Home » Media / Tech » Citesti:

Birocratia si computerele

Mihai Badici iulie 16, 2016 Media / Tech
12 comentarii 982 Vizualizari

Am urmărit cu atenţie discuţiile de săptămânile trecute legate de măsurile de debirocratizare a administraţiei; cum fac parte şi eu dintre „supuşi” mă intersectez din când în când cu diverşi funcţionari, ca tot omul. Pe de altă parte, am o oarecare idee despre cum funcţionează implementarea de software în administraţie, pentru că de-a lungul timpului m-am intersectat uneori şi cu acest domeniu.

Mai întâi o observaţie care, deşi ar trebui să pară banală, văd că e oarecum uitată: termenul „birocraţie” a devenit peiorativ, lucru care ne împiedică să vedem evidenţa: birocraţia înseamnă administraţie, un stat modern fără „birocraţie” nu are cum să funcţioneze. În vremea fanarioţilor, birocraţia era minimală, totuşi nu cred că regretă cineva regimul respectiv.

Ceea ce ne deranjează de obicei este forma kafkiană pe care birocraţia a luat-o în România. Aici aş veni cu a doua observaţie, care de fapt e o paranteză: părerea mea ( dacă într-o viaţă următoare aş rămâne în mediul umanist aş face o cercetare pe această temă, dar cred că sunt destule elemente binecunoscute care să o confirme )  este că de fapt birocraţia noastră nu este „ca în Kafka” ci este chiar „cea din Kafka”. Să ne amintim de faptul că în perioada constituirii României moderne a existat mereu un aflux de români veniţi din Ardeal care au construit sau reformat diversele zone ale administraţiei. Experienţa lor era apreciată în regatul abia ieşit din epoca fanariotă. Dar experienţa lor era exact cea a Imperiului, adică exact cea descrisă de Kafka. Nu o să insist pe această temă, cei interesaţi probabil vor găsi material pentru un eseu, dacă nu pentru un doctorat; comunismul nu a făcut decât să perfecţioneze sistemul până la paroxism. E vorba de un sistem în care funcţionarul nu are practic nimic de spus: el studiază situaţia, o încadrează în una din zecile sau miile de situaţii descrise la lege şi o rezolvă conform acesteia.

Adică exact ceea ce face un calculator.

De aici ideea de bun simţ că putem să înlocuim armata de funcţionari cu o armată de computere, care prelucrează datele mai repede, mai corect, nu se plictisesc şi nu primesc şpagă.

Numai că, după cum vedem în practică, viaţa este complexă. Oricât ai completa acest hâţiş legislativ, cu câte un paragraf pentru orice situaţie care s-ar putea imagina, totdeauna va apărea o situaţie neprevăzută. Dacă nu pentru faptul că nu există legislaţie perfectă, măcar pentru faptul că societatea se schimbă şi apar posibilităţi care nu existau la momentul scrierii acesteia.

Ori, atunci când un implementator va analiza fluxul birocratic pentru a-l transpune într-un algoritm, va găsi cu siguranţă diverse cazuri netratate. În general, în software un programator bun cam asta face: încearcă să acopere toate condiţiile de ieşire din algoritm, chiar dacă unele probabil nu se vor întâmpla niciodată în practică.

Din acest motiv probabil că debirocratizarea, aşa cum e văzută acum, va eşua. Şi nu din cauză că va fi realizată de Ghiţă cel cu o mie de firme sau de Siveco. Orice implementator va avea de furcă cu algoritmul, pentru că algoritmul în sine nu este determinist din punct de vedere logic. De obicei, în multe proiecte, implementatorul s-a transformat într-un mic legislator ad-hoc, fără mandat parlamentar şi fără să vrea. În unele cazuri se pot găsi mici artificii care nu încalcă legislaţia, de exemplu împărţirea unei cereri complexe în două diferite pentru care există procedură legală. E un artificiu, dar implementat într-un software guvernamental, devine o lege de facto, pentru că funcţionarul nu are posibilitatea /îi pare complicat să procedeze altfel.  Evident, prin eficientizarea cazului comun, lucrurile ar putea deveni mult mai elegante în majoritatea situaţiilor, ceea ce ar însemna deja un progres major. ( Am avut ocazia să compar birocraţia din sectorul doi cu cea din sectorul cinci, de exemplu, şi diferenţa era, acum câţiva ani când am avut de-a face cu ea, cam ca de la Roma Antică la epoca fierului ).  Dar în sine, cred că problema nu este doar acolo. Cred că ambiţia de a acoperi toate cazurile posibile prin paragrafe legislative este deşartă. Oricât de absurdă ar putea părea afirmaţia mea în contextul actual, cred că funcţionarul public ar trebui să poată să ia unele decizii de capul lui, evident în limitele legii. Din moment ce legislaţia îl tratează ca pe o maşină fără personalitate, de ce am avea pretenţia să se comporte altfel? Şi cum ne-am putea aştepta ca posturile lor să fie râvnite de oameni inteligenţi şi cinstiţi, care eventual să-l fi citit pe Kafka?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. turcu spune:

    Algoritmul trebuie sa rezolve automat doar cazurile pe care le recunoaste ca rezolvabile.
    Restul, aterizeaza la biroul care se ocupa cu exceptii(“Interpreteaza legal legea”).
    Exceptiile rezolvate se transmit operatorilor care le folosesc pentru rezolvarea manuala a cazurilor respective pina la o noua versiune a algoritmului care sa le cuprinda.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Evident ca exista unele solutii; problema mea e ca trebuie totusi simplificată cumva toată încrengătura, momentan nu cred că poate construi cineva un algoritm logic pentru un caz banal la care iti trebuie mai mult de doua aprobari :)

  2. Vlad spune:

    Functionarul competent rezolva o situatie ca la lege. Din pacate din cauza coruptiei cauzate de politicieni si de o elita mediocra constiinta functionarilor a ramas, in mare parte, una ancorata intr-un feudalism tarziu creand putem sa-i spunem o Romanie cu doua viteze: cea a economiei libere, adica a celor care muncesc si a celor care colecteaza darile.

    Caracterul legii si al oricaror reglementari umane sunt, la origine, unul al bunei convietuiri si sunt o expresie a constiintei oamenilor care le promulga si pastreaza.

    Caracterul legii nu este unul scriptic asa cum am fost invatati in comunism cand pervertirea ideologica si propaganda au cauzat o degenerare a societatii si pe cale de consecinta a fiintelor umane care au participat la acest experiment. Rezultatul a fost o involutie a constiintei, o propagare a comportamentelor inconstiente, o generalizare a coruptiei in administratia publica si aparitia “baietilor destepti” care au profitat de aceste disfunctii creand o economie paralela alimentata de bani publici sau de fonduri si care in ansamblu este incompatibila cu economia libera, fiind in esenta doar o forma de exploatare a celor care platesc darile.

    Rezultatele s-au vazut cel mai clar in cazul Colectiv si au inceput sa fie tot mai evidente cand guvernul Ciolos a inceput reforma administrativa si legala care trena de 26 de ani. E normal ca aceste lucruri pe de o parte deranjeaza resorturile inconstiente ale participantilor, pe de alta inertia de a le pastra vine cu dorinta de a elimina aspectele “deranjante” (cum ar fi abuzul in serviciu in exercitarea atributiilor publice) sau inutile. Caracterul legii, tot mai putin reprezentativa, pentru o categorie de oameni care a profitat de ea, dar care vor sa nu cada sub incidenta ei, pe de o parte, si pe de alta pentru a se sustrage indeplinirii atributiilor publice, este de a transforma caracterul legii din unul activ, adica cel al oamenilor care le traiesc si inteleg, cum ar fi reforma legislativa inceputa de cabinetul Ciolos, in unul reactiv in care legea nu mai reprezinta o realitate factuala si nu vrea a fi nici una retroactiva pentru ca cei care au profitat de ea sa scape basma curata si care pe cale de consecinta o vor uitata.

  3. Vlad spune:

    Legea are intotdeauna un caracter activ si creator si nu unul reactiv si punitiv.

    Caracterul reactiv si punitiv cuplat cu inconstienta si cu tehnologia actuala, coroborate cu politicieni inconstienti, pot degenera in distopii cu efecte devastatoare in plan uman in acele sutuatii neprevazute.

  4. Ia toje ardelean kafkian spune:

    “Să ne amintim de faptul că în perioada constituirii României moderne a existat mereu un aflux de români veniţi din Ardeal care au construit sau reformat diversele zone ale administraţiei. Experienţa lor era apreciată în regatul abia ieşit din epoca fanariotă. Dar experienţa lor era exact cea a Imperiului, adică exact cea descrisă de Kafka.”

    M-ati binedispus, domnule! Deci romanii ardeleni sint vinovati de “forma kafkiană pe care birocraţia a luat-o în România”. :-)

    Ati fi dus-o bine fara Unirea din 1918 in micul si vechiul regat. O suta de ani cu birocratie minimala, ca pe vremea fanariotilor, ar fi facut din Romania un fel de Hong Kong, Taiwan sau o Coree de Sud a Europei. Sau poate o a doua Elvetie. ;-)

    Constat inca o data ca istoria e in mare masura un exercitiu de transfer al vinovatiei. Perceptia publica asupra baietilor buni si a baietilor rai e modelata intr-o masura la fel de mare de ceea ce e spus ca si de ceea ce e omis.

    Pai, ia sa vedem si citeva contra-exemple, fiindca eu stiu din auzite (parinti, bunici) ca dupa 1918 a existat SI un aflux in sens invers, dinspre Bucuresti + Oltenia inspre posturile de sefi de institutii de stat din Ardeal si Basarabia (asa se explica de ce majoritatea sefilor din Ardeal, de la primari si directori la sefi de gari si cofetarii, aveau nume terminate in “escu” pina in 1989):

    1. De la C. Daicoviciu, via Mircea Zaciu: „În momentul unirii cu tara, în Lugoj, ca peste tot în Ardeal si Banat, s-a efectuat schimbul de administratii. Astfel, sosit din Bucuresti, noul director al Postei din Lugoj si-a vizitat institutia, iar la sfîrsit, privind încă o dată cu atentie în jur, a exclamat: «Frumoase perdele, să mi le duceti acasă!» «Si asa – încheia C. Daicoviciu – mi-am dat seama care e diferenta între administratia austro-ungară si cea românească»”.

    2. Într-o scrisoare adresată în 1920 lui Octavian Goga de un prieten (neidentificat) si publicată de Ovidiu Pecican în numărul 6/2005 al revistei Familia găsim nemultumiri asemănătoare si chiar mai numeroase. Descriind întîlnirea cu un medic primar din Ardeal, expeditorul îi scrie lui Goga că respectivul „te blastămă pe tine si pe Tăslăuanu de politica pe care ati făcut-o… Primul rezultat al unificării e că ne-a coplesit birocratismul. E asa de strigătoare deosebirea aici între ce era [i]eri si ce e azi, încît si orbii trebuie să o vadă… Se tot vorbeste de descentralizare” (ca si astăzi, în mileniul III), dar s-a introdus cea mai idioată centralizare, ceea ce am si prevăzut si era firesc, dată fiind mentalitatea birocratilor cari au trecut Carpatii… Multi functionari venali se scuză cu «trebuie să fur dacă statul nu-mi dă regulat, ca pînă acum, leafa…»

    3. O mărturie din Basarabia vine de la părintele Vasile Țepordei, gazetar basarabean în perioada interbelică la Calendarul din Bucuresti al lui N. Crainic, la Raza din Chisinău, Basarabia, Viața Basarabiei, Cuget moldovenesc, Gazeta Basarabiei. Acesta a fost arestat în 1948, condamnat la 25 de ani deportare de către autoritățile sovietice si eliberat în 1956. A murit în 1997. Pe un ton chiar mai vehement, el scrie despre perioada de imediat după Unire: „Cu mîna pe inimă trebuie să recunoastem că s-a dus mai mult o acțiune negativă. Basarabia a fost considerată un fel de colonie africană. În ea s-au refugiat toți aventurierii politici si vînătorii de castele elvețiene. Oamenii de treabă ai celorlalte provincii au rămas la ei acasă si numai pleava a venit si s-a oplosit în colonia transpruteană. Doar singura ramură în care au venit elemente de valoare este învățămîntul. Restul, nulități.” (Citat din volumul Scrieri alese, Editura Flux, Chisinău, 2005, apud Ioan Lăcustă, „Din lacrima Basarabiei”, în România literară, nr. 35/ 07-13.09.2005)

    4. La fel de dur în judecăți se arată prozatorul Ioan Slavici, care îi scrie lui Nicolae Iorga încă din 1907: „Dacă e vorba de cultura morală, să ne închidem ochii, ca să nu vedem ceea ce se petrece si se tolerează în România, unde nu mai e nimic sfînt… Ai dori dumneata ca frații dumitale din Ardeal, cei din Banat, cei din Țara Ungurească ori cei din Bucovina să ajungă si ei în starea în care se află cei din România?… În România superioritatea nu prețuieste nimic dacă nu e pusă în serviciul cuiva. Slugă trebuie să fii dacă vrei să țină lumea seama de tine” (Ioan Slavici, Închisorile mele, Editura Allfa, 1996, p. 20).”

    p.s. Si ca sa fie masa bogata, un articol care relateaza o hoție de un penibil indescriptibil, petrecută la doar câteva zile după Marea Unire a Transilvaniei cu România din anul 1918:
    Cum au confiscat autorităţile locomotiva vestitorilor Unirii.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Nu are a face vinovatia cu ce sustin eu. Ardelenii nu sunt “vinovati”, ei au adus in regat administratia pentru ca aceasta lipsea, cred ca am zis cu o propozitie mai devreme asta. Statul roman avea nevoie de administrare iar imperiul producea gratis pentru noi.( cam cum producem noi acum medici sau specialisti in avioane pentru altii :) ) Evident impreuna cu moravurile fanariote au produs un amestec exploziv: aproape imposibil sa descurci itele oficial si asa de usor sa le descurci cu un mic pesches :)
      Ceea ce vreau sa spun e ca acest tip de birocratie “nemteasca” e o iluzie. Nu poti sa incadrezi totul in paragrafe de lege, pentru ca viata e prea complexa. Sunt constient ca a da functionarului posibilitatea de a lua unele decizii deschide calea spre abuz, mai ales ca avem o armata de functionari intrati in sistem cu scopul precis de a primi spagă, pe de alta parte abuzurile exista deja; Macar ar elimina posibilitatea de a te “ascunde dupa hartii” iar raspunderea ar fi individuala.

      • Vlad spune:

        Pai nu s-ar schimba nimic fundamental doar ca pentru deciziile personale nu ar mai exista posibilitate legala de a-i trage la raspundere, ceea ce cred ar pava drumul spre un dolce far niente si hartii scoase din burta cum probabil nu s-a vazut nici in epoca fanariota sau inaintea ei.

        Ma rog pentru romani nu ar fi o problema majora intrucat in ce priveste activitatile lucrative specifice ele se reduc la agricultura, turism si servicii conexe. Singurele care ar avea de suferit ar fi domeniul constructiilor in care lipsa de reglementare ar produce cel mai probabil niste castele din carti de joc …

        Ceea ce trebuie in fapt sunt legi noi, normative noi, simplificarea procesului administrativ, crearea de identitati digitale pentru cetateni si interconectarea sistemelor si retelelor informatice in asa fel incat cetateanul sa poata sa-si faca treaba de la calculator si sa aiba o evidenta clara, loguri, despre ce s-a facut, ce se intampla si asa mai departe.

      • Harald spune:

        Soluția din UK pare mult mai funcțională în practică. Răspunderea personală a funcționarului public e mult mai mare, însă asta creează practic trafic de influență (care nu e incriminat în maniera în care e incriminat în RO). Aici funcționarul îți rezolvă destul de expeditiv problema, în baza părerii personale pe care și-o formează despre situația concretă. În România asemenea uzanțe ar fi convertite imediat în surse de venituri ilicite :P

        Contează mult și obișnuințele din societate: neexistând cărți de identitate, inclusiv la bancă îți poți deschide un cont dacă cineva care are o afacere în acel oraș merge cu tine și spune că te numești exact așa cum zici tu că te numești. Am văzut ceva asemănător și într-o declarație dată la un notar în Germania, la modalitatea de identificare notarul scrisese ”îl cunoaștem personal”.

        Asemenea uzanțe ar fi de neimaginat în România, unde tot sistemul este conceput pentru a evita orice responsabilitate personală. Îmi povestea cineva recent că la ANAF la Constanța au găsit o metodă atât de bună încât nimeni din instituție nu e responsabil pentru deciziile de executare silită nepuse în aplicare :)

  5. Mircea Modan MirceaM spune:

    Si eu cred ca acolo unde exista algoritm clar, bine facut,pe o anumita situatie, functionarul poate fin “inlocuit” cu un soft. Asa cum a si fost inlocuit in numeroase cazuri, unde “vorbesti” cu “robotul”.
    Daca vrei in romana apsa tasta1, daca este vorba de abonament apasa tasta 2, daca e vorba de internet apasa tasta x, in final afli , automat, ca nu ai platiti factura si de aia nu mai poti vorbi la telefon. Daca e altceva intra “functionarul”. Functioneaza? Functioneaza…
    Bancomatele, alt exemplu. Un algoritm clar, functionabil. fara functionar.
    Le stiti foarte bine, sunteti in domeniu.
    Acolo unde avem volume mari de interactiune om-functionar (nu ca n-ar fi si el om) pe teme cu pasi logici identici lucrurile merg si trebuie sa continue asa.
    Pe de alta parte avem cazuri de algoritmi clari, unde functionrul nu isi face treaba.
    Unde aceiasi pasi logici duc la rezolvari diferite, pe situatii identice.
    Sa va dau un exemplu. Inundatiile din ultima vreme fac necesara evaluarea pagubeleor de catre o comisie. Pasii sunt clari, sesizezi la primarie, functionarii de acolo convoaca comisia, se intocmeste procesul verbal de paguba si apoai tu faci ce vrei cu el, la fisc, la asigurari etc.
    Ei bine pentru unii vine comisia, pentru altii nu! Pentru unii functionarul convoaca comisia , pentru altii nu. De ce? Pai simplu…unii “fac frumos” altii nu…softul ar convoca comisia de evaluare pentru toti.
    Deci,cu cat avem mai mult soft (bun) cu atat mai bine.Cu cat birocratia este mai “algoritmizata” si decizia este mai “automatizata” cu atat mai bine. Doar exceptiile si contestatiile sa fie analizate de functionari.
    La ANAF e invers..daca nu te incadrezi in ce “zice” softul functionarul e “mort”…ceea ce nu cred ca e tocmai rau. Te duci la “sefu”, analizezi situatia si se ia decizia la concret. In localitati mici functioneaza, acolo unde avem interctiuni relativ mici.
    Din alta perspectiva tot un functionar complica si algoritmul, prin numarul imens de reglementari, uneori aiurea. Imi vine in minte decizia de plata a subventiei agro, primele doua pagini (format A4) enumera zecile (nu le-am numarat, pot fi peste o suta de fapt) de reglementari in baza carora primesc banii! Te ia cu friguri, Kafka e pistol cu apa pe langa birocratia europeana altoita pe cea damboviteana. Care complica infinit algoritmul. Creand un volum marit artificial de inetractiune om-functionar, apoi dam vina pe soft ca nu functioneaza si ca e complex…bleah.
    Vorbiti de raspundere individuala. Nu raspunde nimeni domnule draga, asta e buba.
    Nu a raspuns nimeni acum zece ani cand am avut inundatii si nu s-a intrunit comisia, nu raspunde nimeni nici anul acesta, cand am inundatii la greu si comisia nu se intruneste, toti dau vina unii pe altii, ca n-au timp, ca sunt in concedii, ca nu sunt oameni suficienti, ca nu stiu ca sunt in comisie…
    Vreau un soft in care sa bifez ca am calamitate, sa precizez ce fel si in ce parcele si comisia sa fie convocata “automat’, in corelare cu altele zeci de sesizari la care nu vine nimeni.
    Pentru ca softul nu mi-ar cere nici sa trimit masina dupa membrii comisiei si nici sa le umplu portbagajele cu te miri ce…asta ca sa fie clar la ce ma refer. De aia m-a luat cu friguri cand ati spus ca functionarul ar trebui sa ia decizii de capul lui…brrr, ia domnule, ia la greu si acum.

  6. ion spune:

    Calculatorul e doar un instrument, si ar fi timpul sa-l foloseasca, sa nu ne plimbe cu copii dupa buletin, si sa ne ameteasca cu cifre. Sa-si ia datele de care au nevoie din calculator, si sa vedem si noi cat impozit, taxe avem de platit, ce formula se aplica, sa fie transparent. Si sa putem plati cu cardul, banca, la orice ora si din orice punct. Sa pot cere documente tip online, sa pot consulta legislatia online. Nu vad nici un algoritm aici, sa nu deviem de la subiect!

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Nu deviem, eu am deschis subiectul :)
      Sigur ca folosirea calculatoarelor ar elimina o mare parte din birocratie. O firma la care am lucrat chiar a facut un software pentru o primarie mărisoară care asta face: implementeaza fluxul de documente in asa fel incat cererile sa fie rezolvate eficient si fara pierdere de timp pentru cetatean. Chiar merge. Bun, rău, nu comentez, dar îşi face treaba, asta contează. Partea asta insa e atat de evidenta incat mi se pare inutil să discutăm despre ea. Eu mă refer la celălalt aspect, al hăţisului legislativ, care nu se va rezolva prin informatizare. E drept, una e sa stai trei zile la ghisee, alta e să stai acasă si să se plimbe doar documentul in sistemul informatic o săptămână, dar in esenţă acea săptămână tot pierdută e. Sunt extrem de multe documente care pot fi înlocuite cu declaratii pe proprie răspundere ( sigur, cu condiţia să fie şi verificate) ; reglementări care se bat cap în cap etc. Pe care nu le poţi elimina prin software, ci prin legi. Am trecut prin experienţa traumatizantă a construcţiei unei case, ştiu ce înseamnă :)

  7. Adrian B spune:

    Partea peroiativa a birocratiei nu se refera la administratie, ci la procedurile administrative exagerate si deseori inutile care exista doar pentru ca nu exista nici un fel de respect pentru cetatean si nici o posibilitate pentru cetatean sa refuze sa joace in aceaa piesa de teatru prost. Doua exemple la indemana prin care am trecut recent:
    - a trebuit sa merg la politie (1) si sa fac un cazier pe care sa il depun la politie (2). Pai daca politia (2) are nevoie sa verifice cazierul de ce nu o face direct, online (ca au sistemul) si cer cetateanului un act emis tot de ei? Asta e birocratie, nu administratie.
    - in anumite legi exista termene pentru anumite cursuri si instructaje, gen minim X zile sau luni. De pilda scoala de soferi are minim 20 de ore facute in minim 30 de zile. La un curs pe care l-am facut (si pe care inca il fac) e un termen de 6 luni, fara a fi specificat un numar de ore. Programa de curs e destul de simpla, s-ar putea face in 1 luna in sedinde de 4 ore de 2-3 ori pe saptamana, dar intrucat nu e specificat un numar de ore, functionarii care trebuie sa elibereze certificatul de absolvire a cursului s-au trezit dupa vreo 4-5 ani de cursuri ca trebuie sa fie 6 luni a 8 ore pe zi. Nu e programa pentru asa ceva, dar in lege scrie 6 luni, nu scrie cat de des si cate ore, asa ca au decis ca trebuie sa fie 6 luni intregi, 8 ore pe zi, 40 de ore pe saptamana. De ce? Pentru ca pot. Asta e genul de caz in care nici un software nu va rezolva nimic pentru ca nu are cum, legea e interpretabila, iar genul de cerinta legala (care e de fapt conceput ca sa nu apara peste noapte oameni care sa pretinda ca au facut cursul intr-o saptamana) e transformata din pixul celui care aproba in orice doreste.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Badici


Mihai Badici

Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) si doctorand al aceleiași facultăți. Administrator de sistem cu peste zece ani de experienț... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)