marți, martie 19, 2024

Campanie cu nesimțiți

Realitatea TV a inaugurat o rubrică de emisiune sub genericul ”Nesimțitul zilei”. Nu sună elegant, cum nu suna nici ”Mortul zilei” într-o emisiune de la B1 TV. Totuși, ceva adevăr dezvăluie rubrica amintită: campania electorală actuală se desfășoară la televiziune în deplină deșănțare, iar în emisiuni sunt trimiși cei mai neobrăzați politicieni. Contagioasă, golănia trece cu ușurință de la politicieni la jurnaliști și viceversa. Nesimțitul, conform DEX, ”este lipsit de bun-simț, de bună creștere, de cuviință, de delicatețe”. Definiția acoperă bine cazurile de mai jos.

Studiourile Antenei 3 sunt de departe locul unde lipsa de decență este regulă. Mitocănia, manipularea, bășcălia, minciuna, tupeul înlocuiesc tehnicile și normele jurnalismului. Invitații permanenți ai lui Gâdea au executat cele mai diverse figuri impuse pentru a distruge imaginea contracandidaților lui Ponta.E problemă de gândire mai lentă, acolo unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!”, l-a umilit Ciuvică pe Iohannis. Elenei Udrea i s-au dedicat emisiuni întregi de golănii, Adrian Ursu a excelat în aluzii triviale la adresa ei. Nici Monica Macovei n-a fost scutită de insulte, iar Traian Băsescu a rămas în continuare calul de bătaie al postului, până la ocara supremă numită ”Răutatea pământului”, un o caricatură hâdă atribuită șefului statului terfelit de Ursu, Gâdea, Ciuvică, Badea. Într-un meci 1-1, cu înghionteli verbale jenante, deputatul Calimente s-a luat în gură cu Răzvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii ”Subiectiv”, care l-a dat afară, cum mai pățise anterior și la RTV, cu moderatoarea Andreea Crețulescu, la rândul ei dotată cu o impertinență notorie.

RTV știe să găsească la țanc invitați nefrecventabili care asigură abjecția necesară campaniei avantajoase pentru PSD și, implicit, pentru Ponta. Soluție sigură, Vadim Tudor a fost incitat într-o emisiune să îi tăvălească pe Vasile Blaga și pe Costică Canacheu de la ACL.”Du-te la meseria ta de electrician, după care să vorbești cu Vadim Tudor, imbecilule… Bă, ți-a crescut nasul. Leapădă gravidele când te văd, urâtul dracului… Băi Canacheu, ești cel mai mare analfabet din România, după Traian Băsescu”, iată o mostră de ”dezbatere” electorală, imposibil de stăvilit de moderatorii emisiunii. Vadim Tudor a reușit să se depășească pe sine în nerușinare oferind sprijinul în turul II ”junelui Ponta”, același căruia îi adresase cândva următoarea epistolă:”Tinere Victor Ponta,constat că suferi de Bombonită Cronică – adică boala infatuării PSD. Mănânci floricele de porumb și te și vezi înscăunat pe tronul lui Mihai Viteazul, lăsând tripleta infracțională Liviu Dragnea – Gabriel Oprea – Sebastian Ghiță să fure la 6 mâini (ca Budha) din voturile mele. Știu tot ce fac acești mafioți nerușinați. Așadar, nu numai că voi nu colaborați cu electoratul naționalist, dar îl și tâlhăriți la drumul mare!„.

La Realitatea TV, Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a reprezentat una dintre cele mai insolente apariții de campanie, chemat în dezbatere cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului, într-o ediție a Jocurilor de putere. Atacurile la persoană ale pesedistului care și-a bătut joc de ”miorlăielile” interlocutorului și de toate intervențiile acestuia, tactici menite să îl irite pe Gh.Falcă, au ricoșat în calmul și echilibrul acestuia. Ștefănescu și-a dat în petec și pe B1 TV când s-a ”gratulat” cu jurnalistul Sabin Orcan ca la ușa cortului, făcându-l ”pupinbăsist”, ”crizat”, demn de milă și de vomă. Contaminat, jurnalistul i-a replicat numindu-l ”golan de doi lei” și ”pupincurist”. Într-o altă ediție, Dan Șova-PSD a folosit cu cinism aceeași tactică a jignirii în discuția cu liberalul Ludovic Orban, iar Lavinia Șandru l-a făcut ”nesimțit” pe Oreste, când acesta i-a reproșat părtinirea față de candidata Elena Udrea. Nu suferă de exces de bunăcuviință și modestie nici emfaticul moderator Rareș Bogdan, ahtiat să se pună în centru și să se audă vorbind. Cu invitații uitați în platou, Rareș Bogdan a perorat 24 de minute pe tema dezbaterilor finale Ponta-Iohannis, exprimând dispreț la adresa Institutului de Politici Publice-IPP și declarând plin de frustrare că nu e interesat să modereze confruntarea, fiindcă n-a fost acceptat în 2009 ca moderator la dezbaterea Băsescu-Antonescu de la Cluj. A moderat-o pe cea din 2014. Prost. Mai bine rămânea cu frustrarea.

Pot fi adăugate alte exemple de indecență publică în campania electorală luate de la OTV, de la Radu Banciu, Mircea Badea etc. Sunt prea multe, prea de tot. Înscenarea de la RTV care a prostit lumea luni, 10 noiembrie, anunțând marea dezbatere Ponta-Iohannis, deși se știa că Iohannis nu va fi prezent, cu scaunele de recuzită goale, cu atacurile imunde stimulate de niște foști ziariști descalificați, deveniți ”agenții” lui Ghiță, cum astăzi sunt Corina Dragotescu și Cătălin Striblea, cu miniștri lui Ponta aranjați într-o veritabilă natură moartă, ei bine, aceasta este o performanță a manipulării, prostului-gust și a mizeriei care domină politica românească. Mult mai reținută, televiziunea publică dă câteodată spațiu unor enormități netaxate. Pe TVR Internațional ministrul delegat pentru românii din străinătate, Bogdan Stanoievici, a susținut cu tupeu (și candidatul Ponta o făcuse pe alt post) că agenți provocatori care nu vorbeau românește ar fi împiedicat oamenii să voteze la Paris și la Viena. Realizatorul emisiunii, Adrian Bucur, dealtfel membru în Consiliul de Administrație al TVR din partea Partidului Conservator, n-a insistat pentru lămuriri. Probabil din bun simț jurnalistic.

P.S. Campania electorală a PSD cu găini aruncate în curtea ACL i s-a părut moderatoarei Andreea Udrea o soluție ”haioasă”, marți, 11 noiembrie, la emisiunea Evenimentul zilei de pe B1 TV. Cred că s-a grăbit. Mult mai haioase sunt ruperea oaselor opozanților politici, decapitările la propriu și la figurat, aruncarea în temniță politică și alte ”haioșenii” practicate de înaintașii politici ai pesediștilor, comuniștii.

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Suuuuuperb, Brindusa!!!!
    Superb ca ai inregistrat toate astea pe un ton atat de calm si cumpatat. Ai o mare-mare rezistenta la toxine. sa vii mai repede acasa. Incep mitingurile.

  2. Ca o concluzie practica, in RO si in diaspora, votanti si/sau manifestanti, sa ne pregatim si pentru eventualitatea provocarilor. Sa ne uitam in jurul nostru, sa ii izolam pe nesimtiti si sa avem aparate foto si camere de luat vederi. Ce e bine nu e rau…!

  3. As mai adauga la lista doamnei Brindusa Armanca, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, pe nesimtitul nr. 1 din Romania, cel care ne-a infectat vietile cu toti cei enumerati in acest articol, cel care l-a generat inclusiv pe Viorel Ponta… Viorel Ponta, caruia nu pot sa-i pronunt si cel de-al treilea nume, din simplul motiv ca numele respectivului deriva din cuvântul „victorie”, ceea ce, sper din toata inima, ca nu va fi cazul in ceea ce-l priveste… Ar mai fi multe de spus la adresa acestor mari nemernici din lista nesimtitilor de zi cu zi, insa ma opresc aici… Excelent articol, doamna Brindusa, cu respect!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro