marți, martie 19, 2024

Big Brother se întoarce. Să profite de criza COVID

Au fost de-ajuns două luni de criză pentru ca state liberale să înceapă cochetăria cu “modelul chinez” de supraveghere electronică a cetăţenilor. Pe fondul de emoţie publică stârnită de pandemie, guvernele lor introduc măsuri de supraveghere digitală care acum câteva luni ar fi generat mare scandal. Sau folosesc starea de urgenţă pentru a suspenda conturi online, în lupta cu “fake news” şi alarmismul.

Nu-i însă un pericol ca Big Brother să se îndrăgostească de noile sale instrumente şi să nu mai vrea să renunţe la ele după ce trece urgenţa? Chiar în cele mai democratice state europene au existat întotdeauna politicieni, funcţionari, oameni din servicii secrete sau pur şi simplu entuziaşti fascinaţi de tehologie care se uită admirativ la “modelul chinez”. Evident, asemenea oameni există şi în România. Vor profita de ocazie ca să-şi promoveze micile hobby-uri legate de surveillance?

În general, vor deveni democraţiile europene mai intruzive cu viaţa personală şi mai autoritare în limitarea dezbaterii publice, dacă tot s-au pornit unii să ceară derogări de la CEDO? Vom avea în Europa în anii ce vin transfer de practici dinspre zona roşie (vezi mai jos) către celelalte? La anul pe vremea asta, va fi cineva în zona verde?

EFOR a făcut alături un sumar rapid cu cele mai problematice măsuri practicate zilele astea în diverse ţări. Hai să sperăm că ne alarmăm noi degeaba. Găsiţi tot materialul în format editat aici.

Distribuie acest articol

101 COMENTARII

    • Excelent raspuns.
      Big Brother era prezent, discret, in mai toate societatile liberale pe care le proslaveau pana ieri apologetii neoliberalismului. Acum i se da mana libera si vizibilitate.

    • Exact! Am fi de-a dreptul proști să credem că toate facilitățile tehnice de surveillance erau în așteptare și doar scrupule de ordin etic îi opreau pe băieții nevăzuți să apese pe butoane!
      Iar în loc de „state liberale”, n-ar fi bine să zicem state „bulo-financiare” ori „Ponzi-democratice”? Să ne bucurăm de viață, cât încă mai suntem în coborâre pe bucățica lină a falezei lui Senecca! Fără prea mari griji pentru viitor, de care se vor ocupa supraviețuitorii, ca deobicei.

    • Adică un fel de „ce-am avut și ce-am pierdut”, nu?! Mai lipsește clasicul chip hollywoodian implantat sub piele.
      Dar hai să vedem lucrurile și dintr-o altă perspectivă!
      Să zicem că n-am avea bigbrother. În cazul pandemiei actuale, cum ar putea fi monitorizați cei infectați? Cu turnători, cu „umbre”, cu vreun colier sau centură cu grenade, care să explodeze la părăsirea domiciliului?! Orice variantă mi se pare nu doar mai absurda, mai puțin eficientă, dar și de câteva ori mai scumpă. Și inflexibila. Un sistem de supraveghere prin telefonul mobil poate fi rapid reprogramat pentru alte scopuri și folosit exclusiv pentru acestea.
      Pe de altă parte, ce se întâmplă cu datele colectate de bigbrother? Da, pot fi stocate miliarde de Bytes de informații pe servere despre orice persoană. Pot fi parțial prelucrate de anumite softuri dedicate, dar până la urmă interpretarea finală aparține tot oamenilor. Date despre aproape 8 miliarde de oameni! E greu de presupus că cei aleși pentru efectuarea unor astfel de interpretări sunt cu toții mânați de interese obscure. Și atunci?! Cine vrea să se uite la site-uri deocheate sau să se plângă de obtuzitatea administrațiilor o poate face fără probleme.

  1. Pana la urma ne vom bucura ca facem parte din Uniunea Europeana, singura care prin capacitatea de impune o anumita relglementare ( asa cum a facut cu gigantii IT americani pe tema datelor personale), prin capacitatea de a ajuta sau scufunda un guvern prin mijloace economice ( asa cum a fcut cu Grecia si partial cu Italia) , poate, odata epidemia trecuta, sa puna capat acestor porniri autoritariste, exacerbate in Polonia si mai ales Ungaria. Cat timp Germania, Franta si statele nordice nu vor derapa, nu ne ameninta niciun pericol, decat daca vom ajunge anesteziati ca ungurii sau exaltati ca polonezii.

    • Nea Ioane,

      Va sigur ca nu vom ajunge in veci ca ungurii sau ca polonezii. Vom fi ce-am fost si nimic mai mult decit atit. Nici macar nu vom ajunge sa semanam cu ei cel putin inca o mie de ani de-acum inainte. Oricine a vizitat Bucurestiul, Ungaria si Polonia va poate confirma ca e vorba de 2 lumi diferite. La fel de diferite ca apa si uleiul.

      • Nu ma refeream la latura economica, ci la reculul democratiei din aceste doua tari. Infrastructura mult superioara si proximatea cu Germania si Austria le-au facut mult mai atractive pentru investitii straine decat Romania noastra, in ciuda derapajelor semnalate. Ar fi multe de discutat pe aceasta tema, inclusiv sustinerea din umbra a dididentei anti-UE a acestor guvernanti, (din parte SUA in Polonia si din partea Rusiei in Ungaria), insa spre deosebire de noi, observ o grija doesebita a ambelor guverne de a absorbi toate fondurile europene disponibile, ceea ce ma face sa cred ca Bruxelles-ul inca mai are parghii de actiune. Probail ca in stilul diplomatiei europene, asteapta sa dispara Putin si Trump din peisaj.
        In UE exista clar o ingrijorare cu privire la ingerintele in viata privata aduse de noile tehnologii disponibile recent , existe grupuri de lucru care analizeaza impactul 5G si a AI, gigantii IT americani sunt luati la bani marunti pe multiple planuri ( GDPR, fiscal, anti-trust…) , nu mi se pare ca am fi intr-un pericol imediat. In situatia actuala, din respect fata de ceilati trebuie sa stam in casa o vreme, disciplinati, astfel incat sa treaca pandemia mai repede si nu ne va urmari nimeni, pentru ca pentru toti guvernantii repornirea economiilor este problema fundamentala de acum, nu urmarirea oamenilor. Daca lumea va aluneca inspre o recesiune profunda, cu sau fara bratari, cu sau fara Big Brother tot la fel va fi pentru orice regim, din oricare parte a lumii.
        Cum bine spunea un alt comentator, @ Cinicul, cei care vor scapa primii de epidemie se vor reface mai usor si vor ramane in frunte multa vreme. In contrast, nu pot sa nu-l remarc pe @ Harald, care tot baga batul prin gard cu nesupunerea civica, ce cauta armata pe strazi- sa le fie rusine, ne vor tine in guvernantii in casa de Inviere, europenii care prin carantina pun in cap economia, in timp de Trump … uite ca a dus America in frunte din nou. Si are toate premisele sa depaseasca Italia, Spania si China si la numarul de morti.
        Chiar ce vom pati, daca un an nu vom merge la inviere? BOR si nu numai, toate bisericile si cultele crestine se afla intr-o situatie de rahat, ori isi pun in pericol statutul respectand carantina si recunoscand implicit ca nu sunt mai presusu de treburile lumesti ori vor avea Romania pe constiinta. In acest moment raspandirea coronavirusului la noi este relativ controlata, spre deosebire de Italia orasele noastre sunt pustii, n-am auzit de incidente intre populatie si politie ca in UK, mortii nu sunt multi, haideti sa ne imaginam ce se va intampla daca de Pasti vom iesi cu miile din casa la spovedit, impartasit cu ligurita unica, inviere, la slujbe si la vizitat rudele si prietenii.

        • @Ioan – ma onoreaza atentia cu care imi urmaresti comentariile :) In UK cum crezi ca s-a ajuns la impunerea preotilor homosexuali si a preotilor femei? Crezi ca au facut credinciosii greva pentru asta sau i-a impus statul?

          Crezi ca prin 1980, Ceausescu si Brejnev si-ar fi imaginat ca se poate si altfel? Te asigur ca peste vreo 10 ani n-ai sa mai recunosti politica europeana. Dar pana atunci te poti imbata linistit cu apa rece :)

          • @Harald- nu te umfla in pene , ca nu-ti urmaresc numai tie comentariile, insa modul subversiv in care actionezi imi creaza o mare placere de a polemiza cu tine. Perioada lungi poti scrie rezonabil, insa uneori, pe anumite teme, te activezi si incepti sa-ti executi programul ca si cum ti-ar fi ajuns nava -mama pe orbita. De cand cu epidemia si cu masurile de carantina, am sesizat cum faci eforturi disperate sa fii cap de afis la toate articolele ( unde sansele de a fi citit sunt mai mari), raspandind mesaje desprinse direct din playbook-ul Rusiei ( enumerate mai jos intr-o ordine aprox. cronologica) :
            -UE nu va ajuta statele membre, mecanismele europene vor incorseta reactiile individuale- s-a dovedit ca UE a reactionat prompt si proportional, pactul de stabilitate a fost suspendat, robinetele cu bani deschise ( nu chiar ca Niagara lui Trump…) – tema este deocamdata inchisa;
            -COVID-19 nu este o problema reala de sanatate, boala este mai usoara ca gripa – evolutia mortilor si viteza de raspandire ne arata contrariul, populatia este ingrijorata iar carantina este respectata- aceasta tema ti se dezumfla temporar, n-ai followeri, nu poti crea agitatie si resentimente fata de autoritati;
            -este buna imunizarea de turma, UE va demola economiile prin carantina- dupa cateva zile de Mighty Mouse- SUA si UK intorc foaia, mai ramane Suedia, o tara cu populatie mica , disciplinata si cu inalta constiint civica ( inaplicabila romanilor, englezilor, americanilor, in general restului lumii);- reactia anglo-americana, efectul asupra burselor, te lasa in offside…
            -guvernele ascund existenta a ceea ce numesti tu un soi de imunitate naturala, ai scris cateva zeci de comentarii cu Diamond Princess si cei aparent 80% rezistenti in mintea ta, in realitate fara contact cu virusul sau in faza de incubatie -inclusiv pe Contributors ti s-a explicat clar, de autori cu competente in domeniu, ca fara contact nu dezvolti imunitate, exista articole care mentioneaza pozitivari ulterioare debarcarii, bun, ai lasat=o balta temporar, s-a mai dus o tema de dicutie…
            -este scoasa armata pe strazi, sa le fie rusine soldatilor si comandantilor, desi pare destul de evident ca politia si jandarmii nu au efectivele necesare pentru impunerea distantarii sociale si multi dintre ei vor fi in curand contaminati. Aceasta tema este folosita ca trambulina spre alte doua teme:
            – vom fi tinuti cu forta in casa de Inviere- sacrilegiu, zbieri tu, desi n-a prea reiesit din comentariile tale de fond de pana acum ( cele din perioadele cand nu se intampla mare lucru in lume) ca ai fi un mare credincios practicant. Ma astept sa fim tinuti in case de Pasti, iar in ritmul actual de evolutie a bolii si cu inca vreo 200.000 de romani asteptati sa se intoarca acasa in urmatoarele zile, scenariul Lombardia devine tot mai probabil, din nefericire…
            -tot ce se intampla acum sunt pasi marunti spre dictatura , spre Big Brother, spre Judge Dredd, spre James Bond -Spectre, spre restrangerea libertatilor individuale si spre monitirizarea noastra medicala. FB si Google ne monitorizeaza de cand si-au pus intrebarea cum ar putea monetiza serviciile lor aparent altruiste. Facebook a fost blocata specific sa adune date despre starea de sanatate a utilizatorior in urma cu cativa ani, cand achizitiona in draci start-up-uri de biotehnologie. O doamnisoara care se visa Steve Jobs in urma cu vreo 10 ani, Elizabeth Holmes si a sa companie Theranos -care urmarea sa creeze dispozitive portabile care sa efectueze analize medicale multiple au fost unul dintre esecurile majore a ultimilor ani in biotech, (in principal din cauze tehnologice insa a fost destul de transparenta, chiar asumata vanzarea informatiilor obtinute catre asiguratori ). Nici pe aceasta directie, suculenta altfel, nu aduci nimic nou, doar aceleasi idei resapate…
            Astept sa vad ce ti se va mai transmite de la Sankt Petersburg…

          • @Harald- in Finlanda armata si trupele de graniceri au fost scoase pe strazi pentru impunerea carantinei in zona de sud a tarii, care cuprinde si capitala Helsinki.

          • @Ioan – ți-a plăcut abordarea lui Trump, meștere? :) A propus chiar el intrarea în carantină a statului New York, făcându-l pe guvernatorul Andrew Cuomo să protesteze. Iar Trump, în nesfârșita lui mărinimie, a acceptat să nu pună statul New York în carantină :) :)

            În statul New York, democrații își transmit funcția de guvernator din tată în fiu, Mario Cuomo a avut și el tot 3 mandate, la fel ca Andrew Cuomo în prezent.

            • Trump s-a făcut de râs! Stilul șefului care știe mai bine decât ceilalți și decide fără să îi întrebe. Nu este pentru prima dată când e nevoit să își reconsidere poziția.

        • @Ioan – ți-am mai scris despre asta, de câte ori auzi despre bombardiere rusești interceptate de aviația britanică deasupra Mării Nordului, misiunea lor e să-mi parașuteze mie ruble la Nottingham, direct în curtea casei. Altceva, cu ce-ți mai pot fi de folos?

  2. Era si pana acum, dar nu urmarea „lumea buna” (de fapt nu stiau cei din „lumea buna” ca-i urmareste).
    Germania obliga Facebook sa blocheze si sa raporteze la politie pe cine vorbeste de rau migratia in masa (chiar si cea ilegala). Si multe altele.
    In SUA pare sa fie un razboi intern in servicii, care incepe sa apara si in pubic de cand cu alegerile din 2016. Apar tot felul de anchete incepute de acoperiti (Hilary cu emailul, tacuta sub tacere si apoi reaprinsa cu o spatamana inainte de alegeri, Trump cu Ucraina etc.). Libertatea de exprimare e valida legal, dar au grija „formatorii de opinie” sa linseze mediatic pe cine se foloseste de ea.
    In UK fac puscarie cei care spun ca barbatii si femeile se nasc, nu se aleg si altele asemenea.
    In Romania… mai are rost? Interceptari SRI neconstitutionale, CNCD, un puhoi de legi care limiteaza exprimarea din toate pozitiile, institutii „independente” care joaca dupa cine e la putere ca CNA, procuraturi, tribunale, ANAF…
    Nu e doar statul, la fel ca in China, marile corporatii participa cu elan revolutionar si nu precupetesc niciun efort pentru instaurarea unui sistem tip China in care ele sa fie privilegiate precum companiile chineze.

  3. probabil vor masura temperatura in mai multe locuri, gen aeroport … eventual daca nu arati prea bine nu te lasa

    ei vor putea supraveghea mai mult, de exemplu politia in belgia a cerut acelor cu software gps, sa faca un sistem astfel incat ei daca organizeaza un filtru toti sa fie directionati prin el si sa nu vada cum s-ar putea ocoli. E clar ca azi nu pot face, dar in viitor asa va fi, si cred ca masina va spune si unde se afla daca nu va fi autonoma si se va duce doar spre filtru

    oricum era problema de timp …, la fiecare eveniment se schimba ceva

    • Harari exagereaza si nici nu intelege ce poate face tehnologia, daca e folosita de „rebeli” :) Sa presupunem ca va fi toata lumea obligata sa poarte bratara medicala. Se pot genera oricand milioane de bratari virtuale si hai sa vedem cum le alege guvernul pe alea reale :) :)

      Exista un mic detaliu pe care majoritatea oamenilor nu-l inteleg: omul e om, iar cardul lui sau telefonul lui nu sunt insusi omul, chiar daca in viata de zi cu zi se face aproximarea asta. In momentul cand omul va fi interesat sa nu stie guvernul unde se afla el, cardul lui sau telefonul lui pot fi raportate simultan in 10 locuri diferite si n-are decat sa-l aleaga guvernul pe cel real :) Bunica-mea avea o vorba: „lacatele sunt pentru oameni cinstiti” :)

      • P.S. un exemplu real: in urma cu vreo 15 ani, aveam niste amici care capturau prin Internet camerele radar de pe drumurile din Germania si instalau Linux pe ele, folosindu-le ulterior la diverse atacuri, tot prin Internet. Uneori le foloseau luni intregi, pentru ca singura solutie a autoritatilor era sa inlocuiasca fizic acele camere capturate de „pirati”. Camera in sine nu mai avea nicio utilitate, ea devenea server Linux si doar la asta era folosita.

        • Exact asa, acum 15 ani. Intreaba-i pe amicii tai daca o mai fac si acum. Acum 15 ani era pionieria IT-ului si a net-ului. Citesc ca acum 30 de ani era destul de simplu sa falsifici un buletin, un pasaport. A trecut vremea. Si acum se mai poate, probabil, dar preturile si efortul e foarte mare, nu e pentru oricine. Ei, asa va fi si cu tehnologia de surveillance. O sa mearga la inceput cu hackerisme ieftine pina se maturizeaza tehnologia dar mai tirziu nu va mai tine. A trecut vremea lacatului. Faza cu numerele false in Londra e banala, probabil costa mai mult sa-i prinda pe smekeri decit se pierde cu aia citiva care fenteaza sistemul. Dar nu cred ca mai dureaza mult. Uita-te in China, citi crezi ca se fofileaza sub radar? Smarphone-urile se vind deja cu soft the tracking default.
          Ia sa vezi tu ce te faci cind asigurarea medicala o sa fie conditionata de trimiterea de date la asigurator. Adica tot: ce faci, unde esti, ce maninci, cit te misti, ce tensiune si temp ai, cum dormi etc. Tehnologia e disponibila, ieftin. Nu suntem departe. Si totul ca sa controlam propagarea virusilui, bineinteles.

          • Asigurarea medicala poate sa contina ce ti se pare tie mai convenabil sa contina :)
            Cat despre supraveghere, cand o sa fie smartphone-ul obligatoriu, mai discutam. Deocamdata inca se gasesc telefoane la casele de amanet si in RO si in UK. Urmareste-le pe alea pana te plictisesti :)

            • Nu e asa deloc.
              Datele pentru asigurarea medicala sunt cele pe care ti le va cere asiguratorul, nu tu alegi. Sau n-ai asigurare deloc.
              Poti sa cumperi smarfoane cite vrei de unde vrei, dar iti trebuie o cartela, SIM. Cind ti-o cumperi, ti se cere un ID. Deja e in majoritatea tarilor UE nu mai exista cartele la liber, pre-paid fara sa fie legate clar de identitatea unei persoane.

              Dar sunt convins ca baietii aia pe care-i stii tu au o solutie :-)

      • Un alt exemplu din Londra de azi: exista mii de camere pentru taxa din zona centrala ( Congestion Charge Zone). Dintre masinile care nu au platit taxa, 10-12% au numere false. Iar cele mai reusite numere false sunt cele care imita masinile de ambasada ale Statelor Unite, Rusiei si Japoniei, care au refuzat intotdeauna sa plateasca taxa, oricate milioane zice municipalitatea ca ii datoreaza acele ambasade :)

      • Mereu dai citate cu bunica ta. Nu crezi ca poti sa faci o culegere de pilde, caci vad ca tu nu ai nicio pilda personala. Ar fi interesant ! Dar preocupari de spart servere alaturi de amici nu mai sunt pilde de urmat? !

        • @Anonimus – pildele mele personale sunt cu soferi, vezi mai jos. Amicii mei cu servere de Linux sunt oameni mai adevarati decat trei sferturi de pe-aici.

      • Cu alte cuvinte. Harari e un prost care nu intelege iar tu un destept care le stie pe toate, Boris al tau e bolnav, ii poti lua locul.

        • @ Ursul Bruno (28/03/2020 la 20:31)

          Multumesc de propunere. Asa s-a rezolvat si cu dilema privind inlocuitorul lui BoJo in perioada asta de pandemie: diasporeanul nostru, romanul crestin ortodox HARALD, atoatecunoscator in toate domeniile si ce-i mai important cu o bogata experienta de afaceri in UK.

        • @Ursul Bruno – nu. Harari e unul la care se uita tot felul de insi care habar n-au cum merg lucrurile in viata reala. Daca stai in fata unui calculator asa cum ti l-a dat Bill Gates, te uiti la Harari ca la icoane :)

          • Eu cel putin i-am citit toate cartile si nu numai o data..
            Dupa a doua citire si „rumegarea” celor citite iti dai seama de luciditatea acestui om si puterea de sintetizare a intregii lumi.
            Recomand fiecaruia cine este interesat sa-l citeasca.

      • Care stat paralel? Era pe-aici un judecator care a demonstrat ca asa ceva nu exista.

        Dar, DA, IT-istilor din privat le-ar placea. Eu de mult spun ca astia sunt capul rautatilor.

        Sa nu-i bagam, totusi, in aceeasi oala si pe IT-istii de partid si de stat. Acestia din urma sunt benigni si asimptomatici dpdv profesional. Ca apa sfintita: nu fac nici bine, nu fac nici rau si nu deranjeaza pe nimeni. Stau pur si simplu 8 ore pe zi la scirbici si isi iau salariul. Atit.

          • Depinde de ora. In timpul programului e de stat. Dupa aia dupa serviciu cand ajunge inapoi acasa redevine privat. E mai complicat cand lucreaza de acasa. E complicat si cand isi aduce un goblen la servciu . E si mai complicat cand e la serviciu 24/7 , cum e dl. presedinte . Ma rog, nu insinuez ca dl. presedinte ar fi complicat.
            Asadar chestiunea cu privat/ de stat e mai mult o chestiune de timp decat una de loc.
            Intrebarea corecta nu este „unde lucrezi” cu variantele de raspuns „la sat” / „la privat”.
            Intrebarea este „cand’.

  4. Big Brother se prăbușește întotdeauna, pentru că depinde de parazitarea adversarului său, o comunitate de oameni suficient de liberi ca să creeze baza tehnologică și de prosperitate/putere pentru a funcționa. Doar că, atunci cînd ajunge să se insinueze în părțile cele mai dezvoltate (și mai libere, altfel nu s-ar fi dezvoltat) ale globului, există riscul să tragă zeci de milioane de oameni în suferință și moarte înainte de a da îndărăt.

    O cultură sau o civilizație care ajunge să moară pentru că nu se mai poate susține economic sau moral se pierde, cu tot cu cuceririle ei. Am pierdut cea mai mare parte din arta și cunoașterea Antichității. Atunci a fost Big Brother, a fost doar părintele și protectorul său, fără de care nu își are rostul, Big Bully.

    Pentru ca epoca de incredibilă înflorire a omenirii (de reducere incredibilă a sărăciei absolute, a mortalității infantile și a tiraniilor pe glob) să continue, avem nevoie de vigilența organizațiilor de tip EFOR – cu toate bubele lor din cap – și, mai important, este nevoie să acționăm noi pe baza informațiilor primite. Altminteri vom fi striviți de Big Brother de două ori: acum, cînd se extinde și apoi, cînd se va prăbuși.

  5. Utilizarea telefonului mobil pe post de brățară electronică nu este neapărat o încălcare a drepturilor omului. Cît timp persoana respectivă reprezintă un „pericol social”, apreciat ca atare de un judecător sau, la limită, printr-o decizie administrativă care poate fi prompt atacată în fața unui judecător, nu este o încălcare mai gravă decît arestul la domiciliu.

    Diavolul se ascunde însă în detalii. Este deja, din construcție, aproape imposibil pentru proprietarul unui smartfon sau al unei tablete obișnuite să își configureze dispozitivul într-un mod compatibil cu securitatea sa și cu respectarea vieții sale private (spre deosebire de situația unui desktop sau a majorității laptopurilor). Altfel spus, o aplicație poate fi oricînd instalată pe un smartfon standard fără consimțămîntul deținătorului și fără ca acesta să o poată opri definitiv sau dezinstala, indiferent dacă legal are sau nu dreptul să reunuțe la ea.

    În plus, nicăieri în lume sau cel puțin în țările citate, nu este impus și reglementat controlul judiciar asupra acestei măsuri limitative de libertate (ca să zic așa) indiferent de cauza medicală sau nu pentru care este luată.

  6. Biologia, biochimia au evoluat enorm în ultimii 20 de ani. Progresul se datorează informaticii, capabile să prelucreze „date oarbe” obținute de instrumente biochimice tot mai sofisticate. Ingineriei genetice i se deschid perspective uriașe, tot datorită informaticii.

    Asta înseamnă că se pot scăpa din laborator viruși (pentru cei care nu-i consideră ființe „virusuri”) cu potențialul de-a decima cea mai mare parte din omenire. Sau să se ajungă la arme biologice cu același potențial. Pandemiei actuale de SARS-CoV-2 îi vor urma altele și altele.

    În fața unor astfel de amenințării soluția este dosarul medical electronic (Electronic Health Records) completat cu orice date despre sănătatea, biologia individului, inclusiv deplasarea sa zilnică.

    Desigur, datele pot fi folosite abuziv, dar se pot dezvolta sisteme de securizare.

    Informaticii folosite în microbiologie trebuie să-i corespundă informatica folosită în sociobiologie.

    Și cunoașterea chipului femeii poate fi folosită abuziv. Cei mai mulți oameni au preferat însă ca să nu folosească burka.

    • Cu alte cuvinte producem virusi periculosi, ii scapam, voit s-au accidental astfel incat sa bagam spaima in oameni ca acestia sa fie dispusi la un control total, halal lume noua !!!!

      • Consider slabă ironia dumneavoastră.

        Orice progres tehnologic, inclusiv cunoașterea pe cale informatică a societății, a comportamentelor indivizilor, a populației sub aspect demografic și biologic, are anumite riscuri. Trebuie să luăm măsurile de contracarare, nu să interzicem cunoașterea, progresul tehnologic. Până la analiza măsurilor de securizare informatică se invocă și riscuri închipuite. Cândva se considera că datorită locomotivei sa va trece de viteza de 20 km/oră și și va crăpa inima în călători.

        • @Omics -:dosarul tau medical electronic nu e dovada de progres tehnologic, e dovada de progres administrativ patologic. Ma ofer sa vorbesc cu cineva care iti poate tripla oricand numarul de pacienti de la orice fel de afectiune vrei tu. Inregistrata perfect in acel dosar medical electronic :)

          • @Harald
            Mă Haralde, mă tu vrei să demonstrezi inutilitatea dosarului medical electronic instigând la comiterea unei infracțiuni împotriva unui sistem de asigurări de sănătate sau de evidență a pers.beneficiare ale acelui sistem?!? Stai liniștit că știu de glumă, dar faptul că dosarul medical electronici ar putea/poate fi fraudat/hacked , etc nu are relevanță.
            Orice sistem, cât de bun, poate fi deturnat, hacked, fraudat, etc. Ei si?!?
            Care e relevanța întrebărilor tale?

            • @JB – ai idee cate tratamente deconteaza in fals medicii? Obsesia de a controla cetatenii nu e folosita in interesul statului, cum ai tu impresia. E deturnata in cele mai private interese, incepand cu medicii deja mentionati si ajungand pana politistii cu acces la datele Interpol.

              Tendinta de crestere a controlului e dovada sesizarii pierderii controlului, iar asta duce la disolutia statului, la fel cum s-a intamplat cu regimurile comuniste. Inclusiv faptul ca regimurile apeleaza la comentatori ca tine, e tot dovada disolutiei statului. Pentru fiecare comentariu scris de mine, tu si tovarasii tai trebuie sa scrieti cate 5-10, pentru ca oamenii stiu sa deosebeasca adevarul de minciuna. Iar asta se poate termina intr-un singur fel: omul intelege care e adevarul din simplul fapt ca ai intervenit tu pe acel subiect :) :)

            • „Tendinta de crestere a controlului e dovada sesizarii pierderii controlului, iar asta duce la disolutia statului, la fel cum s-a intamplat cu regimurile comuniste.”

              I never accept anything about the Government until it has been officially denied; then I know it is true.

            • @Harald
              Si care e relevanta ca unii incearca sa deturneze sistemul card-ului medical, etc catre interesele lor proprii?!?
              Singura intrebare care se pune e: folosirea acelor date e legala sau nu?!?
              Pai….din descrierea ta rezulta ca nu. Prin urmare….multa parnaie ar trebui sa ii astepte pe cei care acceseaza, deturneaza, folosesc in orice mod datele (personale sau nu) fara drept.
              E problema card-ului de sanatate?!? E problema ID card, problema pasaportului biometric, etc?!?

              Consideratiile tale ridicole despre mine o sa ma faca intr-o zi sa raspund cu aceeasi moneda. Si crede-ma ca stiu sa o fac. Am un bagaj suficient de aluzii stravezii, invective subtile si unrestricted imprecations.
              By the way, continua sa ne psihanalizezi. Esti comic.

        • N-am inteles, pt ce este nevoie ca individul sa fie cunoscut pana in maduva oaselor ? S-au creat sisteme de control dintre cele mai sofisticate datorita progresului technologic dar nu suntem in masura sa asiguram cele mai elementare masuri de protecte, masti, combinezoane, ochelari de protectie, in Europa occidentala si SUA lipsa acestora provoaca tragedii. Am devint paranoici, in nebunia de control si eficentizare am uitat de cele mai esentiale lucruri, de sapun si hartie igenica indestulatoare.
          Europa a dormit in papuci, am privit criza din China la TV crezand ca nu ne priveste, e departe, miile de avioane au circulat nestingherite carand virusul in intrega lume.
          In Italia dupa instaurarea zonelor de carantina oamenii mergeau in continuare la schi in Alpi unde carciumile au devenit focare de infectie, de acolo virusul a pornit in intrega Europa occidentala. mai putin in est, ei fiind mai saraci, nu-si pot permite in masa acest lux.
          Nimeni nu a tras nici macar in cel de al 12 ceas alarma, decidentii tremurand ca nu cumva industria asa fie afectata, acum e pe butuci datorita unor politici imbecile. Intreaga clasa politica europeana, mai ales cea occidentala, niste ageamii care ar trebui trasi la raspundere dupa terminarea nebuniei pt neluarea masurilor la timp care erau strict necesare in vederea apararii populatiilor, acum este prea tarziu, situatia este scapata de sub control.

          • Carantina costă enorm. Ne eram pregătiți pentru ea din punct de vedere medical. Dar economic nici nu ne puteam pregăti. Deci soluția este – cum cârtesc unii speriați de pagube – evitarea carantinei, care este de Ev Mediu și ne poate întoarce în Evul Mediu.

            Și cum evităm carantina, fără cunoașterea populație biologice a oamenilor?

            În China a fost și urmărirea bolnavilor și carantină locală (în provincia Hubei, de zeci de milioane de oameni). În Coreea de Sud a fost numai testarea și urmărirea „organismelor umane”. Și au reușit să stopeze pandemia. Fără „imunizarea naturală masivă” preconizată de bolnavul liberal Boris Johnson.

            • Nu putem sta „la infinit” in carantina, se va instala anarhia, acum o singura scanteie putand provoca haos. In Italia si Spania, adevarat intr-un numar restrans, au fost devastate supermarketuri, sunt oameni care nu mai au nici un venit, Italia incepe sa imparte bonuri pt cumpararea de bunuri necesare. Pana cand se va putea rezista ? o luna, 2 , 3 , nimeni nu stie.
              Trebuie discutat despre planuri de exit in carantina, medicina si cercetatorii neaputand sa evalueze pagubele sociale si economice, ei sunt raspunzatori pt evaluarea bolii.
              Politicul este cel care acum trebuie sa-si asume aceste hotarari cu toate riscurile asa cum, si-au asumat riscul de a nu lua masuri la momentul oportun.
              Nu vad nici un motiv intemeiat ca populatia tanara sa stea inchisa timp indelungat, ei vor trebui scosi primii la munca, la nevoie si elevii si studentii cel putin in camp si agricultura, ca pe vremea lui Ceasca, si nu benevol, obligatoriu.
              Intreprinderile pot fi pornite tot cu tineri, avem multi tineri bine pregatiti profesional, pot prelua sarcini importante care au fost si sunt ocupate de mai varstinici datorita hierarhiilor profesionale, in multe cazuri inoportune.
              Exista riscul ca acesti tineri sa se imbolnaveasca insa riscul ca ei sa devina pacineti pt medicina internsiva este redus si este inadmisibil cum acesta cateva exemple sa fie folosite in continuare pt impunrea unor masuri drastice pe termen nelimitat.
              Exitul trebui sa fie unul treptat, pe categorii de varsta si vulnerabilitati medicale, individuale altfel vom fi confruntati cu probleme si mai mari decat exista.
              Virsul va bantui lumea pana la gasirea unui tratament adecvat si vaccin, pana atunci insa este nevoie sa functionam in stare de avarie, economia, fluxul de bani si servicii vitale trebuie reluat, nu exista alt drum.
              Deocamdata suntem anesteziati cu parole si sloganuri, sa rezistam izolati cat putem, va veni momentul cand nu se va mai putea.
              In Europa cel putin, politicienii nu sunt in masura sa prezinte aceste planuri, sa le discute, sa ridice moralul populatiilor traumatizate, sa le ofera speranta, un orizont.
              In schimb suntem tot timpul chemati la rabdare, rabdare, pana cand ?
              N-am auzit nimic despre concentrarea activitatilor de cercetare la nivel european, fiecare cauta dupa cum poate medicamentul minune si vaccinul, este aceeasi gandire competitionala, cine fi primul in gasirea solutiei.
              Sunt convins, daca toti si-ar uni fortele timpul in care ar apare solutii viabile s-ar putea reduce considerabil.
              Suntem inca departe de un plan „Marshall” de care este nevoie pentru depasirea crizei.

            • Cam devreme sa discuti de iesire in Romania, nici n-am atins varful
              Daca ne-am plictisit deja dupa o saptamana de carantina, cand cele mai scurte prognoze sunt de o luna, e cam grav.
              Nu mersul la munca mi se pare mie riscul major, ci weekendul de 1 mai :)

            • Sorin Ionita: „Nu mersul la munca mi se pare mie riscul major, ci weekendul de 1 mai :)”

              Dr. Ron Paul On Coronavirus Panic: The Real Danger “Is The Government’s Overreaction”

              Eu pe cine sa cred? Pe dr Ionita, pe dr Paul, sau pe caricaturistul Ben Garrison?

              Temerea mea e ca, daca oprim economia o luna sau doua, n-o sa mai murim de gripa, ci de foame.

            • De ce va impacienteaza 1 Mai atat de mult ? restrictiile vor ramane valabile si pe 1 mai daca autoritatile considera ca ar fi bine sau faceti referire la varful pandemiei care va putea avea loc de 1 mai ?
              Romania mai poate iesi cu un ochi albastru din criza daca masurile vor fi respectate si impuse de autoritati, tocmai de acceea psihologic este necesara inceperea discutiei de cum va putea arata viata de dupa criza si cum vad autoritatile depasirea ei,
              trebuie redata speranta oamenilor si ridicat moralul colectiv, rolul presei din pacate devine din ce mai nociv ea aruncandu-se in continuare numai pe stiri negative.

    • tema aceasta e dezvoltata un pic, nu mult in Life 3.0

      Sunt metode soft sa-i faca pe toti sa poarte aceste bratare (nu se stie daca e bratara sau altceva, implant de exemplu).

      De exemplu, daca esti astfel monitorizat (la inceput pentru anumite categorii de bolnavi si anumiti parametri) vei avea o asigurare medicala obligatorie mai ieftina, pentru ei e o sansa de viaata. Cu timpul in pasi mici se va extinde si la acei sanatosi, copii. Acesti copii cand cresc mari nu vor mai protesta, li se va parea ceva natural. O sa mareasca numarul de parametri cititi si va deveni obligatoriu. In paralel se vor imbunatati foarte mult tratamentele pentru bolile cunoscute, asta e morcovul. Faptul ca vor fi si X% poate abuzuri, nu deranjeaza mare lume …, important e big brother sa aiba grija marea masa sa o duca binisor.

      Se pot imagina inca o multime de scheme de acest gen. Parerea mea, este ca vom trece prin toate schemele, e inevitabil, nu se poate opri, nu se mai intoarce nimeni la medicina cum o tin eu minte din sec. trecut.

      • @ion – da. Numai ca intr-o zi Uniunea ta Sovietica s-a facut tandari, iar tu n-ai inteles nici pana acum de ce :)

        Cand cresti controlul asupra populatiei peste o anumita limita, baietii inteligenti se mai regasesc doar de partea cealalta a baricadei. Am prins vremurile cand aveam grupa sanguina in buletin, plateam taxa la CEC pentru iesirea din tara fiindca asa voia Vacaroiu, dar stateam in Germania si Romania nu obtinea nimic din asta. Crezi ca acum obtine ceva? :)

  7. Nu puneti in aceeasi oala creditul social chinez (chestie cu adevarat infernala) cu localizarea temporara a telefonului din alte tari, ca nu-s la fel.

    Pe principiul asta, regulile de circulatie sunt o inchisoare care ne tine prizonieri cu linii continue si duble. Iar tot ce e pe baza de act de identitate, cum ar fi zbotul cu avionul, e echivalent cu a avea codul tatuat pe mana ca in lagar.

    Iar pacientul de la Gerota este un luptator martir pentru libertate liberala.

    • Pai, nu ne tine nimeni prizonieri cu linia dubla continua. Cand merg cu 180 pe DN-2, merg calare pe axul central. Cand vine o masina din fata, o las la 140 si revin in banda mea. La 180 am 50 de metri pe secunda, un om care apare pe marginea drumului la 200 de metri in fata, are la dispozitie maxim 4 secunde sa ajunga in fata masinii, altfel am trecut deja de el. E mai periculos sa mergi cu 110 decat cu 180, desi pare greu de crezut :)

      Si analogia cu avionul e falsa, avionul nu e singurul mijloc de transport, iar la celelalte nu ti se verifica identitatea.

        • Traiesc in UK si merg si pe M25 cu 110 mile pe ora, la fel cum merg si pe DN-2 cu 180. Recunosc ca nu cu aceeasi masina :)

          Daca nu incalci regulile, n-ai sa stii niciodata pana unde poti ajunge. Stiu ca pare greu de crezut, dar n-am luat niciodata puncte de penalizare pe permis, desi il am dinainte de a se introduce ele in RO. In ultimii 10 ani am doar o amenda de 30 de lire, fiindca am ocolit o masina de politie, mergand cam cu 5 mph, cand ei incercau sa inchida un drum.

          • Ca orice roman verde Harald incalca regulile sau legile tarii in care locuieste indiferent ca e UK sau Romania si asta n-ar fi nimic daca nu s-ar si lauda in gura mare ca o face, aratand astfel cat de smecher poate fi el,sau ” rebel ” testand limite.
            Desi nu-i doresc s-ar putea ca vreun accident nefericit sa-i bage mintile in cap.

            Pentru cei care nu au aflat inca in UK viteza maxima pe Motorways si Dual carriageways este de 70 mph iar el se lauda ca merge cu 110 mph.
            In Romania pe autostrazi e de 120kmh iar el merge cu 180 kmh.

            Desi nu-i doresc asta s-ar putea ca vreun accident nefericit sa-i bage mintile in cap ca, nu-i asa,lebada neagra nu stii de unde apare !

            • @sile1 – pentru cei care n-au aflat, în UK au existat și cazuri când 700 de mașini depășeau in corpore viteza legală cu peste 20 mph și nu s-a emis nicio amendă fiindcă ”asta era viteza traficului, cine ar fi încetinit ca să respecte limita legală ar fi creat chiar prin asta un pericol.” Chiar și în România de azi, acum nu se mai interzice oprirea în anumite condiții, ci ”oprirea voluntară”, ca dovadă că legislatorul a descoperit diferența dintre ele :)

              Spre deosebire de lumea comunistă în care îți place ție, în UK orice lege poate fi încălcată ”for a good reason”. Până și punctele de penalizare de pe permis le decide un judecător, nu polițistul Gheorghe, ca în România. Insistența cu care îmi dorești accidente, chiar în timp ce negi asta, e de competența unor cabinete de specialitate, în mod sigur există așa ceva și în RO.

              Separat de asta, viteza maximă real admisibilă pe un sector de drum depinde de condițiile de trafic. Adică poate să fie legal 100 km/h, dar eu merg cu 40 km/h, dacă atât permit condițiile de trafic la acel moment. Iar asta apreciez eu. Nu tu și nici polițistul. Vestea proastă e că asta se aplică și în sens invers: dacă în Germania anumite condiții de trafic permit 230 km/h, de exemplu, atunci de ce n-aș merge cu 180 în aceleași condiții de trafic, în RO sau UK?

            • @Sorin Ioniță – se pare că facem progrese, după ce te-ai străduit de-atâtea ori să mă determini să comentez sub numele real, acum m-ai declarat mitoman :)

    • @pandemicum – in orice tara exista imunitati neoficiale, doar ca nu sunt peste tot aceleasi. De ex.in Ro nu prea ai sa vezi soferi de TIR purtand centura, merg cu magneti de hard-disk pe cablul care iese din cutia de viteze ca sa nu inregistreze nimic tahograful, circula cu 70-80 km/h prin localitate dupa colegu’ cu statie samd.

      In UK le pune lant cu lacat pe roata daca nu si-au facut timpii de odihna, dar sunt alte categorii de masini cu imunitate de facto, pe care nu le opreste politia niciodata. Am crescut printre soferi si stiu sa ma port cu ei, inca nu intrasem la scoala, dar mergeam toata ziua cu basculante prin oras. La 3 dupa-amiaza, cand termina taica-meu programul, trebuia sa faca investigatii prin garaj, sa afle cu ce sofer sunt plecat in cursa si unde, ca nu erau telefoane mobile pe vremea aceea.

      Cel mai frumos compliment din viata mea l-am primit de la un sofer, tot cam in urma cu 15 ani. Ramasesem singur, fara masina, intr-un orasel de 2 lei, iar microbuzul lui era deja plin. Dar cand l-am intrebat daca mai are un loc si pentru mine, a raspuns: „pentru dvs? Va las la volan si merg eu pe scara, daca nu mai am loc altfel”. Iar cand un sofer de TIR povesteste ca l-a luat pe un tip dintr-o parcare si l-a dus 1.500 km pana unde avea treaba, despre mine era vorba :) Asta se intampla cand „lasi loc de buna-ziua”, cum spun ei.

      • @Harald
        Mai Haralde, de ce nu uzezi tu, aici, de acelasi bun simt si rezonabilitate cu care te lauzi in rel.cu truck drivers?!? Moderatia strica?!? Din cate spui NU.
        Reflecteaza la randurile de mai jos.
        „Socrate a fost primul individ din specia noastră care a fixat regulile lui „a sta de vorbă” cu un scop bine precizat. Este nevoie, le spunea el celor cu care intra într-o discuție, să ne întâlnim, după ce ne-am pus eurile în paranteză și am uitat de „dreptatea fiecăruia”, într-un loc aflat mai presus de noi și care ne înglobează pe toți. Condiția dialogului e atingerea acelei regiuni impersonale a spiritului, numită logos, „rațiune”, în care singurul lucru important e adevărul. Cei ce dialoghează semănă cu o ceată de vânători cărora vânatul, odată capturat, le aparținea tuturor. Dar dacă e așa, se poate discuta cu oricine? Se poate porni la vânătoarea regală a adevărului cu vânători care, la plecare, au deja propriul lor vânat în desagă? Nu cumva există oameni blocați într-o prezumție de cunoaștere care îi face inapți pentru căutarea liberă a adevărului?” (text dintr-un art.al lui G.Liiceanu, aici pe contributors)

        • @JB – cu postacii Berlinului nu se pot aplica reguli de bun simt. Daca il intreb ceva pe un sofer de camion, imi spune parerea lui despre. Pe tine nici nu e nevoie sa te intreb nimic, imi spui non-stop parerea lui Merkel despre orice, asezonata cu panseuri despre maretia Rusiei. La fel si @Ioan, doar ca el glorifica mereu China. Cat timp ce aveti voi de spus se poate afla identic de la zeci de alti activisti, iar asta fara crizele voastre de nervi si victimizarea permanenta, esti cam ultima persoana indreptatita sa solicite buna credinta. Eventual negociaza prioritatea asta cu @Ioan :)

          • @Harald
            Bizarul caz al lui mad Harald from UK….. Asta e! N-avem ce face.
            Curios, foarte curios cum celor care te contrazic le refuzi dreptul la propriile convingeri, la pct.de v.diferite de ale tale. În opinia ta, sunt neapărat năimiții unei cabale pe care, subtil și erudit fiind, ai decelat-o.
            Dubitativul nu-ți încape-n cuget. Convingeri ferme, exclusiv!!
            Porți războaie personale pe baze false (nu absolut toate). Pretexte pentru antipatii manifeste.
            Bravo!

  8. In momentul in care mor intre 700 si 900 oameni pe zi statul are datoria sa faca ceva, adica sa protejeze cetatenii. O parte, ca majoritatea celor care posteaza pe contributors, sint iubitori de libertate absoluta, care in situatia de fata implica si libertatea de a-i contamina pe ceilalti (vazuta la iresponsabilii care au calatorit desi stiau ca sint infectati).

    Cred ca restringerea libertatii de miscare pe o perioada limitata e un pret destul de mic pentru a salva viata semenilor nostri, in special a celor care se afla intr-o grupa mai expusa mortalitatii.

    Sa nu ne amagim cum ca telefoanele nu ar fi fost susceptibile de a fi supravegheate si inainte. Adica acceptati sa va dati numele la cumpararea unei cartele si nu va imaginati ca telefonul dv poate fi urmarit in legatura cu numele dv? Sa fim seriosi …

    Bineinteles ca monitorizarea prezentei poate fi folosita de autoritati si pentru a afla cine participa la o demonstratie (asta ca exemplu de folosire abuziva) dar e greu da facut intr-o democratie unde lucrurile ies repede la suprafata.

    Intr-o tara ca Romania care are un record in ceea ce priveste politicienii trimisi la inchisoare (mult mai putini totusi decit ar fi trebuit si pentru motive mult mai putin serioase decit cele reale), cu o alternanta la putere constanta, cred ca pericolul nu e atit de mare. Romania nu e China.

    • si cum ii protejeaza statul ? trimitind soldatii pe strazi cu humveeurile (primite de la americani) si destu’ pe tragaci sa mpuste virusul ? sa fim seriosi, mascaricii vor sa si afirme utilitatea, sa si justifice lefurile si pensiile speciale. un stat puternic este cel cu spitale bine dotate capabil sa si trateze bolnavii si nu unul care i bate cuie n usa si scoate pistolarii pe strada. aia s scosi in rusia si china nu ntr o tara civilizata

      • Una n-o exclude pe cealalta. Da, ar fi ideal ca spitalele romanesti sa fie bine dotate dar asta e o cu totul alta problema, asa cum e si cea cu lefurile speciale (nu ca as fi de acord).
        Cazul Romaniei nu e deloc singular, ca doar nu le-a trecut prin minte guvernantilor romani vreo idee originala care sa nu fi fost pusa in aplicare inainte in occident. Si pina una alta situatia in Romania nu e atit de rea …

        PS Inteleg sa va jeliti atunci cind masurile vor ramine si dupa pandemie, ceea ce mie mi se pare imposibil si inimaginabil.
        PS2 O intrebare si mai interesanta e de ce nu iese lumea pe strazi sa protesteze impotriva controalelor din aeroporturi? Vi se pare logica balanta controale/costuri?

        • „Mașinile poliției, jandarmeriei și poliției de frontieră, aflate în patrulare pe timp de zi, vor difuza, în perioada stării de urgență, prin sistemul de avertizare acustică din dotare, primele trei strofe ale imnului de stat, potrivit unui ordin al ministrului de Interne Marcel Vela.”

          You couldn´t make this up:)

          De unde oare or scoate exemplare atit de timpite? Majoritatea romanilor pe care-i intilnesc par oameni normali. Cum de ajung cretini de genul asta la conducere?

            • Ar trebui sa fiu mult mai suparat pe coruptia politicienilor incapabili sa faca lucruri elementare ca spitale sau autostrazi dar chestia asta cu masinile cu megafoane mi se pare ca dintr-un film suprarealist. Si mai bizar ar fi fost sa cinte liturghii … Macar pe asta n-am trait-o!

            • Dap! Este mult mai bine fara exemple. Nu de alta, dar se poate interpreta in cine-stie-ce fel, iar unii dintre ei se pot supara.

          • Problema cu cantecul asta Desteapta-te romane ,devenit imn national si susurat in urechea romanului de pe la 1848 e ca nu a reusit sa faca exact ceea ce si-a propus autorul lui sa faca, adica sa trezeasca in romani dorinta de a se destepta.

            Dovezile ca asa stau lucrurile ar putea fi constituite din locul „fruntas „din coada Europei si din „performanta ” clasei politice care reprezinta,in fapt, oglinda societatii.
            Deci nu trebuie sa ne miram ca niste cretini au luat masura intonarii imnului prin portavoce.

            N-as mai vrea sa mentionez faptul ca subtirica elita intelectuala este la fel de atomizata acum ca si intotdeauna.

    • Teoria ta porneste de la premiza falsa ca tu ai putea trai necontaminat. Asta e valabil pentru HIV, care nu te poate contamina prin respiratie. Virusul asta actual va fi prezent peste tot in iarna viitoare, la fel ca virusul gripei comune. Ai sa fii contaminat atunci, daca nu acum. Cei 80% de pe nava de croaziera care nu au fost afectati in niciun fel, au fost probabil contaminati cu virusi suficient de similari in trecut. Nu orice virus care isterizeaza publicul e absolut nou :)

      Si nu e vorba de libertate absoluta, libertate absoluta vor cele care ar fi gata sa umble in costumul Evei pe strada. Dar asta e deja din alt film.

      • Nu, premiza ta e falsa. Premiza e ca s-ar putea ca virusul sa muteze si sa apara o forma mai usor tratabila. Premiza e si ca mai tirziu o sa apara si un vaccin.

        PS Eu sint pt libertatea de a umbla in costumul Evei. Nu ma deranjeaza deloc:)

        • Oricine promoveaza asemenea libertati ar trebui mai intai sa-si vada fiica adolescenta mergand asa pe strada, sa vedem ce parere are. In casa nu te impiedica nimeni, de ce n-ai invatat-o sa umble asa in prezenta ta? :)

          • Lou Reed zicea: „I was getting so sick of this right wing republican shit/ these ugly old men scared of young tit and dick”

            Ar fi minunat daca n-ar mai trebui sa ne imbracam conventional (a merge gol e doar o extrema nefezabila la latitudinele europene) si daca oamenii nu ar mai fi judecati dupa haina ci dupa ceea ce sint. Lumea occidentala uniformizata (costum/cravata) nu e departe de cea maoista din anii 50-70.

            • Modelul meu e Richard Branson, la capitolul ăsta. De câte ori l-ai văzut pe el în costum? :) Dar în rest ai dreptate, costumul e de fapt un fel de uniformă, transmite mesajul că purtătorul lui se încadrează într-o ierahie pe care se poate baza și care se poate baza pe el. Altfel spus, costumul transmite mesajul că respectivul are un stăpân :) :)

              Problema cu costumul Evei e alta, se folosește pentru demasculinizare. Presupun că îți poți învăța fiica să umble așa în prezența ta, dar o să aibă grijă maică-sa să ajungi la închisoare pentru asta :)

            • Du-te ma’ Harald, chiar ? Richard Branson ? Nu crezi ca-ti pierzi vremea pe aici si vei ajunge sa-ti ratezi visurile? La cat scrii tu, nu-ti mai ramane timp si de facut bani si nu cred ca Putin plateste asa de bine, chiar si in ruble. Probabil ca ai si studiile lui Richard Branson, nu? Scoala vietii! De aia vorbesti tu cu atata lejeritate de imunitatea la coronavirus dobandita prin contactul cu virusuri asemanatoare. Pentru ca ti se pare de bun simt. Nu? Am avut alaltaieri seara, la „Romanii au talent!”, pe unul care dilata timpul si construise saracu’ o masina antigravitationala cu aer comprimat.

  9. Aha, deci securicii profita de Pandalia de cavit 19…. nu ma asteptam deloc la asa ceva din partea lor …. mizerabilii !
    Totusi ca ati zis de CEDO , stiati ca de zece ani incoace mai mult de jumatate dintre judecatorii CEDO nu au avut si nu au nici un fel de studii juridice ? Mai mult de 50% dintre ei sunt persoane avand alte pregatiri/ scoli , delegati la CEDO de ONG-uri, de „societatea civila” fara a avea nici un fel de pregatire / experienta juridica. Vorba aia, nu e prost cine cere derogarile.

      • „Tudorel Toader a fost trimis acolo de soc civila”

        Sper să se înțeleagă că sunt de acord pe de pli cu @dan, dar…

        …La CEDO, nu , dar la rectoratul Universității Al I Cuza, da!

        Și n-aș scrie despre asta, că nu mă pricep îdeajuns la domeniu, dar sunt sigur că am auzit din partea domniei-sale cel mai prost Raport al Ministerului Justiţiei în baza căruia ministrul Tudorel Toader a solicitat revocarea procurorului şef al DNA.

        Nu contează, până la urmă că motivele au fost inventate, decizia a fost în mod evident una politică, de subminare a Justiției etc. Dar, un profesionist ar fi „ambalat pretextele acelea într-un mod cât de cât credibil…. Nici măcar nu a avut contracandidat! Mi-e rușine!

        • Erată.
          Întrucât sensul textului este cu totul altul decât am dorit…

          …Cu scuze pentru cei care dau atenție comentariului meu modest, îi rog ca, în loc de „Sper să se înțeleagă că sunt de acord pe de pli cu @dan”, să citească „Sper să nu se înțeleagă că sunt de acord pe deplin cu @dan”.

          Desigur, tastatura este cea vinovată pentru eroare. Vă mulțumesc pentru înțelegere.

  10. Un caz simplu din Varşovia:
    O familie (mamă, fiu şi fiică) se întorc din Dubai cu avionul (vacanţă). La aeroportul din Varşovia li se spune să meargă acasă şi să se autoizoleze timp de 14 zile.
    A doua zi, la ora 6.00 dimineaţa, fiul merge la magazinul din colţ pentru a cumpăra mâncare.
    La prânz, fiul pleacă din nou de acasă deoarece se plictisea, apoi se întoarce. După 5 minute apare şi un echipaj de poliţie la domiciliu şi o întreabă pe mamă, aflată pe balcon, dacă are nevoie de mâncare. A doua zi, situaţia se repetă.
    De unde au ştiut poliţiştii de plecarea fiului din casă? Familia a comunicat autorităţilor de la aeroport numerele de telefon mobil şi fiul a ieşit din casă cu telefonul la el.
    În a treia zi, vecinii au început să sune la poliţie pentru a raporta ce se întâmplă cu familia respectivă.

    Prima concluzie: familia respectivă nu a luat în serios avertismentele primite la aeroport. După ce au văzut reacţiile vecinilor, au înţeles, în fine, că nu este de joacă.

    A doua concluzie: În tabel, domnul Sorin Ioniţă a scris greşit, în dreptul Poloniei („obligatia celor carantinati sa transmita periodic selfie cu geo-tag”). Nu este vorba despre o obligaţie, ci despre o recomandare a autorităţilor poloneze. Ai dreptul să nu instalezi aplicaţia respectivă pe telefonul propriu. Verificarea se face oricum de către echipajele de poliţie, de cel puţin două ori pe zi, prin deplasarea acestora la domiciliul celor aflaţi în auto-izolare. Poliţiştii întreabă dacă ai nevoie de mâncare şi îi ajută pe cetăţeni să procure hrană, fără a le permite acestora să se deplaseze la magazinele din apropiere.
    Aplicaţia geo-tag le permite autorităţilor să uşureze acţiunile poliţiştilor, fără o deplasare permanentă a acestora la diferite persoane aflate în auto-izolare.

    • cu ceva vreme in urma am fost oprit de un echipaj la un filtru de rutina intr-un moment in care nu aveam nici un fel de act la mine; doar am suflat in fiola, iar de identifificare s-au ocupat politistii pe loc, accesand baza de date; nu m-au amendat;

      ieri-alaltaieri am fost oprit sa prezint Declaratia pe proprie raspundere; doar s-au uitat pe ea si pe cartea de identitate si atat;
      nu au verificat nicidecum intr-o baza de date posibilitatea sa fi fost in carantina sau in regim de izolare, sau testat pozitiv;
      doar producem hartii si amenzi aiurea;

      nu folosesc telefon cu GPS, ci doar unul cu taste, care nici ala nu e pe numele meu, ci de serviciu;

      • pai cam ala i interesul, sa se nfoaie n masinile cu girofar si sa te goleasca la buzunar. din ce sa i plateasca „statul” ? ala i job ul lor. prosti gramada (asta i criteriul de selectie) si docili fata de jupin (care i umfla leafa si l scoate la pensie in „floarea vietii” ) . cei mai multi sint odrasle de militieni si rupti n fund bucurosi ca i imbraca si ncalta statul. de unde profesionalism la astia ?

  11. Desigur avem dreptul sa ne ingrijoram in legatura cu masurile luate in prezent de unele state ,masuri care ,prin extrapolare, le putem considera aplicabile si dupa trecerea pericolului asta major reprezentat de Covid-19.

    Cred insa ca despre acest lucru ar trebui sa discutam intens si apasat dupa disparitia epidemiei, in cazul in care vom constata ca libertati fundamentale vor fi incalcate grosolan de vreun Big Brother.
    ( Apropo poate ar trebui sa-l definim clar pe acest Frate azi,cine ar putea fi el in societati cu practica democratica indelungata,asta pentru ca in romanul lui George Orwell ,”1984 „stim cine era el )

    Deocamdata insa e necesar sa aplicam principiul :

    In situatii exceptionale,masuri exceptionale. Punct

  12. Dar e oare bine ca BigBrother sa lipseasca de tot? Lipsa lui BigBrother inseamna apariatia multor frati mai mititei si apoi haosul nu e departe. Sa ne amintim de Romania de inceput, unde SOV numea seful SRI, Voiculescu era presedinte de Senat, fiecare judet avea si chiar si acum mai are cel putin un baron local. Big Brother e necesar, in special acolo unde cultura e ca in Romania. Chiar si Putin era si inca mai e necesar pentru rusi, haosul se instalase in Rusia si momentul in care Rusia sau parti din ea ar fi putut sa devina cu adevarat periculoase si pentru restul lumii nu era departe. Parerea mea este ca Big Brother se estompeaza pe masura ce nu mai e nevoie de el, pe masura ce oamenii devin mai constienti de rolul lor de cetateni, mai implicati si nu in ultima instanta solidari cu „celalalt”, cu strainul de alaturi.

    • Daca Big Brother nu ar necesita resurse de toate felurile, teoria asta ar putea fi valabila, iar Brejnev si Ceausescu ar fi avut cele mai reusite regimuri imaginabile. In practica, cine detine puterea si dispune de Big Brother nu se poate abtine sa aloce resurse peste cat poate suporta acea societate.

      Exemplele din anii 90 sunt generate tocmai de oameni formati in asemenea regimuri, adica o multime de mici Ceausesti au aparut tocmai fiindca a existat primul. Uniunea Sovietica s-a dezintegrat, iar Rusia de dupa Putin se va mai dezintegra inca o data. Romania are noroc fiindca existenta ei e un armistitiu convenabil pentru toate natiunile din jur.

    • „Sa ne amintim de Romania de inceput, unde SOV numea seful SRI…”

      Păi, și care este schimbarea? Acel „deep state”, care în România are mari părți aflate în serviciul „statului paralel”, ori sunt parte a structurilor acestuia, se ocupă în continuare de aceleași activități…

      … De la dezinfectanții, gen Hexi, ori măscuțele model Uzunu, achiziționate prin firme-bidon ale SRI, ori ale apropiaților, la oligarhii cunoscuți despre care tot scriu de mi s-a tocit tastatura: https://www.g4media.ro/achizitii-in-sanatate-o-firma-detinuta-de-un-off-shore-din-cipru-are-contracte-de-40-de-milioane-de-euro-cu-spitalele-publice-numai-in-ultimul-an-in-spate-este-un-alt-off-shore-controlat-de-patro.html

  13. In Zona verde ramane America, evident. Deja CE lucreaza la implementarea unui sistem de tip Blockchain/DLT prin care vor urmari totul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro