joi, martie 28, 2024

Cine îl înțelege pe Mădălin Voicu? Dar pe țigani?

E clar: presa noastră nu se poziționează profesionist în relatarea despre minorități. Continuă să bântuie stereotipurile, dublate de o sete nesățioasă de senzațional. Mai ales când este vorba despre unguri sau despre romi, apar epitete negative care dezvăluie prejudecăți uneori inconștiente, oricum nestrunite. Ungurului i se asociază atribute din zona inimiciției, țiganului cele din aria infracțiunii. Etnia este specificată și când trebuie, și când nu trebuie. Sursele folosite sunt adesea secundare, fără relevanță. Etc.

Presa din România a fost dominată în a doua jumătate a lunii august 2013 de infarctul lui Florin Cioabă, de îmmormântarea sa și de bătălia dintre urmași pentru succesiunea la coroana regală inventată de tatăl său. A predominat spectacolul gâlcevii. E drept că presa autohtonă și străină n-a avut cum să ignore momentul dublei ”încoronări” a celor doi fii ai lui Cioabă, nu doar pentru spectaculosul lui, dar și pentru a ilustra lipsa de inhibiții socio-politice a unei etnii care după 1989 a marcat prima, înaintea majorității, clivajul dintre categoria celor foarte bogați și categoria celor lipiți pământului. O bună ocazie de a relua dezbaterea publică despre situația romilor, despre relația dintre ei și români, dintre bogați și săraci, despre exodul romilor către vestul Europei. Dezbaterea mediatică pe aceste subiecte a fost în mare suferință. Invitații la televiziune n-au fost alții decât clienții permanenți care își dau părerea despre tot și despre toate, cu aceeași seninătate: aceiași Condurățeni care ”pupă pe suflet”, aceeași Ciuvici, aceiași Chireaci. Penurie la experți.

Dar iată că, la vreme de vară și de vacanță, apare salvarea: Mădălin Voicu! O falsă resursă în problemele etniei rome. Deputat PSD cățărat la vârful politicii pe seama reputației de muzician al tatălui său și a tinereții petrecute cu odraslele protipendadei comuniste din cartierul Primăverii, Mădălin Voicu se folosește de etnie când îi vine lui bine. În rest, i se rupe. De data aceasta, sesizând potențialul de vizibilitate mediatică a disputei pe tronuri imperiale și regești din comunitatea romă, Mădălin Voicu apare și spune că împotriva ”bazaconiilor”rome va pune pe masa Parlamentului o lege care să interzică, sub sancțiuni bănești majore, folosirea titulaturilor și însemnelor referitoare la regalitate. Fără consultare cu etnia, cu care, să fim drepți, nu are nicio comunicare. Nu e de mirare că țiganii s-au burzuluit, ajungând la vorba lui Dorin Cioabă că”nu poate Parlamentul să ne ia ce nu ne-a dat”. Presa a luat de bună inițiativa lui Mădălin Voicu și i-a pus întrebări. Fără să observe ce dihonie bagă ”bazaconia” lui M.Voicu în comunitate. Dar, surpriză! Deputatul nu răspunde oricui! ”Nu dau declarații decât jurnaliștilor de care sunt sigur că mă înțeleg”, a replicat la o solicitare. Așadar, jurnaliști și medii ”acreditate” pe lângă ilustra sa persoană, cum ar fi Antenele, care sunt capabile să-i înțeleagă sofisticatele reflecții despre o etnie de care puțin îi pasă. Aroganța politicianului întrece cu mult vanitatea celor două coroane ale urmașilor lui Cioabă.

Iată de ce merită căutate pesoane-resursă autentice, capabile să analizeze comunitatea romă și să o facă accesibilă majorității prin mass-media. Falsele surse dau pseudo-informații. Documentarea înseamnă cultură generală bună, iscodire, căutare, timp. Nu doar copy-paste de pe Internet și invitați de strânsură la televiziune. Există organizații non-guvernametale care fac treabă admirabilă în folosul comunităților de țigani, dar pe ele nu le întrebă presa. Există personalități de seamă provenite din rândul romilor a căror dispariție nici n-a fost observată. Pe 8 august s-a stins Nicolae Gheorghe, sociolog născut dintr-o familie de romi, care a semnalat încă din 1974 marginalizarea socială a etniei în cercetările sale. Nu l-a plâns nici comunitatea pentru cauza căreia a fost persecutat de Securitate, nici presa n-a băgat în seamă, fiindcă lipsea circul. Până să ajungem la o dezbatere consistentă despre țigani, să ne amintim câteva reguli de bună practică în relatarea despre minorități, elborate de Centrul pentru Jurnalism Independent: 1.Menționează nivelul de educaţie, vârsta sau apartenenţa etnică, religioasă, orientarea sexuală sau politică a persoanelor despre care relatezi numai atunci când acest lucru este relevant în context; 2. Întreabă-i pe cei implicaţi cum doresc să fie identificaţi şi foloseşte această denumire în relatarea ta.3. Evită senzaţionalismul bazat pe stereotipuri şi prejudecăţi. 4. Identifică-ţi propriile stereotipuri şi prejudecăţi şi asigură-te că nu îţi afectează relatarea. 5. Fii echilibrat şi înlătură termenii discriminării negative saupozitive. 6. Acordă în mod egal atenţie tuturor părţilor implicate în subiectul despre care relatezi.7. Include printre sursele tale şi reprezentanţi ai minorităţilor, pentru o reflectare cât mai largă a societăţii. 8. Fii conştient că între tine şi minorităţile despre care relatezi pot exista diferenţe culturale care blochează accesul la informaţii. 9. Corectează gramatical citatele dacă pun într-o lumină nefavorabilă sursele. 10. Relatează cu dorinţa de a construi punţi de înţelegere între categorii, grupuri umane sau opţiuni individuale.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. N-am înțeles nimic din articolul dvs. Ar trebui țiganii să poarte coroană pentru că sunt discriminați ? E vinovată copilăria lui Mădălin Voicu că a dat o lege bună ?

  2. Studiile de filologie comparată, realizate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au arătat originea indiană a limbii ţigăneşti, dar nici etnologia şi nici antropologia n-au putut stabili cu o doză mai mare de certitudine regiunea de provenienţă a ţiganilor europeni.India, un adevărat subcontinent, deţine şi astăzi numeroase neamuri nomade, insuficient cercetate. Astfel, nu s-a putut stabili locul de unde a început migraţia ţiganilor spre Europa şi nici cauzele care au generat-o, această chestiune rămând un teren al ipotezelor.
    Si ca sa nu fie aceasta singura nebuloasa din viata lor, migraţia ţiganilor spre Europa n-a fost una care să să atragă atenţia, s-a desfăşurat într-o lungă perioadă de timp şi n-a fost una spectaculoasă; de aceea, cronicele vremii şi alte urme documentare n-au oferit informaţii care să permită stabilirea perioadei şi a culuoarului de trecere. Din nou, lingvistica, prin împrumuturile identificate în limba romani, oferă indicii asupra traseului urmat de ţigani spre Europa. De menţionat elementele persane şi armeneşti, dar şi cele aparţinând limbii greceşti medievale sau a slavei vechi.

    Pai in aceasta bulibaseala (termen de sorginte turca, iar nu tiganeasca), cine poate fi specialist ? Cine poate fi specialist in ceva definit prin dezordine sociala, a carui scop este migratia si in care singura intrebare este (la orice ora din zi si din noapte) : noi ce … ca maine sa traim?
    Cine poate sa cunoasca si sa fie specialist in :
    – dezorganizare sociala (si nu imi spuneti ca la ora actuala pompoasele apelative de printi, conti, regi, viceregi, imparati, … etc. dau dovada de o organizare sociala, cand stim cu totii ca este o forma pentru care UE temporar inchide ochii si deschide punga, pentru care a colectat banutii de la proprii sai cetateni),
    – anarhie, si
    – in prost inteleasa notiune de libertate, ale carei forme seduc pe toata lumea .
    Nimeni nu recunoaste pe nimeni si nimeni nu se poate impune in fata nimanui. Si nu de ieri, de azi ci de vreo cateva sute de ani .

    Banii in comunitatea sibiana vin pe doua cai : biserica baptista si fonduri europene (UE dand mai multi bani rezolvarii problemei tiganesti, decat pt. agricultura romaneasca).

    „Problemă ţigănească” ? Sa fim seriosi, exista o coexistenta pe acelasi areal a doua etnii (care intra in interactiune) : una romano-valaha si una tiganeasca. Lipsa existentei acelei organizari sociale din partea tiganilor, duce inevitabil la ideea ca existenta lor este asociala, existenta lor durand sub forma unei paci originare (asta pana scoate primul cutitul).

    Pana in perioada interbelică (cand s-au născut şi au avut o evoluţie deosebită mişcările ultranaţionaliste, care au promovat tendinţe xenofobe, continuând o „tradiţie” antebelică apărută odată cu naşterea statului românesc modern),România a cunoscut :
    – „problemă grecească”, care s-a sfârşit printr-o relativă asimilare a grecilor în masa românilor şi prin pierderea importan, ce a apărut odată cu naşterea burgheziei naţionale, care se simţea „sufocată” de concurenţa burgheziei evreieşti, care funcţionase încă de la din secolul al XVIII-lea ca o adevărată clasă intermediară între oraş şi sat, între boier şi ţăran. Această „problemă evreiască” a fost şi o realitate a epocii interbelice, cunoscând perioade de acutizare, dar şi de indiferenţă a opiniei public, iar pe fondul recrudescenţei fascismului în Europa, degenerând nefast în anii celui de-al doilea război mondial26.
    O „problemă ţigănească” n-a existat în societatea românească nici înainte de primul război mondial şi nici în perioada interbelică. Au fost puţine şi fără o largă circulaţie poziţiile rasiste îndreptate împotriva ţiganilor.
    Liga Apărării Naţional-Creştine şi Mişcarea Legionară, organizaţii politice ultranaţionaliste, au avut printre principalele direcţii doctrinare antisemitismul, neacordând atenţie ţiganilor, căci măsurile pe care le cereau împotriva „străinilor” aveau o bază economică, nu rasială. Politica de „românizare” a guvernului Goga-Cuza (decembrie 1937-februarie 1938) n-a atins etnia ţiganilor, ba mai mult în 1937, în vederea alegerilor, una dintre marile organizaţii ale ţiganilor a sprijinit Partidul Naţional-Creştin al lui Octavian Goga (formaţiune politică naţionalistă cu tendinţe pronunţate xenofobe, în special antievreieşti), oficiosul partidului, „Ţara Noastră” apărând săptămânal şi într-o ediţie pentru romi.
    Abia în anul 1941, când Mişcarea Legionară conducea România împreună cu generalul Antonescu, se înregistrează o astfel de poziţie în ziarul oficial al organizaţiei. Se anunţa „precăderea problemei ţigăneşti”, se cerea interzicerea căsătoriilor dintre români şi ţigani şi apoi izolarea treptată într-un fel de ghetto. În timpul guvernării antonesciano-legionare nu s-au luat măsuri restrictive împotriva ţiganilor. Sub influenţa teoriilor rasiste germane, au apărut şi în România mai multe studii ca rezultat al unor cercetări de biopolitică şi eugenie efectuate la Cluj în cadrul Institutului de Igienă Socială. S-au introdus concepte noi precum „puritate etnică”, „etnii inferioare”, „promiscuitate etnică” şi se considera că minorităţile (în special evreii şi ţiganii) erau considerate „minorităţi-balast” şi se constituiau într-o „primejdie bioetnică”. Interesaţi în a sensibiliza opinia publică asupra pericolului ţigănesc, cerectătorii prezentau cifre de 400 000 sau chiar de 600 000 de ţigani în România, cei 262 501 erau doar nomazii. Se spunea: „Ţara noastră are cei mai mulţi ţigani din lume şi proporţia corcilor proveniţi din ţigani şi populaţii neţigane, nu-i departe de cel al ţiganilor puri.
    Mihai Antonescu, vicepremierul României, menţiona referitor la Legea Muncii Obligatorii că „ţara trebuie să fie redresată”, iar pentru aceasta era necesară „munca intensivă şi coordonată a tuturor” şi cerea scoaterea din capitală şi din alte centre urbane a ţiganilor infractori şi implicarea lor „activităţi socialmente necesare”.
    Acum, pentru ţigani se oferă posibilitatea modernizării din din cele mai diverse puncte de vedere (social, politic, religios, cultural ş.a.) fără a renunţa la propria identitate. Din păcate, populaţia romă din România manifestă o accentuată tendinţă de reîntoarcere la organizarea de tip tradiţional, care capătă mereu noi adepţi şi liderii tradiţionali (numiţi îndeobşte bulibaşi, un termen specific Evului Mediu, de origine turcă) au căpătat o mai mare autoritate decât liderii moderni (un fapt paradoxal, de altfel). Să amintim reîntoarcerea la justiţia tribunalelor tradiţionale (numite kris-uri), cu o mare putere în rândul romilor adepţi al traiului patriarhal şi care pedepseşte încălcările codurilor morale vechi de secole în spaţiul românesc.
    Trebuie să înţeleaga faptul că o modernizare şi o integrare a romilor într-o societate care manifestă tendinţe europene nu se poate realiza fără o rupere (mai mult sau mai puţin radicală) de moştenirea trecutului, o să depăşească marginalizarea şi să se integreze, cel
    puţin social.
    Ori aici apare diferenta majora intre etnia tiganeasca din Romania si etnia turco-araba din Germania (si ea veche de cateva sute de ani) … .

  3. Aproape toti reprezentantii acestei etnii care au ceva de spus sau o anumita influenta asupara tiganilor (romilor) sunt cunoscuti si majoritatea cautati de presa. De unde sa inventam altii si pentru ce ? Pentru informarea unor ziaristi sau a majoritatii ?
    la un moment dat spuneti : „În rest, i se rupe”, cu referire la Madalin Voicu. Cunoasteti semnificatia expresiei folosite ?

  4. Pe Madalin Voicu il intzeleg perfect, ca pe orice politician… chiar am sa-l apreciez ca nu este traseist, spre deosebire de majoritatea colegilor lui. El nu este tzigan, de nici o culoare, intrucat a fi tzigan e o insusire nu o etnie. Sa ma explic…
    Politisti cand audiaza victima unei infractiuni sau un martor pun intrebari standard de genul …era tanar, era batran, era gras, era slab, era inalt , era scund, era roman sau tzigan. Deci a fi tzigan este o insusire, e suma insusirilor atat de aspect, vocabular, atitudine, anturaj, ocupatie, care sa duca la concluzia ca e tigan. Diferentza dintre tigan si alta persoana e asha de evidenta ca intre barbat si femeie.

  5. D-na Brandusa Armanca este, pasa-mi-te, profesoara de jurnalism. Greu de crezut,, pentru ca ni se pare contrar functiei sale expresia „i se rupe”, cu referinta la deputatul Madalin Voicu.

    • Se prea poate Ca autoarea Sa-l fi plagiat tocmai pe M Voicu. Ist daca i-a sensibilizat pe unii, atunci e clar de ce a renuntat la ghilimele. Inca Nu e clar de ce ar trebui cz a lumea sa-l cunoasca Mai bine pe deputat.

    • punctat la fix! din acest articol atat ati observat? nu cumva sunteti plictisit(or)? Un profesionist are dreptul la orice artificiu si figura de stil..

      • Probabil ca i-a scapat „pe seama reputației de muzician al tatălui său” ;)
        Dezacordurile unde intra, la artificiu sau la figura de stil?

  6. La sfârșitul zilei- legea e bună, mai ales pentru cei care au un anumit respect față de istoria noastră. Pentru dna. Armanca nu – probabil că n-a realizat ideea centrală- și atunci hai să-i tragem una dlui. Mădălin că nu dă interviuri .

    • Domnule Andrei,
      rromii nu ne obliga nicicum sa le recunoastem titulaturile, fie ele de bulibasa, judecator, rege, imparat etc. Este vorba de cultura si traditiile lor ETNICE si sunt valabile doar in cadrul comunitatii lor, nu ni le sunt impuse noua. Legea este o PORCARIE iar domnul respectiv nu intelege cultura rroma ci doar pe cea politica si corupta in care s-au adancit toti acesti „reprezentanti” ai poporului sau minoritatilor.
      Mai ramane sa dea o lege sa li se interzica fustele lungi si dansurile din buric.
      Excelent articol, doamna Armanca!

      • Bravo OanaM, domnul Andrei George e in rolul romanului verde, ungurilor nu le putem face nimic, domnu’ Andrei, ca daca tot dam o lege, sa-i rezolvam si pe ei?

    • „Stersul si fadul” Madalin. Bine ca ii sariti in ajutor. Sa inteleg ca va dat un interviu sclipitor ca relatarile din copilaria lui petrecuta cu odraslele… ?

  7. Orce grup de oameni cu drept de vot, si in numar mai mare de un million tntra automaat in calculele politicienilor indifferent cit de omogen ori neorganizati politic sau electoral sunt ei deoarece reprezinta potemntial electoral (nu pot fi ignorati). Nu surprinde pe nimeni ca un politician neprincipial si lipsit de scrupule (ca Basescu ce are urechea la pamint) sa joace hora si sa articile la cumetriile tiganilor si a maghiarilor romani, facindule promisiuni electorale. Imaginativa ca un million de tigabni se secui anuleaza un million de voturi ale Romanilor.
    Un alt grup de oportunisti ce au deja legatura organica cu aceste grupuri entice din care provin au si ei un ciolan de ros jucind rolul aparatorului identitatii tribale si opozitia pericolul asimilarii. Scopul acestor lideri etnici e de a mentine diviziunea si de a alimenta animozitatea deoarece cu cit mai flaminzi si cu cit mai suparate sunt minoritatile cu atit mai mult el tribunull etnic devine relevant.
    Si uite asa se bate palma intre politicianul candidat national si seful de trib etnic ce vinde voturile etice sau promisiunea lor in schimbul unor binefaceri fie ele monetare sau politice fara ca tribul etnic sa aiba ceva de cistigat.
    Un alt aspect nedemocratic e ca sistemul politic Romanesc e arhaic si gaunos ca cascavalul iar ca urmare nu numai ca grupurile entice formeaza partice politice sub acoperire si fac chiar politica la lumina si nestingheriti de legea electorala.
    Un alt aspect nociv al sistemului Romanesc e acela ca minoritatile entice sunt privilegiate deoarece acestea au Reprezenmtare Parlamentara garantata si fara sa participle la process electoral pe cita vreme cetatenii Romani sunt cetateni de mina a doua

  8. „E clar: presa noastră nu se poziționează profesionist în relatarea despre minorități.”
    Adica si sunt relatari profesioniste in presa noastra?!
    Adica articolul dumneavoastra e profesionist?!
    De fapt ati scris un articol care „da bine” pe langa tigani. Inteleg ca toti trebuie sa muncim ca sa intretinem majoritatea tiganilor. Cei ce ies din tiparele tiganimii nu sunt regula, ci exceptia… Nu cumva sa aratam crunta realitate. Procentual. Dintre o suta de tigani luati la intamplare si o suta de alti cetateni (tot la intamplare) cati sunt infractori intr-o tabara sau alta?
    Ei (tiganii) „e” minoritari si au drepturi. Drepturi mult mai multe decat majoritarii.
    Hai curaj! Un articol despre infractiunile facute de acesti tigani si ascunse sub pres ca nu da bine la discriminare
    Ce toto ii periati atat pe tigani?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro