vineri, martie 29, 2024

Curajosul domn Dell

Probabil că unii dintre cititori ştiu deja că Dell a anunţat săptămâna trecută achiziţia EMC. M-am gândit să analizez un pic acest târg, o decizie dintr-o strategie mai amplă a companiei lui Michael Dell, pentru că evidenţiază nişte tendinţe şi nişte probleme ale pieţei. Altfel, nici una din firmele cu care colaborez acum nu ştiu să vândă produsele lor, deci nu aş vrea să fie interpretat ca material publicitar.

Primul pas a fost făcut în octombrie 2013, când Dell a devenit companie privată, prin achiziţionarea acţiunilor de către fondatorul companiei. M-am întrebat atunci care să fie cauza, dar aceasta este de fapt evidentă. La fel cum m-am întrebat de ce, de exemplu, investitorii români nu se finanţează prin bursa de la Bucureşti. La a doua întrebare răspunsul este uşor de dat: dacă vrei să vinzi acţiuni, trebuie să raportezi profit. Dacă raportezi profit, trebuie să plăteşti impozite pe el; cum bursa noastră e aşa, mai … debilă, sumele cu care te poţi finanţa de pe bursă s-ar putea să nu merite dacă le pui în balanţă cu impozitele plătite. Pentru că dacă nu raportezi profit, sigur n-ai să vinzi acţiuni. ( Aici ar merita o altă discuţie, la ce ne serveşte o bursă dacă nu poate îndeplini principala ei funcţie, dar nu am eu căderea să o deschid)

Lucrurile nu stau cu mult diferit nici dincolo de ocean. Partea bună e că acolo sumele sunt mari iar investitorii avizaţi. Când investitorul este dispus să aştepte câţiva ani pentru ca un startup să ajungă la profit, chiar poţi să te finanţezi pe bursă, iar acţionarii chiar citesc presa economică, sunt la curent cu planurile de investiţii etc (mai ales că în mare parte sunt fonduri sau brokeri cu experienţă).

Totuşi, în momentul în care o companie ca Dell ar raporta pierderi într-un an, lucrurile nu cred că ar sta prea bine la bursă, pentru că nu vorbim de un startup, ci de o companie de tehnologie la maturitate, care conform manualului trebuie să aibă profit.

Ori noi ne găsim într-un moment interesant în ceea ce priveşte piaţa computerelor. Nu ştim dacă piaţa PC-urilor va rămâne pe loc, îşi va relua creşterea sau se va prăbuşi; piaţa serverelor este de asemenea puternic distorsionată de moda „cloud-ului” ; nu ştim încotro o vor lua tabletele şi în ce măsură smartphone-ul va lua din piaţa notebook-urilor. Nu ştim prea multe despre piaţa de „big data”.  Sunt multe necunoscute şi companiile trebuie să se adapteze.

EMC e mai puţin cunoscută publicului larg pentru că ceea ce produc ei (soluţii de stocare în special) nu se vinde direct în magazine. Totuşi, este prezentă oriunde este un datacenter mai mare sau mai mic, este principalul acţionar al Vmware şi mai ales, este o firmă mult mai mare decât Dell, care, conform presei, a plătit 67 de miliarde de dolari pentru această achiziţie.

La această sumă ( acoperită cu ajutorul băncilor)  acţiunea lui Michael Dell sună mai mult ca un pariu. Este clar că ceea ce are investitorul în vedere este o intrare în forţă în zona cloud şi/sau big data (ambele concepte sunt destul de vagi, deci le folosesc cu oarecare circumspecţie).  Ar putea fi o lovitură imensă, dar ar putea fi în acelaşi timp una din cele mai mari prăbuşiri din istoria tehnologiei.

Ne putem imagina deci ce ar fi însemnat ca Dell să fi fost în continuare listată la bursă în acest moment. Cum ziceam, mare parte din acţiuni sunt tranzacţionate de fonduri, iar fondurile nu riscă foarte mult. Probabil acţiunile s-ar fi prăbuşit instantaneu.

Şi aici ajungem la o mare problemă a firmelor mari. Poate unele sunt „too big to fail” dar problema e că majoritatea sunt prea mari ca să rişte. E drept, pot investi milioane sau miliarde în cercetare, dar sunt oarecum condiţionate de introducerea inovaţiilor treptat, fără a provoca panică la burse. Din acest motiv startup-urile au totdeauna o şansă ( şi din acest motiv teoria lui Marx cu monopolul nu ţine, cel puţin câtă vreme credem în progres) .

Bineînţeles că nu o să îmi dau cu părerea privind şansele de reuşită ale planurilor domnului Dell. N-am nici toate datele şi nici nu sunt vreo rudă cu mama Omida; vom trăi şi vom vedea. Dar, să zicem că am o simpatie specială pentru oamenii care îşi asumă riscuri, aşa că o să îi ţin pumnii.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. „to big to fall”?!
    De obicei se spune ”too big to fail”. Dar în Mioriția merge și cum ați spus dumneavoastră. Mulți văd, puțini cunosc.

    • merci pentru corectura, n-am mai apucat sa il revad inainte de a-l trimite. Nici oiţa năzdrăvană nu mi-a atras atenţia :)

    • Merge si to big to fall. Nobody… oricum a inteles.

      In alta ordine de idei, sunteti sigur ca genul asta de achizitii duc automat la scaderi de cotatii ? Poate viitorul este luminos, si cum actiunile Dell nu prea sunt actiuni de dividend, e posibil sa nu fie detinute majoritar de „balenele” de pe piata.

      Ca model de business, sper sa nu-si schimbe politica de monitoare PC – cele mai bune produse de pe nisa lor.

      • Nu pot fi sigur, dar as zice ca da. Sigur că acum nici nu avem date prea multe, putem doar presupune care sunt intenţiile; dacă ar fi fost listat la bursă ar fi trebuit să explice foarte bine care e planul şî, dacă ar fi fost convingător, poate ar fi avut chiar creştere. Insă mişcarea e destul de riscantă, e vorba de imprumuturi consistente în joc, iar piaţa e destul de ciudată. Dacă aş avea bani de investit, aş fi circumspect :)

  2. Nu cred că există corporație americană de mărime medie sau mare care să nu folosească soluții storage de la EMC (stocare, backup, replicare pentru scenarii de disaster/recovery, etc.). În orice centru de date din Statele Unite există un produs, un disk cabinet pe care stă scris EMC. Mișcarea lui Dell este foarte bună, a fost primită pozitiv.

    De mentionat faptul că EMC, la rându-i, a achiziționat în Mai 2015, pentru $1.2 miliarde, compania privată Virtustream care oferă servicii de cloud computing. Este fascinant cum se fac afacerile în acest domeniu, cum companile își extind afacerile în domeniile hot de pe piața high-tec.

    Un articol interesant aici despre preluarea Virtustream:

    http://www.forbes.com/sites/greatspeculations/2015/05/29/emc-shells-out-1-2-billion-enhances-cloud-capability-with-virtustream-acquisition/

    • Nu doar atat, am fost la niste training-uri pentru storage-urile Fujitsu ( am si niste diplome :) ) şi practic echipamentele lor erau EMC, doar carcasa era facuta la Paderborn. Deci nu sunt doar vanzarile directe, sunt si furnizori pentru un jucator destul de important (presupun că şi pentru alţii, nu am investigat) . Ramane de vazut de exemplu dacă noua politică le va mai permite să fie şi furnizori pentru concurenţă. Mişcarea este logică din punct de vedere tehnic, partea financiară e cea sensibilă. Nu e ca atunci când Microsoft cumpără Nokia (pe banii lor) , văd ca „nu merge” şi îi dau pe toţi afară :) . Dell nu îşi permite să dea greş.

        • Eu am spus ca îi ţin pumnii :)
          Poate era bine să fi dezvoltat mai mult, problema asta a riscului am mai auzit-o şi din alte surse, din ţări care au apă caldă mai demult ( acţionarii cer profit an de an şi asta se reflectă în capacitatea firmelor mari de a inova şi de a se „reinventa”, apetenţa lor pentru risc şi investitii pe termen lung scade ) . Am spus povestea pentru că evidenţiază (cel puţin aşa cred) această situaţie. De fapt m-am întrebat mereu de ce si-a rascumperat acţiunile, pentru mine ştirea a fost ca un răspuns la întrebare.

  3. din ţări care au apă caldă mai demult

    Ha ha! Așa e.

    acţionarii cer profit an de an şi asta se reflectă în capacitatea firmelor mari de a inova şi de a se “reinventa”, apetenţa lor pentru risc şi investitii pe termen lung scade

    Posibil. În general, acționarii sunt sensibili la propuneri nesolicitate, venite din exterior. E incredibil cum astfel de intenții agită piața de investiții. Spre exemplu, Comcast, companie de distributie TV prin cablu, a curtat Disney ani de-a rândul în vedera achiziționării. Nu au reușit în final, dar conducerea Disney a trebuit să dovedească acționarilor că afacerile vor merge mai bine dacă vor rămâne de sine. 10+ ani mai târziu, Comcast a achiziționat NBCUniversal. Au vrut să intre pe piața de entertainment și au reușit. Costurile legate de astfel de achiziții sunt uriase. În plus, lupta cu legislatia. Trebuie dovedit guvernului ca preluarea nu duce la monopol într-o direcție sau alta.

  4. Dell activeaza pe o piata in scadere si atunci trebuia sa faca ceva pentru a nu muri incet; HP a ales sa se sparga in bucati pentru a fi mai flexibila si mai concentrata pe ceea ce face, Dell a ales sa se extinda. Ambele sunt pariuri riscante pentru ca depind foarte mult de factori externi.

    Companiile mari din Fortune 500 nu prea au echipamente proprii; e o moda impusa prin contagiune de Wall Street: pentru optimizarea capitalului nu mai au sedii proprii (stau cu chirie, deseori in fostele sedii pe care le-au vandut), unele nu mai au nici fabrici proprii, nu mai au datacenters proprii, in toate domeniile considerate „commodity” (din ce in ce mai multe, inclusiv IT) totul e outsourced. Da, HP si Dell tin in picioare mari datacenters pentru multi clienti mari (ex: HP are in Georgia Alpharetta un centru de genul asta pentru multi clienti), dar furnizorii de cloud computing au si ei o felie din ce in ce mai mare.

    Ce inseamna asta?
    1. Furnizorii de solutii cloud-computing nu folosesc EMC atat de mult ca furnizorii clasici. De pilda Backblaze are solutii proprii de data pods si nu sunt nici pe departe singurii. Asta inseamna ca si piata pe care activeaza EMC se erodeaza ca volum si profitabilitate.
    2. Virtualizarea si cloud computing au facut prin agregare economii serioase in datacenters, atat la puterea de procesare cat si la storage. Trendul continua si afecteaza negativ piata de servere si solutii de stocare.
    3. Cresterea volumelor de date procesate si stocate a incetinit si exista un usor trend negativ. Daca in vremea digitizarii masive a fost un boom in cerere, aceasta s-a stabilizat si deja optimizarile incep sa se vada.
    4. Pe piata solutiilor de stocare nu s-a intamplat nimic nou din punct de vedere tehnologic de la disponibilitatea pentru utilizarea in masa a solid state drives, iar de atunci au trecut ceva ani; companiile nu au motive sa investeasca, doar sa inlocuiasca echipamentele pe masura ce se strica sau se uzeaza prea mult.

    • O completare „cu valoare adaugata” ca sa parafrazez sloganul :) Cam asa vad si eu lucrurile, probabil in acest mod vor incerca fie sa aiba „cloud-ul lor” fie sa aiba solutii competitive pentru datacentere, fie, si mai probabil, ambele.

    • Companiile mari din Fortune 500 nu prea au echipamente proprii; e o moda impusa prin contagiune de Wall Street: pentru optimizarea capitalului nu mai au sedii proprii (stau cu chirie, deseori in fostele sedii pe care le-au vandut), unele nu mai au nici fabrici proprii, nu mai au datacenters proprii, in toate domeniile considerate “commodity” (din ce in ce mai multe, inclusiv IT) totul e outsourced.

      Chiar totul? Nu sunt de acord. Cunosc companii din Fortune 500 care au Data Centers operationale si absolut nimic NU este outsourced: infrastructura, retea, stocare date, servere, etc. se operează intern. La nivelul administratiei de aplicatie există un mix dar asta este altă nuanță.

      Furnizorii de solutii cloud-computing nu folosesc EMC atat de mult ca furnizorii clasici

      Ce înseamnă „atât de mult”? 10%, 50%, 90%? Exemple de companii care oferă servicii cloud-computing și folosesc tehnologie EMC: Amazon, Virtustream, Oracle, SAP. Lista e lungă.

      Cresterea volumelor de date procesate si stocate a incetinit si exista un usor trend negativ. Daca in vremea digitizarii masive a fost un boom in cerere, aceasta s-a stabilizat si deja optimizarile incep sa se vada.

      ??? Ce norocoși sunt unii! Eu mă lupt cu baze de date de 40TB care să încăpățănează să crească la un ritm alarmant. :-)

      Pe piata solutiilor de stocare nu s-a intamplat nimic nou din punct de vedere tehnologic de la disponibilitatea pentru utilizarea in masa a solid state drives, iar de atunci au trecut ceva ani; companiile nu au motive sa investeasca, doar sa inlocuiasca echipamentele pe masura ce se strica sau se uzeaza prea mult.

      Chiar nimic nou? Soluții de replicare de date pentru scenarii de disaster / recovery. Mereu îmbunâtâțite din punct de vedere tehnologic. EMC oferă soluții în această privință. Oracle oferă soluții de protecție a datelor – a se vedea ZDLR appliance. Just to name a few.

      • Evident ca daca le luam ad litteram nici una din afirmatiile lui Adrian nu sunt adevarate. Exista un trend in sensul asta; s-ar putea ca o parte din „optimizari”s a fie de fapt pur financiare ( iau datacenterul si il duc intr-o tara cu net bun si taxe mici si IT-sti ieftini) Presupun ca e totusi mai sigur (din punct de vedere al confidentialitatii) sa le aiba sub control ei decat un provider

        Imbunatatiri exista mereu, dar nu exista salt major in tehnologie. Sunt aceleasi harddisk-uri de acum 10 ani ( ca sa nu zic 30) doar mai mari si pica mai des :) Normal, au aparut filesystem-e noi, backup-ul cu deduplicare, cache-ul in RAM sau snapshot-urile, dar esenta nu s-a schimbat. Eu ma astept la o resurectie a benzilor magnetice :) In tehnologia de backup dupa parerea mea chiar suntem un pic depasiti, apropo de cei 40 de TB care tot cresc: vitezele au crescut de cateva ori, iar volumele de cateva sute poate.
        Normal ca EMC este deja pe piata asta, dar e adevarat si ca in general hosterii vor mult si ieftin; eventual si le mai asambleaza si singuri, cum face google.
        Deci pana la urma, probabil adevarul e pe undeva pe la mijloc, ca de obicei.

        • Mi-ati furat (contra) exemplul: exista un mai mare creator si procesator de Big Data decat Google? Google isi mestereste data serverele ‘in garaj’ si le alimenteaza dela baterii de tractor (sort of).

  5. Articolul şi comentariile sunt este extrem de incitante şi mă îndeamnă să fac o speculaţie de genul Mama Omida. :)
    Pentru cei interesaţi de detaliile financiare ale afacerii respective, eu aş căuta o posibilă legătură a domnului Michael Dell cu problemele economice din China. S-ar putea să fie vorba de o modificare survenită în planurile de afaceri ale companiei Dell, influenţată, printre altele, de retragerea masivă a unor fonduri americane din acea ţară şi soldată cu stoparea unor investiţii ale „Dell” în China, înainte de declanşarea furtunii pe piaţa bursieră de la Shanghai.
    Deşi „Dell” nu este cotată la bursă, mă gândesc în primul rând la faptul că nişte sume foarte mari de bani au ieşit treptat din China, iar acum acestea şi-au găsit o nouă întrebuinţare, finanţând achiziţionarea de către domnul Michael Dell a companiei EMC.

  6. „…şi mai ales, este o firmă mult mai mare decât Dell….”

    Dell Inc (care include și subsidiarele) e mult mai mare decât EMC.. are aproape dublu numărul de angajați și multe altele.

    Dell a fost cumpărată de Michael Dell + Silver Lake Partners + un împrumut de la Microsoft, Michael Dell find CEO.

    Oare ce se va întâmpla cu produsele lor … powervault, equallogic, compellent … și cu oamenii care lucrează la ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro