joi, martie 28, 2024

Antreprenoriat. Avem oameni, n-avem echipa

După cum poate că o parte din cititorii noştri îşi amintesc, deşi genul acesta de ştiri trec mai degrabă neobservate la noi, prin 2012 România a lansat un mic satelit, ceea ce este, oricum am socoti-o, un eveniment major pentru cvasiinexistenta noastră cercetare spaţială. Lansarea a fost de fapt un semieşec, în sensul că mişcarea satelitului nu s-a stabilizat, se pare că a avut loc doar o singură comunicare radio cu acesta, care a relevat printre altele că bateriile erau descărcate – nu ştiu dacă cineva a uitat să pună încărcătorul în priză înaintea lansării sau datorită faptului că panourile solare nu s-au poziţionat corespunzător. La drept vorbind, şi satelitul era un Cubesat, un fel de Lego al sateliţilor, iar lansarea a fost prilejuită de testarea unui lansator al ESA, deci toată distracţia nu a costat cine ştie ce. Dar, evenimentul e eveniment.

Nu însă despre această lansare vreau să vorbesc în cele ce urmează, ci despre unele observaţii despre antreprenoriatul în inginerie care mă frământă de ceva vreme.

Ceea ce este spectaculos de obicei în inginerie, şi probabil motivul pentru care toţi cei care ne-am apucat de meseriile inginereşti din pasiune este bineînţeles aspectul tehnic. Nu există probabil moment mai înălţător decât acela în care primeşti cerinţele unui proiect, cum o fi el, mare sau mic, şi începi să schiţezi soluţii; mai întâi nişte idei, din care le alegi pe cele mai convenabile, apoi ideile devin schiţe, schiţele primesc detalii, iar detaliile devin un obiect. Nu ştiu ce a simţit exact Dumnezeu când a creat lumea, dar probabil că e ceva asemănător, doar „un pic” mai plenar.

Când am ieşit pentru ultima dată pe poarta Politehnicii ( simbolic vorbind, mai ales că generaţia mea a început „Electronica” în strada Polizu şi a terminat-o în odiosul bârlog al activiştilor din Leu)  chiar mă simţeam ca un mic demiurg gata să spună cuvântul magic: „să fie circuite!”

Treptat am constatat cât de complicat este să duci la capăt un proiect real, în viaţa reală. De-a lungul timpului, aveam să constat că aspectul tehnic este de fapt o mică rotiţă în angrenajul complicat al unei întreprinderi omeneşti; de cele mai multe ori nici măcar cel mai important.

Pentru că în general orice proiect din viaţa reală are nişte precedente. Avem 200 de ani de inginerie ştiinţifică şi câteva mii de ani de proiecte mai mult sau mai puţin empirice ( deşi în vremea lui Arhimede sau Apolodor din Damasc ingineria nu era o disciplină închegată, practicanţii ei nu erau totuşi nişte amatori). Deci, de obicei o soluţie tehnică se poate imagina, mai bună sau mai proastă, mai elegantă sau mai banală.

Numai că, în afară de aspectul tehnic, un proiect de inginerie implică o grămadă de alte aspecte. E nevoie de multiplele aspecte ale antreprenoriatului: asigurarea finanţării, prezentarea corespunzătoare a soluţiilor pentru că beneficiarul să aleagă în cunoştinţă de cauză, apoi implementarea în limitele de cost convenite, apoi urmărirea execuţiei pentru ca ceea ce se execută să respecte proiectul iar Dorel să nu plece acasă cu câteva maşini de beton „economisite”. Pentru că proiectele se realizează cu oameni, trebuie ca acei oameni să fie găsiţi şi coordonaţi, ceea ce deja înseamnă două meserii în sine. Toate cele de mai sus sunt, pentru cineva fără experienţă, infinit mai dificile decât proiectul tehnic propriu-zis.

Ori, dacă ne întrebăm de ce românii, în general, nu se prea pot lăuda cu realizări inginereşti de excepţie, trebuie să ne gândim la toate aspectele actului tehnic, nu doar la pregătirea ştiinţifică în sine.  Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu excelează în topurile internaţionale ( ceea ce nu mi se pare relevant, pentru că la origine Politehnica a fost gândită ca o fabrică de ingineri, fără prea multe relaţii cu cercetarea aplicativă, precum „fabrica de popi” a lui Creangă) școlile de inginerie produc specialişti cel puţin decenţi. Problema cu adevărat delicată este cea a antreprenoriatului. Din păcate, generaţia mea nu prea a avut ce moşteni în acest domeniu de la tradiţia anterioară. Antreprenoriatul comunist ( cel de stat, pentru că evident cel interbelic fusese lichidat demult) constă într-un lung şir de hei-rup-uri, de la Răsună Valea până la catastrofele inginereşti de la Aninoasa sau Vâlcele-Râmnicu-Vâlcea. Evident, în dictatură problemele se pun un pic diferit. Avem nevoie de un lac, evacuăm un sat; avem nevoie de un inginer din Suceava, într-o săptămână este mutat la Piteşti, cu familie cu tot, şi are în subordine trei plutoane de militari pentru munca grea. Cât despre finanţare, de la buget. Dacă Partidul vrea, plăteşte cât e nevoie, nu se uită la bani, dacă nu, nu.

Toate aceste probleme ale antreprenoriatului au fost deci probleme noi în România anilor ’90. Degeaba am fi ştiut noi să mutăm munţii din loc, dacă nu era nimeni capabil să construiască acest proiect. Munţii au rămas la locul lor.  Vedem şi azi atâtea proiecte împotmolite în proceduri administrative, blocate din lipsa finanţării sau pur şi simplu uitate; e absurd să crezi că nu am găsi ingineri care să termine un pod sau să facă să meargă în sfârşit softul Casei de Sănătate. Problema e că oamenii care ar putea să o facă nu se găsesc acolo unde ar trebui să fie.  Jucătorii echipei care ar putea câştiga campionatul sunt în cele patru colţuri ale ţării, cel mai bun antrenor e angajat portar la stadion  iar echipa e condusă de barmanul de la birtul din colţ. Avem oamenii, dar nu avem echipa.

Din păcate, lucrurile astea nu prea se pot învăţa temeinic ( deşi școala ajută şi aici) decât făcând şi greşind. Probabil, lucrurile se vor schimba, încet, încet: trebuie să avem mai întâi faliţii noştri până vor apărea şi primii miliardari ( nu mă refer la cei de mucava de până acum). E drept, ar fi util şi ca arbitrul să nu fluiere offside-uri imaginare, pentru a ajuta echipa ospătarilor să câştige cupa.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. daca n leu au stat activistii, caminul studentesc nu putea fi mai odios decit celelalte !
    inainte de 89, desi existau specialisti de exceptie, acestia lucrau in institutii socialiste care efectiv nu puteau concura cu firmele private din vest (erau citeva exceptii totusi, industria de foraj ar fi una). dupa 89 stim ce s a intimplat si cunoastem si motivele. elita tehnica a parasit romania. nu vreau sa jignesc pe nimeni (de altfel sint citiva intreprinzatori romani care si au crescut propriile companii in afara) dar paradigma actuala este ca nu mai ai cu cine. au ramas in schimb progeniturile fostei nomenclaturi (oriunde altundeva ar fi zero barat) cocosate de doctorate si titluri universitare (cumparate la fabricile din interior si din afara) si conectate la buget. asta explica de ce semafoarele inteligente nu functioneaza, de ce se blocheaza cardul de sanatate, de ce se gauresc drumurile inainte de a fi folosite, de ce justitiarii fac legi aberante, de ce mor oamenii in spitale de boli banale etc. etc. etc.

    • ps : am mincat cuvinte (sa nu existe confiuzii)
      1. nu puteau fi decit mai odioase (camerele activistilor)
      2. doctorate si titluri eliberate de fabricile de diplome (desi unii le numesc universitati)

    • Ne pare bine ca nu vrei sa jignesti pe nimjeni, dar te anunt ca nu iti fac bine asemenea afirmatii „dupa 89 stim ce s a intimplat si cunoastem si motivele. elita tehnica a parasit romania. nu vreau sa jignesc pe nimeni”. Ei, chiar toata „elita tehnica”? in tara au ramas doar şloasării?
      NB,
      nici eu nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar”elita tehnica” de care zici ca faci vorbire, nu toata, altii au alte ginduri, a procedat ca alta elita din vremi apuse, si care facea greva foamei sa primeasca pasaport pentru a pleca din tara. Si de pe Statuia Libertatii ori turnul Eifel au devenit dizidenti.
      Nu e mai corect, razboinicule, sa nu creezi animozitati false intre cei plecati si cei ramasi?

      • @victor
        ma, tu esti haios (de asta si ti raspund), doar ti am explicat cum e cu oina. sportul ala i frumos dar nu se mai practica n romania. eu nu reneg neamul ci neamurile proaste. tu nu observi diferenta ? pune mina pe maturoi si aduna i pe faras. sau ti e teama ca te lasa fara pensie ?

    • Clasificarile „la grămadă” nu fac niciodată bine. Sigur că pentru cineva exasperat de problemele cunoscute, lucrurile pot părea aşa de grave. Realitatea însă are nuanţele ei. Ca unul care a trecut si prin Politehnică şi pe la „Coada Calului”, pot să vă asigur că am întâlnit în ambele locuri şi oameni remarcabili, am întâlnit şi mediocri, am întâlnit şi oameni ciudaţi, dar de la care aveai ce învăţa… Cred că, deşi proporţiile diferă, asta se poate spune despre orice instituţie, de la noi sau de oriunde altundeva. Sigur, proporţiile conteaza :)

  2. Articolul pare sa-mi confirme parerea ca responsabilitatea personala, capacitatea de a fi „serios” si de a lucre in echipa reprezinta o coordonata de baza a educatiei.

    In lipsa sa, eruditia nu poate fi eficienta/

    Scoala nu doar ca poate, dar si trebuie sa educe elevii spre a fi responsabili. Este o mare lipsa a scolii in Romania si, din pacate, cu exceptia (laudabila) a acestui articol, eu nu prea am mai vazut pozitii puiblice fata de acest lucru.

    Desigur, avem un infiner capabil sa proiectezew bine un pod. DAR:
    – fuinctionarul care intodmeste caietul de sarcini nu vede in acest lucru decat niste ore petrecute la service
    – constructorul nu vede decat opoportunitti de a catiga mai mult ocolind cele puse in proiect
    – finantatorul (da, inclusive groszavele si odioasele AM-uri si OI-uri) nu isi bat capul cu realitatea ci cauta sa bifeze cat mai repede si fara batai de cap niste dosare

    samd

    Din pacate, oricate legi si hotarari de guvenr am da si oricate multe institutii precum DNA-ul vor actiona, nici una, absolut nici una nu va putea crea aceasta responsabilitate de care este critica nevoie pentru ORICE ai vrea sa faci in societate.

    REsponsabilitatea se invata. Este datoria scolii si a familiei.

    Dar, lisiti de acest etos ei insisi, profesorii si parintii nu pot invata pe altii responsabilitaeta pe care nici ei nu o poseda.

    Nici cea mai frumoasa femei de pe lume nu paote da decat ce are.

  3. Lucrurile se vor schimba în România în vreo 200 de ani, probabil. Mentalitatea este una tipică pentru feudalism, ”aristocrația” aflată la putere spoliază resursele și banii publici, cu largul concurs al funcționărimii incompetente și corupte, dar numite politic, pe bază de șpagă, rudenii și cumetrii. Iar asta cu sprijinul mai tacit sau mai vocal al cohortelor de bugetari mărunți care mănâncă și ei o pâine.

    Lucrurile astea nu trec pentru că nu vrea nimeni schimbarea lor. Și de când cu Uniunea Europeană nici presiunea nu mai există, cine are chef de antreprenoriat are la dispoziție destule alte locuri unde să-l practice. Partea pe care nu prea o înțeleg eu e următoarea: în lipsa antreprenoriatului, în ce mod se va putea ajunge în RO la un salariu mediu ceva mai civilizat, gen 800 sau 1.000 de euro pe lună? Dar la urma urmei, nu trebuie să răspund eu la întrebarea asta.

    • @Harald, eu sunt un pic mai optimist. Problema pusa asa e buna pentru cursurile de logica ( X spune adevarul, y minte, propozitia Z este adevarata sau falsa?) dar nu pentru viata reala. Probabil ca in fiecare zi se naste un posibil antreprenor; nu e obligatoriu sa invete din (inexistenta) experienta romaneasca – desi si aici e un pic de artificiu retoric, nu exista zero in realitate – poate invata din experienta antreprenorilor straini pentru care lucreaza, poate invata de-a dreptul la Paris, cravatei cum se face nodul, invata din propriile esecuri etc . Tocmai lipsa experientei locale poate face piata atractiva, daca te intorci ca antreprenor mediocru din Anglia, poate esti cel mai tare din parcare in Bucuresti, poti avea un start mai bun. Viata e complicata….

      • În principiu, antreprenor e și acela care aduce țigări prin contrabandă, atât timp cât politicile statului fac activitatea lui necesară. Depinde doar de România ce fel de antreprenori va avea.

        Chiar și ca antreprenor submediocru în Anglia, ar trebui să fiu de-a dreptul retardat să mă întorc în RO, unde n-are nimeni nevoie de lucrurile pe care le fac eu aici. Am mai povestit că în ultimii 2 ani am avut un singur client din RO. Numai că vremea trece, așa că acum asta e valabil pentru ultimii 3 ani. Strict în ultimii doi n-am avut niciunul din RO, pentru că acela a fost în urmă cu peste 24 de luni.

        România e un loc unde nu sunt bani, așa că ar fi lipsit de sens să încerc să obțin bani într-un astfel de loc. Și după trăit la Frankfurt și la Nottingham, pe cuvântul meu că pot trăi practic oriunde în lume, chiar n-am nevoie să-mi explice ”jmekerii dă Bucale” cum se fac lucrurile la ei dacă vreau să-mi meargă bine :P

        • Ati putea face ieftin si bine, de exemplu, in Ro lucruri pe care sa le vindeti in Anglia. Sigur, nu ma refeream la dvs personal, dar exista niste „retardati” care asta fac. Renault, Ford, TImken , nu-i stiu….doar asa, din presa…. Stiu antreprenori care fac soft aici…. Stiu agricultori care fac grâu, vin… Sigur, ei nu au preconceptii despre Romania, spre deosebire de noi, românii, care fie o idealizam, fie o demonizam. Ei doar au pus in cumpana avantajele si dezavantajele. De aceea, nu spuneti ca nu e posibil. Fiecare are traumele lui legate de administratia noastra ( cred ca si ale mele mai apar prin articole) dar realitatea e ca , vorba lui nenea Iancu,… depandă :)

          • Cred că ați pierdut șirul în propriul dvs. articol :)
            Ceea ce fac Renault și Ford în RO nu se poate numi în niciun caz antreprenoriat. Parcă despre asta era vorba în propoziție … :)

            • Renault a inventat un concept aici, masina „bon marché” ( după cum ştiţi, sunt aşa de avari incât nu există cuvântul „ieftin” in limba lor :) S-a nimerit sa coincida cu criza economica, probabil chiar i-a salvat de la faliment :) ) Deci s-ar putea considera antreprenoriat. Stiu si exemple de firme mai mici, dar m-am gandit la niste referinte pe care sa le stim cu totii.

            • Da, asta doar dacă uităm că au existat VW Käfer (Beetle în engleză, ”broscuță” în RO) sau Citroen 2CV, Fiat 500 „Topolino” și Austin Mini. Dacă le ștergem pe toate astea din istoria automobilismului, Renault a inventat Logan-ul și nimic n-a mai fost la fel ca înainte :P

      • Merg destul de des în RO, de 3-4 ori pe an. Anul ăsta am fost deja o dată și am umblat prin niște sate unde practic nu muncește nimeni. Din câte am înțeles de la ei, pentru femei s-ar găsi de muncă pentru 7 mil.pe lună, iar pentru bărbați pentru 12 mil.pe lună, deci pur și simplu nu merită. Bucureștiul e la vreo 100 km de ei, așa că de-obicei nu merită nici să facă naveta, deși mai sunt câteva femei care lucrează ca menajere acolo și fac naveta săptămânal.

        Așa că se descurcă și ei cum pot: cam toți cei trecuți de 40-45 de ani au certificate de handicap și mai iau copii în îngrijire, ca asistenți maternali, deci tot din bugetul public vin și banii ăștia. Cam astea sunt opțiunile oamenilor simpli, în România de azi.

        • Cei apti de munca deja culeg mere in Anglia, cunosc cazuri :)
          Mi se pare ca si asta se incadreaza la exemplu de antreprenoriat prost: modelul chinezesc e depasit la noi. Nu poti plati pe cineva pe luna cu banii pe care i-ar putea castiga pe doua zile de coasa, mai bine incaseaza ajutoarele si daca mai pica si coasa de care vorbeam…. :)

          • ( bine, nu stiu exact cat se plateste o zi de coasa, provin dintr-un sat de ses si pe vremea cand as fi fost „bun de coasa” pamantul ne era luat la CAP)

            • Se pare că se plătește destul de bine, povesteau pe vremuri niște oșeni că ei doi (veri între ei) terminau în două săptămâni pe la CAP-uri prin țară suprafețe normate drept ”180 de zile-coasă”. Dar era demențial modul lor de muncă, erau practic roboți dinainte de răsăritul soarelui și până după apus, cu o pauză de masă și somn la amiază și cu pălincă pe post de carburant tot restul zilei.

  4. „Jucătorii echipei care ar putea câştiga campionatul sunt în cele patru colţuri ale lumii…” – fix it for ya. SI nu se mai intorc. Joaca rezervele rezervelor, aduse pe pile.

    Cat despre Goliat, experimentul poate fi calificat ca semiesec (implicit semisucces?) doar daca am face o medie europeana: lansarea efectiva a apartinut ESA, incheiata cu succes iar satelitul a apartinut romanilor, 100% esec.
    Pe medie da, se poata zice ca noi, „europenii”, am inregistrat un semiesec. Tropaim, tropaim…

    • Insusi faptul ca s-a reusit mobilizarea resurselor – cumparat satelitul, convins ESA sa il lanseze poate fi considerat un succes. Faptul ca s-a putut stabili macar o comunicatie radio e un alt (mic ) succes. Dar bineinteles, pe ansamblu e mai degraba un esec, tocmai de asta l-am si folosit pentru a ilustra articolul. Este evident ca am fi putut gasi suficienti oameni capabili sa il faca mai bine. Nu am reusit sa mobilizam resursele pentru asta ( am vazut pe forumuri si tot felul de râci ieşind la iveală, de genul „noi v-am spus-o” ) lucru care mi s-a părut reprezentativ pentru ceea ce voiam să arăt.

      • Ar fi fost frumos ca mobilizarea resurselor sa fi fost facuta din surse private, antreprenoriale cum s-ar zice, si nu din bani de la buget.

        Cat despre faptul ca am putea gasi suficienti oameni capabili sa faca X (unde X e satelitul din exemplul de mai sus), ma indoiesc ca:
        1. „noi putem” ceva. Cine sintem „noi”, la general si in particular in cazul satelitului? E vorba mai degraba de „ei”. Si ei nu pot gasi pe nimeni.
        2. exista acel numar suficient de oameni capabili. Aici opiniile variaza puternic, Opinia mea se bazeaza pe lipsa oricarei traditii tehnice in domeniu si a rezultatelor practice din Romania.

        • De fapt, si asta e relevant. Noi ( e vorba de noi, românii, banuiesc ca v-aţi dat seama de fapt) avem o agentie de cercetari spatiale, sau cum se numeste, insa satelitul a fost construit ca un proiect universitar de cercetare; Nu cunosc prea multe amanunte dar am urmarit discutiile de pe forumurile lor si se pare ca intre echipa proiectului si agenţia de stat a existat mai degrabă animozitate, culminând cu atât de firescul „v-am spus noi” cand s-a dovedit că lucrurile au ieşit prost.

  5. Este si ceva chestie de educatie si formare.
    N-am lucrat in echipa. Notiunea de echipa este pur teoretica, nu si practica.
    In general este chestia aia cu : Seful are dreptate… s.a.m.d.
    Scopul de cele mai multe ori nu este sa fie dus un proiect pina la capat, ci sa puna in valoare un sef.
    Prin scoala, aia pe care am facut-o n-am avut niciodata un proiect de echipa, ci numai individuale.
    Concurenta, cine e mai bun, cine are note mai mari, cine scrie o lucrare cu mai multe pagini, etc.
    Iar cind se intimpla ceva neaparat fuga sa gasim niste vinovati.
    Dar poate ca n-au fost vinovati sau poate nu a fost prevazuta, gindita situatia aia ce a dus la rau…
    Munca si spiritul de echipa trebuie dezvoltat si cultivat de pe bancile scolii.

    • Și asta e o problemă cât se poate de reală, în engleză se numește ”herding cats”. Nu poți forma o turmă de pisici pentru că sunt inteligente și independente. La fel e și în materie de antreprenoriat.

  6. O problemă foarte importantă ridicată de dl.Bădici care,vai,nu este prea prizată de antreprenorii/managerii/administratorii activităților tehnico-inginerești.Care activități trebuie împărțite pe căprării:
    -managementul cercetării științifice
    -managementul proiectării
    -managementul tehnologiilor
    -managementul producției.
    Ca părere,pentru industria României,deja managementul devine mai important activitatea tehnică propriu-zisă.Și tot ca părere,tocmai în problema managementului stăm mai prost și de aici provine în proporție de 90% diferența de productivitate.Merg înainte și voi spune că nici înainte,nici acum,școala românească nu asigură o pregătire în management suficientă.
    Marea concurență industrială este decisă aproape întotdeauna de un management performant.
    Am avut multe vizite în firme de tehnică de top.Cel mai păzit secret,alături de ultimele rezultate științifice,era cel al modului de administrare.Era aproape imposibil să afli ceva din discuții obișnuite.Foarte rar ne erau prezentate unele sugestii de organizare și de administrare,dar referitoare la firma noastră.Unele compartimente nici nu puteau fi vizitate.
    Cred că în domeniul managementului este veriga slabă a activităților inginerești din România.

  7. Inspirat, revelator, incomplet articol, dar perfect plauzibil daca a vazut „lumina tiparului”. Avem noi, romanii, un asa talent extraordinar sa ocololim realitatea pana ce ne paleste reflexia acesteia, dar si atunci tratam subiectul tot ca pe o reflexie, ca sa nu deranjam convenienta, ca doar suntem romani sadea, acum si colorati democratic.
    Adevarul este ca suntem viral de orgoliosi, toxic de egoisti la adresa comunitatii, mai ales, cand vecinii sunt si posesori de capre, partial din lipsa de experienta, partial din lipsa de optiuni si saracia de cultura personala a libertatii: uneori suntem mai pragmatici si „asteptam” moartea vecinului sa-l preluam ,noi, capra.
    Evident ca fortez un pic nota generalizand, dar regiunea care da tonul politicii si economiei romanesti este perfect ilustrata de glumita sintagma moderna: sa moara vecinul, sa-i preiau IO capra. Si daca avansam, inca un pic, in istorie observam acelasi model de absenta al echipei chiar daca oameni valorosi erau suficienti sa clinteasca pamantul, daca aveau un punct de sprijin; poate natura latin ortodoxa a omului are un set de limite specifice nedescoperite inca.
    Poate ca nu sangele latin este vinovat, exemplul Frantei progresiste, poate ca.. dar nu conteaza asa de mult DE CE suntem atat de limitati, cat mai ales DE CE alegem liber sa ramanem limitati si loiali sintagmei oameni avem, dar ne lipseste echipa.
    Adeseori acuzam comunismul ca a distrus ce era mai bun in oameni fara sa ne intrebam cum a evoluat atat de plenar comunismul la noi atunci, crestini fiind, crestini si in prezent. Si cat de frumos a rasarit acesta in expresia cinica a antreprenoriatului democratic orfan de spirit de echipa: banala echipa sustinuta pe interesul comun.

    • Franța nu are antreprenoriat, Franța excelează în activități economice de mari dimensiuni: construcția de aeronave militare și civile, trenuri de mare viteză, centrale nucleare etc. Jumătate din studenții francezi visează să-și deschidă o firmă în Anglia, iar mulți dintre ei chiar o fac. Și se ocupă de diverse proiecte și lucrări în Franța, dar din postura de firmă britanică, pentru că a avea o firmă mică în Franța e crimă și pedeapsă dpdv legal, cam la fel ca în Grecia.

      • Multumesc pentru clarificare dar nu surprindeti mesajul: DE CE acceptam, dupa un sfert de veac de libertate, sa ramanem orgoliosi si chiar, un pic, egoisti in fata provocarii libertatii „tutulol”.
        Evident ca dl Badici trateaza problema in spirit pur tehnic in contextul in care spiritul de grup nu suporta nici un prerogativ de ordin tehnic determinant: doar ceva obisnuinta, ceva credinta, ceva experienta, si ceva satisfactie intr-un final previzibil.
        Mi se pare mult mai interesant cum se proiecteaza esecul antreprenoriatului autohton pe experienta profesionala absenta, in contextul in care acelasi autor trata interventia statului, respectiv reactia de sustinere a societatii in entuziasmul „de gasca” al tinerilor garagisti care au reinventat marul; sau ferestrele.
        Vedeti dvs cum am ramas cu bunul obicei de a remarca aspectele si cum am invatat sa ocolim rezolutiile aferente: din lipsa de experienta, evident. Undeva trebuie sa ne oprim si sa decidem clar ca ajunge: oricat nu vrem sa deranjam pe nimeni, nu se mai poate. In fond este vorba despre noi toti, inclusiv despre elita care incurajeaza sustinerea conventionala a aparentei in fata esecului antreprenorial evident.

    • Stimate domn, sigur ca articolul e incomplet in acest sens, atat pentru ca experienta mea e limitată cât şi pentru că nu poti epuiza subiectul în 4000 de caractere cat îmi propun eu să scriu o dată pe săptămână. Vă asigur ca nu e nici o conspiraţie la mijloc :) Nu cred că problema „caprei vecinului” e chiar aşa un dat genetic de care nu putem scăpa; au fost perioade în istorie când am avut echipe bune. Chiar dacă acum pare incredibil, chiar şi la fotbal :)
      In tot cazul, comentariile dvs sunt binevenite şi pot aduce o parte din completarea despre care vorbiti. Eu scriu despre ce cred eu, sunt foarte curios si ce cred altii.

  8. România e un stat înapoiat pentru nu există management adevărat. Tot românu’ se price la management exact ca la fotbal, ca la politică.

    Așa va și rămâne. În veci.

  9. Problema este mult mai complicate si nu poate fi cuprinsa intr-un articol. Privatizarea unor intreprinderi cheie este numai una din probleme. IPRS nu trebuia privatizat. Si nici intreprinderile militare. Lucrez ca ing proiectant de mai bine de treizeci de ani in occident si am comparat verigile lipsa, poate distruse cu intentie. Intreprinderile militare pot forma specialisti de mare profesionalism. Pot scoate proiecte sau subansamble in afara. Facultatile nu scot absolventi copetitivi. Un inginer sa ajunga sa proiecteze trebuie sa munceasca ca un sclav multi ani sa poata inlocui maculatura care primeste la cursuri. La vizite in Ro am incercat colaborari. Sunt antreprenori, sunt la inceput, sunt foarte sceptici. Saltul la piata competitionala este dificil iar cei care reusesc parasesc Romania pentru piete atractive. De fapt asta este realitatea si in alte parti. Specific in Romania este prostia insuportabila in administratie.

    • Nu stiu ce sa zic. In ceea ce priveste IPRS, e greu de zis ca nu trebuia privatizat. A, că la banii aia se castiga mai mult dacă sa vindea la imobiliari e alta poveste… Cred ca nu mai exista nici o fabrica de circuite in toata Europa, ma refer la cele de uz general, pentru ca IPRS nu facea microprocesoare, ci tranzistori si circuite comune. Microelectronica nu s-a privatizat, cred ca inca mai exista si mai scoate o data pe an cate un circuit ( sau de fapt habar n-am, acum 10 ani am fost ultima data pe acolo) dar nu cred ca e de mare folos pentru industria românească. Problemele sunt complexe, nu mi-am propus eu sa le descalcesc pe toate, eu am incercat prin cateva articole sa mai explic si celor din jur de ce tot parem ca ne invartim in jurul cozii :)

  10. Nu exista doar modelul Anglo-Saxon de antrepenoriat. Franta si Germania au modele diferite. Germania e complet diferita de fapt din punct de vedere al organizarii intregii economii.

    Suedia e altfel samd.

    Noi discutam despre antrepenoriat ca si cum toata lumea ar fi „Anglo-America”.

    A doua mare problema a abordarii antrepenoriatului in Romania este atentia excesiva, chiar exclusive acordata coruptiei, ca si cum aceasta ar fi singurul obstacol. Nu este, de fapt nici macar nu este un obstacol decisive.

    Si, in final, orice parere care contravene corului de lamentari si in general, vaicarelilor care urmeaza comparatiior cu situatia din SUA, devine de neauzit.

    Principalul obstacol este lipsa de cunoastere genralizata. Intr-o societate unde analfabetismul functional a atins cote incredibile, e greu de presupus ca poti misca lucrurile fara o catastrofa majora. Si s-ar putea nici chiar atunci.

    • Acum, depinde ce înțelegeți dvs.prin antreprenoriat. În Germania te duci să te angajezi cu firma ta cu tot la alta mai mare, iar asta pur și simplu nu e antreprenoriat, că nu creezi niciun business nou prin asta. La un moment dat erau peste 50.000 de firme care activau sub sigla ADAC, fiecare cu sectorul ei de responsabilitate, dar acela nu e antreprenoriat.

      Nici francizele nu sunt antreprenoriat, ăsta e tot un mod de a fi angajat cu tot cu propria firmă.

      • Exact. Situatia este foarte diversa in lume, chiar si in Europa. Ori, noi ne tot raportam la modelul SUA (probabil si din cuza filmelor si a cartilor disponibile).

        O economie functionala nu poate fi pur si simplu calchiata dupa o alta. Sigur ca te poti inspira, sigur ca antrepenoriatul e o unealta utila intr-o economie sanatoasa. Dar legatura sa cu invatamantul este foarte clara, cadrul birocratic este iarasi relevant. Cel mai relevant este insa modelul economic in ansamblul sau – ori noi nu ne hotaram deloc cum sa facem. Tot luam cate o masura disparate, copiata dupa unii si dupa altii.

        Lipseste coerenta.

    • Corupția este un obstacol foarte important în RO. Practic ai doar două opțiuni, ori dai mită ori încalci legea, dar niciuna din ele nu reprezintă soluții viabile pe termen lung. Nu știu câte firme ați avut dvs. în RO, dar de-obicei respectarea legislației extrem de stufoase generează costuri pe care în altă parte nu le ai. Iar în alte situații respectarea legislației e virtual imposibilă în situația concretă în care te afli.

      De exemplu, în RO e un adevărat circ cu sediul social sau cu sediul unui punct de lucru, fiecare neisprăvit care s-a nimerit să locuiască în aceeași clădire se trezește promovat prin lege la statutul de factor de decizie și te întreabă direct ”mie ce îmi iese dacă îți semnez că sunt de-acord”? În UK nu există astfel de ”promovări”, te loghezi pur și simplu pe site la Companies House (echivalentul Registrului Comerțului) și treci acolo ce adresă vrei, fără să-ți ceară nimeni contracte de comodat, de închiriere sau semnăturile vecinilor.

      • Coruptia poate fi enervanta, dar nu as considera-o principalul obstacol in cale antrepenoriatului.

        Probabil ca obstacolul major este birocratia si mai ales „interpretabilitatea” multor prevederi legale.

        Chiar exemplul dat – inregistrarea sediului comparative in Ro si UK – vine in sprijinul acestei ipoteze: principalul obstacol pare sa fie birocratia.

        Problema majora a luptei cu coruptia este ca ea creaza falsa impresie ca odata eradicate, totul va fi in ordine. Nu va fi. Lupta impotriva coruptiei nu inlatura si birocratia.

        Ar fi trebuit sa folosim acest ragaz oferit de lupta cu coruptia pentru imbunatairea (simplificarea) legislatei companiilor comerciale si, mai ales, a procedurilor administrative si fiscal.

        Nu am facut-o. Dimpotriva, am produs un Cod fiscal si mai complicat decat cel anterior, dublat de o serie de interpretari…

        • Corupția și birocrația se întrepătrund permanent în România. Birocrația nu e dată de la Dumnezeu, e creată prin lege, cu bună știință. Și e de 10 ori mai vastă decât ar fi realmente necesar, tocmai pentru a crea cât mai multe funcții pentru care cei doritori să le ocupe vor da șpagă politicienilor care să-i numească în acele funcții.Iar din perspectiva solicitantului, ocolirea birocrației excesive tot prin corupție se realizează, în cele din urmă.

          • @Harald Da, asta e o problema grava la noi. De asta am si scris articolul anterior cu „garajele”. Si mai grav e ca prin coruptie se distorsioneaza piata. Pentru cine stie cum si ce, impozitele si taxele nu mai sunt asa mari. De regula, o data ajunsa la un anumit nivel, o firma incepe sa isi dezvolte un sistem de relatii care o ajuta mai departe. Cel mai rau e exact pentru startup-uri, care nu au nici ajutor legal si nici „ilegal” (decat in unele cazuri)

            • Finantez o firma în .ro de doi ani. Fluier in biserica daca spun ca nu am avut încă nici o problema legata de corupție? Da, am avut numeroase dificultati generate de cadrul legal. Totul se rezolva în 30 de zile. Ok, m-am obișnuit cu asta. În mod particular mi-a venit foarte greu sa mă înțeleg cu contabilii și cu juriștii cu care am lucrat. Pare ca vorbim limbi diferite. Eu zic totuși sa nu exageram. Corupția intervine atunci cand vrei sa închei contracte cu statul sau sa obții finanțări prin instituții de stat. La obținerea de hârtii mai merge chiar dacă nu zboară. Da, mediul de business este subdezvoltat. Asta prezintă multe dezavantaje dar și câteva avantaje… Antreprenoriatul în economii precum cea românească e o întreprindere riscanta și se învață …pe pielea și pe buzunarul din dotare. E nevoie de rezistenta (resilience/grit) in asa ceva.

            • @ Alin – nu, stimate domn, corupția intervine atunci când fiul primarului ajunge la concluzia că vrea să desfășoare el afacerea ta și începi să primești controale de la OPC sau de la Poliția Economică. Controale în cursul cărora nu vrea nimeni să semneze în Registrul Unic de Control, chiar dacă ai legea aferentă capsată de coperta registrului.

              E drept că a doua oară nu mai vin, dacă organizezi un ”meci” suficient de adevărat, în prezența angajaților. Dar tot pierzi timpul și tot se duce naibii credibilitatea, pentru că angajatul obișnuit nu are chef să aibă parte de astfel de show-uri la locul de muncă și e clar că ai supărat pe cine nu trebuie, dacă ai astfel de probleme.

              Corupția intervine atunci când găsești luni dimineață pe ușa sediului o amendă de 120 mil. fiindcă nu te-ai prezentat cu Registrul Unic de Control la ITM, conform unei înștiințări lăsate vineri după-amiaza în cutia poștală, asta în condițiile în care legea spune că acel registru stă doar la sediul firmei și nu merge nicăieri.

              Corupția intervine atunci când procurorul are nevoie de peste un an de zile pentru a cerceta abuzul în serviciu al celor de la ITM și ajunge la concluzia că nu e niciun abuz.

              Corupția intervine atunci când te trezești cu 10 plângeri penale în 6 luni, toate depuse de apropiați ai primarului, de ajunge până și procurorul să nu te mai cheme la audieri, îți trimite direct hârtiile cu NUP la sediul firmei, că s-a lămurit încă de la prima plângere că toate sunt la fel și că nu e nimic penal în faptele descrise în ele.

              Dacă te ocupi cu o activitate suficient de ezoterică încât să nu fie înțeleasă de notabilitățile locale, dacă ai rude și cunoștințe printre notabilitățile locale sau dacă ai o firmă destul de mică încât să nu-ți bată la ușă aceleași notabilități locale ca să-ți aducă la cunoștință că ar fi cazul să ”cotizezi” la vreuna din filialele locale de partid, atunci e posibil să nu ai probleme cu corupția din RO. Dar nu pentru multă vreme, stai liniștit :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro