Home » Media / Tech » Citesti:

Campanie cu nesimțiți

Brindusa Armanca noiembrie 13, 2014 Media / Tech
3 comentarii 1,390 Vizualizari

Realitatea TV a inaugurat o rubrică de emisiune sub genericul ”Nesimțitul zilei”. Nu sună elegant, cum nu suna nici ”Mortul zilei” într-o emisiune de la B1 TV. Totuși, ceva adevăr dezvăluie rubrica amintită: campania electorală actuală se desfășoară la televiziune în deplină deșănțare, iar în emisiuni sunt trimiși cei mai neobrăzați politicieni. Contagioasă, golănia trece cu ușurință de la politicieni la jurnaliști și viceversa. Nesimțitul, conform DEX, ”este lipsit de bun-simț, de bună creștere, de cuviință, de delicatețe”. Definiția acoperă bine cazurile de mai jos.

Studiourile Antenei 3 sunt de departe locul unde lipsa de decență este regulă. Mitocănia, manipularea, bășcălia, minciuna, tupeul înlocuiesc tehnicile și normele jurnalismului. Invitații permanenți ai lui Gâdea au executat cele mai diverse figuri impuse pentru a distruge imaginea contracandidaților lui Ponta.E problemă de gândire mai lentă, acolo unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!”, l-a umilit Ciuvică pe Iohannis. Elenei Udrea i s-au dedicat emisiuni întregi de golănii, Adrian Ursu a excelat în aluzii triviale la adresa ei. Nici Monica Macovei n-a fost scutită de insulte, iar Traian Băsescu a rămas în continuare calul de bătaie al postului, până la ocara supremă numită ”Răutatea pământului”, un o caricatură hâdă atribuită șefului statului terfelit de Ursu, Gâdea, Ciuvică, Badea. Într-un meci 1-1, cu înghionteli verbale jenante, deputatul Calimente s-a luat în gură cu Răzvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii ”Subiectiv”, care l-a dat afară, cum mai pățise anterior și la RTV, cu moderatoarea Andreea Crețulescu, la rândul ei dotată cu o impertinență notorie.

RTV știe să găsească la țanc invitați nefrecventabili care asigură abjecția necesară campaniei avantajoase pentru PSD și, implicit, pentru Ponta. Soluție sigură, Vadim Tudor a fost incitat într-o emisiune să îi tăvălească pe Vasile Blaga și pe Costică Canacheu de la ACL.”Du-te la meseria ta de electrician, după care să vorbești cu Vadim Tudor, imbecilule… Bă, ți-a crescut nasul. Leapădă gravidele când te văd, urâtul dracului… Băi Canacheu, ești cel mai mare analfabet din România, după Traian Băsescu”, iată o mostră de ”dezbatere” electorală, imposibil de stăvilit de moderatorii emisiunii. Vadim Tudor a reușit să se depășească pe sine în nerușinare oferind sprijinul în turul II ”junelui Ponta”, același căruia îi adresase cândva următoarea epistolă:”Tinere Victor Ponta,constat că suferi de Bombonită Cronică – adică boala infatuării PSD. Mănânci floricele de porumb și te și vezi înscăunat pe tronul lui Mihai Viteazul, lăsând tripleta infracțională Liviu Dragnea – Gabriel Oprea – Sebastian Ghiță să fure la 6 mâini (ca Budha) din voturile mele. Știu tot ce fac acești mafioți nerușinați. Așadar, nu numai că voi nu colaborați cu electoratul naționalist, dar îl și tâlhăriți la drumul mare!“.

La Realitatea TV, Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a reprezentat una dintre cele mai insolente apariții de campanie, chemat în dezbatere cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului, într-o ediție a Jocurilor de putere. Atacurile la persoană ale pesedistului care și-a bătut joc de ”miorlăielile” interlocutorului și de toate intervențiile acestuia, tactici menite să îl irite pe Gh.Falcă, au ricoșat în calmul și echilibrul acestuia. Ștefănescu și-a dat în petec și pe B1 TV când s-a ”gratulat” cu jurnalistul Sabin Orcan ca la ușa cortului, făcându-l ”pupinbăsist”, ”crizat”, demn de milă și de vomă. Contaminat, jurnalistul i-a replicat numindu-l ”golan de doi lei” și ”pupincurist”. Într-o altă ediție, Dan Șova-PSD a folosit cu cinism aceeași tactică a jignirii în discuția cu liberalul Ludovic Orban, iar Lavinia Șandru l-a făcut ”nesimțit” pe Oreste, când acesta i-a reproșat părtinirea față de candidata Elena Udrea. Nu suferă de exces de bunăcuviință și modestie nici emfaticul moderator Rareș Bogdan, ahtiat să se pună în centru și să se audă vorbind. Cu invitații uitați în platou, Rareș Bogdan a perorat 24 de minute pe tema dezbaterilor finale Ponta-Iohannis, exprimând dispreț la adresa Institutului de Politici Publice-IPP și declarând plin de frustrare că nu e interesat să modereze confruntarea, fiindcă n-a fost acceptat în 2009 ca moderator la dezbaterea Băsescu-Antonescu de la Cluj. A moderat-o pe cea din 2014. Prost. Mai bine rămânea cu frustrarea.

Pot fi adăugate alte exemple de indecență publică în campania electorală luate de la OTV, de la Radu Banciu, Mircea Badea etc. Sunt prea multe, prea de tot. Înscenarea de la RTV care a prostit lumea luni, 10 noiembrie, anunțând marea dezbatere Ponta-Iohannis, deși se știa că Iohannis nu va fi prezent, cu scaunele de recuzită goale, cu atacurile imunde stimulate de niște foști ziariști descalificați, deveniți ”agenții” lui Ghiță, cum astăzi sunt Corina Dragotescu și Cătălin Striblea, cu miniștri lui Ponta aranjați într-o veritabilă natură moartă, ei bine, aceasta este o performanță a manipulării, prostului-gust și a mizeriei care domină politica românească. Mult mai reținută, televiziunea publică dă câteodată spațiu unor enormități netaxate. Pe TVR Internațional ministrul delegat pentru românii din străinătate, Bogdan Stanoievici, a susținut cu tupeu (și candidatul Ponta o făcuse pe alt post) că agenți provocatori care nu vorbeau românește ar fi împiedicat oamenii să voteze la Paris și la Viena. Realizatorul emisiunii, Adrian Bucur, dealtfel membru în Consiliul de Administrație al TVR din partea Partidului Conservator, n-a insistat pentru lămuriri. Probabil din bun simț jurnalistic.

P.S. Campania electorală a PSD cu găini aruncate în curtea ACL i s-a părut moderatoarei Andreea Udrea o soluție ”haioasă”, marți, 11 noiembrie, la emisiunea Evenimentul zilei de pe B1 TV. Cred că s-a grăbit. Mult mai haioase sunt ruperea oaselor opozanților politici, decapitările la propriu și la figurat, aruncarea în temniță politică și alte ”haioșenii” practicate de înaintașii politici ai pesediștilor, comuniștii.

Articol apărut și în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Doina Jela doina jela spune:

    Suuuuuperb, Brindusa!!!!
    Superb ca ai inregistrat toate astea pe un ton atat de calm si cumpatat. Ai o mare-mare rezistenta la toxine. sa vii mai repede acasa. Incep mitingurile.

  2. Mihai V spune:

    Ca o concluzie practica, in RO si in diaspora, votanti si/sau manifestanti, sa ne pregatim si pentru eventualitatea provocarilor. Sa ne uitam in jurul nostru, sa ii izolam pe nesimtiti si sa avem aparate foto si camere de luat vederi. Ce e bine nu e rau…!

  3. Doru Nastase spune:

    As mai adauga la lista doamnei Brindusa Armanca, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, pe nesimtitul nr. 1 din Romania, cel care ne-a infectat vietile cu toti cei enumerati in acest articol, cel care l-a generat inclusiv pe Viorel Ponta… Viorel Ponta, caruia nu pot sa-i pronunt si cel de-al treilea nume, din simplul motiv ca numele respectivului deriva din cuvântul “victorie”, ceea ce, sper din toata inima, ca nu va fi cazul in ceea ce-l priveste… Ar mai fi multe de spus la adresa acestor mari nemernici din lista nesimtitilor de zi cu zi, insa ma opresc aici… Excelent articol, doamna Brindusa, cu respect!…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)