trecut maculat. Cum o vor face? În momente esențiale și pe teme cruciale: alegeri, justiție, reformă. Controlând subtil subiectele discursului public, din reglaj fin, din ton și nuanță”. În vreme ce ”șefii”, moderatori ai jocului murdar, sunt plătiți regește pentru a ține sub bocanc masa de reporteri umili și modest salarizați, majoritatea ”proletarizată” a trecut pe Internet, iar numeroși jurnaliști, altădată prestigioși, scriu gratis, cot la cot cu bloggerii de ocazie. Astfel, stimulată de globalizare și de asaltul noilor tehnologii, criza de identitate a jurnalismului românesc actual are toate șansele să se adâncească.

Neglijențe pe termen lung

Jurnaliștii români au fost neglijenți cu propria autoritate socială și chiar cu propria istorie: nu și-au constituit egide care să creeze ierarhii valorice prin premii anuale, evenimente speciale etc., așa cum au uniunile de creație (USR, UAP), cele existente transformându-se în instrumente de propagandă politică, aducătoare de beneficii pentru organizatori (APTR, Zece pentru România). Neglijența are efect și asupra istoriei presei: au dispărut și continuă să dispară publicații tipărite pentru care redacțiile n-au păstrat colecții arhivate. Istoria nu le va consemna. Câteva organizații au suplinit indolența breslei oferind premii de debut gazetarilor tineri (Freedom House), organizând cursuri, seminarii, conferințe și distribuind publicații de informare și analiză (Centrul pentru Jurnalism Independent, Agenția de Monitorizare a Presei, Freedom House, APADOR-CH, Fundația Soros ș.a.). Pe măsură ce finațările externe nu au mai avut mass-media printre criteriile prioritare, numărul acestor activități s-a restrâns.  Relația profesiei cu mediul academic a rămas anemică, iar profesorii reputați din cele aproape 20 de facultați de jurnalistică au fost rar dispuși să se exprime public despre situația presei. Adesea, absolvenții facultăților de profil au fost primiți rezervat în redacții ca ignoranți și poftiți ”să se califice la locul de muncă” (Coman). Contactul între redacții și mediul academic a rămas sporadic și grevat de suspiciune. Profesia a progresat încet dar avut și condiții să cadă în derivă. Privat de informații și de anchete consistente, publicul însuși și-a limitat așteptările, mulțumindu-se cu divertismentul facil și cu informația substituită de pe Internet.

Cangrena jurnalismului românesc

Pe fondul de precaritate și arbitrariu, orice deșănțare cu mijloacele presei a devenit posibilă, de la bălăcărela fără replică, la șantaj, limbaj al urii și pornografie. Mediile publice, deși mai decente ca formă, au consacrat obediența față de Putere. Fenomenul OTV, care a născut monstrulețul politic PPDD, a indus iremediabil ideea că televiziunea și comentatorii săi sunt un derivat politic. Televiziunile de știri, Antena 3, Realitatea TV și mai recent, România TV, au confirmat statutul instituind grupuscule agresive de comentatori permanenți, aflați vizibil în slujba unei tabere politice și angajați electoral, până într-acolo încât Andreea Crețulescu de la Realitatea TV a făcut campanie pentru Mircea Geoană la prezidențiale, iar corifeii mediilor aliate USL au devenit senatori, deputați, miniștri și/sau au beneficiat de contracte bănoase cu statul, de locuri generos stipendiate în consilii de administrație, diplomație etc.(vezi cazurile Barbu, Firea, Săftoiu, Diaconu, Chireac, Ilieșiu, Zaharescu, Dragotescu ș.a.). Și, ca cireașă pe coliva jurnalismului muribund, Antena 3 a devenit parte a protocolului politic al USL, parafat negru pe alb de mogulul Felix, dornic să anihileze justiția prin presiuni mediatice și politice. Nimic nu a putut opri de aici înainte plutonul de ofensivă, Gâdea, Badea, Ciuvică, Grecu, Tudor și restul, care au acționat în haită împotriva unor inamici simbolici, pentru a anihila vocile critice împotriva protectoratului politic și a securistului îmbogățit, acuzat de rapt din bun public. Așa au ajuns să se răfuiască cu jurnaliști și publiciști de la Evenimentul zilei și B1TV într-o manieră care a depășit orice limită. Aroganța dată de cârdășia cu puterea USL-istă și de declarațiile gudurătoare ale politicienilor abonați, în frunte cu Ponta și Antonescu, indecența sfidătoare în ciuda dovezilor zilnice de manipulare și a cazului de șantaj cercetat de justiție, iată ce va fi produs reacția celor 600 de jurnaliști, indicând o dorință de delimitare. Ca și gestul lui Andrei Gheorghe de restituire a premiului APTR, asociat Antenelor. De ce nu și B1TV la pachet ? Fiindcă nu putem documenta o situație similară: cei stigmatizați ca ”băsiști” nu au beneficiat de funcții, stipendii sau dregătorii, nu pot fi acuzați de inconsecvență în opiniile exprimate și au fost adeseori critici cu președintele statului sau cu puterea ”portocalie”. Demisionară ori de câte ori a simțit presiuni redacționale, Andreea Pora nu e suavă nici cu propria carieră. Nu avem documente, ca în cazul unor anteniști, că jurnaliștii terfeliți de Jurnalul național sub numele de ”banda celor șapte”, ar avea datorii față de patroni feudali și implicați în bătălia politică, că agenda lor ar fi stabilită prin comenzi de partid, nici că ar fi fost folosiți ca vectori electorali. Convingerile lor, expuse transparent și argumentate în opoziție cu interesele trustului Intact, nu sunt la fel cu propaganda toxică proferată de misionarii sau saltimbancii trustului, care au exercitat o influență nefastă (aici nu trebuie omis Banciu de la B1TV) asupra unui jurnalism sărac în standarde și lipsit de scrupule, cum notează Dorin Tudoran:”Toxicitatea lui este atât de fascinantă, încât trusturi de presă inamice importă de la exportatorul Voiculescu calupuri de narco-jurnalism”. Ironic, pe inepuizabilul site petițiionline.ro s-a propus ca Antena 3 să fie recunoscută ca un nou ”cult religios”.

Și mai departe?

Un simptom analizabil este polemica în jurul tăcerii reprezentanților ActiveWatch, fosta Agenție de Monitorizare a Presei, organizație care redactează anual Raportul FreeEx pentru România, ceea ce i-a adus un ascendent asupra breslei. Invocarea organizației ca responsabilă, alături de Consiliul Național al Audiovizualului (instituție indecisă în acest caz, dar care a dus anul trecut în topul sancțiunilor chiar Antenele), de degradarea mass-media, arată cât de nevolnică este breasla, așteptând sancțiuni drastice și rezolvări din exterior. În locul unei discuții serioase despre soarta jurnalismului  – a instituțiilor media, a profesiei, a relației cu patronii, a libertății, a legislației, a deontologiei ș.a.m.d – replicile s-au rezumat la a-i decredibiliza pe cei care au semnat protestul fiindcă: n-au manifestat la Roșia Montană sau Pungești, sunt de dreapta, sunt antipatici, au fost cândva plătiți de Vântu, nu știm cine sunt (dacă nu-s din capitală), nu sunt jurnaliști (de înfierat Pleșu, Liiceanu, Patapievici), una peste alta sunt niște deplorabili ”băsiști”. Vezi larma și alarma de pe Vox publica. Lipsit de cadrul ordonator al ONG-urilor de media (CJI, CRP, ActiveWatch ș.a.), care nu mai găsesc fonduri și interes pentru a chema presa să se organizeze, dezbaterea autoreferențială despre destinul presei a regresat într-un limbaj ostil, incapabil de să deceleze interesele breslei și să treacă la acțiune în favoarea ei. Bloggerul Mihai Goțiu n-a semnat fiindcă protestul și-a propus prea puțin. În lista celor 600 de semnături există însă o așteptare ce n-ar trebui irosită.

Articol apărut și în revista 22 într-o variantă scurtă

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Oare ce ar fi daca vreo 600 de parlamentari, sefi de consilii judetene, primari si consilieri (sa zicem, numai de la opozitie, desi nu stiu daca sunt 600) – adica reprezentanti ai altui pol de coruptie, diferit de cel al presei – ar semna si ei nu stiu ce apel? Ei zic ca nu prea ar interesa pe nimeni, decat poate presa sau anumite parti ale presei…

  2. Comparată cu Antena 3, B1TV arată ca un elev model (ambii în competiţie pentru şefia clasei). Însă e departe de „practicarea profesiei cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei.”. Şi ceea ce-i interesează pe ei este doar ca Antena 3 să aibă nota scăzută la purtare pentru că i-a lovit în pauză. Şi ca un for exterior (de aici toată presiunea exercitată asupra Activie Watch pe care, altfel, îl dispreţuiesc) să proclame oficial că Antena 3 este elevul rău, bătăuşul şi că ei sunt elevul model (la modul absolut, nu relativ). Sigur că pe noi, ceilalţi din clasă, care am mai luat din când în când bătaie de la Antena 3, ne interesează ca Antena 3 să fie pedepsită şi arătată cu degetul. Dar nu prea ne interesează ca B1TV să fie declarată „Victima însăşi”, „elevul model” care a luat bătaie pentru că a apărat idealurile neîntinate ale statului de drept. Pe noi nu ne interesează ca B1TV să-şi facă din asta capital politic pentru şefia clasei. Ne interesează să ştim că pe viitor Antena 3 nu va mai face astfel de fapte şi ca competiţia pentru şefia clasei dintre B1 TV şi Antena 3 sau alţii să fie una corectă, cât de cât, deschisă şi cu cât mai puţine minciuni sau manipulări.
    Neutrii au fost întotdeauna o problemă, ştiu. Şi populaţia civilă.

    • De asta spune Goţiu, probabil, că protestul îşi propune prea puţin. Pentru că nici nu are cum să-şi propună mai mult având în vedere iniţiatorii (nu vorbesc de semnatari în general).

  3. Pentru ca acest protest sa aiba un efect ar trebui ca cei 600 (sau câti se vor aduna pâna la urma) sa fie mai putin preocupati de justificarile care i-au adunat pe ei laolalta (ex. ce a spus Antena 3 despre unul ori altul) si mai mult de beneficiile pe care publicul cititor si spectator le poate astepta daca acest protest isi atinge scopul.

    Chiar daca nu in unamimitate, cred ca mare parte din public a inteles acum ca un numar insemnat de jurnalisti din Romania au identificat un punct de plecare pentru o schimbare importanta in modul in care se face presa in Romania. Nu e singura abordare posibila, nu e poate nici cea ideala (publicul ar vrea ca schimbarea sa se produca peste tot, nu sa vizeze un singur trust de presa). Daca ramâneti uniti si fideli motivelor care v-au adunat in acest protest, am convingerea ca pana la urma publicul va intelege pragmatismul demersului dvs. Nu se poate incepe o schimbare din toate directiile. Si nici nu se poate produce in acelasi mod peste tot.

    Daca protestul e sincer pentru fiecare dintre semnatari, atunci exista resurse de comunicare ce nu trebuie irosite. Actionati uniti si faceti in asa fel incât degradarea morala a vietii publice din România sa devina o tema importanta in campaniile electorale. Aceasta ar putea genera si alte tipuri de lideri politici decat cei din momentul de fata.

    Alaturi de acest mod profesional de actiune, mai exista si unul institutional pe care publicul il asteapta de la dvs. Rezolvati problema de leadership pe care o aveti in interior. Adunati-va in jurul celor mai credibili dintre dvs. (si, din fericire acestia exista in interior, nu aveti nevoie de sustinere externa pentru aceasta) si treptat breasla va incepe sa se insanatoseasca.

  4. Intotdeauna cand un lider de profil reuseste sa-si apropie monopolul credibilitatii sau al impunitatii in bransa, vor aparea ad-hoc outsideri care sa-i conteste suprematia. Uneori castiga primii, alteori ultimii mentionati. Dar in ambele situatii, fiecare e convins ca are dreptate.

  5. oare de ce presa din UK, Franta, Germania, USA este a 4-a putere in stat? pentru ca a actionat a 3 putere!!!!!.
    Atat timp cat un jurnalist nu raspunde pentru ce scrie ne miram de zoaie?
    In USA tribunalele au amendat cu milioane de USD ziare care au publicvat zoaie.
    In UK s-a dezmembrat imperiul Murdoch pentru motiv de zoaie.
    La noi, cu stindardul libertatii de opinie a disparut RESPECTUL fata de subiectul fata de persoana.
    Ar fi fost vreodata posibila in USA [fara pedeapsa imediata si consistenta] acuzatia de pedofilie fata de Cr.Danilet?
    Ar fi fost posibila falsificarea in Franta a listei de bac [Funeriu]?
    Doar din cauza deontologiei? Campionul deontologiei, CTP, nu utilizeaza expresii ca „scelerat” stiind precis ca nu risca nimic?

    • cum definesti antibasismul? „orice spune Basescu e rau” [citat din VV Ponta]?
      se aplica asta la avertismentul privitor la Gruia Stoica?

  6. Divizarea societăţii româneşti datează din 1990 (și chiar dinainte), când nu exista decât TVR(-L, mă rog). De atunci, societatea a fost divizată în permanență. Ceea ce s-a schimbat și seamănă cumva cu momentul inițial e radicalizarea extremă a discursului public. Evident, A3 are o contribuție la radicalizare și nu la divizare, care îi preexista. Dar a atribui doar A3 responsibilitatea radicalizării înseamnă a o considera aproape atotputernică, ceea ce nu e cazul, și a oculta contribuția celorlați actori media. Veninul revărsat zilnic în spaţiul public, ura cultivată sistematic nu constituie monopolul A3 și e consecința, nu cauza. Cauza e mesajul politic agresiv și maniheist promovat de Băsescu și preluat mimetic de adversarii lui.
    Lista semnatarilor cuprinde și destule personaje dubioase insalubre, nefrecventabile. Absența unor semnături e și ea revelatoare (Toma, Tudoran, CTP, Goțiu și mulți alții). În afara celor două tabere, există totuși destui neutri, care au avut rețineri tocmai din cauza partizanatului celor autointitulați onești. Sunt destui interesați de însănătoșirea întregului câmp jurnalistic și nu doar de sancționarea unei tabere și victimizarea celeilalte.
    Pentru echilibru e nevoie de pluralism media. Dar aici nu e pluralism, sunt două tabere care se păruiesc. Nu există niciun dialog, niciun argument, doar invective și anatemizări. Fiecare denunță impostura celuilalt și disimulează propria impostură. Problema e că presa a abdicat de la misiunea ei și s-a înhămat la un jug politic, ceea a decredibilizat-o. Dacă vrea să (re)devină credibilă, trebuie să renunțe in corpore la tacticile neprofesioniste. În plus, dacă una dintre tabere ar renunța unilateral la pseudo-jurnalism, nu credeți că ar lăsa-o în off-side pe cealaltă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro