joi, martie 28, 2024

Breaking news – Apocalipsa ştirismului derizoriu

Să fii empatic cu suferinţa altuia, să te solidarizezi, să vrei să ajuţi – reacţii omeneşti normale, semne ale sănătăţii mintale pentru individ şi ale vitalităţii unei societăţi sănătoase. Gesturi de neocolit în lumea civilizată. Analog, şi reacţiile „filosofice” sunt fireşti. În faţa catastrofei pe care nu o poate controla, a cărei amploare îl şochează chiar şi de la mare distanţă, omul devine reflexiv, îşi compară condiţia şi experienţele proprii cu cele ale altor semeni, trage concluzii despre fragilitatea noastră a tuturor. Un exerciţiu intelectual poate facil, dar legitim şi emoţional explicabil, în orice caz.

În materie de cutremure, românii au amintiri şi experienţe bogate, perpetuate, ca şi în cazul japonezilor, de la o generaţie la alta. De aceea empatia şi preocuparea faţă de seismul de ieri, din Japonia, nu sunt deloc nefireşti, când se manifestă ca atare. Aşa cum nici dorinţa de a ajuta cu ce putem, în pofida înapoierii economice a României în raport cu Japonia, nu mi s-ar fi părut deloc o iniţiativă ridicolă, dimpotrivă. Atâta doar că n-am remarcat-o printre reacţiile noastre la eveniment. Am remarcat în schimb, o dată în plus, un altceva pe cât de simptomatic în ultimii ani, pe atât de dezgustător de fiecare dată când ne umple ecranele televizoarelor. Aş numi-o apocalipsa ştirismului derizoriu.

Aseară am făcut un exerciţiu ad-hoc: am urmărit în paralel relatările despre cutremurul din Japonia la CNN şi la Realitatea TV. Vă povestesc doar primele cinci minute din experiment:

La CNN, un domn care părea a fi omologul şefului IGSU de la noi, vorbea competent şi fără înflorituri despre cum se poate interveni în sprijinul victimelor şi despre ce resurse a mobilizat guvernul SUA pentru a veni în ajutorul Japoniei. Jurnalista din platou anunţa – la fel de lipsit de înflorituri, deşi cu empatie – modalităţile în care fiecare cetăţean american poate interveni direct cu o mână de ajutor: bani, bunuri materiale sau „doar condoleanţe”. Toate informaţiile erau transmise clar şi limpede, pe ecran aluneca sinteza principalelor ştiri din alte regiuni ale lumii, iar telespectatorul abia ajuns acasă de la serviciu nu avea nicio problemă să înţeleagă din primele douăzeci de secunde cum stau lucrurile cu adevărat.

La Realitatea TV, primarul Voluntariului tocmai intrase în direct – mirajul prime time-ului, presupun – pentru a ne împărtăşi rezultatele miraculoase ale primului exerciţiu anti-tsunami din localitatea pe care cu onoare o păstoreşte. Localitate care, ce-i drept, cum scrie pe site-ul primăriei, se află între două cursuri de apă, Colentina şi Pasărea. Probabil de aceea se simţea primarul ameninţat de tsunami. De fapt, tsunami sau cutremur, nu rezulta prea clar ce vrea domnia sa să prevină. Dar aşa era titrat pe ecran, „alertă de tsunami la Voluntari”. Asta ca să înlocuiască vremelnic „burtiera” cu „Apocalipsa acum”. În platou, în mijlocul unei adunări gălăgioase de invitaţi – actori de vodevil, un profesor de geofizică pe care nu îl asculta nimeni, un fost ministru, arhitect de profesie, care încerca cum putea  să se facă auzit şi mulţi jurnalişti aflaţi în sevraj profesional deoarece nu-i mai întreba nimeni de Moni-Iri, respectiv Oana-Pepe – amfitrioana emisiunii, altminteri o jurnalistă mai inteligentă decât majoritatea invitaţilor ei, murea în direct de grija Casei Imperiale japoneze care, până la ora târzie la care jurnalista în chestiune îşi ţinea emisiunea, avusese prostul gust să nu dea niciun comunicat oficial. Curat prost gust, coane Fănică! Fundalul însuşi al discuţiilor, acelaşi pe tot parcursul serii – poate şi al zilei, dar ieri a fost zi lucrătoare, iar românul muncitor n-a avut timp de televizor până spre seară – era cât se poate de edificator: vom avea sigur, ne spun ei, nu se poate altfel, să tacă dom’ profesor că nu ştie ce spune, un cutremur devastator şi în România. Iar atunci vom muri cu toţii, nu se poate altfel, guvernul ăsta e prea incompetent ca să sperăm de la el că va opri cutremurul, tsunami, apocalipsa, în timp ce noi ne dăm în bărci aici, iar voi butonaţi frenetic, la voi acasă, telecomanda ca să mai aflaţi care dintre „celebrităţi” divorţează cu scandal. Aţi auzit bine, viermilor, veţi muri! Beţi, mâncaţi (cât mai puteţi, pe criza asta alimentară), caftiţi-vă între voi şi hliziţi-vă cât mai aveţi timp la nenorocirile altora, că acuş vine sfârşitul lumii şi pe uliţa voastră.

