Home » Media / Tech » Citesti:

Consiliul Neputinţei Ancestrale

Serban Pretor aprilie 16, 2014 Media / Tech
15 comentarii 1,087 Vizualizari

Faptul că în ultima vreme se vorbeşte tot mai mult despre nefuncţionalitatea sau inutilitatea CNA este de natură să demonstreze existenţa unei probleme reale a societăţii româneşti şi să întreţină speranţa că lucrurile sunt, cel puţin într-o oarecare măsură, rezolvabile. În ciuda îndîrjirii cu care actuala putere politică subminează tot ce ţine de funcţionarea normală a statului de drept, s-a văzut că aceasta nu poate rezista presiunilor publice consistente sau acţiunilor instituţionale solid fundamentate pe considerente de legalitate.

Lipsa de voinţă, inclusiv cea politică, este tot o expresie a neputinţei tradiţionale pe care a afişat-o societatea românească de-a lungul zbuciumatei sale istorii, în mai toate încercările de a renunţa la compromisuri şi a-şi fundamenta destinele pe o construcţie legislativă şi instituţională coerentă. Dublul discurs şi dubla măsură au fost întotdeauna prezente în viaţa publică, iar perioada actuală le-a ridicat pe culmi ce pînă nu de mult nu puteau fi imaginate.

Imboldul exprimării acestor gînduri mi-a fost dat de excelentul articol al Brînduşei Armanca – aici – pornit de la o serie de dezvăluiri pe care le face un membru CNA aflat la sfîrşit de mandat, deci la ora bilanţului activităţii sale în acea instituţie. Faptul că devenim vocali abia atunci cînd nu mai putem face nimic din ceea ce pretindem că am fi vrut să facem este tot o expresie a neputinţei în formă continuată.

Faptul că un membru CNA deconspiră sistemul nu este nici pe departe fără precedente, unele dintre ele – Dan Grigore, Gelu Trandafir – fiind amintite chiar în textul respectiv. Prezentarea realităţii cu privire la funcţionarea CNA nu este nici ea o premieră, instituţia fiind de multe ori în centrul atenţiei publice, mai ales cînd erau în discuţie aspecte ce ţin de modul ei de constituire şi de cadrul în care îşi găseşte mijloacele de acţiune.

Observaţia că istoria CNA este de inspiraţie franceză poate să vină în sprijinul celor care susţin necesitatea unei astfel de instituţii, din moment ce ea s-a născut pe un teritoriu mult mai familiar cu respectarea normelor democratice. Ca în multe alte situaţii, România a încercat să preia în mod original şi creator ideile altora şi să construiască struţo-cămile care au ceva monstruos în dezvoltarea ulterioară.

Este greu să se elimine total criteriile politice în desemnarea membrilor; dacă nu parlamentul, guvernul şi preşedintele republicii, atunci cine să-i numească? Societatea civilă! – vor clama unii, e vorba de apărarea interesului public. Încercaţi să vă imaginaţi serios un posibil transfer al acestei sarcini către entităţi ale societăţii civile, aşa cum o avem acum în România, şi a modului în care ar putea funcţiona; mi-e frică să continui pe acest drum al imaginaţiei.

E ştiut că oamenii care compun o instituţie sunt cei care îi imprimă caracteristicile, iar dacă acum ea a ajuns să fie comparată cu o mlaştină mocirloasă nu e deplasat să apreciem că şi locuitorii ei au unele dintre atributele vieţuitoarelor mediului respectiv. Vă puteţi imagina că oameni cu un statut social şi moral fără pată, dacă ar fi numiţi în CNA, s-ar putea preta la jocurile de culise despre care se vorbeşte în ultima vreme?

Problema care ar trebui rezolvată se referă la un set de criterii extrem de riguroase şi restrictive, pornind de la atribute de caracter şi profesionalism, care să încorseteze zburdălnicia celor care îşi trimit acolo cei mai năstruşnici politruci, dornici să dea farmec de sinecură şederii lor vremelnice în acest sanatoriu.

Un alt aspect esenţial pe care legea română nu l-a preluat, probabil nu întîmplător, din cea franceză, este cel legat de irepetabilitatea mandatului. Nici unui membru, după un mandat stabil de 9 ani, acesta nu îi poate fi reînnoit, deci dispare unul din motivele esenţiale care fundamentează dependenţa şi subordonarea politică. Într-un asemenea cadru ar fi fost inimaginabilă metamorfozarea unui liberal pursînge într-un apărător obedient al „valorilor voiculesciene”.

Atribuirea licenţelor audiovizuale constituie un argument pentru susţinerea existenţei CNA. Fiind vorba de folosirea unui domeniu public limitat, cel al frecvenţelor radioelectrice, utilizarea lui nu putea fi lăsată la liber (caz tipic pentru presa scrisă sau internet). Aspectele deplorabile care inundă actualul peisaj audiovizual îşi trag seva tocmai din modul în care licenţele de programe au fost acordate şi lăsate la tranzacţionare, de cele mai multe ori fără un discernămînt profesional consistent.

Zicala „cu televizorul aţi prostit poporul” exprimă un adevăr trist, pornit de la o televiziune adînc intrată în conştiinţa românilor, ajunsă lider necontestat al preferinţelor acestora; urmînd acest model, celelalte televiziuni au adus o contribuţie decisivă la transformarea majorităţii românilor într-o masă de manevră amorfă, lipsită de dispoziţia de a face un minim efort pentru a asimila un act de informare, cultural sau artistic, posesoare a unor gusturi derizorii, apetenţe instinctuale şi preferinţe morbide. Tot un aspect al neputinţei, de data aceasta naţionale. Consecinţa a fost oferirea acestei mase la dispoziţia unei clase politice hulpave. Televiziunea deschizătoare a acestui drum a renunţat la implicarea în actualitatea politică, rămînînd un refugiu perfid pentru din ce în ce mai mulţii deziluzionaţi de goarnele politice în care s-au transformat televiziunile mogulilor de partid.

Îndreptarea acestei stări va necesita timp, probabil cel puţin atît cît a fost necesar pentru aducerea lucrurilor în situaţia actuală, iar cum comunismul a lucrat în noi 45 de ani, la care ar fi de adăugat şi ultimii 25, concluzia nu poate fi prea optimistă. Cred însă că este sesizabil un reviriment în percepţia publicului asupra televiziunilor, măcar şi prin faptul că se pune din ce în ce mai des în discuţie prestaţia CNA.

În contextul actual, CNA-ul a ratat şansa de a-şi asuma cu adevărat suveranitatea profesională asupra unui teritoriu mediatic din ce în ce mai viciat, dar dacă refuză în continuare să conştientizeze acest fapt, viitorul instituţiei începe să devină din ce în ce mai incert. Realitatea din multe ţări europene o confirmă, chiar dacă diluarea instituţiilor corespondente, datorată diminuării atribuţiilor iniţiale (pe măsură ce limitările exprimării în spaţiul public au ajuns nesemnificative), nu a avut nevoie de aglutinarea nemulţumirilor de la noi.

Evocam deunăzi perspectiva ca, rămînînd un instrument politic în mîna unei minorităţi din ce în ce mai izolate de societate, CNA-ul să se topească în cele din urmă în mediul vîscos al altor autorităţi; tendinţa este déjà observabilă în alte domenii, iar zvonurile nu au întîrziat să apară; ştim dintr-o experienţă consolidată că asemenea zvonuri sunt lansate la momentele potrivite de către nişte profesionişti adevăraţi. Probabil că tocmai dependenţa de politic este cea care îi împiedică pa actualii membri CNA să acţioneze în direcţia dobîndirii unei autorităţi profesionale reale, fiecare mizînd pe ideea că poate mai rezistă şandramaua pînă la finalul mandatului.

Dar după aceea ce ne facem? Dăm crezare celor care, exasperaţi, vor desfiinţarea instituţiei fără să le pese ce vor pune în loc?  Ar fi foarte interesantă declanşarea, poate chiar de aici şi de acum, a unei dezbateri din care să colectăm idei realiste. Din păcate, orice idee care să se poată transforma în realitate trebuie să ţină seama de contextul socio-politic actual.

O situaţie asemănătoare, cel puţin din perspectiva crizei manageriale şi instituţionale, dar cu implicaţii economice grave, este cea din televiziunea publică. Descreşterea dramatică a încrederii populaţiei reflectată în scăderea corespunzătoare a audienţei şi în vocile tot mai critice la adresa taxei pentru serviciul public duc instituţia într-o fundătură din care cu greu se va putea găsi o ieşire, în contextul veşnicei neputinţe de care suntem parcă blestemaţi să nu putem scăpa. Simpla trîmbiţare a unor măsuri de revigorare urmate de punerea în practică a celor mai neprincipiale dintre ele face din ce în ce mai dificilă misiunea noului consiliu de administraţie. Modul în care acesta s-a născut este şi el o altă expresie a neputinţei noastre cea de toate zilele, atît de la nivelul societăţii care nu poate să impună, cît şi la nivelul decidenţilor incapabili să se ridice la nivelul aşteptărilor.

Ca să închei totuşi pe un ton optimist: am convingerea că se apropie momentul cînd nu ne vom mai putea permite, nu vom mai putea suporta, să ne lăsăm în voia neputinţelor noastre. Iar atunci nu va trebui decît să vrem, dar să şi ştim ce vrem. Restul va urma de la sine.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. George Gafencu spune:

    Domnule Pretor,

    Am o intrebare care poate fi prosteasca, insa se merita intrebata.

    In SUA, daca exista o autoritate a statului care nu isi face datoria conform legii si exista o parte vatamata care poate dovedi prejudiciul, petentul poate oricand sa se adrese unui tribunal si sa oblige paratul sa isi faca datoria.

    Fata de torentul de zoaie care se revarsa in fiecare zi din ecranele televiziunilor romanesti sunt destule victime care sunt prejudiciate de catre CNA, pentru ca invectivele impotriva lor nu sunt suficient pedepsite.

    Cum se face ca nici un fel de victima nu s-a adresat tribunalului pentru a obliga CNA sa intre in legalitate?

    Sunt sigur ca daca CNA ar fi lovit de solutii nefavorabile si daune morale platite ar trebui sa isi schimbe atitudinea, altfel ar duce statul roman la faliment prin pagubele platite repetat.

    In SUA exista penalitati de genul 10,000 de dolari pe zi pentru autoritatea care nu ia masuri sa redreseze o problema care si-a gasit solutia in justitie. Si justitia nu e interesata daca statul nu e in stare sa plateasca. Asta e pretul incompetentei si rea-vointei.

    La o avalansa de procese potential deschise impotriva CNA (unele mergand pana la CEDO daca trebuie), structura organizatiei s-ar schimba foarte rapid.

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      Domnule Gafencu,
      Sunt intru totul de acord cu observatiile Dumneavoastra dar, din pacate, ele isi gasesc aplicabilitatea doar in SUA (unde presupun ca locuiti). Pentru ca lucrurile sa functioneze la fel si aici ar fi necesara o abordare complet diferita a notiunii de justitie. La ora actuala, cu toate meritele pe care le afiseaza in condamnarea a citiva mari corupti – bine ca macar asa ceva se intimpla si se pot intretine sperantele ca dupa vreo 200 de ani (cred ca si in SUA a fost necesar un interval de timp comparabil pentru ca justitia sa se aseze) lucrurile vor intra in normal – justitia rqmine tributara putrii statului si micii coruptii; asta chiar daca e mica e extrem de raspindita, ca firisoarele unei mari tumori canceroase in metastaza.
      Desi aplica sanctiuni foarte rar si disproportionate cu gravitatea faptelor si in functie de numele faptuitorului, CNA se vede contestat in instanta si uneori chiar pierde, in sensul ca justitia anuleaza amenda. In numele unei libertati de exprimare prost si abuziv intelese, derapajele sunt acceptate de lege, iar CNA-ul nu poate fi tras la raspundere, ci doar posturile respective. Nu spun ca asa e bine, ci doar ca asa functioneaza sistemul.
      In general justitia din Romania este sufocata si incearca sa se debaraseze de cauzele considerate mai putin grave. Daca ar fi sa fie trase la raspundere doar pentru furt, mascat sub cele mai diverse forme, multe institutii ale statului ar avea de dat socoteala pentru prejudicii extrem de mari, care cu siguranta ar baga in faliment un stat extrem de capusat de cei care il conduc.
      Dupa cum observati, prejudiciile de imagine, morale, intelectuale etc nu sunt privite nici de populatie si nici de justitie ca avind o gravitate ce merita luata in seama. Luati exemplul plagiatului prim-ministrului; aproape putem spune ca i-a imbunatatit imaginea publica.
      Apreciez comentariul urmator care spune ca am avea nevoie de un alt popor. Sa fim optimisti

      • George Gafencu spune:

        Pentru ca justitia romaneasca sa functioneze in cazul lucrului prost al autoritatilor publice romanesti trebuie facut inca un pas de reforma.

        In SUA exista ceva care se cheama “action class”. Asta inseamna ca toti pagubitii din aceeasi cauza se pot asocia si deschide un proces comun impotriva paratului. Sentinta este data cu respectul intregii clase de petenti si despagubirile pentru intraga clasa.

        O astfel de reforma in Romania ar reduce numarul de cazuri deschise in tribunal impotriva autoritatilor publice si ar face interventia justitiei mult mai eficace.

        In cazul CNA procesul de clasa ar trebui sa se desfasoare la Curtea de Apel Bucuresti, care ar avea jurisdictia asupra cazului. In cazul guvernului, ministerelor sau parlamentului, cazul s-ar judeca la Curtea Suprema. In cazul autoritatilor judetene, la curtile de apel respective iar la cele locale la judecatoriile locale.

  2. Eugen Vasiliu Eugen Vasiliu spune:

    Ca si Parlamentul care l-a emanat, CNA-ul are nevoie urgenta de un alt popor.
    Sa fim optimisti ! 2014 s-ar putea sa fie anul in care se va naste !

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      Chiar daca se va naste anul acesta ii vor trebui cel putin cei 18 ani legali ca sa se maturizeze si sa poata incepe lupta pentru suprematie cu cel vechi, care nu are sanse de disparitie asa de rapide cum se strtaduia sa ne convinga Neagu Djuvara.

    • TT spune:

      Optimismul ne ajută să credem că nu ne-am pierdut busola, însă ne adoarme puterea de concentrare utilă, ca și cum ne complacem în comoditatea rezultatului de-a gata.
      De-ar fi să dispunem de ea într-un extremis, nici concentrarea nu se simte mai bine: ne minte cu explozii de idei despre ce trebuie să facem, fără nicio preocupare pentru modalitatea viabilă/concretă de aplicare. Îmi repugnă pofta nebună a teoreticienilor indiferenți față de rezultatul real al propriilor “soluții” propuse; după enunțarea lor fudulă și cuprinzătoare, evită să mai puncteze calea concretizării, ridică din umeri sau să tac mâlc.
      Să fim optimiști! :) Poate vor prinde glas până la urmă și ne vor scoate din păcat cu moț.

      • Serban Pretor Serban Pretor spune:

        Nu ca nu v-as da totala dreptate cu privire la ineficienta enuntarilor pur teoretice, dar trebuie sa tinem cont ca o buna practica are nevoie de fundamente teoretice coerente. Dintre acestea urmeaza a fi selectate si aplicate acelea care corespund conditiilor concrete in care ar urma sa fiunctioneze. Aici e marea problema. Ce modele putem propune actualei clase de decidenti care sa poata fi implementate functional si sa fie acceptabile pentru cei care vor sa domine totul prin forta politicului. Daca aveti idei concrete, asa cum a incercat Decebal mai jos, va devin profund recunoscator.

    • Doru R spune:

      Mi-au placut ideile lui Serban, Eugen si TT, pt. ca sunt pe calapodul meu.
      Da, se spune ca optimismul te ajuta sa supravietuiesti, dar noi avem nevoie de mai mult decat atata. Una este sa supravietuiesti, precum evreii din lagare, dar nu au mai redevenit la normal niciodata, au fost distrusi pt tot restul vietii si alta este sa treci un hop de moment ca mai apoi sa renasti. E ca si cu acest blestemat de comunism, care a distrus generatii intregi, acum vedem efectele.
      Personal sunt pesimist, in toti acesti douazeci si de ani nu am vazut decat un regres al societatii pe ansamblu. Nu aveam prea multe calitati inainte, acum s-au amplificat si mai mult defectele, s-au “rafinat”.

      Nu stiu cum se pot fali unii cu realizarile romanilor, se amagesc doar ca sa nu pice in depresie? Eu nu vad nimic care sa-mi dea sperante. Cu un maximum 1% din populatie cat de cat normala nu poti face primavara, absolut toti poarta inca bocancii imblaniti.

  3. Decebal spune:

    Tragic este (si) ca prabusirea nivelului de calitate a emisiunilor radio-TV scoate la iveala si exacerbeaza raul si uratul din ascultatori/telespectatori si ofera modele gaunoase.

    Isterici, vadit-partinitori, pseudo-intelectuali, pseudo-jurnalisti, tortionari ai limbii romane, superficiali si aroganti, grobieni etc. vezi pe multe posturi de televiziune. Asta e mlastina pe care, urmand modelul de intransigenta al Justitiei, CNA -ul trebuie sa o asaneze. Cum? Uitandu-se la si inspirandu-se de la institutiile care functioneaza, solicitand Parlamentului (si propunand proiecte de) legi clare, bine gandite si fara “portitze”.

    Fiecare lucrator in audiovizual sa primeasca, in functie de experienta, tinuta, competenta si realizari, niste grade, precum profesorii, de exemplu. De la un grad in sus, sa poata face parte dintr-o Asociatie Nationala a Audiovizualului. In CNA sa fie reprezentate cat mai multe categorii de profesionisti:
    - reprezentanti ai personalului editorial din audiovizual, alesi printr-un vot cat mai larg, dintre cei cu grad maxim ce fac parte din Asociatia de mai sus;
    - lingvisti, oameni de arta, oameni de vasta cultura, istorici etc., alesi (de exemplu) dintre membrii Academiei Romane;
    - reprezentanti (cu experienta) ai personalului tehnic de televiziune;
    - reprezentanti (cu experienta) ai breslei juristilor;
    - reprezentanti ai serviciilor secrete (da, stiu, poate suna ciudat, dar eu cred ca ar fi logic);
    - oameni cu experienta in publicitate.
    Da, stiu, in cazul asta, CNA -ul ar arata ca un mic parlament. Dar, pana la urma, daca societatea considera ca asanarea e necesara, n-ar fi un sacrificiu prea mare pentru buget. E ceva mai greu sa voteze “dirijat” 100 de oameni, decat 11.
    Acesti profesionisti sa elaboreze niste baremuri clare, cu punctaje, privind toate aspectele unei emisiuni. Pe baza baremurilor, sa se evalueze emisiunile din audiovizual si, in functie de numarul de puncte obtinute, sa existe (prin lege) obligativitatea programarii acelor emisiuni intre niste intervale orare stricte. Pana la urma, un spectator, daca chiar e dornic de monden sau de laturi, isi pune ceasul sa sune si la 3 noaptea. Cred ca rating -ul nu ar trebui sa se regaseasca intre criteriile de evaluare.
    Acesti profesionisti trebuie sa monitorizeze posturile de mare audienta si sa amendeze, fara mila, orice derapaj.
    A, era sa uit!… Dupa o perioada de 5 ani (de exemplu) membrii CNA sa fie alesi pe viata. Bineinteles, odata admis in CNA, niciunul dintre ei sa nu fie angajat in entitati ce fac obiectul evaluarii de catre CNA sau entitati ce au vreo legatura cu cele evaluate de CNA.

    CNA -ul sa fie finantat, EXCLUSIV, din bugetul de stat, finantarea CNA sa fie legiferata astfel incat orice guvern (indiferent de orientarea sa politica) sa fie obligat sa o includa in buget.

    Suna cam utopic si de lunga durata, dar trebuie sa incepem, cumva. Cam asa cred eu ca ar trebui inceput. Audiovizualul a devenit o arma manipulatoare puternica si, ca orice arma, trebuie folosita cu permis. Sunt tare curios daca se vor prezenta si alte posibile modele, aici.

    Consider binevenit articolul si sper sa fie citit de cat mai multi romani. Alaturi de invatamant si educatie, un CNA puternic si drept poate ajuta la cladirea unui popor frumos.

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      Va multumesc pentru idei. Sper sa fie vazute si evaluate de cei care au puterea de luare sau influentare a deciziilor. Sunt sceptic cu privire la aplicabilitatea in actualul context in care totul trebuie sa raspunda exclusiv la comenzi politice, dar e bine de avut in vedere aceste sugestii pentru un posibil viitor mai relaxat.

    • iosiP spune:

      Nu pot fi fortate (prin lege) televiziunile private sa faca abstractie de rating: finantarea lor depinde de publicitate iar preturile la calupurle publicitare depind de ora si ratingul emisiunii.

      Desigur, masura ar fi aplicabila intr-un stat socialist dar nu intr-o democratie. Consider ca exista deja o reglementare abuziva a posturilor private si a firmelor de distributie prin cablu – vedeti acordarea agala a timpului de emisie in timpul campaniei electorale si aberatia numita “must carry”.

      • Serban Pretor Serban Pretor spune:

        Subscriu la observatiile Dumneavoastra, dar cu nuantarea unor aspecte mai delicate. Legea nu trebuie sa oblige televiziunile private sa nu tina cont de audienta, in fond acesta este motorul existentei lor, dar legea trebuie sas le oblige ca oferta lor sa respecte normel minime ale unei corecte convietuiri sociale. Orice libertate, inclusiv cea de exprimare, nu se poate intinde peste limita la care lezeaza libertatea similara a celorlalti.
        Scuza majoritatii televiziunilor (pentru toate mizeriile pe care le imprastie) potrivit careia “asta cere publicul” este falsa: corect este ca “asta alege publicul” din ceea ce i se ofera, iar oferta trebuie sa se incadreze intre niste limite, prevazute in lege, dar si ale bunului simt. Tocmai astfel se poate face educarea preferintelor publicului in sensul formarii unui apetit pentru calitate si nu pentru elemente instinctuale specifice fiintelor in stadii evolutive incipiente.
        Acordarea egala a timpului de emisie in campaniile electorale este impusa de regulile generale ale acestor campanii, baza fiind principiul egelitatii de sanse in ceea ce priveste formele de exprimare; diferentele urmeaza a fi sesizate de electorat in ceea ce priveste continuturile acestor exprimari.
        Asa cum se aplica la noi (prin lege!!!) aveti dreptate sa spuneti ca “must carry” este aberant. Va ofer si argumentul ca forma noastra nu este conforma cu normele europene, ceea ce ma si face sa sper ca la un moment dat acest articol va fi schimbat. In principiu insa “must carry” trebuie sa existe in forma in care in pachetul fiecarui cablist trebuie sa se regaseasca programele publice si cele care exista in eterul zonei respective. Cred ca nu este cazul sa detaliez motivele, pot fi cu usurinta subintelese, ceea ce nu inseamna ca o dezbatere pe acest subiect nu poate fi binevenita.

        • iosiP spune:

          Domnule Pretor, nu-mi place sa fac “analiza pe text”, si cu atat mai putin atunci cand ideile mele rezoneaza (in general) cu ale autorului. Si totusi:

          1.”Orice libertate, inclusiv cea de exprimare, nu se poate intinde peste limita la care lezeaza libertatea similara a celorlalti.”
          Nu vad cum libertatea de a debita cretinisme lezeaza libertate celorlalti de a face acelasi lucru. Faptul ca “ceilalti” nu beneficiaza de o tribuna publica cu audienta similara ii priveste: eu spun ceea ce am de spus iar ei sunt liberi sa faca acelasi lucru! Nu au audienta necesara? Pai asta-i treaba lor, in niciun caz a mea!

          2. “Acordarea egala a timpului de emisie in campaniile electorale este impusa de regulile generale ale acestor campanii, baza fiind principiul egelitatii de sanse in ceea ce priveste formele de exprimare; diferentele urmeaza a fi sesizate de electorat in ceea ce priveste continuturile acestor exprimari.”
          Ca libertarian, consider ca egalitatea se rezuma la oportunitate (sau altfel spus, sunt adeptul drepturilor negative). Daca un partid politic doreste sa se exprime o poate face la televiziunile care il sustin, sau contra cost la televiziunile care ii sustin contracandidatii. Nu vad motivul pentru care o firma privata ar fi obligata sa acorde spatiu de emisie, ea este libera sa evalueze costurile si beneficiile si sa stabileasca un pret pe masura. Sau cine stie, poate televiziunile apartinand trustului X nu doresc sa fie asociate cu discursul unui anumit candidat: vedeti vreun drept al statului sa le oblige, in conditiile in care telecomanda se afla in dotarea oricarui camin?

          3. “In principiu insa “must carry” trebuie sa existe in forma in care in pachetul fiecarui cablist trebuie sa se regaseasca programele publice si cele care exista in eterul zonei respective. Cred ca nu este cazul sa detaliez motivele, pot fi cu usurinta subintelese, ceea ce nu inseamna ca o dezbatere pe acest subiect nu poate fi binevenita.”
          Intr-adevar, o dezbatere pe acest subiect ar fi binevenita! Eu unul nu cred ca obligarea unor firme private sa-si foloseasca o parte dintre canale pentru a oferi programe publice este corecta: in fond, fiecare este liber sa opteze pentru cablistul preferat, si chiar nu vad de ce as fi obligat sa suport cheltuielile cablistului cu programe la care nu ma uit (este destul ca platesc abonamentul RTV la cavoul familiei).

  4. Doru R spune:

    Oarea CNA nu poate fi actionat in judecata pentru deciziile subiective pe care le are? Laura Georgescu a si spus fara jena ca a luat o decizie pentru ca i se pare normal ca antena 3 sa se exprime asa.
    Jalnica tara



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban Pretor


Serban Pretor

Serban Pretor - expert angajat in CNA de la infiintarea sa din 1992 Consilier al presedintelui CNA si director de strategie/reglementari pina in 2000. Membru CNA intre 2000-2006 ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)