Home » Media / Tech » Citesti:

Argou de jurnaliști (4) Șperla și șopârla

Brindusa Armanca iulie 24, 2014 Media / Tech
3 comentarii 1,282 Vizualizari

Moștenită din vremea dictaturii ceaușiste, când scenariștii de televiziune, dramaturgii, regizorii de teatru și film strecurau mesaje echivoce în răspărul celor acceptate de cenzură, ”șopârla de presă” a făcut carieră tocmai în democrație. Dacă scheciul ”Omul cu șopârla” interpretat de Toma Caragiu și difuzat la TVR la Revelionul din 1975 a trecut de cenzură, asta se datorează influenței lui Tudor Vornicu. Alminteri, cerberul Bujor Sion, șeful Secției de Presă a Comitetului Central al PCR, tatăl lui Mihai Bujor Sion, acesta din urmă pupil al lui Iliescu, azi diplomat, ar fi tăiat fiecare ”șopârlă” din sorcova lui Toma Caragiu, iar urmările pentru autori și actori ar fi fost drastice: interdicția de a publica, de a apărea pe scenă sau pe ecran, pușcărie. Umorul comunicării cotidiene din vremea dictaturii se baza pe ”șopârle”, ”șopârlițe” și bancuri, pe codificări ușor de descifrat, adesea pline de haz, indicând pe de o parte pasivitatea comunității inhibate de frică, pe de altă parte tentația de submina ordinea impusă. Șopârla de presă democratică a primit o funcție activă, menționată și de definițiile dicționarelor de argou unde ”șopârla” este nu doar o vorbă cu subînțeles, ci mai ales ”urzeală, intrigă”, discreditare prin bârfă. Mass-media și-au însușit termenul, făcând rabat la deontologie și îngăduind să pătrundă insinuări și zvonuri. Când jurnalistul strecoară „o șopârlă”, el nu dorește să își asume informația și o servește precedată de predicate cețoase ca ”se zice”, ”se pare”, ”se aude” etc. Pentru ce, atunci ? Pentru discreditare, pentru a influența ceva, pentru a determina o reacție în favoarea cuiva. Și, adesea, pentru profit. Bloggerul Zoso dă vina pe criza presei: ”Atunci când nimic nu mai are succes, apelezi la șopârle. Arunci un dvd, o carte, înjuri concurența, cauți mizeria peste tot, reduci totul la absurd. Orice”, la fel ca și eftimie.net care crede că ”în 2014 presa românească e ca-n ”Ultima Oră” a lui Mihail Sebastian. Jurnaliștii nu-s plătiți, dar prestează în continuare scriind advertoriale fără P și băgând șopârle pentru potentații zilei. Anchetele de presă se livrează pe sub ușă, în plic, gata scrise, trebuie doar să le publici”. Până la articolul din revista Nature și ancheta lansată pe B1TV, despre plagiatul premierului Ponta s-au aruncat pe piață doar șopârle pe acest subiect. Verificarea, documentarea sunt spaima șopârlelor. Cristian Duicu de la Adevărul arată cu degetul spre politicieni și lideri de opinie, care folosesc presa în interes propriu sau de grup, distorsionând agenda publică:”Şopârle de tot soiul sunt lansate şi, dacă adversarul muşcă momeala, cu atât mai rău pentru el. Informaţiile de primă mână se dau „pe surse”. Sursele lansează şi confirmă zvonuri, dezvăluie strategii secrete, spun cine şi când urmează să fie demis şi ce alianţe se mai fac. Şi, poate înainte de orice, distrag atenţia de la ce este cu adevărat important. Guvernul lansează adeseori ”baloane de încercare”, ”șopârlește” pentru a vedea reacțiile publice. Dar asta înseamnă o conivență vinovată între putere și presa obedientă. Prin 2011 Adevărul îl declara pe Sebastian Lăzăroiu campion la șopârle: ”Nu mai are rost să reamintim toate şopârlele lansate, de-a lungul timpului, de Sebastian Lăzăroiu. Cu trecutul său de sociolog cu ştaif şi de fost director al unui institut de sondare al opiniei publice, orice şopârlă lansată de acest personaj va fi, dacă nu crezută, cel puţin dezbătută intens de presă, politicieni şi opinia publică. Poate că el însuşi reprezintă imaginea vie a şopârlei, o fiinţă camuflată bine în iarbă, căreia îi creşte coada la loc, de fiecare dată când este prinsă pe picior greşit de vânători”. Din inventarul făcut atunci, multe informații declarate șopârle, s-au adeverit, semn că Lăzăroiu a rămas sociolog și nu crescător de reptile mediatice. Ziarul de Vâlcea are o rubrică ”Șpârle și șopârle”. Găsim acolo zvonistică, bârfotecă și informații locale ”pe surse” din mediul politic, administrație și lumea mondenă.

Regionalismul ”șperlă”, pe care îl găsim în Amintirile lui Creangă, are în argoul media semnificația inducerii în eroare. Praful în ochi este pulberea fină a cenușii de la suprafața jăraticului, conform DEX. Două expresii argotice au înglobat moldovenismul: ”a da prin șperlă” înseamnă a maltrata, a se purta rău, brutal cu cineva și ”a da cu sperlă în ochi”, a amăgi, a înșela, a minți, ceea ce gușterii de presă fac. Evenimentul zilei publica prin iunie 2014 sub un titlu mare ”O femeie a dat naştere unei şopârle.Autorităţile au deschis o anchetă”. Ei bine, asta-i curat ”fonfleu”!

Articol apărut în revista “22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Știți DE CE Tudor Vornicu a lăsat să treacă ”șopîrla” lui Toma Caragiu ? Fiindcă era un securist inteligent, un veritabil ”as” al gestionării acelei ”fîșii Gaza” situată între protestul anti-comunist (gen Polonia, Vaclav Havel, Liviu Babeș, etc.) și bancurile tip Radio Erevan. Numai că ȚĂRĂNOIUL semi-analfabet Ceașcă a preferat rudimentari precum Pleșiță – altfel o mai ducea mult și bine.

    • Ghita Bizonu' spune:

      Nu stou daca t Vornicu era mai securist decta O Paler ..
      Insa va pot zice ca cenzura nu avea nimic cu soparla lu Caragiu. Chiar o aplauda. Nu de lata dar “organili” erau satule ca erau saturate de “sesizari” ale “oamenilor muncii vigilenti” care acuzay de orice ( de la este copilul lui Alexandru Lapusneanul ala criminalu la a furat aurul lu Domichtes sau a vadnut sclavi in Persia antica) “motivate” de faptul ca un X sau Y doreau scaunul sefului (adica puneau la indoilala justetea laegerii organilor superioare!!) pana la oftica ca a avut succes in amor sau alteoe la fel de intemeiate.,..

      Insa ce e mai interesanta Lacreat Dosaris traieste si azi .. chiar prospera!!! Asa ca nu comunismu ..

  2. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Sper să îmi permiteţi o poveste înainte de a comenta subiectul propus de doamna Brânduşa Armanca în articolul său.
    Aflat sub influenţa „Primăverii de la Praga”, un grup de studenţi polonezi a dorit să monteze în luna martie 1968 o piesă de teatru cu subiect patriotic – Ajunul străbunilor, de Adam Mickiewicz – în care se critica dur dominaţia exercitată în secolul al XIX-lea de Rusia ţaristă asupra Poloniei. Autorităţile de la Varşovia au interzis spectacolul respectiv, fapt ce a generat o mişcare studenţească de protest, urmată de numeroase arestări din rândurile tinerilor demonstranţi (8 martie 1968) şi de condamnări la închisoare pe diferite termene. În acelaşi timp, aparatul de partid şi principalele instituţii ale statului polonez au fost epurate, persoanele considerate a fi „revoluţionare” sau „nesigure din punct de vedere politic” fiind îndepărtate din sistemul de conducere. Totodată, a fost schimbat din funcţie ministrul Apărării Naţionale, mareşalul Marian Spychalski, în locul acestuia fiind numit generalul Wojciech Jaruzelski, şeful Marelui Stat Major, la propunerea lui Władysław Gomułka şi cu asentimentul Moscovei.
    După patru ani şi jumătate de la evenimentele din Polonia, regizorul Lucian Pintilie a pus în scenă piesa „Revizorul” la teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti. Autorul Nikolai Vasilievici Gogol (1809-1852) plasase acţiunea din spectacolul său către mijlocul secolul al XIX-lea şi înfăţişase cu un realism deosebit brutalitatea, ignoranţa şi venalitatea unor membri ai aparatului administrativ ţarist.
    Regizorul Lucian Pintilie a preluat ideea principală şi a transpus-o într-o nouă formă, satirizând într-un mod voalat pe anumiţi membri ai aparatului administrativ comunist din România. O asemenea „blasfemie culturală” a fost sesizată de „organele de partid şi de stat” după ce premiera spectacolului a avut loc, iar Nicolae Ceauşescu a hotărât pedepsirea lui Lucian Pintilie şi a directorului teatrului, Liviu Ciulei. Totodată, Ştefan Andrei a criticat în mod indirect pe renumitul actor Toma Caragiu şi pe partenera sa din piesă, Clody Bertola, în şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 şi Toma Caragiu a fost eliberat din funcţia de secretar al biroului organizaţiei de bază a P.C.R. din teatrul „Lucia Sturza Bulandra” deoarece a permis jucarea acelei piese şi, mai mult decât atât, a acceptat să interpreteze rolul primarului în acel spectacol.
    Într-un interviu acordat de Cornel Burtică, fostul secretar al C.C. al P.C.R. responsabil cu problemele de propagandă a relatat despre un motiv subiectiv (veridic, în opinia noastră) care a determinat sesizarea „organelor de partid şi de stat”, astfel: „În 1972, Lucian Pintilie pusese piesa în scenă la Teatrul Bulandra. În rolul principal juca marele actor Toma Caragiu. După premieră, ghinionul a făcut să asiste la următorul spectacol unele dintre VIP-urile vremii, între care d-na Maurer şi d-na Pană, care aveau locuri în rândul întâi.
    În timpul spectacolului, unul dintre personaje arunca apă dintr-un lighean. Fiindcă nu şi-a reglat bine tirul, le-a stropit pe cele două doamne. Din acel moment, pentru ele spectacolul a fost un fiasco. Odată ajunse acasă, fiecare dintre ele şi-a convins soţul – care nu le însoţise – că spectacolul era sub orice critică şi că punea în pericol relaţiile cu URSS. Era o şarjă la adresa omului sovietic, fiindcă în spectacol apăreau şi câteva matroane. Soţii, la rândul lor, i-au prezentat lui Ceauşescu spectacolul în culorile cele mai negre. S-au mai găsit şi alţii care, fără să fi văzut spectacolul, i-au şoptit lui Ceauşescu fel de fel de şopârle.
    Ceauşescu m-a chemat şi, pe un ton iritat, m-a întrebat dacă am văzut spectacolul. I-am răspuns că nu. Tot supărat, mi-a spus să mă duc în aceeaşi seară cu Leonte Răutu la teatru. Ne-am dus. Mi-a plăcut foarte mult regia, am râs cu hohote. Am discutat cu Răutu să-i spunem lui Ceauşescu că era un spectacol foarte bun. În plus, Teatrul Bulandra urma să plece în turneu în R.D.G. în câteva zile. Deci, dacă era ceva de corectat se putea face cu calm.
    A doua zi, Ceauşescu a plecat în Bulgaria (la Varna, 27-28 septembrie 1972 – nota P. Opriş), iar din delegaţie făcea parte şi Leonte Răutu, iar eu am plecat în Elveţia la Congresul Partidului Socialist. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ţară în lipsa mea, dar la Berna am primit revista presei în care era un comunicat al Consiliului Culturii [şi Educaţiei Socialiste] care interzicea spectacolul.
    La scurtă vreme, Ceauşescu a convocat Secretariatul C.C. al P.C.R. (la 5 octombrie 1972 – nota P. Opriş) şi ne-a pus în discuţie pe Dumitru Popescu, pe mine şi pe Ion Brad, care era vicepreşedinte al Consiliului Culturii [şi Educaţiei Socialiste] şi răspundea de spectacole. Dumitru Popescu şi cu mine n-am fost de acord cu criticile aduse pentru că-l socoteam un spectacol bun. Decizia a fost, însă, irevocabilă, iar „Revizorul” interzis (subl.n.)”. Rodica Chelaru, “Culpe care nu se uită. Convorbiri cu Cornel Burtică”, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2001, p. 119-120.
    Din păcate, Cornel Burtică a dovedit o memorie selectivă în ultima parte a relatării sale. Procesul verbal al şedinţei Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 infirmă declaraţia fostului secretar al C.C. al P.C.R. responsabil cu problemele de propagandă. La acea reuniune, Cornel Burtică nu a spus în nici un moment faptul că spectacolul era bun, ci dimpotrivă: „Am avut discuţii cu unii tovarăşi şi am fost de părere cu toţii că acest spectacol nu poate fi prezentat, că trebuie interzis odată cu plecarea colectivului teatrului în turneu”. “P.C.R. şi intelectualii în primii ani ai regimului Ceauşescu (1965-1972)”, Arhivele Naţionale ale României, ediţie de documente elaborată de Alina Pavelescu şi Laura Dumitru, Bucureşti, 2007, p. 325.
    La rândul său, Ştefan Andrei a declarat la aceeaşi reuniune faptul că „tovarăşul [Dumitru] Popescu nu a tras suficiente învăţăminte în urma plenarei [C.C. al P.C.R.] din noiembrie 1971. El nu îndrumă şi nu controlează aparatul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. În teatre nu este o atmosferă sănătoasă. La teatrul „L.S. Bulandra” există un grup restrâns: L. Ciulei, T[oma]. Caragiu, C[lody]. Bertola şi încă câţiva care hotărăsc totul. Organizaţia UTC nu desfăşoară activitate. Din institute sunt repartizaţi tineri buni, dar care ajunşi în acest colectiv se strică imediat datorită atmosferei nesănătoase care există acolo (subl.n.)”. Ibidem, p. 326-327.
    În ceea ce priveşte cariera lui Toma Caragiu după interzicerea jucării piesei „Revizorul”, menţionăm faptul că prietenul său cel mai bun, Dan Mihăescu, a reuşit să ofere marelui actor sprijinul moral de care avea nevoie şi, în anul 1973, Toma Caragiu a apărut în studiourile televiziunii române pentru a înregistra celebrele sale monologuri şi momente umoristice „Mefisto”, „Filmul publicitar”, „Despre brad”, „Toma şi Baletul” şi „N-am găsit altă rimă” (textele acestora fiind scrise în colaborare de către Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava şi Aurel Felea).

    Revenim la zilele noastre pentru a face o comparaţie între evenimentele din toamna anului 1972 şi ceea ce se întâmplă astăzi în România. Oamenii politici continuă să intervină pe diferite căi în evenimentele culturale şi mai ales în mass media deoarece sunt deranjaţi de opiniile critice şi “şopârlele” despre care a scris foarte bine doamna Brânduşa Armanca. Trist, dar adevărat, obiceiurile comuniştilor au fost perpetuate şi rafinate de cohorta celor care “s-au lepădat de comunism” în decembrie 1989 pentru a se afla astăzi în fruntea partidelor din România.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)