Care empatie, care solidaritate, care responsabilitate civică? Fiecare dezlănţuire a naturii pe meleaguri oricât de îndepărtate e, oarecum firesc, prilej de memento mori. Dar pentru jurnalistul român de televiziune, orice memento mori e prilej de rating nesperat. Iar ratingul – asta au înţeles-o deja toţi telespectatorii, de la intelectualii rasaţi până la maneliştii de cursă lungă – e tot ce contează pentru jurnalistul român. Între rating şi responsabilitatea faţă de telespectator, alegerea se face fără nicio ezitare.

Să mă ierte excepţiile de la această regulă – care există, pe unele le ştiu şi eu, dar cred că realizează şi ele că sunt din ce în ce mai puţine şi mai marginale.

Felicitări prietenului virtual Marius Delaepicentru pentru neaşteptata – şi meritata – notorietate blogăristică. Şi pentru că i-a dat o lecţie pe blogul lui unei jurnaliste care încerca să-l exploateze ca sursă. Şi pentru că nu a apărut aseară în direct la Realitatea. Dumnezeu să te aibă în pază, Marius, acolo departe, pe tine şi familia ta! Şi pe noi aici, aşa cum suntem. Căci „toţi suntem români, mai mult sau mai puţin oneşti”.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. in MAJORITATEA statelor americane si in tarile UE provocarea PANICII este pedepsita PENAL. La noi nu! de asta isi permit neica nimeni, alde Val Valcu sa provoace panica in Bucuresti si in toata RO. Iar poreclitii moderatori fac acelasi joc. Cum isi permite un pseudo expert in toate sa-l porcaie pe dl.Magureanu? in numele a ce?

    • In numele libertatii cuvantului daca ai auzit de asa ceva.
      Culmea, tu aici folosesti exact acest drept constitutional fara ca macar sa bagi de seama.

      Cat despre magureanu si gasca lor de specialisti, singura declaratie normala si de bun simt pe care ar trebui sa o faca este „noi nu stim nimic”, asa cum nu au stiut nici specialistii japonezi nimic despre acest cutremur.

      Nu e frumos cum aparam specialisti care isi dau si ei cu parerea exact ca ultimul individ de pe strada ?

      • Marmureanu, nu Magureanu, daca tot suntem care mai de care mai specialisti :D

        Felicitari autoarei pentru articol. Excelent.

  2. Cred ca nu ati urmarit cu atentie iRealitatea tv.
    Chestiunea cu tsunami „de Voluntari” era o mistocareala de doi bani a numitei dragotescu.
    Daca am urmarit aceeasi emisiune, primarele in cauza relata despre simularea unei situatii dezastruase. Nesintita din studio l-a intrebat daca simularea se referea la tsunami sau cutremur. In locul unei binemeritate injuraturi, primarul s-a lansat in explicatii.
    In alta ordine de idei, dezastrul japonez a venit ca o nesperata salvare pentru posturile „stiriste'”
    Au scapat de dezbaterea felix.
    Badarania porumbacului fata de fosta colaboratoare de campanie electorala(purtatoarea de cuvint Saftoiu), a trecut neobservata.
    Constat, cu satifactie, Contributors.ro infiereza cu minie proletara si la unison mirlania fruntasului liberal….

  3. Televiziuni de pareristi. Niste idioti care se joaca cu emotiile a unor romani care nu stiu de unde sa-si ia informatia. Cum sa nu te miri cand din cauza unor astfel de tembeli o mama isi suna fiul in SUA, pe malul Atlanticului, daca e afectat, cand ea vede ca la … Voluntari e alerta de tzunami.

    S-a va stea in gat tuturor conectatilor la tulumbele lui Voiculescu si Vantu.

    Felicitari lui Marius: atitudine corecta si ajutor pentru cei afectati (pe blog a intrat si mama unei fete cu domiciliul in Japonia, care a primit informatii pertinente).

  4. Articolul asta surprinde exact ce am simtit si eu in cele 10 minute in care am rezistat sa ma uit la Realitatea. A mai fost o faza memorabila: la un moment dat, indignata ca Gheorghe Marmoreanu nu voia sa recunoasca cate cutremure de aceeasi intensitate cu cel din Japonia vor avea loc in urmatoarele luni in Romania, gazda emisiunii i-a rastit urmatoarea intrebare: „D-le Marmoreanu, ce sanse sunt ca in viitorul foarte apropiat un tsunami de aceeasi anvergura sa se petreaca in Marea Neagra”?

  5. Evit sa vorbesc despre evenimentele dramatice de pe alte meleaguri, vorbele fara continut pe acest subiect mi se par indecente. Ma voi referi doar la o anomalie locala.
    Constat (mai ales pe acest site, dar nu numai) o multime de comentatori (ba chiar si autori de articole) profund si mereu indignati (pe buna dreptate) de ce li se da sa inghita de catre unele posturi TV. Mereu aceleasi posturi. Cam monoton. Mai schimbati, concetatenii mei, postul! Veti gasi aceleasi motive de indignare, aceleasi aberatii, nu pierdeti nimic. Dar macar va veti diversifica „orizonturile”.
    Posturile acelea care va nemultumesc si de care, din motive obscure, nu va puteti dezlipi exista datorita audientei. De ce si-ar schimba stilul un post TV care se bucura de audienta constanta si incapatinata a unei turme consistente de masochisti?

    • Frobenius tata,
      Am sters din memoria TV-ului atat iRTV-ul cat si OTV sau A3. Si asta de cand cu palma lui Basescu. Acum nu stiu ce te-a deranjat: ca unii din noi am observat ca tulumba lui Vantu are la celalalt capat pe unul ca tine sau ca nu te consideram jurnalist.

      Cat despre audienta exista WEBCAM-ul: chiar daca vorbim tot de curve, macar acolo ai ce vedea.

      Comentariile cu „privitul” erau la articol, in cazul in care nu l-ai citit.

  6. Mie RCS-RDS mi-a scos din grila programele A1, A2, A3, si celelalte felixiene, asa ca de unul am scapat. Realitatea dupa spusele lui Tanase, mai are putin si pana la urmatorul control va deveni BBC-ul Romaniei. Azi la fel in jur de ora 15, mare harmalaie ca nimeni nu tacea din gura in platou, toti vorbeau teme de Cernobal si Cernavoda, iar pe burtiera era afisat *Explozie la centrala nucleara*. Care? Ce mai conteaza. Daca intamplator deschideai canalul si ascultai momentul, decideai ca explozia nucleara a avut loc la Cernobal sau Cernavoda.

  7. Sa mori de ras nu alta – Alina eu te inteleg ca nu poti mai mult sau poate nu vrei – ori mesajul/demersul tau este pueril tocmai pt. a puncta la capitolul impresie?
    Este haios modul in care faci paralele intre televiziuni. Idea ta e penibila si uite ca oricat de aiuritoare a fost Realitatea, ca sa reduc totalul tau, a reusit sa te faca sa privesti emisiunea, ba mai mult sa scrii pe aceasta tema si mai important sa faci cateva mii de internauti sa citeasca ceea ce ai scris tu. Ba mai mult unii chiar sa faca spume la gura. Este incredibil cum arunca unul o piatra in tara asta…
    Alina un sfat sincer si nu numai pt. tine – daca nu iti place ce vezi la TV, exista un gadget extraordinar de cenzura – ti-l recomand din toata inima – se numeste telecomanda. Muta pe alt canal.
    Referitor la articolul tau, pacat ca iti dai si tu doar cu parerea, fara sa punctezi ceva important in materie de interventie in Romania- lipsa unui plan actualizat de strategie nationala in caz de urgenta, cine sunt actorii care coordoneaza, intervin, comunica pe canale media…etc. Si daca vrei sa scrii ceva pe teme de managementul amenintarilor neconventionale, siguranta si gestionare de crize…verifica daca avem o legislatie updata in acest sens si ce spune ea – deoarece cand arati cu un deget catre cineva sunt vreo 4 indreptate catre tine – mai ales cand folosesti o limba de catifea.
    In rest, curat prost gust…

      • @Ioan
        amice, esti de-o prostie monumentala! baaaaaaaaaa, tu stii ce inseamna „anagramat”? dobicreti, inseamna un cuvant in care pozitiile literelor sunt schimbate fata de cele normale! daca voiai sa scrii „agramat”, asta e altceva, si inseamna un individ care nu se stie exprima corect (de pilda tu, par egzampl!)

    • Leix, „ideea” se scrie cu doi „e”, fie ea si penibila. In rest, iti respect opinia si dreptul de a muri de ras. :)

      • Asta e tot? Nu mai sunt greseli de ortografie? Sper totusi sa retii ideea centrala…aia cu zupar articolul tau plin de lacune lol.

    • @leix
      Realitatea se considera televiziune de stiri, la fel ca si CNN. Paralela intre ele este cat se poate de justificata. Daca vrei sa schimbi canalul ptr a gasi informatii corecte – nu ai unde, daca nu stii limba engleza.

      Eu n-am vazut ce a dat Realitatea ptr ca locuiesc in Tokyo. Familia din RO era foarte ingrijorata privind la stirile care se dau in Romania. Am vorbit la telefon, stiu care este situatia noastra aici, s-au mai linistit – dar ceea ce spune Alina este corect.

      Un alt exemplu: citeam in presa online titlu mare ceva de genul: „nu este pericol ca radioactivitatea sa afecteze Romania”. Ceea ce, fara explicatii suplimentare, lasa se sa inteleaga ca noi aici, la 200 km de reactor, suntem deja prajiti.
      Imi si imaginez cum ar da CNN „America is in no immediate danger”. Jenant !!!

      Daca vrei sa vezi dezbateri despre „managementul amenintarilor neconventionale” si gestionarea crizelor in RO este ok – dar nu are legatura si nu invalideaza ceea ce spune Alina in articol.
      Apropos, alti inteligenti vorbesc despre „libertate de exprimare”. Sa chemi tot felul de sarlatani in studio ptr a comenta teme care ii depasesc in numele liberatii de exprimare – asta nu te face vreun BBC mai mic – dar da, probabil ca vorba multa si datul cu parerea le aduce ceva rating (si cu contributia noastra, si ptr ca nu exista alternative).

      • Marius

        Realitatea TV se poate considera cum doreste ea – chiar si un BBC mai mic sau mai mare – insa modul cum este perceputa si acceptata din punct de vedere al credibilitatii este altceva. Telecomanda decide aici. Insa sa fim seriosi – nu putem pune pe acelasi plan Realitatea si CNN. As fi dorit sa vad o analiza intre ProTV, TVR1, Antena 1, 3 si Realitatea – era mai credibila opinia si poate mai identifica cateva carente sau poate puncte forte in ceea ce priveste mass-media. Alina doreste mult sa faca un proces de constiinta elaborat – insa sfarseste prin a ne prezenta o concluzie puerila. Ba mai mult, prin aceea insiruire de final – ca sa nu spun de can-can – ne face sa privim lucrurile aidoma celor de la Realitatea. Nu poti indrepta un rau cu un alt rau. In general ele se combina si conduc spre ceva mult mai nociv.

        Familia ta din Romania este ingrijorata in primul rand pt. ca pe TV nu apar actori importanti care sa transmita un mesaj credibil. Si este o realitate crunta. Si stai sa te intrebi si cine ar trebui sa apara – deoarece in acest moment actorii principali (Presedinte, Guvern, Parlament etc) – si o arata sondajele de opinie – au o credibilitatea foarte scazuta in randul romanilor. Nu avem stabilita nici macar o strategie de comunicare, asta in conditiile in care marea majoritate a strategiilor (de la aderarea la Schengen pana la cele de interventie in caz de calamitate) au expirat in 2010. Nu avem un management al amenintarilor neconventionale si nici un management de criza bine pus la punct. Ca sa iti faci o imagine despre ce se intampla aici – intreaba orice tanar nascut dupa 89 la cate ore de reactie in caz de urgenta a luat parte in toti acesti ani.

        Dincolo de prezentarea de pe Realitatea – care voit bagateliza si arunca in derizoriu o actiune intreprinsa de primarul din Voluntari (acesta a decis sa aiba loc un exercitiu in caz de urgenta intr-o scoala) si marsa pe ideea de tsunami si apocalipsa – discutia cred ca a nascut in randul privitorilor cateva intrebari dure. Ma asteptam ca Alina sa spuna lucrurilor pe nume – si ma limitez prin a puncta un lucru abracadabrant – noi romanii credem ca daca ne aflam la mii de kilometri departare de un astfel de fenomen nu trebuie sa ne batem capul. Si uite cum dincolo de titlurile apocaliptice de pe Internet sau bloguri – pericolul de contaminare exista. Sa nu uitam de Cernobil si de faptul ca doar in cateva zeci de ore norul radioactiv a acoperit Europa si a traversat Atlanticul. Este un atac neconventional care face ca toate natiunile sa fie conectate. Desigur intre timp de la agentiile de stiri am aflat ca organismele japoneze au intervenit si ca toti actorii internationali monitorizeaza situatia.

        P.S.
        In Romania au fost semnalate in ultimii ani cateva tornade si nici pana astazi autoritatile nu au intocmit o strategie in acest sens. Mai mult Romania nu are o strategie nici in cazul in care suntem loviti de un meteorit. SUA, Rusia si alte state UE au astfel de strategii. Totul este tratat ca o gluma aici – si de vina sunt actorii importanti – Presedinte, Guvern, Parlament etc. Sper doar ca anul asta sa nu avem inundatii. Si sper ca acel cutremur ce va fi sa vina… sa ne prinda pregatiti. Pt. ca el va fi – poate nu azi sau maine ci peste 20-30 de ani…

        • cred c-ai putea face cu usurinta o emisiune la oricare din posturile tv din romania, ca sa nu mai vorbesc de-un job..
          ce trateaza autoarea si ce observatii faci, scularia si prefectura..
          hai sa schimbam canalul..

        • Leix, din mesajele tale, reiese faptul ca o certi pe Alina pentru ca nu pune punctul pe „I” in articolul ei. Eu consider, ca a subliniat perfect faptul ca in Romania nu a existat nici o initiativa, reactie, din partea oricarei autoritati a statului, trusturi de presa sau din partea ONG-urilor pentru a sprijini Japonia, chiar daca ne sint net superiori, din toate punctele de vedere. In schimb drama lor este speculata josnic de postul TV turnator de irealitati, stii tu care…. Aceasta era ideea. Ca tu ai fi vrut sa se refere la “managementul amenintarilor neconventionale”, este altceva… Ma rog, asta o stie oricine, dar cu ce te ajuta sa ai asa o reactie fata de un articol corect si relevant? Ai gasit acum ocazia sa te afirmi?… Ai fi putut sa iti exprimi opinia, fara sa critici nefondat… sau sa-ti fi urmat propriul sfat, in lipsa de telecomanda, sa citesti alt articol… De pilda, acela in care se vorbeste despre Felix turnatorul, poate?…

          • Rimani

            Analiza Alinei esueaza in principal prin:

            1. A ales sa puna in paralel doua emisiuni de la doua televiziuni care nu au nicio legatura una cu alta – atat emisiunile in sine cat si formatul, indiferent de cum ar vrea sa fie perceputa Realitatea TV – poate au in comun doar faptul ca ambele sunt transmise pe calea undelor.
            2. Judeca modul in care cele doua trateaza un subiect fara a arata ca la CNN cei care transmit mesaje populatiei sunt actorii principali -de la inalti oficiali pana la specialisti ce puncteaza la capitolul credibilitate.
            3. Nu este recomandat ca la concluzie sa folosesti aceleasi arme jurnalistice ca si cel pe care-l critici.

            Si atunci este relevanta sau corecta analiza ei? Poate avea o sansa daca piatra era intoarsa pe toate partile si nu era aruncata asa una-doua. Nu caut sa ma afirm ci doar sa afirm ceva.

            P.S.
            Esti a doua persoana care pomeneste de Felix si desi intuiesc cam unde doresti sa duci discutia – tin sa te anunt ca am parcurs si articolele respective. Si imi pare foarte rau insa ele nu aduc nimic nou in ecuatie – sunt doar compuneri jurnalistice pe o tema aleasa – spun asta deoarece cred ca nu mai este o surpriza de ani de zile pentru nimeni faptul ca omul a colaborat cu Securitatea.

    • a striga Foc intr-un cinema, a striga bomba intr-un aeroport, nu are nimic de a face telecomanda sau cu gradul de educatie al celor din jur. Are de a face cu IRESPONSABILITATEA si de aceea sunt destule state care o pedepsesc cu CINCI ANI de inchisoare CU EXECUTARE. Cand spui ca X sute de blocuri din Bucuresti se prabusesc la cutremur (fara macar sa ai decenta sa spui de ce grad prezumtiv este cutremurul) aste este iresponsabilitate, iar daca tu o chemi jurnalism , drept la opinie, tocmai TU aprobi iresponsabilitatea.

  8. f. buna analiza! Intre „jurnalistii” de la Fatalitatea Tv si oamenii din pesteri exista doar o mica diferenta si anume cea legata de vestimentatie si sapun. In rest, se pare, marimea creierului este aceeasi de dinaintea aparitiei limbajului. Doar instincte animalice de dinainte si dupa vanatoare. Doar instinct si emotii exacerbate netrecute prin filtrul cognitiv. Atat!

  9. Foarte bine ca ati pus problema. De mania dramatizarii stirilor sufera aproape toata masa de stiristi din Romania. Am mai scris odata si mai vreau sa atrag atentia asupra celei mai in voga si mai profesionista stirista din tara Doamna Andeea Esca. Domnia sa probabil ca nu este constienta de faptul ca este un formator de opinie si de constiinte de mare calibru, din moment ce cade in aceasta meteahna de a da neaparat un sens mai drametic decat este in realitate un caz cum a fost cel de vineri bunaoara. O romanca din Japonia voia sa ne spuna ca japonezii sunt obisnuiti, disciplinati si nu intra in panica usor. Doamna Esca a insistat de doua ori sa ne spuna despre deznadejdea de pe fetele japonezilor parand ca vrea sa sugereze interlocutoarei sa spuna neaparat ca ea. Vine Marmureanu de la institutul de seismologie si spune ca povestile despre luna care ar declansa cutremure sunt simple prostii , Doamna Esca invita imediat niste neica nimeni care spun exact contrariul, ba da luna aduce apocalipsa. Aici nu e vorba de idei pro si contra este vorba de stiinta si daca aduci pe cineva sa-ti vorbeasca trebuie sa-i recunosti competenta nu sa cauti sa ii demonstrezi ca e prost si nu stie ce vorbeste. Sau cum sa nu creasca preturile la alimente insusu cand Doamna Esca, marea stirista vine si spune sus si tare vine criza alimentara nu vom mai avea cu ce sa umplem frigiderele si tot asa. Sincer va spun cateodata imi pare rau pentru dansa ca face asemenea lucruri.

  10. Eu nu inteleg de ce romanii platesc sa fie chinuiti psihologic, panicati, manipulati si pina la urma batjocoriti.
    Deci bani si timp pierdut ca sa te naucesca niste „smecheri”. Mi se pare ca romanii incep sa fie impartiti in doua clase: smecherii si pr@@@@$$cii. Asta imi aminteste de vorba iliesciana.

  11. De fiecare da cand ma intorc in tara dupa ce am fost plecat cateva luni se intampla un fenomen ciudat : o zi sau 2 raman fascinat in fata antenei 3 si a realitatii, dupa care intervine o repulsie care ma impiedica sa ma mai uit la ele chiar daca se intampla evenimente importante.
    Nu cred ca e posibil sa masuram impactul lor real la nivel sociologic, in schimb e clar ca stilul panicard si lamentativ are priza la romani, altfel n-ar avea audienta.

  12. As aprecia mult daca HotNews.ro/Contributors.ro ar prelua cat mai des astfel de comentarii critice referitoare la emisiuni TV precum cea despre care ne vorbeste Alina.

  13. Articolul mi-a mers la suflet.Calitatea jurnalismului romanesc de toate categoriile este aproape de zero.La cele scrise de distinsa D-na Pavelescu as vrea sa adaug si eu agresivitatea unor moderatori gen Corina Dragotescu,Oana StancuRazvan Dumitrescu,si multi alti care daca nu-ti insusesti ideile lor te intrerup pur si simplu.Nu mai vorbesc de emisiuni de toata jena gen Acces in direct,schimb de mame,de trei ori femeie,gatitul in direct mizeriile lui Dan Negru,porcariile de la otv si multe multe altele.Oare exista cineva in Romania care se uita la emisiunile lui Dan Negru ?De zeci de ori mi-am propus sa urmaresc o astfel de emisiune dar mi-a fost imposibil.Existenta unor astfel de emisiuni mizerabile denota nivelul de pregatire al poporului roman.Si-atunci de ce sa ne mai miram ca voteaza cu cine voteaza cand merg la urne.Dragi romani daca tot nu mai sunt locuri de munca,decat sa priviti astfel de porcarii mai bine puneti mana pe carte.Instruindu-va va disparea spiritul de turma specific epocii actuale.

  14. fratilor, terminati cu prostiile astea. va spun eu ca am vazut la televizor pe primul ministru japonez, imbracat in pulovar si cu cizme de cauciuc in picioare, cum se ratoia la niste samurai ca el nu poate sa le construiasca hoteluri. de asemenea, l-am vazut pe ministrul turismului japonez cum impartea pantofi cu toc gheiselor. si mai era unu’, cred ca era tatuliciu japonezilor care ii dadea cu copacii si cu gala 10 pentru japonia. din pacate a fost doar 9, pentru richter.
    cred ca avem tare multe de invatat de la japonezi, pacat ca nu stim sa luam ce e bun de la altii…

  15. Dincolo de usurinta cu care folosesti telecomanda sau sa dai fuga la sursele alternative de stiri, ramane imensa iresponsabilitate a astora de la Antena si Realitatea care atinge penalul.
    Nu vreau sa-mi imaginez ce-ar face / zice / scrie astia daca s-ar intampla la noi ce-a fost in Japonia..
    A, dac-ar avea cine sa mai emita dupa un 8.9 richter.

  16. Felicitari pentru articol! Eu am urmarit si Al Jajeera (un exemplu de jurnalism echidistant). Lipsa de pozitie si reactie fata de dezastrul din Japonia din partea Romaniei, fie ca vorbim de autoritati, fie ca vorbim de societatea civila, este de neinteles pentru mine, la fel cum este si lipsa de pozitie si reactie fata de situatia din Libia, unde oamenii sunt macelariti de vreo 3 saptamani de catre un tiran si clica lui. Oare acei oameni nu merita compasiunea noastra?Cat de repede am uitat ce ni s-a intamplat in decembrie 1989….Asta ma face sa cred ca suntem un popor cu memoria foarte scurta, iar un popor fara memorie e o masa de manevra perfecta. Trist, nu?

  17. Dupa ce am citit articolul si comentariile, sunt cateva lucruri pe care simt nevoia sa le punctez.

    1. Articolul e o opinie bine structurata. Nu are alta pretentie.
    2. Paralela intre CNN si Realitatea nu e deplasata. Realitatea se promovează ca „singura televiziune de știri din Romania”.
    3. Atat Antena 3 cat si Realitatea au titrat pe tot parcursul emisiunilor despre evenimentele din Japonia: „Sfârșitul lumii / Apocalipsa” – ceea ce e o exagerare si o jignire la adresa poporului japonez. In tara asta au explodat doua bombe atomice. Si tara s-a ridicat si a mers mai departe.
    4. Daca media n-ar fi existat, in Romania habar n-am fi avut despre ce se intampla in Japonia. Ce am fi avut de pierdut?
    5. Media exista, asa ca am aflat despre cutremur, tsunami, victime samd. Ce avem de câștigat? Un film de groaza? Un motiv de bascalie? Ah, da. Un nou ingredient pentru manipulare. Indiferent de invitați si de tema discutiilor (critice si acuzatoare la adresa puterii), pe ecranul Realitatea au fost prezentate, aproape non-stop, imagini ale dezastrului. Astfel încât Mircea Dinescu se intreba „Unde ne duce guvernarea?” si pe trei sferturi din ecran vedeai ruine, imagini de interior cu mobilier zgaltaindu-se si cu diferite obiecte cazand pe podea samd.
    6. Soluția „Schimba canalul” – nu rezolva problema. Tu nu te uiti si nu te expui mesajelor transmise in mod absolut profesional (dar nu jurnalistic). In schimb, alte sute de mii sau milioane de romani se uita si se comporta mimetic. Cu ei te intalnesti pe strada, in magazin, in autobuz, in parcare, pe scara blocului. Cu ei lucrezi, ei iti educa copiii si ASA mai departe. Si te trezesti ca oamenii astia se supărat si te intrerup cand ceri o lamurire. Se enervează daca nu le accepti parerea, daca pui o intrebare sau daca faci o sugestie. Televiziunile „de știri”, adica serioase, le arata in fiecare zi ca atunci cand apare o problema trebuie sa te vaiti, sa te certi, sa gasesti pe cine sa dai vina si sa ii iei peste picior pe cei care vin cu propuneri de solutii si de actiuni. Impactul emisiunilor tv asupra publicului e vizibil si nu e dintre cele de natura sa crească salarii sau sa ne faca mai puternici si mai respectati ca natie. Cand citesc despre responsabilitatea jurnalistului, mă gandesc si la lucrurile astea.
    7. Jurnalistul e un guvernator al informatiei. Asumarea responsabilitatii actului de guvernare inseamna asumarea consecintelor. Cand afirmi „asta cere publicul” si actionezi in consecinta se cheamă ca iti declini responsabilitatea pentru consecinte. Mă intreb daca jurnalistul momentului sunt constienti de impactul pe care il are modul in care isi fac meseria si de modul in care contribuie la modificarea atitudinii oamenilor care ii urmăresc si ii iau ca reper. Asta pentru ca publicul adopta mai putin informație si mult mai mult atitudinea.

  18. Ce profesionalism mai poate pretinde realitateaTV, cand vineri, chiar inainte de ora 14, intr-o discutie video cu o româncă din Hiroshima, moderatoarea a întrebat foarte afectată „la voi pe la ce oră pleacă oamenii la culcare?” „dimineata la ce ora pleaca oamenii la servici?”

    Altă perlă: acum, pe site-ul realitatea apare un titlu mare „Alertă nucleară: Miezul unui reactor a început să se topească. Poliţia estimează 10.000 de morţi”. In goana dupa trafic, autorul face o asociere de informatii prin care induce ideea unei catastrofe nucleare. De fapt, numarul mortilor (cei estimati, nu cei numarati) este datorat altor cauze, nu topirii miezului reactorului.

  19. Foarte corect. Si eu chiar am incercat sa aflu mai multe despre evenimentele din Japonia. Mi-a fost peste poate: televiziunile „de stiri” sunt pur si simplu sub orice critica. Nu mai comentez.

    Multi recomanda telecomanda. Pana la urma si eu o utilizez vartos.

    Dar zau ca e nevoie mare in Romania de o teleziune de stiri profesionista. Poate ca nu e rentabil, poate ca presiunile politice o vor omori imediat, nu stiu. Dar eu unul as avea nevoie. Si as face audienta :)

    Online-ul romanesc e mai bun, dar asta nu poate inlocui televiziunea. Deocamdata (?)

  20. Va recomand cu caldura Al Jazeera English Live la adresa: http://english.aljazeera.net/watch_now/
    Veti gasi calitate, informatii direct de la sursa si nu filtrate, interpretate si deformate ci si emisiuni foarte interesante din toate colturile lumii, asta daca ne intereseaza si altceva decat doar ograda noastra. Numai bine!

    • Laurentiu, las-o mai usurel cu Al Jazeera, daca nu cunosti. Ma aflam in Benghazi, in noul aeroport (a, nu stiai? tiranul si clica lui construiesc un nou aeroport pentru locuitorii din estul Libiei) in momentul in care Al Jazeera anunta ca mai sus-numitul obiectiv a fost bombardat de fortele pro-tiran. In realitate, ia ghici ce s-a intamplat…….au fost turnate cateva basculante de nisip pe pista, pt a o face improprie decolarilor si aterizarilor.

  21. Fara a face pe desteptul, ce se intimpla nu trebuie sa ne mire.Apreciez insa observatiile autoarei articolului. Cred si sper ca numarul celor ce nu se lasa imbroboditi de jurnalistii lu’ peshte sa fie din ce in ce mai mic.Consider important sa nu luam in seama tot felul de ,,sondaje de opinie ” ce incearca sa demonstreze contrariul. Fac parte din tehbica manipularii. Pentru jurnalistii care manipuleaza , fac mereu trimitere la o poveste din manualul de citire cl 2-a 1950-1951: un cioban a pacalit de doua ori satul cu lupuu baa! A treia oara satenii au lasat sa-l manince lupul. O zi buna !

  22. Iar am gresit, de obicei verific textul de trei ori inainte de a-l trimite. Sper ca numarul celor ce se lasa pacaliti de jurnalistii lu ‘ peshte sa fie din ce in ce mai mic. Inca o zi buna !

  23. Exista in SUA acel model de retail al bonusului la inscriere. De exemplu daca aplici pentru un card de debit ori credit de un anume fel la Citibank ori la Chase si te inscrii intr-o lista de conditii, atunci primesti un bonus de $100-150-200. Evident ca dupa aceea conditiile nu mai sunt cele ideale, iar banca vrea sa si scoata bani de pe urma ta. Deci stiti cat timp am astfel de conturi deschise si in cat timp ma intorc la banci serioase.

    Cam asa presupun ca o fi si in media. Eu aici vad (adica as putea, dar nu ma uit) Fox (initial se revendica „fair and balanced”, acum invitatii in studio sunt cam 1 pro si 5 contra), voi vedeti Antenele si Realitatea. Pro a fost bun in 1996, practic a scos PSDR din cladirea Guvernului. Dupa aceea insa si-a pus botul pe labe, pentru ca in 2000-2004 sa coopereze cu guvernul Nastase. Atunci a venit randul Realitatii sa strice jocurile, si l-a instalat practic pe Basescu la Cotroceni. Acum insa, postul e stricat iremediabil.

    Cumva la romani merge ca uns modelul asta, se pare ca odata obiceiul instalat, ei nu se mai dezlipesc de un anumit post TV.

    Bravos natiune. Cinste CNA, care are un larg spatiu de manevra prin amenzi de 5-10 mii lei la un balamuc care potential costa Romania de 1000 ori 1000 000 ori mai mult la un singur eveniment ca acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alina Pavelescu
Alina Pavelescu
Doctor în ştiinţe politice la Institut d’Etudes Politiques – Paris. Lucrează la Arhivele Naţionale. Este autoare a blogului www.savonarolawho.wordpress.com

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro